duminică, 29 ianuarie 2017

A trăi viaţa

          A trăi viaţa nu înseamnă, pur şi simplu, a vieţui. Omul nu este doar o vieţuitoare, el nu se confundă cu fiinţa lui biologică, ci îşi trăieşte viaţa numai situându-se în universul valorilor.
          Putem defini omul ca fiind animalul care-şi pune probleme. Mai devreme ori mai târziu, mai rar ori mai des, spontan sau metodic, fiecare fiinţă care merită numele de om se întreabă: "Cum este bine să-mi trăiesc viaţa?"
          Nu ne naştem cu ştiinţa unei bune trăiri a vieţii. Expresii precum "Şcoala vieţii", "Arta de a trăi" sugerează că învăţăm să trăim. "Viaţa este o muncă, un meşteşug pe care trebuie să te osteneşti să-l înveţi", scria Balzac. Învăţăm să trăim prin educaţie, prin asimilarea de valori din societatea în care trăim, învăţăm din propria experienţă, dar şi din experienţa altora. Dar şcoala vieţii nu precede trăirea vieţii, învăţăm să ne trăim vieţile trăind. "Nu e carte să înveţi/Ca viaţa s-aibă preţ/Ci trăieşte, chinuieşte/Şi de toate pătimeşte/Ş-ai s-auzi cum iarba creşte" (Mihai Eminescu, "În zadar în colbul şcolii"). Sau cum spune un proverb persan: "Viaţa-i cel mai bun dascăl".
          S-a spus, în mod justificat, că diferenţa specifică a omului în raport cu animalele este că omul, înainte de a înfăptui ceva, îşi elaborează un scop, un proiect. Pentru om, trăirea propriei lui vieţi este cea mai amplă lucrare. Într-o exprimare metaforică, viaţa trăită conform unui proiect este o corabie condusă de timonier, alternativa fiind corabia în derivă.
          Drumul vieţii nu este un marş triumfal, ci un traseu pândit de capcane şi marcat de erori. Analizele pe care le facem ne impun să ne modificăm proiectul vieţii, ne determină să re-proiectăm. Cu cât bilanţul propriei vieţi este mai întârziat, cu atât mai intensă va fi suferinţa generată de conştientizarea erorilor: "Ucigător de dureroasă este situaţia în care se găseşte omul când, după ce a străbătut ca un zănatec drumul vieţii, îşi dă seama, privind pentru prima dată în urmă, că a săvârşit neghiobii de neşters" (Balzac). Personajul principal din filmul "Magnatul" (interpretat de Dorel Vişan), bolnav de cancer, îşi spune: "Nu-mi pare rău că mor, îmi pare rău că nu m-am priceput să trăiesc".
          Dincolo de deosebirile dintre modurile în care ne trăim vieţile, există un aspect important comun: nevoia fiecăruia dintre noi de mulţumire sufletească obţinută din conştientizarea sensului (rostului) pe care l-a conferit propriei lui vieţi, prin felul în care a trăit-o. "A trăi în plenitudine, în aşa fel încât să ai conştiinţa că viaţa merită să fie trăită, înseamnă arta de a-ţi păstra echilibrul interior" (Ion Biberi, Arta de a trăi).