sâmbătă, 31 decembrie 2011
Monarhia ca măr al discordiei: 6).Monarhia salvează România ?
Monarhia salvează România ?
Da. Aşa cum molia poate salva hainele din șifonier.
Mă tem că poporul român a fost adus în situația omului aflat în pericolul de a se îneca: îngrozit fiind, se agață și de un pai, sperând că se va salva.
Post-scriptum
Am purtat un minidialog în blogul domnului Constantin Gheorghe, "Conştiinţa unui liberal de stânga", sub forma unor comentarii la articolulul "Ce-i lipseşte Republicii, de ziua ei"
Valerius spunea...
@pacos
"Nu stiu daca un rege ne-ar scoate din rahatul in care traim azi. Dar poate s-ar constitui intr-un adevarat punct de echilibru in societate."
Cu "poate că" vreţi să convingeţi ? Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc. Gloata din stradă care răcneşte "noi suntem poporul" şi care este cuprinsă de febra demolării nu-mi inspiră încredere, nu mă reprezintă. Unde sunt imbecilii care strigau în decembrie "Jos comunismul !", "Moarte tiranului !", "Nu vrem repartiţie !" ? Probabil că o parte din ei au privilegii de "revoluţionari", dar cea mai mare parte o duc mai rău decât înainte de 1989, fără să priceapă de ce.
"Nebunia ultimilor 7 ani ne arata cata nevoie e de o persoana neinregimentata politic la varful statului. O persoana echidistanta, care sa poata amenda derapajele justitiei fara ca aceasta sa fie considerata ingerinta politica."
Dv. vorbiţi de "persoană", deci de un om, nu de relaţii geometrice ! Oamenii acţionează ca fiinţe dotate şi cu afectivitate, cu preferinţe, interese. Nu există "persoana echidistanta", "persoana neinregimentata politic" (decât doar declarativ, la modul mincinos). Nici pe Dumnezeu nu-l putem gândi ca fiind "echidistant", suntem constrânşi logic-axiologic să-l gândim ca având preferinţele lui. Altfel toată povestea, cu tâlc moral, despre rai şi iad este lipsită de sens.
În sens riguros logic monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie. Presupunând că în mod democratic (adică prin voinţa majorităţii) se hotărăşte instaurarea monarhiei (fie ea şi în forma corcită de "monarhie constituţională"), decizia aceea este biletul de sinucidere al democraţiei. "Poate că [regele] s-ar constitui intr-un adevarat punct de echilibru in societate." este un fel de a semna un cec în alb. Eu n-aş fi de acord cu un astfel de act.
Drama (uneori tragedia) noastră, a oamenilor, este că suntem fiinţe sociale, în consecinţă suntem dependenţi de deciziile altora, tot aşa cum alţii trebuie să suporte consecinţele deciziilor noastre.
Şansa poate fi într-o educaţie prin valori autentice a cetăţenilor (ceea ce şcoala românească actuală nu realizează). Alternativa este mistică ("poate că un Dumnezeu ne va salva") sau dictatura celor proşti, dar mulţi.
1 ianuarie 2012, 11:49
pacos spunea...
@Valerius
Nu incerc sa conving pe nimeni. Mai ales ca ar trebui sa incep cu mine.
"Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc".
Vi se pare ca acest ceva pe care-l avem acum functioneaza perfect? nu e stricat deja? ce-ar mai fi de stricat, in acest moment? Gloata aia din strada, desi nu ne reprezinta, voteaza. In timp ce noi, astialalti, "subtirii", n-o facem.
E adevarat, vorbesc de un om. Oamenii pot gresi, au afinitati, interese. Absolut corect. Numai ca, raportat la prezent, greseala e regula, nu exceptia. Si, poate, si din aceasta cauza suntem aici.
Iar partea cu Dumnezeu e mult prea complexa ca sa poatafi abordata in cateva cuvinte. Dumneavoastra spuneti ca n-ar fi echidistant. Unii sustin contrariul, partea aceea cu iadul si raiul fiind doar optiunea omului.
"Monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie".
N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia. Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia. Desigur, e parerea mea.
Si mi se pare ca semnam cecuri in alb din patru in patru ani.
Citatul exact este asta: "Adica un punct de echilibru al societatii, mai ales a unei societati bolnave ca a noastra. Indiferent daca e rege sau presedinte"
Nu stiu care sunt acele valori autentice de care vorbiti (si nu numai scoala e vinovata de starea actuala de decadere). Si, pentru unii, singura alternativa e un Dumnezeu. Un singur lucru e cert: dictatura celor prosti dar multi, care voteaza, se numeste democratie.
1 ianuarie 2012, 20:21
Valerius spunea...
@pacos
1). ""Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc". Vi se pare ca acest ceva pe care-l avem acum functioneaza perfect?"
Tocmai de la ceea ce avem am plecat. Mi-am exprimat nemulţumirea faţă de imbecilii care răcneau în stradă în decembrie 1989 crezând că fac istorie, inconştienţi fiind de faptul că sunt simple marionete. Au stricat fără discernământ ce era atunci, aruncând, o dată cu lăturile, şi copilul. Aşa se face că acum mulţi dintre ei sunt şomeri ş.a.m.d.
2).""Monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie". N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia. Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia."
Am spus "În sens riguros logic monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie."
Monarhia autentică (cea absolută) este aceea în care toată puterea, inclusiv dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor, aparţine unei singure persoane. Din această perspectivă devine evident că între termenii "monarhie (puterea unei singure persoane)" şi "democraţie (puterea poporului, a "demosului")" există un raport logic de opoziţie.
3)."N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia"
Dv. vă gândiţi la "monarhiile constituţionale".
Dar din punct de vedere riguros logic "monarhia constituţională" este o contradicţie între termeni. Ea presupune că "monarhul" împarte puterea cu altcineva, care prin Constituţie îi limitează puterea. În această situaţie nu mai este monarh.
4)."Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia."
Şi cine garantează că "monarhia" garantează democraţia ?
5)."Si mi se pare ca semnam cecuri in alb din patru in patru ani."
Deosebirea este că după expirarea mandatului (posibil şi mai devreme) cei aleşi pot fi traşi la răspundere de către alegători. Monarhul are mentalitatea omului care nu are o astfel de răspundere în faţa cetăţenilor. Nu credeţi ? Vă ofer o dovadă. Traian Băsescu i-a adus ex-regelui Mihai acuzaţii extrem de grave: că a trădat interesul naţional, că a fost slugă la ruşi. Întrebat fiind de un jurnalist de la BBC cum răspunde acuzaţiilor, Mihai a răspuns râzând "Şi ce dacă ?". S-au găsit destui "analişti" (printre care Bogdan Teodorescu) încântaţi de acest răspuns, "Şi ce dacă ?", apreciindu-l ca o dovadă a măreţiei monarhului. Un monarh poate răspunde la orice întrebare, la orice acuzaţie aşa. "Au fost ucişi ţărani la 1907 !". "Şi ce dacă ?". Cinismul e liber să se manifeste.
6)."Un singur lucru e cert: dictatura celor prosti dar multi, care voteaza, se numeste democratie."
Dictatura poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.
1 ianuarie 2012, 22:08
pacos spunea...
@Valerius
E ok, putem sa polemizam pe tema asta mult si bine. Ma voi limita insa la aceasta ultima postare.
1. Imi place sa cred ca cei care-au fost in strada in decembrie '89 n-au fost niste imbecili. Nemultumirea ar trebui indreptata impotriva celor care ne-au condus. Parerea mea.
2.Puteti sa-mi spuneti unde, intr-o tara civilizata, mai exista monarhie absoluta?
3. Exact, monarhia constitutionala. Cu limite impuse de Constitutie si echidistanta politic. Dumneavoastra sustineti ca in aceasta situatie nu se mai poate vorbi de monarh. Cum i-ati numi pe cei care conduc regatele mentionate mai sus?
4. Si cine nu?
5. Am spus doar ca, in situatia actuala, cu un presedinte care n-are nicio treaba cu Constitutia, poate ca mai nimerit ar fi fost ca sa avem un monarh. Asa cum spuneam, echidistant politic, un arbitru intre putere si opozitie, un real pastrator al echilibrului dintre puterile statului.
10 ani. 7 au trecut. Inca 3 potentiali. Atat mai poate dura aventura cu actualul presedinte. Si dupa aia? daca din nou vom alege unul care, desi nu se manifesta inca, va forta, mai abitir, limitele constitutionale? mai ales ca are in jurisprudenta CC si argumente s-o faca? Exista vreo diferenta intre cinismul ex-regelui si cel al lui Traian Basescu? si care dintre ele va afecteaza acum?
6. "Manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun" = DEMOCRATIE.
1 ianuarie 2012, 23:07
Valerius spunea...
@pacos
Propun să facem pace. Preferaţi monarhia ? Facă-se voia dv. Eu prefer republica.
Orice preferinţe am avea noi doi, istoria se face la un nivel inaccesibil nouă. Dacă vrea Cine Poate cu adevărat în lumea asta ca într-o săptămână România să devină monarhie, va deveni monarhie. "Entuziaştii" din stradă vor fi fericiţi, crezând că au făcut istorie. Vox populi - vox (derbe)Dei.
2 ianuarie 2012, 00:59
Valerius spunea...
@pacos
"Manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun" = DEMOCRATIE.”
Aţi observat că am făcut o greşeală de oligofren.
Am intenţionat să scriu:
„Democraţia poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.”,
dar am scris:
„Dictatura poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.”
Mulţumesc pentru înţelegere.
2 ianuarie 2012, 16:28
Da. Aşa cum molia poate salva hainele din șifonier.
Mă tem că poporul român a fost adus în situația omului aflat în pericolul de a se îneca: îngrozit fiind, se agață și de un pai, sperând că se va salva.
Post-scriptum
Am purtat un minidialog în blogul domnului Constantin Gheorghe, "Conştiinţa unui liberal de stânga", sub forma unor comentarii la articolulul "Ce-i lipseşte Republicii, de ziua ei"
Valerius spunea...
@pacos
"Nu stiu daca un rege ne-ar scoate din rahatul in care traim azi. Dar poate s-ar constitui intr-un adevarat punct de echilibru in societate."
Cu "poate că" vreţi să convingeţi ? Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc. Gloata din stradă care răcneşte "noi suntem poporul" şi care este cuprinsă de febra demolării nu-mi inspiră încredere, nu mă reprezintă. Unde sunt imbecilii care strigau în decembrie "Jos comunismul !", "Moarte tiranului !", "Nu vrem repartiţie !" ? Probabil că o parte din ei au privilegii de "revoluţionari", dar cea mai mare parte o duc mai rău decât înainte de 1989, fără să priceapă de ce.
"Nebunia ultimilor 7 ani ne arata cata nevoie e de o persoana neinregimentata politic la varful statului. O persoana echidistanta, care sa poata amenda derapajele justitiei fara ca aceasta sa fie considerata ingerinta politica."
Dv. vorbiţi de "persoană", deci de un om, nu de relaţii geometrice ! Oamenii acţionează ca fiinţe dotate şi cu afectivitate, cu preferinţe, interese. Nu există "persoana echidistanta", "persoana neinregimentata politic" (decât doar declarativ, la modul mincinos). Nici pe Dumnezeu nu-l putem gândi ca fiind "echidistant", suntem constrânşi logic-axiologic să-l gândim ca având preferinţele lui. Altfel toată povestea, cu tâlc moral, despre rai şi iad este lipsită de sens.
În sens riguros logic monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie. Presupunând că în mod democratic (adică prin voinţa majorităţii) se hotărăşte instaurarea monarhiei (fie ea şi în forma corcită de "monarhie constituţională"), decizia aceea este biletul de sinucidere al democraţiei. "Poate că [regele] s-ar constitui intr-un adevarat punct de echilibru in societate." este un fel de a semna un cec în alb. Eu n-aş fi de acord cu un astfel de act.
Drama (uneori tragedia) noastră, a oamenilor, este că suntem fiinţe sociale, în consecinţă suntem dependenţi de deciziile altora, tot aşa cum alţii trebuie să suporte consecinţele deciziilor noastre.
Şansa poate fi într-o educaţie prin valori autentice a cetăţenilor (ceea ce şcoala românească actuală nu realizează). Alternativa este mistică ("poate că un Dumnezeu ne va salva") sau dictatura celor proşti, dar mulţi.
1 ianuarie 2012, 11:49
pacos spunea...
@Valerius
Nu incerc sa conving pe nimeni. Mai ales ca ar trebui sa incep cu mine.
"Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc".
Vi se pare ca acest ceva pe care-l avem acum functioneaza perfect? nu e stricat deja? ce-ar mai fi de stricat, in acest moment? Gloata aia din strada, desi nu ne reprezinta, voteaza. In timp ce noi, astialalti, "subtirii", n-o facem.
E adevarat, vorbesc de un om. Oamenii pot gresi, au afinitati, interese. Absolut corect. Numai ca, raportat la prezent, greseala e regula, nu exceptia. Si, poate, si din aceasta cauza suntem aici.
Iar partea cu Dumnezeu e mult prea complexa ca sa poatafi abordata in cateva cuvinte. Dumneavoastra spuneti ca n-ar fi echidistant. Unii sustin contrariul, partea aceea cu iadul si raiul fiind doar optiunea omului.
"Monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie".
N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia. Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia. Desigur, e parerea mea.
Si mi se pare ca semnam cecuri in alb din patru in patru ani.
Citatul exact este asta: "Adica un punct de echilibru al societatii, mai ales a unei societati bolnave ca a noastra. Indiferent daca e rege sau presedinte"
Nu stiu care sunt acele valori autentice de care vorbiti (si nu numai scoala e vinovata de starea actuala de decadere). Si, pentru unii, singura alternativa e un Dumnezeu. Un singur lucru e cert: dictatura celor prosti dar multi, care voteaza, se numeste democratie.
1 ianuarie 2012, 20:21
Valerius spunea...
@pacos
1). ""Înainte de a strica ceva trebuie să ştim bine ce vom pune în loc". Vi se pare ca acest ceva pe care-l avem acum functioneaza perfect?"
Tocmai de la ceea ce avem am plecat. Mi-am exprimat nemulţumirea faţă de imbecilii care răcneau în stradă în decembrie 1989 crezând că fac istorie, inconştienţi fiind de faptul că sunt simple marionete. Au stricat fără discernământ ce era atunci, aruncând, o dată cu lăturile, şi copilul. Aşa se face că acum mulţi dintre ei sunt şomeri ş.a.m.d.
2).""Monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie". N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia. Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia."
Am spus "În sens riguros logic monarhia şi democraţia sunt în raport de opoziţie."
Monarhia autentică (cea absolută) este aceea în care toată puterea, inclusiv dreptul de viaţă şi de moarte asupra supuşilor, aparţine unei singure persoane. Din această perspectivă devine evident că între termenii "monarhie (puterea unei singure persoane)" şi "democraţie (puterea poporului, a "demosului")" există un raport logic de opoziţie.
3)."N-am observat asta nici in UK, nici in Belgia sau Suedia, nici in Spania sau Norvegia"
Dv. vă gândiţi la "monarhiile constituţionale".
Dar din punct de vedere riguros logic "monarhia constituţională" este o contradicţie între termeni. Ea presupune că "monarhul" împarte puterea cu altcineva, care prin Constituţie îi limitează puterea. În această situaţie nu mai este monarh.
4)."Ba as spune ca monarhiile garanteaza democratia."
Şi cine garantează că "monarhia" garantează democraţia ?
5)."Si mi se pare ca semnam cecuri in alb din patru in patru ani."
Deosebirea este că după expirarea mandatului (posibil şi mai devreme) cei aleşi pot fi traşi la răspundere de către alegători. Monarhul are mentalitatea omului care nu are o astfel de răspundere în faţa cetăţenilor. Nu credeţi ? Vă ofer o dovadă. Traian Băsescu i-a adus ex-regelui Mihai acuzaţii extrem de grave: că a trădat interesul naţional, că a fost slugă la ruşi. Întrebat fiind de un jurnalist de la BBC cum răspunde acuzaţiilor, Mihai a răspuns râzând "Şi ce dacă ?". S-au găsit destui "analişti" (printre care Bogdan Teodorescu) încântaţi de acest răspuns, "Şi ce dacă ?", apreciindu-l ca o dovadă a măreţiei monarhului. Un monarh poate răspunde la orice întrebare, la orice acuzaţie aşa. "Au fost ucişi ţărani la 1907 !". "Şi ce dacă ?". Cinismul e liber să se manifeste.
6)."Un singur lucru e cert: dictatura celor prosti dar multi, care voteaza, se numeste democratie."
Dictatura poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.
1 ianuarie 2012, 22:08
pacos spunea...
@Valerius
E ok, putem sa polemizam pe tema asta mult si bine. Ma voi limita insa la aceasta ultima postare.
1. Imi place sa cred ca cei care-au fost in strada in decembrie '89 n-au fost niste imbecili. Nemultumirea ar trebui indreptata impotriva celor care ne-au condus. Parerea mea.
2.Puteti sa-mi spuneti unde, intr-o tara civilizata, mai exista monarhie absoluta?
3. Exact, monarhia constitutionala. Cu limite impuse de Constitutie si echidistanta politic. Dumneavoastra sustineti ca in aceasta situatie nu se mai poate vorbi de monarh. Cum i-ati numi pe cei care conduc regatele mentionate mai sus?
4. Si cine nu?
5. Am spus doar ca, in situatia actuala, cu un presedinte care n-are nicio treaba cu Constitutia, poate ca mai nimerit ar fi fost ca sa avem un monarh. Asa cum spuneam, echidistant politic, un arbitru intre putere si opozitie, un real pastrator al echilibrului dintre puterile statului.
10 ani. 7 au trecut. Inca 3 potentiali. Atat mai poate dura aventura cu actualul presedinte. Si dupa aia? daca din nou vom alege unul care, desi nu se manifesta inca, va forta, mai abitir, limitele constitutionale? mai ales ca are in jurisprudenta CC si argumente s-o faca? Exista vreo diferenta intre cinismul ex-regelui si cel al lui Traian Basescu? si care dintre ele va afecteaza acum?
6. "Manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun" = DEMOCRATIE.
1 ianuarie 2012, 23:07
Valerius spunea...
@pacos
Propun să facem pace. Preferaţi monarhia ? Facă-se voia dv. Eu prefer republica.
Orice preferinţe am avea noi doi, istoria se face la un nivel inaccesibil nouă. Dacă vrea Cine Poate cu adevărat în lumea asta ca într-o săptămână România să devină monarhie, va deveni monarhie. "Entuziaştii" din stradă vor fi fericiţi, crezând că au făcut istorie. Vox populi - vox (derbe)Dei.
2 ianuarie 2012, 00:59
Valerius spunea...
@pacos
"Manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun" = DEMOCRATIE.”
Aţi observat că am făcut o greşeală de oligofren.
Am intenţionat să scriu:
„Democraţia poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.”,
dar am scris:
„Dictatura poate să constea şi în manifestarea voinţei unei majorităţi bine instruite şi educate de cetăţeni, care sunt capabili să asculte şi să ia în considerare punctul de vedere al minorităţii, pentru identificarea binelui comun.”
Mulţumesc pentru înţelegere.
vineri, 30 decembrie 2011
Monarhia ca măr al discordiei: 5).Despre regele Mihai
Imaginea regelui Mihai I este
disproporţionată faţă de personalitatea reală a acestuia, este o imagine
gonflată prin contribuţia mai multor factori:
- factori din interiorul
instituţiei monarhiei, din interiorul Casei Regale, răspunzători de făurirea
aurei monarhice;
- factori din interiorul
mass-media, aserviţi Casei Regale sau motivaţi politic de interese comune cu
ale Casei Regale (de exemplu postul de radio „Europa liberă” a avut o contribuție majoră la construirea acestei imagini gonflate în perioada de după abdicare);
- intelectuali oportunişti sau
pur şi simplu persoane care preferă monarhia în locul republicii;
- înfăţişarea agreabilă a
tânărului Mihai ş.a.
Dacă înlăturăm brizbrizurile - cum
sunt: regele este o „entitate sacră” (Marilena Rotaru); este „mesagerul lui
Dumnezeu către noi” (Radu Duda); este „legătura cu Dumnezeu” (Gabriel Liiceanu);
este „Eroul”, „Istoria” (Valentin Stan); este
„portdrapelul speranţei româneşti” (Bogdan Şerban-Iancu) etc. - constatăm
că Mihai I a fost un rege minor, fie prin vârstă, fie prin aptitudini, fie chiar
prin faptele sale.
Despre vârsta lui Mihai ca suveran al României:
- în prima perioadă, de aproape 3 ani (20 iulie 1927 - 8
iunie 1930), Mihai a avut vârsta între 6 şi 9 ani, conducerea ţării fiind
realizată cu adevărat de o regenţă formată din prințul Nicolae - fratele mai
mic al lui Carol al II-lea, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan,
președintele Înaltei Curți de Casație;
- în a doua perioadă, care a durat puţin mai mult de 7 ani (6
septembrie 1940 - 30 decembrie 1947), el a avut între 19 şi 26 de ani, vârstă
la care nu mai era copil, dar nici un om cu o vastă experienţă de viaţă şi
politică.
Despre aptitudinile lui Mihai:
Când se
pronunţă cuvântul „rege” te gândeşti, într-adevăr, la măreţie, nobleţe,
distincţie, competenţă şi nu la prostul satului.
Dar se
poate construi imaginea unui rege-„Erou”, personificare a „Istoriei”, om care
„a avut nişte momente megaistorice” prin satisfacerea fie şi a doar trei
condiţii:
1. „dacă tăceai, … (filozof) rege rămâneai”;
2. respectarea unui protocol regal gândit în cele mai mici
detalii de către specialiști în domeniu;
3. existenţa unei prese care prestează servicii
pupincurist-monarhiste.
Mihai
n-a fost niciodată un bun vorbitor, nici prin dicţie, nici prin idei,
persuasiune. O posibilă polemică între el şi Nicolae Ceauşescu, transmisă „în
direct”, ar fi dovedit superioritatea inteligenţei „cizmarului” asupra celei a „Majestăţii
Sale”.
Probabil că Mihai a conştientizat
de mult timp această slăbiciune a sa şi s-a comportat ţinând cont de ea: „Mihai
a avut dintotdeauna o reputație de taciturn. I-a spus odată bunicii sale: Am
învățat să nu spun ce simt și să le zâmbesc celor pe care-i urăsc cel mai mult.” [ Wikipedia ]
Cu timpul, Mihai a mai învăţat ceva, a învăţat să spună „Şi ce dacă ?” atunci
când i se aduc acuzaţii, oricât de grave, precum cele exprimate de Traian Băsescu.
Aplaudacii pupincurişti au sugerat că acest „Şi ce dacă ?” este dovada supremă
a măreţiei regale !
Modalităţile de adresare ale lui
Mihai către marele public sunt mesajele citite (precum mesajele de Anul Nou),
interviurile din cărţi dichisite ori din filme regizate cu multă atenţie. O emisiune
tv. „în direct”, cu întrebări necunoscute de el în prealabil, i-ar şifona
iremediabil imaginea artificială.
Textul citit de el în Parlamentul
României, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, a fost evaluat de
pupincurişti ca având o valoare excepţională. Dar oricum ar fi, un produs de
geniu ori o sumă de platitudini, aflăm (din emisiunea „Sinteza zilei”, din 25
octombrie 2011) că el a fost produsul în devălmăşie al mai multor oameni:
- Dana Grecu: „Discursul l-a scris regele ?”
- Ioan Luca Vlad (avocat în cadrul „Casei Regale”):
„Discursul, de dactilografiat, nu, l-a scris secretara executivă a regelui. Dar
au colaborat împreună (sic). Deci regele a fost autorul principal şi, da,
într-adevăr, l-a discutat şi cu Familia Regală înainte”. [ video ]
În
opinia mea, rolul principal al lui Mihai a fost de a citi textul respectiv în
Parlament, rol pe care Andreea Esca l-ar fi realizat impecabil.
Chiar
şi din mesajele lui sulemenite cu multă atenţie transpar prostioare. De
exemplu, într-un interviu realizat de Bogdan Şerban Iancu, Mihai declară
următoarele: „Mă gândesc că regele Carol I când a venit şi până a trebuit să
plec eu au fost patruzeci şi mai bine de ani. Şi Carol I a făcut România
modernă. Şi au trebuit vreo sută patruzeci de ani ca să facă o ţară. Ca după
aceea, în 40 şi ceva de ani să fie dărâmat totul. Asta este ceva… pentru mine
este… să întrebuinţez un cuvânt mai grav, este criminal. Cum să te porţi cu un
popor, să-l prosteşti în aşa hal, încât să nu mai poată să gândească cum a fost
înainte şi cum ar trebui să fie. Este foarte trist. Poate spun lucruri care nu
le-am spus până acum, dar mă frământă”.
S-au
dărâmat, Majestate, multe în cei 40 de ani, dar s-au şi construit mult mai multe, pentru
care Măria Ta n-ai ochi spre a le vedea şi nici minte spre a le înţelege. Şi să
mai ştii Măria Ta că în cei 40 de ani, pe lângă o anumită zgură ideologică, a
existat un proces de educaţie şi de instrucţie a acestui popor, prin urmare
doar în mintea obosită a Domniei Tale poporul român, în totalitatea lui, este
un popor prostit, care nu mai poate să gândească.
Mihai n-a avut vocaţie pentru a
fi rege, ci a avut o pasiune pentru automobile. Asta reiese din propriile-i
cuvinte: „Eu conduc de când conduc ca şi cum aş fi fost născut cu volanul în
mână. (…) Tatăl meu nu prea înghiţea pasiunea mea pentru maşini şi pentru a-mi
murdări mâinile. El era dintr-o educaţie mai din trecut, cu poezii, cu cărţi,
cu literatură, cu lucruri d-astea. Eu eram cu nasul în maşină, în motoare şi nu
se potrivea totdeauna.” (din filmul „Automobilul, o pasiune regală”).
Păcăliţi de imaginea
contra-făcută de pupincuriştii promonarhişti, mergem la Pomul Lăudat cu carul.
Ne aşteptăm ca fostul rege al României să fie un tezaur de informaţii istorice
esenţiale, de interpretări subtile ce ţin de domeniul filozofiei politicii.
Spre dezamăgirea noastră, atunci când nu ne oferă răspunsurile stereotipice, pe
care le bănuim a fi produsele în devălmăşie ale mai multor oameni, el ne oferă descrierea
unor percepţii de om de rând. În filmul „Nihil sine Deo”, realizat de Cristina
Ţopescu, Mihai, referindu-se la momentul în care i-a fost impus guvernul Petru
Groza, în locul unor informaţii esenţiale ne spune cu lux de amănunte cum
Vîşinski a bătut cu pumnul în masă şi cum a trântit uşa atât de tare încât a
crăpat zidul. [ video ].
Despre faptele lui Mihai :
Prin strădania unora, s-a creat o
mitologie în care Mihai este un Hercule. Am scris pe larg despre astfel de
exagerări în „Monarhia ca măr al discordiei: 3). Monarhiștii în acțiune”.
În opinia mea, Mihai a fost
întotdeauna un mediocru în calitate de monarh. Mereu a fost marioneta cuiva: a
Regenţei, a mamei sale, a consilierilor, a lui Ion Antonescu, a comuniştilor
sprijiniţi de sovietici, a fiicei Margareta şi a ginerelui Duda. El n-a avut
tăria de caracter a tatălui său, care şi-a asumat riscurile unor decizii
proprii. Mihai a excelat prin oportunism, uneori mercantil, şi printr-un instinct
de supravieţuire.
Nu vreau să spun că România a
lipsit în momentele mari ale istoriei de după primul război mondial, vreau să
spun doar că Mihai n-a fost, cu adevărat, marea personalitate a României în
acele momente.
Mă refer, în continuare, la câteva
„calităţi” prin care este împăunat Mihai.
1). Comandant suprem al Armatei Române
Una din marile inepţii pe care
mi-a fost dat să le aud provine de la Bogdan Teodorescu. El a spus, cu referire
la regele Mihai, că „A condus armatele
române, prin poziţia pe care o avea, până la Cotul Donului, până la Odessa şi
până în Tatra.”
Hai să vedem cât de Comandant
Suprem al Armatei Române a fost acest Mihai.
Mai întâi, reiau un citat
dintr-un articol al profesorului Ioan Scurtu: „Regele Mihai, care aflase de la
Radio Londra că ţara sa intrase în război, s-a grăbit să-i trimită o telegramă
de felicitare lui Antonescu: ’În clipa când trupele noastre trec Prutul şi
codrii Bucovinei, pentru a întregi sfânta ţară a Moldovei lui Ştefan cel Mare,
gândul se îndreaptă către Domnia Voastră, domnule general, şi către ostaşii
ţării’.”
În al doilea rând, fac trimitere
la un filmuleţ din YouTube din care se poate vedea cine era adevăratul
Comandant al Armatei Române: Ion Antonescu. Acesta merge înaintea lui Mihăiţă,
stă cu spatele către el, iar Mihăiţă este vădit stânjenit în prezenţa
Conducătorului Statului. Antonescu l-a tratat pe Mihai ca pe un copil şi s-a
folosit de el ca de un simbol pentru a-şi întări propria autoritate.
Redau comentariile crainicului
din film: „Majestatea Sa Regele Mihai I soseşte pe front fiind întâmpinat de
Comandantul de căpetenie al oştilor şi Conducătorul Statului, domnul general
Ion Antonescu. Majestatea Sa urmăreşte de pe o poziţie de la est de Prut
desfăşurarea operaţilor. Cu spiritul de onoare şi de jertfă de care dau mereu
dovadă, zburătorii români şi germani cuceresc văzduhul şi-l stăpânesc. Ei atacă
şi distrug oriunde găsesc forţele mecanizate bolşevice”.
Păi, dacă Mihai a fost adevăratul
şef, atunci Traian Băsescu avea dreptate când spunea: „noi încă nu ne așezăm
corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toți, și pentru istorie, Antonescu
rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor și țiganilor, ducerea lor
în Transnistria, nu știu ce… Nimeni nu spune că statul român avea un Șef de
stat atunci ! Ăsta era doar Prim-ministru ! [arată revista cu fotografia lui
Ion Antonescu – n.m.,V.]. Unora le dăm averile, iar pe alții îi considerăm
criminali de război - șeful de stat și primul-ministru – doar pentru că unul a
fost slugă la ruși și a lăsat țara, prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele
?”
2). Arestarea lui Antonescu şi întoarcerea armelor de la 23 august 1944
Acelaşi Bogdan Teodorescu spune,
ridicându-l în slăvi pe Mihai: „A făcut o schimbare de arme în 1944, a salvat
România de invazia rusească, din postura de ţară cucerită.”
Iată şi un alt punct de vedere,
aparţinând generalului Platon Chirnoagă, șef-adjunct al Statului Major al
Armatei a III-a pe Frontul de Est:
„În noaptea de 23 August regele
Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii (…) De fapt
armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. (…) Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate
trupele române care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care
încetaseră focul după ordinul regelui Mihai au fost făcute prizoniere de către
ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o
capitulare şi nu un armistiţiu. Exista aici un rege care îşi preda armata
duşmanului. În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20
Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin
„Ordinul Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul
de moarte al poporului său!”
„În cadrul Acordului de
Armistițiu de la 12 septembrie 1944, au fost stabilite modalitățile politice de
guvernare a României precum și plata de despăgubiri materiale URSS-ului în
valoare de 300 milioane de dolari sub formă de bunuri, timp de 6 ani. Alte
rezultate ale loviturii de stat de la 23 August 1944 au fost retrocedarea
Transilvaniei de Nord României, a Basarabiei și Bucovinei de Nord Uniunii
Sovietice.” [ Wikipedia ]
Ce s-a întâmplat după 23 august
1944 ?
„Forțele germane au lansat a doua
zi un bombardament asupra Bucureștiului, distrugând o parte din Palatul Regal. Trupele
de recruți români prezente în București au rezistat bombardamentelor și
atacurilor germane, cu sprijinul aviației americane, care a bombardat și ea
pozițiile germane din zona Băneasa și Otopeni, dar și obiective românești
(linii ferate și șosele susceptibile de a fi întrebuințate de Wehrmacht pentru
evacuare).” [ Wikipedia ]
Ce făcea viteazul rege Mihai în
acest timp ? Timp de trei săptămâni,
după 23 August 1944, Mihai şi regina mamă s-au ascuns la Dobriţa, în Oltenia.
Aici viteazul rege se juca cu automobilul, motocicleta, avionul. Avea un număr
considerabil de militari care-l apărau şi personal pentru a-l deservi. Avea la
dispoziţie avion pentru a pleca din ţară dacă ar fi fost nevoie. [ video ]
2). Greva regală
Un fâs. Viteazul rege se uita cu
un ochi la Răsărit și cu celălalt la Apus, spre a vedea care punct cardinal
este mai puternic. Constatând că Împăratul de la Răsărit este mai tare, a încetat
jocul de-a greva regală.
3). Nobleţea abdicării
Mărețul rege, vorbind despre
momentul abdicării, spune că a fost constrâns din considerente morale să
abdice: cică ar fi fost amenințat că, dacă nu abdică, mulți dintre susținătorii
lui vor fi executați.
Dumnezeu știe care este adevărul.
Cert este că Majestatea Sa nu a plecat cu mâna goală din țară. Șantajiștii au
fost generoși cu el.
Relatând momentul abdicării, în
filmul „Nihil sine Deo”, Mihai-Inimă-de-Leu spune:
„Groza a dat telefon, prin
mareşalul Curţii, că să vin imediat la Bucureşti, c-are de discutat o chestiune
de familie cu noi. Şi noi credeam că poate aveam de-a face cu logodna mea. În
schimb, a venit cu Gheorghiu Dej, pe neanunţat, şi a venit cu ce se ştie,
hârtia asta, care vrea s-o… Şi eu m-am dus alături, în casa asta, sus,
deasupra. Şi eu am ieşit pe balcon ca să intru pă odaia de dincolo. Şi acolo
era mareşalul Curţii, Negel, şi secretarul meu, Ioanniţiu. Şi i-am spus: uite,
hârtia asta este. Şi el a spus: „Da, Casa e înconjurată”. Santinelele noastre
erau luate şi înlocuite cu cei de la „Tudor Vladimirescu”, în jurul Casei era
artilerie, gata să tragă dacă se întâmplă ceva, în parc, aici alături. Am mai
citit chestia asta încă o dată şi m-am înapoiat. Şi şi mama a intervenit şi eu
spunând că asta nu e… asta nu pot să fac aşa ceva, trebuie întrebată ţara.”
Iarăşi zic: Majestatea Sa a
depins mereu de alţii, de consilieri, de mămiţica. Mare om, mare caracter.
Concluzie
În opinia mea fostul rege al României nu este un om fundamental rău, aşa cum este Traian Băsescu. Problema lui este că s-a născut acolo unde şi atunci când nu trebuia. El a fost şi este prizonierul unui destin. El este mecanicul de vocație constrâns de destin să fie rege. Condiția lui a exprimat-o foarte bine persoana care-l cunoaşte, probabil, cel mai bine, soţia lui, Ana: „Aşa cum am mai spus, în loc să fie cine este, un rege, mai bine se făcea mecanic” (în filmul „Automobilul, o pasiune regală”).
Dar destinul acesta vitreg i-a adus şi ceea ce condiţia de fiu de ţăran nu i-ar fi putut aduce: i-a oferit „ mașinuțele” de care avea atâta nevoie. În momente în care românii de rând mureau de foame, de boli, ori de război, Mihăiţă se juca cu „maşinuţe” scumpe (vezi filmul „Automobilul, o pasiune regală”).
luni, 5 decembrie 2011
Monarhia ca măr al discordiei: 4).Despre monarhie în general
Să începem cu o „cugetare
memorabilă” a celui despre care Emil Cioran spunea că „este singurul geniu pe
care l-am cunoscut în viaţă”, Petre Ţuţea. „Sigur că forma ideală de guvernământ
e monarhia. Monarhia ar presupune şi alegeri, şi partide şi ar presupune un arbitru:
acest arbitru, văzând forțele politice în conflict, alege el, de fiecare dată,
dar n-o alege pe cea mai populară, ci pe cea mai adecvată interesului general.
Deci monarhia n-are criterii de conducere democratice.”
V-a convins ? Pe mine nu m-a
convins. Aceasta nu e singura tâmpenie pe care Ţuţea o spune convins fiind că
spune o cugetare genială. „Arbitrul” poate fi şi un Nero. Un imbecil ajuns
împărat sau rege are o „logică” specială, conform căreia „forţa politică cea
mai adecvată interesului general” e distinctă de „forţa politică cea mai
populară”. E mare Grădina lui Dumnezeu şi prin ea bântuie tot felul de „filozofi
ai politicii”. N-ar fi nicio problemă dacă „filozofii” ăştia nu s-ar încăpăţâna
să ne croiască vieţile după tiparul minţilor lor „speciale”.
Eu prefer democraţia republicană, fie ea şi
burgheză, în locul monarhiei. Cea mai bună variantă pentru societate este „cea
mai populară”, adică aceea aleasă de majoritatea societăţii, nu aceea aleasă de
vreun „Arbitru”, pe care ar trebui s-o acceptăm pentru că a ales-o „Unsul lui
Dumnezeu pre Pământ”.
Opţiunea pentru monarhie, absolută
sau constituţională, presupune că societatea nu are dreptul de control,
respectiv are un control limitat asupra Conducătorului. Este ca şi cum ai miza
cu libertatea, cu dreptul tău la fericire într-un joc al hazardului. Monarhul
ar putea fi şi unul „luminat”, dar mult mai probabil este că puterea, pentru
exerciţiul căreia nu este răspunzător în faţa societăţii, îl va corupe. Cu cât va
fi mai mare puterea de care poate dispune, cu atât va fi mai mare tentaţia de a
abuza de ea. Cred că a spus-o Lord Acton.
Varianta de monarhie în care „regele
domneşte, nu guvernează” nu este nici ea de dorit: este un element de decor
mult prea costisitor pentru cei care muncesc, produc în societatea respectivă.
luni, 7 noiembrie 2011
Monarhia ca măr al discordiei: 3). Monarhiștii în acțiune
Plan de idei
1. Traian Băsescu – catalizator al reacţiilor monarhiste
2. Diversitatea manifestărilor monarhiste:
2.1. După ponderea elementului
raţional sau afectiv :
2.1.1. Monarhismul argumentativ
·
a). Monarhismul la nivelul "Familiei Regale
a României"
·
b). Puseu monarhist al lui Valentin Stan
·
c). Monarhismul Marilenei Rotaru
2.1.2. Monarhismul afectiv
·
a). Monarhismul ca moştenire sentimentală de
familie
·
b). Monarhismul religios
·
c). Monarhismul ca alternativă la un regim mai
rău
·
d). Monarhismul ca mod de a trăi prin alții
2.2.
După motivația intrinsecă - extrinsecă a comportamentului monarhist:
2.2.1. Monarhismul sincer
·
Corneliu Coposu - un monarhist sincer
2.2.2. Monarhismul oportunist
2.2.2.1. Val Vâlcu -
despre monarhiștii oportunişti
2.2.2.2. Un trio monarhist
oportunist: Pleșu, Liiceanu, Patapievici
2.2.2.3. Serviciul mediatic
pro-monarhist - un serviciu profitabil ?
2.2.2.4. Pupincurismul monarhist:
a). Justificare terminologică
b). Trăsături ale pupincurismului promonarhist.
b1). Adulaţia monarhului
-
Oceanul de calificative elogioase, aclamaţii, ovaţii
-
Regele nu datorează nici măcar explicaţie supuşilor lui
-
Imaginea gonflată a monarhului
b2). Anusofilia pupincuristă dăunează
grav judecăţii
b3). Dictatul comportamentului promonarhist monolitic
b4). Dispreţul faţă de popor, democraţie, ordinea republicană
b3). Dictatul comportamentului promonarhist monolitic
b4). Dispreţul faţă de popor, democraţie, ordinea republicană
1).Traian
Băsescu – catalizator al reacțiilor monarhiste
Enunțul că există monarhişti în
România este un truism. Unii dintre ei chiar au fost contemporani cu monarhia.
Traian Băsescu este omul care,
printr-o simplă atingere, poate
transforma aurul în praf. El a acumulat atât de mult „capital” de antipatie
încât stârnește reacţii de gică-contrism de anvergură socială. Aşa se explică
şi faptul că acuzele pe care el le-a adus fostului monarh, Mihai I, au
catalizat reacţii monarhiste.
2). Diversitatea manifestărilor monarhiste
2). Diversitatea manifestărilor monarhiste
Ca punct de plecare al acestui
efort de ordonare propun definiţii ale termenilor „monarhist” şi
„monarhism” din DEX:
- „monarhist” : care susține monarhia; adept, partizan al monarhiei; regalist.
- „monarhism” : Orientare politică conform căreia unica formă a puterii de stat este monarhia. Doctrină politică a partizanilor monarhiei. Sistem, opinie a partizanilor monarhiei. Regalism.
Voi folosi niște puncte de vedere care nu constituie criterii (fundamente) ale unei clasificări riguros-logice, ele având mai mult o utilitate expozitivă.
2.1. În funcţie de ponderea elementului raţional sau afectiv
disting :
2.1.1. Monarhismul argumentativ
2.1.2. Monarhismul afectiv
2.1.1. Monarhismul argumentativ
Specificul
acestui fel de monarhism constă în pretenţia de elaborare teoretică şi de
argumentare a opţiunii pentru monarhie.
Exemple
de monarhism argumentativ:
a). Monarhismul la nivelul „Familiei Regale Române”
a). Monarhismul la nivelul „Familiei Regale Române”
Fostul rege al României ne transmite, fie direct (prin interviuri
şi alte exprimări în public), fie prin intermediari, două idei principale:
- a fost constrâns, şantajat să abdice în 1947, de aceea se consideră
încă regele de jure al României;
- dacă poporul o va cere, este dispus să redevină regele de facto al României.
Ex-regele Mihai se exprimă despre
episodul abdicării în filmul-interviu „Nihil sine Deo” realizat de Cristina Ţopescu:
„Când am întâlnit-o pe regina
Ana. Face tot parte din acelaşi lucru, într-un sens. Când ne-am logodit în
Elveţia. Şi Groza a trimes răspuns că nu acceptă căsătoria în ţară, că-i „prea
scump”. Atuncea, când ne-am întors şi eram la Sinaia, asta cred că o ştie toată
lumea, când Groza a dat telefon, prin mareşalul Curţii, că să vin imediat la
Bucureşti, c-are de discutat o chestiune de familie cu noi. Şi noi credeam că
poate aveam de-a face cu logodna mea. În schimb, a venit cu Gheorghiu Dej, pe
neanunţat, şi a venit cu ce se ştie, hârtia asta, care vrea s-o… Şi eu m-am dus
alături, în casa asta, sus, deasupra. Şi eu am ieşit pe balcon ca să intru pă
odaia de dincolo. Şi acolo era mareşalul Curţii, Negel, şi secretarul meu,
Ionniţiu. Şi i-am spus: uite, hârtia asta este. Şi el a spus: „Da, Casa e înconjurată”.
Santinelele noastre erau luate şi înlocuite cu cei de la „Tudor Vladimirescu”,
în jurul Casei era artilerie, gata să tragă dacă se întâmplă ceva, în parc,
aici alături. Am mai citit chestia asta încă o dată şi m-am înapoiat. Şi şi
mama a intervenit şi eu spunând că asta nu e… asta nu pot să fac aşa ceva,
trebuie întrebată ţara.”
În discursul din Parlament, cu prilejul aniversării a 90 de ani de
viaţă (25 octombrie 2011), fostul rege a spus:
„Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică
a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a
Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei.
Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi
modestie. (…) Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil
pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne
totdeauna”.
Radu Duda, în emisiunea „Sinteza zilei” din 19 sept. 2011, de la
Antena 3, filozofa:
„Există în pereţii, în substanţa
acestei case ceva mai mult decât valoarea ei arhitecturală sau decât valoarea
ei muzeistică. (…) Castelul Peleş nu e o adunare de camere frumoase, cu multe
obiecte de preţ, nici proprietatea regelui pur şi simplu, Castelul acesta este
cea mai frumoasă întruchipare a Statului român. Casa aceasta e Catedrala Statalităţii
Româneşti. Aici se află înmagazinat în pereţi, cum de exemplu în pereţii unei
biserici se simt fără să poţi vedea credinţa şi iubirea, în pereţii acestui
Castel sunt impregnate molecule de statalitate. Aici e legitimitatea Statului
român. Şi toată această atmosferă pe care o vedem aici nu e doar istorie sau
artă, este fiinţa Naţiunii române, pe care noi am uitat să o privim în ochi”.
Comentariu:
Dacă înlocuim „Castelul Peleş”
prin „Coroana Regală”, recunoaştem cu uşurinţă o parte din contribuţia
„Filozofului” aşa zisei „Case Regale a României”, Radu Duda, la
elaborarea în devălmăşie a „Discursului
Regelui în Parlamentul României”.
Prin
mijloace de persuadare artistico-metafizice, prin folosirea unor simboluri
adecvate („Coroana Regală”, „Castelul Peleş – Catedrală a Statalităţii
Româneşti”) se încearcă acreditarea ideii că monarhia, al cărei ultim
reprezentant legitim este Mihai I, ţine de esenţa, de substanţa Statului român
şi a Naţiunii române. Nu mă îndoiesc, există oameni pentru care aceste
simboluri sunt obiect de cult monarhist, dar sper că există şi oameni pentru
care a face astfel de sofisme este ca şi cum ai pretinde că Sceptrul cu care a
fost împuternicit Ceauşescu Preşedinte al României Socialiste şi Casa
Republicii (Casa Poporului) sunt dovezi peremptorii ale esenţei, substanţei republicane
a poporului şi a statului român.
De
observat şi că în „Discursul Regelui” se sugerează discret, în chiar
Parlamentul României republicane, că monarhia îşi continuă existenţa ei
metafizic-perpetuă şi că Mihai I continuă să fie regele României: „Coroana Regală nu este un simbol al
trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii
noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică,
şi a Naţiunii, în devenirea ei. (…) Jurământul meu a fost făcut şi
continuă să fie valabil pentru toţi românii”.
Despre inapetența fostului rege pentru revenirea la monarhie prin lovitură de stat depune mărturie Emil Hurezeanu :
„Eu, în 1992, în aprilie, de
Paşti, am fost singurul ziarist român şi străin în acelaşi timp, eram şi
una şi alta atunci, care l-a însoţit pe
rege de la Versoix, în acelaşi avion, la Suceava, la Putna, la Bucureşti şi
înapoi la Versoix.
Şi trebuie să vă spun că am fost
în interiorul hotelului Continental, unde era un întreg conclav cu generali de
jandarmerie, de securitate, cu reprezentanţii guvernului, cu reprezentanţii
Bisericii Ortodoxe. „Ce vorbeşte regele ?”, „Unde vorbeşte regele ?”.
În piaţa din faţa Palatului
Telefoanelor şi a hotelului Continental erau zeci de mii de oameni, în piaţa
din faţa fostului Comitet Central, puţin în spate, iarăşi, probabil, o sută de
mii de oameni. Iar Bucureştiul îl întâmpinase, cum bine se ştie, de Paşti, în
1992, ca într-un miracol, un milion de oameni.
Trebuie să vă spun că la un
moment dat a existat o idee, apropo de ipotezele loviturii de stat. Sîntem în
1992, ţara este profund nemulţumită, Iliescu nu este un lider sigur, un milion
de oameni îl aşteaptă ca pe Mesia, de Paşti, pe regele Mihai. În sfârşit, are
voie să vină în ţară. Un milion de oameni în faţa hotelului, la Biserica
Sfântul Gheorghe. I s-a sugerat, de către oameni de bună-credinţă, dintre
fruntaşii opoziţiei româneşti, să nu vorbească din balconul hotelului
Continental, unde audienţa era mai limitată, ci, printr-un canal, unul
generalii care totdeauna îşi găseşte locul în astfel de momente, şi care era în
stare să-şi schimbe şi tunica, dedesubt avea epoleţii regali, i-a sugerat să folosească
un tunel care exista încă de pe vremea Ministerului de Interne, înainte de
Comitetul Central, înainte de’44, şi în felul acesta să ajungă la Ministerul de
Interne actual, la fostul sediu al Comitetului Central şi atunci, în ’92, al
Senatului.
Ideea era următoarea: acolo unde
a vorbit Ceauşescu, de unde a plecat ultimul reprezentant al comunismului, să
vorbească acum primul reprezentant al democraţiei, care ultima oară a avut
chipul monarhului în România. Oricum, bucureştenii erau cu sutele de mii în
faţa Comitetului Central.
Şi ştiţi ce a spus regele atunci
? Ca să vă dau un exemplu, e un exemplu aproape necunoscut, de fapt, n-am avut
ocazia să-l povestesc prea des, un exemplu care spune ceva despre simţul
răspunderii la acest om, care atunci ar fi trebuit să se clatine, poate. Ar fi
putut să se clatine simţul răspunderii, când un milion de oameni te invită să
faci ceva, te aşteaptă ca pe Mesia. A spus aşa: „E zi de Paşti, acolo e sediul
Senatului, un organ al noului stat legitim, republican. Apariţia mea într-un
balcon al sediului Senatului, într-o zi când senatorii nu lucrează, ar putea fi
interpretată ca o tentativă de lovitură de stat. Voi vorbi din balconul
hotelului, care este un loc privat, aşa cum sînt eu acum în raport cu românii”.
Deci, ca să vedeţi, apropo de
apetitul de lovituri de stat, cine îl inventează şi cine-l are cu adevărat”.
Comentariu
Cât de „democratică” ar trebui să
fie revenirea la monarhie din punctul de vedere al „Casei Regale a României”
reiese din spusele „filozofului” acestei Case, Radu Duda
(emisiunea „Sinteza zilei” din 19 sept. 2011, de la Antena 3):
„Cred că este posibil de făcut şi
cred că este mult mai uşor decât ne închipuim. Marile lucruri în istoria
noastră s-au făcut atunci când naţiunea a fost pregătită psihologic pentru aşa
ceva şi 5, sau 6, sau 7 oameni care aveau ceva de spus în concertul Puterii au
făcut-o, s-au pus împreună. Niciodată nu s-a făcut altfel. Suntem mult mai
aproape de aşa ceva decât credem. Dar suntem şi în stare să ratăm, aşa cum
suntem noi campioni la a ne sinucide vesel, fiindcă e un dat de-al nostru nu
numai că ne sinucidem, dar mai şi râdem când o facem. Şi e posibil să ratăm
acest lucru pentru încă 30 sau 50 de ani. (…)
Monarhia este posibilă, ea are
posibilitatea de a salva ceva, suntem aproape de un astfel de gest, dar nu
lipseşte decât voinţa la vârf şi nu am sentimentul că la vârf există oameni
care să fie de acord cu mine sau să înţeleagă aceasta. (…)
Iar povestea cu Constituţia
este o bazaconie, pentru că aşa cum există un articol care spune că articolul
1 nu poate fi schimbat, poate să apară un articol care să schimbe articolul
care spune că nu poate fi schimbat. Astea sunt trucuri, nu e asta problema.
Dacă stătea după trucuri juridice, nu mai făcea Carol I România niciodată. Şi
atunci tot 4, 5 sau 6 oameni care au înţeles că e mai important şi pentru ei,
pentru familiile lor, pentru grupările lor politice şi economice, pentru toată
naţiunea să facă un pas înainte. Nu, nu e imposibil de făcut.”
„Despre Andrei Pleşu se pot spune multe lucruri, „c-a mâncat la toate mesele”: de la Ion Iliescu, când era ministru al culturii, de la Emil Constantinescu, când era ministru de externe, [de la] Traian Băsescu, [când era] consilier. A mai fost şi pe la CNSAS, cu rang de secretar de stat.
Totuşi, despre Liiceanu nu se poate spune că „a mâncat la toate mesele”, pentru că n-a avut funcţii publice. Nu mergea măcar… două rânduri ? Domnia sa nu doar c-a scris eseul acela memorabil despre Rege, l-a şi interpretat, cu o voce orgasmatică, în filmul realizat de Sorin Ilieşiu despre rege. Nimic, nimic, acum ?”
Mugur Ciuvică :
„Bine, „n-a mâncat” domnul Liiceanu ca domnul Pleşu, dar de ciugulit, probabil că se mai ciuguleşte şi dacă nu ai o sinecură directă.
Mai sînt, domnul Patapievici ! Domnul Patapievici e din categoria domnului Pleşu, cu sinecura directă”.
2.2.2.3. Serviciul mediatic pro-monarhist - un serviciu profitabil ?
Ca răspuns la această întrebare, fac o constatare şi un pariu.
a). Constat o simplă coincidenţă, anume că jurnalistul Bogdan Şerban-Iancu :
- a prestat cel puţin 3 filme pentru Majestatea Sa Regele Mihai: „Exilul istoriei”, „Din dragoste de ţară”, „Automobilul, o pasiune regală”;
- a primit în 2011 premiul “Opera Prima”, de la APTR, pentru filmul “Automobilul, o pasiune regală”; din 2011 realizează, la TVR, emisiunea „Documentarele Televiziunii Române”, difuzată în fiecare joi.
b). Pariez că tizul Majestăţii Sale Regele Mihai, anume Mihai Gâdea, talentatul jurnalist de la Antena 3, realizator al unui ciclu de emisiuni pro-monarhiste, va fi premiat în anul viitor, fără nici o legătură cu această prestaţie, de APTR. Cu totul şi cu totul întâmplător, în juriu se vor afla mama Lucia Hossu-Longin şi tata Sorin Ilieşiu, doi iubitori de Maiestate.
2.2.2.4. Pupincurismul monarhist:
Radu Duda :
Gabriel Liiceanu :
Bogdan Şerban-Iancu :
Radu Tudor :
Regele nu datorează nici măcar o explicaţie supuşilor săi
Bogdan Teodorescu :
Valentin Stan :
b). Puseu monarhist al lui Valentin Stan
Fost ”Cercetător științific la Institutul de Studii Istorice și Social -
Politice, în perioada 1988-1990”, devenit monarhist înverşunat după 1989, cunoscutul limbut şi-a prezentat, în emisiunea
„Sinteza zilei” din 25.10.2011, sofismele
pseudo-ştiinţifice prin care susţinea că Drapelul Regal şi Imnul Regal trebuiau
introduse în Parlamentul României, ca „documente istorice”, cu prilejul
„Discursului Majestăţii Sale” !
Potrivit „logicii” lui Valentin Stan, prin prezenţa regelui Mihai în
Parlamentul României a intrat acolo „Istoria”. Aşadar, prin discursul cu
prilejul celei de-a 90-a aniversări, acolo s-a petrecut o lecţie de Istorie,
deci trebuiau folosite „documente istorice”.
Dacă astea-s premisele, de ce trebuiau aduse doar Drapelul Regal şi Imnul
Regal, de ce nu şi mărturiile privind implicaţiile militare şi economice ale
capitulării de la 23 august 1944, de ce nu şi actul abdicării, de ce nu şi
„maşinuţele, pasiunea regală” a lui Mihai ?
Valentin Stan nu mai reuşeşte să mă surprindă prin absurdităţile pe care le
debitează. Într-o emisiune „Conexiuni” oferea ca exemplu de demnitate şi onoare
asaltul cavaleriei poloneze asupra tancurilor lui Hitler ! Bag seama că modelul
lui de demnitate şi onoare este Don Quijote.
Vedeţi şi :
Wikipedia;
articol al meu (secţiunea "Valentin Stan - un propagandist monarhist deşănţat").
Răspunsul lui Mircea Geoană a
fost rezonabil:
„Domnule Stan, eu am spus în mica
mea intervenţie că prezenţa regelui în Parlamentul României e un semn de
respect, o închidere perfectă a perioadei comuniste (…) Dar în acelaşi timp am
spus că asta nu înseamnă că noi încălcăm ordinea republicană a statului. (…)
Ordinea republicană a statului este că statul român, astăzi, are un Imn
Naţional şi, până când se schimbă, este Imnul Naţional al acestei ţări”.
Este monarhismul care se hrăneşte în principal din partea emoţională, sentimentală a fiinţei umane. Am identificat mai multe faţete ale monarhismului afectiv, care nu se exclud (care pot coexista în aceeaşi persoană).
a). Monarhismul ca moştenire sentimentală de familie
Theodor Paleologu declara, în „Cotidianul” din 2 mai 2009, că este „foarte apropiat de familia regală a României” şi că, pentru el, „monarhia este parte din patriotism”. „Tatăl meu era şi el regalist. Fiul meu trebuia să-l aibă ca naş pe regele Mihai”, a adăugat Theodor Paleologu.
Marilena Rotaru (în „JurnalulNaţional” din 24 octombrie 2008):
„Tatăl meu a fost ofiţer în Armata regală, şi-a depus jurământul în faţa Regelui Mihai şi a fost decorat de M.S. cu Coroana României cu Spade şi Coroana României cu Spade şi Frunze”.
Cristina Ţopescu (în emisiunea „Ultima oră” din 03.10.2011, Realitatea tv):
„eu am crescut cu poveşti despre rege, bunicul meu a fost ofiţer de cavalerie, Felix Ţopescu, şi-mi povestea şi am fost fascinată tot timpul , de mică, şi mi-a fost cumva cultivată această admiraţie faţă de Familia Regală, şi faţă de figura regelui, şi faţă de tot ce înseamnă nobleţe, şi decenţă, şi demnitate”.
b). Monarhismul religios
Marilena Rotaru („Jurnalul Naţional” [link: ], 24 octombrie 2008):
"Nici toată apa cumplitului ocean/
Nu poate şterge mirul cu care este uns regele."
Este o replică din "Richard al II-lea" de Shakespeare. Spune tot. Regele este o entitate sacră. El este foarte sus, prin naşterea hotărâtă de Cel Atotputernic, dar şi foarte jos, adică foarte aproape de cei din regatul său. (…)
Adrian Ursu (comentariu în „Sinteza zilei” [link ] din 26.10.2011 ):
Vream să spun că nu neapărat gândul la restaurarea monarhiei, probabil, i-a animat pe cei mai mulţi dintre cei care au ascultat cu atenţie discursul, au înţeles ceva din această vizită, din vizita tuturor monarhilor şi capetelor încoronate.
Ei au aşteptat orice fel de soluţie rezonabilă, în clipa de faţă este mai bună decât tot ce a avut România până acum. Uitaţi-vă la modelul Johannis, care a fost îmbrăţişat din acelaşi motiv şi anume că era diferit, era reprezentarea unei posturi politice mai puţin viciate, neîntinate, poate, de toate păcatele meschinăriilor ăstora pe care le vedem zi de zi.
d). Monarhismul ca mod de a trăi prin alţii
Există oameni care, nemulţumiţi fiind de viaţa lor reală, încearcă o evadare din această viaţă decepţionantă, trăind empatic prin personalităţile din sfera monarhiei, aşa cum alţii trăiesc empatic prin personajele de basm ori de telenovelă.
Actorul Eugen Cristea, participant la spectacolul omagial de la Operă, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări a zilei de naştere a ex-regelui Mihai, spunea despre atmosfera de acolo:
„Ca-ntr-o poveste. E-o poveste frumoasă, cu regi, regine, prinţi şi prinţişoare, o lume cu totul deosebită. Bine că mai există”.
2.2. Feluri de monarhism după motivaţia intrinsecă – extrinsecă a comportamentului monarhist
Monarhismul se dovedeşte a fi sincer sau oportunist prin comportamente.
· Există oameni pentru care monarhismul este o opţiune de-o viaţă şi prin care s-au expus unor riscuri.
· Există şi indivizi pentru care monarhismul este doar un mijloc de a obţine anumite avantaje, sinecuri.
2.2.1. Monarhismul sincer
Corneliu Coposu a fost un monarhist sincer. Nu întâmplător chiar ex-regele Mihai l-a perceput ca fiind unul dintre oamenii care-i sunt cei mai apropiaţi.
Aici este un filmuleţ din 4 mai 1995 (realizat de Marilena Rotaru ?), în care Corneliu Coposu spunea printre altele:
„Sîntem toţi aici, cei care credem în viitorul României, în instituirea democraţiei prin monarhie. Trăiască Regele !
Credinţa mea sinceră, pe care o am de când eram mic şi cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democraţia şi normalizarea în Ţara Românească se va face numai o dată cu restaurarea monarhiei”.
2.2.2. Monarhismul oportunist
2.2.2.1. Val Vâlcu despre monarhiştii oportuniști :
„Aţi întrebat de domnul Liiceanu şi alţi monarhişti d-ăştia, din anii ’90. Ei au văzut soluţia monarhică şi pe persoana regelui Mihai ca un aliat politic în ideea lor de a pune mâna pe putere. Şi poate unii se gândeau: „Domnule, în ’96 vine opoziţia, instaurează monarhia”.
Casa Regală, Familia Regală nu a dorit acest lucru, doreşte ca lucrurile, dacă se va merge în această idee, să vină din partea poporului. E un mesaj pe care regele l-a afirmat deseori.
Şi în această ecuaţie trebuie înţeles de ce n-au mai venit acei monarhişti: că ei nu mai au un interes, s-au folosit de ideea regală, nu mai obţin nici un beneficiu din ea, au abandonat-o”.
2.2.2.2. Un trio monarhist oportunist: Pleşu, Liiceanu, Patapievici
Mihai Gâdea:
c). Monarhismul
Marilenei Rotaru
Cunoscuta realizatoare de emisiuni
de televiziune culturale s-a exersat ca filozof al politicii într-un interviu din
„Jurnalul Naţional” (24 octombrie 2008):
Regimul care a strâns cel mai
mare capital de încredere, din timpurile originare până în zilele noastre, este
monarhia. (…) România a fost monarhie 81 de ani. Am fost atunci printre cele
mai prospere şi civilizate ţări din Europa. Leul românesc se schimba la
egalitate cu francul, marca şi alte valute. Importarea republicii cu tancurile
sovietice a echivalat cu o operaţie contra naturii. Dacă în 1989 redeveneam
monarhie, ne reîntorceam la noi înşine.
Alte cugetări monarhiste a produs Marilena
Rotaru în emisiunea „Sinteza zilei” din 30.10.2011:
„Mă tot gândesc la faptul că, iată, românii
n-au avut de ales de vreo 65 de ani, domnule profesor, nu credeţi ? Momentul
din 30 decembrie ’47 mi se pare că e părăsirea adevărului şi cred că a alege,
cum se discută acum, a alege între a fi monarhist şi a fi republican nu
înseamnă altceva decât a alege între adevăr şi neadevăr, ca să nu spun
minciună. Pentru că ce-a fost republica, care a fost tradiţia republicii în
această ţară ? Republica este un produs sovietic în România, adus pe tancurile
din acele zile, din acei ani. Greşesc, domnule profesor ?”
Dinu C. Giurescu i-a răspuns:
„Nu, nu greşiţi, da’ au trecut 42 de ani de republică şi s-a format o
nouă generaţie care crede că republica e forma ideală, sau credea, că acum
crede mai puţin, cred, dar oricum…”
Comentariu:
Marilena Rotaru reia argumentul că monarhia este intrinsecă „naturii” însăşi
a statului român, căruia i-a conferit prosperitate şi civilizaţie, în deosebire
de republică, formă de guvernare impusă din afară, care este „contra naturii” României
ca stat.
În realitate, statul, în general, după cum o dovedeşte ştiinţa istoriei, nu are un mod de
a fi imuabil, o „natură” dată, ci este o entitate supusă devenirii, transformării,
idee sugerată şi de academicianul Dinu C. Giurescu în răspunsul său politicos. Modificarea
relaţiilor economice, sociale poate să determine şi modificarea formei de guvernare.
Chiar şi monarhia are evoluţia, transformarea ei în istoria universală.
2.1.2. Monarhismul afectivEste monarhismul care se hrăneşte în principal din partea emoţională, sentimentală a fiinţei umane. Am identificat mai multe faţete ale monarhismului afectiv, care nu se exclud (care pot coexista în aceeaşi persoană).
a). Monarhismul ca moştenire sentimentală de familie
Theodor Paleologu declara, în „Cotidianul” din 2 mai 2009, că este „foarte apropiat de familia regală a României” şi că, pentru el, „monarhia este parte din patriotism”. „Tatăl meu era şi el regalist. Fiul meu trebuia să-l aibă ca naş pe regele Mihai”, a adăugat Theodor Paleologu.
Marilena Rotaru (în „JurnalulNaţional” din 24 octombrie 2008):
„Tatăl meu a fost ofiţer în Armata regală, şi-a depus jurământul în faţa Regelui Mihai şi a fost decorat de M.S. cu Coroana României cu Spade şi Coroana României cu Spade şi Frunze”.
Cristina Ţopescu (în emisiunea „Ultima oră” din 03.10.2011, Realitatea tv):
„eu am crescut cu poveşti despre rege, bunicul meu a fost ofiţer de cavalerie, Felix Ţopescu, şi-mi povestea şi am fost fascinată tot timpul , de mică, şi mi-a fost cumva cultivată această admiraţie faţă de Familia Regală, şi faţă de figura regelui, şi faţă de tot ce înseamnă nobleţe, şi decenţă, şi demnitate”.
b). Monarhismul religios
Marilena Rotaru („Jurnalul Naţional” [link: ], 24 octombrie 2008):
"Nici toată apa cumplitului ocean/
Nu poate şterge mirul cu care este uns regele."
Este o replică din "Richard al II-lea" de Shakespeare. Spune tot. Regele este o entitate sacră. El este foarte sus, prin naşterea hotărâtă de Cel Atotputernic, dar şi foarte jos, adică foarte aproape de cei din regatul său. (…)
c). Monarhismul ca alternativă la regimurile politice decepţionante de până acum
Adrian Ursu (comentariu în „Sinteza zilei” [link ] din 26.10.2011 ):
Vream să spun că nu neapărat gândul la restaurarea monarhiei, probabil, i-a animat pe cei mai mulţi dintre cei care au ascultat cu atenţie discursul, au înţeles ceva din această vizită, din vizita tuturor monarhilor şi capetelor încoronate.
Ei au aşteptat orice fel de soluţie rezonabilă, în clipa de faţă este mai bună decât tot ce a avut România până acum. Uitaţi-vă la modelul Johannis, care a fost îmbrăţişat din acelaşi motiv şi anume că era diferit, era reprezentarea unei posturi politice mai puţin viciate, neîntinate, poate, de toate păcatele meschinăriilor ăstora pe care le vedem zi de zi.
d). Monarhismul ca mod de a trăi prin alţii
Există oameni care, nemulţumiţi fiind de viaţa lor reală, încearcă o evadare din această viaţă decepţionantă, trăind empatic prin personalităţile din sfera monarhiei, aşa cum alţii trăiesc empatic prin personajele de basm ori de telenovelă.
Actorul Eugen Cristea, participant la spectacolul omagial de la Operă, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări a zilei de naştere a ex-regelui Mihai, spunea despre atmosfera de acolo:
„Ca-ntr-o poveste. E-o poveste frumoasă, cu regi, regine, prinţi şi prinţişoare, o lume cu totul deosebită. Bine că mai există”.
2.2. Feluri de monarhism după motivaţia intrinsecă – extrinsecă a comportamentului monarhist
Monarhismul se dovedeşte a fi sincer sau oportunist prin comportamente.
· Există oameni pentru care monarhismul este o opţiune de-o viaţă şi prin care s-au expus unor riscuri.
· Există şi indivizi pentru care monarhismul este doar un mijloc de a obţine anumite avantaje, sinecuri.
2.2.1. Monarhismul sincer
Corneliu Coposu a fost un monarhist sincer. Nu întâmplător chiar ex-regele Mihai l-a perceput ca fiind unul dintre oamenii care-i sunt cei mai apropiaţi.
Aici este un filmuleţ din 4 mai 1995 (realizat de Marilena Rotaru ?), în care Corneliu Coposu spunea printre altele:
„Sîntem toţi aici, cei care credem în viitorul României, în instituirea democraţiei prin monarhie. Trăiască Regele !
Credinţa mea sinceră, pe care o am de când eram mic şi cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democraţia şi normalizarea în Ţara Românească se va face numai o dată cu restaurarea monarhiei”.
2.2.2. Monarhismul oportunist
2.2.2.1. Val Vâlcu despre monarhiştii oportuniști :
„Aţi întrebat de domnul Liiceanu şi alţi monarhişti d-ăştia, din anii ’90. Ei au văzut soluţia monarhică şi pe persoana regelui Mihai ca un aliat politic în ideea lor de a pune mâna pe putere. Şi poate unii se gândeau: „Domnule, în ’96 vine opoziţia, instaurează monarhia”.
Casa Regală, Familia Regală nu a dorit acest lucru, doreşte ca lucrurile, dacă se va merge în această idee, să vină din partea poporului. E un mesaj pe care regele l-a afirmat deseori.
Şi în această ecuaţie trebuie înţeles de ce n-au mai venit acei monarhişti: că ei nu mai au un interes, s-au folosit de ideea regală, nu mai obţin nici un beneficiu din ea, au abandonat-o”.
2.2.2.2. Un trio monarhist oportunist: Pleşu, Liiceanu, Patapievici
Mihai Gâdea:
„Despre Andrei Pleşu se pot spune multe lucruri, „c-a mâncat la toate mesele”: de la Ion Iliescu, când era ministru al culturii, de la Emil Constantinescu, când era ministru de externe, [de la] Traian Băsescu, [când era] consilier. A mai fost şi pe la CNSAS, cu rang de secretar de stat.
Totuşi, despre Liiceanu nu se poate spune că „a mâncat la toate mesele”, pentru că n-a avut funcţii publice. Nu mergea măcar… două rânduri ? Domnia sa nu doar c-a scris eseul acela memorabil despre Rege, l-a şi interpretat, cu o voce orgasmatică, în filmul realizat de Sorin Ilieşiu despre rege. Nimic, nimic, acum ?”
Mugur Ciuvică :
„Bine, „n-a mâncat” domnul Liiceanu ca domnul Pleşu, dar de ciugulit, probabil că se mai ciuguleşte şi dacă nu ai o sinecură directă.
Mai sînt, domnul Patapievici ! Domnul Patapievici e din categoria domnului Pleşu, cu sinecura directă”.
2.2.2.3. Serviciul mediatic pro-monarhist - un serviciu profitabil ?
Ca răspuns la această întrebare, fac o constatare şi un pariu.
a). Constat o simplă coincidenţă, anume că jurnalistul Bogdan Şerban-Iancu :
- a prestat cel puţin 3 filme pentru Majestatea Sa Regele Mihai: „Exilul istoriei”, „Din dragoste de ţară”, „Automobilul, o pasiune regală”;
- a primit în 2011 premiul “Opera Prima”, de la APTR, pentru filmul “Automobilul, o pasiune regală”; din 2011 realizează, la TVR, emisiunea „Documentarele Televiziunii Române”, difuzată în fiecare joi.
b). Pariez că tizul Majestăţii Sale Regele Mihai, anume Mihai Gâdea, talentatul jurnalist de la Antena 3, realizator al unui ciclu de emisiuni pro-monarhiste, va fi premiat în anul viitor, fără nici o legătură cu această prestaţie, de APTR. Cu totul şi cu totul întâmplător, în juriu se vor afla mama Lucia Hossu-Longin şi tata Sorin Ilieşiu, doi iubitori de Maiestate.
2.2.2.4. Pupincurismul monarhist:
Pentru început, vă ofer un montaj video, intitulat "Pupici pe fesele Majestăţii Sale Regele Mihai 1". Vă recomand să aveţi o lămâie în mână.
a).
Justificare terminologică
Există comportamente atât de
dezagreabile moralmente încât a te referi la ele prin eufemisme este comparabil
cu a vărsa parfum în latrină pentru a face mediul agreabil.
De aceea, pentru a mă referi la
manifestările monarhiste saturate de linguşire, servilism, arivism, termenul
potrivit mi se pare a fi cel de pupincurism
monarhist.
b).
Trăsături ale pupincurismului promonarhist (b1 şi b2) :
b1).
Adulaţia monarhului
Metaforic vorbind, pupincuristul
se raportează la curul adulat ca şi cum ar fi o icoană, el îşi depune ofranda
de pupici ca o formă de anusofilie.
Pupincurismul monarhist nu este o
invenţie a zilelor noastre. Lucian Boia a scris o carte pe care n-am citit-o
încă, apărută la editura Humanitas în 2011, anume Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930-1950,
în care autorul „a inventariat elogiile aduse de intelectualii vremii
conducătorului iubit, Carol al II-lea”.
Oceanul
de calificative elogioase, aclamaţii, ovaţii
Un prim simptom al pupincurismului
faţă de ex-regele Mihai este oceanul de
calificative elogioase, multe dintre ele la superlativ, de aclamaţii, ovaţii.
„Omul acesta e ca un laser, e cel mai bun aparat Roentgen,
Regele, el vede prin noi”; este „omul
cel mai respectat, iubit, admirat din România”, „mesagerul lui Dumnezeu către
noi” (la Antena 3, în emisiunea „Sinteza zilei”din 19 Septembrie 2011).
regele este „legătura cu Dumnezeu”, „capul întors spre cer
al unui popor întreg”, „punctul cardinal”, „chipul de sărbătoare (al
poporului)”, „fiinţa noastră adunată laolaltă într-un punct înalt” (în eseul
despre rege, scris de Liiceanu pentru filmul „Monarhia salvează România” şi
citit de el însuşi „cu o voce orgasmatică”, cum spunea Mihai Gâdea).
Valentin Stan :
apreciază că „Majestatea Sa” este un Erou, este Istoria
însăşi:
„a fost 10 Mai și cu toții am
uitat în lașitatea noastră că stăm în țară cu Istoria, cu un Erou care
ori unde s-ar duce, orice șef de stat ar fi mândru să-i strângă mâna. (…) Fiți
binecuvântat, Majestate, și iertați-ne pentru lașitate. Publicitate.” (la
Antena 3, în emisiunea „Conexiuni” din 14.05.2010).
„Ştiţi ce am observat eu astăzi
în Parlament ? Am văzut nişte băieţi şi fete, de partea bună a istoriei,
într-adevăr, l-au întâmpinat pe Majestatea Sa. Adică, domnule Geoană, nu ştiu
dacă dumneavoastră sesizaţi exact: au întâmpinat Istoria, a venit Istoria
în Parlament !” (la Antena 3, emisiunea „Sinteza zilei” din 25 octombrie 2011).
„Cel care reprezintă portdrapelul
speranţei româneşti, Regele Mihai I” (în filmul-reportaj „Automobilul, o
pasiune regală”).
„Da’ mă bucur că am apucat clipa asta, să-l văd pe regele
Mihai aplaudat de-atâta lume, ovaţionat şi aclamat, ceea ce înseamnă că, într-un fel sau altul, Dumnezeu şi-a
întors faţa către noi.” (Antena 3, în emisiunea „Sinteza zilei” din 25 oct.
2011).
„Istorie în stare
pură, asta a fost în seara aceasta.” (la spectacolul omagial de la Opera, 25
oct. 2011). „Istorie în stare pură, istorie în stare pură.” (la Antena 3, în
emisiunea „Sinteza zilei” din 25.10.2011).
„oameni care poartă pe umerii lor istoria” (referitor la
Mihai şi Ana). (la Antena 3,în emisiunea „Sinteza zilei” din 25.10.2011).
„Vă daţi seama că un om de talia asta şi care-a văzut ce-a
văzut şi a făcut actele pe care le-a făcut, adică nu a fost un călător prin
viaţă, chiar a avut nişte momente mega-istorice, când vine cineva şi-i spune…
orice, se uită la el şi-i spune „Şi ce dacă ?” (…)
Replica lui Mihai I este extrem de simplă, a zis: „Şi ce
dacă ? Traian Băsescu spune lucruri despre mine. Şi ce dacă ?” ”
Aşadar, domnul profesor B.T. consideră absolut normal ca
Mihai să răspundă, de exemplu, cu „Şi ce dacă ?” atunci când Băsescu îl acuză
de "un act de trădare a interesului național al României” și de a fi fost „slugă la ruşi” !
Pupincurismul promonarhist atinge apogeul prin Valentin Stan, ahtiat după rangul de Pupincurist Şef
la „Casa Regală a României”. În citatul următor veţi constata că VS, monarhist
dur, gelos şi complexat, se grăbeşte să-l apere pe „Majestatea Sa” fie şi de o
posibilă scamă pe care, din greşeală, cineva ar orienta-o către „Rege”, mişcându-se în preajma acestuia.
„Iar în ceea ce-i priveşte pe
aceşti „monarhişti” în afara istoriei, flecari şi penibili, deşi se trag din
familii cu oarece ştaif, uite aici, în „Cotidianul din 2 mai 2009”, citez din
domnul Paleologu: „Tatăl meu era şi el regalist. Fiul meu trebuie să-l aibă ca naş
pe regele Mihai”. Omu’ ăsta îi face agendă Majestăţii Sale ! Acest penibil,
care face toate tâmpeniile din manualul cu greşeli ale monarhistului analfabet
! Şi eu v-aş mai da din astea, dar din respect pentru Majestatea Sa n-am s-o
fac”.
Ptiu, Drace !
Când
interacţionez cu astfel de ipochimene, îmi revine gândul că drumul Conducătorului care sfârşeşte în
faţa plutonului de execuţie este însoţit de aplauzele şi ovaţiile lingăilor. Eunucii castrați de spiritul critic, prin servilismul lor, augmentează instinctul
voinţei de putere al Conducătorului, care, hrănit cu aplauze şi ovaţii, devine
balaur cu şapte capete.
Nicolae Ceauşescu a trăit o
experienţă de acest fel.
Ex-regele Mihai este un om de 90
de ani şi, sunt aproape sigur, are momente în care atinge înţelepciunea
ataraxiei. Conştientizarea repetată a proximităţii propriei tale morţi este de
natură să te facă să trăieşti liniştea înţeleaptă, ataraxia. Dar pupincuriştii
îl pervertesc, îi creează excitaţii îndepărtate de ataraxie. Probabil că omul
acesta citeşte ziare, vede emisiuni de televiziune, este corupt cu informaţii
despre adularea lui. Am avut certitudinea unui astfel de feed-back când am
aflat de interviul acordat unui corespondent al BBC-ului,
Nick Thorpe, în care era întrebat de reacţiile la acuzaţiile exprimate de Băsescu.
Nick Thorpe :
„Cum reacţionaţi la declaraţiile
Preşedintelui Băsescu ?”
Fostul rege al României :
”Nici nu merită să reacţionez la
aşa ceva, pentru că este un lucru atât de mărut, ştiţi asta ! Şi este de genul
acesta, cu cât insultă mai mult, cu atât se crede mai important ! Nu-mi pasă”.
Nick Thorpe :
„Aţi fost surprins că
Preşedintele Băsescu a vorbit în astfel de termeni ?”
Fostul rege al României :
„Nu, nici măcar nu m-am gândit la asta ! Chiar
a apărut şi într-un ziar că nu a fost absolut nicio reacţie la declaraţia lui
Băsescu din partea noastră. De ce să fi reacţionat ? Şi ce dacă !” [râde]
Alde Bogdan Teodorescu pot fi
satisfăcuţi, au contribuit eficient la creşterea acestui sentiment august-divin
al ex-regelui de lipsă a responsabilităţii faţă de acuzaţiile care i se aduc. Monarhul
nu-i responsabil decât în faţa lui Dumnezeu. El poate decide să se tragă cu
tunurile în răsculaţi, sau poate asista la un astfel de spectacol, dar el nu e
dator să de-a socoteală în faţa supuşilor săi. Evident, până când ajunge pe
eşafod sau în faţa plutonului de execuţie.
Imaginea
gonflată a monarhului
Pupincurismul monarhist faţă de ex-regele Mihai ignoră
mediocritatea personajului respectiv, creându-i acestuia din te miri ce o imagine gonflată, comparabilă prin
dimensiuni cu mari personalităţi ale istoriei universale. Mai mult, este
prezentat ca având un mandat divin.
Valentin Stan, într-una
din aiurelile sale, vede măreţia „Majestăţii Sale” în faptul că Vîşinski stătea
cu mâna la cozoroc în situaţia în care Mihai pleca din ţară: „Dar
știu, de pildă, cine au fost comisarii lui Stalin, cei care au pus bocancu' pe grumazul Europei, dintr-o
parte în alta a continentului, oamenii ăștia care au stăpânit lumea, care au
venit în România și au spus regelui nostru, Mihai, să plece. Dar chiar și în acele vremuri, când acești
comisari i-au spus să plece, stăteau cu mâna la cozoroc în fața Majestății
Sale. Ce ziceți de treaba asta ? Iată
comisarul sovietic, Vîșinski, cu mâna la cozoroc în fața Majestății Sale.” (la
Antena 3, în emisiunea „Scurtcircuite”
din 14.05.2010).
Stătea, Stane, Vîșinski cu mâna
la cozoroc, dar tu nu pricepi cine saluta ca şef: ghici, cine pe cine îl cărăbănea
din ţară ?
În aceeaşi emisiune :
„Zilele astea, Majestatea Sa a fost invitată la Moscova, la
parada Victoriei, singurul şef de stat din România recunoscut de ruşi, de ţarii
noi ai Moscovei.”
Ia uite, domnule, alde Putin au
reacţii pupincuriste faţă de Majestatea Sa Regele Mihai I ! Poftim de-l mai
crede pe pupincuristul Marelui Licurici, care spunea în emisiune tv despre
acelaşi personaj că se face vinovat de „un act de trădare a interesului
naţional al României” şi de a fi fost „slugă la ruşi”.
Domnul profesor Stan, fost ”cercetător
științific la Institutul de Studii Istorice și Social - Politice, în perioada
1988-1990”, actualmente monarhist în călduri, o fi auzit, o fi citit şi
enunţuri de felul celor care urmează ?
„Unii susțin că lovitura de stat a făcut
posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România și în Europa, în
detrimentul trupelor Aliaților occidentali. Alții văd în absența de-a lungul
anilor a unor invitații pentru Mihai la majoritatea festivităților din Occident
dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare
tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a
aniversare a Zilei Victoriei de vreun stat vestic; a fost invitat doar la
serbările din Rusia și la anumite comemorări din Cehia și Slovacia”. [ro.wikipedia.org ]
Bogdan Şerban Iancu, în filmul
„Automobilul, o pasiune regală”, susţine că Mihai îşi poartă grijile de rege
al României şi pe vece: „Nicio secundă a
vieţii sale nu a uitat că are, ca rege, o datorie de onoare şi de suflet pentru
ţara şi oamenii săi.”
Bogdan Teodorescu , în
emisiunea omagială „Sinteza zilei” din 26.10.2011, a reuşit o prestaţie
promonarhistă care ar trezi invidia chiar şi a celor mai libidinoşi
pupincurişti ai lui Nicolae Ceauşescu.
Mai întâi, domnia sa susţine că aşa-numitul „discurs al
Regelui în Parlamentul României”, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări a
zilei sale de naştere, „este una din cele mai importante momente publice pe
care le-a trăit România de foarte multă vreme încoace”.
Te întrebi, care pot fi argumentele prin care se poate
susţine că acel produs tern, realizat în devălmăşie [link spre filmuleţul
„Discursul Regelui în Parlament – un produs în devălmăşie”], are o asemenea istorică importanță ? Care-i valoarea lui, încât să justifice astfel de
aprecieri şi trăiri din partea lui Bogdan Teodorescu : „Discursul regelui este excepțional din punct de vedere
comunicaţional.” (…) „Este, de asemenea, un discurs fabulos din punct de vedere al modului în care un lider de stat
trebuie să se raporteze la cetăţeni.” (…) „m-a uimit”,
„m-a uluit” ?
Să-i dăm cuvântul propagandistului Bogdan Teodorescu :
„Şi simt nevoia să repet o frază care pe mine m-a uimit, cu
toate că este simplă, e banală, este o frază exemplară pentru momentul pe care
îl trăim: „Sînt mâhnit că după două decenii de revenire la democraţie oamenii
bătrâni şi cei bolnavi sînt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare”.
Nu-i aşa că-i genial ? Nu, nu enunţul „Sînt mâhnit…”, pe
care-l aud aproape zilnic la cozile de la alimentara, de la farmacie, ci
propagandistul ! Cum poate el să facă din căcat bici de mătase, care şi
pocneşte în plină emisiune omagială !
Dacă spun: Majestate, mie-mi pare că Domnia Voastră minţiţi
când spuneţi că sunteţi „mâhnit că după două decenii de revenire la democraţie
oamenii bătrâni şi cei bolnavi sînt nevoiţi să treacă prin situaţii
înjositoare”, gândindu-mă cât sunteţi de lacom după averile cerute de la statul
care nu-şi onorează datoriile faţă de bătrâni şi bolnavi, atunci Bogdan
Teodorescu va aprecia ca fiind corect răspunsul Domniei Voastre către mine „Şi
ce dacă !”.
În al doilea rând, propagandistul B.T. suflă tare în
imaginea gonflabilă a Majestăţii Sale (pe orificiul dorsal-inferior, prevăzut
cu un dop), încât imaginea concurează în mărime cu imaginile marilor
personalităţi ale istoriei universale. Mare performanţă este să faci din
imaginea unui flăcăiaş de vreo 20 de ani, care se juca, atunci când militarii
români mureau pe fronturi, cu „maşinuţe” primite cadou, flăcăiaș pe care Ion Antonescu îl
ducea, ca pe un breloc, din când în când, în zonele belicoase, să faci, zic, o imagine-challenger
în raport cu Alexandru Macedon, sau Napoleon, sau Stalin, sau Hitler, sau De
Gaulle, sau Mao !
Bogdan Teodorescu dixit :
„Nouă ne scapă personalitatea lui Mihai I. El a fost
contemporan cu Hitler, contemporan cu Stalin, contemporan cu Roosevelt,
contemporan cu Truman, contemporan cu Mussolini, a avut conflict sau alianţă cu
aceşti oameni. A condus armatele române, prin poziţia pe care o avea, până la
Cotul Donului, până la Odessa şi până în Tatra. A făcut o schimbare de arme în
1944, a salvat România de invazia rusească, din postura de ţară cucerită. Deci
acest om are anvergura să înţeleagă cum arată istoria reală şi relaţia cu
cetăţenii unei ţări.” (…)
„Şi şansa noastră a fost să vedem cum arată un mare om de
stat în funcţiune, pe teritoriul nostru, nu în filme, nu în documentare, nu în
memorialistică, ci pe viu, în această ţară.” (…)
„Eu sînt atât de marcat de povestea asta fiindcă niciodată
nu mi-a fost dat să întâlnesc un om care a făcut atât de multă istorie.” (…)
„Francezii fac sute de documentare despre De Gaulle , sârbii
despre Tito, chinezii despre Mao, noi l-avem p-al nostru, care are locul lui în
documentare şi, culmea, mai e şi în viaţă. (…) „un om de talia asta şi care-a
văzut ce-a văzut şi a făcut actele pe care le-a făcut, adică nu a fost un
călător prin viaţă, chiar a avut nişte momente megaistorice” (…)
Radu Duda :
Şi de 15 ani de când sunt membru
al Familiei Regale nu l-am văzut
niciodată greşind, adică luând o decizie greşită.”
Dacă este adevărat că „errare
humanum est” şi că Majestatea Sa nu greşeşte, rezultă, oare că MS nu-i om ?
Încă vi se pare că Mihai este
„omenesc, prea omenesc” ? Atunci citiţi-le şi pe astea care urmează.
Radu Duda
„Regele are o dimensiune de care
nici nu ştiu bine dacă e direct responsabil. Cred că i-a pus Dumnezeu ceva în fiinţă şi l-a făcut un fel de mesager pentru
noi. Şi aceasta nu are legătură directă cu calitatea lui, ci cu harul, cu
destinul lui.” (la Antena 3, în emisiunea „Sinteza zilei” din 19 septembrie
2011).
Marilena Rotaru :
„Regele este o
entitate sacră. (…) „Pentru mine, după Dumnezeu şi Alaiul Ceresc,
Regele Mihai e cea mai înaltă instanţă morală.” (în „Jurnalul Naţional”
din 24 octombrie 2008).
b2).
Anusofilia pupincuristă dăunează grav judecăţii
Febra indusă de anusofilia
pupincuristă monarhistă este periculoasă, consecinţele ei fiind de la minore
lapsusuri, până la dictatul comportamentului unic, al unităţii de opinii
promonarhiste şi dispreţul faţă de popor, faţă de democraţia autentică.
Valentin Stan, în emisiunea sa „Scurtcircuite” din 14.05.2011, este preocupat
de admonestarea poporului ingrat faţă de Majestatea Sa, dar nu face dovada că ştie
nici măcar când s-a născut Ex-ul.
„Dragii mei, suntem la câteva
zile după 10 Mai, am uitat cu toții de Majestatea Sa (…) Și pentru că este
momentul să vă spun, iată un album superb despre Majestatea Sa. Am să vă citesc
ceea ce prințul Charles scrie despre
Regele Mihai în acest album”. [citeşte din album] „Pare un lucru
extraordinar că Mihai a ajuns la vârsta de 80 de ani”. Era momentul din 2007
(sic !).”
Păi, domnule Pupincurist Nambăr Oan,
aveam aşteptări mai mari de la matale, care ne tot urechezi pentru că nu suntem
atenţi la evenimentele din viaţa Majestăţii Sale. Fă şi dumneata un calcul elementar: Mihai este născut
în 25 octombrie 1921; dacă adăugăm 80 de ani, rezultă că a 80-a aniversare a fost
în 2001, nu în 2007, cum spui dumneata în delir promonarhist !
Bogdan Teodorescu
„Nouă ne scapă personalitatea lui
Mihai I. A condus armatele române, prin poziţia pe care o avea, până la Cotul
Donului, până la Odessa (…).”
Din două
una:
- sau lui BT anusofilia promonarhistă i-a afectat grav judecata,
- sau este un spion deghizat al lui Băsescu.
Dacă îl laudă sincer pe Ex-ul, atunci
are judecata afectată grav, căci astfel se explică lăudarea Fostului pentru ceva
pentru care Ion Antonescu a fost împuşcat.
Dacă este spionul lui Băsescu, atunci
susţine în alte cuvinte ceea ce Băsescu spunea astfel: „noi încă nu ne așezăm corect valorile. Spre
exemplu, pentru noi toți, și pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de
holocaustul împotriva evreilor și țiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu
știu ce… Nimeni nu spune că statul român avea un Șef de stat atunci ! Ăsta era
doar Prim-ministru ! [arată revista cu fotografia lui Ion Antonescu – n.m.,V.].
Unora le dăm averile, iar pe alții îi considerăm criminali de război - șeful de
stat și primul-ministru – doar pentru că unul a fost slugă la ruși și a lăsat
țara, prin abdicare, îl iertăm de toate păcatele ?”
Bogdan Teodorescu mai spune şi alte
tâmpenii: [Mihai I] „a salvat România de
invazia rusească, din postura de ţară cucerită”.
Gabriel Liiceanu:
„Un domn, un rege, un monarh
există pentru a garanta că un popor poartă în el ceva sfânt. Când un popor îşi
pierde Suveranul, el întrerupe legătura cu Dumnezeu şi pierde ceea ce în chip
esenţial îl ţinea laolaltă.”
Liiceanu bate câmpii. Conform
acestei „filozofii” a lui, regele este şi liderul religios, este intermediarul
dintre popor şi Dumnezeu, nu mai e nevoie de cler, de Patriarh, căci Regele
este Factotum. Şi apoi, dacă este adevărat ce spune Liiceanu, anume „Când un
popor îşi pierde Suveranul, el întrerupe legătura cu Dumnezeu şi pierde ceea ce
în chip esenţial îl ţinea laolaltă”, atunci în toate ţările în care a dispărut monarhia
ar trebui să existe doar atei care umblă bezmetici, ca nişte oi rătăcite de
turmă şi de Păstor. Dar nu asta e realitatea. Nu e prima dată când autorul
„Apelului către lichele” siluieşte realitatea pentru a o potrivi patului
procustian al prejudecăţilor lui.
Despre iubirea poporului pentru rege
Când eşti sub tirania
prejudecăţilor nu mai vezi decât ceea ce este conform acestor prejudecăţi (vedeţi
montajul video „Monarhiştii văd realitatea prin prejudecăţile lor”).
Liiceanu :
„Priviţi aceste imagini. (…).
Niciodată unui conducător comunist nu i s-a mângâiat cu trupurile oamenilor
maşina care-l purta, pentru că nimeni nu se recunoştea în el, pentru că nimeni
nu-l iubea.” E un fragment din celebrul eseu despre Rege, din filmul „Monarhia
salvează România”.
Liiceanu minte. De exemplu, când
a murit Gh. Gheorghiu-Dej peste un milion de oameni au trecut pe la
catafalc. Recomand şi lectura articolului
„Remember Gheorghe Gheorghiu-Dej”, al domnului Nicolae Nicu (inclusiv comentariile
sale).
Despre „modestia şi simplitatea Familiei Regale”, apropierea ei de
popor
Liiceanu:
În acelaşi eseu, Liiceanu mai scrie:
„Amintiţi-vă de convoiul prezidenţial care trecea în viteză pe strada pustiită,
de trecătorii ţintuiţi locului sub privirile iscoditoare ale haitelor de pază
care brodau trotuarele Căii Victoriei.”
În antiteză, vorbeşte de miile de
oameni care „mângâie cu trupurile lor” maşina în care se află Regele. Dar nu vrea
să vadă cum, în „Monarhia salvează România”, maşina regală e înconjurată de gealaţi
şi cum alţi gealaţi eliberează cu „delicateţe” drumul din faţa maşinii.
Dana Grecu, referindu-se la momentul de la aniversarea ex-regelui
Mihai, 2011, este pe aceeaşi lungime de undă cu Liiceanu:
„Pe mine m-a impresionat foarte
tare faptul că n-am văzut gealaţi astăzi, n-am văzut SPP astăzi, n-am văzut
poliţişti blocând circulaţia, n-am văzut Familia Regală încercuită de nişte
stâlpişori de protecţie, nu cumva să ajungă cineva să pună mâna pe rege. (…)
Asta m-a impresionat, modestia şi simplitatea acestor oameni, care poartă pe
umerii lor istoria.”
Păi nu i-o fi văzut, căci erau bine ascunşi, pentru a crea impresia de modestie şi simplitate, de apropiere de popor. Familia Regală trăieşte şi ea, sărmana, în nişte cocioabe cu buline roşii, mănâncă pe apucate, s-a văzut asta şi la cina săracilor de la CEC, din 25 oct. 2011. Curată modestie şi simplitate.
b3). Dictatul
comportamentului promonarhist monolitic
Monarhiştii pupincurişti nu sunt
satisfăcuţi prin manifestarea anusofiliei lor promonarhiste, ei dictează
societăţii, în ansamblul ei, comportamentul promonarhist monolitic.
Valentin Stan urechează poporul român pentru că, în „laşitatea lui
funciară”, a uitat să aducă osanale „Majestăţii Sale” la 10 mai:
„Hai să vă arăt pe Regele vostru,
pentru că acum câteva zile a fost 10 Mai, Ziua Suveranului, pe care am uitat-o
în laşitatea noastră funciară. (…) cu toţii am uitat, în laşitatea noastră, că
stăm în ţară cu Istoria, cu un Erou, care oriunde s-ar duce, orice şef de stat
ar fi mândru să-i strângă mâna. (…) Şi, ca să ne-aducem aminte, Imnul Regal”.
Mihai Gâdea, folosind un ton inchizitorial, îi numără pe degete pe
cei care s-au făcut vinovaţi de a fi lipsit de la aniversarea „Majestăţii Sale”
în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011: cu excepţia ministrului
justiţiei, „nici un alt membru al Guvernului nu a venit să stea acolo unde erau
locurile. Nu a venit nici un reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale, nu a
venit nici un reprezentant de vârf din Biserica Ortodoxă Română”.
Ovidiu Mihalache, „comandor, fost consilier militar al Casei
Regale”, are şi el of-ul lui: „Din punct de vedere moral, tehnic, legal,
Majestatea Sa este încă Mareşal al Armatei Române. Ce m-a frapat, şi nu numai
la acest 25 octombrie, la toate ultimele 25 octombrie, este faptul că Armata
Română nu a dat un cât de mic semn de omagiu Regelui”.
Radu Tudor, care poate fi, după cum o cere momentul, atât un
excelent procuror anti-comunism sau anti-Băsescu, cât şi un excelent
pupincurist promonarhist, se declară „extrem de dezamăgit de reacţia pe care a
avut-o Patriarhul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”, adică de
faptul că acesta a lipsit de la adunarea de la Parlamentul României, prilejuită
de aniversarea fostului rege.
Relevant, pentru mentalitatea acestor monarhişti pupincurişti, este
faptul că, deşi se declară încântaţi de „simplitatea şi modestia celor din
Familia Regală”, de faptul că nu interpun „gealaţi” între ei şi poporul pe care
- nu-i aşa ? – îl iubesc, totuşi sunt în stare să-i linşeze pe cei care mişcă
în front în faţa „Majestăţii Sale”.
Liiceanu, Pleşu, Patapievici sunt acuzaţi pentru că nu au adus
ofranda de pupici pe fesele „Majestăţii Sale” în ziua aniversării zilei de
naştere (25 octombrie 2011).
Adrian Ursu îi ironizează pe „istoricii” de la Evenimentul zilei şi
pe Paul Lambrino pentru atacurile lor asupra „regelui”. „În Evenimentul zilei
erau publicaţi tot felul de istorici d’ăştia ieşiţi de prin catacombele
Arhivelor Naţionale, care fiecare avea câte-o hârtiuţă în mână, zicea c-a
descoperit ceva în încercarea de a-l denigra pe rege şi actul de la 23 august
şi alte momente ale istoriei. Mai mult, astăzi a ieşit şi prinţul acela,
Lambrino, a ieşit cu nişte declaraţii „cutremurătoare, cutremurătoare”. (…) A
ieşit şi a zis că e intolerabil ce-a făcut regele; deci 50 de ani de comunism
n-a făcut nimic pentru acest popor, aşa ceva nu se poate, nici măcar salam cu
soia n-a mâncat. Deci toată lumea s-a întrebuinţat cum a putut în aceste zile.”
Adrian Ursu este supărat şi din
cauză că Traian Băsescu şi-a făcut de lucru acordând nişte decoraţii în ziua în
care „a refuzat să meargă să-l onoreze pe cel care a fost Comandantul Suprem al
Armatei Române într-un moment istoric”.
Mihai Gâdea este indignat de faptul că, în timp ce „Majestatea Sa
vorbeşte, este în mijlocul discursului emoţionant”, parlamentarul Culiţă Tărâţă
îşi permite să meargă prin sala Parlamentului cu mâna în buzunar.
Pentru conformitate: montajul
video „Monarhismul pupincurist dictează societăţii comportamentul promonarhistmonolitic”.
b4). Dispreţul
faţă de popor, democraţie, ordinea republicană
Dacă monarhiştii pupincurişti
şi-ar manifesta anusofilia lor promonarhistă în aşa fel încât să nu ne afecteze
pe noi, ceilalţi, comportamentul lor n-ar constitui o problemă. Dar ei îşi
etalează dispreţul faţă de popor, faţă de democraţie, aşa burgheză cum e ea, faţă
de ordinea de drept republicană. Unii sunt chiar agresivi, exprimând
imperativul instaurării de urgenţă şi în mod necondiţionat a monarhiei.
Madam Cristina Ţopescu, sedusă de potenţa istorică uriaşă a Regelui, cugetă
sentenţios: „Nici nu cred că merităm un
personaj de o asemenea anvergură, îmi pare rău să spun asta.” (în emisiunea
„Ultima oră” din 03.10.2011, la Realitatea tv).
Musiu Valentin Stan e nemulţumit de faptul că
n-au fost introduse Imnului Regal şi Drapelul Regal în Parlament, cu prilejul
discursului „Majestăţii Sale” la împlinirea celor 90 de ani de viaţă. De ce nu
şi coroana, şi tronul ? De la omul care spune „a fost Zece Mai, ziua Suveranului pe care am uitat-o în lașitatea
noastră funciară. (…) am uitat în lașitatea noastră că stăm în țară cu Istoria,
cu un Erou (…) Fiți binecuvântat,
Majestate, și iertați-ne pentru lașitate” te aştepţi la orice.
Radu Tudor e mai zănatic, dacă se poate
spune aşa; el e supărat ca un copil râzgâiat de faptul că „regele Mihai” s-a
suit în maşină şi a plecat, în loc să rămână „acolo unde-i este locul”, adică,
după mintea zănaticului, în fruntea ţării. „Şi-am
mai încercat, din păcate, un sentiment de maximă frustrare, poate e un paradox
ce vă spun, dar am avut un sentiment
aproape de revoltă în momentul în care regele Mihai s-a suit în maşină şi a
plecat. Pentru că mi-am dat seama că se termină ziua asta, că se termină
visul ăsta foarte, foarte frumos, şi că mâine ne întoarcem la troglodiţii care
ne conduc. Am visat, a fost un vis foarte frumos, şi de mâine dimineaţă o luăm de la capăt. Şi-l revedem pe
regele Mihai omagiat din când în când, sau în imaginile pe care le-a filmat
Antena 3, din păcate, şi nu-l vedem
acolo unde-i este locul.”
Pentru astfel de zănatici nu
intră în calcul voinţa poporului, nici măcar că Ex-ul, ca om de 90 de ani, are
alte priorități.
Am
lăsat la urmă cugetările „Filozofului Casei Regale”, Radu Duda, cel care o scoate din încurcături pe „Prinţesa Moştenitoare”
atunci când aceasta îşi termină prea repede puţinele-i idei sau când se înţepeneşte
în necunoaşterea limbii române. Notaţi cugetările Alteţei Sale Radu Duda, ca să
nu muriţi proști.
Istoria
o fac 4-7 oameni, iar prostimea o suferă.
„Marile lucruri în istoria noastră s-au făcut
atunci când naţiunea a fost pregătită psihologic pentru aşa ceva şi 5, sau 6,
sau 7 oameni care aveau ceva de spus în concertul Puterii au făcut-o, s-au pus
împreună. Niciodată nu s-a făcut altfel.”
Democraţie
? Constituţie ? Bazaconii !
„Iar povestea cu Constituţia este o bazaconie, pentru că aşa cum există
un articol care spune că articolul 1 nu poate fi schimbat, poate să apară un
articol care să schimbe articolul care spune că nu poate fi schimbat. Astea
sunt trucuri, nu e asta problema. Dacă stătea după trucuri juridice, nu mai
făcea Carol I România niciodată. Şi atunci tot 4, 5 sau 6 oameni care au
înţeles că e mai important şi pentru ei, pentru familiile lor, pentru grupările
lor politice şi economice, pentru toată naţiunea să facă un pas înainte.”
De reţinut şi ordinea importanţei
intereselor: „pentru ei, pentru
familiile lor, pentru grupările lor politice şi economice, pentru toată
naţiunea”.
Cum era de aşteptat, regăsim şi la
Alteţa Sa Radu Duda ideea că poporul prost nu e demn de monarhul lui, de astă dată
Carol I. Monarhul este Scopul-în-sine, poporul prost este doar Mijlocul prin care
se realizează Scopul. Monarhul decide care trebuie să fie istoria, poporul nu trebuie
să se abată de la acest destin. „Deci
poate că întâlnirea aceasta dintre noi sub cupola lui Carol I, poate că despre
aceasta ar trebui să vorbească. Ce din ce ne-a lăsat el nouă moştenire nu facem
încă ? De ce nu suntem demni de el ?”
Nu mai rezist, îmi vine să înjur.
Mai bine mă opresc aici.
Montaj video
(în viitor).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)