duminică, 30 iunie 2013

O minciună sfruntată – independenţa energetică a coloniei România

Politicienii înstrăinați de popor nu (mai) au scrupule. Deja ne consideră dobitoci, lipsiţi de raţiune, de gândire logică.
De exemplu Traian Băsescu, acest cumplit blestem pentru România, a pledat fără echivoc, recent, pentru cedarea suveranităţii în avantajul birocraţiei de la Bruxelles. Şi mai recent, când a apărut ştirea despre eşuarea proiectului Nabucco, conform căruia un important gazoduct ar fi trebuit să treacă şi prin România, Traian Băsescu s-a bucurat, considerând acest eşec un insucces al guvernării Ponta, şi a decis că prioritară pentru România este o „strategie a obţinerii independenţei energetice”. Analiza logică a acestui discurs contradictoriu precum şi dovezile politicii regimului Băsescu în detrimentul intereselor României şi ale românilor mă îndreptăţesc să identific alternativele: sau Băsescu este tâmpit, sau ne crede pe noi tâmpiţi. Am convingerea că el nu este tâmpit.
Foarte probabil că decizia celor puternici (faţă de care politrucii noştri sunt simple marionete) de a renunţa la proiectul Nabucco a luat în considerare şi consecinţele avantajoase pentru ei, dar îngrijorătoare din perspectiva României. Marioneta cea mai mare le exprimă astfel: „opţiunea mea acum este fără niciun fel de dubii că România are obligaţia să accelereze procesele de evaluare şi să treacă la exploatarea gazelor de şist şi să evalueze şi să treacă la exploatarea gazelor şi ţiţeiului deja confirmate în Marea Neagră”.
„Independenţa energetică a României” este, ca şi „democraţia”, „drepturile omului”, „libertatea”, o altă momeală terminologică folosită de manipulatorii post-decembrişti. În realitate „independenţa energetică a României” va consta în exploatarea resurselor energetice ale României în interesul marelui capital internaţional. Profiturile vor fi „externalizate”, iar pagubele, deteriorarea mediului vor fi „internalizate”.

Am găsit un articol interesant pe tema „independenţei energetice” a României în www.powerpolitics.ro.  Autorul face o comparaţie pertinentă între proiectul ceauşist şi proiectul actual pentru obţinerea „independenţei energetice” a României. Autorul articolului: Hari Bucur-Marcu.
Referirile la proiectul ceaușist cuprind și ironii anticomuniste (de exemplu „Pe vremea lor, a comuniștilor, prin „noi” se înțelegea întreaga Românie, care era proprietatea tuturor. Și a nimănui, din păcate”), căci aşa este de bonton postdecembrist, să fii anticomunist, dar cuprinde și critici obiective, de exemplu „în plină „Epocă de Aur”, românii ajunseseră să se bucure de lumină electrică în casele lor doar câteva ore pe zi.”
Articolul cuprinde critici referitoare la Traian Băsescu şi la Victor Ponta. Dar a spune că „domnul Băsescu Traian folosește conceptul de independență energetică exact cu aceeași semnificație cu care a fost el folosit de comuniștii regimului trecut”  este o gravă eroare, o falsificare a realităţii. Ceauşescu a constrâns poporul să trăiască în sărăcie, umilinţă, dar ca un mijloc pentru ca România să acceadă la o condiţie mai bună, inclusiv la „independenţa energetică”. Băsescu ne-a impus sărăcia, umilinţa pentru a servi interese străine. Despre Victor Ponta  în articol se spune că „se agață de independența energetică doar când vrea să justifice decizia luată de domnia sa, ca premier ce se află, pentru aprobarea explorării și exploatării unor zăcăminte de gaze de șist, în diferite regiuni locuite ale României.” Consider că, prin politica privatizărilor, prin care resursele energetice vor fi exploatate în avantajul capitalului (mai ales internaţional), dar în detrimentul cetăţeanului de rând, politica lui Ponta este aceeaşi cu a lui Băsescu. Ei coabitează perfect.
Din articolul la care mă refer, să punem alături:
(1) critica la adresa politicii ceauşiste pentru „independenţa energetică” a României şi
(2) critica la adresa actualei politici pentru „independenţa energetică” a României.

Iată textele din articol:

(1) „Singurul concept de independență energetică vehiculat în rândurile publicului românesc și, în consecință, având o accepțiune generalizată, este cel propagat de Partidul Comunist Român, în frunte cu secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, odată cu lansarea planului de izolare economică a României, prin renunțarea la importurile multora dintre  serviciile și produsele vitale economiei românești, inclusiv la cele de energie, în condițiile în care banii pentru plata lor ar fi trebuit împrumutați, dar Republica Socialistă România voia să scape de datoriile contractate anterior.
Sub pretextul renunțării la importurile de energie, ori cel al diminuării lor semnificative, în plină „Epocă de Aur”, românii ajunseseră să se bucure de lumină electrică în casele lor doar câteva ore pe zi. De fapt, se pare că România apucase să vândă pe sume derizorii o parte din energia produsă în Țară, pentru a plăti băncilor occidentale datoria acumulată de conducerea de partid și de stat de atunci pentru experimente economice păguboase și aventuri de capital îngropat în Africa și în alte părți ale Globului.”

(2) „Acum, nu mai știm cine sunt „noi” din sintagma independența noastră energetică uzitată de domnii Băsescu și Ponta. În termeni de proprietate, atât sursele de energie existente și cele potențiale sunt private, cum privat este și consumul acestei energii, indiferent dacă ea arde în industrie, servicii, agricultură sau acasă.
De exemplu, amintitele explorări și exploatări de gaze de șist sunt plătite, plănuite și realizate de companii multinaționale, în care România nu are niciun cuvânt de spus, cum este Chevron, cea ridicată în slăvi de domnul Băsescu, pe vremea când domnul Ponta se afla în opoziție și, deci, își permitea să se arate împotriva acestor explorări și exploatări. Iar unul dintre principalii consumatori de energie este combinatul de alumină Alro de la Slatina, proprietatea unor domni din Rusia, susținuți oarecum penal de domnul Băsescu Traian, prin familia Cocoș-Udrea. În acest exemplu, independența noastră energetică ar însemna că rușii noștri de la Alro devin independenți de gazele cumpărate de la rușii lor de la Gazprom pentru că vor avea acces nelimitat la gazele americanilor de la Chevron, extrase, prin fracturare, din pământul Țării noastre. În care pământ vor băga, în locul gazelor, apa râurilor noastre, contaminată, desigur.”


Constatăm, în ciuda ironiilor anticomuniste, existenţa unui factor cauzal comun al relelor suportate de popor, şi atunci, şi acum: presiunea marelui capital internațional, îndeosebi a capitalului bancar. Concluzie evidentă şi în articolul din www.powerpolitics.ro : „Ce ne mai rămâne nouă, cetățenilor români, să facem, într-un asemenea exemplu? Ne mai rămâne să încasăm, prin Guvernul nostru, oarece bani mărunți, rezultați din vânzarea în interior și în afară a gazelor americane din subsolul românesc, bani cu care, ca pe vremea lui Ceaușescu, am putea plăti băncilor străine împrumuturile contractate de Regimul Băsescu pentru te miri ce, numai pentru bunăstarea noastră nu. Și, bineînțeles, să devenim independenți. Energetic, desigur.”

duminică, 23 iunie 2013

După 23 de ani, recunoaşterea oficială a realităţii-coşmar: România este „în hamul FMI”, „suntem legaţi de mâini şi de picioare”

           De la Marea Păcăleală încoace, timp de 23 de ani, m-a însoţit sentimentul că sunt martor neputincios al unui  proces prin care suntem, ca  popor, ca naţiune, expropriaţi de propria noastră ţară, proces de distrugere a sistemului nostru de valori şi, prin asta, de transformare a noastră din oameni în cobaii unui experiment  diabolic, de dimensiuni nemaiîntâlnite în toată istoria universală.
Partea sănătoasă-mintal a acestui popor şi-a exprimat, în tot acest timp, îngrijorarea: „Nu ne vindem ţara!”, „Nu vrem privatizare!”, „România se află pe un drum greşit!”.
Politrucii năimiţi, până la cei aflaţi în vârful piramidei - Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu – au lucrat cu sârg pentru dezinformare, pentru manipulare. De exemplu, Ion Iliescu îl critica pe Nicolae Ceauşescu pentru că a achitat datoria către FMI şi spunea că e de bine ca ţara să aibă datorii către instituţiile financiare internaţionale. Emil Constantinescu lua în derâdere strigătul „Nu ne vindem ţara!”: nu vine nimeni s-o ia în spate şi să plece cu ea de aici, zicea el. Traian Băsescu a fost cel mai perfid: în discurs a lăsat tot timpul  impresia că este în slujba „românilor” şi a României, în fapt a lucrat pentru înstrăinarea avuţiei ţării, de la înstrăinarea flotei, până la insistenţa de acum pentru înstrăinarea ultimelor capacităţi productive şi resurse naturale ale României (Roşia Montană, gazele de şist etc.).
Acum suntem în situaţia în care Ei nici nu mai trebuie să mintă, căci au obţinut aproape tot ceea ce puteau obţine prin minciună, prin manipulare. Suntem incluşi în Uniunea Europeană, care funcţionează ca un sistem prin care avuţiile fostelor statelor „comuniste” sunt îngurgitate de către capitalul internaţional şi prin care deciziile sunt preluate de birocraţia Uniunii Europene, democraţia devenind doar o vorbă goală, pentru proşti. Suntem captivi într-un sistem militar, NATO, care garantează ireversibilitatea procesului diabolic declanşat în decembrie 1989.
Joi, 20 iunie 2013, am văzut emisiunea „La ordinea zilei”, de la Antena 3. Am muncit câteva ore pentru a realiza transcriptul acelei părţi din emisiune în care apare recunoaşterea oficială a situaţiei-coşmar în care se află România acum. Merită să vedeţi şi înregistrarea emisiunii aici.

           Discuţia a fost prilejuită de privatizarea CFR Marfă, dar este relevantă pentru situaţia întregii Românii.

Participanţi: Dana Grecu, Radu Tudor, Ilie Şerbănescu, Răzvan Zamfir, redactor şef la „Ghimpele”, Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice, Gigel Ştirbu, deputat PNL.

Transcript, cu unele comentarii ale mele.

Dana Grecu:
Ministrul Transporturilor [Relu Fenechiu] a anunţat, bucuros, emoţionat, că a vândut CFR-Marfă. (...)
Compania asta a fost evaluată (...) la un miliard de euro, a fost vândută cu 202 milioane, condiţia fiind să dea oamenii ăştia banii (...) şi să investească 900 milioane de lei, adică încă 200 milioane de euro, pe parcursul a nu ştiu câte luni, ani.

Ilie Şerbănescu:
          E o tragedie, după părerea mea. Dacă mă întrebaţi pe mine, care nu cochetez cu privatizările deloc, mie mi se pare că asta-i o companie strategică care nu trebuia [dată] la un privat. Cât s-a luat, cât s-a dat nu mă interesează, este ceva cu totul şi cu totul neimportant. Important este că s-a dat.
          Ilie Şerbănescu exprimă, şi în această emisiune, ca şi în „Jurnalul Naţional”, nişte adevăruri aflate în contradicţie cu discursul politic al celor care sunt vinovaţi de dezastrul în care se află România. Pentru asta politrucii şi unii „analişti” îl iau în băşcălie. Alţii îl acuză că una spune acum şi alta a fumat când a fost ministru. Eu îl preţuiesc pentru curajul de a spune nişte adevăruri necesare.

Dana Grecu:
Vă văd foarte amărât, urmare a acestei informaţii.

Ilie Şerbănescu:
La fel aş fi şi dacă s-ar da Poşta, Oltchimul.. Ăştia sunt paşi spre lichidare, doamnă.

Dana Grecu:
Lichidare a ce ?

Ilie Şerbănescu:
A patrimoniului.
Dana Grecu:
A patrimoniului ţării.

Ilie Şerbănescu:
Aşa văd eu problema.

Dana Grecu:
D-le deputat PNL Gigel Ştirbu, dv. aveţi Ministrul Transporturilor, Fenechiu, era foarte bucuros. Care sunt argumentele pentru care sunteţi bucuroşi ?

Gigel Ştirbu:
          Sunt bucuros. În primul rând că ministrul Fenechiu şi-a dus până la capăt ceea ce avea de făcut, în sensul că a trebuit să privatizeze până astăzi, implicit, această companie, în urma acordului cu Fondul Monetar Internaţional. A luat mai mult de 880 milioane pe ea, are promisiunea, conform contractului, că se vor investi alte 200 milioane de euro, başca un milion de euro în investiţii de mediu. (...)
          Spunea domnul profesor că această companie este o companie strategică. A fost cumpărată de o companie românească, care are 9000 de angajaţi, care licitează şi în Bulgaria, şi în Serbia, ceea ce mă duce cu gândul că noi vom avea, români sau România, una dintre cele mai mari companii de transport din această zonă a Europei. N-aş avea de ce să fiu trist.
          Individul acesta este reprezentativ pentru fauna politică a României post-decembriste. El exprimă mentalitatea slugilor care execută fără să crâcnească ordinele Cămătarilor Mondiali. Asistând la pieirea Ţării,  ei au orgasm.

Dana Grecu:
Dar nu putea statul român să cumpere el...

Gigel Ştirbu:
          Privatizarea acestei companii eu cred că e de bun augur. Gândiţi-vă că în ultimii 4-5 ani de zile era o gaură neagră pentru economia românească.
          Maldăr de fiare vechi”, „gaură neagră”, sunt doar câteva dintre expresiile proprii limbajului perfid prin care cei mandataţi să guverneze au săpat la temelia Ţării. Ieri am văzut o emisiune la Realitatea tv., în care Florea Dumitrescu, fost Guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, a povestit un episod relevant. În timpul Marii Păcăleli, cu sprijinul cuiva, a ajuns la Petre Roman, prim-ministru în acel moment, şi i-a sugerat că ar trebui salvată industria tractoarelor şi a maşinilor agricole. Răspunsul celui care a condamnat industria României prin sentinţa „maldăr de fiare vechi” a fost: „Astea-s ceauşisme” !
          Pe mine mă îngrijorează foarte tare amnezia de care suferim (îl citez din nou pe CVT: „Românii au o slabă memorie a răului”). Lucru cunoscut şi exploatat de Regizori. Un om care a făcut mult rău românilor şi României, Petre Roman, a ajuns din nou, prin voturile noastre, în Parlament. Adrian Năstase, alt mare vinovat de dezastrul din România, după ce s-a jucat de-a sinuciderea şi a stat puţin la răcoare, trăind acolo  mai bine decât mulţi dintre noi, cei din libertate, a devenit un fel de erou naţional. Pariez că nu după mult timp Traian Băsescu va fi perceput ca Salvatorul Patriei ! Poate că ne merităm soarta, de moluşte.

Dana Grecu:
Toţi spun că a fost cea mai profitabilă companie a Căilor Ferate..

Gigel Ştirbu:
Până în 2008. Din 2008 acumulează pierderi în continuare.

Dana Grecu:
          Dv. ştiţi de ce are pierderile astea ? Vă spun eu, dacă nu ştiţi. Eu m-aş fi informat dacă eram în locul dv. Adică aş fi pus nişte întrebări unor oameni care lucrează în sistem. Cât plăteşte CFR Marfă ca să utilizeze infrastructura de la CFR Infrastructură ? Adică 3 companii ale statului care s-au sabotat una pe alta, astfel încât toate trei să moară. Şi, culmea, prima care a murit a fost CFR Marfă, cea mai profitabilă dintre toate.
          Dacă nu se privatiza ce se întâmpla ?
          Unde este dreptatea în lumea asta ? Pe Nicolae Ceaușescu l-au executat pentru minciuna că a „subminat economia naţională”.  În schimb, cei care au executat ordinele străine de secţionare a unor mari întreprinderi, precum CFR, Oltchim, cu scopul perfid de a le submina, se plimbă în libertate !

Gigel Ştirbu:
Plăteam în continuare din buzunar, şi eu, şi dv., şi...

Dana Grecu:
N-o puteau face rentabilă ?

Gigel Ştirbu:
Ba da, trebuia, probabil, să dăm nu ştiu câte mii de oameni afară, trebuia să vindem din active, trebuia să facem altceva.

Mugur Ciuvică:
          Sincer să fiu eu am venit aici în ideea că o să împărtăşesc cu dl. Ilie Şerbănescu bucuria pentru o înfrângere mare a colonialiştilor în România, pentru că groaznic ar fi fost să fi venit nişte colonialişti din Germania, sau din America, sau Franţa, din Italia, de undeva şi să ne ia CFR-ul nostru, eventual pe gratis, că colonialiştii pe gratis iau.  Uite că au fost înfrânţi colonialiştii. De-aia ziceam că totuşi Ilie Şerbănescu, din punctul ăsta de vedere măcar ar trebui să aibă un motiv de satisfacţie.

          Mugur Ciuvică este unul dintre lătrăii care se plimbă de la o televiziune la alta, pentru a încasa bani pentru tâmpeniile pe care le rostesc. Replica lui, de mai sus, este în prelungirea discursului băşcălios al celui pe care l-a slugărit, Emil Constantinescu. Habar n-am cum ar fi fost ca medic, dar ca analist politic este josnic. Ipochimenul crede că prin băşcălia lui ne poate prosti într-atât încât să nu mai percepem realitatea, anume că România este în cel mai fericit caz o colonie, dacă nu chiar un loc de exterminare !  

Ilie Şerbănescu:
Nu mă bucur la devalizările patrimoniului naţional, indiferent cine le face. Dl. Ciuvică acum înregistrează o victorie. „Cine e de vină ? Comuniştii ăştia, comuniştii !” Bravo, domnu’!

Mugur Ciuvică:
În calitatea mea de colonizat, mă bucur de victoria colonizaţilor împotriva colonialiştilor.

Gigel Ştirbu:
Eu mă bucur că o gaură neagră a statului român a fost închisă, am luat nişte bani, salvăm nişte locuri de muncă.

Răzvan Zamfir:
          Eu am o întrebare, eu am nişte nelămuriri înainte să mă bucur sau să mă întristez. Statul român a luat această decizie ? Sau statul român e un birocrat care se ocupă de anumite documente ? Statul român a privatizat ? Putea să nu privatizeze ? Avea această libertate ? E stat suveran ? Face ce vrea cu activele lui ? Ne bucurăm că ne-am făcut treaba, că ne-am îndeplinit obiectivele, sarcinile trasate ?

          Discursul redactorului şef de la „Ghimpele” este un discurs ironic, situat în contradicţie cu băşcălia lui Mugur Ciuvică.

Gigel Ştirbu:
Avem contract cu Fondul Monetar Internaţional...

Răzvan Zamfir:
E decizia FMI-ului.

Gigel Ştirbu:
Exact.

Răzvan Zamfir:
Nu statul român decide.

Ilie Şerbănescu:
Şi vă bucuraţi ? Dv. privatizaţi pentru că v-a spus FMI-ul ?

Gigel Ştirbu:
Domnule profesor, sunteţi specialist în domeniu, ştiţi destul de bine...

Ilie Şerbănescu:
Sunt un român, domnule. Dumneata te ascunzi în dosul unei aiureli.

Gigel Ştirbu:
Din moment ce ai un contract semnat de guvernul acestei ţări cu o entitate internaţională...

Ilie Şerbănescu:
D-le, dacă spune contractul ăla să te arunci în fântână, te arunci ?

Gigel Ştirbu:
Dacă l-ai semnat ? Dacă ţi-a cerut şi-ai acceptat acest lucru...

Radu Tudor:
          Pentru mine e o veste bună, că orice privat român este un manager mult mai bun decât statul român. Privatizarea de astăzi este consecinţa catastrofei generate de statul român în economie. Aşa cum sunt zeci şi sute de companii care au datorii de miliarde de euro la bugetul de stat şi sunt iertate în fiecare zi pe nedrept, ilegal şi abuziv, acesta este argumentul cel mai important ca un privat român, indiferent cum îl cheamă (...)
          Din punctul meu de vedere, singura şansă a României să crească un pic din punct de vedere economic, să aibă un produs intern brut la fel cu cel al ţărilor europene este să aibă o economie dominată de privaţi. Pentru că lecţia ultimilor 23 de ani ne arată că statul este o catastrofă din punct de vedere managerial. Statul ce a patronat în ultimii 23 de ani (...) a dovedit că din punct de vedere al realizării unor profituri şi unor încasări la bugetul de stat este cel mai mare criminal. Statul se omoară singur, practic. Şi mecanismele, toate, pe care le vedem funcţionale în ţările europene, în toate celelalte 26 de state europene, arată că performanţa economică şi contribuţia la bugetul de stat se face de companii private. Acest G.F.R. [Grup Feroviar Român] [este] condus de dl. Gruia Stoica, personaj controversat, dar acesta a reuşit să ţină pe picioare o companie românească 100%, să facă performanţă, să facă profit şi să fie capabil ca la o licitaţie de asemenea anvergură să pună jos 200 de milioane de euro. Mie mi se pare o veste bună pentru România şi mi se pare că dl. ăsta şi compania asta, G.F.R., nu va dori să îngroape CFR, ba dimpotrivă, va dori să facă performanţă şi profit. Eu aşa cred, că un privat de bună intenţie vrea şi el, la rândul lui, când  cumpără ceva, să facă acel ceva frumos şi funcţional, profitabil. (...) Din punctul meu de vedere este o veste bună şi sper să existe acele mecanisme importante ale Ministerului Transporturilor [care] să supravegheze respectarea angajamentelor după post-privatizare.

          Interesant, personajul ăsta, Radu Tudor. Are tot ce este necesar pentru a parveni. Pentru a se face remarcat, este extrem de agresiv faţă de indivizi, precum Băsescu. Dar nu atacă sistemul şi nu uită niciodată să-şi asigure spatele: vă rog să observaţi cu câtă satisfacţie vorbeşte despre faptul că România este membră a NATO, despre „eroii” noştri care mor pentru ţară pe pământuri străine, la ordin străin, dar plătiţi din banii românilor ! Îmi imaginez ce mesaj omagial ar fi adresat acest Radu Tudor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în calitate de ofiţer al Armatei RSR ! Nu uit nici câtă „ploicică” a făcut la gură preaslăvindu-l pe Ex-ul şi pe toată stirpea acestuia.
          Acelaşi oportunism puturos şi în mesajul de mai sus:
„Pentru mine e o veste bună, că orice privat român este un manager mult mai bun decât statul român.”
          Ce dracu’ are ăsta în cap ? Statul este o dihanie de sine stătătoare, în afară şi independent de oameni ? Nu cumva Statul se manifestă prin nişte oameni, precum Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi acoliţii lor numiţi în fruntea întreprinderilor României după 1989, oameni care au luat decizii pentru care sunt responsabili ?

Dana Grecu:
          Acum, să fiu foarte sinceră, dacă eu ţin cu ţara asta şi cu ce are ea ca ţară, aş fi preferat să fie la stat, adică să se ocupe statul, să fie oameni serioşi care să se ocupe de chestiunea asta, nu hoţi, dacă s-ar putea...
          Dana Grecu, în mod delicat, îi sugerează „analistului politic” ceea ce scriam şi eu mai sus. Dar individul (care-i subminează emisiunea Danei prin replicile lui arogante) insistă, precum gaia care trage de maţ: statul e rău, privaţii sunt buni.

Radu Tudor:
Ţară înseamnă şi privat şi stat. Şi tu ai în familie un exemplu de performanţă privată mai bună decât sute de companii de stat.

Dana Grecu:
          Eu pot să iau credit de la EximBank, bancă a statului, (...) să vin în orice licitaţie, pentru orice vânzare pe care statul român o anunţă, să plătesc cu banii de la banca de stat privatizarea respectivă. (...) Se vehiculează în presă informaţii că dl. Gruia Stoica a luat bani de la EximBank şi cu acei bani a putut să intre în licitaţia asta de la CFR Marfă.

Ilie Şerbănescu:
          Mie mi se pare că este un caz tipic al motivului invocat pentru care se fac privatizări în România. Nu reuşim să venim de hac hoţiilor, desfiinţăm statul. dacă asta este bun pentru dl. Ciuvică, dacă asta este bun pentru dl. Radu Tudor, eu nu mai am ce să comentez. [Domnului Radu Tudor] aş vrea să-i pun o întrebare. Cum se face (...) că statul ăla pe care l-aţi pus dv. la zid, că este cel mai prost administrator a rămas cu 7% [ca proprietar] ? De 20 de ani nu se face decât un singur lucru: se face un transfer de la stat la privat, de la „cel mai prost administrator” la cel mai bun. De ce n-o ducem mai bine, fraţilor ?
          Eu am 71 de ani, o s-o şterg la subsol, voi trebuie să vă bucuraţi de minunatul sector privat. Am îndoieli mari asupra modului în care vă veţi bucura, într-o ţară numai cu sistem privat şi fără stat.

Traian Băsescu:
          La anu’, în mod categoric avem riscul demagogiei şi al abordărilor din ’97-’98, când am dublat salarii, am dublat pensii, n-aveam bani şi ne-a găsit 2009 cu minus 5,8% deficit bugetar.
          Ce vă pot spune însă este că, din discuţiile cu premierul, am înţeles că şi el este hotărât ca şi mine să ne punem acel ham, adică acordul cu Fondul [Monetar Internaţional], exact ca să prevenim abordările populiste care ne duc la stricarea echilibrelor macroeconomice.

          Iată cinismul ajuns la apogeu ! Omul nu se mai străduieşte să mintă poporul, pentru a-i obţine voturile, o spune pe şleau: mărirea salariilor, a pensiilor, aşadar asigurarea unui trai omenesc sunt „populisme”. Pentru el „echilibrele macroeconomice” sunt un scop în sine. Pereat mundus, fiat echilibru macroeconomic. Ce democraţie ? Ce independenţă ? Ce suveranitate ? Traian Băsescu are o datorie faţă de cei care l-au menţinut ca Preşedinte al României, împotriva voinţei majorităţii electoratului, şi vrea să o îndeplinească: menţinerea României în hamul FMI, lui şi Noului-Boc revenindu-le rolul de a ne plesni cu bicele.

Gigel Ştirbu:
          Cei care sunt de vină pentru situaţia în care suntem astăzi sunt cei pe care Traian Băsescu i-a susţinut în permanenţă, respectiv  Partidul Democrat Liberal şi acoliţii săi.  Ei au făcut aceste împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional. Facem parte dintr-o Uniune Europeană. Un guvern al României, indiferent care a fost acel guvern, a semnat acest acord cu Fondul Monetar. Nu poţi să vii peste noapte să-l rupi decât dacă le dai banii înapoi. Cum să le dai banii înapoi, când avem deja aproape 100 miliarde la Fondul Monetar Internaţional ? Suntem aproape îndatoraţi [şi cu] generaţiile următoare. Ce putem face ? Nu avem ce face, suntem legaţi de mâini şi de picioare.

          Dincolo de minciunile pe care le-au spus şi toate echipele de politruci care ne-au călărit după 1989, anume că ei sunt cei buni, iar opozanţii sunt cei răi, gura păcătosului adevăr grăieşte:Nu avem ce face, suntem legaţi de mâini şi de picioare”.

          A trebuit să treacă 23 de ani ca să se recunoască oficial iadul construit după 1989:
- România se află în hamul marelui capital internaţional;
- „Nu avem ce face, suntem legaţi de mâini şi de picioare”.

          Acum Brucan râde sarcastic în mormânt: Nu v-am spus eu ? Abia peste douăzeci de ani veţi ajunge la „democraţie” ! Hă, hă !


Dialog cu cititorii


Nertan Sebastian:

„Ceea ce totusi as ava de obiectat e ca in acest gen de discursuri tot timpul se bate moneda pe chestia asta nationalista,cu invadatorii din afara,cu tradatorii...pe cand realitatea este alta,facem parte dintr-un sistem global capitalist...notiunile astea ca tara,natiune corelate cu organizarea economica,nu mai au nici o semnificatie...toate natiunile capitaliste functioneaza asa...aici nu e vorba ca am fi ocupati,desi neocolonialismul este o realitate...dar este una globala,iar capitalul a devenit transnationala,noi nu suntem ocupati de o alta natiune ci de capitalul transnational care nu mai are etnie...aici e vorba doar de capitalism si socialism...in momentul cand privatizezi,adica treci din propr comuna in privata,e chiar nesemnificativ daca capitalistul e roman sau strain..pt ca realitatile rezultate in urma acestei stari de fapt vor fi aceleasi...hai sa zicem ca ne putem gandi ca profitul ramane in Romania ramanand la capitalistii romani,dar e ceva relativ..nesemnifactiv dupa parerea mea...deci ar trebui sa vorbim despre proprietate comuna asupra mijloacelor de productie si despre proprietate privata asupra lor...FMI-ul e o organizatie internationala,care are in spate marele capital international....”

Valeriu Stănescu:

„Ceea ce totusi as ava de obiectat e ca in acest gen de discursuri tot timpul se bate moneda pe chestia asta nationalista” (...) „noi nu suntem ocupati de o alta natiune ci de capitalul transnational care nu mai are etnie...aici e vorba doar de capitalism si socialism...in momentul cand privatizezi,adica treci din propr comuna in privata,e chiar nesemnificativ daca capitalistul e roman sau strain..pt ca realitatile rezultate in urma acestei stari de fapt vor fi aceleasi...”

Nu există în articolul meu pe care îl comentaţi idei care să justifice obiecțiile dv. Nu există în niciun articol al meu preferinţa pentru un naţionalism care să se opună solidarizării internaţionale a muncitorilor salariaţi împotriva capitalismului aflat în expansiune globală. Sunt împotriva unor manifestări naţionaliste maladive, de felul „Afară cu ungurii din ţară!”, „Basarabia-i pământ românesc, deci noi suntem cei îndreptățiți să decidem în Basarabia !”

Am habar de importanţa abstracţiei în viaţa omului. Dar am habar şi de pericolul de a deveni captivii unei jungle a abstracţiilor. Reamintesc, Marx însuşi prezenta „misterul filozofiei speculative” ca fiind substituirea unor realităţi prin abstracţii (de exemplu spui că nu există „cireaşă”, „pară” etc., ci există „fructul”). Dialectica abstract-concret nu-i uşor de înţeles.

Conceptele moarte, fără legătură cu realitatea vie, principiile osificate sunt componentele unei jungle a abstracţiilor. Nu fac, într-adevăr, nicio deosebire între un Dinu Patriciu şi un George Soros, de exemplu, când îi evaluez în esenţa lor de capitalişti, dar sunt permanent atent la realitate, la infinitele ei nuanţe. În planul abstracţiei, capitalistul este un om rău în absolut, în planul realităţii complexe capitalist a fost şi tânărul Engels, care, în timp ce scria despre situaţia inumană a clasei muncitoare din Anglia, beneficia de profitul obţinut din munca unor muncitori, ajutându-l şi pe Marx cu bani din acest profit. La un anumit nivel al abstracţiei nu există nicio deosebire esenţială între felurile de capitalism, la alt nivel constatăm o deosebire între capitalismul de tipul „prin noi înşine” şi capitalismul de tipul transnaţionalelor.
Din perspectiva unui „internaţionalism proletar” abstract şi mumifiat poţi condamna la moarte orice formă de naţionalism. Alarmant este faptul că promotorul acestui fel de „internaţionalism proletar” devine solidar cu susţinătorul fanatic al capitalismului transnaţional, cum este un Horia-Roman Patapievici. Amândoi l-ar condamna la moarte nu doar pe Lucreţiu Pătrăşcanu, care spunea că înainte de a fi comunist este român, ci şi pe Eminescu, pentru substanţa naţionalistă a scrierilor lui („cadavrul nostru din debara”).

Manipularea constând în inocularea în minţile multor oameni a ideii că „proprietatea de stat este proprietatea tuturor şi a nimănui”, ideea că „patria”, „patriotismul” sunt ceauşisme, că naţionalismul este un extremism au creat o apatie, o indiferenţă a acestor oameni faţă de raptul care ne-a adus în situaţia prezentă: capitalismul ne-a expropriat, „al nostru” a devenit, prin „restitutio in integrum”, prin fetişul privatizării, „al lor”, România (şi nu numai) a ajuns o colonie, „democraţia” este flatus vocis.

Am scris şi susţin în continuare: nu văd o incompatibilitate între calitatea mea de comunist şi apartenenţa la naţiunea română, cât timp această naţiune există şi cât timp am sentimentul apartenenței la această naţiune. A fi comunist nu înseamnă a fi un robot sau un android al cărui unic reper axiologic este opoziţia faţă de capitalist. Pot fi solidar, în baza opţiunii noastre pentru comunism, şi cu un sârb, şi cu un ungur, şi cu un basarabean, pe baza acceptării reciproce a dreptului de a avea, în acelaşi timp, şi valori care ţin de patrie, naţiune, etnie etc. Ar fi o greşeală să sacrificăm, pe altarul unui abstract comunism planetar, diferenţe specifice. Nu exclud că pot fi tovarăşi întru comunism şi oameni de etnii diferite, şi atei cu religioşi, şi iubitori de manele cu iubitori de simfonii.

Înţeleg edificarea comunismului ca un proces prin care oamenii interesaţi de realizarea unui proiect minimal, înlocuirea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie cu proprietatea comună, vor ajunge, în conştiinţă de cauză şi prin voinţa majorităţii să lărgească zona de punere în comun. De exemplu, ar putea decide, într-un anumit stadiu, ca repartiţia să nu se mai facă după muncă, ci după nevoi, dacă bunurile ar deveni abundente.

Vedeţi şi aici

Florian Liviu:

„Domnule profesor Valaerius, n-am să înţeleg niciodată de ce naţiunea trebuie să primeze în faţa comunismului. Să luăm de pildă un creştin. Eu nu am auzit nici un creştin care să spună că el este întâi român apoi creştin. Noi de ce să spunem că suntem români apoi comunişti ? Unul din factorii care l-au dus la pieire pe Ceauşescu şi odată cu el şi partidul a fost tocmai naţionalismul pus cu mult, nu cu puţin, înaintea comunismului. Am mai spus-o şi o mai repet. Teza corectă în materie de naţionalism-comunism a fost formulată de Stalin: Comunism în fond naţionalism în formă. Ceauşescu a inversat termenii naţionalism în fond şi comunism în formă şi am văzut cu toţii ce a ieşit.”

Valeriu Stănescu :

„n-am să înţeleg niciodată de ce naţiunea trebuie să primeze în faţa comunismului.”

Eu n-am spus niciodată că, în absolut, „naţiunea trebuie să primeze în faţa comunismului.” Ştiţi că prioritatea pe care nu o acceptaţi a fost exprimată de Lucreţiu Pătrăşcanu. Punctul lui de vedere se justifica în momentul respectiv, când în numele „comunismului” se săvârşeau mari abuzuri. Cel care susţine că scopul comunismului scuză orice mijloace, inclusiv asasinatul politic, trădează, deja, comunismul ca proiect profund umanist.
Eu am susţinut compatibilitatea, în anumită limită, între comunism şi naţionalism. Problema dramatică a priorităţii se pune atunci când unul dintre aceştia devine aberant. Un naţionalism fanatic face imposibilă solidarizarea întru comunism. Tot aşa, un comunism instaurat cu tancurile, care „omogenizează” trecând cu şenilele peste orice diferenţe specifice, inclusiv de natură etnică ori naţională, este indezirabil. Înţeleg comunismul ca luptă de clasă, dar nu ca luptă interetnică.
Pe scurt: nu pot exprima o sentinţă cu pretenţie de adevăr universal valabil cu privire la o prioritate în relaţia comunism – naţionalism. În principiu consider că esenţa comunismului, proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie, nu este pusă în primejdie de sentimentul naţional, ci de raporturile de clasă. 



duminică, 16 iunie 2013

Apel pentru laicitate

          Am primit prin email un „Apel pentru laicitate”, pe care-l voi copia mai jos.
          Apelul conţine, din punctul meu de vedere, unele greşeli, atât în conţinutul de idei, cât şi în modul de redactare.
          Probabilitatea ca „Apelul pentru laicitate” să aibă drept consecinţă precizarea în Constituţie a caracterului laic al statului este foarte mică. Aşa cum însuşi Eminescu sugera, prin glasul proletarului din „Împărat şi proletar”, religia este un mijloc de manipulare deosebit de eficient. Să nu uităm că Marea Păcăleală din decembrie 1989 a început cu implicarea unui pastor despre care am aflat ulterior că era mânat nu de motive religioase, ci iredentiste şi politice. Cei care au regizat Marea Păcăleală, cei care au realizat contrarevoluţia nu vor renunţa la folosirea religiei ca mijloc de manipulare în plan politic.
          Mai există şi riscul ca iniţiatorii şi semnatarii „Apelului pentru laicitate” să fie demonizaţi, etichetaţi ca agenţi ai Satanei, cu aceeaşi uşurinţă cu care anumite personalităţi din istoria noastră au fost sanctificaţi.
          Dar, în ciuda greşelilor pe care le conţine, apelul are meritul de a atrage atenţia asupra unei probleme reale a cetăţenilor unui stat modern (care trebuie să fie distinct de teocrație), anume laicitatea, separarea statului, ca instituţie de administrare a problemelor publice (res publica), de instituţiile religioase, care au rost în domeniul relaţiei private a oamenilor cu divinitatea.
          De aceea am hotărât să semnez „Apelul pentru laicitate”.

          Prezint în continuare „Apelul pentru laicitate”, împreună cu unele observaţii ale mele pe textul apelului.

APEL
PENTRU LAICITATE
(proiect)
După decembrie 1989, societatea românească se confruntă cu o problemă, printre atâtea altele, din ce în ce mai acută; şi anume: intruziunea bisericii în spaţiul public, îndeosebi a bisericii dominante, adică a Bisericii Ortodoxe Române.
[Termenul „biserică” are următoarele sensuri principale: 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. Abia într-un sens secundar înseamnă şi: 3. Comunitate religioasă de același cult. Consider că, pentru a nu crea confuzia că apelul este anticreştin, anti BOR, este preferabilă o altă expresie, de pildă „intruziunea instituţiilor religioase în spaţiul public”].
Deşi, după părerea noastră, primează problema bunăstării materiale, considerăm că sunt importante şi toate formele de manifestare ale conştiinţei: politică, juridică, morală, religioasă, artistică, filozofică.
În toate ţările există oameni de diferite confesiuni. Acest fapt a dus de-a lungul timpului, nu de puţine ori, la conflicte sângeroase şi cu caracter perpetuu.
[„nu de puţine ori” înseamnă „de multe ori”, ceea ce nu înseamnă „caracter perpetuu”].
O soluţie pentru înlăturarea unor astfel de conflicte o constituie laicitatea.
[Orice religie conţine o doză de intoleranţă faţă de celelalte religii, căci orice religie se consideră singura „adevărată”, singura aflată în relaţie nealterată cu Divinitatea. Deci conflictele religioase nu vor dispărea prin decretarea „laicităţii”.]
Laicitatea înseamnă, pe de o parte, neutralitatea instituţiilor statului faţă de oricare din cultele religioase, iar [şi,] pe de altă parte, o formă de libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii statului. Libertatea de conştiinţă presupune libertatea de a alege una din religii sau chiar niciuna dintre ele.
Ca militanţi pentru libertate, noi susţinem dreptul primordial [primordial în raport cu ce ? În raport cu celelalte drepturi ?] şi esenţial în acelaşi timp al libertăţii de conştiinţă. Or, libertatea de conştiinţă, [virgulă între subiectul şi predicatul gramatical] nu poate să existe decât în condiţiile în care cetăţeanul, credincios sau nu, are asigurat cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia, fără a fi ofensat în vreun fel, în spaţiul public, de îndoctrinarea, prozelitismul sau simbolistica vreunei religii, adică are nevoie de separarea bisericii de stat, respectiv a spaţiului privat de spaţiul public [din acest argument rezultă că „dreptul libertăţii de conştiinţă” nu este „primordial”, deoarece este, el însuşi, condiţionat de „cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia”].
Prin laicitate se asigură separarea conceptuală între cetăţenie, etnie şi apartenenţă confesională (apartenenţa confesională ţinând în exclusivitate de sfera privată).
Considerând religia ca o formă de conştiinţă particulară, a fiecărui cetăţean, ne pronunţăm pentru deplina libertate de conştiinţă, indiferent dacă este de natură religioasă sau nereligioasă.
Ţara noastră acordă bisericii majoritare privilegii inacceptabile pentru o democraţie, lucru care încalcă separarea dintre stat şi biserică. În acest plan al discuţiei, acela care priveşte democraţia, toţi partizanii acesteia, indiferent că suntem persoane religioase sau nereligioase, ar trebui să susţinem secularismul.
Considerăm că orice interferenţă a statului cu cultele religioase este de natură a le limita autonomia.
Pentru că, [virgula n-are rost aici] laicitatea reflectă în fapt, [virgula n-are rost aici] o libertate a cetăţeanului acestei ţări, cel mai bine ar fi ca ea să fie cuprinsă chiar în Constituţie. [„reflectarea” este în conştiinţă, nu se manifestă prin „fapte”. Faptele sunt reflectate. Preferabilă ar fi o expresie de felul: „laicitatea în expresie constituţională (care nu înseamnă ateism impus, constrângător) ar fi o garanţie a libertăţii cetăţeanului de a alege să fie religios sau nu.] Modificarea Constituţiei care se dezbate în această perioadă ar fi un bun prilej pentru a include şi laicitatea în conţinutul acesteia. Statul român, prezentat ca stat laic, este menţiunea necesară şi suficientă din Constituţie care urmează să garantează [garanteze] atât libertatea religioasă a cetăţeanului cât şi egalitatea între toate cultele religioase de pe teritoriul României. Orice fundamentalism religios poate avea consecinţe grave pentru societate, iar statele care practică aşa ceva sunt cel mai edificator exemplu.
Noţiunea de stat laic poate, în egală măsură, să elimine amestecul Bisericii în viaţa politică şi să elibereze bugetul de contribuţiile actuale generoase către acest fel de instituţii.
Având în vedere acest context, ne propunem să atragem atenţia mass-media şi să iniţiem dezbateri şi acţiuni, care sunt necesare în societatea românească. Acest lucru va conduce la dezvoltarea societăţii româneşti şi va contribui la o mai bună înţelegere a valorilor umaniste seculare.
În acest scop, noi propunem:
-                Laicizarea completă a societăţii [laicizarea completă a societăţii” este un scop care intră în contradicţie cu „libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii statului”, libertate care „presupune libertatea de a alege una din religii sau chiar niciuna dintre ele.”] şi protejarea statului secular; [una este să spui „stat secular”, lucru acceptabil şi chiar preferabil pentru toţi cetăţenii, şi alta este să spui „societate laicizată”, ceea ce implică excluderea religiei din sfera întregii societăţi, nu doar din cea a statului].
-                Specificarea clară în Constituţie a laicităţii Statului, precum şi separarea Statului de Biserică [doar de Biserică sau de orice instituţie religioasă ?]. Aceasta ar garanta libertatea de conştiinţă, indiferent de opţiunea fiecăruia. Într-un stat democratic, laic, fiecare are dreptul sa  aleagă această opţiune [expresie într-un fel pleonastică; preferabilă expresia „are dreptul de a opta”] ;
-                Neimpunerea vreunei credinţe de stat;
-                Interzicerea încheierii de protocoale între Guvern şi biserică, prin care biserica să devină agent propagandist al politicii guvernamentale sau viceversa;
-                Eliminarea jurământul religios, cu mâna pe Biblie, pentru Preşedintele statului, inclusiv a formulei obligatorii „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”;
-                Interzicerea inscripţiei de pe drapelul naţional „Nihil sine deo”;
-                Eliminarea oricăror aşezăminte religioase din spaţiile instituţiilor publice [în această exprimare, scopul ar presupune „eliminarea oricăror aşezăminte religioase” chiar şi din muzee, de aceea nu subscriu];
-                Interzicerea componentelor religioase în ceremonialul de Stat [de acord] , precum şi a organizării de funeralii de Stat pentru şefii şi ierarhii cultelor religioase. Interzicerea soboarelor de preoţi la festivităţi publice; [discutabil; nu sunt convins că „funeralii” are exclusiv un sens religios. Funeralii au fost organizate la nivel de stat şi în regimul „comunist”. Iar „festivitate publică” poate fi şi o manifestare religioasă a unui grup de oameni, ca manifestare a libertăţii acelor oameni, şi „Interzicerea soboarelor de preoţi” în astfel de situaţii ar fi un abuz. Dacă în Constituţia României socialiste ar fi existat această „interzicere”, atunci nici măcar la moartea părinţilor lui Nicolae Ceauşescu nu ar fi fost permis serviciul religios cu preoţi].
-                Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane, crucifixuri), din locuri publice [şi din muzee ? Demolăm şi statuile ? Ardem şi poemele cu mesaj religios ?] , mijloace de transport în comun etc.;
-                Separarea bisericii de activităţile politice, sindicale, administrative, educaţionale ale comunităţilor publice, indiferent de nivel; [discutabil; dacă preoţii vor să înfiinţeze un sindicat al lor ?]
-                Interzicerea subvenţionării bisericii din fonduri publice. Cheltuielile necesare întreţinerii cultelor religioase să fie suportate, exclusiv de către adepţii lor, fără vreo contribuţie din partea statului. Încetarea construirii de biserici din bani publici şi utilizarea lor pentru construirea de şcoli, spitale, instituţii de cultură etc. precum şi încetarea subvenţionării de către stat a retribuţiei personalului clerical; [nu am o opinie definitivă, pentru că nu sunt suficient de informat; dacă veniturile instituţiilor religioase şi ale slujitorilor lor nu sunt impozitate, atunci această „interzicere” mi se pare dreaptă; dacă aceste venituri sunt impozitate, atunci mă întreb: este drept ca Statul să încaseze impozite, dar să nu restituie niciun ban din ceea ce a preluat ?]
-                Neobligarea celor indiferenţi faţă de religie la plata unor impozite pentru susţinerea unor culte cu care nu au de a face;
-                Promovarea ştiinţei şi educaţiei şi apărarea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi religioasă pentru toţi;
-                Îndepărtarea oricărei forme de predare a religiei din şcolile publice. Să se introducă în locul acesteia unele ore de etică, în care sa li se prezinte argumentat copiilor regulile de comportare in societate, de convieţuire cu ceilalţi. De aceea, am dori să vedem modulul de Religie/Etică/Filozofie înlocuit cu unul de Filozofie/Etică. De asemenea, predarea biologiei să fie concepută pe criterii exclusiv ştiinţifice. Copiii trebuie educaţi, nu îndoctrinaţi;
-                Eliminarea instituţiilor religioase de învăţământ din cadrul învăţământului public [trebuie definit riguros „învăţământul public”, pentru a nu săvârşi abuzuri];
-                Interzicerea propagandei religioase de pe posturile publice de radio şi TV [dacă sunt „posturi publice”, atunci ele sunt subvenţionate şi prin bani provenind de la oamenii religioşi. Oamenii aceştia au dreptul la o emisiune religioasă. Nu trebuie să ucidem pluralismul din mass-media. Dar o dreaptă proporţie trebuie avută în vedere];
-                Abrogarea cenzurii generate de Art. 13 (2) din legea cultelor (care stipulează că "În România sunt interzise orice forme [de] acte, mijloace sau acţiuni de defăimare sau învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase" [pe mine nu mă deranjează acest articol, dacă este cum s-a scris aici];
De asemenea, consideră că sunt necesare acţiuni, în plan naţional şi internaţional, pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti privind conştiinţa prin:
-    Informarea corectă a opiniei publice, naţionale şi internaţionale, asupra realităţilor privind libertatea de conştiinţă din România;
-    Sprijinirea persoanelor şi organizaţiilor ameninţate de autorităţi pentru că şi-au exercitat drepturile şi libertăţile de conştiinţă;
-    Contracararea intenţiilor guvernanţilor de modificare a legislaţiei în defavoarea laicităţii;
-    Constituirea unui comitet, care să pregătească o Conferinţă pentru Laicitate.
Eşti credincios sau nu? Într-un stat secular eşti liber să îţi afirmi opiniile, iar drepturile îţi sunt respectate. Statul secular este, aşadar, principiul cadru şi mediul de evoluţie liberă a tuturor, indiferent de majoritatea sau minoritatea căreia îi aparţin.
Toţi cei care doresc să lupte pentru înfăptuirea acestui deziderat trebuie să-şi fixeze ca obiectiv acţionarea la nivel naţional şi internaţional, în mod organizat, pentru a impune autorităţilor asigurarea în practică a acestui principiu fundamental al societăţii moderne.
Indiferent de apartenenţa religioasă sau de neapartenenţa la o anumită religie – fiecare îşi are locul în cadrul mişcării pentru laicitate.
Toţi cei care doresc să reziste îşi au locul în cadrul Comitetului naţional pentru Laicitate, pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor esenţiale.
Conferinţa naţională pentru Laicitate va permite, prin informare, liberă dezbatere şi acţiune comună, crearea condiţiilor ca în România, orice cetăţean să aibă garantată libertatea sa de conştiinţă, precum şi manifestarea propriilor convingeri fără nici un amestec din partea statului sau a altor autorităţi publice în favoarea unei religii sau a alteia.
Nu este timp de pierdut în ceea ce priveşte amplificarea discuţiilor, peste tot unde cetăţenii pot să se întâlnească, să dezbată şi să decidă asupra a ceea ce au de făcut.

Să pregătim împreună Conferinţa Naţională pentru Laicitate!


Am primit, prin email, următoarea replică:

Vă mulţumim pentru observaţiile aduse!
Unele dintre ele sunt deja caduce, întrucât proiectul de Apel a fost modificat între timp. După cum vă precizasem, el se află încă în faza de dezbatere. Ca urmare a mai multor observaţii primite (referindu-ne strict la cele constructive) el a ajuns deja la cea de-a zecea variantă, pe care o aveţi ataşată. În această versiune s-au inclus şi câteva din rectificările dvs., aşa cum fuseseră avute în vedre aterior şi alte propuneri de modificare.
Unele dintre problemele semnalate de Dvs. nu se justifică. Astfel, "aşezământ religios" se referă la un loc sau chiar o instituţie unde se practică ritualuri de cult, nicidecum la obiecte de muzeu (această interpretare nici nu există). Cam în aceeaşi situaţie se află şi simbolurile religioase, care expuse fiind în muzeu, nu (mai) fac parte din obiectelor de cult (nu se închină credincioşii la obiecte din muzeu, nu pupă icoane expuse acolo, nu se roagă în faţa unui crucifix sau al altui simbol, nu se boatează în vreo cristelniţă de muzeu etc.)Desigur, aici evidenţa este de bun-simţ.
Prin noţiunea de "festivităţi publice", nu se înţelege, normal, "festivităţi private". Înmormântarea cuiva, este o chestiune privată. Festivităţile publice sunt acelea făcute de autorităţi sau instituţii ale Statului (inaugurări de obiective, ceremoniale oficiale, deschideri de ani şcolari, de legislaturi parlamentare etc.)
În ceea ce priveşte impozitele, după cum ştiţi şi Dvs. acestea susţin bugetul de Stat, adică sunt plătite activităţile de administrare şi funcţionare a Statului: apărare, poliţie, învîţământ, sănătate, justiţie, Legislativ, Executiv, precum şi bugetele locale (primării, servicii publice). Niciun stat nu colectează bani pentru a-i da înapoi de unde i-a luat, ci pentru a funcţiona ca şi stat.
Celelalte observaţii, de fond sau de formă, au fost pertinente şi am ţinut cont de ele. Unele greşeli sau imprecizii fuseseră deja rezolvate, celelalte, le-am modoficat acum.”

Comentarii:
În opinia mea, contraargumentele iniţiatorilor „Apelului pentru laicitate” constau în enunţuri cel puţin discutabile, dacă nu chiar false. Iar principiul „evidenţa este de bun-simţ” este, deja, o glumă. Astea  sunt criteriile adevărului, „evidenţa”, „bunul-simţ” ? Ce-i ăla „bun-simţ” ? Când vreau să spun că cineva este în fals spun că n-are „bun-simţ” ?! Şi el zice „Ba tu nu ai bun-simţ” ? „Evidenţa” este criteriul adevărului ? E de domeniul abecedarului filozofic eşecul lui Descartes care, cât era el de genial, s-a înfundat într-o circularitate a demonstraţiei: susţinea că adevărul este evident, sub forma „ideilor clare şi distincte”. Fundamentul (garanţia) ideilor clare şi distincte ar fi ideea de Dumnezeu (care nu se pretează la a ne înşela) şi ideea de Dumnezeu este adevărată, pentru că este clară şi distinctă !
1). Pentru iniţiatorii „Apelului pentru laicitate” noţiunea „aşezământ religios” pare a fi un concept  matematic: „, "aşezământ religios" se referă la un loc sau chiar o instituţie unde se practică ritualuri de cult, nicidecum la obiecte de muzeu (această interpretare nici nu există).”
Căutaţi cu Google „aşezământ religios” şi veţi vedea că termenul nu este folosit aşa cum cred autorii replicii pe care o comentez. Aici, de exemplu, am găsit următorul enunţ: „Asezamant Cultural - Religios de la Maia - Catargiu este primul si pana in prezent singurul muzeu de acest gen din judetul Ialomita.” Deci și „așezământ religios” şi „muzeu”. Pe ce mă pot baza pentru a susţine că Mănăstirea Putna este doar „aşezământ religios” dar nu şi „muzeu” ?
2). „Prin noţiunea de "festivităţi publice", nu se înţelege, normal, "festivităţi private". Înmormântarea cuiva, este o chestiune privată.”  
Nu puteţi despărţi cu sabia minţii dv. „public” de „privat”. „Public” şi „privat” sunt termeni vagi.  Putem conveni că anumite „chestiuni” sunt private şi că altele sunt de domeniul „public”, dar alteori nu le putem deosebi. Înmormântarea lui Adrian Păunescu a pornit ca o „chestiune privată” şi a sfârşit prin a deveni o „chestiune publică”, implicând zeci de mii de oameni. Tot aşa şi episodul cu „ţigancă împuţită”. 
Dv. propuneţi în Apel: „ Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane, crucifixuri), din locuri publice, mijloace de transport în comun etc.”
V-aţi gândit care ar fi reacţia oamenilor când ar veni poliţistul să aplice legea, smulgând iconiţa cu Maica Domnului pusă de şofer pe bordul autobuzului şi aruncând-o pe fereastră ?
Repet, am semnat acest apel pentru că el conţine şi propuneri raţionale, justificate din punctul meu  de vedere, cum este scoaterea religiei (în forma ei autentică, adică dogmatică) din învăţământul general-obligatoriu. Ar putea fi înlocuită cu istoria religiei sau cu filozofia religiei. Dar nu subscriu la excesele cuprinse în Apel. Amintesc din nou o idee a lui Engels: a lupta împotriva lui Dumnezeu cu mijloace administrative înseamnă a-i face un serviciu lui Dumnezeu. Există în Apel propuneri care asta vor, să-l alunge pe Dumnezeu din viaţa oamenilor prin măsuri administrative, juridice. Riscăm să fim percepuţi, din nou, ca nişte comunişti atei, îndrăciţi, care folosesc forţa pentru a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu. Între un astfel de comunist şi cel mai rău patron, care-i umileşte pe angajaţi şi în final îi concediază, îl vor prefera pe patron.
3). „Niciun stat nu colectează bani pentru a-i da înapoi de unde i-a luat, ci pentru a funcţiona ca şi stat.”
Statul care ar colecta taxe şi impozite de la populaţie dar le-ar păstra pentru el exclusiv, nu le-ar folosi în interesul populaţiei, ar fi un monstru. În realitate statele, fie şi cele mai rele, „dau bani înapoi” către populaţia de la care i-a colectat, sub diferite forme. De exemplu sub formă de alocaţii pentru copii, inclusiv pentru copiii bogaţilor, care au contribuit cu impozite mai mari la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte impozitele, după cum ştiţi şi Dvs. acestea susţin bugetul de Stat, adică sunt plătite activităţile de administrare şi funcţionare a Statului: apărare, poliţie, învîţământ, sănătate, justiţie, Legislativ, Executiv”.

„Învăţământ” ? Din însăşi exprimarea dv. rezultă că statul are o obligaţie financiară şi faţă de învăţământul teologic, căci termenul „învăţământ teologic” este o specie a termenului „învăţământ”. 


21 iulie 2013

Am primit prin email:

În urma difuzării proiectului de Apel pentru laicitate şi a dezbaterilor pe marginea acestuia, ce au durat o lună şi jumătate, s-a ajuns la versiunea finală, pe care o aveţi ataşată.
Vă rugăm să confirmaţi sau să infirmaţi dacă sunteţi de acord cu această versiune, urmând să purcedem la organizarea conferinţei naţionale lansată prin Apel, propusă pentru luna septembrie a.c..
Până în momentul de faţă există propunerea ca această conferinţă să aibă loc la Craiova. Aşteptăm orice alte sugestii.



APEL PENTRU LAICITATE

După decembrie 1989, societatea românească se confruntă cu o problemă, printre atâtea altele, din ce în ce mai acută; şi anume: intruziunea cultelor în spaţiul public, îndeosebi a cultului dominant, adică a Bisericii Ortodoxe Române.
Deşi, după părerea noastră, primează problema bunăstării materiale, considerăm că sunt importante şi toate formele de manifestare ale conştiinţei: politică, juridică, morală, religioasă, artistică, filozofică.
În toate ţările există oameni de diferite confesiuni. Acest fapt a dus de-a lungul timpului, nu de puţine ori, la conflicte sângeroase.
O soluţie pentru înlăturarea unor astfel de conflicte o constituie laicitatea.
Laicitatea înseamnă, pe de o parte, neutralitatea instituţiilor statului faţă de oricare din cultele religioase şi, pe de altă parte, o formă de libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii statului. Libertatea de conştiinţă presupune capacitatea de a exercita spiritul critic, de a judeca potrivit unor criterii clare – şi ele judecate critic – şi, în ceea ce priveşte problema pusă aici în discuţie, libertatea de a alege, sau nu, o religie.
Ca militanţi pentru libertate, noi susţinem dreptul primordial al libertăţii de conştiinţă. Or, libertatea de conştiinţă nu poate să existe decât în condiţiile în care cetăţeanul, credincios sau nu, are asigurat cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia, fără a fi ofensat în vreun fel în spaţiul public de îndoctrinarea, prozelitismul sau simbolistica vreunei religii, adică are nevoie de separarea bisericii de stat, respectiv a spaţiului privat de spaţiul public.
Prin laicitate se asigură separarea conceptuală şi juridică între cetăţenie şi apartenenţă confesională (apartenenţa confesională ţinând în exclusivitate de sfera privată).
Considerând religia ca o formă de conştiinţă particulară, a fiecărui cetăţean, ne pronunţăm pentru deplina libertate de conştiinţă, indiferent dacă este de natură religioasă sau nereligioasă.
Ţara noastră acordă cultelor (în mod deosebit celui majoritar) privilegii inacceptabile pentru o democraţie, precum:
-   Acordarea unui statut public Bisericii prin ceremoniale religioase de Stat (inclusiv în instituţii locale, de învăţământ etc.), prin rugăciuni în instituţii publice, prin asocierea simbolisticii statului cu simbolistica religioasă, prin prezenţa unor simboluri religioase în instituţiile publice, prin conţinutul formulelor de jurământ (la învestiri, dar şi în justiţie), prin consacrarea normativă a unor sloganuri religioase gen „Nihil sine Deo”, prin utilizarea Bisericii ca agent propagandistic politic, prin incriminarea juridică a blasfemiei, prin încadrarea instituţiilor de învăţământ religios în sistemul public de învăţământ;
-   Finanţare din bugetul naţional (300 milioane de dolari anual), dar şi din cele locale, pentru funcţionarea cultelor, pentru construirea şi repararea de lăcaşe de cult, pentru plata salariilor personalului clerical şi neclerical aferent (în 2011 s-au alocat 248.637.000 lei, adică echivalentul a 59,2 milioane euro) şi a profesorilor de religie, pentru activităţi ale ONG-urilor cu scop religios;
-   Acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile în care, spre exemplu, Patriarhia Română a avut un profit de 27,93 milioane de lei (6,6 milioane de euro) în 2011 (neoficial, această sumă este de trei ori mai mare);
-   Transferul unor importante bunuri imobiliare (clădiri, terenuri, păduri, heleşteie etc.) către biserici, prin retrocedarea sau atribuirea abuzivă sau prin „concesionarea” acestora pe sume simbolice şi chiar pe nimic;
-   Susţinerea prozelitismului religios de către Stat prin mijloace propagandistice precum: predarea religiei în şcoli, impunerea teoriei creaţioniste, difuzarea de emisiuni religioase pe posturile publice de radio şi TV etc.
-   Implicarea în activitatea autorităţilor publice a clericilor.
Aceste privilegii încalcă separarea dintre stat şi biserică. În acest plan al discuţiei, toţi partizanii democraţiei, indiferent că suntem persoane religioase sau nereligioase, ar trebui să susţinem secularismul.
Considerăm că orice interferenţă a cultelor religioase cu statul este de natură a limita autonomia statului.
Deoarece laicitatea reflectă în fapt o libertate a cetăţeanului acestei ţări, cel mai bine ar fi ca ea să fie cuprinsă chiar în Constituţie sub forma „În România, statul este separat de biserică”. Statul român prezentat ca stat laic, ar fi menţiunea necesară şi suficientă din Constituţie care ar garanta atât libertatea religioasă a cetăţeanului cât şi egalitatea între toate cultele religioase de pe teritoriul României. Dacă laicitatea nu este asumată clar de către stat – şi Constituţie – sunt posibile manifestări şi tendinţe de fundamentalism.
Caracterul de stat laic elimină amestecul Bisericii în viaţa politică şi eliberează bugetul de contribuţiile actuale generoase către acest fel de instituţii.
Având în vedere contextul concret al vieţii politice actuale, ne propunem să atragem atenţia mass media şi să iniţiem dezbateri şi acţiuni care sunt necesare în societatea românească. Ele sunt de natură să  dezvolte şi să contribuie la o mai bună înţelegere a valorilor umaniste seculare.
Noi propunem:
-                Laicizarea societăţii şi protejarea statului secular;
-                Specificarea clară în Constituţie a laicităţii Statului, precum şi a separării Statului de Biserică.
-                Neimpunerea vreunei credinţe de stat;
-                Interzicerea încheierii de protocoale între Guvern şi biserică, prin care biserica să devină agent propagandist al politicii guvernamentale sau viceversa;
-                Eliminarea jurământul religios, cu mâna pe Biblie, pentru Preşedintele statului, inclusiv a formulei obligatorii „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”;
-                Interzicerea inscripţiei de pe drapelul naţional „Nihil sine deo”;
-                Eliminarea aşezămintelor religioase din spaţiile instituţiilor publice;
-                Interzicerea componentelor religioase în ceremonialul de Stat. Interzicerea soboarelor de clerici la festivităţi publice;
-                Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane, crucifixuri), din locuri publice şi instituţii de stat;
-                Separarea activităţilor politice, sindicale, administrative, educaţionale ale comunităţilor publice (indiferent de nivel) de Biserică;
-                Interzicerea subvenţionării bisericii din fonduri publice. Cheltuielile necesare întreţinerii cultelor religioase să fie suportate exclusiv de către adepţii lor, fără vreo contribuţie din partea statului. Încetarea construirii de biserici din bani publici şi utilizarea fondurilor pentru construirea de şcoli, spitale, instituţii de cultură etc. precum şi încetarea subvenţionării de către stat a retribuţiei personalului clerical; aşa se va vedea şi sistemul de disparităţi din Biserică, în virtutea căruia există preoţi săraci şi preoţi bogaţi;
-                Neobligarea celor indiferenţi faţă de religie la plata unor impozite pentru susţinerea cultelor;
-                Promovarea ştiinţei şi educaţiei şi apărarea libertăţii de gândire pentru toţi;
-                Interzicerea  predării religiei în şcolile publice. Să se introducă în locul acesteia ore de etică, în care sa li se prezinte argumentat copiilor regulile de comportare în societate, de convieţuire cu ceilalţi. De aceea, am dori să vedem modulul de Religie/Etică/Filosofie înlocuit cu unul de Filosofie/Etică. De asemenea, predarea biologiei să fie concepută pe criterii exclusiv ştiinţifice. Copiii trebuie educaţi, nu îndoctrinaţi;
-                Eliminarea învăţământului religios din învăţământul public, subvenţionat de stat;
-                Interzicerea propagandei religioase pe posturile publice de radio şi TV;
-                Potrivit Art. 13 (2) din legea cultelor, "În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare sau învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase"; După cum ştim, în România nu a avut loc nici o ofensă la simbolurile religioase; iar laicitatea nu este vreo astfel de ofensă: pur şi simplu, simbolurile religioase se referă la relaţiile de conştiinţă private. Aşa cum simbolurile laice ale statului nu sunt obiect de cult al bisericilor, aşa nici simbolurile religioase nu aparţin statului.
De asemenea, considerăm că sunt necesare acţiuni, în plan naţional şi internaţional, pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti privind conştiinţa prin:
-    Informarea corectă a opiniei publice, naţionale şi internaţionale, asupra realităţilor privind libertatea de conştiinţă din România;
-    Sprijinirea persoanelor şi organizaţiilor ameninţate de autorităţi pentru că şi-au exercitat drepturile şi libertăţile de conştiinţă;
-    Contracararea intenţiilor guvernanţilor de modificare a legislaţiei în defavoarea laicităţii;
-    Constituirea unui comitet, care să pregătească o Conferinţă pentru Laicitate.
Eşti credincios sau nu? Într-un stat secular eşti liber să îţi afirmi opiniile, iar drepturile îţi sunt respectate. Statul secular este, aşadar, principiul, cadrul şi mediul de evoluţie liberă a tuturor, indiferent de majoritatea sau minoritatea de conştiinţă căreia îi aparţin.
Indiferent de apartenenţa religioasă sau de neapartenenţa la o anumită religie – fiecare îşi are locul în cadrul mişcării pentru laicitate.
Toţi cei care doresc să reziste intruziunii cultelor în spaţiul public îşi au locul în cadrul Comitetului Naţional pentru Laicitate, pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor esenţiale.
Conferinţa Naţională pentru Laicitate va permite, prin informare, dezbatere liberă şi acţiune comună, crearea condiţiilor pentru ca în România orice cetăţean să aibă garantată libertatea sa de conştiinţă, precum şi manifestarea propriilor convingeri fără nici un amestec din partea statului sau a altor autorităţi publice în favoarea unei religii sau a alteia.
Nu este timp de pierdut: discuţiile trebuie să se amplifice peste tot unde cetăţenii pot să se întâlnească, să dezbată şi să decidă asupra a ceea ce au de făcut.

Să pregătim împreună Conferinţa Naţională pentru Laicitate!


Am răspuns prin email:
Confirm că:
- sunt de acord, în mare, cu ideile Apelului pentru laicitate, cu excepţia celor marcate cu roşu;
- sunt de acord cu organizarea Conferinţei Naţionale pentru Laicitate.


Valeriu Stănescu