miercuri, 29 februarie 2012

Profeţia lui Filip Teodorescu


Victor Roncea îl cita, în blogul său, pe fostul colonel de contraspionaj Filip Teodorescu:

"Nu afectez în nici un fel prestigiul contraspionajului român recunoscând, aşa cum am făcut-o şi în depoziția din 7 martie 1990, că eu şi ofițerii de contraspionaj de la Timișoara nu am reușit atunci să evidențiem acest amestec străin (...) Este meritul presei în general, al unor gazetari iscoditori în special, că au găsit dovezi indubitabile ale amestecului străin în evenimentele din decembrie 1989" 

(din declaraţia făcută în procesul de la Timişoara, la 14 octombrie 1991). 

Şi eu îmi amintesc o declaraţie a sclipitorului Filip Teodorescu, din timpul lungilor nopţi în care vedeam la televizor cum uneltele politico-juridice ale forţelor antinaţionale îi „judecau” pe cei care îşi îndepliniseră datoria faţă de statul socialist. În cuvintele lui, fostul colonel de contraspionaj Filip Teodorescu exprima atunci următoarea idee: România va colcăi de spioni timp de multe decenii de aici încolo.

De atunci şi până în prezent constat cu amărăciune că Filip Teodorescu avea dreptate. Câtă luciditate, atâta dramă. În toate instituţiile foarte importante ale ţării mişună animale marcate cu fierul roşu de către stăpâni din Vest sau din Est, unele, precum Brucan, fiind dublu înfierate. Patrioţi precum Nicolae Ceauşescu, Virgil Zbăganu, Virgil Săhleanu  sunt asasinaţi, în timp ce turmele de animale înfierate ne calcă în picioare, erijându-se în guvernanţi iubitori de naţie şi ţară: Silviu Brucan, Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Nicolae Militaru, Victor Stănculescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Daniel Ciobotea, Mihai Răzvan Ungureanu, Mircea Geană, Victor Ponta, Cristian Diaconescu, Teodor Meleşcanu ş.a. În ciuda diferenţelor, toţi ăştia au un profil moral-psihologic esenţial-asemănător. Vă las ne-plăcerea de a identifica trăsăturile respective.

Fericiţi cei săraci cu duhul, căci ei pot crede că umilinţele, genocidul la care este supusă naţiunea  română (ca şi grecii şi multe alte naţiuni) constituie „democraţie”, căci pentru ei seria de fapte pe care le observăm - de la Actul Constituţional, Codul Penal, Codul Muncii şi până la dezactivarea contului AdSense de reclame pe blogul unui comunist - este expresia unei lumi drepte.

Eu sufăr, căci văd că Împăratul e gol. Nu sunt singur. Într-o emisiune „Sinteza zilei”, Victor Ciutacu a explodat: el spunea, după ziua în care Victor Ponta s-a comportat ca un trădător în şedinţa Parlamentului de validare a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, că e clară transmiterea ştafetei de la vechiul tandem de slugoi, Băsescu – Boc, la Ungureanu – Ponta. Recent, acest Hopa-Mitică din politica românească, Victor Ponta, a fost chemat la ordin de Marele Licurici. Ieri-seară l-am văzut la… B1 TV ! Un discurs rece, meschin-calculat, parcă tras la xerox după cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu ori al lui Cristian Diaconescu, în care ideea principală a fost că, atunci când va pune mâna pe maneta puterii în România, va executa  neabătut ordinele primite de la Marele Licurici, în chestiunea scutului antirachetă, a ratificării Tratatului Fiscal etc. Nici măcar nu mai era acid faţă de Băsescu. În cuvintele lui, pentru americani Băsescu este „un viitor fost om politic”, iar el, VP, este "un viitor om politic". Am înţeles: doar se va schimba prestatorul de servicii sexuale pentru Marele Licurici. Dacă vom supravieţui, vom fi călcaţi de copitele  acestui Ponta şi ale altor animale înfierate de Marele Licurici ani şi ani de aici încolo.

Ca amărăciunea să fie de pelin, traseitul clăpăug numit Meleşcanu, până ieri liberal, a ieşit din condiţia lui de acoperit şi a răspuns, prin intermediul Lacheului Şef, la porunca Marelui Licurici, devenind şef al SIE, în locul lui MîRîU. Aport, Meleşcanu !

Dacă ar fi să facem o statistică, am fi surprinşi constatând cât de mare e procentul celor care sunt numiţi în fruntea instituţiilor fundamentale ale Statului Român şi care sunt marcaţi cu fierul roşu de către stăpâni din afara ţării. 

Doamne, dacă eşti, unde eşti ? Ne-ai abandonat într-o lume absurdă !

Prieteni, mi  se întâmplă ceva ce n-aş fi crezut că e posibil: mi-e dor de Nicolae Ceauşescu. Defectele, greşelile lui îmi apar ca estompate de patriotismul lui. Ceauşescu şi-a iubit ţara chiar şi în faţa gloanţelor care l-au ucis. A trăit şi a murit ca un om, în demnitate, iubindu-şi patria. Chiar  şi călăii lui i-au recunoscut această calitate. N-a trăit ca un animal marcat cu fierul roşu.  

duminică, 26 februarie 2012

Iertaţi-mă, sunt comunist


Pentru mărirea imaginii clicaţi pe ea.

sâmbătă, 18 februarie 2012

Tratatul fiscal al UE şi mentalitatea de lachei a băsiştilor


Ion Cristoiu, el însuşi un lacheu cu vechi state de plată (de pe când era implicat în presa comunistă), exprimă suficient de clar, în ciuda limbajului lui de om certat cu limba română, o mentalitate de lacheu, care, cred eu, este proprie şi băsiştilor:

          „Este o bătălie în interiorul Uniunii [Europene]. Franţa, Germania, motoarele acestei Uniuni, vor să impună neapărat acest Tratat [Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară]. (…) Cu cât sunt mai puţine ţări care se opun, cu atâta este mai bine pentru aceste mari puteri, care de fapt conduc Uniunea Europeană.
          Eu cred că România nu-şi putea permite acum să aibă poziţia Angliei şi cu atât mai puţin a Cehiei. Cehia este unul din copiii răsfăţaţi ai Europei. (…) Dacă acum noi nu semnăm acest Tratat, suntem împotrivă, în 3 zile ne făceau ăia de nu ne vedeam. Ne „împachetau”, ne coborau ăia cu rating-ul. Vezi domnul Orban, care a crezut la un moment dat că Ungaria este URSS şi într-o săptămână s-a dus cu mâna întinsă. 
          Trebuie să înţelegem, suntem o ţară mai mică, anumite lucruri nu-ţi poţi permite. Şi cred că ăsta o fi fost scopul principal al acestei bătălii, ca noi să fim şi noi  acolo. Dacă nu eram, imediat începeau investitorii, presa străină, „Aha!, România nu e în Tratatul ăla”, iar noi nu ne putem îngădui ce-şi îngăduie Polonia, Cehia, Ungaria – copiii răsfăţaţi ai Occidentului. Asta e !”.
(În emisiunea „Ultimul cuvânt”, din 15.02.2012, de la B1TV)

Lacheul Şef nu s-a dezminţit nici de această dată. După cum afirma doamna Ecaterina Andronescu, în aceeaşi emisiune, „Preşedintele s-a angajat pentru acest Tratat înainte de a fi discutat în ţară cu oricare dintre partidele politice, indiferent că se află la guvernare sau că se află în opoziţie”. Declaraţiile lui, pe această temă, parcă sunt declaraţii că „nu va precupeţi nici un efort pentru a transpune în fapte indicaţiile de inestimabilă valoare teoretică şi practică ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu, Secretarul General al PCR, Preşedintele RSR”. Că nu doar din întâmplare a ajuns Băsescu comandant de navă şi reprezentat al României pe la Anvers ! Dacă nu credeţi, citiţi declaraţiile spre care pun linkuri mai jos. „Sigur, statele nemembre ale zonei euro pot să opteze dacă adoptă acest tratat sau nu. Recomandarea, susţinerea mea este să o facem”. De la acela al cărui principiu politic fundamental este că trebuie să i-o sugă Marelui Licurici nici nu mă aşteptam să cârcotească.
          Dar el vrea să ne aburească, vrea să ne sugereze cât de combativ va fi el pe acolo: „Ce obiective avem noi, însă, în întâlnirea de mâine? Să se consfinţească participarea statelor non-euro la summit-urile statelor euro.” Adică, ce vrea omul ăsta ? Să se consfinţească în scripte ceea ce există în fapt: prezenţa în calitate de apaludac, de yesman.

Lacheii Lacheului Şef repetă ca flaşnetele ceea ce spune acesta.

Ion Iliescu, Preşedintele de onoare al PSD, a exprimat o poziţie principial-corectă:

Nu îmi explic, nu înţeleg această grabă, când în Europa lumea stă şi analizează. Nu suntem grăbiţi să îl semnăm acum, pentru că oricum suntem în afara zonei euro. Nu ştiu de ce se grăbeşte domnul Băsescu, eu nu ştiu ce cunoştinţe are el şi câtă economie înţelege el şi ce pricepe din toate acestea. De ce împinge de la spate o ţară să se angreneze într-o aventură (...). Nu îmi explic, este o aventură la care se angrenează nişte oameni fără să priceapă. (…) Noi nu avem rezerve şi atitudini negative, dar vrem să îl înţelegem mai bine, să îl analizăm şi să îl descifrăm. Mi se pare total nemotivată această grabă şi lipsă de grijă pentru a fundamenta o bună cunoaştere şi asimilare a unor lucruri înainte de a ratifica. E nevoie de o dezbatere".

În aceeaşi emisiune, Ecaterina Andronescu a exprimat un gând al lui Nicolae Titulescu: România va avea întotdeauna o şansă atât timp cât va şti să-şi desemneze conducătorii capabili de a-i apăra interesele. Dacă găsiţi înaintea mea scrierea în care apare acest gând, daţi-mi şi mie un semnal.

Linkuri către declaraţii ale lui Băsescu referitoare la poziţia lui faţă de Tratatul menţionat:

Declaraţie de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu (Palatul Cotroceni, 29 ianuarie 2012)

Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu, la finalul reuniunii informale a Consiliului European (Bruxelles, 30 ianuarie 2012)

Conferinţă de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu, pe tema concluziilor reuniunii informale a Consiliului European (Palatul Cotroceni, 31 ianuarie 2012) 

marți, 14 februarie 2012

Fârtatul, Nefârtatul şi România sub nămeţi


România sub nămeţi



Antena 3 a difuzat imagini cutremurătoare cu oameni, animale, case din locurile acoperite de straturile de zăpadă groase de câţiva metri.

Cifrele vorbesc mai bine decât autorităţile: 68 de oameni au murit, mii de români sunt izolaţi între munţii de zăpadă, iar autorităţile de la Bucureşti nu reuşesc să facă faţă. Cele din Vrancea au fost înfrânte de furia iernii şi au cerut insistent decretarea stării de alertă”.

Un bătrân:
Niciunul nu a venit aici, să ne vadă ! Cum stăm sub zăpada asta, aici !?

O bătrână:
N-am avut, mamă, pâine, n-am avut nici măcar mălai, ce-am păţit, am făcut turte din alea aspre !"

O bătrână:
„Nu mă lăsați pe aici să mor !”

Un bătrân:
„Am şi bocit.. Am şi eu câteva păsări, încolo nu am nimic !”

O bătrână:
Curent nu avem, nu avem nici apă, avem vitele în grajd”.

O bătrână:
Dacă mor, mamă, să mă îngroape în zăpadă, până s-o lua… ca să mă ducă la cimitir”.

O bătrână:
E foarte greu. N-avem apă, nu mai avem lemne”.

O bătrână:
„Au venit oamenii şi mi-au băgat oleacă de lemne, de crengi… Am dat nişte bidoane la un cetăţean ca să-mi aducă apă."

Cele două feţe ale lui Mihai Răzvan Ungureanu 

MîRîU este supărat foc pe concetăţenii care "stau în casă la căldură", leneşi

Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să-i vezi pe militari desfundând drumurile, în timp ce beneficiarii direcţi, care sînt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură. Şi-am văzut cu toţi, aceasta se întâmplă şi la inundaţii, şi la nămeţi. Nu se poate aşa ceva ! Nu putem plăti lenea la nesfârşit !”.


Altă faţă are MîRîU în prezenţa celor de care depinde:




Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL: morţii sunt beţivi


„Din 80 de oameni, sau 64, care au murit, unul singur a murit în maşină, restul a băut şi a adormit acolo…”

Raed Arafat, despre morţi

„Decesele din cauza gerului, cifra s-a comunicat în fiecare zi, da, este de 74 de decese din cauza gerului, din care ultimele 6 au avut loc în ultimele 24 de ore, din care 5 au fost în spaţii publice, adică pieţe, drumuri, una-alta, în localităţi, a unor persoane fără adăpost care erau expuse la frig, plus o persoană într-o încăpere neîncălzită”.

Gabriel Berca:  guvernul nu deszăpezeşte !


Gabriel Berca, cel care a ajuns Ministrul Administraţiei şi Internelor sărind dintr-un partid în altul, umflă muşchii:

Guvernul nu deszăpezeşte, guvernul intervine în situaţii de urgenţă, prin ministerele sale. Haideţi să nu ne mai văicărim ! Nu e nevoie să vină cineva de la centru, să găsim 2 tractoare într-o comună, să le ataşăm 2 pluguri şi să intervenim”.

Băsescu se relaxează la Predeal

România TV (10 februarie 2012):

 „În timp ce zeci de mii de oameni au numai necazuri din cauza zăpezii, alţii se bucură de ea. Preşedintele Traian Băsescu s-a relaxat în acest week-end la Predeal. (…)
Şeful statului a ajuns pe Valea Prahovei vineri seara, în jurul orei 18. Lui i-a fost pregătită vila de protocol de la Predeal, dar şi snowmobilele, în cazul în care familia prezidenţială va dori să facă o plimbare prin zăpadă”.



Altă dată, alt Preşedinte al României:






Băsescu : România n-are dotarea necesară 

Este evident că România nu are dotarea necesară, pe ansamblu, pentru a face faţă la exigenţele populaţiei în astfel de condiţii meteo”.

România nu mai are, stimabile, nici flotă, România nu mai are multe. Ăsta-i meritul tău şi al guvernanţilor de după Marea Păcăleală. Nu peste mult timp, România nu va mai fi a românilor.

Cândva, România avea dotarea necesară :





Soluţia lui Băsescu: alte cheltuieli din banul public

Cred că ce am văzut în această iarnă ne arată că în acest domeniu ori trebuie făcute contracte la nivelul statului, a (sic) Administraţiei Naţionale a Drumurilor şi a (sic) Consiliilor Judeţene, ori trebuie găsite alte formule comerciale de cooperare cu firmele care dispun de utilajele necesare”.

După ce a fost implicat în procesul malefic de distrugere a bazei tehnice materiale a României, marele iluzionist care a făcut să dispară flota ne propune să mai punem o ţeavă prin care prietenii lui din afara şi din interiorul ţării să poată suge din banii cetăţenilor români.

Ion Iliescu ne avertizează  că există pericolul de inundaţii



Ion Iliescu, specialistul în hidrologie, ne avertizează că există pericolul de inundaţii, favorizat de defrişările masive.

Această cantitate mare de zăpadă, care a cuprins întreaga Europă, creează probleme mari. Dar s-ar putea să fie mult mai grave problemele de final: cum anume se va produce topirea acestor cantităţi de zăpadă, care mai poate să se întâmple şi printr-o suprapunere cu ploile de primăvară. Deci este posibil ca în martie-aprilie să existe o topire bruscă, suprapusă cu ploile de primăvară şi atunci inundaţiile create să creeze probleme mult mai grave decât aceste probleme ale înzăpezirii. Pentru noi, zona cea mai periculoasă este zona bazinului hidrografic al Siretului, mai ales că-n ultimii 20 de ani s-au defrişat masiv pădurile de pe versanţii munţilor”.

Păi, unde erai neică Trahanache, atunci când se tăiau pădurile ?

Radu Golban: mă deranjează duşmănia pseudo-elitei româneşti faţă de majoritatea înfometată şi însărăcită a populaţiei

„Este limbajul acestei pseudo-elite româneşti care tratează România în manieră colonială. Nu este nevoie de studii la Oxford să faci o asemenea declaraţie sfidătoare la adresa majorităţii populaţiei [aluzie la declaraţia lui MîRîU despre concetăţenii care stau, leneşi, la căldură].

România, la Bucureşti, nu este România reprezentativă. România mall-urilor, România cartierului Primăverii şi România bunăstării pe care o vedem în capitală nu este reprezentativă pentru sărăcia din ţară şi pentru sărăcia din teritoriu. Această imagine de Apocalipsă în teritoriu este o Românie reprezentativă.

Este o rușine maximă forma de sfidare a acestor amărâți. Este inacceptabil ca o țară în Europa, în 2012, să ajungă într-un asemenea dezastru administrativ, cu asemenea victime umane.

Mă deranjează, în mod special, sfidarea sistematică și o atitudine dușmănoasă a elitelor. Parcă ar fi acea boierime care lăsa țăranii să culeagă struguri cu botnițe, ca să nu mănânce boabele. Exact aceeași dușmănie a unei elite față de o majoritate înfometată și însărăcită o trăiesc și o revăd în aceste declarații."



Video

duminică, 12 februarie 2012

În căutarea unui titlu de carte



(comentarii în blogul doamnei Sorina Druga)

Sorina:
Am nevoie de un titlu

Un titlu de carte. Am subiectul, am personajele, văd cu ochii minții întîmplarea, nu știu încă finalul, nu pot găsi titlul. Nu am niciun plan și nici nu o să fac. Scriu ca și cum aș citi. Mi se dezvăluie noi posibilități. Sînt ca pe un drum plin de răspîntii, îmi place să o iau la dreapta, mă răzgîndesc și-o iau la stînga. Nu sînt în opoziție cu planul, nu am ce să respect. Aș vrea să scriu liber, deși mă gîndesc că poate va ieși ceva dezlînat. Am contextul istoric ca fir călăuzitor, iar personajele se adaptează vremurilor așa după cum au  caracterul. O carte ca o mie și una de alte cărți. O muncă grea, doar fiindcă am impresia că am ceva original de spus?!

Mă gîndeam la titlul: Dihotomia vieții mele. O mai fi pus cineva titlul ăsta? lol

Update: Am vorbit cu un prieten la telefon și mi-a recomandat să schimb titlul din Dihotomia vieții mele în Dihotomia nu are ce căuta în titlu.

Păreri?


Valerius :

Ştiu că sunt plicticos, dar consider că e bine să ascultaţi şi opiniile mele, căci printre cititorii viitoarei dv. cărţi ar putea fi şi oameni ca mine. Sau veţi scrie sub titlu: „Lectura acestei cărţi este interzisă celor care…” ?

1). „Am subiectul, am personajele, văd cu ochii minții întîmplarea, nu știu încă finalul (…)”

Presupun că prin „subiect” înţelegeţi faptele, evenimentele care constituie „povestea”, naraţiunea. Fără a avea intenţia de a catehiza structura operei literare, aş spune că, măcar uneori, deznodământul (parte a „subiectului” operei literare) constituie, în ordinea creaţiei, punctul de plecare. Foarte probabil că aşa procedează autorii de romane, de scenarii poliţiste (cum ar fi cazul serialului Columbo).
 O altă posibilitate ar fi să se plece de la „temă”. Dar în această situaţie procesul de creaţie ar fi cam ca elaborarea unei teorii filozofice, ar suferi de exces de abstractizare, i-ar lipsi sau ar fi deficitar în concreteţe, afectivitate pe care plecarea de la „deznodământ” le poate impune.

2). Există o chestiune cu privire la care am o opinie fermă: „Nu am niciun plan și nici nu o să fac”.

Că nu aveţi un plan, încă, este scuzabil, că „nici nu o să faceţi” un plan este o greşeală. Hegel spune undeva cam aşa: un produs merită să fie considerat „creaţie” numai dacă acel produs este consecinţa unui proiect, a unui plan. Prin comparaţie, un colţ de natură poate fi frumos, dar nu-l considerăm creaţie, dar când el este metamorfozat artistic de un pictor, conform preferinţelor lui, conform scopului său (exprimat prin mesajul artistic), acel colţ de natură va fi inclus într-o creaţie artistică.

În general, creaţiile omului se deosebesc de produsele animalului prin faptul că sunt elaborate conform unui proiect, unui plan. Marx spune, frumos, undeva: oricare zidar este superior albinei celei mai perfecte (sic) prin faptul că zidarul construieşte mai întâi în minte. Tot aşa ţesătorul faţă de păianjen. Lucian Blaga, în „Geneza metaforei şi sensul culturii”, argumentează, în mod asemănător, superioritatea omului faţă de (celelalte) animale prin „destinul creator de cultură” al omului.

Cu siguranţă îmi displace ideea de a citi un roman, de exemplu, creat în acest fel, fără proiect. Îi compătimesc pe oamenii care îşi irosesc ani din viaţă vizionând seriale de mii de episoade, precum „Tânăr şi neliniştit”, fiind prizonierii unor scenarişti care improvizează continuu, într-un film în care actorii nu reuşesc nici măcar să înveţe rolurile, cu atât mai puţin să le interpreteze cu adevărat în mod artistic.

3). „Mă gîndeam la titlul: Dihotomia vieții mele.”

E prea abstract, rece, chiar tern.

Sorina:

Domnule Valerius,

Am citit observațiile dumeavoastră, vă mulțumesc!
 Dacă e musai să fac un plan, fiindcă atît de multe personalități susțin necesitatea lui, cred că mă las de carte. Ideea unui plan mă plictisește îngrozitor, planul, pe măsură ce l-aș scrie, ar deveni cartea. Nu știu cum e serialul despre care vorbiți, nu am văzut niciun episod!
 Sînt, mai degrabă, de acord cu răspunsul lui G.Arriaga, un răspuns din interviul Întotdeauna am preferat latura întunecată a lucrurilor apărut în revista Dilema veche:

Care este, de fapt, relaţia sau raportul dintre memorie şi imaginaţie în cărţile dvs.?
 Sigur că imaginaţia este o componentă uriaşă în scrisul meu, nu scriu autobiografii. Imaginaţia îmi permite să rejoc ceea ce am trăit sau am simţit eu într-o altă circumstanţă.

 Interesant este că Arriaga este și un cunoscut scenarist, deși nu-i face plăcere să i se atribuie acest titlu.

 Titlul acela cu dihotomia era în glumă, totuși, cartea despre asta va fi, în linii mari!

Ce titlu s-ar potrivi?

Valerius:

1). “Sînt, mai degrabă, de acord cu răspunsul lui G.Arriaga”

Răspunsul lui nu vă foloseşte, căci el răspunde la întrebarea “Care este, de fapt, relaţia sau raportul dintre memorie şi imaginaţie în cărţile dvs.?”, nu la întrebarea “Când scrii o carte e bine să urmăreşti un plan, sau e bine s-o scrii ca şi când ai naviga pe ocean fără hartă, fără busolă şi fără percepţia Stelei Polare ?”

2). “Ce titlu s-ar potrivi?

Păi şi eu scriu o carte. Sunteţi amabilă să-mi spuneţi ce titlu i s-ar potrivi ?


Sorina:
Despre ce e vorba în carte?


Valerius:
Despre ce e vorba în cartea dv. ?


Sorina:
Ce dur vă purtați cu mine azi. Probabil că o merit cu vîrf și îndesat.
 În linii mari, e vorba despre destinul unei fete al cărei arc interior se frînge în tranziție. Cartea nu e descriptivă, ea se conturează ca o sumă de trăiri sinusoidale. Nu spun mai mult. Acum e rîndul dvs.!


Valerius:

Doamnă,
Femeia care a scris frumuseţea asta de frază, „e vorba despre destinul unei fete al cărei arc interior se frînge în tranziție. Cartea nu e descriptivă, ea se conturează ca o sumă de trăiri sinusoidale.”, cu siguranţă va găsi un titlu potrivit pentru cartea sa.

Probabil că aţi priceput: atunci când v-am vorbit de o carte pe care intenţionez s-o scriu am folosit un tertip.


Valerius:
Îmi permiteţi să copiez discuţia noastră în (pe) blogul meu ?


Sorina:
Da, de ce nu?


bogdan:
Sorina, îţi urez succes cu scrisul, să scrii bine şi repede!

Mi-au plăcut intervenţia d-lui Valerius şi răspunsul tău la ea, cu citatul din Arriaga. 

Văzând acest nume, Arriaga, mi-am adus aminte că am văzut un film deosebit, scenariul şi regie sunt asigurate ambele de către Guillermo Arriaga, filmul se numeşte “Departe de câmpia în flăcări” (“The burning plain”), fiind lansat în anul 2008 :

http://www.imdb.com/title/tt1068641/ .


Despre Mihai Răzvan Ungureanu şi alţi nefârtaţi



Tristus :  
Tânărul lup imaculat:



Ion Nanu:
Voi reproduce textul din imaginea fragmentului de ziar.

     Cuvîntul tovarăşului Mihai Ungureanu
     delegat al Organizaţiei judeţene Iaşi a U.T.C.

     Hotărîrile de însemnătate istorică adoptate de Congresul al XIII-lea al Partidului Comunist Român, înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu în deschiderea lucrărilor Forumului nostru, pun şi în faţa noastră, a elevilor utecişti, sarcini deosebite. Sîntem conştienţi că pentru a realiza o economie modernă, intensivă sînt necesare cadre a căror pregătire să se reflecte în capacitatea de a răspunde noilor exigenţe ale muncii, ale activităţii sociale în general, care trebuie să dovedească înaltă competenţă profesională, gîndire creatoare, deschisă spre nou, spirit de iniţiativă, responsabilitate, ordine şi disciplină. De aceea, programele noastre de activităţi, ancorate mai ferm în realitatea concretă a problemelor cu care se confruntă fiecare colectiv de elevi, corelate mai strîns cu acţiunile desfăşurate pe linia şcolii, au fost orientate astfel încît să conducă la răspunderea elevilor pentru învăţătură, pentru pregătirea permanentă, perseverentă şi sistematică, printr-un efort propriu, susţinut şi constant.
     Pe deplin conştienţi de sarcinile ce ne revin din Hotărîrile Congresului al XIII-lea al Partidului Comunist Român, din indicaţiile şi orientările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, din documentele supuse aprobării Forumului tineretului, noi, elevii din judeţul Iaşi, ne angajăm că vom depune toate eforturile pentru a ne forma ca specialişti cu o înaltă pregătire politică şi profesională, cu conştiinţă înaintată, hotărîţi să muncească fără preget, cu entuziasm şi pasiune tinerească, revoluţionară, cu responsabilitate pentru continuarea neabătută a drumului ascendent pe care România s-a înscris în perioada de o efervescenţă fără precedent inaugurată de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român.

Lexia :
  "... noi, elevii din judeţul Iaşi, ne angajăm că vom depune toate eforturile pentru a ne forma ca specialişti cu o înaltă pregătire politică şi profesională, cu conştiinţă înaintată, hotărîţi să muncească fără preget, cu entuziasm şi pasiune tinerească, revoluţionară, cu responsabilitate..."

     Şi, ce, nu s-a ţinut de cuvînt? Uitaţi-vă unde a ajuns! Dacă educaţia primară s-ar fi produs după Revoluţie, am sentimentul că pregătirea sa politică şi profesională nu ar fi atins cotele incredibile de astăzi... În socialism, valorile reale ieşeau ca uleiul la suprafaţă, chiar dacă proveneau din familii sărace, fiindcă aveau acces la învăţătură.
     Fără nicio urmă de ironie, Mihai Răzvan Ungureanu este un tînăr cu resurse, pregătire şi motivaţie. Nu am simpatii politice, fiindcă mi-am pierdut încrederea în patriotismul vreunei figuri publice cu pretenţii la reprezentarea naţiunii române. Dincolo de context, trebuie să recunoaştem că Răzvan Ungureanu este un om pregătit, motivat şi conştient, potrivit pentru lumea politică.
(…)
P.S. Mi-a plăcut discursul lui Victor Ponta în Parlament, azi, cu ocazia validării noului Guvern. Păcat că nu se află în aceeaşi barcă politică cu Mihai Răzvan Ungureanu, fiindcă ar face o echipă frumoasă. Au multe puncte în comun: inteligenţă, pregătire, motivaţie, carismă şi poate multe altele.. 

Ion Nanu :
Am ascultat discursul lui Victor Ponta. A vorbit mult şi bine. M-a surprins şi nu prea. Știam, de zilele trecute - tot din spusele lui -, că este prieten cu Răzvan Ungureanu. E posibil ca opoziţia să revină în Parlament, dacă guvernul se va ţine de cuvînt.
     Răspunsul lui M.R. Ungureanu nu m-a satisfăcut. O fi vorbind el bine englezeşte, dar azi, în Parlament, a vorbit prost româneşte. N-am înţeles prea bine ce a spus.
     Dacă Ponta vorbeşte româneşte cursiv, cu o frază uşor de înţeles, Ungureanu vorbeşte sacadat, în fraze scurte, parcă ascunde ceva, intenţionat sau nu. Emil Boc vorbea tot sacadat dar rostea cuvintele cu claritate. În plus, fostul premier ne lua şi şcolăreşte, ca să înţelegem mai bine: "asta înseamnă că...".
     Să vedem, însă, cum va răspunde la comenzile lui Băsescu, mai ales că ştia în ce se bagă. M-am mirat că a lăsat funcţia pe care-o avea pentru o funcţie efemeră de prim-ministru. El vorbeşte de o guvernare îndelungată! Ce-o fi înţelegînd prin asta? S-o fi gîndind că va fi prim-ministru şi după decembrie a.c.?

Tristus :
A dat amnezia in unii??? Acest mititel poliglot MRU (care ar fi fost un secretar PCR reusit, care ar fi dat aprobari pt. butelie), cand era ministru de externe, a zis: "Romanii nu sunt obligati  sa traiasca in RO, sunt liberi sa plece.". Sa plece el!
Bine a zis un ziarist - Domle acest MRU vine de la SIE; va dati seama ca el stie cati bani furati are fiecare politician roman in bancile din Zuerich si Londra? Si, va spune?

Valerius :
N-am încredere în oameni precum Mihai Răzvan Ungureanu, Cristian Diaconescu, Mihai Tănăsescu, Mircea Geoană (pe care l-am votat fără plăcere, considerându-l un rău mai mic decât Băsescu). Am şi un fel de fler, dar am şi argumente.

Marele Licurici nu mizează totul pe un singur cal. Băsescu, slugoiul încă în exerciţiu, e cam ca o lămâie din care a fost stoarsă aproape toată zeama. Cei menţionaţi mai sus sunt, toţi, plimbaţi pe la Washington. Sunt alţi slugoi. Dar interesele Jupânilor Lumii nu pot fi realizate doar prin slujul unor indivizi, trebuie controlat şi un partid mare. Până acum a fost controlat (şi este încă) PDL-ul, prin Băsescu şi robotul lui, Boc. Dar Băsescu şi PDL-ul sunt puternic uzaţi. Mă întrebam, cine va fi următorul lider de partid care va executa ordinele Marelui Licurici ? În opinia mea, acesta este mai probabil Ponta, care s-a plimbat mai mult pe la Washington. Argumente: el a declarat recent că dacă va ajunge la Putere, nu-i va destitui pe liderii serviciilor secrete şi nici pe Isărescu; el are o atitudine mai degrabă de colaborare cu spionul devenit prim-ministru, decât de opozant. I-aţi văzut azi, în parlament, ce priviri de dragoste îşi aruncau ? Discursul lui de azi, din parlament, miroase a trădare faţă de PNL. Crin Antonescu îmi pare mai romantic. Îmi fac iluzii că el, spre deosebire de Ponta (care în nesinceritatea lui mimează a fi de stânga, a fi social-democrat), exprimă un minim interes al acelor capitalişti autohtoni care se simt nedreptăţiţi de concurenţa neloială din partea marelui capital internaţional, capitalişti care mai păstrează, sper, un pic din acel "prin noi înşine".

Mihai Ungureanu, pe lângă faptul că moralmente e de joasă speţă (în ciuda declaraţiilor lui post-decembriste, a fost un voluntar utecist de frunte, dar când a fost desemnat prim-ministru a spus că întotdeauna a avut convingeri "de dreapta"), a fost acuzat de fostul purtător de cuvânt al SRI, lt. colonelul Ulieru, că este agent (spion) al unor forţe străine.

Se înţelege că pipiţele care-l înconjoară cu microfoanele în mâini pe MRU şi au pe feţe sentimente aproape erotice, precum şi analişti ca Iosif Boda îl prezintă ca pe un geniu. Individul contribuie, cu mimica lui studiată în oglindă şi cu replicile lui de spion şi de diplomat, la crearea acestei impresii: "Mamă, ce deştept e tipul, dar nu trebuie să spună tot ce ştie !". Cine-l urmăreşte cu ochi critic constată că spune şi prostii, deloc flori de spirit ale unui geniu: când a fost întrebat dacă angajarea lui în vâltoarea politicii vizibile nu e incompatibilă cu funcţia lui de şef al SIE, a răspuns că nu, aşa cum nici Boc n-a fost în incompatibilitate, pe când era şi primar. Prin acest răspuns, MRU a dovedit că nu discerne deosebirile dintre calitatea de primar şi aceea de şef al SIE, a dovedit că nu cunoaşte legea care-i interzice să se avânte în arena politică. Mie nu mi se pare că ăsta este geniul care va salva România, este doar un oportunist, ieri spunea în faţa colegilor săi că 'nu se mai spală pe mâna dreaptă', după ce a dat mâna cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, iar azi spune că a avut întotdeauna concepţii de dreapta şi, în plus, poartă asupra lui acuzaţia de a fi spion al unor forţe externe.

Mircea Geoană-Prostănacul s-a făcut de cacao, dar s-a umflat în pene că este susţinut de SUA. A se vedea şi mărturia lui Eugen Mihăescu (din cartea lui 'Între linii') potrivit căreia E. Constantinescu i-ar fi spus că-l menţine ministru de externe pe MG pentru că 'îl vor americanii'.

Nu vă grăbiţi să mă condamnaţi: sunt conştient că cele scrise de mine aici nu constituie demonstraţii matematice, ci doar ipoteze.

Eu nu sunt optimist. Cred că indivizii pomeniţi de mine mai sus ne vor aduce mari suferinţe şi deziluzii. Cu excepţia lui Corneliu Vadim Tudor (având, din nefericire, propriile lui slăbiciuni), nu ştiu un alt om politic din ziua de azi care ar îndrăzni să apere interesul naţional, precum Orban al ungurilor. Suntem, de vreo 20 de ani, într-un malaxor şi acesta ne distruge identitatea, nu doar ca indivizi, ci şi ca popoare. Grecia este, pe acest drum al pierzaniei, un pic în faţa noastră. 

Ion Nanu :

Nici eu nu am încredere în MRU. Dacă azi aveam un dram de speranţă, că vom avea un guvern cît de cît pe picoarele lui, în seara aceasta s-a năruit şi această speranţă.
     Cînd Traian Băsescu a anunţat, cu emfază, că el, cu ştiinţa lui Boc, a pregătit demult această mutare, m-am lămurit. Ce democraţie! Totul se coace la Cotroceni şi se serveşte românilor. Dacă totul s-a hotărît de Băsescu, de ce mai are pretenţia să nu i se spună dictator? Eu cred că o spune doar de fandoseală, realitatea este că îi place să i se recunoască calitatea de cîrmaci. Altfel, n-ar fi afirmat cu atîta satisfacţie şi subînţeles că el a gîndit această mutare de multă vreme. Iar dacă lucrurile au stat aşa, este evident că şi MRU ştia. Asta dovedeşte că, într-adevăr, MRU este un parvenit. Probabil, dacă regimul nu s-ar fi schimbat în 1989, MRU ar fi fost azi în C.C. al P.C.R.
     În fine, am pierdut şi ultima speranţă că acest guvern nu va fi controlat în totalitate de Băsescu. Deja, cîrmaciul a dat indicaţiile preţioase, a ordonat ce trebuie să facă guvernul, cum trebuie să pună în practică ideile sale geniale, exact cum făcea Ceauşescu.
     Iată de ce nu va putea avea loc dialogul dintre guvern şi opoziţie, din cauza lui Băsescu. În acest sens, are dreptate Crin Antonescu, că nu se poate dialoga cu PDL atîta vreme cît este sub controlul total al lui Băsescu. De altfel, Traian Băsescu a spus-o fără ocolişuri în seara aceasta, nici măcar formal nu ascunde faptul că PDL este echipa lui cu care îşi pune în practică ideile geniale, unele antinaţionale. Păcat de oamenii din acest partid, că se comportă ca nişte slugi. Lor nu le-a ajuns tratatamentul din regimul dinainte de 1989? Sau, poate, unii oameni nu pot trăi decît încovoiaţi?

vineri, 3 februarie 2012

Forumul Ion Nanu – o oază de cultură şi de civilitate


          Astăzi forumul Ion Nanu împlineşte 3 ani. La mulţi ani !

          Acest forum face parte din saitul Ion Nanu. Ambele sunt realizate şi administrate de domnul Ion Nanu, a cărui pregătire profesională iniţială este de profesor de matematică. N-am competenţa necesară pentru a exprima aprecieri profesionale, dar, ca nespecialist, apreciez că atât saitul, în ansamblul lui, cât şi forumul, în particular, satisfac la un înalt nivel criteriul estetic şi criteriul eficienţei în exploatare. Ca dovadă că nu mint, atunci când cei de la CriticAtac au cerut sfaturi pentru perfecţionarea saitului lor, eu am recomandat ca model de forum pe cel al domnului Nanu.

          Cei interesaţi de convorbiri elevate pot găsi în acest forum un spaţiu de exprimare adecvat, în compania unor oameni culţi şi deosebit de inteligenţi. Este adevărat că există multe alte forumuri cu oameni culţi şi deosebit de inteligenţi, dar foarte rar veţi găsi unul în care să existe şi bunul-simţ, şi respectul reciproc precum în forumul Nanu. Aici le veţi găsi şi pe acestea, căci administratorul oferă, prin modul său de a fi, un exemplu demn de urmat şi, când este necesar, foloseşte bisturiul.

Forumul Nanu este aici:

Saitul Nanu este aici:

joi, 2 februarie 2012

Comentariu la articolul "Interviu cu un angajat de la „eMAG” ", din CriticAtac

Articolul este aici .


Av.Dragos Florescu spune:
 2 februarie 2012 la 13:00

Buna ziua
In urma constatarii caracterului defaimator al acestui interviu cu un angajat “anonim” al societatii pe care o reprezentam, ne rezervam dreptul de a actiona in instanta pe detinatorii site – ului http://www.criticatac.ro si, in regim personal, a d-lui Vladimir Bortun.


Cu respect
avocat Dragos Florescu


Valerius spune:
 2 februarie 2012 la 18:05

Daţi-l în judecată şi pe Dumnezeu, pentru că tolerează atâta lăcomie în lumea celor pe care, pentru un “mulţumesc”, – nu-i aşa ? – vreţi să-i apăraţi.

Stimate domn, apărător al hoţilor de plusvaloare, dumneavoastră aveţi vreodată remuşcări, probleme de conştiinţă, sau banii-onorariu n-au miros ?

Nu cumva le-a intrat prea adânc “morcovul” pătronilor ălora, nu cumva se tem că prind curaj mai mulţi angajaţi şi plesneşte, în public, buboiul capitalist din firma aia ?

Onorabile domn, dacă acceptaţi că Lumea are Dumnezeu, v-aţi întrebat vreodată “Cine mă va apăra la Judecata Supremă ?” Ce dovezi ar avea apărătorul dv. ? Că i-aţi apărat pe Marii Hoţi, care au conturi grase, pline cu valoarea creată de angajaţii oropsiţi ?

Având în vedere comportamentul dv., înclin să cred că raţionaţi precum cunoscutul personaj dostoievskian: “Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul e permis”. Oameni ca Dinu Patriciu, Ţiriac, precum şi avocaţii lor nu dau raiul de aici pe Raiul de dincolo.

Până (să ajungem) la Dumnezeu, ne mănâncă patronii dezumanizaţi. Îmi amintesc sfiala lor, la începutul anilor ’90, când povesteau cum au început ei afacerile cu o sutică de lei ! Acum se laudă că – ei ! – dau de mâncare la sute, mii de angajaţi !!

Din fericire, mai există oameni care cunosc “misterul” înavuţirii lor. Sclavii aceia le umflă conturile, prin munca lor. Fără munca angajaţilor, capitalul patronilor (el însuşi produs prin muncă) nu “ouă” nici măcar o mărgică, precum găina babei. Dacă factorul de producţie capital ar putea produce plusvaloare, atunci patronii n-ar mai avea nevoie de munca angajaţilor.

Clienţii ăia ai dv., cu conturi grase, nu respectă nici măcar regulile capitalismului cu faţă cât-de-cât umană, cu atât mai puţin o etică de tip kantian (orice om trebuie considerat un scop în sine, nu doar un mijloc).

miercuri, 1 februarie 2012

Mioara Roman: fenomenul „Piaţa Universităţii” (1990 şi 2012).Marian Munteanu 'a fost un ceauşist notoriu'



În emisiunea „Incredibil” din 27 ianuarie 2012, de la Antena 2, având ca moderator pe Oana Roman, a fost invitată Mioara Romana, care a spus câteva lucruri interesante.

Despre fenomenul „Piaţa Universităţii 1990” a spus:

„Piaţa Universităţii” a fost o iniţiativă şi o idee generoasă şi a strâns atunci foarte multă lume de bună-credinţă. (…) 
Dar a fost şi multă impostură atunci. Marian Munteanu a fost studentul meu şi era un ceauşist notoriu. Că era şef la toate, la partid, n-ar fi nimic, dar s-a ridicat după Congresul XIV şi a scos niște fraze ! Că „tovarăşul… n-aţi pomenit de el !”. După aceea era mare anticomunist !
Au fost multe complicităţi, inclusiv serviciile străine. Nu trebuie să uităm un lucru, că aceste idei şi aceste schimbări s-au făcut la nivelul cel mai înalt. Ruşii şi americanii au hotărât lucrurile astea. Dar nici ruşii şi cu atât mai puţin americanii nu se aşteptau la asemenea schimbări în România.

Despre „Piaţa Universităţii 2012” a spus:
„Eu adresez omagiul meu oamenilor care reuşesc să stea acum, pentru că este un frig … Înseamnă că, totuşi, lucrurile au mers înainte, pentru că avem mai mulţi oameni care au spirit civic.”

Comentarii la articolul „Piaţa Universităţii: cealaltă poveste”, al Sabinei Stan





Valerius spune:
De 22 de ani aştept articolul ăsta. Toate cele pe care le-am putut citi până acum despre “Fenomenul Piaţa Universităţi ’90″ au fost scrieri despre Sfânta Sfintelor. Perspectiva din care este scris acest articol era necesară.
Mulţumesc autoarei.



Sabina spune:
29 ianuarie 2012 la 15:29

          „Multumesc pentru comentarii si critici, la multe s-a raspuns deja mai sus. Citeva observatii numai.
Cred ca faptul ca am fost in Piata Universitatii 90, inclusiv cind au venit minerii (ei da! – dar multumesc oricum pentru intinerire) nu-mi da automat dreptul de a da verdicte despre ce s-a intimplat acolo.
Pentru a intelege ce s-a intimplat atunci, cred e timpul sa depasim opozitia dintre communism si capitalism vazute ca sisteme unitare care se auto-explica prin nu stiu ce logica inerenta. Hai sa coborim din sfera principiilor in cea a realitatilor istorice, in care gasim nu manifestarea a nu stiu ce logici inerente sau principii primordiale (libertate de alegere si de expresie, planificare si control etc.), ci grupuri sociale concrete care reusesc sa-si impuna interesele unele asupra celorlalte. Atit societatile asa zis socialiste cit si cele asa zis capitaliste au prezentat diverse variatii ale balantei de putere intre diverse grupuri sociale, mai precis intre muncitori sau producatori directi, pe de o parte, si cei care incearca sa-si apropie in beneficiu propriu o parte din surplusul generat prin munca (capitalisti, dar si aparatul de partid si stat), pe cealalta parte.

          Asa stind lucrurile, rezulta ca ceea ce e important nu e atit “libertatea de expresie”, cit accesul la pozitii care sa permita participarea la luarea de decizii in cele mai diverse arii, inclusiv si mai ales in asa zis domeniu economic. Unii numesc asta democratie economica, si vad in ea ceva mai larg decit “libertatea de expresie” a liberalismului (care este bazata pe premisele individualismului si ale separarii dintre sfera privata si cea publica; pe scurt, poti vorbi cit vrei atit timp cit nu vorbesti despre essential, i.e. distributia surplusului). Nu avem de facut o alegere intre communism si capitalism, pentru ca alegerea nu are din start obiect. Dar putem face o alegere intre libertatea pietei (economice) si libertatea societatii (vazute ca ceva mai larg decit suma dintre companii comerciale si consumatori), intre interesele claselor dominante si interesele claselor dominate, intre vot cenzitar si democratie inteleasa in acest sens larg. Din aceasta perspectiva, desigur ca nu exista nici o incompatibilitate intre libertate (vazuta ca participare la decizii) si solidaritate sociala. Din contra!

          Cred ca e important sa vorbim despre trecut pentru a intelege prezentul. Dar mi-ar place sa iesim din carapacea falsei dezbateri communism-capitalism pentru a vedea mai concret ce putem face acum. Din fericire si in piata si in CA tocmai asta se face (adica se rezista impotriva privatizarii sistemului de sanatate, se cere crearea de locuri de munca, se protesteaza impotriva gazului de sist si a proiectului de la Rosia Montana, etc.). Si ce poti sa faci decit sa incerci sa rezisti cit poti de mult si de eficace impotriva erodarii socialului de catre piata (economica), impotriva ingradirii democratiei de catre promovatorii pietei libere (adica impotriva libertatii companiilor comerciale de a face ce vrea indifferent de consecintele asupra societatii si mediului)?”



Valerius spune:
1 februarie 2012 la 15:18

1). „Dar mi-ar place sa iesim din carapacea falsei dezbateri communism-capitalism pentru a vedea mai concret ce putem face acum.”
Dezbaterea despre opoziţia comunism-capitalism nu este „falsă”, nicio dezbatere nu poate fi falsă. Valorile logice de adevăr (adevărat, fals) au sens cu referire la enunţuri (propoziţii, judecăţi), nu cu referire la dezbatere. Probabil că aţi vrut să spuneţi altceva (inutilă, secundară, lipsită de importanţă).
2). Am argumente că dezbaterea despre opoziţia comunism-capitalism este fundamentală pentru clarificările ideologice necesare în această epocă post-decembristă înnegurată. Rătăcirile în această negură (rătăciri care se constată şi în cazul dezorientării protestatarilor din Piaţa Universităţii 2012) sunt cauzate tocmai de faptul că manipulatorii au scos din „peisaj” reperele fundamentale, „comunism” şi „capitalism” (Brucan, care a avut un rol major în realizarea negurii ideologice post-decembriste, cu spiritul lui viclean-diabolic, ştia ce face când, prin 1990, scria un articol cu titlul „Fără isme”).
Deocamdată lucrez cu materialul pe care mi-l oferiţi.
Că dezbaterea despre opoziţia comunism-capitalism este fundamentală rezultă şi din erorile din argumentarea dv., pe care aţi vrut s-o plasaţi în afara cadrului opoziţiei menţionate.
a). „Hai sa coborim din sfera principiilor in cea a realitatilor istorice, in care gasim nu manifestarea a nu stiu ce logici inerente sau principii primordiale (libertate de alegere si de expresie, planificare si control etc.), ci grupuri sociale concrete care reusesc sa-si impuna interesele unele asupra celorlalte.”
Dacă am putea coborî „din sfera principiilor in cea a realitatilor istorice” (pe care le gândiţi că sunt lipsite de „logici inerente sau principii primordiale”), am avea doar senzaţii şi percepţii. Ar mai fi posibilă comunicarea autentică, umană ? Mă tem că am „comunica” precum animalele distincte de om.
b). Dv. doar presupuneţi că aţi coborât din sfera principiilor, dar în fapt rămâneţi acolo şi bine faceţi că rămâneţi. „Atit societatile asa zis socialiste cit si cele asa zis capitaliste au prezentat diverse variatii ale balantei de putere intre diverse grupuri sociale, mai precis intre muncitori sau producatori directi, pe de o parte, si cei care incearca sa-si apropie in beneficiu propriu o parte din surplusul generat prin munca (capitalisti, dar si aparatul de partid si stat), pe cealalta parte.”
În fapt, aici prezentaţi, în cuvintele dv., concepţia marxistă despre mecanismul exploatării proletarilor de către capitalişti, prin însuşirea plusvalorii.
Ceea ce reprezintă contribuţia dv. originală este sugestia că acest raport de exploatare este prezent atât în capitalism, între proletari şi capitalişti, cât şi în socialism, între muncitori şi „aparatul de partid şi de stat”.
Dar această tentativă de desfiinţare a unei deosebiri esenţiale existente între societatea socialistă şi cea capitalistă eşuează.
În capitalism raportul de exploatare este autentic şi ţine de esenţa sistemului capitalist, din cauza proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie.
În socialism, în condiţiile proprietăţii sociale asupra mijloacelor de producţie, faptul că „aparatul de partid şi de stat” poate avea privilegii (retribuire mai bună, vilă luxoasă, maşină de fiţe, magazine separate, „ferme de partid”) este o aberaţie de la esenţa sistemului şi de la „logica lui internă”. În mod normal, în sistemul socialist plusvaloarea este însuşită de către stat (sau cooperativă), de unde este distribuită, pe criterii de echitate larg-acceptate, către satisfacerea nevoilor indivizilor şi către acoperirea unor nevoi publice (şcoli, spitale, căi de transport şi comunicaţie, apărare etc.). Dacă în socialism apar privilegii, ele nu provin din esenţa sistemului, ci din carenţe la nivelul conştiinţei oamenilor, care nu observă acele aberaţii sau le observă şi nu cer corectarea lor, prin aplicarea „logicii interne” a socialismului. Am plătit cu toţi vina de a-l fi ovaţionat pe Ceauşescu şi pe alţi activişti comunişti atunci când trebuia să-i criticăm, să-i judecăm.
În capitalism nu poţi face asta, căci esenţa lui, raportul de exploatare generat de proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, este pietrificată în însăşi fundamentul juridic, constituţional, cu caracter de clasă: proprietatea (chiar şi aceea obţinută în mod nedrept, prin însuşirea plusvalorii muncii angajatului, ori prin speculaţii financiare) este garantată de statul burghez părtinitor, care nu garantează şi locul de muncă, de exemplu.


Valerius spune: 
 2 februarie 2012 la 15:34 


Erată:
 în loc de “este pietrificată în însăşi fundamentul juridic”,
 se va citi “este pietrificată în însuşi fundamentul juridic”.





gheorghitazbaganu spune:
2 februarie 2012 la 15:44

“În socialism, în condiţiile proprietăţii sociale asupra mijloacelor de producţie, faptul că „aparatul de partid şi de stat” poate avea privilegii (retribuire mai bună, vilă luxoasă, maşină de fiţe, magazine separate, „ferme de partid”) este o aberaţie de la esenţa sistemului şi de la „logica lui internă””

Asa e. De asta s-au revoltat masele in decembrie ’89: aveau senzatia ca nomenclatura se bucura de privilegii. Deci isi incalca propriul cod de valori. Mai tineti minte robinetele de aur ale bietei Zoe Ceausescu? Din nefericire nu au mai putut, dezorganizate fiind, sa se apere de nouanomenclatura, care s evrea burghezie adevarata, nu lumpenburghezie cum erau pe vremea lui Ceausescu. Acuma nu mai e impotriva codului lor moral sa aiba privilegii – este in logica sistemului capitalist."


Valerius spune:
2 februarie 2012 la 20:00

Asa e. De asta s-au revoltat masele in decembrie ’89: aveau senzatia ca nomenclatura se bucura de privilegii. Deci isi incalca propriul cod de valori. Mai tineti minte robinetele de aur ale bietei Zoe Ceausescu?

În fraza dv. abordaţi două aspecte care, cred eu, trebuie bine delimitate.

1). “De asta s-au revoltat masele in decembrie ’89: aveau senzatia ca nomenclatura se bucura de privilegii. Deci isi incalca propriul cod de valori.

Cred că suntem de vârste apropiate. Amândoi am cunoscut bine acele vremuri, nu vorbim, ca unii copii de pe aici, din auzite sau din cărţi adaptate la noua ideologie dominantă.

Memoria mea îmi spune că nu era doar o “senzaţie a maselor”, ci era o realitate că nomenclatura se bucura de privilegii. Nu toată şi nu în mod egal; nu de iure, ci de facto. Frica de Ceauşescu tempera lăcomia.

2). “Mai tineti minte robinetele de aur ale bietei Zoe Ceausescu?

Aici vă referiţi la prezentarea exagerată, mincinoasă, de după Restauraţie, a previlegiilor suspuşilor din ierahia acelui regim. Este pe deplin adevărat că priveligiilor nomenclaturiştilor din vechiul regim sunt simple glume faţă de privilegiile noilor îmbogăţiţi, de după Marea Păcăleală. E o glumă să compari un nomenclaturist, un MAN-ist, de atunci, cu un parlamentar de acum, sau cu un europarlamentar, sau cu un şăf de la o Companie. Iar comparaţia cu un Patriciu, Nicolae, Ţiriac este, deja, o comparaţie între dimensiunea Pământului şi cea a Soarelui.


Eunucii şi România-ca-harem


Nu am o plăcere perversă, patapievici-ană, de a-mi jigni ţara şi poporul din care fac parte. Doar exprim, într-o formă amar-metaforică, felul în care-mi apar, într-un moment de tristeţe, conducătorii post-decembrişti ai României şi condiţia României însăşi.

România a avut, are şi va avea (sper încă) fii şi fiice apţi pentru a purta cu demnitate drapelul acestei ţări. Dar după Marea Păcăleală din 1989 ei au fost etichetaţi ca fiind „extremişti” şi accesul lor la rolul de conducători ai ţării a fost barat de către Regizorii Teatrului Mondial.

În schimb, au fost promovaţi în cele mai înalte funcţii eunuci a căror misiunea este aceea de a transforma România într-un harem, care este folosit în devălmăşie, începând cu Sultanul de la Washington, continuând cu paşalele europene şi ajungând până la spahiii care cutreieră pe aici, precum ăla care l-a omorât pe Teo Peter, ori acest Mark Gitenstein, care le-a sugerat românilor să fie mulţumiţi de faptul că regimul Băsescu nu îi întâmpină cu gloanţe pe contestatari, precum în Siria („simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au”).

Primul Eunuc Şef post-decembrist a fost tovarăşul Ion Iliescu. Acesta a spus, cocoşeşte, în discursul lui de la Televiziunea Română „Liberă”, început cu „Stimaţi tovarăşi”, că alde Ceauşescu „n-au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară”. Eu, care am fost şi am rămas comunist, l-am votat, împreună cu rudele şi prietenii mei, pentru funcţia de Preşedinte al României. Pe Nicolae Ceauşescu îl uram din cauză că se considera Ştie-Tot (inclusiv ce este bine pentru popor) şi din cauza  nevoii lui maladive de a se hrăni cu aplauze şi ovaţii după fiecare frază pe care o spunea, umilind sute şi mii de oameni care trebuiau să-i aducă această ofrandă, stând în picioare. Speram că tovarăşul Ion Iliescu va păstra regimul socialist, înlăturându-i de la conducere pe Ceauşeşti şi pe slugile lor. Ulterior am conştientizat că Ion Iliescu era doar un eunuc. El fusese castrat de Pătatul de la Răsărit (care-şi ascunsese semnul diavolului sub vopsea roşie) şi a fost făcut cadou, împreună cu haremul din România, Sultanului-Capital. Ion Iliescu şi-a găsit sensul vieţii în a se considera un fel de Pierre Abélard (el ne aminteşte mereu că Nicolae Ceauşescu l-a acuzat de „intelectualism”!). Având consistenţa trahanalei, Iliescu a fost omul cel mai potrivit pentru cei care doreau să transforme România în harem. În timpul eunuc-atului său au început orgiile sexuale în România: privatizarea ca expropriere a poporului muncitor, cedarea suveranităţii şi independenţei naţionale etc. Acum Ion Iliescu nu mai este Eunucul Şef, dar încă mai scrie, cu nostalgie, despre Héloïse a lui, adică despre „Revoluţia din Decembrie”.

Al doilea Eunuc Şef a fost Emil Constantinescu. Fostul secretar pecerist, după Marea Păcăleală, s-a îmbăţoşat ca anticomunist. S-a erijat în ţap, dar s-a purtat ca o capră pe care au muls-o neprietenii României. Eunuc-atul lui rămâne în istorie cu acordarea dreptului de survol pentru avioanele NATO, care i-au bombardat pe demnii noştri vecini sârbi, şi cu încheierea în condiţii dezavantajoase pentru România a Tratatului cu Ucraina. Fiind strâns de penisul lui de ţap fără testicule, Emilică a reacţionat obedient la comenzile Mai Marilor Vremii: „Eu, ca preşedinte, trebuie să vorbesc cu foarte mare grijă, nu am voie să deranjez ţările din jur".

Al treilea Eunuc Şef, Traian Băsescu, s-a dovedit a fi cel mai performant.  Deontologia lui profesională de Eunuc Şef a fost exprimată, sintetic, într-o cunoscută declaraţie. “Întrebat de ce ţine atât de mult la “Axa Washington-Londra-Bucureşti” şi nu este adeptul unor relații la fel de apropiate cu partenerii tradiționali Franța şi Germania, Traian Băsescu a afirmat râzând: “Decât să sug (bip!) la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug (bip!) la un licurici mai mare”!
Umilirea multor persoane („găozar”, „ţigancă împuţită” etc.), jignirea unor largi categorii socio-profesionale (funcţionari publici, profesori, medici,  magistraţi, poliţişti ş.a.), afrontul adus poporului român în ansamblul lui („Cei cărora nu le convine în Romania pot să plece !”) sunt doar câteva exemple dintre isprăvile de vitejie ale acestui Traian Băsescu.
În timpul eunuc-atului lui serviciile sexuale ale haremului din România s-au intensificat şi diversificat:
- conducerea ţării prin metode autoritare sau pseudo-democratice (de exemplu asumarea rolului neconstituţional de „preşedinte jucător”, exercitarea funcţiei de prim-ministru, abuzul de ordonaţe de urgenţă şi de asumări ale răspunderii guvernului);
- înstrăinarea unei mari părţi din avuţia ţării, începând cu flota;
- promovarea unor interese străine (de ex. campania pentru exploatarea de la Roşia Montană);
- sărăcirea populaţiei (prin reducerea veniturilor), periclitarea educaţiei (prin neacordarea procentului necesar din PIB), primejduirea gravă a sănătăţii (prin desfiinţare unor spitale şi prin proiectul Legii Sănătăţii);
- renunţarea la recuperarea unor sume mari de bani pe care alte state le datorau României;
- angajarea militarilor români în conflicte străine de interesele patriei, pe cheltuiala cetăţenilor români;
- implicarea României în conflictul potenţial al rachetelor nucleare, prin crearea „scutului antirachetă” de la Deveselu;
- obedienţa manifestată prin semnarea (uneori în grabă şi în secret) a unor acorduri, tratate care implică România, fără ca românii să fie consultaţi: de exemplu semnarea ACTA, viitorul Tratat Fiscal European ş.a.m.d.
Eunucul Traian Băsescu a făcut ceva deosebit faţă de predecesorii lui: a transformat haremul din România în bordel.

Nu întrevăd nicio tragere la răspundere a acestor eunuci pentru crimele lor împotriva poporului. Pentru tot restul vieţilor lor şi ale membrilor familiilor lor, ei vor beneficia de avantaje materiale şi de pază, pe cheltuiala noastră. Eunucii Şefi nu sfârşesc nici în faţa plutonului de execuţie, precum preşedintele Nicolae Ceauşescu, nici în accident aviatic, precum preşedintele polonez Lech Kaczynski. Singurul lor sacrificiu îl constituie bărbăţia pe care ar fi putut-o dovedi în lupta pentru apărarea intereselor ţării care le-a dat ţâţă când erau mici.