vineri, 27 decembrie 2013

La mulţi ani, Sara !

Astăzi nepoata mea, Sara, împlineşte un an de viaţă. 





miercuri, 18 decembrie 2013

„Poporul a schimbat istoria” în decembrie 1989 ?


Se împlinesc 24 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. În forumul Ion Nanu*
m-am angajat într-o discuţie despre semnificaţia istorică a acelor evenimente, în principal cu referire la problema „Poporul a schimbat istoria în decembrie 1989 ?” 

Tristus
          “Din 1987 capitalismul era realmente în putrefacție.  Atunci a avut loc acest eveniment grav (nemediatizat atunci):   http://en.wikipedia.org/wiki/Black_Monday_(1987)
Efectiv capitalismul era putred cum zicea tov. Ceaușescu când râdeam de el  (avea supraproducție, depozitele erau pline). După acest crah din 1987, în 1988, elitele bancare mondiale, speriate, au decis "să cadă comunismul" ca să dea oxigen la capitalism deschizând piețele virgine şi avide din Est.  După 20 de ani de vândut surplus şi stifturi în Est, piețele estice s-au epuizat şi capitalismul este iar bolnav: adică ne întoarcem de unde am plecat.
          Lovitura Dec.1989 - Autori: Brucan Silviu & Iliescu Ion; Finanţare mercenari: URSS + Occident. Obiectiv: Decuparea cu faiul a României. Cică armata a tras, zic unii... Cca. 75% din morții din dec. 1989 sau înregistrat DUPĂ capturarea lui Odi ! Da, au fost şi situații de confuzie în care soldați au împușcat soldați (Otopeni). Killerii au fost mercenari lunetiști plătiți de URSS şi Occident. Care au fost scoși din RO in ianuarie.”

Valerius
Fără trădarea lui Gorbaciov nu le-ar fi reuşit înfrângerea sistemului socialist.  

Lexia
M-am întrebat deseori ce l-o fi motivat pe Gorby să treacă de partea cealaltă a baricadei, distrugînd un sistem monobloc, greu de ucis? Banii? Puterea? Ce anume?

Valerius
                Părerea mea: vanitatea. Occidentul a aplicat tactica vulpii faţă de corb. Laude, premiul Nobel etc. Şi a obţinut ce a vrut, dinamitarea sistemului socialist.
Occidentul a încercat aceeaşi tactică şi cu Nicolae Ceauşescu, dar nu i-a reuşit: liderul comunist s-a lăsat lăudat, plimbat în caleaşca regală etc. şi a făcut tot ce a vrut el. 

Administrator
Eu cred că acestea sunt speculaţii care dau bine la cititor. Cum să decidă capitalismul că trebuie să cadă comunismul? Nu. Eu cred ceea ce am văzut direct. Şi ce am văzut? Am văzut că România o ducea tot mai greu în deceniul 9. Am văzut că URSS nu a ajuns la o dezvoltare mulţumitoare după 70 de ani de comunism. Am văzut că Mihail Gorbaciov a iniţiat nişte reforme precum perestroika! După toate astea, cred că Gorbaciov a declanşat tăvălugul căderii comunismului. Că URSS a fost ultima ţară în care comunismul a căzut, nu este de mirare! Important este că celelalte ţări aflate pînă atunci sub comanda URSS au simţit imediat că a slăbit strînsoarea. S-a simţit că sub Gorbaciov nu vor mai veni tancurile ca în Cehoslovacia în 1968. Atunci a început dominoul.      
În România degeaba se caută cauze spectaculoase, bune de romane poliţiste. Realitatea este mult mai simplă. După ce comunismul a căzut în toate ţările din jur, cum era să rămînă România ca o insulă comunistă? N-avea cum, indiferent de fel de fel de acţiuni de culise, adevărate sau inventate. Istoria îşi urma pur şi simplu cursul. Desigur, anumite acţiuni ale unor forţe străine or fi fost, dar ele nu puteau face nimic fără voinţa întregului popor. Poporul a schimbat istoria. Ca şi în celelalte ţări.
Cine spune că nu poporul a determinat schimbarea din decembrie 1989, parcă ar spune că poporul n-a dorit-o! Parcă ar reproşa cuiva că acea schimbare a avut loc, parcă ar fi vrut să nu se producă!

Valerius
"Eu cred că"...      
Fie-mi permis să spun şi eu ce cred
          1). "Cum să decidă capitalismul că trebuie să cadă comunismul? Nu."
Între cele două sisteme a fost, tot timpul, un război rece, tăcut, subversiv. Până la un timp sistemul socialist a câştigat teren, în sensul că tot mai multe ţări au trecut la socialism. Niciodată capitaliştii n-au fost pasivi, au folosit orice mijloace, de la cele ale spionajului, până la răsturnarea prin forţă a unor regimuri, cum a fost în Chile. În final, capitaliştii au câştigat. Pe de o parte, ca urmare a unor slăbiciuni interne ale sistemului socialist, pe de altă parte, cred, prin faptul că au introdus Calul Troian în sistemul socialist, cu oameni precum Gorbaciov, Şevardnadze, pregătiţi din timp pentru a lovi din interior. 
          2). "Poporul a schimbat istoria".
              Care "popor" ? Cred că, pe un fond de nemulţumiri reale, o minoritate (aţâţată de "vocile libere" din eter, dar mai ales de vărsarea de sânge decisă de factori de putere externi şi realizată prin unelte din interiorul ţării, pentru a face mămăliga să explodeze), a ieşit în străzi. Marea majoritate a poporului a privit "revoluţia" la televizor. Minoritatea din străzi a acţionat ca o gloată, haotic, fiind uşor de manipulat. Exista o aşteptare cvasi-generală: înlăturarea de la putere a Ceauşeştilor, dar nici pe departe nu exista un curent majoritar de schimbare a regimului (pentru că asta ar înseamna "poporul a schimbat istoria"). Este adevărat, au fost unii care au strigat "Jos comunismul !" (o parte dintre ei aveau misiune în acest sens, altă parte din prostie), dar alţii, precum Lorin Fortuna la Timişoara, au declarat că ei nu vor schimbarea regimului socialist. Există fapte relevante: în 12 ianuarie 1990, când prin grupul lui Dumitru Mazilu s-a încercat o radicalizare a mişcării, în sensul imprimării unui caracter net anticomunist (scoaterea în afara legii a PCR etc.), majoritatea celor din străzi l-a sprijinit pe Ion Iliescu, perceput ca un comunist reformator. Tot aşa şi rezultatul alegerilor, care a fost net în favoarea candidaţilor foşti comunişti.
          Nu cred că poporul a schimbat istoria. Istoria a fost schimbată pe deasupra poporului şi împotriva poporului. Atunci a fost o Mare Păcăleală, o perioadă de confuzie regizată de factori de putere externi. Oamenii din popor fie au jucat un rol de marionete, fie au fost constrânşi să aleagă, dintre variantele care li se ofereau, pe aceea care li se părea cea mai puţin rea. Din această a doua categorie am făcut şi eu parte.

Administrator
Se pare că nu am fost înţeles, ceea ce înseamnă că nu m-am exprimat clar.      
Cînd am scris "cum să decidă capitalismul că trebuie să cadă comunismul?", nu m-am referit la faptul că reprezentanţii capitalismului n-ar fi dorit sau n-ar fi acţionat în acest sens! Prin urmare, oamenii, reprezentanţii capitalismului, nu capitalismul ca sistem economic şi politic. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, nici măcar acei reprezentanţi nu puteau să facă nimic dacă popoarele nu realizau ele însele schimbarea. Că popoarele au fost amăgite este altă problemă, discutabilă, dar oamenii au acţionat de bună voie, nu i-a trimis nimeni cu forţa în stradă.
Eu nu ştiu ce a gîndit fiecare om în parte şi nimeni nu ştie asta. Dacă întrebi pe unul sau altul acum iar nu obţii un rezultat corect, că omul poate să şi mintă, din varii motive. Dar nu asta este important. Niciodată, niciunde, nu se poate ca toţi oamenii să acţioneze perfect conştient, cu acelaşi ţel în minte, cu aceleaşi aşteptări. Fiecare are gîndurile şi ideile lui. Dar realitatea este aceasta: indiferent cu ce gînd a ieşit fiecare în stradă, acele mulţimi au determinat căderea regimului. Acesta este singurul lucru cert. Ce au gîndit, ce au vrut cei care n-au fost în stradă iar nu putem şti. Este ca la referendum, cine n-a particpat nu se poate spune că a fost contra, că n-avem de unde să ştim! Prin urmare, au decis cei care au ieşit în stradă şi au acţionat în sensul căderii regimului. Iar aceştia au fost oameni din popor. În nicio revoluţie din lume nu a participat efectiv întreg poporul.
România a fost ultima, dintre ţările din Pactul de la Varşovia (exceptînd URSS), în care a căzut regimul comunist. Presupunînd că n-ar fi dat nimeni vreo mînă de ajutor, cum se tot spune, mi-e imposibil să cred că România ar fi rămas o insulă de comunism în Europa! Era imposibil. Comunismul ori rezista ca întreg ori nu, mă refer la nivelul Europei.

Quetzalcoatl
  Cred că la punctul 2) scăpaţi prea uşor din vedere unele aspecte:      
1. Dacă marea majoritate a privit "revoluţia" la televizor, asta nu înseamnă nicidecum că ea era împotriva acesteia. Orice ar fi presupus ea: schimbarea sistemului sau doar a şefului statului.
2. Motivele pentru care mulţi n-ar fi declarat în acele vremuri tulburi că vor schimbarea sistemului sunt mult mai diverse, şi adaug:
 - frica de represalii din partea vechiului regim (în caz că "nu iese")
 - frica de eventuale represalii din partea noului regim (în caz că "iese"). Mulţi era membri PCR sau angajaţi ai Securităţii ori ai Ministerului de Interne etc, lor ce li se va întîmpla?
 - frica de necunoscut (născuţi şi crescuţi în vechiul regim, de bine, de rău, ştiau cum să se ”descurce”)
 - unii pur şi simplu nici măcar nu-şi imaginau că o schimbare de sistem ar putea fi posibilă (fiind educaţi în acest sens toată viaţa lor).
3. Cei ”puţini” care strigau împotriva sistemului nu făceau asta nicidecum ”din prostie”. Astăzi putem cel mult spune că o făceau ”din naivitate” pentru că de fapt ei sperau că, prin schimbarea sistemului, ţara ar putea ajunge la nivelul ţărilor occidentale. Deşi timpul a dovedit că doar speranţa nu e de ajuns, această speranţă nu li se poate imputa.
4. Îmi aduc încă aminte destul de bine perioada '90-'94 şi cred că a spune că ”majoritatea celor din străzi l-a sprijinit pe Iliescu” din cauză că el părea să prezerve sistemul comunist este exagerat din două motive:
 - ”cei din stradă” nu prea l-au sprijinit, ba dimpotrivă. Cel puţin majoritatea.
 - sprijinul lui Iliescu a venit mult mai degrabă de la oamenii care n-aveau legătură cu strada, în special ţărani (în mod democratic, prin voturi numărate) şi mineri (în mod nedemocratic, prin boturi umflate).

Tristus
Quetzalcoatl - subscriu la tot ce ai zis!      
Legat de complicitatea Occidentului hai să reamintim că pt. prima oară românii au auzit de Ion Iliescu la Radio Europa Liberă, prin toamna lui 1989. Postul îl prezenta ca mare "disident" (aiurea, era doar ciondănit cu Elena C.) şi anunța că "în umbră" Ilici crease "Frontul Eliberării Naționale" (primul nume al FSN). Deci - de unde toate detaliile astea? Nu cumva din faptul că Occidentul (în colab. cu URSS) pregătea lovitura din dec.? Şi pt. că Ilici fusese deja racolat? Deja din 1988 Europa Liberă ne anunța alta chestie ciudată: Anunța cum "disidentul pedepsit" Brucan, cu "domiciliu obligatoriu în Dămăroaia" zburda nonstop între Londra, Washington şi Moscova (!!!). Cert este că nu e greu de amăgit un popor disperat de lipsuri (vezi ce fac azi cu ucrainienii).

Valerius
În discuţia asta, pe mine mă interesează problema asta: poporul român a schimbat istoria în decembrie 1989 ?
Domnul administrator a afirmat clar: "Poporul a schimbat istoria".
Din punctul meu de vedere, acesta nu-i un enunţ adevărat. Sloganul acesta, în diferite forme echivalente („Poporul a schimbat regimul politic prin Revoluţia din decembrie 1989”), a fost repetat de multe ori de Ion Iliescu şi ai lui pentru a legitima procesul de restaurare a capitalismului, cu întregul lui cortegiu de nedreptăţi şi nenorociri.
1). Mai întâi, nu sunt de acord cu generalizarea aceasta: „poporul”; de prea multe ori se vorbeşte, în mod abuziv, în numele „poporului”; am văzut şi grupuri de câteva zeci de inşi care răcneau „Noi suntem poporul !”.  
a) Susţin, în continuare, că majoritatea poporului nu s-a implicat în răsturnarea regimului socialist, ci a rămas într-o postură de spectatori paralizaţi de caracterul neaşteptat al evenimentelor.
b) chiar şi minoritatea din stradă era eterogenă, nu era, în totalitatea ei, anticomunistă:
- existau spioni, agenţi străini (se estimează că numai cei sovietici erau vreo 20 de mii);
- existau indivizi autohtoni cu misiuni anticomuniste, reactivaţi;
- existau mii de oameni veniţi cu dorinţă de răzbunare împotriva Ceauşeştilor, care „huzureau” când poporul trăia în mizerie, în privaţiuni (Ceauşescu „îşi injecta sânge de copii”, până şi „robinetele lor erau din aur” etc.), care au crescut copii fanatici, un fel de roboţi-ucigaşi, vinovaţi de moartea unor „revoluţionari”, a unor „copii nevinovaţi”.  
Este adevărat că unii au strigat „Jos comunismul!” Dar acesta a fost un slogan marginal, probabil impus de cei care aveau interes să fie invocat ulterior, ca argument istoric.  
După cum se poate constata din saitul domnului Marius Mioc, chiar lideri ai „revoluţiei” au spus, atunci, că nu vor capitalism şi că vor un socialism democratic. Lorin Fortuna (de la balconul Operei din Timişoara, în 20 decembrie 1989) spunea: „Noi nu ne pronunţăm împotriva socialismului! Nu vrem să reinstituim, să avem capitalismul. Vrem un socialism democratic!” „De asemenea, noi nu confundăm Partidul Comunist Român cu Nicolae Ceauşescu!
Mi s-au făcut reproşuri:
- „Ce au gîndit, ce au vrut cei care n-au fost în stradă iar nu putem şti.” (administratorul)
- „Dacă marea majoritate a privit "revoluţia" la televizor, asta nu înseamnă nicidecum că ea era împotriva acesteia.” (Quetzalcoatl)
Şi asta înseamnă că majoritatea aia a fost pentru „schimbarea istoriei” ? Înseamnă că pot deduce logic „Poporul a schimbat istoria” ?
2) În al doilea rând, ce înseamnă că „Poporul a schimbat istoria” ?
Dacă un hipnotizator deosebit de eficient determină un grup de oameni aflaţi sub hipnoză să facă anumite schimbări în mediul înconjurător, sunt îndreptăţit să spun că oamenii aceia au făcut schimbările în mod liber şi că sunt responsabili pentru acele schimbări ? Sau hipnotizatorul a făcut schimbările ?
Dacă prin „Poporul a schimbat istoria” înţelegeţi că poporul a acţionat asemănător cu oamenii hipnotizaţi, din experimentul ideal propus de mine mai sus, atunci sunt de acord cu enunţul şi sunt de acord că „indiferent cu ce gînd a ieşit fiecare în stradă, acele mulţimi au determinat căderea regimului”.
Dacă folosiţi enunţul „Poporul a schimbat istoria” în scopul de a justifica schimbarea sistemului social, cu toate nedreptăţile implicate de el, atunci nu sunt de acord. Voi fi de partea miilor (milioanelor ?) de oameni care spun că ei nu au vrut aceste schimbări, că au fost înşelaţi, că România se află pe un drum greşit şi chiar că „înainte era mai bine”.
Enunţul „’Poporul’ a schimbat istoria” ar fi adevărat dacă schimbarea sistemului social, a regimului politic ar fi  fost obiective ale „revoluţiei”, conştientizate şi asumate de popor. În realitate nu a fost aşa.  Pe „frontispiciul revoluţiei” au fost înscrise cuvinte ademenitoare, capcane, precum: Democraţie, Libertate, Demnitate, Prosperitate. Niciunul dintre documentele, cuvântările programatice ale „revoluţiei” nu prevedea, în mod explicit, desfiinţarea socialismului şi instaurarea capitalismului.
Restaurarea capitalismului a avut un caracter insidios. Ion Iliescu, prin discursul lui început cu „Stimaţi tovarăşi”, în care aprecia că Ceauşeştii „n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”, a indus în eroare pe mulţi oameni, creând impresia că vrea o reformare a sistemului socialist. Emil Constantinescu declara într-o emisiune tv. că, în timpul campaniei pentru alegerea Preşedintelui României, i se recomanda, încă, să nu spună că prin programul său vrea să instaureze capitalismul ! Ulterior, s-a aplicat, în mod abuziv, eticheta de „revoluţie anticomunistă” peste răscoala din decembrie 1989.
Spuneţi: „Eu nu ştiu ce a gîndit fiecare om în parte şi nimeni nu ştie asta. Dacă întrebi pe unul sau altul acum iar nu obţii un rezultat corect, că omul poate să şi mintă, din varii motive. Dar nu asta este important.”
Eu consider că asta este extrem de important: ce au gândit oamenii atunci, ce aşteptări, ce speranţe au avut, ce au vrut să schimbe şi ce nu ! Dacă regizorii ar fi vrut să instaureze democratic un regim democratic, ar fi procedat cum cerea Alexandru Bârlădeanu: trebuie să întrebăm oamenii ce vor: vor o reformare a sistemului existent ? Vor capitalism ? Dacă vor capitalism, trebuie să le spunem oamenilor că acesta implică şi şomaj, şi inflaţie, şi polarizarea averilor.  Dar s-a preferat hipnoza, manipularea şi se susţine, cu naivitate sau cinism, că „Poporul a schimbat istoria”.
„Poporul” a fost folosit, manipulat. Deciziile le-au luat protagoniştii impuşi de regizori, poporul a făcut doar figuraţie. Nu schimbarea asta a istoriei a vrut-o poporul ! Nici invocarea voturilor în sensul că schimbarea asta (înlocuirea socialismului cu capitalismul) a vrut-o poporul nu este corectă, căci poporul a trebuit să aleagă, mereu, dintre ce i s-a dat voie să aleagă, adică dintre formaţiuni politice, candidaţi care, toate şi toţi, se înscriau în scenariul impus. Nu întâmplător a fost şi este interzis un partid comunist, singurul care ar oferi o alternativă la acest scenariu. Teama de admitere a unui partid comunist este dovada că există teamă de manifestarea voinţei unei părţi importante din electorat.
Consider că am spus tot ce era important să spun. Dacă insistaţi în a susţine că „Poporul a schimbat istoria”, faceţi-o. Nu mai pot decât să-mi exprim surprinderea că nu observaţi că scenariul acesta, intitulat „Poporul schimbă istoria” este refolosit, în mod imoral,  în diferite părţi ale globului terestru, acolo unde există interese ale scenariştilor şi regizorilor !
­­­­­­­­­­­­­­­­_________________________

În secţiunea „Istorie”, mesajul lui Tristus „Dec.1989. O posibila explicație a căderii comunismului şi a crizei de azişi în comentariile la acest mesaj.

Nicolae Nicu, 

În noaptea infernalului solstiţiu,
Cînd ne ploua cu plumbi în vatră,
Aţi încheiat cu dracul armistiţiu
Şi v-aţi dezis de ţară ca de-o şatră.

 V-aţi introdus dreapta murdară-n gură,
 Aţi apucat, aţi tras şi v-aţi întors pe dos
 Şi de atunci scuipaţi şi ocărîţi cu ură
 Unde aţi lins o viaţă, ticălos.

Un excrement cu ochi vă este chipul
 Ce l-aţi ascuns vederii pînă acum,
 Cînd spurcă oamenii şi timpul,
 Neruşinat şi ţanţoş pus în drum.

Ah, blestemată turmă ordinară,
Creaturi mizere, trădători şi laşi,
V-aţi vinde mama pe o para chioară,
Bandă de nemernici şi de ucigaşi!

Va veni şi clipa dreptăţii depline,
Cînd veţi fi aduşi în lanţuri la bară,
Cînd, trezit, poporul va porni, în fine,
Ordine să facă şi curat în ţară.

(decembrie, 1999)



miercuri, 11 decembrie 2013

Statul capitalist român contra cetăţenilor săi

La Pungeşti


"Eco-anarhiştii"
sursa foto

"Tulburarea ordinii publice"


Jandarmeria română apără Chevron de popor


Nu exploatării de la Roşia Montană ! Nu fracturării hidraulice !


Willy Shuster, fermierul care s-a opus firmei Prospecţiuni-SA


Poporul în audienţă la Avocatul Poporului



Presa stă la pândă


Proteste la Parlament




Tică Darie
sucevean, a studiat în Danemarca, maratonist, şi-a făcut mutaţie la Roşia Montană
sursa foto


Din Copenhaga, la Cluj, pe biciclete, cu mesajul bine cunoscut


Protest la Londra


NAPARIS - revistă de istorie şi cultură ialomiţeană, anul I, nr. 2, 2013








duminică, 8 decembrie 2013

Comentarii la o poveste a scriitoarei Mitza Biciclista

Avertisment !
          Lectura acestui articol nu este recomandată pentru minori ! Minorii sunt rugaţi să revină după împlinirea vârstei legale a majoratului ! Sau să recepteze ideile acestui text prin lectura şi interpretarea înţeleaptă a unui părinte !

          Mitza Biciclista, titulara blogului fanteziiobor.wordpress.com ("Un blog de poveste. Oborul cu fantezii"), a scris o poveste, intitulată "Pentru un zâmbet", care poate fi citită aici.
          După ce am citit povestea, m-am jucat şi eu puţin de-a critica literar-etică şi chiar am îndrăznit să încalec pentru scurt timp Pegasul meu bătrân. Din încercările astea au rezultat cele două comentarii de mai jos.
          De la mine atât, de la Dumnezeu mai mult !

Valeriu Stănescu on decembrie 7, 2013 la 11:08 pm said:

            Am citit textul intitulat „Pentru un zâmbet”. Cred că principala lui calitate constă în faptul că incită reflecţia, după cum se poate observa şi din citirea comentariilor din josul lui. Mie, cel puţin, mi-a stârnit tot felul de gânduri.
            De exemplu, m-am întrebat în ce măsură este relatare a unor fapte de viaţă şi în ce măsură v-aţi exersat imaginaţia creatoare. Dacă premisa mea este adevărată, anume că scriitorii participă cu întregul lor sistem de valori, cu principiile lor, cu opţiunile lor când creează, atunci aş fi tentat să cred că povestea asta este mai mult o relatare a unui fapt. Spun asta pentru că în discuţiile noastre din blogul meu, din subsolul textului intitulat „Iubirea şi vârstele omului”, n-aţi exprimat niciodată scârbă, aversiune faţă de relaţia dintre un El şi o Ea de vârste mult diferite, dimpotrivă am constatat că aveaţi concepţii deloc prăfuite.
           Dacă „povestea” se ţine foarte aproape de un fapt real, n-am ce comenta, ar fi absurd să contest, să am obiecţii faţă de un fapt.
           Dacă, totuşi, povestea este mai mult un produs de ficţiune, atunci mi-ar plăcea să cred că v-aţi exersat imaginaţia creând două finaluri diferite.
           În versiunea asta, prezentată în blog, îmi pare că sunteţi mult prea părtinitoare cu Ea şi nedreaptă cu El. Recunosc, sunt subiectiv, mă simt solidar într-o măsură cu El, căci este cam de vârsta mea. Toată povestea îmi pare neverosimilă, îmi pare construită special pentru a o prezenta pe ea ca fiind o ingenuă, iar pe el ca fiind un monstru scabros. Cine era ea ? Vreo călugăriţă virgină, care credea că pe copii îi aduc berzele ghidate de Sfântul Duh ? Era fascinată de intelectul lui ?! Cum aşa, era oarbă, nu vedea stârvul în care hălăduia intelectul ? Chiar şi din această poveste scrisă ad hoc reiese că dumneaei nu s-a limitat la raporturi pur platonice (posibile doar în filozofia speculativă), ci şi-a cam plimbat nurii prin teritoriul marcat de stârvul lui. Dacă era fascinată exclusiv de intelectul lui, putea să-i citească lucrările, dar nu era aşa, dumneaei avea şi un anume interes personal.
           Permiteţi-mi, vă rog, să dau frâu liber Pegasului meu bătrân. Îmi închipui că în versiunea cealaltă, pe care o ţineţi în sertarul dv. de vrăjitoare într-ale scrisului, El este cel fascinat de Ea. Într-un exces de sinceritate împinsă până la intersecţia cu prostia, îi spune că o iubeşte nebuneşte. Ea îl încurajează, într-un fel de joc „mai nu vrea, mai se lasă”. Nu trebuie să lipsească nici din versiunea mea penisul, căci povestea ar fi fără condiment sexual şi nu ar atrage cititorii. Îmi închipui (nu mi-e greu, căci sunt cam de vârsta lui) că el, fiind complexat de vârsta sa şi simţindu-se oarecum vinovat faţă de tinereţea ei, îi arată nişte poze cu nişte nuduri bărbăteşti, fără capete, şi-o întreabă pe care bărbat l-ar prefera. Ea, recunoscându-l în poză pe profesorul tomnatic, îi spune că pe el l-ar prefera şi că îi place de penisul lui. Eu cred că şi asta ar fi o versiune de succes la public. Cel puţin la un public de vârsta mea.
           Cu îngăduinţa dv., voi mai veni cu un comentariu. Sper să reuşesc să-l scriu până va veni Moş Ene pe la gene. Deci… va urma.

Valeriu Stănescu on decembrie 7, 2013 la 11:45 pm said:

          O altă versiune, diferită mult de aceea din povestea dv. Dar merită o reflecţie şi ea.
          Cred că am mai scris în forumul Pruteanu sau în forumul Ion Nanu despre un film pe care l-am văzut în adolescenţă. N-am reuşit să-l găsesc în internet. Cred că se numea „Procesul profesorului W(eyer ?)”. O studentă se îndrăgosteşte de un profesor universitar bătrân. El stopează asaltului ei erotic. Rănită în orgoliul ei feminin, ea se răzbună înscenând o tentativă de viol. În proces, el pledează… vinovat ! Cuprinsă de remuşcări, studenta mărturiseşte, într-o etapă ulterioară a procesului că violul n-a fost decât în închipuirea ei. Interesantă este şi consecinţa acestui conflict în relaţia profesorului cu soţia lui. Rutina depusă o determinase pe soţie să solicite divorțul. Prin corectitudinea lui soţul o exaspera. În finalul filmului soţia îl întreabă pe profesor dacă tentativa de viol a fost reală. El minte din nou, răspunzând afirmativ. Dintr-odată ea „îl vede cu alţi ochi” şi renunţă la divorţ. Îmbrăţişări şi pupici.

          Dragostea, în forma ei autentică, plenară, ca atracţie spirituală şi trupească, este o minune a lumii. Şi sinceritatea este esenţială în dragoste. Cei care întinează acest sentiment, prin interese mercantile, prin orgolii meschine, prin prefăcătorie ar trebui pedepsiţi de Creator. Acestora ar trebui să le lase doar posibilitatea împerecherii pur biologice, ca la animalele sub-umane.

          Numai bine şi inspiraţie pentru scrierea unor noi poveşti, poate mai drepte !

Post-scriptum
          Coana Mitza Biciclista este supărată pe mine:
              a. Şi-a şters un comentariu, de aici. Ştiu conţinutul comentariului şters, aş putea să-l pun la locul lui, dar am scrupule.
              b. Mai mult, doamna Mitza Biciclista a şters şi un comentariu al meu, din blogul domniei sale.                  
          Acolo, doamna "albastrita" (Photini din forumul Ion Nanu) a scris: "Doamnă, vă scriu numai pentru că mi-a plăcut povestirea, e ca imaginea reflectată de un singur fragment de oglindă dintr-un caleidoscop – viaţa." Am intenţionat să port un dialog cu "albastrita" în marginea acestei aprecieri. Nu mai am posibilitatea.
       
          Repet, îi recunosc textului Pentru un zâmbet calitatea de a "incita reflecţia", de a stârni controverse cu privire la semnificaţia faptelor povestite. Dar "povestea" pare a fi relatarea unei fete furibunde care, sub presiunea afectelor, prezintă lucrurile în mod distorsionat. Există multe incoerenţe în această relatare. De exemplu, pe de o parte "fetiţa nevinovată" scrie: "eram înnebunită după un profesor", "îi admiram inteligența", "pe profesor îl admiram cu toată ființa mea", iar mai la vale explodează de scârbă: "răsuflarea lui gâfâită de om bătrân m-a izbit cu mirosul greu de dantură din gaudent prin care unele resturi de mâncare își făceau de mult veacul." E neverosimil ca un om care poate fascina prin inteligenţa lui să nu aibă deprinderea elementară de a se spăla pe dinţi.

          Să fie clar:  nu cer ca orice scriere literară să prezinte un conţinut perfect logic, precum lucrarea unui geniu în matematică. Rostul unei lucrări literare este de a exprima artistic un crâmpei de viaţă, iar din viaţă fac parte chiar şi reacţiile furibunde ale unor virgine de bordel. Dar conţinutul absurd, paradoxal, incoerent ((vezi Eugène Ionesco, Kafka ş.cl.) este subordonat unei logici sui-generis a scriitorului, cu o mare putere de persuasiune. Dau ca exemplu Însemnările unui nebun, scriere a lui Gogol. Ea are forma unui jurnal intim scris de un individ a cărui minte devine tot mai întunecată (într- zi, în loc de dată, a scris "Ziua nu avea dată"). Gogol construieşte logic-artistic procesul de alienare a nebunului, într-un mod verosimil, persuasiv.

          Nu acelaşi lucru pot spune despre scrierea doamnei Mitza Biciclista. Doamna "albastrita" scrie în comentariul său: "pe alocuri dialogurile au un minus de naturaleţe, se simte că din spatele personajelor vorbeşte autoarea." Asta mă străduiesc şi eu să spun. Scriitoarea nu a avut puterea de a se urca, din punct de vedere artistic, de la nivelul relatării unei experienţe personale la nivelul exprimării general-umanului. Textul pare a fi scris în grabă, ca sub presiunea unei nevoi de răzbunare.

PPS

Coana Mitza Biciclista şi-a şters toate comentariile din blogul meu. Mare supărare, mare !

miercuri, 4 decembrie 2013

Solidaritate cu Pungeşti



GISCB/parintele Lăiu, Willy Schuster si Erwin Albu va cheama Sambata 7 Dec la PUNGESTI!.
 Atentie drumurile vor fi blocate, masinile care vin sambata vor fi intirziate ca sa nu ajunga unde trebuie cind trebuie, asta s-a mai intimplat si alta data. Veniti de vineri sau sa aveti citeva ore de rezerva, sa puteti trece de 'verificari acte, extinctoare, etc' care pot tine ore intregi.


Cristian Ştefănescu
2 decembrie 2013

"Jandarmii au deschis calea Chevron spre zăcământul de la Pungeşti

 Forţele de ordine au împrăştiat şi arestat, în această noapte, protestatrii de la Pungeşti, permiţând companiei americane Chevron să îşi instaleze tehnologia de explorare.

Agenţiile de presă anunţă reluarea, de către compania americană Chevron, a lucrărilor de explorare în zona localităţii vasluiene Pungeşti, în ciuda opoziţiei populaţiei. Chevron, care a obţinut, la 3 octombrie 2013, permisiunea de a face foraje în perimetrul comunei Pungeşti în căutarea gazelor de şist, a trebuit să îşi întrerupă operaţiunea ca urmare a acţiunilor de protest a localnicilor, care au blocat accesul tehnologiei la punctele de explorare. La acea dată, România era cuprinsă de febra manifestaţiilor împotriva unui alt proiect minier controversat - exploatarea zăcămintelor de aur şi metale rare de la Roşia Montană. Sute de mii de români au ieşit, vreme de mai multe săptămâni, pe străzile marilor oraşe, cerând interzicerea mineritului de suprafaţă cu cianuri.

 Într-un comunicat remis de reprezentanţii gigantului american se spune că "Chevron poate confirma reluarea operaţiunilor. Prioritatea noastră este de a ne derula activitatea cu responsabilitate faţă de mediu", se arată în luarea de poziţie a firmei.

 Accesul în zona explorabilă s-a produs în cursul nopţii, după ce un dispozitiv de circa 300 de jandarmi a intrat cu forţa în tabăra instalată de localnicii şi activiştii de mediu la marginea perimetrului vizat de Chevron. În jur de 100 de persoane se aflau, la ora intervenţiei, în tabără, circa 30 fiind urcaţi cu forţa în dube şi duşi la Vaslui - pentru a fi legitimaţi, după cum afirmă oficialii. Printre cei reţinuţi se află şi câţiva activişti Greenpeace România. Acuzate de violenţă, autorităţile susţin că au operat conform procedurilor în vigoare şi "pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică" şi "asigurarea fluenţei circulaţiei pe căile de comunicaţii". Cu toate acestea, drumul de acces ce leagă localităţile din comună este închis, inclusiv pentru microbuzele cu elevi. În plus, presei i s-a interzis accesul în apropierea taberei protestatarilor, jandarmii explicând că măsura este luată pentru "siguranţa" jurnaliştilor. Între timp, un jandarm şi doi protestatari au fost răniţi în timpul ciocnirilor, fiind transportaţi la Vaslui pentru intervenţii medicale.

 Adversitatea faţă de proiectul Chevron rezidă din riscurile pe care le reprezintă fracturarea hidraulică, singura metodă existentă pentru extragerea gazului de şist. Conform unor studii difuzate de Departamentul american al Energiei, rezerva de gaze de şist a României, amplasată în patru depozite, în estul ţării şi în platforma continentală a Mării Negre, poate acoperi necesarul intern pentru o perioadă de peste o sută de ani. Fracturarea este o metodă folosită pe scară largă în Statele Unite, dar respinsă în multe alte ţări."


2 decembrie 2013

Premierul Victor Ponta:

"Cred că România poate fi o ţară democratică şi puternică dacă toţi respectăm legile şi dacă nu acceptăm - şi nu vom accepta - ca 20, 30, 50, 70 de oameni să încalce legea. Acolo e vorba despre o proprietate privată. Cei de la Chevron îşi pun gard, îşi păzesc o propietate privată. Şi dacă era vorba de proprietatea privată a oricărui om din această ţară, chiar şi de terenul de la Nana, tot la fel procedam, şi anume dacă veneau nişte oameni care ocupau ilegal un teren trimiteam forţele statului ca să aplice legea".





Ponta le promite americanilor de la Chevron exploatarea gazelor de şist


"În timp ce mii de români consideră că exploatarea gazelor de şist reprezintă o gravă încălcare a principiilor de mediu, premierul Victor Ponta promite americanilor că România va continua procesul de extracţie al gazelor neconvernţionale."

duminică, 1 decembrie 2013

95 de ani de la făurirea statului naţional unitar român

1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2013

- 95 de ani de la făurirea statului naţional unitar român - 



Harta României Mari (1918-1940)


Harta fizică a României Mari


Video:

România Mare (1918) în imagini - Neagu Djuvara 


Obosiţi, după paradă