miercuri, 19 martie 2014

De la evenimentele ruso-ucrainene la speranța într-o lume mai bună

Prăbușirea URSS și a sistemului socialist, prin contribuția lui Gorbaciov (corespondentul lui Iuda din Biblie), propulsarea bețivului decrepit Elțân la conducerea celei mai întinse țări din lume m-au îngrijorat profund. Mi-am zis că mașinăria infernală a manipulării este mai eficientă decât bombele nucleare. Mă întrebam: cum e posibil ca un popor mare, precum poporul rus, care a reușit să îngenuncheze doi mari demenți ai istoriei, Napoleon și Hitler, să suporte să fie călărit de caricatura de om care răspundea la numele Elțân ? Și-mi răspundeam: probabil că prin manipulare totul este posibil.
Nu după un Tătuc plângeam eu. Regretam lumea în care pluralismul se manifesta prin două sisteme concurente, capitalismul și socialismul. Trăiam nostalgia lumii bipolare în care cele două superputeri se controlau reciproc. În timpul coexistenței celor două sisteme, capitalist și comunist, deși au apărut crize majore, precum aceea a rachetelor sovietice din Cuba, niciodată nu a existat un conflict militar între două țări aparținând celor două sisteme. Și Dreptul internațional, ONU, funcționau. Cu opinteli, cu scârțâieli, dar funcționau.
Prăbușirea URSS a avut drept consecință menținerea unei singure superputeri (SUA) care a devenit tot mai arogantă, până la cinism și tiranie. Mă grăbesc să precizez, din nou: n-am nimic împotriva poporului american, nimic împotriva națiunii americane (interesant, până și termenul ”americanii” este imperialist (!)], căci nu doar cei din SUA sunt americani). Și americanii, ca și noi, sunt păgubașii unei pseudodemocrații. Și de ei, ca și de noi, politicienii înstrăinați își aduc aminte în campaniile electorale. Antipatia mea este față de politicienii care și-au pierdut rațiunea sub efectul beției puterii. Prăbușirea surprinzător de rapidă a URSS, a sistemului socialist în ansamblul lui, i-au încurajat în ideea că pot face orice vor. Au proclamat dreptul lor la ”război preventiv” și au început să facă ”bine”, să ”democratizeze”, să ”apere drepturile omului” în lume, dezintegrând state, împrăștiind moartea, punând cu nonșalanță  eticheta  ”victime colaterale” peste civilii uciși. Dreptul internațional a fost suspendat, ONU a devenit o marionetă cu rolul de a da o ”justificare” intervențiilor americane în lumea largă. Vecinii noștri sârbi au simțit la modul tragic binefacerea americană.
Redeșteptarea demnității rușilor are mai multe semnificații. Pe de-o parte, rușii au conștientizat că sub acoperirea norului de vorbe mincinoase (”Rusia nu este un inamic pentru noi, este un partener”, bla, bla) lațul se strânge tot mai mult în jurul lor. Prin prăbușirea URSS, vechiul dușman, Rusia, nu a fost ucis, ci doar rănit, de aceea el trebuia adus la pasivitate prin povești de adormit copiii. Pe de altă parte, reacția și discursul lui Putin în problema Crimeei au provocat devoalarea ipocriziei politicienilor de la Washington. Cei care au provocat experimentul Kosovo au urlat că Putin taie și spânzură, cei care l-au strâns pe Ponta de oulețe ca să declare în Parlament că România trebuie să recunoască statul Kosovo au răcnit în cor că nu vor recunoaște unirea Crimeei cu Rusia.
Suntem o țară mică, slăbită și mai mult prin aducerea ei la condiția de colonie. Suntem o țară condusă de politicieni de bordel, care afirmă public opțiunea lor pentru felație întru satisfacția Marelui Licurici. România nu se mai autoguvernează. Ordinele vin din marile cancelarii. Milioanele de voturi ale cetățenilor care au vrut să sancționeze democratic un politician înstrăinat au fost călcate în picioare. Reprezentantul SUA la București a calificat această reacție populară ca fiind ”tirania majorității”. Atunci a murit firava mea speranță că, totuși–totuși, democrația capitalistă ar putea să funcționeze.

România se află între niște elefanți, între monștri ai capitalismului. Acești monștri sunt veșnic înfometați după resurse, după piețe. Îngurgitarea țărilor foste socialiste le-a potolit puțin foamea. Când foamea devine insuportabilă, monștrii încep să se lupte între ei. Capitalismul are înscris în codul lui genetic tendința către război. Fie că elefanții se luptă,  fie că fac dragoste, iarba suferă. Șansa noastră, ca popor mic, stă nu în armele care nu mai sunt ale noastre, ci în apelul disperat la respectarea principiilor. Nicolae Ceaușescu a devenit o mare personalitate a politicii internaționale prin chemarea permanentă la respectarea principiilor și normelor dreptului internațional. Trebuie să cerem reinstaurarea dreptului internațional și respectarea lui. Trebuie să cerem, chiar cu prețul vieții.

PS
Cineva ar putea contraargumenta: dar noi suntem parte a elefantului NATO și parte a elefantului UE. E o naivitate să crezi că apartenența la aceste structuri face ca interesele noastre specifice să se identifice cu interesele celor care conduc aceste structuri. Cu alte cuvinte, chiar și în cadrul acestor structuri există interese divergente. Și există unii mai egali decât alții.

PPS
Un comentariu din Facebook, cu referire la articolul lui CTP având titlul ”Puterea lui Putin”:

L-a lăsat Dracul din mâini, o clipă,  pe îngâmfatul ăsta, care scrie editoriale admirându-se în oglindă, și a scris și un adevăr mai neplăcut pentru cei pe care-i slujește cu tastatura: ”Totuşi, există o privinţă în care Putin are dreptate: moştenirea lăsată de Clinton şi Bush lui Obama – Kosovo. Rusia şi-a luat „Sfânta” Crimee înapoi, călcând în cizme legislaţia internaţională, America a smuls Kosovo din inima Serbiei, călcându-i pe sârbi, mai elegant, cu avionul.”

Prin articolul ăsta a răspuns și el la comanda ”Aport !”. Marele Licurici testează obediența slugilor sale. Ce elogiu mișto: ”Pentru mine, putere adevărată, bună, umană înseamnă Obama, niciodată Putin.” Și ce bășcălios este Geniul Presei Românești cu referire la cei care au alte reacții: ”acei românaşi care rânjesc mulţumiţi la o bere: „Putin are 3-0 la Obama şi-i mai dă...”.”

Ce ne mai sugerează Narcis ăsta ? Că Putin ar putea să-și piardă mințile, din cauza beției puterii. Mersi, ne ducea mintea și pe noi. Deocamdată Marele Licurici dă semne de beție a puterii. Nu strică să-l tragă cineva de mânecă: ”Nu mai bea, că ești deja beat ! Trage puțin pe dreapta și odihnește-te, că faci rele !”.

luni, 3 martie 2014

Comentarii la o caricatură și la un articol despre Armata Română de ieri și de azi

De la doamna Simona Marinescu am aflat de acest articol, care își propune o comparație între Armata României Socialiste și Armata României capitaliste de azi.

De la doamna Carmen, din forumul Ion Nanu, am aflat de această caricatură:



           Despre caricatură:
           Nu știu cine este autorul caricaturii, dar îmi place caricatura aceasta. Urăsc Moartea deghizată în agent al democratizării şi al apărării drepturilor omului. Dacă aş putea, dacă aş avea competenţa necesară să las mărturie, pentru cei ce vor veni după noi, despre aceste minciuni, despre aceste manipulări ! Mă enervează rusofobia actuală a unora. Noi nu mai suntem sub ocupaţie rusească, noi suntem sub tirania SUA şi a acoliţilor lor ! Ne-au expropriat de ţară, ne umilesc şi ne-au dovedit (cu ocazia referendumului pentru demiterea lui Băsescu) falsitatea democraţiei.   

Despre articol:
Sub aspectul informației tehnice articolul depășește competența mea. În schimb, sub aspectul rostului principal al unei armate naționale (cum aș vrea să fie Armata României), sub aspect patriotic am câteva idei de spus.  
Sunt în articol și idei pe care le susțin, și idei pe care le resping.
Principalul dezacord este în legătură cu opoziția ”armata populara” și așa-zisul câștig al ”profesionalizarii structurii militare”. Autorul articolului, care face o pledoarie discretă pentru înzestrarea tehnică a actualei Armate a României (face bășcălie de cei care cred că este suficient că ”suntem membrii NATO frate!”), cu toate informațiile lui tehnice, nu pricepe un lucru esențial: ”Armata României”, fie ea și super-profesionalizată și super-dotată tehnic (chiar și cu super-arme nucleare), fără suveranitate, este un instrument inutil pentru noi, este un instrument  al celor care conduc NATO, este doar un instrument costisitor pentru noi. Mult trâmbițata necesitate  a dotării tehnice a Armatei României scapă din vedere un aspect esențial: o armată de super-profesioniști, fără o educație patriotică (da, patriotică !), este doar o  armată de roboți. Prefer o armată populară, formată din semi-analfabeți, dar cu dragoste de mamă, de tată, de Țară și cu milă și respect pentru alte popoare care nu ne fac niciun rău, în locul unei armate formate din super-profesioniști care strâmbă din nas când aud de patriotism, care-i apără pe ocupanți de cetățenii care se răscoală, cerându-și Țara înapoi, super-roboți care se joacă de-a războiul, pe banii noștri, sub comandă și pentru interese străine, departe de Patrie. 

Din Facebook:

Valeriu Stănescu
Armata ”noastră” nu mai este sub comanda noastră, nu mai este, cu adevărat armata noastră. Este armata NATO. Iar CSAT -ul este instituția care conduce, prin mandat din exterior, armata. O armată de ”profesioniști” (mercenari) nu va mai fraterniza cu poporul român. Stăpânul mercenarilor este cel care le decide plata (chiar dacă plata se face din buzunarele noastre).

Simona Marinescu 
Domnule profesor, armata noastră, chiar dacă se află sub drapel NATO, este constituită din bărbaţi români (copiii, fraţii, taţii şi prietenii noştri). Drept pentru care, indiferent care este cauza pentru care sînt trimişi în misiuni militare, ei slujesc interesele României... Să nu-i blamăm pentru că azi sînt mai bine plătiţi decît în vechiul regim. Am rude apropiate care activează în armata ţării şi ştiu precis că şi-au păstrat patriotismul, dragostea de semeni şi nu vor ridica niciodată arma împotriva unui român, indiferent cine ordonă!

Valeriu Stănescu 
1). Concret, care propoziție (propoziții) dintre cele scrise de mine mai sus este (sunt) falsă (false) ?
2). ”indiferent care este cauza pentru care sînt trimişi în misiuni militare, ei slujesc interesele României...” Spuneți-mi, vă rog, că glumiți !

Simona Marinescu 
Domnule Valeriu, aţi afirmat: "Armata ”noastră” nu mai este sub comanda noastră, nu mai este, cu adevărat armata noastră. Este armata NATO". Armata română este sub comandă românească. Comandantul suprem al Armatei Române este Preşedintele României! Restul sînt înţelegeri, convenţii, alianţe, într-un cuvînt contracte de tip comercial. Pentru Armata ţării primează interesul naţional!

Valeriu Stănescu 
Doamnă, dv. considerați că acela care a declarat că opțiunea lui este să i-o sugă Marelui Licurici este ”comanda românească” a Armatei ? Dv. credeți că oamenii care sunt Ministrul Armatei, Șeful Marelui Stat Major, șefii serviciilor speciale sunt puși în acele funcții fără aprobări din afară ? Și dacă sunt aprobați, ghiciți de ce sunt aprobați ! Dv.vopsiți în roz realitatea.

Simona Marinescu 
Da. Eu cred că românii puşi în funcţii ale Armatei sau ale Internelor sînt numiţi exclusiv de statul român, prin reprezentanţii săi. Mai cred că, îndiferent cine ar ordona trupelor militare să acţioneze împotriva cetăţenilor României, acestea nu vor executa nici cea mai neînsemnată comandă care să aducă atingere populaţiei. Soldaţii au depus un jurămînt care sună astfel: "Eu.... militar al Forţelor Armate, jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur să respect legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu." După cum observaţi, prioritate are patria, ţara... Cetăţenii sînt ai patriei. Utima obligaţie este aceea care se referă la regulamentele militare, proceduri şi legi... Q.e.d.

Valeriu Stănescu 
Bine. De acum dorm liniștit.


Din forumul Ion Nanu:

Valerius:
Și mie îmi place caricatura aceasta. Urăsc Moartea deghizată în agent al democratizării şi al apărării drepturilor omului. Dacă aş putea, dacă aş avea competenţa necesară să las mărturie, pentru cei ce vor veni după noi, despre aceste minciuni, despre aceste manipulări ! Mă enervează rusofobia actuală a unora. Noi nu mai suntem sub ocupaţie rusească, noi suntem sub tirania SUA şi a acoliţilor lor ! Ne-au exproriat de ţară, ne umilesc şi ne-au dovedit (cu ocazia referendumului pentru demiterea lui Băsescu) falsitatea democraţiei.

Administrator:

Referitor la ultima parte a comentariului.
S-a dovedit că 7,4 milioane de oameni n-au putut să demită, în mod democratic, un preşedinte. Ba, am şi fost certaţi pentru aceasta. În schimb, 70 de mii de oameni au putut alunga, prin forţă, un preşedinte. Și autorii sunt lăudaţi pentru aceasta. Care este concluzia? Asta înseamnă democraţie?