Dialoguri despre comunism

Interlocutor 1:

” daca ar depinde doar de noi - chiar daca pare cinic - ar trebui sa impingem capitalismul pe buza prapastiei economice, sociale si politice. Ce ne pasa noua, care am iesit din competitie, ce vor vota cei pe care exponentii capitalistilor ii prostesc? Cu cat le va fi mai rau votantilor simpli cu atat noi avem mai multe sanse sa schimbam sistemul capitalist. Eu nu ma duc la vot! Sa se aleaga ei intre ei, au destui prosti (prostiti) care sa-i voteze”.

Valeriu Stănescu:

sper că glumiți! Cinismul ăsta nu are nimic în comun cu umanismul comunist.

Interlocutor 1:

Nu glumesc ci spun adevarul. Atat timp cat nu de comunisti depinde proasta LOR guvernare umanismul comunist nu este incalcat.

Valeriu Stănescu:

Și eu m-am supărat, uneori, pe poporul meu (ca văcarul pe sat), pentru că se lasă umilit, îmbrobodit (am scris un articol intitulat ”popor bolnav de SIDA”). Dar a fost o răbufnire afectivă, iar dpdv logic o generalizare pripită și moralmente nedreaptă.

Când am scris ”Cinismul ăsta nu are nimic în comun cu umanismul comunist” m-am gândit că nu trebuie să facem calcule politicianiste cinice, precum acești politicieni post-decembriști diabolici (inclusiv acel șarpe veninos, cu al său ”stupid people”). Nu trebuie să ne bucurăm de răul suportat de ”votanții simpli”, din motivul că vântul politic va sufla în pânzele corabiei noastre comuniste.

Am rămas atât de puțini cei care mai credem în valoarea proiectului comunist de societate și care avem și curajul să afirmăm opțiunea noastră! Eu am fost decepționat de acel 0,3% acordat candidatului Rotaru, de aceea am scris acel articol, ”Popor bolnav de SIDA”.

Dar sunt convins că nu prin acuze generalizate vom putea recâștiga încrederea categoriilor dezavantajate ale acestui sistem alienant față de programul comunist. Și nu confundând teoria marxistă cu o dogmă. Chiar și în Biblia se constată o reformare, de la Vechiul Testament la Noul Testament. Nu întâmplător Marx și Engels au elaborat documentele programatice pentru societatea comunistă doar ca niște schițe (Manifestul Partidului Comunist, Critica Programului de la Gotha). Nu întâmplător ei nu au scris, de exemplu, câtă pâine să se repartizeze fiecărei persoane în comunism sau câți copii să facă fiecare cuplu.

Firește că a existat și va exista riscul trădării marxismului, sub ”justificarea” adaptării sale creatoare. Dar nu există „drumul absolut corect” al aplicării marxismului. În opinia mea, noi nu trebuie să mai repetăm greșeala facerii binelui cu forța, cum a fost cazul abuzurilor din timpul colectivizării. Probabil că unii mă vor critica, acuzându-mă de deviaționism, de trădare. Eu nu am calitățile necesare unui om politic, sunt doar teoretician, însetat de certitudini, dar chinuit de îndoieli. A încerca să mergem pe același drum al înfăptuirii societății comuniste, cu greșelile care s-au făcut atunci, mi se pare prostie crasă. Înțelept este să învățăm din acele greșeli și să le evităm, să explicăm oamenilor că acele abuzuri nu au fost generate de teoria însăși (cum pretind dușmanii care spun ”comunismul este o doctrină, o ideologie criminală”), ci din aplicarea greșită a acelei teorii. Știința despre energia atomică poate fi folosită în folosul oamenilor sau a putut fi folosită în genocidul de la Hiroshima și Nagasaki. Teoria energiei atomice nu este ”vinovată” de acel genocid. Tot așa, nu teoria marxistă este vinovată de crimele și de abuzurile care s-au săvârșit sub stindardul său, ci oamenii care au aplicat greșit acea teorie.

Interlocutor 2:

Valeriu Stănescu, e relativ ce spuneti...vad ca tot mai mullti comunisti tind sa se delimiteze de asa zisele parti negative ale trecutului comunist.... Insa a judeca ceea ce s-a intamplat atunci din perspectiva de acum,influentati si de cultura burgheza mi se pare atat de superficial! As fi vrut sa va vad atunci,din perspectiva de atunci...de exemplu in Rusia de dupadupa un razboi civil si o interventie militara burgheza internationala... atunci cu securea deasupra capului,cu haosul creat in urma acestor evenimente si cu dificultatile practice care cateodata pareau insurmontabile in tentativa de a fauri o noua societate...atunci dupa ce au vazut cu totii ce s-a intamplat cu revolutionari in Germania dupa esec...As fi vrut sa va vad in locul comunistilor romani,dupa ce au stat in puscarii,batjocoriti si umiliti,dupa ce si-au vazut tovarasi ucisi..dupa ce au vazut 2 razboaie mondiale..dupa ce au vazut si unii chiar luptat in Spania contra lui Franco vazand ce a urmat dupa infragere.. in realitatile alea as fi vrut sa va vad,cu burghezii luptand in muntii...cu taranii inapoiati care tineau cu dintii de petecul de pamant care nu le aducea decat mizerie si inapoiere...cu propagandistii burghezi printre mase...cu propagandistii occidentali si cu razboiul rece in plina desfasurare.... Acum e usor de vorbit si de facut pe moralistii...

Interlocutor 3:

trebuie sa ne delimitam de practicile totalitare are stalinismului, mai ales din timpul Marii Terori, carora le-au cazut victime tocmai comunisti, inclusiv conducatorii Marii Revolutii Socialiste din Octombrie. Ca tot ai adus vorba de comunistii romani din ilegalitate, tin sa iti amintesc ca toti secretarii generali din ilegalitate, cu exceptia lui Gheorghe Cristescu, condamnat si el la Canal, au sfarsit-o la ordinele Moscovei staliniste. Un caz ilustrativ este cel al lui Stefan Foris, eliminat in stil mafiot. Motivul: tradare. Pentru ca nu a reusit sa organizeze in Romania o lupta de partizani, tovarasii l-au declarat tradator si eliminat dupa 23 august. Si poti gasi cazurile tuturor. Nu mai spun ce au patit Trotki, Kamenev, Zinoviev si multi altii. Pai ce legatura mai are teroarea stalinista cu leninismul? Nu mai vorbesc de marxism.

Interlocutor 4:

insa nu putem nega gradul crunt de inapoiere in care se gasea romania dupa al doilea razboi mondial cand a sosit comunismul adus cu tancurile.asta inseamna ca el nu putea fi mentinut la acea vreme prin alta metoda decat cu bata si forta.abuzurile de care vorbesti au avut loc tocmai din cauza gradului mare de inapoieere/subdezvoltare generala a tarii.si la revolutia franceza cand a venit capitalismul au fost orori,chiar orori mai mari decat ale stalinismului.asemenea aspecte negative se pare ca sunt inevitabile la cumpana dintre ere.din pacate socialismul a venit prea devreme in europa de est.personal eu cred ca in prezent la situatia generala si mai ales la calitatea culturala/etica a maselor, romania nu are nici o sansa de a implementa vreun soi de socialism sanatos,decat stalinismul,la fel ca in trecut:cu bata,pentru ca per general poporul roman nu stie sa respecte,sa faca ceva util comunitatii decat din frica si constrangere.bineinteles ca,contextul politic actual nu permite romaniei instaurarea uei lumi socialiste indiferent de tipul ei.sa discutam realist,iarasi tinand cont de calitatea generala culturala si etica a poporului roman,cred ca miscarea dizidenta radicala de stanga este legata de maini,de picioare,la ochi si la gura, de lupta de clasa nici nu se poate pune problema,saracia extrema si foamea cronicizata nu ascute lupta de clasa,ci egoismul si restul defectelor umane,toate conditiile favorabile dezvoltarii fascismului,pentru ca majoritatea indivizilor gandesc cu stomacul.pentru o reusita a comunismului,singura varianta dupa mine ramane izbucnirea de scantei puternice socialiste in tarile dezvoltate ale europei si romania sa fie trasa si ea dupa ele.cauzele principale ale acestor aspecte defavorabile noua sunt propaganda anticomunista agresiva care a prins si prinde la 8 din 10 persoane poate chiar la 9 din 10,lipsa de opozitie politica(reala), lipsa culturii alternative/contraculturii in sanul societatii civile,lipsa intelectualitatii notorii de stanga,si nu in ultimul rand lipsa traditiei miscarilor politice progresiste de-a lungul istoriei romaniei.nu este de mirare ca in prezent toate categoriile sociale urmeaza etica dominanta,exceptiile fiind noi categoria dizidentilor de stanga,cazuri foarte izolate.daca ne uitam la slabele miscari dizidente relativ notorii,de exemplu uniti salvam,paradoxal sau nu,vom constata ca si acestea sunt tot de dreapta,compuse din:persoane declarate apolitice cu vederi moderate reformisto-culturale;liberale;conservatoare si fasciste.tragi-comedie si extrem de ciudat.

Interlocutor 2:

nu m-am referit la rafuielile interne dintre comunisti...ala e alt discurs... din cate stiu eu si Stalin Si Mao,indentificasera un fenomen de formarea unei noi burghezii rosii,deci tocmai o continuare a luptei de clasa si tocmai asta a fost motivul epurarilor tovarasilor..acuma sigur,asta e varianta stalinistilor... e regretabil oricum ce s-a intamplat... Florian Liviu ca stalinist e mai indicat sa iti raspunda la ce ai scris mai sus... Eu insa m-am referit la cu totul altceva...si anume la tendinta de a condamna colectivizarea,nationalizarea,lupta cu burghezia,care nu includea doar burghezia ci evindet si sustinatorii acesteia din randul proletariatului...intr-un cuvant tot ceea de ce acuza propaganda burgheza pe comunisti.... Si tocmai asta am spus ca e usor sa facem pe moralisti acum,iar burghezia e de o perversitate iesita din comuna in a-si impune varianta de adevar...pai daca in Romania de exemplu detinutii politici erau bagati in puscarii in baza aceleasi legi in care inainte de 47,tocmai comunistii erau bagati in puscarii!!! Iar restul le-am scris mai sus Costi,as fi vrut sa te vad si pe tine contextul ala pe care l-am descris mai sus...ca acuma cand comentezi doar si nu risti nimic e simplu sa faci pe moralistul si pe umanistul...as fi vrut sa te vad acolo in miezului unui razboi adevarat,cand insusi viata ta si a tovarasilor atarna de o decizie,cand ai vazusei tot ceea de ce e capabila burghezia pt a conserva status quo-ul ... nu stiu daca ma intelegi...

Valeriu Stănescu :

1). Interlocutor 2: ”Valeriu Stănescu e relativ ce spuneti...”

N-am pretenția că spun adevăruri absolute. Dar, dacă ați deschis cutia relativismului, trebuie să admiteți că acesta afectează și enunțurile dv.

2). Interlocutor 2:

” Insa a judeca ceea ce s-a intamplat atunci din perspectiva de acum,influentati si de cultura burgheza mi se pare atat de superficial! As fi vrut sa va vad atunci,din perspectiva de atunci...de exemplu in Rusia de dupadupa un razboi civil si o interventie militara burgheza internationala... atunci cu securea deasupra capului (…) As fi vrut sa va vad in locul comunistilor romani,dupa ce au stat in puscarii,batjocoriti si umiliti,dupa ce si-au vazut tovarasi ucisi..dupa ce au vazut 2 razboaie mondiale..dupa ce au vazut si unii chiar luptat in Spania contra lui Franco vazand ce a urmat dupa infragere.. in realitatile alea as fi vrut sa va vad,cu burghezii luptand in muntii...”

Când am scris despre ”greșeli” și despre ”abuzuri” care s-au săvârșit pe drumul înfăptuirii societății comuniste nu m-am gândit la folosirea forței, a violenței împotriva celor care, ei înșiși, foloseau violența.

În anumite scrieri ale lor, Marx și Engels au reflectat și asupra problemei folosirii violenței în procesul edificării societății comuniste.

De exemplu, Engels, în ”Principiile comunismului” răspundea la întrebarea ”Este posibilă desființarea pe cale pașnică a proprietății private?” astfel: ”Ar fi de dorit ca acest lucru să fie posibil, și comuniștii ar fi, desigur, ultimii care să aibă ceva împotrivă. Comuniștii știu prea bine că toate conspirațiile sunt nu numai nefolositoare, dar chiar dăunătoare. Ei știu prea bine că revoluțiile nu se fac în mod intenționat și arbitrar, ci că pretutindeni și oricând ele au fost o consecință inevitabilă a unor împrejurări cu totul independente de voința și directivele unor partide și chiar ale unor clase întregi. Dar ei își dau seama și de faptul că aproape în toate țările civilizate dezvoltarea proletariatului este împiedicată prin violență și că în felul acesta înșiși adversarii comuniștilor acționează prin forța lucrurilor în direcția unei revoluții. Dacă toate acestea vor împinge, în cele din urmă, proletariatul asuprit la revoluție, noi, comuniștii, vom apăra atunci cu fapta la fel cum apărăm acum cu cuvântul cauza proletariatului”.

Eu însumi am avut un dialog cu un proaspăt absolvent de liceu în care exprimam, cred că în acord cu teoria marxistă, următoarele idei:

” România în care a fost implantat comunismul era o țară în care societatea era puternic polarizată: polul bogaților (puțini) și polul săracilor (o mulțime de oameni). Polarizarea după avere a determinat polarizarea după nivelul instrucției: marea majoritate a intelectualilor era din clasa bogaților, căci săracii nu-și puteau permite să suporte costurile școlarizării, până la nivelul învățământului superior. Polarizarea după avere a determinat o mentalitate greșită, mentalitatea că bogații de aceea sunt bogați, pentru că sunt ”deștepți”, săracii de aceea sunt săraci (și ”sărăntoci”, varianta peiorativă), pentru că sunt ”proști”. Adică se confunda cauza cu efectul.

Cum oamenii nu sunt precum personajul Data, din Star Trek, adică lipsiți de afectivitate, ei sunt determinați, în mare măsură de interesele lor, de opțiunile lor. Așa se face că majoritatea intelectualilor din acea vreme gândea ca niște privilegiați ai societății, de aici și atitudinea lor anticomunistă, pentru că sistemul comunist le punea în pericol averile, condiția privilegiată. Cu mijloacele ideologice, teoretice, dar și cu armele în sens propriu, unii dintre ei s-au opus regimului comunist, care, deși implantat cu ajutorul tancurilor sovietice, avea sprijinul tacit al mulțimii dezavantajate a societății, nu din considerente teoretice (căci erau ”proști”), ci pentru că regimul comunist le promitea o distribuire mai echitabilă a avuției la nivelul societății. Este adevărat că au existat și crime, pentru simplul fapt că anumiți intelectuali aveau alte concepții, opuse concepției comuniste, dar unii au fost executați pentru că nu se limitau la o opoziție ideologică, ci au pus mâna pe arme, s-au refugiat în munți și atacau autoritățile comuniste instalate. Sau se constituiau în autorități intelectuale, precum un Nae Ionescu (1890-1940), și instigau la luptă împotriva regimului comunist.

Nu știu cum gândești, cu privire la aceste situații. Dacă, de exemplu, eu și încă vreo sută de inși care am rămas comuniști, am pune mâna pe arme și am vrea să răsturnăm regimul capitalist, iar instituțiile militare finanțate să apere acest regim ne-ar împușca, ne-ai apăra, măcar pe Facebook? Mă îndoiesc că ai face-o, ți s-ar părea corect să fim împușcați. Ei bine, poate spre surprinderea ta, și eu gândesc la fel. Ceva este ”corect” în funcție de un sistem de reguli. Din perspectiva regulilor acestui regim politic ”corect” este să se reprime grupurile care vor să răstoarne prin forța armelor regimul.

J. P. Sartre, preluând o idee a altui autor, scrie într-o lucrare a sa: ”În război nu există victime inocente”. Dacă eu pun mâna pe armă și vreau să răstorn regimul capitalist, fiind împușcat de cei care apără regimul, nu voi fi o victimă inocentă, pentru că aleg să lupt cu arma în mână împotriva regimului, deși aș putea să mă limitez la a-i face opoziție doar ideologică. Tot așa, intelectualii care au pus mâna pe arme pentru a se opune regimului comunist, sau au instigat pe alții să lupte cu arma în mână împotriva acelui regim, nu au fost victime inocente.”

3). Interlocutor 2:

”in realitatile alea as fi vrut sa va vad (…) cu taranii inapoiati care tineau cu dintii de petecul de pamant care nu le aducea decat mizerie si inapoiere...”

Uneori, față de țărani și alți mici producători, care nu exploatau munca altora s-au făcut abuzuri, s-au săvârșit chiar crime, un fel de a le face ”bine” cu forța (pentru a-i scoate din ”mizerie si inapoiere”).

În lucrarea citată (”Principiile comunismului”), Engels recomanda altfel de măsuri, diferite de crime și de încarcerare:

- ”Îngrădirea proprietății private prin impozite progresive (…);

- ”Exproprierea treptată a proprietarilor funciari, a fabricanților, a proprietarilor de căi ferate și a armatorilor, în parte prin concurența industriei de stat, în parte direct prin despăgubiri în asignații”.

- ”Organizarea muncii sau folosirea proletarilor în fabrici, ateliere și pe domeniile naționale, înlăturându-se prin aceasta concurența dintre muncitori și silindu-i pe fabricanți, atâta timp cât aceștia vor mai exista, să plătească aceleași salarii majorate ca și statul”.

Constatăm că nu se regăsesc, în aceste texte, ”justificări” ale unei răzbunări sângeroase a proletariatului.

Valeriu Stănescu:

”revolutia proletara este ciocnirea violenta dintre cele doua clase aflate in lupta. vezi tot la Engels rolul violentei in istorie. Tocmai caracterul violent legitimeaza caracterul revolutionar. Ce ar fi fost revolutia franceza fara teroarea iacobina, o plimbare in parc.”

Interlocutor 5:

” ar fi fost mai bine. Din nefericire, nu exista revolutie sociala fara violenta, asa cum stiu si Valerius. Privilegiatii nu renunta la privilegii decit de frica....”

Interlocutor 6:

” Comunismul nu este umanism este eliberare! Așa zicea Althuser. Eu nu sunt stalinist, nu în sensul a ce se înțelegea în epoca lui Stalin prin stalinist dar m am saturat de toți cei care își zic comuniști și o țin ca tonomațele aria terorii staliniste. Eu sunt marxist și la mine practica este criteriul adevărului iar conform acestui criteriu la moartea lui Stalin mișcarea comunistă s-a aflat la maximul puterii și întinderii sale amenințând în mod cat se poate de real restul lumii capitalist ca apoi cei care au venit după Stalin să ducă totul de râpă și asta destul de rapid clamând ca ei sunt antistaliniști, democrați, umaniști sau cum s-or mai fi numind ei și bătându-se cu pumnu în piept ca ei știu ce înseamnă construcția socialismului. Asa de bine au știut ca s-a ajuns la momentul 1989 care a aruncat mișcarea comunistă cu 100 de ani în urma.”

Interlocutor 5:

” Si totusi, comunismul este umanism. Este religia egalitatii.”

Valeriu Stănescu :

I). Interlocutor 6: ” Valeriu Stănescu revoluția proletara este ciocnirea violenta dintre cele doua clase aflate in lupta. vezi tot la Engels rolul violentei in istorie.”

Dv. aveți o perspectivă greșită asupra lucrării pe care ați numit-o. ”Rolul violenței în istorie” este reluarea, într-o formă ușor modificată, a unor capitole din ”Anti-Dühring”. Iar acolo, în ” Anti-Dühring”, Engels nu face, cum sugerați, o apologie a violenței ca mijloc folosit în edificarea comunismului, ci combate concepția lui Eugen Dühring, care acorda un rol fundamental violenței în istorie, argumentând că rolul fundamental în istorie îl are factorul economic, nu violența.

Eu prețuiesc eforturile celor care, ca și dv., luptați pentru comunism. Dar insistența dv. pătimașă asupra rolului violenței în istoria comunismului, tendința de a justifica și greșelile, abuzurile, mă determină să mă simt mai apropiat de Marx și Engels (chiar dacă ei au trăit în altă epocă), decât de dv.

Din punctul meu de vedere, atitudinea aceasta, ne-nuanțată, față de folosirea forței în trecutul și în viitorul comunismului are mai multe consecințe negative:

- negarea unor greșeli, abuzuri reale în acel trecut;

- ratarea șansei de a învăța din acele greșeli;

- îndepărtarea unor oameni care ar fi tentați să se apropie de ideile comuniste, prin faptul că le apărem ca fiind așa cum ne prezintă dușmanii ideologici (criminali, însetați de sânge, exponenții unei ideologii criminale);

- justificarea măsurilor dușmanilor de etichetare ca ”extremiști”, a atentatelor, a încarcerărilor pentru motive născocite, de drept comun;

- suntem atât de puțini, mișcarea socialist-comunistă nu mai are o bază socială largă. În situația acestui raport de forțe disproporționat, în dezavantajul nostru, al comuniștilor, excesele de limbaj, neasumarea greșelilor trecute, exagerarea rolului violenței ne fac cel puțin ridicoli, dacă nu chiar antipatici. Nimeni (cu excepția rudelor noastre) nu va plânge după noi când vom fi aruncați sub roțile trenului sau în pușcării.

Marx și Engels nu au fost niște vampiri însetați de sânge, au fost niște oameni de geniu, care au recomandat proletariatului tactici, mijloace inteligente, adecvate situațiilor concret-istorice.

Dau un exemplu din aceeași lucrare, ”Principiile comunismului”:

”în Germania ne aflăm abia în ajunul luptei hotărâtoare dintre burghezie și monarhia absolutistă. Dar, întrucât comuniștii nu se pot gândi la o luptă hotărâtoare între ei și burghezie înainte ca burghezia să fi ajuns la putere, este în interesul comuniștilor să ajute burghezia să ajungă cât mai repede posibil la putere, pentru a o putea doborî apoi tot cât mai repede posibil. În lupta dintre burghezia liberală și guvern, comuniștii trebuie, așadar, să se situeze întotdeauna de partea celei dintâi, ferindu-se însă să împărtășească iluziile burghezilor sau să dea crezare asigurărilor lor amăgitoare în ceea ce privește urmările salutare pentru proletariat pe care le-ar avea victoria burgheziei.

Singurele avantaje pe care victoria burgheziei le va oferi comuniștilor sunt următoarele:

1) diferite concesii acordate comuniștilor, care le vor ușura apărarea, discutarea și răspândirea principiilor lor și implicit unirea proletariatului ca clasă organizată, închegată și gata de luptă; și

2) certitudinea că, din ziua în care vor cădea guvernele absolutiste, se profilează la orizont lupta dintre burghezi și proletari. Începând din acea zi, politica de partid a comuniștilor va fi identică cu cea din țările unde burghezia este de pe acum la putere”.

O astfel de idee, ”este în interesul comuniștilor să ajute burghezia să ajungă cât mai repede posibil la putere”, este incompatibilă cu gândirea unui ”comunist” fanatic, în care afectele sunt mai puternice decât rațiunea.

Valeriu Stănescu :

II). Interlocutor 6: ” Comunismul nu este umanism este eliberare!”

Habar n-am despre care comunism vorbiți.

Domnule, scuzați-mi sinceritatea: ăsta-i un enunț care, din partea unui anticomunist este de așteptat, dar din partea unui comunist este o trăsnaie! Este împotriva nu doar a spiritului comunismului marxist, ci și împotriva literei lui.

Domnule, date fiind astfel de teze, nici nu mai este nevoie de dușmani ai comunismului!