De la Marea Păcăleală încoace,
timp de 23 de ani, m-a însoţit sentimentul că sunt martor neputincios al unui proces prin care suntem, ca popor, ca naţiune, expropriaţi de propria
noastră ţară, proces de distrugere a sistemului nostru de valori şi, prin asta,
de transformare a noastră din oameni în cobaii unui experiment diabolic, de dimensiuni nemaiîntâlnite în
toată istoria universală.
Partea sănătoasă-mintal a acestui
popor şi-a exprimat, în tot acest timp, îngrijorarea: „Nu ne vindem ţara!”, „Nu
vrem privatizare!”, „România se află pe un drum greşit!”.
Politrucii năimiţi, până la cei
aflaţi în vârful piramidei - Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu –
au lucrat cu sârg pentru dezinformare, pentru manipulare. De exemplu, Ion
Iliescu îl critica pe Nicolae Ceauşescu pentru că a achitat datoria către FMI
şi spunea că e de bine ca ţara să aibă datorii către instituţiile financiare
internaţionale. Emil Constantinescu lua în derâdere strigătul „Nu ne vindem
ţara!”: nu vine nimeni s-o ia în spate şi să plece cu ea de aici, zicea el. Traian
Băsescu a fost cel mai perfid: în discurs a lăsat tot timpul impresia că este în slujba „românilor” şi a
României, în fapt a lucrat pentru înstrăinarea avuţiei ţării, de la
înstrăinarea flotei, până la insistenţa de acum pentru înstrăinarea ultimelor
capacităţi productive şi resurse naturale ale României (Roşia Montană, gazele
de şist etc.).
Acum suntem în situaţia în care Ei nici nu mai trebuie să mintă, căci au
obţinut aproape tot ceea ce puteau obţine prin minciună, prin manipulare.
Suntem incluşi în Uniunea Europeană, care funcţionează ca un sistem prin care
avuţiile fostelor statelor „comuniste” sunt îngurgitate de către capitalul
internaţional şi prin care deciziile sunt preluate de birocraţia Uniunii
Europene, democraţia devenind doar o vorbă goală, pentru proşti. Suntem captivi
într-un sistem militar, NATO, care garantează ireversibilitatea procesului
diabolic declanşat în decembrie 1989.
Joi, 20 iunie 2013, am văzut
emisiunea „La ordinea zilei”, de la Antena 3. Am muncit câteva ore pentru a realiza
transcriptul acelei părţi din emisiune în care apare recunoaşterea oficială a
situaţiei-coşmar în care se află România acum. Merită să vedeţi şi înregistrarea
emisiunii
aici.
Discuţia a fost prilejuită de privatizarea CFR Marfă, dar
este relevantă pentru situaţia întregii Românii.
Participanţi: Dana
Grecu, Radu Tudor, Ilie Şerbănescu, Răzvan Zamfir, redactor şef la „Ghimpele”, Mugur
Ciuvică, preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice, Gigel Ştirbu,
deputat PNL.
Transcript, cu unele comentarii ale mele.
Dana Grecu:
Ministrul Transporturilor [Relu Fenechiu] a anunţat,
bucuros, emoţionat, că a vândut CFR-Marfă. (...)
Compania asta a fost evaluată (...) la un miliard de euro, a
fost vândută cu 202 milioane, condiţia fiind să dea oamenii ăştia banii (...)
şi să investească 900 milioane de lei, adică încă 200 milioane de euro, pe
parcursul a nu ştiu câte luni, ani.
Ilie Şerbănescu:
E o tragedie, după părerea mea. Dacă mă întrebaţi pe mine,
care nu cochetez cu privatizările deloc, mie mi se pare că asta-i o companie
strategică care nu trebuia [dată] la un privat. Cât s-a luat, cât s-a dat nu mă
interesează, este ceva cu totul şi cu totul neimportant. Important este că s-a
dat.
Ilie
Şerbănescu exprimă, şi în această emisiune, ca şi în „Jurnalul Naţional”, nişte
adevăruri aflate în contradicţie cu discursul politic al celor care sunt
vinovaţi de dezastrul în care se află România. Pentru asta politrucii şi unii „analişti”
îl iau în băşcălie. Alţii îl acuză că una spune acum şi alta a fumat când a
fost ministru. Eu îl preţuiesc pentru curajul de a spune nişte adevăruri
necesare.
Dana Grecu:
Vă văd foarte amărât, urmare a acestei informaţii.
Ilie Şerbănescu:
La fel aş fi şi dacă s-ar da Poşta, Oltchimul.. Ăştia sunt
paşi spre lichidare, doamnă.
Dana Grecu:
Lichidare a ce ?
Ilie Şerbănescu:
A patrimoniului.
Dana Grecu:
A patrimoniului ţării.
Ilie Şerbănescu:
Aşa văd eu problema.
Dana Grecu:
D-le deputat PNL Gigel Ştirbu, dv. aveţi Ministrul
Transporturilor, Fenechiu, era foarte bucuros. Care sunt argumentele pentru
care sunteţi bucuroşi ?
Gigel Ştirbu:
Sunt bucuros. În primul rând că ministrul Fenechiu şi-a dus
până la capăt ceea ce avea de făcut, în sensul că a
trebuit să privatizeze până astăzi, implicit, această companie, în urma
acordului cu Fondul Monetar Internaţional. A luat mai mult de 880
milioane pe ea, are promisiunea, conform contractului, că se vor investi alte
200 milioane de euro, başca un milion de euro în investiţii de mediu. (...)
Spunea domnul profesor că această companie este o companie
strategică. A fost cumpărată de o companie românească, care are 9000 de
angajaţi, care licitează şi în Bulgaria, şi în Serbia, ceea ce mă duce cu
gândul că noi vom avea, români sau România, una dintre cele mai mari companii
de transport din această zonă a Europei. N-aş avea de ce să fiu trist.
Individul
acesta este reprezentativ pentru fauna politică a României post-decembriste. El
exprimă mentalitatea slugilor care execută fără să crâcnească ordinele
Cămătarilor Mondiali. Asistând la pieirea Ţării, ei au orgasm.
Dana Grecu:
Dar nu putea statul român să cumpere el...
Gigel Ştirbu:
Privatizarea acestei companii eu cred că e de bun augur.
Gândiţi-vă că în ultimii 4-5 ani de zile era o gaură
neagră pentru economia românească.
„Maldăr de fiare vechi”, „gaură neagră”, sunt doar câteva dintre
expresiile proprii limbajului perfid prin care cei mandataţi să guverneze au
săpat la temelia Ţării. Ieri am văzut o emisiune la Realitatea tv., în care
Florea Dumitrescu, fost Guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România,
a povestit un episod relevant. În timpul Marii Păcăleli, cu sprijinul cuiva, a
ajuns la Petre Roman, prim-ministru în acel moment, şi i-a sugerat că ar trebui
salvată industria tractoarelor şi a maşinilor agricole. Răspunsul celui care a
condamnat industria României prin sentinţa „maldăr de fiare vechi” a fost: „Astea-s
ceauşisme” !
Pe mine
mă îngrijorează foarte tare amnezia de care suferim (îl citez din nou pe CVT: „Românii
au o slabă memorie a răului”). Lucru cunoscut şi exploatat de Regizori. Un om
care a făcut mult rău românilor şi României, Petre Roman, a ajuns din nou, prin
voturile noastre, în Parlament. Adrian Năstase, alt mare vinovat de dezastrul
din România, după ce s-a jucat de-a sinuciderea şi a stat puţin la răcoare, trăind
acolo mai bine decât mulţi dintre noi,
cei din libertate, a devenit un fel de erou naţional. Pariez că nu după mult
timp Traian Băsescu va fi perceput ca Salvatorul Patriei ! Poate că ne merităm
soarta, de moluşte.
Dana Grecu:
Toţi spun că a fost cea mai profitabilă companie a Căilor
Ferate..
Gigel Ştirbu:
Până în 2008. Din 2008 acumulează pierderi în continuare.
Dana Grecu:
Dv. ştiţi de ce are pierderile astea ? Vă spun eu, dacă nu
ştiţi. Eu m-aş fi informat dacă eram în locul dv. Adică aş fi pus nişte
întrebări unor oameni care lucrează în sistem. Cât plăteşte CFR Marfă ca să
utilizeze infrastructura de la CFR Infrastructură ? Adică 3 companii ale statului care s-au sabotat una pe alta, astfel
încât toate trei să moară. Şi, culmea, prima care a murit a fost CFR Marfă, cea
mai profitabilă dintre toate.
Dacă nu se privatiza ce se întâmpla ?
Unde este
dreptatea în lumea asta ? Pe Nicolae Ceaușescu l-au executat pentru minciuna că
a „subminat economia naţională”. În
schimb, cei care au executat ordinele străine de secţionare a unor mari
întreprinderi, precum CFR, Oltchim, cu scopul perfid de a le submina, se plimbă
în libertate !
Gigel Ştirbu:
Plăteam în continuare din buzunar, şi eu, şi dv., şi...
Dana Grecu:
N-o puteau face rentabilă ?
Gigel Ştirbu:
Ba da, trebuia, probabil, să dăm nu ştiu câte mii de oameni
afară, trebuia să vindem din active, trebuia să facem altceva.
Mugur Ciuvică:
Sincer să fiu eu am venit aici în ideea că o să împărtăşesc
cu dl. Ilie Şerbănescu bucuria pentru o înfrângere mare a colonialiştilor în
România, pentru că groaznic ar fi fost să fi venit nişte colonialişti din
Germania, sau din America, sau Franţa, din Italia, de undeva şi să ne ia CFR-ul
nostru, eventual pe gratis, că colonialiştii pe gratis iau. Uite că au fost înfrânţi colonialiştii.
De-aia ziceam că totuşi Ilie Şerbănescu, din punctul ăsta de vedere măcar ar
trebui să aibă un motiv de satisfacţie.
Mugur
Ciuvică este unul dintre lătrăii care se plimbă de la o televiziune la alta,
pentru a încasa bani pentru tâmpeniile pe care le rostesc. Replica lui, de mai
sus, este în prelungirea discursului băşcălios al celui pe care l-a slugărit,
Emil Constantinescu. Habar n-am cum ar fi fost ca medic, dar ca analist politic
este josnic. Ipochimenul crede că prin băşcălia lui ne poate prosti într-atât încât
să nu mai percepem realitatea, anume că România este în cel mai fericit caz o
colonie, dacă nu chiar un loc de exterminare !
Ilie Şerbănescu:
Nu mă bucur la devalizările patrimoniului naţional,
indiferent cine le face. Dl. Ciuvică acum înregistrează o victorie. „Cine e de
vină ? Comuniştii ăştia, comuniştii !” Bravo, domnu’!
Mugur Ciuvică:
În calitatea mea de colonizat, mă bucur de victoria
colonizaţilor împotriva colonialiştilor.
Gigel Ştirbu:
Eu mă bucur că o gaură neagră a statului român a fost
închisă, am luat nişte bani, salvăm nişte locuri de muncă.
Răzvan Zamfir:
Eu am o întrebare, eu am nişte nelămuriri înainte să mă
bucur sau să mă întristez. Statul român a luat această decizie ? Sau statul
român e un birocrat care se ocupă de anumite documente ? Statul român a
privatizat ? Putea să nu privatizeze ? Avea această libertate ? E stat suveran
? Face ce vrea cu activele lui ? Ne bucurăm că ne-am făcut treaba, că ne-am
îndeplinit obiectivele, sarcinile trasate ?
Discursul
redactorului şef de la „Ghimpele” este un discurs ironic, situat în
contradicţie cu băşcălia lui Mugur Ciuvică.
Gigel Ştirbu:
Avem contract cu Fondul Monetar Internaţional...
Răzvan Zamfir:
E decizia FMI-ului.
Gigel Ştirbu:
Exact.
Răzvan Zamfir:
Nu statul român decide.
Ilie Şerbănescu:
Şi vă bucuraţi ? Dv. privatizaţi
pentru că v-a spus FMI-ul ?
Gigel Ştirbu:
Domnule profesor, sunteţi specialist în domeniu, ştiţi
destul de bine...
Ilie Şerbănescu:
Sunt un român, domnule. Dumneata te ascunzi în dosul unei
aiureli.
Gigel Ştirbu:
Din moment ce ai un contract semnat de guvernul acestei ţări
cu o entitate internaţională...
Ilie Şerbănescu:
D-le, dacă spune contractul ăla să te arunci în fântână, te
arunci ?
Gigel Ştirbu:
Dacă l-ai semnat ? Dacă ţi-a cerut şi-ai acceptat acest
lucru...
Radu Tudor:
Pentru mine e o veste bună, că orice
privat român este un manager mult mai bun decât statul român. Privatizarea
de astăzi este consecinţa catastrofei generate de statul român în economie. Aşa
cum sunt zeci şi sute de companii care au datorii de miliarde de euro la
bugetul de stat şi sunt iertate în fiecare zi pe nedrept, ilegal şi abuziv,
acesta este argumentul cel mai important ca un privat român, indiferent cum îl
cheamă (...)
Din punctul meu de vedere, singura
şansă a României să crească un pic din punct de vedere economic, să aibă un
produs intern brut la fel cu cel al ţărilor europene este să aibă o economie
dominată de privaţi. Pentru că lecţia ultimilor 23 de ani ne arată că statul
este o catastrofă din punct de vedere managerial. Statul ce a patronat în
ultimii 23 de ani (...) a dovedit că din punct de vedere al realizării unor
profituri şi unor încasări la bugetul de stat este cel mai mare criminal.
Statul se omoară singur, practic. Şi mecanismele, toate, pe care le vedem
funcţionale în ţările europene, în toate celelalte 26 de state europene, arată
că performanţa economică şi contribuţia la bugetul de stat se face de companii
private. Acest G.F.R. [Grup Feroviar Român] [este] condus de dl. Gruia Stoica,
personaj controversat, dar acesta a reuşit să ţină pe picioare o companie
românească 100%, să facă performanţă, să facă profit şi să fie capabil ca la o
licitaţie de asemenea anvergură să pună jos 200 de milioane de euro. Mie mi se
pare o veste bună pentru România şi mi se pare că dl. ăsta şi compania asta,
G.F.R., nu va dori să îngroape CFR, ba dimpotrivă, va dori să facă performanţă
şi profit. Eu aşa cred, că un privat de bună intenţie vrea şi el, la rândul
lui, când cumpără ceva, să facă acel
ceva frumos şi funcţional, profitabil. (...) Din punctul meu de vedere este o
veste bună şi sper să existe acele mecanisme importante ale Ministerului
Transporturilor [care] să supravegheze respectarea angajamentelor după
post-privatizare.
Interesant,
personajul ăsta, Radu Tudor. Are tot ce este necesar pentru a parveni. Pentru a
se face remarcat, este extrem de agresiv faţă de indivizi, precum Băsescu. Dar
nu atacă sistemul şi nu uită niciodată să-şi asigure spatele: vă rog să
observaţi cu câtă satisfacţie vorbeşte despre faptul că România este membră a
NATO, despre „eroii” noştri care mor pentru ţară pe pământuri străine, la ordin
străin, dar plătiţi din banii românilor ! Îmi imaginez ce mesaj omagial ar fi
adresat acest Radu Tudor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, în calitate de ofiţer
al Armatei RSR ! Nu uit nici câtă „ploicică” a făcut la gură preaslăvindu-l pe
Ex-ul şi pe toată stirpea acestuia.
Acelaşi
oportunism puturos şi în mesajul de mai sus:
„Pentru mine e o veste bună, că
orice privat român este un manager mult mai bun decât statul român.”
Ce dracu’
are ăsta în cap ? Statul este o dihanie de sine stătătoare, în afară şi
independent de oameni ? Nu cumva Statul se manifestă prin nişte oameni, precum
Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi acoliţii lor
numiţi în fruntea întreprinderilor României după 1989, oameni care au luat
decizii pentru care sunt responsabili ?
Dana Grecu:
Acum, să fiu foarte sinceră, dacă eu ţin cu ţara asta şi cu
ce are ea ca ţară, aş fi preferat să fie la stat, adică să se ocupe statul, să
fie oameni serioşi care să se ocupe de chestiunea asta, nu hoţi, dacă s-ar
putea...
Dana Grecu,
în mod delicat, îi sugerează „analistului politic” ceea ce scriam şi eu mai
sus. Dar individul (care-i subminează emisiunea Danei prin replicile lui
arogante) insistă, precum gaia care trage de maţ: statul e rău, privaţii sunt
buni.
Radu Tudor:
Ţară înseamnă şi privat şi stat. Şi tu ai în familie un
exemplu de performanţă privată mai bună decât sute de companii de stat.
Dana Grecu:
Eu pot să iau credit de la EximBank, bancă a statului, (...)
să vin în orice licitaţie, pentru orice vânzare pe care statul român o anunţă,
să plătesc cu banii de la banca de stat privatizarea respectivă. (...) Se
vehiculează în presă informaţii că dl. Gruia Stoica a luat bani de la EximBank
şi cu acei bani a putut să intre în licitaţia asta de la CFR Marfă.
Ilie Şerbănescu:
Mie mi se pare că este un caz tipic al motivului invocat
pentru care se fac privatizări în România. Nu reuşim să venim de hac hoţiilor,
desfiinţăm statul. dacă asta este bun pentru dl. Ciuvică, dacă asta este bun
pentru dl. Radu Tudor, eu nu mai am ce să comentez. [Domnului Radu Tudor] aş
vrea să-i pun o întrebare. Cum se face (...) că statul
ăla pe care l-aţi pus dv. la zid, că este cel mai prost administrator a rămas
cu 7% [ca proprietar] ? De 20 de ani nu se face decât un singur lucru: se face
un transfer de la stat la privat, de la „cel mai prost administrator” la cel
mai bun. De ce n-o ducem mai bine, fraţilor ?
Eu am 71 de ani, o s-o şterg la subsol, voi trebuie să vă
bucuraţi de minunatul sector privat. Am îndoieli mari asupra modului în care vă
veţi bucura, într-o ţară numai cu sistem privat şi fără stat.
Traian Băsescu:
La anu’, în mod categoric avem riscul demagogiei şi al
abordărilor din ’97-’98, când am dublat salarii, am dublat pensii, n-aveam bani
şi ne-a găsit 2009 cu minus 5,8% deficit bugetar.
Ce vă pot spune însă este că, din
discuţiile cu premierul, am înţeles că şi el este hotărât ca şi mine să ne
punem acel ham, adică acordul cu Fondul [Monetar Internaţional],
exact ca să prevenim abordările populiste care ne duc la stricarea echilibrelor
macroeconomice.
Iată
cinismul ajuns la apogeu ! Omul nu se mai străduieşte să mintă poporul, pentru
a-i obţine voturile, o spune pe şleau: mărirea salariilor, a pensiilor, aşadar
asigurarea unui trai omenesc sunt „populisme”. Pentru el „echilibrele
macroeconomice” sunt un scop în sine. Pereat
mundus, fiat echilibru macroeconomic. Ce democraţie ? Ce independenţă ? Ce
suveranitate ? Traian Băsescu are o datorie faţă de cei care l-au menţinut ca
Preşedinte al României, împotriva voinţei majorităţii electoratului, şi vrea să
o îndeplinească: menţinerea României în hamul FMI, lui şi Noului-Boc
revenindu-le rolul de a ne plesni cu bicele.
Gigel Ştirbu:
Cei care sunt de vină pentru situaţia în care suntem astăzi
sunt cei pe care Traian Băsescu i-a susţinut în permanenţă, respectiv Partidul Democrat Liberal şi acoliţii săi. Ei au făcut aceste împrumuturi de la Fondul
Monetar Internaţional. Facem parte dintr-o Uniune Europeană. Un guvern al României,
indiferent care a fost acel guvern, a semnat acest acord cu Fondul Monetar. Nu
poţi să vii peste noapte să-l rupi decât dacă le dai banii înapoi. Cum să le
dai banii înapoi, când avem deja aproape 100 miliarde la Fondul Monetar
Internaţional ? Suntem aproape îndatoraţi [şi cu] generaţiile următoare. Ce
putem face ? Nu avem ce face, suntem legaţi de mâini şi
de picioare.
Dincolo de minciunile
pe care le-au spus şi toate echipele de politruci care ne-au călărit după 1989, anume că ei
sunt cei buni, iar opozanţii sunt cei răi, gura păcătosului adevăr grăieşte: „Nu avem ce face, suntem legaţi de mâini şi de picioare”.
A trebuit
să treacă 23 de ani ca să se recunoască oficial iadul construit după 1989:
- România
se află în hamul marelui capital internaţional;
- „Nu avem
ce face, suntem legaţi de mâini şi de picioare”.
Acum Brucan
râde sarcastic în mormânt: Nu v-am spus eu ? Abia peste douăzeci de ani veţi
ajunge la „democraţie” ! Hă, hă !
Dialog cu cititorii
Nertan Sebastian:
„Ceea ce totusi as ava de obiectat e ca in acest gen de
discursuri tot timpul se bate moneda pe chestia asta nationalista,cu
invadatorii din afara,cu tradatorii...pe cand realitatea este alta,facem parte
dintr-un sistem global capitalist...notiunile astea ca tara,natiune corelate cu
organizarea economica,nu mai au nici o semnificatie...toate natiunile
capitaliste functioneaza asa...aici nu e vorba ca am fi ocupati,desi
neocolonialismul este o realitate...dar este una globala,iar capitalul a devenit
transnationala,noi nu suntem ocupati de o alta natiune ci de capitalul
transnational care nu mai are etnie...aici e vorba doar de capitalism si
socialism...in momentul cand privatizezi,adica treci din propr comuna in
privata,e chiar nesemnificativ daca capitalistul e roman sau strain..pt ca
realitatile rezultate in urma acestei stari de fapt vor fi aceleasi...hai sa
zicem ca ne putem gandi ca profitul ramane in Romania ramanand la capitalistii
romani,dar e ceva relativ..nesemnifactiv dupa parerea mea...deci ar trebui sa
vorbim despre proprietate comuna asupra mijloacelor de productie si despre
proprietate privata asupra lor...FMI-ul e o organizatie internationala,care are
in spate marele capital international....”
Valeriu Stănescu:
„Ceea ce totusi as ava de obiectat e ca in acest gen de
discursuri tot timpul se bate moneda pe chestia asta nationalista” (...) „noi
nu suntem ocupati de o alta natiune ci de capitalul transnational care nu mai
are etnie...aici e vorba doar de capitalism si socialism...in momentul cand
privatizezi,adica treci din propr comuna in privata,e chiar nesemnificativ daca
capitalistul e roman sau strain..pt ca realitatile rezultate in urma acestei
stari de fapt vor fi aceleasi...”
Nu există în articolul meu pe care îl comentaţi idei care să
justifice obiecțiile dv. Nu există în niciun articol al meu preferinţa pentru
un naţionalism care să se opună solidarizării internaţionale a muncitorilor
salariaţi împotriva capitalismului aflat în expansiune globală. Sunt împotriva
unor manifestări naţionaliste maladive, de felul „Afară cu ungurii din ţară!”,
„Basarabia-i pământ românesc, deci noi suntem cei îndreptățiți să decidem în Basarabia
!”
Am habar de importanţa abstracţiei în viaţa omului. Dar am
habar şi de pericolul de a deveni captivii unei jungle a abstracţiilor.
Reamintesc, Marx însuşi prezenta „misterul filozofiei speculative” ca fiind
substituirea unor realităţi prin abstracţii (de exemplu spui că nu există
„cireaşă”, „pară” etc., ci există „fructul”). Dialectica abstract-concret nu-i
uşor de înţeles.
Conceptele moarte, fără legătură cu realitatea vie,
principiile osificate sunt componentele unei jungle a abstracţiilor. Nu fac,
într-adevăr, nicio deosebire între un Dinu Patriciu şi un George Soros, de
exemplu, când îi evaluez în esenţa lor de capitalişti, dar sunt permanent atent
la realitate, la infinitele ei nuanţe. În planul abstracţiei, capitalistul este
un om rău în absolut, în planul realităţii complexe capitalist a fost şi
tânărul Engels, care, în timp ce scria despre situaţia inumană a clasei
muncitoare din Anglia, beneficia de profitul obţinut din munca unor muncitori,
ajutându-l şi pe Marx cu bani din acest profit. La un anumit nivel al
abstracţiei nu există nicio deosebire esenţială între felurile de capitalism,
la alt nivel constatăm o deosebire între capitalismul de tipul „prin noi
înşine” şi capitalismul de tipul transnaţionalelor.
Din perspectiva unui „internaţionalism proletar” abstract şi
mumifiat poţi condamna la moarte orice formă de naţionalism. Alarmant este
faptul că promotorul acestui fel de „internaţionalism proletar” devine solidar
cu susţinătorul fanatic al capitalismului transnaţional, cum este un
Horia-Roman Patapievici. Amândoi l-ar condamna la moarte nu doar pe Lucreţiu
Pătrăşcanu, care spunea că înainte de a fi comunist este român, ci şi pe
Eminescu, pentru substanţa naţionalistă a scrierilor lui („cadavrul nostru din
debara”).
Manipularea constând în inocularea în minţile multor oameni
a ideii că „proprietatea de stat este proprietatea tuturor şi a nimănui”, ideea
că „patria”, „patriotismul” sunt ceauşisme, că naţionalismul este un extremism
au creat o apatie, o indiferenţă a acestor oameni faţă de raptul care ne-a adus
în situaţia prezentă: capitalismul ne-a expropriat, „al nostru” a devenit, prin
„restitutio in integrum”, prin fetişul privatizării, „al lor”, România (şi nu
numai) a ajuns o colonie, „democraţia” este flatus vocis.
Am scris şi susţin în continuare: nu văd o incompatibilitate
între calitatea mea de comunist şi apartenenţa la naţiunea română, cât timp
această naţiune există şi cât timp am sentimentul apartenenței la această
naţiune. A fi comunist nu înseamnă a fi un robot sau un android al cărui unic
reper axiologic este opoziţia faţă de capitalist. Pot fi solidar, în baza
opţiunii noastre pentru comunism, şi cu un sârb, şi cu un ungur, şi cu un
basarabean, pe baza acceptării reciproce a dreptului de a avea, în acelaşi
timp, şi valori care ţin de patrie, naţiune, etnie etc. Ar fi o greşeală să
sacrificăm, pe altarul unui abstract comunism planetar, diferenţe specifice. Nu
exclud că pot fi tovarăşi întru comunism şi oameni de etnii diferite, şi atei
cu religioşi, şi iubitori de manele cu iubitori de simfonii.
Înţeleg edificarea comunismului ca un proces prin care
oamenii interesaţi de realizarea unui proiect minimal, înlocuirea proprietăţii
private asupra mijloacelor de producţie cu proprietatea comună, vor ajunge, în
conştiinţă de cauză şi prin voinţa majorităţii să lărgească zona de punere în
comun. De exemplu, ar putea decide, într-un anumit stadiu, ca repartiţia să nu
se mai facă după muncă, ci după nevoi, dacă bunurile ar deveni abundente.
Florian Liviu:
„Domnule profesor Valaerius, n-am să înţeleg niciodată de ce
naţiunea trebuie să primeze în faţa comunismului. Să luăm de pildă un creştin.
Eu nu am auzit nici un creştin care să spună că el este întâi român apoi
creştin. Noi de ce să spunem că suntem români apoi comunişti ? Unul din
factorii care l-au dus la pieire pe Ceauşescu şi odată cu el şi partidul a fost
tocmai naţionalismul pus cu mult, nu cu puţin, înaintea comunismului. Am mai
spus-o şi o mai repet. Teza corectă în materie de naţionalism-comunism a fost
formulată de Stalin: Comunism în fond naţionalism în formă. Ceauşescu a
inversat termenii naţionalism în fond şi comunism în formă şi am văzut cu toţii
ce a ieşit.”
Valeriu Stănescu :
„n-am să înţeleg niciodată de ce naţiunea trebuie să primeze
în faţa comunismului.”
Eu n-am spus niciodată că, în absolut, „naţiunea trebuie să
primeze în faţa comunismului.” Ştiţi că prioritatea pe care nu o acceptaţi a
fost exprimată de Lucreţiu Pătrăşcanu. Punctul lui de vedere se justifica în
momentul respectiv, când în numele „comunismului” se săvârşeau mari abuzuri. Cel
care susţine că scopul comunismului scuză orice mijloace, inclusiv asasinatul
politic, trădează, deja, comunismul ca proiect profund umanist.
Eu am susţinut compatibilitatea, în anumită limită, între
comunism şi naţionalism. Problema dramatică a priorităţii se pune atunci când
unul dintre aceştia devine aberant. Un naţionalism fanatic face imposibilă
solidarizarea întru comunism. Tot aşa, un comunism instaurat cu tancurile, care
„omogenizează” trecând cu şenilele peste orice diferenţe specifice, inclusiv de
natură etnică ori naţională, este indezirabil. Înţeleg comunismul ca luptă de
clasă, dar nu ca luptă interetnică.
Pe scurt: nu pot exprima o sentinţă cu pretenţie de adevăr
universal valabil cu privire la o prioritate în relaţia comunism – naţionalism.
În principiu consider că esenţa comunismului, proprietatea comună asupra
mijloacelor de producţie, nu este pusă în primejdie de sentimentul naţional, ci
de raporturile de clasă.