Astăzi nepoata mea, Sara, împlineşte un an de viaţă.
vineri, 27 decembrie 2013
miercuri, 25 decembrie 2013
miercuri, 18 decembrie 2013
„Poporul a schimbat istoria” în decembrie 1989 ?
Se împlinesc 24 de ani de la
evenimentele din decembrie 1989. În forumul Ion Nanu*
m-am angajat într-o discuţie despre semnificaţia istorică a
acelor evenimente, în principal cu referire la problema „Poporul a schimbat
istoria în decembrie 1989 ?”
Tristus
“Din 1987 capitalismul
era realmente în putrefacție. Atunci a avut loc acest eveniment grav
(nemediatizat atunci): http://en.wikipedia.org/wiki/Black_Monday_(1987)
Efectiv capitalismul era putred cum zicea tov. Ceaușescu când râdeam de el (avea supraproducție, depozitele erau pline). După acest crah din 1987, în 1988, elitele bancare mondiale, speriate, au decis "să cadă comunismul" ca să dea oxigen la capitalism deschizând piețele virgine şi avide din Est. După 20 de ani de vândut surplus şi stifturi în Est, piețele estice s-au epuizat şi capitalismul este iar bolnav: adică ne întoarcem de unde am plecat.
Lovitura Dec.1989 - Autori: Brucan Silviu & Iliescu Ion; Finanţare mercenari: URSS + Occident. Obiectiv: Decuparea cu faiul a României. Cică armata a tras, zic unii... Cca. 75% din morții din dec. 1989 sau înregistrat DUPĂ capturarea lui Odi ! Da, au fost şi situații de confuzie în care soldați au împușcat soldați (Otopeni). Killerii au fost mercenari lunetiști plătiți de URSS şi Occident. Care au fost scoși din RO in ianuarie.”
Efectiv capitalismul era putred cum zicea tov. Ceaușescu când râdeam de el (avea supraproducție, depozitele erau pline). După acest crah din 1987, în 1988, elitele bancare mondiale, speriate, au decis "să cadă comunismul" ca să dea oxigen la capitalism deschizând piețele virgine şi avide din Est. După 20 de ani de vândut surplus şi stifturi în Est, piețele estice s-au epuizat şi capitalismul este iar bolnav: adică ne întoarcem de unde am plecat.
Lovitura Dec.1989 - Autori: Brucan Silviu & Iliescu Ion; Finanţare mercenari: URSS + Occident. Obiectiv: Decuparea cu faiul a României. Cică armata a tras, zic unii... Cca. 75% din morții din dec. 1989 sau înregistrat DUPĂ capturarea lui Odi ! Da, au fost şi situații de confuzie în care soldați au împușcat soldați (Otopeni). Killerii au fost mercenari lunetiști plătiți de URSS şi Occident. Care au fost scoși din RO in ianuarie.”
Valerius
Fără
trădarea lui Gorbaciov nu le-ar fi reuşit înfrângerea sistemului
socialist.
Lexia
M-am
întrebat deseori ce l-o fi motivat pe Gorby să treacă de partea cealaltă a
baricadei, distrugînd un sistem monobloc, greu de ucis? Banii? Puterea? Ce
anume?
Valerius
Părerea mea: vanitatea.
Occidentul a aplicat tactica vulpii faţă de corb. Laude, premiul Nobel etc. Şi
a obţinut ce a vrut, dinamitarea sistemului socialist.
Occidentul
a încercat aceeaşi tactică şi cu Nicolae Ceauşescu, dar nu i-a reuşit: liderul
comunist s-a lăsat lăudat, plimbat în caleaşca regală etc. şi a făcut tot ce a
vrut el.
Administrator
Eu
cred că acestea sunt speculaţii care dau bine la cititor. Cum să decidă
capitalismul că trebuie să cadă comunismul? Nu. Eu cred ceea ce am văzut
direct. Şi ce am văzut? Am văzut că România o ducea tot mai greu în deceniul 9.
Am văzut că URSS nu a ajuns la o dezvoltare mulţumitoare după 70 de ani de
comunism. Am văzut că Mihail Gorbaciov a iniţiat nişte reforme precum
perestroika! După toate astea, cred că Gorbaciov a declanşat tăvălugul căderii
comunismului. Că URSS a fost ultima ţară în care comunismul a căzut, nu este de
mirare! Important este că celelalte ţări aflate pînă atunci sub comanda URSS au
simţit imediat că a slăbit strînsoarea. S-a simţit că sub Gorbaciov nu vor mai
veni tancurile ca în Cehoslovacia în 1968. Atunci a început
dominoul.
În
România degeaba se caută cauze spectaculoase, bune de romane poliţiste.
Realitatea este mult mai simplă. După ce comunismul a căzut în toate ţările din
jur, cum era să rămînă România ca o insulă comunistă? N-avea cum, indiferent de
fel de fel de acţiuni de culise, adevărate sau inventate. Istoria îşi urma pur
şi simplu cursul. Desigur, anumite acţiuni ale unor forţe străine or fi fost,
dar ele nu puteau face nimic fără voinţa întregului popor. Poporul a schimbat
istoria. Ca şi în celelalte ţări.
Cine
spune că nu poporul a determinat schimbarea din decembrie 1989, parcă ar spune
că poporul n-a dorit-o! Parcă ar reproşa cuiva că acea schimbare a avut loc,
parcă ar fi vrut să nu se producă!
Valerius
"Eu
cred că"...
Fie-mi
permis să spun şi eu ce cred.
1). "Cum să decidă capitalismul că trebuie să cadă
comunismul? Nu."
Între
cele două sisteme a fost, tot timpul, un război rece, tăcut, subversiv. Până la
un timp sistemul socialist a câştigat teren, în sensul că tot mai multe ţări au
trecut la socialism. Niciodată capitaliştii n-au fost pasivi, au folosit orice
mijloace, de la cele ale spionajului, până la răsturnarea prin forţă a unor
regimuri, cum a fost în Chile. În final, capitaliştii au câştigat. Pe de o
parte, ca urmare a unor slăbiciuni interne ale sistemului socialist, pe de altă
parte, cred, prin faptul că au introdus Calul Troian în sistemul
socialist, cu oameni precum Gorbaciov, Şevardnadze, pregătiţi din timp pentru a
lovi din interior.
2). "Poporul a schimbat istoria".
Care "popor" ? Cred că,
pe un fond de nemulţumiri reale, o minoritate (aţâţată de "vocile
libere" din eter, dar mai ales de vărsarea de sânge decisă de factori de
putere externi şi realizată prin unelte din interiorul ţării, pentru a face
mămăliga să explodeze), a ieşit în străzi. Marea majoritate a poporului a
privit "revoluţia" la televizor. Minoritatea din străzi a acţionat ca
o gloată, haotic, fiind uşor de manipulat. Exista o aşteptare cvasi-generală:
înlăturarea de la putere a Ceauşeştilor, dar nici pe departe nu exista un
curent majoritar de schimbare a regimului (pentru că asta ar înseamna
"poporul a schimbat istoria"). Este adevărat, au fost unii care au
strigat "Jos comunismul !" (o parte dintre ei aveau misiune în acest
sens, altă parte din prostie), dar alţii, precum Lorin Fortuna la Timişoara, au
declarat că ei nu vor schimbarea regimului socialist. Există fapte relevante:
în 12 ianuarie 1990, când prin grupul lui Dumitru Mazilu s-a încercat o
radicalizare a mişcării, în sensul imprimării unui caracter net anticomunist
(scoaterea în afara legii a PCR etc.), majoritatea celor din străzi l-a
sprijinit pe Ion Iliescu, perceput ca un comunist reformator. Tot aşa şi
rezultatul alegerilor, care a fost net în favoarea candidaţilor foşti
comunişti.
Nu cred că poporul a schimbat istoria.
Istoria a fost schimbată pe deasupra poporului şi împotriva
poporului. Atunci a fost o Mare Păcăleală, o perioadă de confuzie regizată
de factori de putere externi. Oamenii din popor fie au jucat un rol de
marionete, fie au fost constrânşi să aleagă, dintre variantele care li se
ofereau, pe aceea care li se părea cea mai puţin rea. Din această a doua
categorie am făcut şi eu parte.
Administrator
Se
pare că nu am fost înţeles, ceea ce înseamnă că nu m-am exprimat
clar.
Cînd
am scris "cum să decidă capitalismul că trebuie să cadă comunismul?",
nu m-am referit la faptul că reprezentanţii capitalismului n-ar fi dorit sau
n-ar fi acţionat în acest sens! Prin urmare, oamenii, reprezentanţii
capitalismului, nu capitalismul ca sistem economic şi politic. Asta pe de o
parte. Pe de altă parte, nici măcar acei reprezentanţi nu puteau să facă nimic
dacă popoarele nu realizau ele însele schimbarea. Că popoarele au fost amăgite
este altă problemă, discutabilă, dar oamenii au acţionat de bună voie, nu i-a
trimis nimeni cu forţa în stradă.
Eu nu
ştiu ce a gîndit fiecare om în parte şi nimeni nu ştie asta. Dacă întrebi pe
unul sau altul acum iar nu obţii un rezultat corect, că omul poate să şi mintă,
din varii motive. Dar nu asta este important. Niciodată, niciunde, nu se poate
ca toţi oamenii să acţioneze perfect conştient, cu acelaşi ţel în minte, cu
aceleaşi aşteptări. Fiecare are gîndurile şi ideile lui. Dar realitatea este
aceasta: indiferent cu ce gînd a ieşit fiecare în stradă, acele mulţimi au
determinat căderea regimului. Acesta este singurul lucru cert. Ce au gîndit, ce
au vrut cei care n-au fost în stradă iar nu putem şti. Este ca la referendum,
cine n-a particpat nu se poate spune că a fost contra, că n-avem de unde să
ştim! Prin urmare, au decis cei care au ieşit în stradă şi au acţionat în
sensul căderii regimului. Iar aceştia au fost oameni din popor. În nicio
revoluţie din lume nu a participat efectiv întreg poporul.
România
a fost ultima, dintre ţările din Pactul de la Varşovia (exceptînd URSS), în
care a căzut regimul comunist. Presupunînd că n-ar fi dat nimeni vreo
mînă de ajutor, cum se tot spune, mi-e imposibil să cred că România ar fi
rămas o insulă de comunism în Europa! Era imposibil. Comunismul ori rezista ca
întreg ori nu, mă refer la nivelul Europei.
Quetzalcoatl
Cred
că la punctul 2) scăpaţi prea uşor din vedere unele
aspecte:
1.
Dacă marea majoritate a privit "revoluţia" la televizor, asta nu
înseamnă nicidecum că ea era împotriva acesteia. Orice ar fi presupus ea:
schimbarea sistemului sau doar a şefului statului.
2.
Motivele pentru care mulţi n-ar fi declarat în acele vremuri tulburi că vor
schimbarea sistemului sunt mult mai diverse, şi adaug:
-
frica de represalii din partea vechiului regim (în caz că "nu iese")
-
frica de eventuale represalii din partea noului regim (în caz că
"iese"). Mulţi era membri PCR sau angajaţi ai Securităţii ori ai
Ministerului de Interne etc, lor ce li se va întîmpla?
-
frica de necunoscut (născuţi şi crescuţi în vechiul regim, de bine, de rău,
ştiau cum să se ”descurce”)
-
unii pur şi simplu nici măcar nu-şi imaginau că o schimbare de sistem ar putea
fi posibilă (fiind educaţi în acest sens toată viaţa lor).
3. Cei
”puţini” care strigau împotriva sistemului nu făceau asta nicidecum ”din
prostie”. Astăzi putem cel mult spune că o făceau ”din naivitate” pentru că de
fapt ei sperau că, prin schimbarea sistemului, ţara ar putea ajunge la nivelul
ţărilor occidentale. Deşi timpul a dovedit că doar speranţa nu e de ajuns,
această speranţă nu li se poate imputa.
4. Îmi
aduc încă aminte destul de bine perioada '90-'94 şi cred că a spune că
”majoritatea celor din străzi l-a sprijinit pe Iliescu” din cauză că el
părea să prezerve sistemul comunist este exagerat din două motive:
-
”cei din stradă” nu prea l-au sprijinit, ba dimpotrivă. Cel puţin majoritatea.
-
sprijinul lui Iliescu a venit mult mai degrabă de la oamenii care n-aveau
legătură cu strada, în special ţărani (în mod democratic, prin voturi numărate)
şi mineri (în mod nedemocratic, prin boturi umflate).
Tristus
Quetzalcoatl
- subscriu la tot ce ai zis!
Legat
de complicitatea Occidentului hai să reamintim că pt. prima oară românii au
auzit de Ion Iliescu la Radio Europa Liberă, prin toamna lui 1989. Postul
îl prezenta ca mare "disident" (aiurea, era doar ciondănit cu Elena
C.) şi anunța că "în umbră" Ilici crease "Frontul Eliberării
Naționale" (primul nume al FSN). Deci - de unde toate detaliile astea? Nu
cumva din faptul că Occidentul (în colab. cu URSS) pregătea lovitura din dec.?
Şi pt. că Ilici fusese deja racolat? Deja din 1988 Europa Liberă ne anunța alta
chestie ciudată: Anunța cum "disidentul pedepsit" Brucan, cu
"domiciliu obligatoriu în Dămăroaia" zburda nonstop între Londra,
Washington şi Moscova (!!!). Cert este că nu e greu de amăgit un popor disperat
de lipsuri (vezi ce fac azi cu ucrainienii).
Valerius
În discuţia asta, pe mine mă
interesează problema asta: poporul român a schimbat istoria în
decembrie 1989 ?
Domnul administrator a afirmat
clar: "Poporul a schimbat istoria".
Din punctul meu de vedere, acesta
nu-i un enunţ adevărat. Sloganul acesta, în diferite forme echivalente („Poporul
a schimbat regimul politic prin Revoluţia din decembrie 1989”), a fost repetat
de multe ori de Ion Iliescu şi ai lui pentru a legitima procesul de restaurare
a capitalismului, cu întregul lui cortegiu de nedreptăţi şi nenorociri.
1). Mai întâi, nu sunt de acord
cu generalizarea aceasta: „poporul”; de prea multe ori se
vorbeşte, în mod abuziv, în numele „poporului”; am văzut şi grupuri de câteva
zeci de inşi care răcneau „Noi suntem poporul !”.
a) Susţin, în continuare, că
majoritatea poporului nu s-a implicat în răsturnarea regimului socialist, ci a
rămas într-o postură de spectatori paralizaţi de caracterul neaşteptat al
evenimentelor.
b) chiar şi minoritatea din
stradă era eterogenă, nu era, în totalitatea ei, anticomunistă:
- existau spioni, agenţi străini (se estimează că numai cei
sovietici erau vreo 20 de mii);
- existau indivizi autohtoni cu misiuni anticomuniste,
reactivaţi;
- existau mii de oameni veniţi cu dorinţă de răzbunare
împotriva Ceauşeştilor, care „huzureau” când poporul trăia în mizerie, în
privaţiuni (Ceauşescu „îşi injecta sânge de copii”, până şi „robinetele lor erau
din aur” etc.), care au crescut copii fanatici, un fel de roboţi-ucigaşi,
vinovaţi de moartea unor „revoluţionari”, a unor „copii nevinovaţi”.
Este adevărat că unii au strigat „Jos
comunismul!” Dar acesta a fost un slogan marginal, probabil impus de cei care
aveau interes să fie invocat ulterior, ca argument istoric.
După cum se poate constata din
saitul domnului Marius Mioc, chiar lideri ai „revoluţiei” au spus, atunci, că
nu vor capitalism şi că vor un socialism democratic. Lorin Fortuna (de la
balconul Operei din Timişoara, în 20 decembrie 1989) spunea: „Noi nu ne pronunţăm împotriva socialismului!
Nu vrem să reinstituim, să avem capitalismul. Vrem un socialism democratic!”
„De asemenea, noi nu confundăm Partidul
Comunist Român cu Nicolae Ceauşescu!”
Mi s-au făcut reproşuri:
- „Ce au gîndit, ce au vrut cei care n-au fost în stradă iar
nu putem şti.” (administratorul)
- „Dacă marea majoritate
a privit "revoluţia" la televizor, asta nu înseamnă nicidecum că ea
era împotriva acesteia.” (Quetzalcoatl)
Şi asta înseamnă că majoritatea aia a fost
pentru „schimbarea istoriei” ? Înseamnă că pot deduce logic „Poporul a schimbat
istoria” ?
2) În al doilea rând, ce înseamnă că „Poporul
a schimbat istoria” ?
Dacă un hipnotizator deosebit de eficient
determină un grup de oameni aflaţi sub hipnoză să facă anumite schimbări în
mediul înconjurător, sunt îndreptăţit să spun că oamenii aceia au făcut
schimbările în mod liber şi că sunt responsabili pentru acele schimbări ? Sau
hipnotizatorul a făcut schimbările ?
Dacă prin „Poporul a schimbat istoria” înţelegeţi că poporul a acţionat asemănător cu
oamenii hipnotizaţi, din experimentul ideal propus de mine mai sus, atunci sunt
de acord cu enunţul şi sunt de acord că „indiferent cu ce gînd a ieşit
fiecare în stradă, acele mulţimi au determinat căderea regimului”.
Dacă
folosiţi enunţul „Poporul a schimbat istoria” în scopul de a
justifica schimbarea sistemului social, cu toate nedreptăţile implicate de el,
atunci nu sunt de acord. Voi fi de partea miilor (milioanelor ?) de oameni care
spun că ei nu au vrut aceste schimbări, că au fost înşelaţi, că România se află
pe un drum greşit şi chiar că „înainte era mai bine”.
Enunţul „’Poporul’ a schimbat istoria” ar fi
adevărat dacă schimbarea sistemului social, a regimului politic ar fi fost obiective ale „revoluţiei”,
conştientizate şi asumate de popor. În realitate nu a fost aşa. Pe „frontispiciul revoluţiei” au fost
înscrise cuvinte ademenitoare, capcane, precum: Democraţie, Libertate, Demnitate,
Prosperitate. Niciunul dintre documentele, cuvântările programatice ale „revoluţiei”
nu prevedea, în mod explicit, desfiinţarea socialismului şi instaurarea
capitalismului.
Restaurarea
capitalismului a avut un caracter insidios. Ion Iliescu, prin discursul lui
început cu „Stimaţi tovarăşi”, în care aprecia că Ceauşeştii „n-au nimic de-a
face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat
numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care
şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”, a indus în eroare
pe mulţi oameni, creând impresia că vrea o reformare a sistemului socialist. Emil
Constantinescu declara într-o emisiune tv. că, în timpul campaniei pentru
alegerea Preşedintelui României, i se recomanda, încă, să nu spună că prin
programul său vrea să instaureze capitalismul ! Ulterior, s-a aplicat, în mod
abuziv, eticheta de „revoluţie anticomunistă” peste răscoala din decembrie
1989.
Spuneţi:
„Eu nu ştiu ce a gîndit fiecare om în parte şi nimeni nu ştie asta. Dacă
întrebi pe unul sau altul acum iar nu obţii un rezultat corect, că omul poate
să şi mintă, din varii motive. Dar nu
asta este important.”
Eu
consider că asta este extrem de important:
ce au gândit oamenii atunci, ce aşteptări, ce speranţe au avut, ce au vrut să
schimbe şi ce nu ! Dacă regizorii ar fi vrut să instaureze democratic un regim
democratic, ar fi procedat cum cerea Alexandru Bârlădeanu: trebuie să întrebăm
oamenii ce vor: vor o reformare a sistemului existent ? Vor capitalism ? Dacă
vor capitalism, trebuie să le spunem oamenilor că acesta implică şi şomaj, şi
inflaţie, şi polarizarea averilor. Dar s-a preferat hipnoza, manipularea
şi se susţine, cu naivitate sau cinism, că „Poporul a schimbat istoria”.
„Poporul”
a fost folosit, manipulat. Deciziile le-au luat protagoniştii impuşi de
regizori, poporul a făcut doar figuraţie. Nu schimbarea asta a istoriei a
vrut-o poporul ! Nici invocarea voturilor în sensul că schimbarea asta
(înlocuirea socialismului cu capitalismul) a vrut-o poporul nu este corectă,
căci poporul a trebuit să aleagă, mereu, dintre ce i s-a dat voie să aleagă,
adică dintre formaţiuni politice, candidaţi care, toate şi toţi, se înscriau în
scenariul impus. Nu întâmplător a fost şi este interzis un partid comunist,
singurul care ar oferi o alternativă la acest scenariu. Teama de admitere a
unui partid comunist este dovada că există teamă de manifestarea voinţei unei
părţi importante din electorat.
Consider
că am spus tot ce era important să spun. Dacă insistaţi în a susţine că „Poporul
a schimbat istoria”, faceţi-o. Nu mai pot decât să-mi exprim surprinderea că nu
observaţi că scenariul acesta, intitulat „Poporul schimbă istoria” este refolosit,
în mod imoral, în diferite părţi ale
globului terestru, acolo unde există interese ale scenariştilor şi regizorilor
!
_________________________
* În
secţiunea „Istorie”, mesajul lui Tristus „Dec.1989. O posibila explicație a căderii comunismului şi a crizei de azi”
şi în comentariile la acest mesaj.
Nicolae Nicu,
În noaptea infernalului solstiţiu,
Cînd ne ploua cu plumbi în vatră,
Aţi încheiat cu dracul armistiţiu
Şi v-aţi dezis de ţară ca de-o şatră.
V-aţi introdus dreapta murdară-n gură,
Aţi apucat, aţi tras şi v-aţi întors pe dos
Şi de atunci scuipaţi şi ocărîţi cu ură
Unde aţi lins o viaţă, ticălos.
Un excrement cu ochi vă este chipul
Ce l-aţi ascuns vederii pînă acum,
Cînd spurcă oamenii şi timpul,
Neruşinat şi ţanţoş pus în drum.
Ah, blestemată turmă ordinară,
Creaturi mizere, trădători şi laşi,
V-aţi vinde mama pe o para chioară,
Bandă de nemernici şi de ucigaşi!
Va veni şi clipa dreptăţii depline,
Cînd veţi fi aduşi în lanţuri la bară,
Cînd, trezit, poporul va porni, în fine,
Ordine să facă şi curat în ţară.
(decembrie, 1999)
joi, 12 decembrie 2013
miercuri, 11 decembrie 2013
Statul capitalist român contra cetăţenilor săi
La Pungeşti
"Eco-anarhiştii"
sursa foto
sursa foto
"Tulburarea ordinii publice"
Jandarmeria română apără Chevron de popor
Nu exploatării de la Roşia Montană ! Nu fracturării hidraulice !
Willy Shuster, fermierul care s-a opus firmei Prospecţiuni-SA
Poporul în audienţă la Avocatul Poporului
Presa stă la pândă
Proteste la Parlament
Tică Darie
Din Copenhaga, la Cluj, pe biciclete, cu mesajul bine cunoscut
Protest la Londra
duminică, 8 decembrie 2013
Comentarii la o poveste a scriitoarei Mitza Biciclista
Avertisment !
Lectura acestui articol nu este recomandată pentru minori ! Minorii sunt rugaţi să revină după împlinirea vârstei legale a majoratului ! Sau să recepteze ideile acestui text prin lectura şi interpretarea înţeleaptă a unui părinte !
Mitza Biciclista, titulara blogului fanteziiobor.wordpress.com ("Un blog de poveste. Oborul cu fantezii"), a scris o poveste, intitulată "Pentru un zâmbet", care poate fi citită aici.
După ce am citit povestea, m-am jucat şi eu puţin de-a critica literar-etică şi chiar am îndrăznit să încalec pentru scurt timp Pegasul meu bătrân. Din încercările astea au rezultat cele două comentarii de mai jos.
De la mine atât, de la Dumnezeu mai mult !
Valeriu Stănescu on decembrie 7, 2013 la 11:08 pm said:
Am citit textul intitulat „Pentru un zâmbet”. Cred că principala lui calitate constă în faptul că incită reflecţia, după cum se poate observa şi din citirea comentariilor din josul lui. Mie, cel puţin, mi-a stârnit tot felul de gânduri.
De exemplu, m-am întrebat în ce măsură este relatare a unor fapte de viaţă şi în ce măsură v-aţi exersat imaginaţia creatoare. Dacă premisa mea este adevărată, anume că scriitorii participă cu întregul lor sistem de valori, cu principiile lor, cu opţiunile lor când creează, atunci aş fi tentat să cred că povestea asta este mai mult o relatare a unui fapt. Spun asta pentru că în discuţiile noastre din blogul meu, din subsolul textului intitulat „Iubirea şi vârstele omului”, n-aţi exprimat niciodată scârbă, aversiune faţă de relaţia dintre un El şi o Ea de vârste mult diferite, dimpotrivă am constatat că aveaţi concepţii deloc prăfuite.
Dacă „povestea” se ţine foarte aproape de un fapt real, n-am ce comenta, ar fi absurd să contest, să am obiecţii faţă de un fapt.
Dacă, totuşi, povestea este mai mult un produs de ficţiune, atunci mi-ar plăcea să cred că v-aţi exersat imaginaţia creând două finaluri diferite.
În versiunea asta, prezentată în blog, îmi pare că sunteţi mult prea părtinitoare cu Ea şi nedreaptă cu El. Recunosc, sunt subiectiv, mă simt solidar într-o măsură cu El, căci este cam de vârsta mea. Toată povestea îmi pare neverosimilă, îmi pare construită special pentru a o prezenta pe ea ca fiind o ingenuă, iar pe el ca fiind un monstru scabros. Cine era ea ? Vreo călugăriţă virgină, care credea că pe copii îi aduc berzele ghidate de Sfântul Duh ? Era fascinată de intelectul lui ?! Cum aşa, era oarbă, nu vedea stârvul în care hălăduia intelectul ? Chiar şi din această poveste scrisă ad hoc reiese că dumneaei nu s-a limitat la raporturi pur platonice (posibile doar în filozofia speculativă), ci şi-a cam plimbat nurii prin teritoriul marcat de stârvul lui. Dacă era fascinată exclusiv de intelectul lui, putea să-i citească lucrările, dar nu era aşa, dumneaei avea şi un anume interes personal.
Permiteţi-mi, vă rog, să dau frâu liber Pegasului meu bătrân. Îmi închipui că în versiunea cealaltă, pe care o ţineţi în sertarul dv. de vrăjitoare într-ale scrisului, El este cel fascinat de Ea. Într-un exces de sinceritate împinsă până la intersecţia cu prostia, îi spune că o iubeşte nebuneşte. Ea îl încurajează, într-un fel de joc „mai nu vrea, mai se lasă”. Nu trebuie să lipsească nici din versiunea mea penisul, căci povestea ar fi fără condiment sexual şi nu ar atrage cititorii. Îmi închipui (nu mi-e greu, căci sunt cam de vârsta lui) că el, fiind complexat de vârsta sa şi simţindu-se oarecum vinovat faţă de tinereţea ei, îi arată nişte poze cu nişte nuduri bărbăteşti, fără capete, şi-o întreabă pe care bărbat l-ar prefera. Ea, recunoscându-l în poză pe profesorul tomnatic, îi spune că pe el l-ar prefera şi că îi place de penisul lui. Eu cred că şi asta ar fi o versiune de succes la public. Cel puţin la un public de vârsta mea.
Cu îngăduinţa dv., voi mai veni cu un comentariu. Sper să reuşesc să-l scriu până va veni Moş Ene pe la gene. Deci… va urma.
Valeriu Stănescu on decembrie 7, 2013 la 11:45 pm said:
O altă versiune, diferită mult de aceea din povestea dv. Dar merită o reflecţie şi ea.
Cred că am mai scris în forumul Pruteanu sau în forumul Ion Nanu despre un film pe care l-am văzut în adolescenţă. N-am reuşit să-l găsesc în internet. Cred că se numea „Procesul profesorului W(eyer ?)”. O studentă se îndrăgosteşte de un profesor universitar bătrân. El stopează asaltului ei erotic. Rănită în orgoliul ei feminin, ea se răzbună înscenând o tentativă de viol. În proces, el pledează… vinovat ! Cuprinsă de remuşcări, studenta mărturiseşte, într-o etapă ulterioară a procesului că violul n-a fost decât în închipuirea ei. Interesantă este şi consecinţa acestui conflict în relaţia profesorului cu soţia lui. Rutina depusă o determinase pe soţie să solicite divorțul. Prin corectitudinea lui soţul o exaspera. În finalul filmului soţia îl întreabă pe profesor dacă tentativa de viol a fost reală. El minte din nou, răspunzând afirmativ. Dintr-odată ea „îl vede cu alţi ochi” şi renunţă la divorţ. Îmbrăţişări şi pupici.
Dragostea, în forma ei autentică, plenară, ca atracţie spirituală şi trupească, este o minune a lumii. Şi sinceritatea este esenţială în dragoste. Cei care întinează acest sentiment, prin interese mercantile, prin orgolii meschine, prin prefăcătorie ar trebui pedepsiţi de Creator. Acestora ar trebui să le lase doar posibilitatea împerecherii pur biologice, ca la animalele sub-umane.
Numai bine şi inspiraţie pentru scrierea unor noi poveşti, poate mai drepte !
Post-scriptum
Coana Mitza Biciclista este supărată pe mine:
a. Şi-a şters un comentariu, de aici. Ştiu conţinutul comentariului şters, aş putea să-l pun la locul lui, dar am scrupule.
b. Mai mult, doamna Mitza Biciclista a şters şi un comentariu al meu, din blogul domniei sale.
Acolo, doamna "albastrita" (Photini din forumul Ion Nanu) a scris: "Doamnă, vă scriu numai pentru că mi-a plăcut povestirea, e ca imaginea reflectată de un singur fragment de oglindă dintr-un caleidoscop – viaţa." Am intenţionat să port un dialog cu "albastrita" în marginea acestei aprecieri. Nu mai am posibilitatea.
Repet, îi recunosc textului Pentru un zâmbet calitatea de a "incita reflecţia", de a stârni controverse cu privire la semnificaţia faptelor povestite. Dar "povestea" pare a fi relatarea unei fete furibunde care, sub presiunea afectelor, prezintă lucrurile în mod distorsionat. Există multe incoerenţe în această relatare. De exemplu, pe de o parte "fetiţa nevinovată" scrie: "eram înnebunită după un profesor", "îi admiram inteligența", "pe profesor îl admiram cu toată ființa mea", iar mai la vale explodează de scârbă: "răsuflarea lui gâfâită de om bătrân m-a izbit cu mirosul greu de dantură din gaudent prin care unele resturi de mâncare își făceau de mult veacul." E neverosimil ca un om care poate fascina prin inteligenţa lui să nu aibă deprinderea elementară de a se spăla pe dinţi.
Să fie clar: nu cer ca orice scriere literară să prezinte un conţinut perfect logic, precum lucrarea unui geniu în matematică. Rostul unei lucrări literare este de a exprima artistic un crâmpei de viaţă, iar din viaţă fac parte chiar şi reacţiile furibunde ale unor virgine de bordel. Dar conţinutul absurd, paradoxal, incoerent ((vezi Eugène Ionesco, Kafka ş.cl.) este subordonat unei logici sui-generis a scriitorului, cu o mare putere de persuasiune. Dau ca exemplu Însemnările unui nebun, scriere a lui Gogol. Ea are forma unui jurnal intim scris de un individ a cărui minte devine tot mai întunecată (într- zi, în loc de dată, a scris "Ziua nu avea dată"). Gogol construieşte logic-artistic procesul de alienare a nebunului, într-un mod verosimil, persuasiv.
Nu acelaşi lucru pot spune despre scrierea doamnei Mitza Biciclista. Doamna "albastrita" scrie în comentariul său: "pe alocuri dialogurile au un minus de naturaleţe, se simte că din spatele personajelor vorbeşte autoarea." Asta mă străduiesc şi eu să spun. Scriitoarea nu a avut puterea de a se urca, din punct de vedere artistic, de la nivelul relatării unei experienţe personale la nivelul exprimării general-umanului. Textul pare a fi scris în grabă, ca sub presiunea unei nevoi de răzbunare.
PPS
Coana Mitza Biciclista şi-a şters toate comentariile din blogul meu. Mare supărare, mare !
Lectura acestui articol nu este recomandată pentru minori ! Minorii sunt rugaţi să revină după împlinirea vârstei legale a majoratului ! Sau să recepteze ideile acestui text prin lectura şi interpretarea înţeleaptă a unui părinte !
Mitza Biciclista, titulara blogului fanteziiobor.wordpress.com ("Un blog de poveste. Oborul cu fantezii"), a scris o poveste, intitulată "Pentru un zâmbet", care poate fi citită aici.
După ce am citit povestea, m-am jucat şi eu puţin de-a critica literar-etică şi chiar am îndrăznit să încalec pentru scurt timp Pegasul meu bătrân. Din încercările astea au rezultat cele două comentarii de mai jos.
De la mine atât, de la Dumnezeu mai mult !
Valeriu Stănescu on decembrie 7, 2013 la 11:08 pm said:
Am citit textul intitulat „Pentru un zâmbet”. Cred că principala lui calitate constă în faptul că incită reflecţia, după cum se poate observa şi din citirea comentariilor din josul lui. Mie, cel puţin, mi-a stârnit tot felul de gânduri.
De exemplu, m-am întrebat în ce măsură este relatare a unor fapte de viaţă şi în ce măsură v-aţi exersat imaginaţia creatoare. Dacă premisa mea este adevărată, anume că scriitorii participă cu întregul lor sistem de valori, cu principiile lor, cu opţiunile lor când creează, atunci aş fi tentat să cred că povestea asta este mai mult o relatare a unui fapt. Spun asta pentru că în discuţiile noastre din blogul meu, din subsolul textului intitulat „Iubirea şi vârstele omului”, n-aţi exprimat niciodată scârbă, aversiune faţă de relaţia dintre un El şi o Ea de vârste mult diferite, dimpotrivă am constatat că aveaţi concepţii deloc prăfuite.
Dacă „povestea” se ţine foarte aproape de un fapt real, n-am ce comenta, ar fi absurd să contest, să am obiecţii faţă de un fapt.
Dacă, totuşi, povestea este mai mult un produs de ficţiune, atunci mi-ar plăcea să cred că v-aţi exersat imaginaţia creând două finaluri diferite.
În versiunea asta, prezentată în blog, îmi pare că sunteţi mult prea părtinitoare cu Ea şi nedreaptă cu El. Recunosc, sunt subiectiv, mă simt solidar într-o măsură cu El, căci este cam de vârsta mea. Toată povestea îmi pare neverosimilă, îmi pare construită special pentru a o prezenta pe ea ca fiind o ingenuă, iar pe el ca fiind un monstru scabros. Cine era ea ? Vreo călugăriţă virgină, care credea că pe copii îi aduc berzele ghidate de Sfântul Duh ? Era fascinată de intelectul lui ?! Cum aşa, era oarbă, nu vedea stârvul în care hălăduia intelectul ? Chiar şi din această poveste scrisă ad hoc reiese că dumneaei nu s-a limitat la raporturi pur platonice (posibile doar în filozofia speculativă), ci şi-a cam plimbat nurii prin teritoriul marcat de stârvul lui. Dacă era fascinată exclusiv de intelectul lui, putea să-i citească lucrările, dar nu era aşa, dumneaei avea şi un anume interes personal.
Permiteţi-mi, vă rog, să dau frâu liber Pegasului meu bătrân. Îmi închipui că în versiunea cealaltă, pe care o ţineţi în sertarul dv. de vrăjitoare într-ale scrisului, El este cel fascinat de Ea. Într-un exces de sinceritate împinsă până la intersecţia cu prostia, îi spune că o iubeşte nebuneşte. Ea îl încurajează, într-un fel de joc „mai nu vrea, mai se lasă”. Nu trebuie să lipsească nici din versiunea mea penisul, căci povestea ar fi fără condiment sexual şi nu ar atrage cititorii. Îmi închipui (nu mi-e greu, căci sunt cam de vârsta lui) că el, fiind complexat de vârsta sa şi simţindu-se oarecum vinovat faţă de tinereţea ei, îi arată nişte poze cu nişte nuduri bărbăteşti, fără capete, şi-o întreabă pe care bărbat l-ar prefera. Ea, recunoscându-l în poză pe profesorul tomnatic, îi spune că pe el l-ar prefera şi că îi place de penisul lui. Eu cred că şi asta ar fi o versiune de succes la public. Cel puţin la un public de vârsta mea.
Cu îngăduinţa dv., voi mai veni cu un comentariu. Sper să reuşesc să-l scriu până va veni Moş Ene pe la gene. Deci… va urma.
Valeriu Stănescu on decembrie 7, 2013 la 11:45 pm said:
O altă versiune, diferită mult de aceea din povestea dv. Dar merită o reflecţie şi ea.
Cred că am mai scris în forumul Pruteanu sau în forumul Ion Nanu despre un film pe care l-am văzut în adolescenţă. N-am reuşit să-l găsesc în internet. Cred că se numea „Procesul profesorului W(eyer ?)”. O studentă se îndrăgosteşte de un profesor universitar bătrân. El stopează asaltului ei erotic. Rănită în orgoliul ei feminin, ea se răzbună înscenând o tentativă de viol. În proces, el pledează… vinovat ! Cuprinsă de remuşcări, studenta mărturiseşte, într-o etapă ulterioară a procesului că violul n-a fost decât în închipuirea ei. Interesantă este şi consecinţa acestui conflict în relaţia profesorului cu soţia lui. Rutina depusă o determinase pe soţie să solicite divorțul. Prin corectitudinea lui soţul o exaspera. În finalul filmului soţia îl întreabă pe profesor dacă tentativa de viol a fost reală. El minte din nou, răspunzând afirmativ. Dintr-odată ea „îl vede cu alţi ochi” şi renunţă la divorţ. Îmbrăţişări şi pupici.
Dragostea, în forma ei autentică, plenară, ca atracţie spirituală şi trupească, este o minune a lumii. Şi sinceritatea este esenţială în dragoste. Cei care întinează acest sentiment, prin interese mercantile, prin orgolii meschine, prin prefăcătorie ar trebui pedepsiţi de Creator. Acestora ar trebui să le lase doar posibilitatea împerecherii pur biologice, ca la animalele sub-umane.
Numai bine şi inspiraţie pentru scrierea unor noi poveşti, poate mai drepte !
Post-scriptum
Coana Mitza Biciclista este supărată pe mine:
a. Şi-a şters un comentariu, de aici. Ştiu conţinutul comentariului şters, aş putea să-l pun la locul lui, dar am scrupule.
b. Mai mult, doamna Mitza Biciclista a şters şi un comentariu al meu, din blogul domniei sale.
Acolo, doamna "albastrita" (Photini din forumul Ion Nanu) a scris: "Doamnă, vă scriu numai pentru că mi-a plăcut povestirea, e ca imaginea reflectată de un singur fragment de oglindă dintr-un caleidoscop – viaţa." Am intenţionat să port un dialog cu "albastrita" în marginea acestei aprecieri. Nu mai am posibilitatea.
Repet, îi recunosc textului Pentru un zâmbet calitatea de a "incita reflecţia", de a stârni controverse cu privire la semnificaţia faptelor povestite. Dar "povestea" pare a fi relatarea unei fete furibunde care, sub presiunea afectelor, prezintă lucrurile în mod distorsionat. Există multe incoerenţe în această relatare. De exemplu, pe de o parte "fetiţa nevinovată" scrie: "eram înnebunită după un profesor", "îi admiram inteligența", "pe profesor îl admiram cu toată ființa mea", iar mai la vale explodează de scârbă: "răsuflarea lui gâfâită de om bătrân m-a izbit cu mirosul greu de dantură din gaudent prin care unele resturi de mâncare își făceau de mult veacul." E neverosimil ca un om care poate fascina prin inteligenţa lui să nu aibă deprinderea elementară de a se spăla pe dinţi.
Să fie clar: nu cer ca orice scriere literară să prezinte un conţinut perfect logic, precum lucrarea unui geniu în matematică. Rostul unei lucrări literare este de a exprima artistic un crâmpei de viaţă, iar din viaţă fac parte chiar şi reacţiile furibunde ale unor virgine de bordel. Dar conţinutul absurd, paradoxal, incoerent ((vezi Eugène Ionesco, Kafka ş.cl.) este subordonat unei logici sui-generis a scriitorului, cu o mare putere de persuasiune. Dau ca exemplu Însemnările unui nebun, scriere a lui Gogol. Ea are forma unui jurnal intim scris de un individ a cărui minte devine tot mai întunecată (într- zi, în loc de dată, a scris "Ziua nu avea dată"). Gogol construieşte logic-artistic procesul de alienare a nebunului, într-un mod verosimil, persuasiv.
Nu acelaşi lucru pot spune despre scrierea doamnei Mitza Biciclista. Doamna "albastrita" scrie în comentariul său: "pe alocuri dialogurile au un minus de naturaleţe, se simte că din spatele personajelor vorbeşte autoarea." Asta mă străduiesc şi eu să spun. Scriitoarea nu a avut puterea de a se urca, din punct de vedere artistic, de la nivelul relatării unei experienţe personale la nivelul exprimării general-umanului. Textul pare a fi scris în grabă, ca sub presiunea unei nevoi de răzbunare.
PPS
Coana Mitza Biciclista şi-a şters toate comentariile din blogul meu. Mare supărare, mare !
miercuri, 4 decembrie 2013
Solidaritate cu Pungeşti
GISCB/parintele Lăiu, Willy Schuster si Erwin Albu va cheama Sambata 7 Dec la PUNGESTI!.
Atentie drumurile vor fi blocate, masinile care vin sambata vor fi intirziate ca sa nu ajunga unde trebuie cind trebuie, asta s-a mai intimplat si alta data. Veniti de vineri sau sa aveti citeva ore de rezerva, sa puteti trece de 'verificari acte, extinctoare, etc' care pot tine ore intregi.
Cristian Ştefănescu
2 decembrie 2013
"Jandarmii au deschis calea Chevron spre zăcământul de la Pungeşti
Forţele de ordine au împrăştiat şi arestat, în această noapte, protestatrii de la Pungeşti, permiţând companiei americane Chevron să îşi instaleze tehnologia de explorare.
Agenţiile de presă anunţă reluarea, de către compania americană Chevron, a lucrărilor de explorare în zona localităţii vasluiene Pungeşti, în ciuda opoziţiei populaţiei. Chevron, care a obţinut, la 3 octombrie 2013, permisiunea de a face foraje în perimetrul comunei Pungeşti în căutarea gazelor de şist, a trebuit să îşi întrerupă operaţiunea ca urmare a acţiunilor de protest a localnicilor, care au blocat accesul tehnologiei la punctele de explorare. La acea dată, România era cuprinsă de febra manifestaţiilor împotriva unui alt proiect minier controversat - exploatarea zăcămintelor de aur şi metale rare de la Roşia Montană. Sute de mii de români au ieşit, vreme de mai multe săptămâni, pe străzile marilor oraşe, cerând interzicerea mineritului de suprafaţă cu cianuri.
Într-un comunicat remis de reprezentanţii gigantului american se spune că "Chevron poate confirma reluarea operaţiunilor. Prioritatea noastră este de a ne derula activitatea cu responsabilitate faţă de mediu", se arată în luarea de poziţie a firmei.
Accesul în zona explorabilă s-a produs în cursul nopţii, după ce un dispozitiv de circa 300 de jandarmi a intrat cu forţa în tabăra instalată de localnicii şi activiştii de mediu la marginea perimetrului vizat de Chevron. În jur de 100 de persoane se aflau, la ora intervenţiei, în tabără, circa 30 fiind urcaţi cu forţa în dube şi duşi la Vaslui - pentru a fi legitimaţi, după cum afirmă oficialii. Printre cei reţinuţi se află şi câţiva activişti Greenpeace România. Acuzate de violenţă, autorităţile susţin că au operat conform procedurilor în vigoare şi "pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică" şi "asigurarea fluenţei circulaţiei pe căile de comunicaţii". Cu toate acestea, drumul de acces ce leagă localităţile din comună este închis, inclusiv pentru microbuzele cu elevi. În plus, presei i s-a interzis accesul în apropierea taberei protestatarilor, jandarmii explicând că măsura este luată pentru "siguranţa" jurnaliştilor. Între timp, un jandarm şi doi protestatari au fost răniţi în timpul ciocnirilor, fiind transportaţi la Vaslui pentru intervenţii medicale.
Adversitatea faţă de proiectul Chevron rezidă din riscurile pe care le reprezintă fracturarea hidraulică, singura metodă existentă pentru extragerea gazului de şist. Conform unor studii difuzate de Departamentul american al Energiei, rezerva de gaze de şist a României, amplasată în patru depozite, în estul ţării şi în platforma continentală a Mării Negre, poate acoperi necesarul intern pentru o perioadă de peste o sută de ani. Fracturarea este o metodă folosită pe scară largă în Statele Unite, dar respinsă în multe alte ţări."
2 decembrie 2013
Premierul Victor Ponta:
"Cred că România poate fi o ţară democratică şi puternică dacă toţi respectăm legile şi dacă nu acceptăm - şi nu vom accepta - ca 20, 30, 50, 70 de oameni să încalce legea. Acolo e vorba despre o proprietate privată. Cei de la Chevron îşi pun gard, îşi păzesc o propietate privată. Şi dacă era vorba de proprietatea privată a oricărui om din această ţară, chiar şi de terenul de la Nana, tot la fel procedam, şi anume dacă veneau nişte oameni care ocupau ilegal un teren trimiteam forţele statului ca să aplice legea".
Ponta le promite americanilor de la Chevron exploatarea gazelor de şist
http://www.cdnews.ro/actual/ponta-le-promite-americanilor-de-la-chevron-exploatarea-gazelor-de-sist/
"În timp ce mii de români consideră că exploatarea gazelor de şist reprezintă o gravă încălcare a principiilor de mediu, premierul Victor Ponta promite americanilor că România va continua procesul de extracţie al gazelor neconvernţionale."
duminică, 1 decembrie 2013
95 de ani de la făurirea statului naţional unitar român
1 Decembrie 1918 - 1 Decembrie 2013
- 95 de ani de la făurirea statului naţional unitar român -
Harta României Mari (1918-1940)
Harta fizică a României Mari
Video:
România Mare (1918) în imagini - Neagu Djuvara
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
În ajunul Zilei naţionale a României
Nepotul Sarkis învaţă "Deşteaptă-te, române".
Nişte unii s-au gândit să scoată ceva profit din exploatarea sentimentului naţional:
joi, 28 noiembrie 2013
Ponta sparge cercul constrângerilor şi al umilinţelor în care ne-au închis „prietenii” din Vest
Victor Ponta nu conteneşte să mă
surprindă: au fost momente în care l-am considerat un oportunist trădător de
patrie (de exemplu când a acceptat fără să ne consulte cele 11 porunci de la
Barroso), au fost şi momente în care l-am considerat posibilul salvator al
patriei. Acum, din nou, îl apreciez pozitiv pentru curajul de a încerca această
deschidere către China, echivalentă cu spargerea cercului constrângerilor şi al
umilinţelor în care ne-au închis "prietenii" din Vest. Doamne-ajută !
Cu privire la „prietenii” din
Vest mi se pare potrivită zicala românească „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni,
de duşmani mă feresc singur”. De la Marea Păcăleală din decembrie 1989 şi până în
prezent am trăit sub dictatul „prietenilor” din Vest: „Vreţi în Uniunea
Europeană ? Ne daţi nouă economia !” „Vreţi în NATO ? Renunţaţi la mijloacele
proprii de securitate şi la autoguvernare!” Şi uite aşa, în curând vom fi un
popor fără ţară. Mai au să ne ia şi pământul de sub picioare, cât a mai rămas
al nostru. Ne vor impune legi în acest sens. România a ajuns o colonie. După 23 de ani, avem recunoaşterea oficială a
realităţii-coşmar: România este „în hamul FMI”, „suntem legaţi de mâini şi depicioare”.
Nici nu s-a uscat cerneala pe
proiectele româno-chinezeşti şi ideologii de serviciu aflaţi în solda „prietenilor”
din Vest au început să facă spumă la guri. Musiu Sorin Ioniţă se întreabă „Ce căuta chinezu’ în România, în vizită la
tigrul Ponta?” Un fitecine scrie într-un comentariu, pe undeva: „Ponta e filochinez ca are fatza de chinez si
ca la eonomie e chinez sadea...” Indivizii de această specie, începând cu aceia
care au răcnit în 1990 împotriva ideii de democraţie originală, au contribuit
masiv la crearea situaţiei umilitoarea în care se află România azi. Acum se
mobilizează din nou, pentru a ucide noua şansă.
Despre China: eu nu cred în
coabitarea comunismului şi capitalismului în acelaşi stat. Când conducătorii
comunişti simt gustul profitului capitalist, de pe propriile lor degete, uită să mai guverneze în mod
comunist. China va fi o mare putere capitalistă. Dar capitalismul nu poate
rezolva în mod cât de cât echitabil problemele a mai mult de un miliard de
oameni. Capitalismul este inechitabil prin esenţa lui. Prevăd grave conflicte
sociale în China următoarelor zeci de ani.
Şi mastodonţii aceştia capitalişti
(SUA, China, Rusia etc.), ca şi alţii în trecut, când arealul li se va părea
insuficient, se vor angaja în luptă. Din nefericire pentru noi, ăştia mici, vom
fi afectaţi în mod tare neplăcut: Fie că elefanţii fac dragoste, fie că
se luptă, iarba suferă.
Cu alte cuvinte nu am o euforie
precum a drogaţilor prin faptul că vin chinezii. Nici nu consider ca fiind raţională ruperea de UE. Dar, măcar pe termen scurt, avem o alternativă la situaţia de a
fi „legaţi de mâini şi de picioare” de către „prietenii” din Vest.
Post-scriptum
Traian Băsescu a lansat subiectul unirii Basarabiei cu România. Mă întreb: de ce a lansat acest subiect Băsescu tocmai acum ? Nu cumva i s-a poruncit ? Nu cumva din motive politice meschine ? "Români, Ponta vrea să vă ducă spre China, spre Asia ! Noi, Uniunea Europeană, vă oferim Unirea mult visată !"
Să presupunem că ni se permite să ne unim. Cui ar folosi ? Nici nouă, nici basarabenilor, pentru că am pierdut şi dreptul de a ne autoguverna. Ar fi ca în vorba aia: El se însoară cu Ea, ca să nu mai zică, fiecare, "Vai de mine !" şi zică "Vai de noi !" Ar folosi doar şmecherilor care ne-ar îngurgita.
Post-scriptum
Traian Băsescu a lansat subiectul unirii Basarabiei cu România. Mă întreb: de ce a lansat acest subiect Băsescu tocmai acum ? Nu cumva i s-a poruncit ? Nu cumva din motive politice meschine ? "Români, Ponta vrea să vă ducă spre China, spre Asia ! Noi, Uniunea Europeană, vă oferim Unirea mult visată !"
Să presupunem că ni se permite să ne unim. Cui ar folosi ? Nici nouă, nici basarabenilor, pentru că am pierdut şi dreptul de a ne autoguverna. Ar fi ca în vorba aia: El se însoară cu Ea, ca să nu mai zică, fiecare, "Vai de mine !" şi zică "Vai de noi !" Ar folosi doar şmecherilor care ne-ar îngurgita.
duminică, 24 noiembrie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)