marți, 26 iulie 2016

Sultanul Erdogan şi eunucii din haremul România

          Poate că unii dintre cititorii mei cred că mi-am pierdut minţile, devenind fan al lui Erdogan. Este o impresie greşită. Nu sunt un fan al lui Erdogan. Dar, în această perioadă, în care maşinăria manipulării lucrează la turaţia maximă în sensul linşării meditice a lui Erdogan, eu simt nevoia să evidenţiez aspecte pe care propaganda oficială vrea să le ascundă sub tone de dejecţii. Şi nu acord nimănui cec în alb. Nu este exclus ca acest Erdogan să facă greşeli cu urmări zonale sau chiar planetare deosebit de grave. Dar acum există în politica lui aspecte pozitive care merită evidenţiate. Eu nu pot să pun botul la nutreţul ăsta otrăvit al propagandei. Mă întristează când constat că mulţi oameni şi-au pierdut discernământul, devenind victime ale propagandei de felul celei prin care ni se urla în urechi că Ceauşescu trăia în palat, că îşi injecta sânge de copii, că avea conturi în bănci străine. Priviţi, propaganda încearcă să-l discrediteze pe Erdogan spunând că trăieşte în palat, că nevestei lui îi place luxul! Păi ăla este Preşedintele Turciei! La noi, palate au şi maneliştii, palate au şi ţiganii care au cerşit ori au furat în Occident, palate au toţi şmecherii ăia, de felul lui Videanu, care s-au aşezat în jurul lacului Snagov, iar luxul îi place şi Elenei Udrea şi nevestei lui Iohannis!
          Celor care nu împărtăşesc opţiunile mele politico-ideologice le recomand să nu citească ce scriu aici, căci este posibil să le facă rău lectura. Când e vorba de opţiuni politico-ideologice, e vorba de judecăţi subiective.
          Recunosc, am o doză de simpatie pentru Erdogan, deoarece eunucii care au condus România după Marea Păcăleală din 1989 mi-au provocat frustrări. Nu trebuie să fii super-analist, trebuie doar să nu fii imbecil pentru a observa că aceşti conducători, de acolo, din vârf, ne-au fost impuşi, pentru că erau indivizii care serveau cel mai bine interesele Păpuşarilor. Vor spune că noi i-am ales. Da, într-o măsură suntem şi noi vinovaţi, avem conducătorii pe care-i merităm. Dar am fost nevoiţi să alegem dintre cei pe care ni i-au impus EI.
          Dintre cei care au fost Preşedintele României, Ion liescu a fost, totuşi, cel mai bun. Cel mai bun dintre cei răi. El ne-a recomandat să nu desfiinţăm asociaţiile din agricultură, el ne propunea modelul suedez şi el a fost atacat virulent de către intelectualii plătiţi de Soros atunci când a spus că noi ar trebui să construim o „democraţie originală”. Actul său cel mai curajos a fost chemarea minerilor pentru a asana Piaţa Universităţii. Prin asta se aseamănă cu Erdogan. Probabil că, dacă ar auzi această comparaţie, Iliescu ar strâmba din nas. De fapt, din frică, el a negat că ar fi chemat minerii. Marii conducători asta au făcut: când patria, când democraţia au fost în primejdie, au chemat poporul în ajutor. Ceauşescu a încercat şi el, dar între el şi popor se căscase o prăpastie, de aceea poporul nu numai că nu i-a sărit în ajutor, dimpotrivă, s-a răsculat împotriva lui. Dacă ar fi să găsesc o poreclă pentru Ion Iliescu, i-aş spune Trahanache (de la „trahana” – ştia nenea Iancu să-şi boteze personajele!).
         Emil Constantinescu a fost o spumă cu aspect înşelător de intelectual, un individ care-şi studia gesturile în oglindă şi care a apăsat până la maxim pedala discursului anticomunist, devenit o modă. A avut aceeaşi factură de slugă faţă de Păpuşari. Şi-a pătat mâinile cu sânge sârbesc, permițând avioanelor NATO să survoleze spaţiul nostru aerian, pentru a-i bombarda pe sârbi, deşi România nu era membră a NATO.
Traian Băsescu a fost cel mai rău, a împins cinismul, trădarea de patrie şi de neam până la dimensiunea diabolică. Satrap în raport cu propriul popor, prestator de felaţii în raport cu Stăpânii lui. El este cel care a declarat că, decât să sugă p... la mai mulţi licurici mici, preferă să sugă p... Marelui Licurici. Şi a supt-o. O suge şi acum. Am scris cândva, când Băşescu era în cădere liberă, când reuşise să focalizeze ura majorităţii acestui popor, că va veni o vreme când Băşescu se va întoarce pe cal alb şi va fi întâmpinat cu ovaţii de către românaşii mei. Iată că acum Băşescu şi-a făcut un nou partid şi a început să spună, chipurile în glumă, dar cu scopul viclean de a ne obişnui cu gîndul, că el personifică viitorul premier al României!
         Klaus Iohannis este el care excelează ca personaj şters. Dar este periculos prin faptul că tace şi face, face ce i se spune în cască. A primit ordin să dea cu băţul prin gardul ruşilor, a dat. Are aceeaşi mentalitate de slugă şi nu se fereşte s-o declare: „Decât slugă la ruşi, mai bine slugă la americani”!

          Erdogan a chemat poporul ca să apere ordinea de drept, atacată de militari telecomandaţi din afara Turciei. Enunţul care a fost şi normă juridică în Turcia, „Armata este garantul Constituţiei, garantul democraţiei” este pe cât de absurd, tot pe atât de perfid. „Garantul democraţiei” împotriva poporului?! Sunt scârbit când constat că unii românaşi sunt iritaţi de faptul că Erdogan a îndrăznit să mişte în front, în faţa Marelui Licurici. „Auzi, domnule, ce tupeu, ce neruşinare! Cum să accepţi un asemenea comportament faţă de stăpânul absolut al NATO?! Este o blasmefie!” Sărmani românaşi, voi, care v-aţi obişnuit cu liderii-preşuri ai voştri, aşa se face Istorie! Priviţi, Marele Licurici i se adresează cu respect lui Erdogan. Dar îşi şterge pantofii pe preşurile noastre. Încercaţi să pricepeţi: atitudinea lui Erdogan face mai mult bine pentru NATO decât toate linguşelile voastre, pentru că-l trezeşte pe Marele Licurici din beţia puterii absolute şi prin faptul că resuscitează spiritul camaraderesc în NATO!

"Armata Turciei este garantul Constituţiei, al democraţiei, al laicităţii" (impicaţii teoretice şi practice)

          Preluat din istoria Turciei moderne, acest enunţ ("Armata Turciei este garantul Constituţiei, al democraţiei, al laicităţii") a devenit unul dintre sloganurile pe care le difuzează trompetiştii Marelui Licurici, cum este acel Radu Tudor de la Antena 3, întrucât este, - nu-i aşa? - "politic-corect". Pentru naivi, sloganul sună bine. Dacă nu aş şti că sunt perfizi, aş crede că aceşti tropetişti sunt de o prostie crasă.

          Mai întâi, să facem o analiză logic-conceptuală. Dacă Armata unui stat este garantul Constituţiei, al democraţiei şi al laicităţii, ca expresii ale voinţei poporului suveran, în raport cu forţe externe acelui stat, am avea situaţia normală, concordantă cu rolul pe care trebuie să-l aibă Armata unui stat. Dar dacă Armata acelui stat se constituie în „garant” al Constituţiei, al democraţiei şi al laicităţii în raport cu însuşi poporul pe care ar trebui să-l slujească, atunci avem o situaţie aberantă, avem o dictatură militară. Enunţul „Armata este garantul Constituţiei, al democraţiei şi al laicităţii” este concluzia unui sofism manipulator. Într-o democraţie reală, Constituţia, instituţiile democratice, laicitatea instituţiilor statale trebuie să fie produsele voinţei suverane a acelui popor. Poporul suveran poate decide chiar şi modificarea Constituţiei, perfecţionarea instituţiilor democratice, statuarea unui anumit raport între laic şi religios în societate. Armata ca „garant” al Constituţiei, al democraţiei şi al laicităţii va fi o entitate plasată mai presus de popor, ciuntind suveranitatea poporului. Acea Armată va apăra o anumită Constituţie, va stabili, discreţionar, ce este „democratic” şi ce este „laic”. Cu alte cuvinte, acea Armată va „garanta democraţia” împotriva poporului însuşi. „Democraţia împotriva poporului” implică o gravă contradicţie între termeni.

          În al doilea rând, să vedem care au fost implicaţiile practice ale acestui principiu în istoria Turciei. Încă de la naşterea Republicii Turcia (1923), Armata a avut un rol privilegiat în cadrul statului. Până în 2010, rolul Armatei era consfinţit prin Constituţie: „Forţele armate turce sunt gardienii Republicii Turce”. În timp, diferite formaţiuni politice au erodat normele juridice care statuau Armata ca un fel de stat în stat. În 2013, „Marea Adunare din Ankara a modificat articolul 35 din Regulamentul de procedură al Forţelor Armate, care a fost "temeiul legal" pentru loviturile de stat care au răsturnat patru guverne alese în mod democratic între 1960 şi 1997.” De exemplu, în 1960 Armata a răsturnat guvernul lui Adnan Menderes. „Premierul şi doi din miniştrii cabinetului său au fost spânzuraţi, după ce au fost judecaţi de un tribunal militar.” Potrivit noului articol elaborat de Marea Adunare din 2013, sarcina forţelor armate nu va mai fi aceea de a "proteja şi apăra patria şi Republica Turcă cum este consacrat de Constituţie", ci pur şi simplu pentru a apăra Turcia "de ameninţări şi pericole care vin din străinătate". (Mioara Stoica, în The Epoch Times Romania).
Tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016 se înscrie în seria celor cinci lovituri de stat majore din istoria modernă a Turciei. Mare parte din liderii actualei armate a Turciei sunt nemulţumiţi de pierderea poziţiei privilegiate a Armatei în cadrul statului. Există informaţii potrivit cărora aproximativ 80 % dintre aceşti lideri sunt formaţi profesional şi ideologic în SUA şi în alte şcoli din Occident. Mentalitatea lor de oameni implicaţi în proiectul globalist al NATO este iritată de politica acestui Erdogan, care le subminează poziţia privilegiată. Impresia mea este că Erdogan supără nu atât prin componenta islamistă a programului lui, cât prin componenta naţionalistă. Arestarea comandantului bazei militare a NATO din Turcia, întreruperea alimentării cu energie electrică a acestei baze nu sunt manifestări de islamism, ci de exercitare a suveranităţii statului naţional. Puternicii din SUA, ca stăpâni ai NATO, preferă eunuci precum preşedinţii României post-decembriste, nu un naţionalist ca Erdogan, care vrea să controleze tot ce mişcă în Turcia. De aceea, apeciez ca ipoteza potrivit căreia recenta lovitură de stat eşuată a fost pusă la cale de forţe din afara Turciei, prin intermediul liderilor militari fideli acestor forţe, ar trebui luată în considerare.

POST-SCRIPTUM

          Militarii, chiar şi când nu sunt dezumanizaţi (precum brutele cunoscute din istoria omenirii), au o mentalitate specifică, determinată de pregătirea lor profesională. Militarii sunt formaţi pentru a fi eficienţi în confruntare, în luptă, în război (de agresiune ori de apărare, dar oricum război). Iar democraţia presupune negociere, colaborare, compromis.
          În ciuda situării lor pe fronturi diferite, militarii manifestă, conştient sau inconştient, un soi de solidaritatea de breaslă. Am fost interesat să cunosc reacţiile unor oameni de formaţie profesională militară, din România, faţă de evenimentele conexe cu recenta lovitură de stat militară, eşuată, din Turcia. Am identificat reacţii care confirmă ce scriam mai sus, chiar şi reacţii de natură să ne îngrijoreze (prezint mai jos, sub formă de comentarii, două capturi de ecan).
          Există şi militari cu mintea acasă. Citez, din Ziarul Ring, aceste idei ale generalului Mircea Chelaru:

Mesajul este următorul: transmitem din partea celor care gândim pentru ţara asta că niciun efort, nicio acţiune, niciun gest, niciun sacrificiu nu sunt prea scumpe atât timp cât prezervă starea de pace a naţiunii şi a poporului. Să gândească, să nu mai provoace, să prezerve starea de pace a acestei naţiuni şi să-i ofere garanţia regenerării sale din cele două puncte-reper: biologic şi moral!”.


Pentru ţara noastră şi pentru guvernul de la Bucureşti, singura poziţie sănătoasă este cea proromânească. Noi nu trebuie să facem politica nici a SUA, nici a NATO, nici a lui Erdogan. Noi trebuie să facem politica României pentru români: în interiorul NATO, în interiorul Consiliului de securitate european, în interiorul Comisiei Europene. Asta trebuie să facem, dacă vom face politică proromânească şi pentru români, în armonizare cu posibilii existenţi în jurul nostru, atunci nu trebuie să ne fie frică de nimeni şi de nimic. Dar dacă vom fi aplaudaci şi ne vom da cu părerea despre binele altora şi ne punem cu partea din dos în geam, n-am făcut nimic. Pentru că e rău. E chiar foarte rău”.



"Mândria de a fi slugă" (Augustin Buzura) a românaşului se manifestă paroxistic

          Te apucă scârba când constaţi, pe toate canalele de comunicare în masă (televiziune, presă scrisă, internet etc.), zelul românaşilor (h)a(z)nalişti în a face declaraţii de fidelitate faţă de Marele Licurici şi în a-l diaboliza pe Erdogan! Radu Tudor, ăla de la Antena 3, este insuportabil.

          Măi netrebnicilor, cum se ridică din genunchi un popor, o personalitate, cum săriţi voi să-i daţi în cap! Aşa aţi făcut şi faţă de sârbi, v-aţi murdărit mâinile cu sângele lor! Aşa l-aţi muşcat de buci şi pe Orban al ungurilor, pentru că vrea să păstreze Ungaria pentru unguri! Măi tâmpiţilor, sunteţi ca alea din povestea "Prostia omenească", vă văicăriţi că vă trânteşte Erdogan bolovanul nedemocraţiei în cap! Sunteţi atât de tâmpiţi încât nu vedeţi că suntem deja în haznaua nedemocraţiei! Nu vedeţi că suntem slugi în fosta noastră ţară? Nu vedeţi că se şterg la cur cu voturile a milioane de oameni?!

         "Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia."

         Mă tem că voi ajunge să le cer iertare lui Patapievici, lui Cioran. Asta este descrierea care vi se portiveşte: „Privit la raze X, trupul vostru abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia voastră este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării".

POST-SCRIPTUM

          A început linşarea mediatică lui Erdogan. Analiştii români cu cipuri implantate prestează eficient, conform mesajelor transmise de Marele Licurici. Antena 3 este un vârf de lance al frontului ideologic. "Singura televiziune afiliată CNN"!, nu-i aşa?

          Nu este intenţia mea să-l prezint pe Erdogan ca fiind un înger. Dar mă deranjează judecarea lui părtinitoare, conform semnalelor primite din SUA. Este acelaşi tip de "judecată" precum aceea prin care Ceauşeştii au fost condamnaţi la moarte. Este acelaşi tip de "judecată" prin care Ion Iliescu a fost condamnat de uneltele sorosiste pentru că a îndrăznit să cheme minerii cu scopul de a apăra rezultatul alegerilor democratice împotriva hoardelor din stradă manipulate pentru a anula acel rezultat. Verificaţi: nu se mai arată acele imagini în care tancurile puciştilor au trecut peste oameni, în care s-au tras rafale din elicopter asupra susţinătorilor lui Erdogan. Nu se mai spune nimic despre instituirea legii marţiale de către pucişti, despre bombardarea clădirii parlamentului etc. În schimb, ni se arată imagini cu generali de tip Pacepa, şcoliţi de Marele Licurici, şifonaţi de oameni din popor, în loc, - nu-i aşa? - să fie primiţi cu onoruri militare!


COMENTARII DIN FACEBOOK:

Geomarz Vgeorgicas:

Domnule Valeriu Stănescu, singura intrebare pe care mi-o pun este "de ce au fost arestati judecatorii"...

Valeriu Stănescu

          Turcia, de la Atatürk încoace, este supusă unui proces de "modernizare", de occidentalizare forţată. Nici vorbă de regim autentic democratic. Armata a avut un rol dominant în Turcia în tot acest timp. Dar, spre deosebire de România de după Marea Păcăleală din 1989, unde procesul de colonizare a fost însoţit de un proces la fel de eficient de implantare a cipurilor în minţile multor oameni, în Turcia majoritatea cetăţenilor şi-a păstrat în măsură considerabilă identitatea culturală. Ca şi în alte zone bulversate de procesul de "democratizare" forţată (Irak, Libia etc.), în Turcia se constată ceea ce Samuel P. Huntington numea "ciocnirea civilizaţiilor". Buldozerul uniformizator al SUA şi al slugilor lor, care a lucrat eficient în alte zone, în Turcia a întâlnit o piatră mare şi tare, care-i stă în cale.

          În opinia mea, în Turcia regimului Erdogan se petrece un moment de sedimentare, de filtrare. Sunt înlăturaţi pacepiştii lor, güleniştii (un fel de sorosisti ai lor), sunt înlăturaţi corespondenţii turci ai lui Augustin Zegrean, Livia Stanciu, Laura Kovesi, Florian Coldea. În deosebire de românaşii mei, care acceptă să fie anulat referendumul prin erata unui şmecher din Curtea Constituţională, ori care se uită în televizoare cum un grup de năimiţi, zice-se "tineri frumoşi şi liberi", răstoarnă guvernul legitim, turcii lui Erdogan nu mai vor să fie condusă ţara de miltari care execută comenzi din afara ţării, nu mai vor să fie arestaţi de procurori de tip Kovesi şi judecaţi de judecători de tip Livia Stanciu. Ei vor să fie suverani în ţara lor, să aibă controlul inclusiv asupra bazelor militare străine de pe teritoriul Turciei.


          Desigur, sunt justificate îngrijorările, dintr-o perspectivă general-umană. Dar rezolvarea justă a divergenţelor nu poate fi prin ultimatumuri date de această URSS a Occidentului care se numeşte SUA. E nevoie de multipolarism în lume, de acceptarea pluralismului cultural, de drept internaţional. Nu este cinstit ca faţă de regimul lui Erdogan să ai o atitudine dură, iar faţă de regimul din Arabia Saudită, de exemplu, să ai altă atitudine, să închizi ochii. Nu prin război, nu prin regimuri marionete, nu prin ameninţări se vor rezolva problema drepturilor omului şi problema terorismului în lume.

luni, 4 iulie 2016

Partidul Comunist Român – secolul XXI


Saitul Partidului Comunist Român – secolul XXI (în lucru) :
http://pcr.info.ro/

Stema PCR – XXI:


Opinii ale lui Constantin Crețu (foarte interesante, un discurs politic diferit de cele ale politicienilor care au guvernat România de după 1989):
https://www.youtube.com/watch?v=K6orWHzC01Q&feature=youtu.be


Saitul Forumului Social Român:
http://www.forumul-social.ro/


Pagina de Facebook a Forumului Social Român:
https://www.facebook.com/Forumul-Social-Roman-254087198099…/


Contul YouTube al Forumului Social Român:
https://www.youtube.com/channel/UCp8E3O0o5XzErkGJ4fB870g


Despre Forumul Social Român :
https://www.youtube.com/watch?v=ip-PhACGRX4


Despre cultură:
https://www.youtube.com/watch?v=8xJWrvtLfzo


Despre ”revoluția Constituției” (I):
https://www.youtube.com/watch?v=_H7jxnI50vI


Despre ”revoluția Constituției” (II):
https://www.youtube.com/watch?v=MbLoqqzodGA


Despre ”mozaic etnic”:
https://www.youtube.com/watch?v=TH8-oh4t0NU


”Exist și mă exprim”:
https://www.youtube.com/watch?v=8mUYZyqYCKI


Pagina de Google a lui Constantin Crețu:
https://plus.google.com/105535330764951859170/posts


Pagina de Facebook a lui Constantin Crețu:
https://www.facebook.com/ctin.cretu?fref=ts

Implicații perfide ale utilizării termenului de ”elită”

          O strategie veche a dușmanilor democrației constă în folosirea perfidă a termenului de ”elită”. Prezentarea succintă, în limbaj neacademic, a acestei strategii ar fi următoarea: ”Tu nu te pricepi, lasă-mă pe mine să decid pentru amândoi, căci eu știu ce este bine și pentru mine și pentru tine”.

          În conținutul (intensiunea)  termenului ”elită” este implicată și ideea de competență. Dar oricare elită (”elita intelectuală”, ”elita politică” etc.) este relativă, inclusiv sub aspectul competenței. Nu există elită absolut competentă. Un grup de oameni ar putea să constituie o elită în rezolvarea problemei ”Cum poate fi combătută gripa aviară?”, dar ar putea să fie doar un grup de ageamii în chestiunea ”Au manelele o valoare culturală?”. O ”elită politică absolută” ar trebui să poată rezolva orice problemă a societății  într-un mod care să mulțumească pe toți cetățenii. În realitate, nicio elită politică nu ar putea, de exemplu, să rezolve în acest mod recenta problemă a atacării Andreei Marin, pe stradă, de câini scăpați de sub control.

          Folosirea abuzivă, perfidă a termenului de ”elită” constă în utilizarea lui cu înțelesul de elită absolută. Aducerea la conducerea țării, într-un mod pseudo-democratic, a acestui ”guvern de tehnocrați”, erijați în specialiști infailibili și nepărtinitori în domeniul guvernării este un exemplu de consecință politică perfidă a utilizării abuzive a termenului de ”elită”. Comentariile potrivit cărora ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost consecința voturilor proștilor, precum și concluzia generalizatoare că proștii nu ar trebui să aibă dreptul de vot sunt alte exemple de implicații perfide ale utilizării termenului de ”elită”.

          În acest context (numai în acest context), sunt de acord cu judecata atribuită lui Winston Churchill: democrația este imperfectă, dar este cea mai bună dintre formele de guvernare posibile (citat ”aproximativ”). Desigur, există multiple riscuri implicate de un regim democratic, inclusiv așa-numita (peiorativ) ”dictatură a proștilor”. Dar aceste riscuri pot fi neutralizate prin promovarea pluralismului opiniilor și a dialogului social, prin înțelegerea și, eventual, adoptarea punctului de vedere al minorității, prin educație și instrucție de calitate superioară (îndeosebi prin educație cetățenească adecvată), nu prin delegarea unei ”elite” pentru a conduce în mod abuziv societatea.


          Când cineva erijat în Atoateștiutor va hotărî tot ce este bine și tot ce este rău pentru mine, voi ști că, deja, sunt în Iad.