marți, 28 iunie 2011

Un nebun a dat şah la... regele care a fugit de pe tabla de joc

Ghici ghicitoarea mea: care e nebunul ce-a dat şah la... regele care a fugit de pe tabla de joc ?

În legătură cu această temă puteţi citi şi comentariile mele la articolul "Puncte de vedere", al domnului Florian Liviu.

miercuri, 22 iunie 2011

Am semnat petiţia "Apăraţi istoria românilor", iniţiată de dr. Emilia Corbu


Semnătura: 632 
Comentariul: 140
2011-06-22 19:31
Răspunsuri oficiale la petiţie:
Preşedintele României
Ministerul Culturii 

Argumentele iniţiatoarei petiţiei, dr. Emilia Corbu, sunt temeinice pentru orice fiinţă raţională şi de bună-credinţă.

În consecinţă, subscriu la evaluările domniei sale - „O istorie peticită cu scopul de a scoate românii din istorie”; „făcătura asta a fost publicată în trei limbi de circulaţie, în ediţie de lux, sub înaltul patronaj al preşedintelui României” – şi susţin această petiţie.

„Făcătura aceasta” nu mă surprinde. Sunt conştient că se lucrează de mult timp, cu metodă, cu tehnici ultraperformante, împotriva românilor şi a valorilor lor. Nu doar împotriva noastră, dar… noi avem mai mulţi neprieteni. „Făcătura” este doar o etapă din procesul de crucificare a românilor şi a românismului.

Să recapitulăm.

1). Am fost expropriaţi. Marea Păcăleală din 1989 a venit cu fetişul privatizării. „Să privatizăm, să privatizăm, fie şi pe un dolar”. Privatizarea a fost mijlocul principal prin care poporul român a fost expropriat. Expropriat de resursele naturale, pe care strămoşii le-au apărat cu sabia, expropriat de produsele muncii a multor generaţii. Din capul locului s-a ştiut că privatizarea însemna exproprierea românilor, căci românul din 1989 nu avea bani să cumpere fabrici, păduri, sute de hectare de pământ ori de pădure, bănci, luciu de apă etc. Fireşte, avuţia naţională n-ar fi suferit cumplita hemoragie dacă n-ar fi fost cozile de topor. Amintiţi-vă cum răcneau la TV.: „Industria românească este maldăr de fiare vechi”, construcţiile din regimul ceauşist erau considerate „faraonice, kitsch”. Legământul cozilor de topor era nu doar să înstrăineze avuţia naţională, ci s-o dea cât mai ieftin, chiar degeaba.

2). Democraţia este o vorbă goală [pentru ei]. Ei vor o „democraţie” fără popor, o democraţie contra poporului. Ţara este condusă în mod discreţionar, prin ordonanţele cutărui şi cutărui robot care execută poruncile antipopulare. Un exemplu cald: vor să hărtănească România, chipurile s-o reorganizeze teritorial, dar se feresc ca Dracul de tămâie de referendum, deşi legea prevede această necesitate.

3). Ne-au furat dreptul de a trăi omeneşte în prezent, ne-au amanetat viitorul generaţiilor următoare, prin înrobirea faţă de cămătarii lumii. Ne mai rămăsese ceva: trecutul, identitatea noastră istorică. Prin făcături pseudo-ştiinţifice vor să ne fure şi identitatea istorică.

Cum spuneam, făcătura faţă de care dr. Emilia Corbu a iniţiat această formă de protest nu mă surprinde. Mă surprinde şi mă întristează faptul că cei mai mulţi dintre autorii comentariilor de aici* sunt „Musafiri”, au ales să nu-şi facă publică identitatea. Şi atunci de ce mai ne plângem că ni se fură identitatea istorică ? Poate că ne merităm soarta. Îmi închipui că un Patapievici consideră acest comportament ca o confirmare a aprecierilor lui defăimătoare referitoare la români.

*referire la cei care au făcut comentarii la petiţia "Apăraţi istoria românilor".

Valeriu Stănescu

http://valeriuss.blogspot.com/

http://valeriuss.blogspot.com/2010/01/h-r-patapievici-politice-bucuresti.html



Post-scriptum:

„Asistăm treptat la o disoluţie a identităţii naţionale şi a sentimentului de patrie. Sunt şi excepţii, dar presiunea noii ideologii este tot mai apăsătoare. Globalismul ideologic-cultural a luat locul marxism-leninismului şi socialismului multilateral dezvoltat.”

Dinu C. Giurescu (coord.), Alexandru Ştefănescu, Ilarion Ţiu, România şi comunismul: o istorie ilustrată, Bucureşti, Editura Corint, 2010, 216 p. ISBN 978-973-135-528-3
(p. 185)
Apud:
http://www.ioanscurtu.ro/content/view/140/1/



Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, în articolul  DOI UNIVERSITARI DESPRE ISTORIA RECENTA A ROMANIEI”, din saitul domniei sale, face referiri la:

Titu Georgescu, Tot un fel de istorie, vol II, Rm. Vâlcea, Editura Conphays, 2002, 637p.

Era foarte preocupat de problemele naţionale; îl îngrijorau situaţia din Transilvania, ofensiva revizionismului maghiar, atrocităţile împotriva românilor din judeţele Harghita, Covasna, Mureş; dar şi activitatea Fundaţiei Sörös, care recruta tineri, cu oferte tentante, astfel că aceştia „devin purtătorii nonpatriotismului, nihilismului naţional şi concepţiilor universaliste privind viitorul nostru apropiat, fără de hotare naţionale, cu bizare federalizări, regionalizări, ş.a.”; aceştia consideră marile fapte din istoria românilor ca fiind „minore” (p.567). Constată că un asemenea fenomen se înregistrează şi la Facultatea de Istorie, situaţie care se aeamănă cu cea din anii de după 1948, de această dată nonpatriotismul fiind cultivat „cu un oarecare rafinament” (p. 567).”

 

luni, 13 iunie 2011

Comentarii la articolul „De ce nu social-democraţia?”, de Ana Bazac, adicătelea "Dialogul cu un surd"


 În CRITICATAC

Valerius spune:
 12 iunie 2011 la 10:37

„Astăzi, social-democraţia nu „este mai bună decât altceva”. E cazul să îndrăznim. Le-o datorăm indignaţilor care nu doresc să-şi irosească indignarea.”

1). Din punctul meu de vedere, enunţul „social-democraţia este mai bună decât altceva” este un enunţ adevărat; dacă social-democraţia este autentică. Presupunând că v-am înţeles mesajul, în chestiunea aceasta sunt în dezacord cu dv.

2). „E cazul să îndrăznim (să depăşim limitele social-democraţiei – completarea mea, V.). Le-o datorăm indignaţilor care nu doresc să-şi irosească indignarea.”

De această dată sunt în acord cu dv.
 Cu permisiunea dv., fac o precizare. Social-democraţia nu este rea atunci când se prezintă sincer, cu limitele ei reale. Ea devine rea atunci când este prezentată sofistic, în maniera în care Churchill prezenta democrația (burgheză): social-democraţia este imperfectă, dar este cea mai bună dintre programele politice de stânga posibile.

Ana Bazac spune:
 12 iunie 2011 la 16:06

     Astăzi nu mai suntem pe vremea lui Churchill. Deci nu doar că social-democraţia nu e mai bună decât dreapta explicită, dar ea chiar face mai mult rău prin confuziile pe care le întreţine. În textul meu, nu era subliniat. Deci ideea e că social-democraţia nu e mai bună…, fără ghilimelele care pot să schimbe sensul.

Valerius spune:
 12 iunie 2011 la 17:59

„nu doar că social-democraţia nu e mai bună decât dreapta explicită, dar ea chiar face mai mult rău prin confuziile pe care le întreţine.”

În comentariul meu anterior am sugerat, şi eu, reproşul faţă de social-democrația care se prezintă altfel decât este în realitate (cum s-a zis, semnalizează că vrea să meargă spre stânga, dar o cotigeşte la dreapta). Acestei social-democraţii i-aş spune: „Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul”.

Veţi fi de acord, sunt convins, că operând cu termenii „bună”, „rea” riscăm să ni se aducă reproşuri îndreptăţite: pretindem că introducem clarificări de tip matematic când, în fapt, perpetuăm confuziile. În politică, în istorie nu există „bine” absolut, „rău” absolut. Ceva este bun sau rău în funcţie de interesele unor categorii, ale unor clase sociale. Chiar şi confuziile pe care le întreţine social-democraţia românească (prefer această formulare în locul unei generalizări riscante) sunt „bune” pentru cei ale căror interese sunt promovate prin aceste confuzii. Social-democraţia nu este rea în sine, ci ea devine rea, în sensul de duplicitară, atunci când este reprezentată de oameni care ţin discursuri de felul „Stimaţi tovarăşi, Ceauşeştii n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”, dar care în fapt girează capitalismul de junglă.

Ana Bazac spune:
 12 iunie 2011 la 19:29

1. Sunt de acord cu dl. Valerius în ceea ce priveşte caracterul contextual al termenilor “bun”, “rău” etc. Totuşi, asta nu înseamnă neapărat relativism. Există criterii etc.
 2. Dar nu sunt de acord cu faptul că, dacă servesc cuiva, confuziile sunt “bune”. Puteţi să-mi daţi exemple de asemenea “confuzii bune”?

Valerius spune:
 12 iunie 2011 la 20:43

Doamnă profesoară,

Aţi fost de acord cu caracterul contextual al termenilor „bun”, „rău”, în consecinţă ar trebui să admiteţi şi că, dacă servesc cuiva, confuziile sunt „bune” pentru cei cărora le servesc.

Exemple de confuzii bune ? Presupun că nu-mi cereţi exemple de confuzii bune în sine, bune în mod absolut, întrucât am convenit că ele, confuziile, pot fi „bune” contextual, aşadar în raport cu anumite interese. Un de exemplu de confuzie „bună” contextual vă pot da: social-democraţii de la noi au câştigat multe voturi întreţinând confuzia (prin programele prezentate în campaniile electorale) că apără interesele „celor mulţi”, dar când au ajuns la guvernare au făcut o politică de dreapta, aplicând obedient dictatele FMI şi ale altor forţe externe. Această confuzie a fost „bună” pentru ei.

Îmi exprim şi eu consideraţia pentru domnul profesor Alexandru Boboc. Din punctul meu de vedere, domnia sa este, cel puţin moralmente, superior în raport cu Gabriel Liiceanu.

elena hristu spune:
 12 iunie 2011 la 23:44

‘Îmi exprim şi eu consideraţia pentru domnul profesor Alexandru Boboc. Din punctul meu de vedere, domnia sa este, cel puţin moralmente, superior în raport cu Gabriel Liiceanu.’ – cu siguranta nu ati citit nimic din opera anonima a prof A. Boboc, nu cunoasteti care este calitatea traducerilor sale din Husserl, nu ati audiat cursurile lui, nu il stiti ce facea in facultatea de filosofie inainte de 1989 – altminteri, este usor de spus ‘cel putin moralmente…’ superior cuiva

Valerius spune:
 13 iunie 2011 la 4:21

Am crezut că am dreptul să exprim un punct de vedere personal.
Dv. vă simţiţi îndreptăţită să-mi atacaţi punctul de vedere, de pe poziţia omului care crede că le ştie pe toate, inclusiv despre mine („cu siguranta nu ati citit nimic din opera anonima a prof A. Boboc, nu cunoasteti care este calitatea traducerilor sale din Husserl, nu ati audiat cursurile lui, nu il stiti ce facea in facultatea de filosofie inainte de 1989”).
Experienţa mă sfătuieşte să nu discut cu oamenii care cred că le ştiu pe toate. Încalc acest principiu, sperând că vă fac un bine, ajutându-vă să vă reconsideraţi atitudinea. Eu am argumente că măcar moralmente profesorul Alexandru Boboc îi este superior lui Gabriel Liiceanu, dv. aveţi băşcălii („opera anonima a prof A. Boboc”).
O rog pe doamna profesoară Ana Bazac să mă ierte pentru faptul că m-am angajat într-o discuţie care n-are nicio legătură cu tema articolului.

elena hristu spune:
 13 iunie 2011 la 14:15

Nu, afirmarea unei superioritati morale a unui om fata de altul nu este un lucru pentru care se poate argumenta. Comparatia era extrem de puerila si am sesizat in spatele ei niste carente de informare. Totusi, care a fost opera dlui Boboc care v-a ramas la suflet?

Ana Bazac spune:
 13 iunie 2011 la 10:52

(...) 
2) Dlui Valerius. Pe mine mă interesează să vorbim serios despre „confuzii”, şi nu să dăm în relativism: X întreţine confuzia x, deci e bună pentru el. Aşa e, totul e contextual, cum spuneam, dar mai departe? Adică, mai clar, să criticăm, dacă putem, discursul politic social-democrat. Faptul că „a fost bun pentru ei” că una au zis şi alta au făcut, trebuie, cred eu, deconstruit şi nu doar caracterizat ca „ei au făcut ce e bine pentru ei”.

Valerius spune:
 13 iunie 2011 la 16:26

Doamnă profesoară,

Presupun că, în condiţiile în care trebuie să dialogaţi cu atât de mulţi comentatori, vă e foarte greu să citiţi cu atenţie ce scrie fiecare. Altă justificare nu pot găsi pentru reproşurile pe care mi le faceţi [vd. (1) şi (2)].

(1). „să criticăm, dacă putem, discursul politic social-democrat”.

Doamnă, vă amintesc: dv., nu eu, aţi scris un articol intitulat „De ce nu social-democraţia?”.
 Sub aspect cantitativ: articolul are 31 de fraze; dintre acestea, doar 6 fraze se referă la social-democraţie, doar 6 fraze sunt în strânsă legătură cu tema articolului.
 Sub aspect logic-argumentativ:
 a). Identificaţi o necesitate, „necesitatea de a reconstrui statul social (despre această necesitate a vorbit excelent Tony Judt[5])”.
 b). Negaţi că „strategia edificării statului social” ar putea fi „vechea „social-democraţie a fricii” de care vorbea Tony Judt”; „în nici un caz problemele care astăzi sunt integrate şi globale nu pot fi rezolvate cu o „social-democraţie a fricii” de ceva mai rău”.
 c). Şi încheiaţi sibilinic: „Astăzi, social-democraţia nu „este mai bună decât altceva”. E cazul să îndrăznim. Le-o datorăm indignaţilor care nu doresc să-şi irosească indignarea”.

Să mă ierte Dumnezeu, „dacă îmi permiteţi acest cuvânt”, eu tot n-am priceput „De ce nu social-democraţia?”. Din cauza a două zise ale lui Tony Judt invocate în articol şi a unui îndemn la îndrăzneală exprimat de dv. ?

În schimb m-am pricopsit cu reproşul „să criticăm, dacă putem, discursul politic social-democrat”. Păi, stimată doamnă, „dacă-mi permiteţi şi acest cuvânt”, eu trebuia să argumentez „De ce nu social-democraţia?”. Şi totuşi eu am scris astea: „Social-democraţia nu este rea în sine, ci ea devine rea, în sensul de duplicitară, atunci când este reprezentată de oameni care ţin discursuri de felul „Stimaţi tovarăşi, Ceauşeştii n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”, dar care în fapt girează capitalismul de junglă”.

(2). „Pe mine mă interesează să vorbim serios despre „confuzii”, şi nu să dăm în relativism”.

Dar unde, păcatele mele – dacă mi se permite expresia – , am „dat în relativism” ? Poate când am scris astea: „operând cu termenii „bună”, „rea” riscăm să ni se aducă reproşuri îndreptăţite: pretindem că introducem clarificări de tip matematic când, în fapt, perpetuăm confuziile. În politică, în istorie nu există „bine” absolut, „rău” absolut. Ceva este bun sau rău în funcţie de interesele unor categorii, ale unor clase sociale” ? Mie mi se pare că sună marxist !

E adevărat, dv. aţi scris:
 „Sunt de acord cu dl. Valerius în ceea ce priveşte caracterul contextual al termenilor “bun”, “rău” etc. Totuşi, asta nu înseamnă neapărat relativism. Există criterii etc.”

Problema este că dv. aţi văzut criteriile mele, dar dv. nu le faceţi vizibile pe ale dv. Sunt tare curios să aflu care este criteriul acela irefutabil prin care îi veţi convinge pe social-democraţi că „nu doar că social-democraţia nu e mai bună decât dreapta explicită, dar ea chiar face mai mult rău prin confuziile pe care le întreţine” !

Doamnă profesoară, mă tem că dv. nu înţelegeţi cum e cu relativismul, aşa cum Ştrul nu înţelegea cum e cu relativitatea, în bancul acela.

Dar cel puţin într-o privinţă sunt în acord cu dv.: „Desigur că noi doar discutăm aici şi sigur că nu „am soluţii”.” Adicătelea, cum zicea un hâtru, vorbim discuţii.

Ana Bazac spune:
 13 iunie 2011 la 17:08

(…)
2. Dlui Valerius. Chiar vorbim discuţii dacă vreţi să rescriu argumentele pe care le-am tot dat, nu numai în acest articol şi care au apărut şi la unii comentatori de pe acest blog. Problema practică este că susţinând social-democraţia, nu vă gândiţi la consecinţele acestei strategii politice.
 Lăsând la o parte faptul că vă mulţumiţi cu duplicitatea social-democraţilor care una spun şi alta fac, în numele “pragmatismului” politic (că asta înseamnă că acele mesaje ale lor care confuzionează populaţia sunt bune pentru ei, din moment ce le dau. A propos de rationamentul dvs., Grigore Alexandrescu v-a persiflat cam demultişor – ” Şi caii lui Ahil…” ).

Valerius spune:
 13 iunie 2011 la 18:20

Doamnei Ana Bazac

Doamnă, mulţumesc lui Dumnezeu, vorba marxiştilor, că nu v-am fost student. Căci m-aţi fi nedreptăţit. Bănuiam că citiţi „în diagonală” comentariile, dar dv. le citiţi în poziţie răsturnată.

Fiindcă tot vorbeaţi de raţionament, exersaţi-vă, rogu-vă, gândirea logică şi vedeţi dacă ceea ce am scris eu este logic-echivalent cu ceea ce pretindeţi dv. că am susţinut eu.

Ana Bazac: „vă mulţumiţi cu duplicitatea social-democraţilor care una spun şi alta fac”.

Valerius:
 Social-democraţia „devine rea atunci când este prezentată sofistic, în maniera în care Churchill prezenta democrația (burgheză): social-democraţia este imperfectă, dar este cea mai bună dintre programele politice de stânga posibile”. (…)
 „am sugerat, şi eu, reproşul faţă de social-democrația care se prezintă altfel decât este în realitate (cum s-a zis, semnalizează că vrea să meargă spre stânga, dar o cotigeşte la dreapta). Acestei social-democraţii i-aş spune: „Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul”. (…)
 „social-democraţii de la noi au câştigat multe voturi întreţinând confuzia (prin programele prezentate în campaniile electorale) că apără interesele „celor mulţi”, dar când au ajuns la guvernare au făcut o politică de dreapta, aplicând obedient dictatele FMI şi ale altor forţe externe”.

Domnule Florian Liviu,

De ce nu mi-aţi spus, domnule, că sunt un susţinător inconştient al social-democraţiei ?
 Mă lăsaţi să mor în întunericul necunoaşterii de mine însumi ?

Florian Liviu spune:
 13 iunie 2011 la 20:14

Domnule profesor Valerius,

Eu cunosc foarte exact poziţia dvs. politică şi ştiu că în privinţa social-democraţiei, ca şi mine dealtfel, împărtăşiţi concepţiile leniniste. Nu cred că greşesc, dacă o fac, corectaţi-mă, dacă afirm că sunteţi marxist-leninist. Probabil doamna Ana Bazac nu ştie acest lucru şi va băgat în oala victorpontiştilor.
Confuzia a plecat, cred, de la afirmaţia dvs că social-democraţia, ca şi democraţia burgheză, sunt două sofisme, care ar fi bune dacă nu ar fi sofisme.
De aici doamna Ana Bazac a concluzionat eronat că sunteţi apărător al social-democraţie.

Valerius spune:
 13 iunie 2011 la 21:13

Domnule Florian Liviu,

Vă mulţumesc pentru caracterizare. Mă străduiesc să fiu cum m-aţi caracterizat. Poate că mai deviez uneori, dar din bună intenţie.

Ca între proletari, permiteţi-mi să vă reamintesc o poezie, care cred că vă e dragă.

Serenada muncitorului, de George Bacovia

Eu sunt un monstru pentru voi
 Urzind un dor de vremuri noi,
 Şi-n lumea voastră-abia încap…
 Dar am să dau curând la cap.

 O, dormi adânc, mereu, aşa,
 În vise dulci, hidos burghez,
 Oftând, palate de-ţi lucrez,
 Eu ştiu şi bine-a dărâma.

 În noaptea asta, iată, sună
 O serenadă din topor,
 Amanţilor pierduţi sub lună,
 Poeţi cu putredul amor.

 O, dormi în noaptea infinită,
 Burghez cu aer triumfal,
 Dar preistoric animal
 În raţiunea aurită.

 Sub luna blondă nu se plânge,
 Ci răzbunările se curmă,
 Martirilor scăldaţi în sânge,
 Cânt serenada cea din urmă.

 O, dormi… dar voi urca spre soare
 În zbor sublim de-aeroplan…
 Cu vise dulci, burghez tiran:
 E aurora-ngrozitoare…

Iertare pentru posibilele greşeli; am luat poezia de prin internet.
N-am mai citit-o de pe când eram elev de liceu.

Florian Liviu spune:
13 iunie 2011 la 21:39

Vă mulţumesc pentru poezie. Bacovia a fost poetul adolescenţei mele, alături de Eminescu.
  

sâmbătă, 11 iunie 2011

Apel urgent al muncitorilor portughezi către muncitorii tuturor naţiunilor şi popoarelor din Europa


Preluat după:  Anticapitalism” (pagina web a domnului Florian Liviu)
   
Florian Liviu:
„PS. Am primit acest apel pentru a-l face public prin amabilitatea domnului Marian Tudor membru fondator al Asociaţiei pentru Emanciparea Muncitorilor şi editor al revistei Tribuna Socială.
www.tribunasociala.org, e-mail: redactor@tribunasociala.org

 „Tovarăşi,

Naţiunea portugheză şi fraţii voştri – muncitorii portughezi – trăiesc o situaţie extraordinar de gravă. Întreaga populaţie care trăieşte din munca sa – salariaţii, ţăranii, tinerii, şomerii – adică imensa majoritate a populaţiei portugheze, se confruntă cu o ameninţare teribilă. Niciodată Portugalia – cea mai veche naţiune din Europa – n-a cunoscut, ca astăzi, pericolul dispariţiei ca naţiune suverană. Niciodată populaţia muncitoare a sa, cultura sa, civilizaţia sa, toate drepturile sociale şi democratice – cucerite prin revoluţia din Aprilie 1974 – n-au fost puse în cauză în acest fel.

Ştim că împărtăşiţi cu noi extrema preocupare care afectează astăzi ţările noastre, de la nord la sud, de la est la vest.

Ne adresăm către voi, mai întâi pentru a vă informa şi mai apoi, pentru a vă face o propunere de măsuri şi de acţiuni, de luat împreună, pentru a rezista ofensivei distrugătoare a capitalului financiar, a marilor bancheri şi capitalişti, a instituţiilor lor (Fondul Monetar Internaţional – FMI, Comisia Europeană – CE şi Banca Centrală Europeană - BCE).

La 4 mai, delegaţia aşa-numitei ”Troici” (FMI, CE, BCE) a anunţat un Memorandum în acord cu Guvernul care ”gestionează” Portugalia – Memorandum, care a fost aprobat de către conducerea Partidului Socialist (CS), a Partidului Social Democrat (PSD, burghez) şi al Centrului Democratic Social – Partid Popular (CDS – PP, dreapta burgheză).

Acest Memorandum pretinde să fie un autentic program de guvernare, pentru 3 ani, pe care indiferent ce partid (sau înţelegere de partide) va fi majoritar la următoarele alegeri legislative, va trebui să le aplice.
Acest Memorandum prevede în particular:

Creşterea impozitelor directe şi indirecte
 Privatizarea TAP, a Casei Generale de Depuneri (”a tot ceea ce nu este activitate bancară a CGD”- Publico, 4/5/2011), a Poştei şi telecomunicaţiilor, a ceea ce a rămas din reţeaua electrică naţională, a Telecomului, a Galp (gaze)…
  Închiderea altor şcoli, primării, consilii municipale şi alte servicii publice
  Continuarea scăderii salariilor şi pensiilor care depăşesc 1500 de euro, îngheţarea celorlalte.
Creşterea tarifelor la gaz şi electricitate, ceea ce va provoca falimente în masă
  Liberalizarea concedierilor şi dereglementarea orarelor de lucru.
Toate acestea în schimbul preţului a 78 de miliarde de euro. Între ”creşteri” şi ”reduceri” ale cheltuielilor, ei pretind să fure muncitorilor şi populaţiilor din Portugalia 12 miliarde de euro! Aceste 12 miliarde vor servi la ”recapitalizarea băncilor” – care, să ne amintim au fost recapitalizate în 2 rânduri anul trecut cu capitaluri care au fost vărsate în ”puţurile fără fund ale speculaţiei”.
Acest Memorandum va fi supervizat – la fiecare 3 luni – de către Delegaţia ”Troicii”, minister cu minister, pentru a se garanta realizarea obiectivelor sale.

Tovarăşi,

Nimeni nu se poate lăsa amăgit. Acest Memorandum – care promite 2 ani de recesiune şi creşterea corespondentă a şomajului de la 11 la 13,5% (printre numeroase alte atacuri) – este un veritabil plan de jefuire şi de distrugere a ţării noastre, el pune naţiunea portugheză şi instituţiile sale (în particular Adunarea Republicii, Guvernul şi ministerele si toate direcţiile sale) sub controlul organismelor internaţionale străine ţării noastre.

Acest Memorandum a fost prezentat de către ”Troică” ca fiind diferită calitativ de planurile care au fost aplicate in Grecia şi Irlanda. Diferenţa ar fi ”introducerea de reforme structurale” , adică reducerea sau suprimarea instituţiilor şi serviciilor sociale ale Statului. Noi ştim cu toţii că ”planurile de salvgardare” ale Greciei şi Irlandei, nu fac decât să afunde şi mai profund aceste ţări… în Portugalia va fi altfel?

            Tovarăşi, trebuie să ştiţi că:          

   Poporul portughez, muncitorii portughezi, nu vor şi nici nu pot accepta aceste planuri destructive care vor elimina Portugalia ca naţiune suverană!
     Muncitorii nu vor şi nici nu pot să accepte ca salariile lor să fie diminuate, concedierile să fie liberalizate, iar drepturile lor să fie batjocorite!
   Pensionarii nu vor şi nici nu pot accepta reducerea pensiilor lor, nu vor să accepte – după zeci de ani de muncă – să-şi petreacă restul vieţii lor cerşind!
    Profesorii nu vor şi nici nu pot accepta ca zeci de mii dintre ei să rămână fără loc de muncă, ca Şcoala obţinută o dată cu 25 Aprilie să fie distrusă!
    Tinerii nu vor şi nici nu pot să accepte ca singurul lor viitor să fie emigrarea sau mizeria!
Singura soluţie pozitivă: Retragerea planului de distrugere impus de ”Troică”!

Fraţi din toate ţările Europei, fiţi siguri că:

Poporul portughez se va răscula, el nu va accepta asta! Mai devreme sau mai târziu, poporul portughez o va lua din nou pe drumul din Aprilie 1974! Atunci când, după ce-a înfrânt o dictatură care dura de 48 de ani, băncile, uzinele şi pământurile au fost ocupate când s-a reuşit impunerea unei Adunări constituante, Comisiile alese de muncitori şi de gestiune s-au constituit peste tot în ţară, iar Portugalia a început să-şi construiască viitorul!

Dacă dictatura lui Salazar – Caetano a fost înfrântă, dictatura FMI şi a Uniunii Europene va fi de asemenea înfrântă!

Instituţiile marelui capital şi ale agenţilor săi din Portugalia ne spun că alegerile din 5 iunie nu pot servi decât la numirea unui guvern care va aplica Memorandumul semnat cu ”Troică”.
Poporul portughez nu vrea şi nici nu poate accepta ca instituţiile sale să se transforme în curele de transmisie ale deciziilor luate de către puteri străine Portugaliei, istoriei sale, culturii sale, existenţei sale ca naţiune!

Nici un partid, nici o organizaţie, nu poate avea pretenţia de a vorbi în numele muncitorilor, în numele naţiunii portugheze şi să permită aplicarea Memorandumului ”Troicii”.

Noi, subsemnaţii – muncitori, militanţi, tineri, pensionari, sindicalişti – facem parte activă, chiar din campania electorală, dintre toţi aceia care organizează rezistenţa, pornind de la sindicatele şi asociaţiile noastre, până la adunările muncitoreşti pentru a respinge Memorandumul şi ca să fie luate măsurile de care poporul muncitor şi naţiunea portugheză au nevoie, şi mai ales:
  Renaţionalizarea băncilor, fără indemnizare şi nici răscumpărare, sub controlul muncitorilor!
   Naţionalizarea tuturor sectoarelor strategice ale Portugaliei!
   Restabilirea tuturor serviciilor publice de sănătate, de învăţământ, de transport…!
  Anularea tuturor legilor antisociale!
   Recucerirea suveranităţii Adunării Republicii!

Nimeni să nu vină la noi să ne spună că nu ne putem salva, că vom fi izolaţi în ţara noastră.
Noi ştim asta mai bine decât oricine. De aceea, noi adresăm acest apel tuturor muncitorilor din Europa.
Muncitorii spanioli ştiu că – după Grecia, Irlanda şi Portugalia – ei sunt următorii pe listă. Muncitorii francezi şi germani ştiu că exigenţele băncilor lor naţionale, exigenţele capitalului financiar le ameninţă, de asemenea, în mod direct.

Dacă poporul portughez se răscoală din nou, el va avea de partea sa pe muncitorii şi popoarele din Europa pentru a înfrânge dictatura capitalului financiar şi a reprezentanţilor săi – instituţiile Uniunii Europene şi FMI – pentru a deschide calea Uniunii libere a naţiunilor suverane din Europa, emancipaţi de exploatare şi de opresiune.

            Tovarăşi din toată Europa,

Noi avem nevoie de voi, aşa cum şi voi aveţi nevoie de noi!
Noi vă cerem să citiţi scrisoarea noastră şi să o faceţi cunoscută altor muncitori şi organizaţiilor noastre.
Noi propunem organizarea împreună a unei Conferinţe muncitoreşti europene de urgenţă, la Lisabona, pe 18 şi 19 iunie a.c., pentru a putea discuta şi hotărî asupra acţiunilor comune.
Cerem Comitetului de legătură european al Acordului Internaţional al muncitorilor şi popoarelor să difuzeze această scrisoare deschisă.

Apel către muncitorii, tinerii şi poporul portughez
Retragerea Memorandumului distructiv al ”Troicii”

Nimeni nu este autorizat să vorbească în numele poporului portughez – cum o fac Socrate, Passos, Coelho sau Paulo Portas – pentru a accepta acest plan de distrugere al Portugaliei, elaborat de ”Troică” şi impus de capitalul financiar şi de bănci, cu obiectivul de a fi aplicat de către guvernul care va rezulta din alegerile de la 5 iunie. Nimeni nu este autorizat să vorbească în numele muncitorilor, aşa cum fac partidele, care condamnă planul ”Troicii”, dar care nu propun altă soluţie decât o ”renegociere”.

CGTP condamnă planul ”Troicii” şi cheamă la manifestare împotriva lui. Această luare de poziţie poate fi un punct de sprijin pentru mobilizarea care se va face în respingerea acestui plan. Însă, muncitorii aşteaptă o poziţie clară: RETRAGEREA PLANULUI ”TROICII”!

Poporul portughez, muncitorii portughezi, nu vor şi nici nu pot accepta aceste planuri destructive care vor elimina Portugalia ca naţiune suverană!

Muncitorii nu vor şi nici nu pot să accepte ca salariile lor să fie diminuate, concedierile să fie liberalizate, iar drepturile lor să fie batjocorite!

Pensionarii nu vor şi nici nu pot accepta reducerea pensiilor lor, nu vor să accepte – după zeci de ani de muncă – să-şi petreacă restul vieţii lor cerşind!

Profesorii nu vor şi nici nu pot accepta ca zeci de mii dintre ei să rămână fără loc de muncă, ca Şcoala obţinută o dată cu 25 Aprilie să fie distrusă!

Tinerii nu vor şi nici nu pot să accepte ca singurul lor viitor să fie emigrarea sau mizeria!
Muncitorii din bănci, nu vor şi nici nu pot accepta ca şefii băncilor lor să inunde  mass media cu minciuni despre traficul de conturi pentru a ţine ascunsă deturnarea în profitul lor a bogăţiei create prin munca poporului.

Muncitori, tineri, pensionari,

Există astăzi altă soluţie realistă, în afara cererii de retragere a planului ”Troicii”?
Există astăzi un alt mijloc de a obţine această retragere, dacă nu se lansează un apel către toate sectoarele muncitoreşti pentru ca ele să se reunească în adunări generale pentru a hotărî respingerea tuturor măsurilor antimuncitoreşti şi antipopulare, care decurg din acest plan?

Există astăzi un alt mijloc pentru a obţine unitatea cu organizaţiile noastre sindicale – în toate întreprinderile, oraşele, locurile de muncă şi de studii – care să nu fie pe baza angajamentului solemn de opunere, prin toate mijloacele democratice (inclusiv greva), la toate concedierile, la scăderea salariilor, la reducerea pensiilor, la închiderea şcolilor şi spitalelor?

Există astăzi un alt mijloc de a obţine acest angajament solemn al conducerilor naţionale ale organizaţiilor noastre, în afara solicitării împreună de a retrage pur şi simplu acest plan – primul pas pentru recucerirea suveranităţii noastre naţionale împotriva dictatelor ”Troicii”?

Iată calea pentru a reînnoda legătura cu Revoluţia din Aprilie 1974!”


PS  (Valeriu Stănescu)

Nu ştiu dacă în Portugalia există o mişcare socială reală care a formulat acest „Apel”.
Dar sunt convins că există condiţiile obiective care ar justifica un astfel de apel, nu doar în Portugalia, ci oriunde s-a întins, ca pecinginea, sistemul social alienant al capitalismului.
Sunt convins, de asemenea, că ideile exprimate în „apel” merită susţinute de toţi cei care trăiesc din propria lor muncă, de toți cei care sunt exploataţi, umiliţi, sacrificaţi ca vitele la abator de către oligarhia bancar-financiară mondială şi de către cozile ei de topor din fiecare stat.

sâmbătă, 4 iunie 2011

"Democrație Reală Acum" vine în România (Cluj, duminică, Eroilor,18.00)


                  Comunicat mișcarea „Democrație Reală Acum”

          Mișcarea „Democrație Reală Acum” se manifestă și la Cluj, duminică, 5 iunie, 2011, începând cu ora 18.00, pe B-dul Eroilor, în jurul monumentului dedicat Memorandiștilor (la „Clopot”). Clujul se alătură sutelor de mii de tineri protestatari din peste 130 de orașe europene care ies în stradă în data de 5 iunie, sub egida „European Revolution”. Vă așteptăm cu mesaje de protest, pancarte ori nemulțumiri cetățenești, pe care le vom aduna într-o „Cutie a indignărilor” după care le prezentăm opiniei publice și autorităților.
Mișcarea „Democrație Reală Acum” din România se solidarizează cu evenimentele din Spania, Grecia, Franța, Marea Britanie etc. și consideră că problemele pentru care cetățenii din întreaga Europă au ieșit în stradă le regăsim și în România.

            Nu reprezentăm vreo formațiune politică și nu susținem exclusiv vreun grup religios sau etnic. Suntem simpli cetățeni, iar factorul nostru de coeziune îl reprezintă indignarea față de felul în care funcționează sistemul politico-economic în Romania și la nivel internațional.

            Suntem indignați de abuzurile și corupția politicienilor, băncilor și afaceriștilor care au adus România în starea actuală. Vrem ca responsabilii pentru criza și inegalitățile economice să plătească pentru această injustiție și nu cetățenii prin impunerea măsurilor de austeritate (tăieri salariale, creșterea taxelor și impozitelor, creșterea prețurilor la servicii, disponibilizări etc.).

           Dorim asigurarea unor locuri de muncă plătite decent, accesul la educație publică de calitate și la un sistem sanitar gratuit și eficient, dreptul la egalitate de șansă, la o participare politică reală, dincolo de democrația electorală, și la o dezvoltare personală liberă.

           Vrem să fim considerați ființe umane, nu mașini de vot manipulabile o dată la 4 ani. Iluzia democrației este întreținută de un vot care nu îți dă posibilitatea reală de a schimba ceva, ci doar să alegi răul cel mai mic. Indiferent de rezultat, puterea rămâne în mâinile lor.

           Dorim suspendarea acordurilor cu FMI și Banca Mondială deoarece acestea reprezintă sursa îndatorării și sărăcirii României pe termen lung, în condițiile în care populația va trebui să suporte returnarea împrumuturilor prin impunerea unor noi măsuri de austeritate. Într-o paradigmă de tip neoliberal, FMI-ul și Banca Mondială sunt organisme care urmăresc doar profitul câtorva privilegiați și nu bunăstarea generală a populației. O Românie săracă și îndatorată își pierde libertatea și suveranitatea de a-și alege viitorul.

         Pentru toate acestea suntem indignați! Vom lupta pentru drepturile noastre! Vrem o Democrație Reală Acum! Cetățenii nu sunt subordonați statului și capitalului speculativ, comunitățile de cetățeni asociați constituie statul!

Indignații
http://www.eurevo.org/
http://www.eurevolution.com/
http://roarmag.org/
http://wrong.ro/manifest/

Contact:

indignativacluj@gmail.com

Preluat după:

joi, 2 iunie 2011

De la "fericirea de a fi nefericit", la relaţiile speranţă-probabilitate şi speranţă-certitudine

Doamna Sorina Druga, în blogul domniei sale, a scris un articol intitulat  "Fericirea de a fi nefericit", articol care a stimulat discuţii interesante despre fericirea în "societatea guvernată de bănci și de bani pe care o respirăm, pe care o trăim în fiecare moment al existenței noastre, într-un cerc vicios al fericirii ce poate fi cumpărată doar cu bani", despre "cămaşa fericitului", despre relaţiile "speranţă - probabilitate", "speranţă - certitudine" şi despre altele.