miercuri, 1 februarie 2012

Comentarii la articolul „Piaţa Universităţii: cealaltă poveste”, al Sabinei Stan





Valerius spune:
De 22 de ani aştept articolul ăsta. Toate cele pe care le-am putut citi până acum despre “Fenomenul Piaţa Universităţi ’90″ au fost scrieri despre Sfânta Sfintelor. Perspectiva din care este scris acest articol era necesară.
Mulţumesc autoarei.



Sabina spune:
29 ianuarie 2012 la 15:29

          „Multumesc pentru comentarii si critici, la multe s-a raspuns deja mai sus. Citeva observatii numai.
Cred ca faptul ca am fost in Piata Universitatii 90, inclusiv cind au venit minerii (ei da! – dar multumesc oricum pentru intinerire) nu-mi da automat dreptul de a da verdicte despre ce s-a intimplat acolo.
Pentru a intelege ce s-a intimplat atunci, cred e timpul sa depasim opozitia dintre communism si capitalism vazute ca sisteme unitare care se auto-explica prin nu stiu ce logica inerenta. Hai sa coborim din sfera principiilor in cea a realitatilor istorice, in care gasim nu manifestarea a nu stiu ce logici inerente sau principii primordiale (libertate de alegere si de expresie, planificare si control etc.), ci grupuri sociale concrete care reusesc sa-si impuna interesele unele asupra celorlalte. Atit societatile asa zis socialiste cit si cele asa zis capitaliste au prezentat diverse variatii ale balantei de putere intre diverse grupuri sociale, mai precis intre muncitori sau producatori directi, pe de o parte, si cei care incearca sa-si apropie in beneficiu propriu o parte din surplusul generat prin munca (capitalisti, dar si aparatul de partid si stat), pe cealalta parte.

          Asa stind lucrurile, rezulta ca ceea ce e important nu e atit “libertatea de expresie”, cit accesul la pozitii care sa permita participarea la luarea de decizii in cele mai diverse arii, inclusiv si mai ales in asa zis domeniu economic. Unii numesc asta democratie economica, si vad in ea ceva mai larg decit “libertatea de expresie” a liberalismului (care este bazata pe premisele individualismului si ale separarii dintre sfera privata si cea publica; pe scurt, poti vorbi cit vrei atit timp cit nu vorbesti despre essential, i.e. distributia surplusului). Nu avem de facut o alegere intre communism si capitalism, pentru ca alegerea nu are din start obiect. Dar putem face o alegere intre libertatea pietei (economice) si libertatea societatii (vazute ca ceva mai larg decit suma dintre companii comerciale si consumatori), intre interesele claselor dominante si interesele claselor dominate, intre vot cenzitar si democratie inteleasa in acest sens larg. Din aceasta perspectiva, desigur ca nu exista nici o incompatibilitate intre libertate (vazuta ca participare la decizii) si solidaritate sociala. Din contra!

          Cred ca e important sa vorbim despre trecut pentru a intelege prezentul. Dar mi-ar place sa iesim din carapacea falsei dezbateri communism-capitalism pentru a vedea mai concret ce putem face acum. Din fericire si in piata si in CA tocmai asta se face (adica se rezista impotriva privatizarii sistemului de sanatate, se cere crearea de locuri de munca, se protesteaza impotriva gazului de sist si a proiectului de la Rosia Montana, etc.). Si ce poti sa faci decit sa incerci sa rezisti cit poti de mult si de eficace impotriva erodarii socialului de catre piata (economica), impotriva ingradirii democratiei de catre promovatorii pietei libere (adica impotriva libertatii companiilor comerciale de a face ce vrea indifferent de consecintele asupra societatii si mediului)?”



Valerius spune:
1 februarie 2012 la 15:18

1). „Dar mi-ar place sa iesim din carapacea falsei dezbateri communism-capitalism pentru a vedea mai concret ce putem face acum.”
Dezbaterea despre opoziţia comunism-capitalism nu este „falsă”, nicio dezbatere nu poate fi falsă. Valorile logice de adevăr (adevărat, fals) au sens cu referire la enunţuri (propoziţii, judecăţi), nu cu referire la dezbatere. Probabil că aţi vrut să spuneţi altceva (inutilă, secundară, lipsită de importanţă).
2). Am argumente că dezbaterea despre opoziţia comunism-capitalism este fundamentală pentru clarificările ideologice necesare în această epocă post-decembristă înnegurată. Rătăcirile în această negură (rătăciri care se constată şi în cazul dezorientării protestatarilor din Piaţa Universităţii 2012) sunt cauzate tocmai de faptul că manipulatorii au scos din „peisaj” reperele fundamentale, „comunism” şi „capitalism” (Brucan, care a avut un rol major în realizarea negurii ideologice post-decembriste, cu spiritul lui viclean-diabolic, ştia ce face când, prin 1990, scria un articol cu titlul „Fără isme”).
Deocamdată lucrez cu materialul pe care mi-l oferiţi.
Că dezbaterea despre opoziţia comunism-capitalism este fundamentală rezultă şi din erorile din argumentarea dv., pe care aţi vrut s-o plasaţi în afara cadrului opoziţiei menţionate.
a). „Hai sa coborim din sfera principiilor in cea a realitatilor istorice, in care gasim nu manifestarea a nu stiu ce logici inerente sau principii primordiale (libertate de alegere si de expresie, planificare si control etc.), ci grupuri sociale concrete care reusesc sa-si impuna interesele unele asupra celorlalte.”
Dacă am putea coborî „din sfera principiilor in cea a realitatilor istorice” (pe care le gândiţi că sunt lipsite de „logici inerente sau principii primordiale”), am avea doar senzaţii şi percepţii. Ar mai fi posibilă comunicarea autentică, umană ? Mă tem că am „comunica” precum animalele distincte de om.
b). Dv. doar presupuneţi că aţi coborât din sfera principiilor, dar în fapt rămâneţi acolo şi bine faceţi că rămâneţi. „Atit societatile asa zis socialiste cit si cele asa zis capitaliste au prezentat diverse variatii ale balantei de putere intre diverse grupuri sociale, mai precis intre muncitori sau producatori directi, pe de o parte, si cei care incearca sa-si apropie in beneficiu propriu o parte din surplusul generat prin munca (capitalisti, dar si aparatul de partid si stat), pe cealalta parte.”
În fapt, aici prezentaţi, în cuvintele dv., concepţia marxistă despre mecanismul exploatării proletarilor de către capitalişti, prin însuşirea plusvalorii.
Ceea ce reprezintă contribuţia dv. originală este sugestia că acest raport de exploatare este prezent atât în capitalism, între proletari şi capitalişti, cât şi în socialism, între muncitori şi „aparatul de partid şi de stat”.
Dar această tentativă de desfiinţare a unei deosebiri esenţiale existente între societatea socialistă şi cea capitalistă eşuează.
În capitalism raportul de exploatare este autentic şi ţine de esenţa sistemului capitalist, din cauza proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie.
În socialism, în condiţiile proprietăţii sociale asupra mijloacelor de producţie, faptul că „aparatul de partid şi de stat” poate avea privilegii (retribuire mai bună, vilă luxoasă, maşină de fiţe, magazine separate, „ferme de partid”) este o aberaţie de la esenţa sistemului şi de la „logica lui internă”. În mod normal, în sistemul socialist plusvaloarea este însuşită de către stat (sau cooperativă), de unde este distribuită, pe criterii de echitate larg-acceptate, către satisfacerea nevoilor indivizilor şi către acoperirea unor nevoi publice (şcoli, spitale, căi de transport şi comunicaţie, apărare etc.). Dacă în socialism apar privilegii, ele nu provin din esenţa sistemului, ci din carenţe la nivelul conştiinţei oamenilor, care nu observă acele aberaţii sau le observă şi nu cer corectarea lor, prin aplicarea „logicii interne” a socialismului. Am plătit cu toţi vina de a-l fi ovaţionat pe Ceauşescu şi pe alţi activişti comunişti atunci când trebuia să-i criticăm, să-i judecăm.
În capitalism nu poţi face asta, căci esenţa lui, raportul de exploatare generat de proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, este pietrificată în însăşi fundamentul juridic, constituţional, cu caracter de clasă: proprietatea (chiar şi aceea obţinută în mod nedrept, prin însuşirea plusvalorii muncii angajatului, ori prin speculaţii financiare) este garantată de statul burghez părtinitor, care nu garantează şi locul de muncă, de exemplu.


Valerius spune: 
 2 februarie 2012 la 15:34 


Erată:
 în loc de “este pietrificată în însăşi fundamentul juridic”,
 se va citi “este pietrificată în însuşi fundamentul juridic”.





gheorghitazbaganu spune:
2 februarie 2012 la 15:44

“În socialism, în condiţiile proprietăţii sociale asupra mijloacelor de producţie, faptul că „aparatul de partid şi de stat” poate avea privilegii (retribuire mai bună, vilă luxoasă, maşină de fiţe, magazine separate, „ferme de partid”) este o aberaţie de la esenţa sistemului şi de la „logica lui internă””

Asa e. De asta s-au revoltat masele in decembrie ’89: aveau senzatia ca nomenclatura se bucura de privilegii. Deci isi incalca propriul cod de valori. Mai tineti minte robinetele de aur ale bietei Zoe Ceausescu? Din nefericire nu au mai putut, dezorganizate fiind, sa se apere de nouanomenclatura, care s evrea burghezie adevarata, nu lumpenburghezie cum erau pe vremea lui Ceausescu. Acuma nu mai e impotriva codului lor moral sa aiba privilegii – este in logica sistemului capitalist."


Valerius spune:
2 februarie 2012 la 20:00

Asa e. De asta s-au revoltat masele in decembrie ’89: aveau senzatia ca nomenclatura se bucura de privilegii. Deci isi incalca propriul cod de valori. Mai tineti minte robinetele de aur ale bietei Zoe Ceausescu?

În fraza dv. abordaţi două aspecte care, cred eu, trebuie bine delimitate.

1). “De asta s-au revoltat masele in decembrie ’89: aveau senzatia ca nomenclatura se bucura de privilegii. Deci isi incalca propriul cod de valori.

Cred că suntem de vârste apropiate. Amândoi am cunoscut bine acele vremuri, nu vorbim, ca unii copii de pe aici, din auzite sau din cărţi adaptate la noua ideologie dominantă.

Memoria mea îmi spune că nu era doar o “senzaţie a maselor”, ci era o realitate că nomenclatura se bucura de privilegii. Nu toată şi nu în mod egal; nu de iure, ci de facto. Frica de Ceauşescu tempera lăcomia.

2). “Mai tineti minte robinetele de aur ale bietei Zoe Ceausescu?

Aici vă referiţi la prezentarea exagerată, mincinoasă, de după Restauraţie, a previlegiilor suspuşilor din ierahia acelui regim. Este pe deplin adevărat că priveligiilor nomenclaturiştilor din vechiul regim sunt simple glume faţă de privilegiile noilor îmbogăţiţi, de după Marea Păcăleală. E o glumă să compari un nomenclaturist, un MAN-ist, de atunci, cu un parlamentar de acum, sau cu un europarlamentar, sau cu un şăf de la o Companie. Iar comparaţia cu un Patriciu, Nicolae, Ţiriac este, deja, o comparaţie între dimensiunea Pământului şi cea a Soarelui.


9 comentarii:

  1. Capitalismul vestic a însemnat pentru noi transformarea în colonie, proces în care industria noastră a fost distrusă, iar valorile au fost vândute pe nimic, la comanda marii finanțe. Suntem doar o mare piață de desfacere pentru produsele din afară, unde noi ne plătim cumpărăturile cu împrumuturi externe, care înrobesc și mai mult țara, țară care deja e vândută și cumpărată.

    Societățile socialiste, pe de altă parte, au avut și ele destule probleme. Se crease o aristocrație, burghezia roșie, nomenclatura, unde existau egalii care erau mult mai egali decât alții. Un eventual proiect socialist ar trebui să țină seama de condițiile care au dus la crearea clasei maisus menționate. Acest proces de crearea a burgheziei roșii era însoțit de o anchilozare a sistemului, de o ruginire a lui, care îl făcea vulnerabil agresiunilor celeilalte tabere. Calea spre treapta următoare, comunismul, se închidea definitiv.

    Florin vorbește de vigilența revoluționară, de epurări care să îndepărteze elementele trădătoare din sistem. Asta înseamnă o stare internă de război continuă. Nu o văd ca o soluție de durată. O presiune permanentă și puternică exercitată asupra unui lucru va duce de obicei la distrugerea acestuia.
    Cred că anumite măsuri pot duce la rezultate bune fără această presiune.

    Una din ele ar fi ca să nu capete conducătorii mai mult decât oamenii obișnuiți. Chiar îi spuneam lui Florin odată că esența socialismului aș fi văzut-o în situații precum aceasta, în care tovarășul Nicolae Ceaușescu, obosit după o zi de muncă, să se fi întors seara, la nevastă și la copii, nu în vila de pe Primăverii, ci într-un apartament de bloc, posibil vecin cu al meu. Să fi răspuns la salutul vecinilor de bloc, să fi schimbat câteva vorbe cu aceștia. Iar Elena, în weekenduri măcar, să fi băut cafea cu vecinele de scară, vorbind de una și de alta. În timpul liber, Nicolae cu Elena să fie ieșit la cumpărături sau la plimbare prin Herăstrău, ca toți ceilalți. Ar mai fi introdus el, în acest caz, măsurile care au transformat în anii ’80 magazinele în muzee fără exponate? Mă îndoiesc.

    Cultul personalității într-un socialism bun ar trebuie să fie inexistent, iar acest socialism să lase religia în pace.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Suntem doar o mare piață de desfacere pentru produsele din afară, unde noi ne plătim cumpărăturile cu împrumuturi externe, care înrobesc și mai mult țara"

    Plus preţul muncii ieftine, resursele naturale care ne-au mai rămas, companiile de stat care mai sunt şi care urmează să fie îngurgitate de Monstrul insaţiabil.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Florin vorbește de vigilența revoluționară, de epurări care să îndepărteze elementele trădătoare din sistem."

    Şi cine să fie vigilenţii aceia ? N-ar fi ei înşişi privilegiaţi ? N-ar fi un fel de Inchiziţie care vânează vrăjitoare ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Valerius are dreptate. Toate problemele socialismului se puteau corecta într-un fel sau altul, capitalismul însă nu acceptă corecţii de la logica profitului maxim.

    Ceauşescu este, dacă vreţi, şi expresia laşităţii noastre, a schizofreniei noastre care aplaudam la mitinguri şi înjuram în case. Dar Ceauşescu are şi părţi bune şi părţi rele, capitalismul nu are părţi bune, este distructiv moral şi material de la un capăt la altul. Socialismul ne-a adus independenţa politică şi economică, capitalismul sclavia.

    Orice organism viu are un sistem imunitar format din anticorpi care veghează şi luptă pentru menţinerea stării sale de sănătate. Acest lucru este valabil şi pentru un organism social, mai cu seamă tânăr, în formare, a cărui stabilitate nu este deplină.

    În cazul socialismului instituţiile investite cu
    apărarea sistemului social, şi aici mă refer în principal la Securitate, au dat dovadă de nepermisă laxitate, corupţie, decadenţă burgheză. Desigur o mare parte din vină, o poartă şi structurile de putere la vârf din partid, secretarul general al partidului, care se ocupau de controlul şi verificarea activităţilor acestor instituţii.

    Dormind în cizme şi trădând pe faţă în 1989, Securitatea, devenită în apropierea anului fatal 1989 organizaţie anticomunistă, coloana a cincea a duşmanilor externi ai României cea ce este şi azi, poartă cea mai mare vină pentru traseul spre dezastru pe care se află acum România.

    Dacă trebuie numit un vinovat pentru eşecul socialismului şi pentru cei 22 de ani ce au urmat şi care au dus la situaţia actuală cea mai neagră din istoria modernă, atunci acesta este Securitatea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Valerius,

    Din nişte puncte de vedere, Florin are dreptate, de exemplu pe Ceauşescu l-au ”epurat” cei pe care nu i-a epurat el.
    Vorbind cu el, Florin îmi povestea cum, în memoriile lor, Curticeanu se văita că nu avea viață personală, iar Ștefan Andrei, care a fost în CEPEX până la capăt, se lamenta că a fost persecutat de Ceaușescu, dat jos din funcția de Ministru de Externe. Așa cum reiese din cele povestite de Florin, Andrei se vede că nu a fost niciodată comunist. Mulți necomuniști oploșiți pe lângă Ceaușescu.

    Din poziția outsiderului, a necomunistului, însă a omului de stânga, rezolvarea o văd nu prin prezența unei Securități atotprezente și atotștiutoare, ci prin, așa după cum spuneam, implementarea altor măsuri.
    Da, cred că o Securitate pusă să caute tot timpul vinovați se poate transforma ușor în echivalentul Inchiziției.

    După cum spuneam, cei care conduc în comunism nu ar trebui să primească mai mult decât oamenii obișnuiți, un apartament și o mașină să fie standardul. Cei care conduc ar trebui să înțeleagă că o fac pentru popor, nu pentru avantaje materiale.

    Prelucrarea politică ar trebui să piardă caracterul șablonard, artificial, cu limbaj de lemn, și să se bazeze pe adevăr și pe un limbaj obișnuit, colocvial.
    Nu portrete și ode, nimeni nu este Alesul și zeu în viață, oricine poate fi înlocuit. A conduce este un privilegiu și o datorie, o faci pentru popor, acesta nu e un drept imuabil, eventual care poate fi lăsat și moștenire.
    Sistemele de educație și sănătate ar trebui să fie de primă clasă.

    Democrația Greciei antice ar trebui să fie luată ca exemplu. Democrația nu ar mai trebui să devină un cuvânt gol. Poaterceva similar unui Consiliu al Bătrînilor ar trebui să-și dea cu părerea în legătură cu hotărârile importante.
    Ar trebui luate măsuri care să înlăture agățarea de funcție, pentru postul suprem ar trebuie să existe limitări ca și pentru cel de președinte azi.

    Revenind la ce a spus Florin mai-nainte, eu nu cred că Securitatea a fost marele vinovat. Să nu uităm că la Revoluție ea a fost incapacitată, ea era organul care cică trăgea, în timp ce, în realitate, unitățile au fost închise și rastelurile sigilate. Din bloc de la mine, câțiva de la Direcția a V-a, precursoarea SPP-ului, au fost arestați în acele zile. Se poate spune doar că Securitatea a fost, înainte de decembrie 1989, fidelă vremurilor de atunci.

    RăspundețiȘtergere
  6. S-au făcut multe greşeli în vechiul regim:
    - o greşeală a fost pseudo-comunicarea cu poporul; trebuia să coboare printre oameni, precum spun legendele că făcea Cuza, vizitele "de lucru" regizate de securişti şi activişti ipocriţi au fost nefaste;
    - Ceauşescu a considerat poporul ca fiind un copil, pe care s-a străduit să-l ferească de influenţe corupătoare (de exemplu propaganda de la "Europa liberă");
    - minciuna oficializată (de exemplu raportările false privind producţia) a fost o altă greşeală;
    - dorinţa de a-i face binele cu forţa poporului;
    - cultul deşănţat al Ceuşeştilor, cramponarea lor de scaunul Puterii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vă voi mai reţine atenţia cu câteva consideraţii.

    Sistemul comunist s-a instituit la putere în România din exterior şi de sus în jos. El nu a avut sprijinul majorităţii populaţiei nu pentru că nu l-ar fi meritat, ci pentru că populaţia era prea intoxicată până peste cap de straturile de propagandă burgheză, legionară, nazistă, etc. repetată timp de decenii. Această propagandă plus dominaţia culturală a burghezo-moşierimii făcea ca o parte însemnată a populaţiei să nutrească puternice sentimente anticomuniste şi antisovietice. La toate acestea se adăugau şi lupta făţişă sau ascunsă în spatele măştilor comuniste a elementelor declasate ale fostelor clase stăpânitoare şi a lacheilor acestora.

    Comuniştii au avut a face faţă unei situaţii grele deoarece erau numeric puţini. Cu toate astea şi-au realizat misiunea lor istorică, au naţionalizat principalele mijloace de producţie, au luptat cu armele împotriva bandelor insurgente de legionari încurajaţi moral şi material din exterior, au creat republica, au deposedat de putere economică clasele superioare, au arestat şi întemniţat pe principalii duşmani ai regimului socialist.

    Comuniştii români au reuşit să facă faţă cu brio unei prime perioade, deosebit de grea, a preluării şi consolidării puterii politice. Apreciez că această perioada a durat cam până în 1958, anul retragerii trupelor sovietice din România.

    Etapa a doua cea a construcţiei propriu-zise a socialismului nu a mers tot aşa de bine ca prima. Fără să ţină cont de afirmaţia lui Stalin că lupta de clasă se ascute odată cu avansul socialismului şi prea încrezători în mersul înainte al istoriei, în tezele despre progresul istoric înţelese schematic atât Dej cât şi Ceauşescu, dar fenomenul este mai larg şi poate fi urmărit în tot blocul estic, s-au concentrat prea mult pe latură pur economică şi au neglijat latura politică şi de clasă a fenomenului numit construcţia socialismului.


    Rezultatul a fost scăparea de sub control a curentelor şi tendinţelor anti sistem care luau naştere în subteranele societăţii româneşti. Aceste tendinţe erau puternic încurajate de propaganda posturilor occidentale de radio precum şi de tezele otrăvite ale lui Hruşciov privind coexistenţa paşnică a celor două sisteme, precum şi de lipsa unei contra propagande adecvate. Lupta de clasă a căzut în desuetitudine deşi era evident că cel puţin lupta cu vechile mentalităţi capitaliste, cu propaganda sistemului capitalist mondial tot acesteia se circumscrie.

    Aceasta era atmosfera politico-ideologică în care Securitatea a început să devină coruptibilă, să se îmburghezească, să abdice de la misiunea ce-i fusese încredinţată, să înceapă să nu mai creadă în tăria şi superioritatea valorilor socialismului. Datez acest punct de cotitură ca fiind simultan cu trădarea lui Pacepa. De aici încolo securitatea, şi aici mă refer la vârfuri nu la ofiţerii operativi care poate îşi făceau datoria, a început să joace dublu, triplu, a început a manevra pentru a se emancipa de sub tutela partidului şi a deveni putere autonomă în stat, lucru care în final i-a reuşit. Sunt absolut convins că apoi lovitura de stat contrarevoluţionară din decembrie 1989 s-a făcut cu acoperirea şi sub controlul Securităţii şi mai cred că dacă Securitatea nu ar fi trădat poporul român şi după 1989 când o parte a devenit SRI, iar o parte s-a aruncat asupra prăzii numită economia socialistă, România ar fi avut o soartă mai bună.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, au existat toate acele greșeli.

    Dvs., marxiștii, aveți o misiune grea, pentru care nu vă invidiez, să găsiți soluții astfel ca acele greșeli să nu se mai repete.
    Este probabil ca ele să se repete într-o viitoare societate socialistă. Și atunci am lua-o de la capăt. Oamenii învață greu din greșeli.

    Într-o societate socialistă în care nu ar exista intervenție externă, așa cum a existat la noi în decembrie 1989 – aveți dreptate că Pătatul a acționat în România – nu ar fi posibile mișcări de protest ca acum. Aparatul represiv ar acționa imediat. Ideea este să existe o societate socialistă care să ofere un trai bun, astfel încât să se elimine cauzele care ar duce la nemulțumiri ale populației.

    Pe de altă parte, noi avem azi mișcări de protest, care însă nu au ca țintă și inamicii principali care sunt capitalismul vestic și marea finanță, vinovați de acțiuni care au contribuit major la situația gravă în care am ajuns azi, acțiuni care ne-a transformat într-o colonie de oameni obidiți. În mod îngust, ele sunt îndreptate numai împotriva clicii băsesciene, care este al doilea vinovat major pentru situația de azi, după capitalismul vestic și marea finanță internațională, aproape de această clică fiind situat restul celor care ne-au condus din decembrie 1989 încoace.

    RăspundețiȘtergere
  9. @Bogdan,

    Iată cum trebuie interpretate evenimentele din 1989.

    Dacă nu ar fi existat sistemul capitalist mondial evenimentele din 1989 ar fi dus la democratizarea societăţilor socialiste, la desfiinţarea privilegiilor nomenclaturii şi securităţii. Schimbările ar fi constituit o adevărată revoluţie în toată puterea cuvântului, dar ele ar fi întărit socialismul şi ar fi constituit încă un pas în direcţia societăţii comuniste.

    Dar declanşarea acestor schimbări ne ținând cont de existenţa sistemului capitalist mondial, de condiţiile concrete în care au loc, constituie crimă şi act contrarevoluţionar.

    De această crimă odioasă şi trădare a mişcării comuniste internaţionale se face vinovat Gorbaciov.

    RăspundețiȘtergere