marți, 31 iulie 2012

Despre declaraţia de retragere din politică a lui Crin Antonescu



Presa scrisă şi televiziunile (în frunte cu B1Tv) care sprijină băsismul insistă în a-i cere lui Crin Antonescu să respecte propria lui declaraţie de a se retrage din politică dacă Traian Băsescu nu va fi demis prin referendum.
Exprim, aci, propriile mele opinii referitoare la problema retragerii lui Crin Antonescu din politică.
Mai întâi să revedem declaraţiile liderului PNL-ist şi USL-ist la care se referă adversarii lui.
Prima declaraţie a fost făcută în discursul lui din cadrul şedinţei Parlamentului pentru suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României (6 iulie 2012): „Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică.” Declaraţiile ulterioare, pe de o parte, reafirmă hotărârea din 6 iulie 2012, şi, pe de altă parte, evidenţiază condiţiile în care C.A. s-a simţit şi se simte obligat moral să respecte hotărârea din şedinţa Parlamentului. „Chiar după introducerea condiţiei de cvorum, am spus, da, chiar şi aşa, e în regulă, dacă nu se strâng 9 milioane de oameni să se pronunţe asupra acestei chestiuni sau dacă ia mai multe voturi Traian Băsescu, am plecat şi mă duc învârtindu-mă". „A survenit acum şi acest element care dă peste cap orice condiţie de competiţie electorală, în care domnul Băsescu strigă: fugiţi, fugiţi de la urne. Evident că nu mai sunt legat de niciun angajament şi de niciun rămăşag".
Oricare om suficient de inteligent şi de bună-credinţă, fie el adversar al lui C.A., fie simpatizant al său, în contextul în care Antonescu a făcut declaraţia „Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică.” a înţeles aşa declaraţia: dacă, prin referendum, poporul va hotărî, prin majoritatea voturilor, că respinge iniţiativa de demitere a lui Traian Băsescu, atunci eu, Crin Antonescu, în calitate de co-iniţiator, mă voi simţi vinovat în faţa poporului pentru această iniţiativă şi voi considera că este drept să-mi asum o sancţiune, aceea de a mă retrage din viaţa politică.
În momentul în care Traian Băsescu i-a oferit, ostentativ, lui Crin Antonescu o coală nescrisă, pentru a scrie deja declaraţia pe care o rostise, am gândit: omul acesta, Traian Băsescu, ori este un imbecil, ori este diabolic. Consideram că este imbecil dacă el crede că are şanse, în condiţiile unui referendum corect, să fie apărat prin voturile majorităţii cetăţenilor care-l urau. Consideram că este diabolic dacă are deja o strategie perfidă prin care poate obţine victoria. Nu am dovezi, dar cred că el ştia deja că va fi apărat de factorii de putere externi cărora le apără interesele, este probabil că deja ştia despre impunerea condiţiei de cvorum şi, de asemenea, că ştia de şmecheria cu lista de alegători neconcordantă cu realitatea.
Din punctul meu de vedere:
1). Moralmente Crin Antonescu n-are nicio vină.
2). Greşeala pe care a făcut-o este de natură politică:
a) el a manifestat naivitate, neluând în considerare caracterul lui Traian Băsescu (omul care nu poate fi un competitor cinstit, omul care a lovit pe la spate sau sub centură mulţi alţi oameni, omul care n-are mamă, n-are tată, n-are prieteni, n-are patrie atunci când trebuie să-şi satisfacă setea de putere), neluând în considerare că Traian Băsescu este sprijinit de instituţiile marelui capital global;
b) a manifestat imprudenţă, neluând în calcul posibilele consecinţe politice ale retragerii sale din viaţa politică: punerea în primejdie a proiectului USL (privind alegerile parlamentare, scoaterea ţării din marasmul generat de băsism), punerea în primejdie a raportului de forţe în Senat (el fiind Preşedintele Senatului).
                În opinia mea, întrucât aceste consecinţe nu s-au produs încă, Antonescu ar putea ieşi din situaţia jenantă în care s-a vârât. Adversarilor lui politici, în primul rând lui Traian Băsescu, nu le datorează, într-adevăr nici măcar o explicaţie. În schimb el datorează solicitare de scuze (pentru naivitatea şi imprudenţa manifestate) de la aceia care şi-au pus speranţa în el, ca lider al USL-ului, formaţiune politică în al cărei proiect se află apărarea interesului naţional şi a dreptului cetăţenilor acestui stat la o viaţă omenească şi la demnitate, în cadrul familiei europene. Marea greşeală a lui Crin Antonescu nu s-a produs încă, ea va fi tocmai retragerea din viaţa politică, abandonarea proiectului în care milioane de oameni şi-au pus speranţa. Aşa cum ar fi o prostie ca un boxer aflat în ring să cedeze titlul de campion celuilalt boxer, care fuge din ring, tot aşa ar fi o imensă prostie ca Antonescu să se retragă, oferindu-i locul trişorului Traian Băsescu, cel care, prin îndemnul la boicotarea referendumului s-a manifestat ca un „preşedinte laş” (potrivit propriilor aprecieri televizate).
                Prin faptul că băsiştii din presă l-au numit pe Crin Antonescu „Răzgândescu” nu fac decât să dovedească lipsa simţului ridicolului. Din partea aceea n-am auzit, n-am citit vreodată vreo ironie măcar cu referire la Traian Băsescu, omul pentru care încălcarea promisiunilor este modus vivendi.
                Se aude că în PNL se ascut cuţite pentru asasinarea lui Crin Antonescu. Nu exclud că mai există pe acolo „liberali” acoperiţi precum acel Meleşcoi, oameni care oricând vor răspunde la comanda „Aport !”. Mai sunt şi liberali pentru care interesul individual ori de gaşcă este mai important decât interesul naţional. Nu exclud că demisia lui Cristian Adomniţei din Biroul Permanent Naţional al PNL ar putea pregăti întrebarea „Domnule Crin Antonescu, dv. când demisionaţi, aşa cum aţi promis ?” Dezlănţuirea orgoliilor în PNL, în PSD ar fi foarte păguboasă nu doar pentru partidele respective, nu doar pentru alianţa lor, USL, ci şi pentru ţară. Fără Crin Antonescu şi Victor Ponta construcţia numită USL riscă să se prăbuşească. 

luni, 23 iulie 2012

Miza referendumului din 29 iulie 2012



1. Cele două tabere: „băsismul” şi „antibăsismul”
2. Reacţiile reprezentanţilor marelui capital global
3. Decizia mea pentru 29 iulie 2012
4.Comentarii la art. CriticAtac susține participarea la Referendum”, din CriticAtac 

1. Cele două tabere: „băsismul” şi „antibăsismul”
Traian Băsescu a realizat o mare performanţă, pe care nu ştiu s-o fi realizat o altă personalitate în istoria noastră: a scindat societatea românească în două tabere despărţite de o prăpastie, tabere pe care le denumesc prin doi termeni care s-au impus în mass-media: „băsismul” şi „antibăsismul”.

1.1. Băsismul
În fruntea taberei băsiste se află Traian Băsescu însuşi. Biografia lui evidenţiază ca trăsătură dominantă de caracter setea de Putere. Din anii de studii (ca elev, ca student) şi până în prezent, când este Preşedintele suspendat al României, omul acesta a urmărit atingerea scopului lui suprem, exercitarea Puterii, prin orice mijloace: colaborarea cu Securitatea statului socialist, înstrăinarea flotei României, „negocieri” dezavantajoase pentru ţară cu reprezentanţi ai marelui capital internaţional, condamnarea comunismului, trădarea partenerilor politici, minciuna, făţărnicia, obedienţa faţă de Jupânul Mondial („Marele Licurici”). Metaforic spus, el nu are mamă, tată, patrie. Pentru el nu există decât Stăpânul, care-i poate conferi Puterea după care este însetat, şi slugile, asupra cărora vrea să-şi exercite Puterea.
Cine sunt susţinătorii lui Băsescu ?
În vremea în care frazeologia lui era încă percepută ca limbaj patriotic, susţinătorii săi erau numeroşi. Între timp mulţi au înţeles că el este un om mincinos, care-şi urăşte propriul popor (vezi, de exemplu, situaţiile în care a jignit oameni aflaţi în suferinţă – inundaţii, sărăcie etc.), popor pe care-l supune unui experiment diabolic, comandat de stăpânii lui.
Mi-e greu să cred că omul acesta are prieteni. Prietenia implică o reciprocitate a stimei, loialităţii, întrajutorării dezinteresate. Nu poate avea prieteni un om pentru care toţi ceilalţi oameni sunt doar mijloace pentru realizarea scopurilor lui.
Susţinătorii lui cei mai puternici sunt cei interesaţi ca România să fie o colonie. Îl mai susţin şi cei care, deşi nu-l iubesc, îl consideră garantul protecţiei lor împotriva eventualelor acuze juridice şi politice, garantul păstrării avantajelor materiale dobândite prin mijloace neortodoxe. În sfârşit, îl susţin şi acei naivi care nu au descoperit adevărata faţă a lui Băsescu.
Esenţa băsismului, ca politică, este promovarea intereselor marelui capital global, în detrimentul interesului naţional.  Traian Băsescu şi acoliţii lui politici nu au scrupule, orice mijloc e bun pentru păstrarea Puterii, a privilegiilor: cedarea independenţei şi suveranităţii naţionale, amputarea salariilor şi a pensiilor, înstrăinarea la preţuri insignifiante a resurselor naturale ale ţării, desfiinţarea de şcoli şi închiderea multor spitale, moartea bolnavilor de cancer care n-au medicamente etc. Băsiştii au făcut, în mod cinic, din politica lor anti-populară un titlu de glorie: „Noi am avut curajul să luăm măsuri nepopulare !” ("nepopulare" = eufemism pentru "antipopulare").
Prin referendumul din 29 iulie 2012 Traian Băsescu este chemat să dea seamă în faţa poporului. Cum vechile lui argumente au fost developate ca fiind minciuni sau ca măsuri antipopulare, i-a mai rămas un singur argument: el cere să i se recunoască „meritul” că este „cel care ne împinge către Europa”. În mitingul de la Cluj (13 iulie 2012)  a spus: „Îi rog pe români să nu cadă în plasa naţionalismului!”. Pentru individul acesta naţionalismul, demnitatea naţională constituie o capcană, în schimb vrea să ne inoculeze ideea că brânciul pe care ni-l dă el „către Europa”, spre condiţia de colonie, este o binefacere !

Băsismul (video_1)
Băsismul (video_2)
Băsismul (video_3)
Băsismul (video_4)

1.2. Antibăsismul

Nu poţi să nu fii uimit constatând diversitatea celor care, dintr-un motiv sau altul, se reunesc în tabăra „antibăsismului” :
- reprezentanţi ai unor numeroase categorii sociale, profesionale, etnice: pensionari, studenţi, profesori, lucrători din sfera serviciilor medicale, funcţionari din domeniul public, cadre militare în rezervă, poliţişti, lucrători în domeniul justiţiei, sindicate, reprezentanţi ai unor asociaţii de patroni, jurnalişti, români, maghiari etc.;
- oameni cu principii şi opţiuni politico-ideologice diferite: republicani, monarhişti, anarhişti, comunişti, naţionalişti.
Dacă n-ar fi reală, ai zice că reunirea în aceeaşi tabără, a antibăsismului, prin atitudini concordante, a unor personalităţi atât de diferite, precum următoarele, este imposibilă:
           Dinu C. Giurescu, Alexandru Athanasiu, Lucia Hossu-Longin, Sorin Ilieşiu, Corneliu Vadim Tudor, Crin Antonescu, Victor Ponta, Dan Diaconescu „Direct”, Zoe Petre, Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Cristian Tudor Popescu, Mircea Badea, Lucian Avramescu, Radu Golban, Octavian Paler, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Valentin Stan, Radu Duda,   procurorul Florin Roman, judecătoarea Mihaela-Lămâiţa Ciocea, locotenentul Alexandru Gheorghe, învăţătoarea Cristiana Anghel, Adrian Sobaru ş.a.
Eu cred că grupurile de protestatari din iarnă, din Piaţa Universităţii şi din multe alte locuri din ţară, prin componenţa lor, erau foarte aproape de un eşantion sociologic-reprezentativ pentru întreaga populaţie a României.
Formele de manifestare a antibăsismului sunt, de asemenea, de o mare varietate: de la scheciurile lui Mihai Bendeac, pamfletele lui Mihai Badea, concursul de pancarte din Piaţa Universităţii, trecând prin talk-show-urile critice, ajungând până la lupta parlamentară şi protestele stradale violente prin comportament („ultraşii”) ori prin limbaj („Ieşi afară, javră ordinară !”) şi terminând cu manifestările individuale de punere în primejdie a propriei vieţi, în semn de protest (greva foamei a învăţătoarei Cristiana Anghel, aruncarea de la balconul Parlamentului a lui Adrian Sobaru).
Ce-i uneşte pe toţi aceşti oameni, în protestul lor ?
A spune că este antipatia faţă de persoana biologică a lui Băsescu ar fi o greşeală. Acelaşi Trăian Băsescu, atât de urât azi, a ajuns Preşedintele României prin voturile unor milioane de cetăţeni.
Nu. Imensa majoritate a cetăţenilor României îl urăşte pe Băsescu pentru faptul că el este perceput ca personificarea procesului de umilire a naţiunii române (nu doar a poporului român) început în decembrie 1989, proces prin care suveranitatea şi independenţa au devenit simple vorbe în Constituţie, prin care cetăţenii acestei ţări au fost expropriaţi de avuţia naţională, prin care ni s-au impus credite uriaşe, cu dobânzi apăsătoare şi condiţionări politice, bani pe care nu-i putem folosi cum ne cer interesele naţionale, ci cum ne dictează Cămătarii Mondiali, spre exemplu pentru a salva de la faliment propriile lor bănci din România. România este o colonie. România cotizează din greu pentru bugetul Uniunii Europene, pentru plata unei birocraţii care reprezintă exclusiv interesele marelui capital global, birocraţie care, în schimbul acestor sacrificii, ne dau porunci umilitoare, precum Cele 11 porunci ale lui Barroso prin care ni se impun reguli cică „democratice”, doar nouă, pentru că aşa vrea acest funcţionar plătit şi din banii de la noi, pentru a-l menţine în fruntea ţării pe cel al cărui suprem principiu politic este “Decât sa sug (bip!) la mai mulţi licurici mai mici, mai bine sug (bip!) la un licurici mai mare”!
Aşadar, în mod conştient sau doar intuitiv, marea majoritate a acestei naţiuni îl urăşte pe Băsescu pentru că el personalizează Răul care ne calcă în picioare interesul naţional legitim, demnitatea naţională, dreptul de proprietari în propria noastră ţară şi dreptul la o viaţă omenească. Nevoia de recuperare a demnităţii naţionale este atât de intensă încât toate celelalte diferenţe, ideologice sau de altă natură, trec într-un plan secund; aşa se explică faptul că fac front comun, împotriva băsismului trădător de ţară şi neam, proletar şi patron, republican şi monarhist, poliţist şi protestatar, intelectual şi muncitor, tânăr şi bătrân, lucrător şi pensionar, liberal şi social-democrat.
Esenţa antibăsismului este naţionalismul.
Băsescu ştie asta, nu degeaba răcneşte în timpul mitingurilor: „Îi rog pe români să nu cadă în plasa naţionalismului!
O ştie şi Crin Antonescu, dovadă că repetă, în forme diferite, că vrea o „Românie în picioare, care respectă şi care să fie respectată”. Citez din nou din discursul său din timpul mitingului USL din 7 aprilie 2012:
Vă mai chem, prieteni, – şi din dreapta şi din stânga – să mai avem curajul de a fi împreună şi fără teamă naţionalişti. Vreau să fim naţionalişti. Cât de naţionalişti? Cât francezii, cât englezi, cât germanii, cât polonezii, cât ungurii, cât grecii, nu mai mult, nici mai puţin. Ne e teamă să spunem asta, dar atâta vreme cât am dovedit că suntem deschişi spre valorile universale, spre valorile europene, spre valorile de toleranţă şi diferenţă, trebuie să spunem clar şi putem spune clar – şi de la dreapta şi de la stânga – în orice caz împreună: “Da, suntem naţionalişti, pentru că vrem să fim o naţiune puternică”. O naţiune puternică înseamnă stat puternic şi cetăţean puternic, o naţiune puternică înseamnă o naţiune cu locul ei, la masa lumii. O naţiune puternică şi o politică naţionalistă înseamnă că avem, respectăm şi apărăm identitatea naţională, interese naţionale şi o naţiune în sine.” (Sublinierea mea, V.S.)

2. Reacţiile reprezentanţilor marelui capital global

Una dintre prejudecăţile care ne-au fost inoculate, prejudecăţi care au avut consecinţe dezastruoase pentru România post-decembristă şi pentru cetăţenii ei (şi nu numai) a fost aceea că Occidentul capitalist este un fel de Moş Crăciun generos, preocupat până la insomnie de facerea de bine pentru ţările „eliberate” din „lagărul socialist”. Poate voi scrie un articol bazat pe o documentare serioasă pe această temă. Deocamdată constat consecinţele acestei prejudecăţi: cei mai mulţi cetăţeni au devenit străini la ei în ţară, am fost expropriaţi de avuţia naţională, ne-am pierdut, în fapt, suveranitatea şi independenţa, suntem guvernaţi de instituţiile financiare mondiale (FMI etc.) prin intermediul unor oameni impuşi de marele capital global. Fireşte, manipularea aceasta n-ar fi fost posibilă fără propaganda unor intelectuali mercenari ori a unor politicieni care au primit „firman” de la Occident. Îmi amintesc, de exemplu, băşcălia pe care Emil Constantinescu o făcea cu referire la una din lozincile care exprimau, intuitiv, o teamă a poporului român: „Nu ne vindem ţara !”
Occidentul capitalist nu este Moş Crăciun. Regret că trebuie să folosesc o expresie acidă pentru a exprima o realitate: maturul care nu recunoaşte această realitate este fie interesat, fie bolnav psihic (imbecil, mitoman etc.). Motivaţia fundamentală a Occidentului capitalist este profitul. Pentru realizarea acestui scop fundamental orice mijloc este scuzabil: „revoluţii” (în fapt răsturnarea unor regimuri politice necontrolabile de către Occident şi înlocuirea lor cu regimuri marionetă), preluarea economiilor naţionale prin privatizarea în avantajul marelui capital global, preluarea controlului monedelor naţionale prin „bănci centrale independente”, conduse de guvernatori desemnaţi de marea finanţă internaţională, provocarea de crize economice şi aruncarea consecinţelor negative ale acestora asupra popoarelor aflate în condiţii de neocolonialism, războaie de impunere a „democraţiei şi a drepturilor omului”, în care populaţia civilă, de la faşă până la barbă albă, este „victimă colaterală”. Ferească Dumnezeu, dacă interesul acestui „Moş Crăciun” o va cere, folosirea bombei atomice însăşi va fi „scuzabilă”.
Din această perspectivă, susţinerea unor politicieni marionete prin oricare mijloace este justificată prin sloganul „apărării democraţiei”. Cinismul lui Traian Băsescu, urât de marea majoritatea a cetăţenilor din această ţară, se sprijină pe factori de putere din exterior. Occidentul capitalist îl susţine în mod indubitabil pe Distrugătorul Flotei Româneşti. Toate minciunile lui („lovitura de stat” ş.cl.) sunt amplificate în presa capitalistă occidentală şi în instituţiile politice euro-atlantice. Sunt convins că, dacă interesul lui „Moş Crăciun” va fi în mare primejdie, Traian Băsescu sau altă marionetă va fi încurajat să tragă cu tunurile în Parlamentul care ar îndrăzni să reprezinte poporul, împotriva interesului mercantil al lui „Moş Crăciun” (precum decrepitul Boris Elţîn). Deocamdată Occidentul ne-a umilit, prin funcţionarul Barroso, plătit gras şi din contribuţia bănească a românilor, prin Cele 11 porunci ale lui Barroso şi prin impunerea unei reguli privind cvorumul necesar pentru validarea referendumului (regulă care nu este recomandată în Uniunea Europeană), regulă al cărei scop este menţinerea marionetei Traian Băsescu la pârghiile Puterii. „Moş Crăciun” a dat comanda „Aport !” politrucilor de serviciu şi intelectualilor-curve să-i apere interesul: menţinerea României în condiţia de colonie. Urmăriţi-l pe filozoful care a scris „Apel către lichele” (un fel de filozofie aproximativă despre „prostia ca încremenire în proiect”) cum se străduieşte să ne explice că democraţia înseamnă „tirania majorităţii”.
Miza referendumului este uriaşă.
Occidentul vrea menţinerea României în cârdul ţărilor transformate în colonii, de aceea vrea menţinerea Marionetei Şefe la butoane. Mai mult, o scăpare a României de sub control, prin manifestarea democratică a voinţei majorităţii, ar putea fi contagioasă: şi alte popoare ar putea dori să înlăture marionetele de la putere şi să le înlocuiască prin reprezentanţi autentici, care să le apere interesele.
Pentru poporul român miza este, de asemenea, mare: este momentul în care marea majoritate a naţiunii, eliberată din peştera ignoranţei, vrea eliberarea de sub tirania Marionetei Supreme, îşi vrea recuperarea dreptului la o viaţă autentic-omenească, vrea să-şi desemneze reprezentanţii care s-o guverneze.
Crin Antonescu şi Victor Ponta, împreună cu partidele lor, au receptat semnalele transmise de majoritatea oprimată prin multiplele forme de protest şi le-au preluat la nivelul deciziei politice. În opinia mea, deciziile lor, declaraţiile lor sunt legitimate prin aşteptările şi sprijinul acordat de majoritatea naţiunii. Am argumente că, dintre ei doi, cel mai antipatizat este Crin Antonescu, pentru că a îndrăznit să insiste cu mesajul naţionalist, înţeles ca drept al României de a fi respectată în măsura în care respectă. „România în picioare, demnă” nu este un model agreat de Occidentul imperialist. Dulăul imperialist vrea, în declaraţii ipocrite, egalitate, dar nu pentru căţei. Cred că Ponta este mai puţin antipatic lui „Moş Crăciun” occidental: prin acceptarea fără crâcnire a Celor 11 porunci ale lui Barroso el a trecut testul obedienţei (îmi place să cred că Ponta discutase, totuşi, cu Antonescu despre eventualitatea acceptării condiţiilor respective). 


3. Decizia mea pentru 29 iulie 2012

Repet, eu sunt comunist, programul politic promovat de Antonescu şi Ponta nu-mi satisface toate aşteptările, acest program este rezultatul unui compromis între idealurile liberale şi cele social-democrate, este un program care se înscrie în cadrul democraţiei burgheze. Dar, dintre condiţia de colonie (promovată de Traian Băsescu şi de băsişti) şi aceea de democraţie burgheză, o prefer pe aceea de democraţie burgheză.
Am participat la referendum şi am votat DA (pentru demiterea lui Traian Băsescu).
Dar speranţa mea este asemănătoare cu a lui Crin Antonescu (exprimată în emisiunea de la OTV din 27.07.2012): „Eu sunt din categoria oamenilor care cred că jocurile sunt făcute. Nu sunt naiv, ştiu cât de puternice sunt serviciile de informaţii, media, cancelariile occidentale, mai ales unele. Dar mai sper, căci există şi minuni”. Minunea în care sper este ca majoritatea antibăsistă a acestei naţiuni să-şi concentreze eforturile şi să-l învingă pe Traian Băsescu, reprezentantul interesului imperialist, într-o competiţie extrem de grea, desfăşurată conform unei reguli gândită să-l avantajeze pe Marele Slugoi.



4.Comentarii la art. CriticAtac susține participarea la Referendum”, din CriticAtac 


Valerius spune:
 29 iulie 2012 la 4:27
Voi participa la referendum şi voi pune ştampila pe DA. Deşi speranţa mea este asemănătoare cu a lui Crin Antonescu (exprimată în emisiunea de la OTV din 27.07.2012): „Eu sunt din categoria oamenilor care cred că jocurile sunt făcute. Nu sunt naiv, ştiu cât de puternice sunt serviciile de informaţii, media, cancelariile occidentale, mai ales unele. Dar mai sper, căci există şi minuni”.


humanist spune:
 29 iulie 2012 la 9:36

@Valerius: “Crin:”Nu sunt naiv,”…”

nu’mi displace Crin, în mare, da’ dacă crede că nu’i naiv, de ce’i liberal?

mai tari ca serviciile de (dez)informații și cancelariile, pen’că mai frecvente, îs aspirația cocalarului și gândirea magică; ele propulsează capitalismu’ pe noi culmi ale imaginației. se’ntreabă careva de banii cui exact se’mprumută România? se’ntreabă careva de unde’i izvoru’ ăsta nesecat de bani de’mprumutat? și dacă da, știe careva răspunsu’?

imaginea mea e asta: banii depuși în bănci sunt împrumutați după leverage (dac’o bancă are 1 USD, poate’mprumuta leverage USD). Leverageu’ mediu’n USA era’n 2011 ~20, în EU era ~50. Deci 49 euro din 50 nu există, și 19 din 20 USD nu există, da’ se pot împrumuta, cu dobândă.

Dobânda e ori mare și ești liber să’ți iei ce ciungă vrei, ori redusă cu condiții gen: cu banii’mprumutați angajați una din firmele astea să facă asta și nu v’atingeți de profitu’ lor. “Firmele” alea, externe țării care’mprumută, subcontractează grupuri locale să facă treaba și le plătește munca la prețu’ local.

Deci, de ex. Ro se’mprumută de bani imaginari să plătească firma X externă, care angajează și dă salariu la câțiva români (și altora nu necesar români). Adică Ro’și plătește câțiva cetățeni indirect, creând o datorie externă.
 Adică’mi scarpin ceafa cu mâna stângă și pt. asta tre’să plătesc dobândă unuia care se uită la mine doar pt. că io, cocalar, visez un capitalism liberal în care să’mi fac pohtele de needucat.

Dobânda plătită’i muncă reală, timp de viață real, pe baza unui împrumut de bani imaginari.

al’fel, cum stă ploaia, mă’c și io să pun un “DAAAA”.


Valerius spune:
 29 iulie 2012 la 11:14

1). „nu’mi displace Crin, în mare, da’ dacă crede că nu’i naiv, de ce’i liberal?”

Nu consider că a fi liberal înseamnă a fi, în mod necesar, naiv. Poate că o doză de naivitate, de donquijotism, ar putea fi considerată tendinţa liberal-naţionalistă, de tipul „prin noi înşine”. Între un liberalism de felul lui Dinu Patriciu, care, în egoismul lui bolnav, a înţeles şi se conformează principiului  potrivit căruia micul capital individual trebuie să se supună marelui capital global, şi liberalismul-naţionalist al lui Crin Antonescu eu îl prefer pe al doilea.

2). „se’ntreabă careva de banii cui exact se’mprumută România?”

Cu tot respectul vă spun: presupun că dv. nu citiţi, de exemplu, articolele lui Ilie Şerbănescu din Jurnalul Naţional. De ani buni I.Ş. scrie şi demască, în intervenţiile sale televizate perfidia guvernării României de către marea finanţă internaţională, prin marionete impuse în conducerea ţării. El a spus curajos, de exemplu, că României i-au fost impuse credite, cu dobânzi apăsătoare, pentru a slava băncile private, din România, ale aceloraşi creditori.


humanist spune:
 29 iulie 2012 la 14:21

@Valerius: ai dreptate, nu citesc ziarele

L’am auzit și chiar văzut pe Ilie Șerbănescu demascând, foarte bine c’o face, da’ l’am văz’t ș’atunci când promova exact ce critică azi.

Per total e bine că omu’ a’nțeles chiar dacă mai târziu.

Da’ nici el, nici eu, nici f’unu’ din cei de care’am auzit, nu știe exact ai cui bani sunt împrumutați și de unde apar ei în așa cantități? Nu știu de nici o comisie de auditori care să verifice FMI, sau BCE, sau Unicredit de unde vin banii ăștia și producșia sau munca cui o reprezintă. Poate greșesc prin ignoranță, abia aștept să mă lămurească cineva, pe mine odată cu ceilalți români.

“Între un liberalism de felul lui Dinu Patriciu, … şi liberalismul-naţionalist al lui Crin Antonescu eu îl prefer pe al doilea.”

cre’că’nțeleg ce zici și nu sunt complet în dezacord, da astea’s rafinamente umpic caraghioase azi: io am senzația că șișu’ cu care ne scopește liberalismu’ samănă cu un ciocan destul de primitiv, chiar dacă digital în esență.


Valerius spune:
 29 iulie 2012 la 14:48

Liberalismul nu este “doctrina” mea politică. Eu sunt comunist. Dar încerc să disting care este, din punctul meu de vedere, răul cel mai mic.


Addenda

Din blogul domnului Constantin Gheorghe am aflat de acest articol, intitulat "Adio Romania oriunde te-ai mai afla!"
Ţi se face părul măciucă citindu-l !



duminică, 22 iulie 2012

Actualitatea unui mesaj liberal din anul 1905



Căutam în sfera internetului discursul lui Crin Antonescu în care ne îndemna să avem curajul de a fi naţionalişti şi am descoperit, cu plăcere, blogul domnului Cătălin Cornea. Aici am citit un articol al lui Vintilă Brătianu, din 1905, şi am fost uimit cât de actual este mesajul articolului.

I-am scris domnului Cătălin Cornea:

Valerius Said,
Permiteţi-mi, vă rog, să public aceste materiale (atât de utile în această perioadă de rătăcire naţională !) în blogul meu. Cred că, indiferent de deosebirile ideologice, avem, toţi, datoria de a acţiona pentru salvarea patriei, măcar a ceea ce a mai rămas din ea.
Mulţumesc.
Valeriu Stănescu

Ma bucur ca le considerați utile pentru a le retransmite pe blogul dvs.
O zi buna!

Valerius Said,
Vă mulţumesc. 


Redau, în continuare, articolul respectiv, după blogul menţionat.

Prin noi înşine!
(articolul este semnat de Vintilă Brătianu şi a apărut în Voinţa Naţională, 3/16 mai 1905)

De câte ori vorbim de cei din urmă cincizeci de ani, conservatorii se revoltă când arătăm că mai toate faptele mari săvârşite au fost puse înainte, dacă nu întotdeauna se executau, de partidul naţional de altă dată, de cel naţional-liberal de azi.
 Această credinţă eşită din fapte, nu este a noastră numai, ci a masei celei mari a opiniei publice.
Taina acestei încrederi este o cunoaştere mai adâncă a nevoilor poporului român şi convingerea nestrămutată că prin noi înşine putem să ne desvoltăm pe toate căile; pe când neîncrederea în protivnicii noştri a fost sporită prin faptele lor.
Ceea ce s-a petrecut de la începutul redeşteptării noastre naţionale pe toate căile, se repetă, din nenorocire, azi din nou, cu mai puţină justificare, sub un guvern care poartă, orice s-ar zice şi el firma conservatoare.
Zicem, cu mai puţină justificare, căci neştiinţa boierilor vechi, necunoaşterea ţărei, nenorocirile trecutului puteau până la un punct oarecare întuneca judecata şi face pe unii Români chiar să caute totdeauna sprijin peste hotare, iar nu în puterilor noastre proprii.
A doua zi de retragerea lui Ştirbei-Vodă şi a armatelor străine din ţară, atunci când aproape un popor întreg era robit prin clacă, când comerţ românesc nu exista, când totul era sfera de acţiune a străinului, putea fi iertat ca nu toţi să vază aşa limpede ca generaţia de la 1848, putinţa redeşteptărei României prin ea însăşi.
Dar de atunci a venit Unirea, ’66, războiul, răscumpărarea şi exploatarea prin noi a căilor ferate, înfiinţarea Băncii Naţionale, a Creditelor financiare şi în urmă a Băncilor populare; într-un cuvânt în toate privinţele, sunt probe că putem să facem un loc de căpetenie Românilor în România.
De aceea zicem: cu cât se scurg, cu atâta este mai puţin justificat ceea ce un guvern conservator încearcă să facă azi din nou, să ne dea înapoi în redeşteptarea economică naţională.
Suflă iarăşi nenorocitul spirit vechiu, pe care îl vedem în forma tuturor concesiilor ce guvernul de azi aduce iar în discuţii; precum el a apărut şi în oneroasa conversiune care ne aduce surprinderi pe fiecare zi ce trece şi care arată slăbirea noastră faţă de poftele străinilor. Atunci când în România se exploatează şi se construiesc de 25 de ani, căi ferate, când vapoare cu personal român şi sub pavilionul naţional duc mărfurile noastre peste hotare, când instituţii de credit au rezistat crizelor celor mai acute şi au ajutat pe comercianţi, agricultori, industriaşi şi proprietari de case, când exploatatori şi specialişti români de petrol au arătat destoinicia lor, atunci când, în sfârşit, Statul şi-a stabilit printr-o luptă de 30 de ani creditul său, şi a făcut împrumuturi ca orice Stat occidental, atunci, zicem, nu este permis să nu dai elementului naţional un loc de căpetenie şi a ruga pe concesionarii străini să construiască şi exploateze căi ferate, garantându-le venituri, a ceda terenurile petrolifere ale Statului pentru ca alţii să tragă folosul cel mai mare; nu este în sfârşit, îngăduit să iei ultimul expedient al Statelor în faliment: loteriile, pentru a face ceea ce cere o nevoe a ţării.
Nu. – Avem credit bine stabilit, avem probe că putem găsi între Români, personalul special pentru orice ramură de activitate, avem în sfârşit conştiinţa nevoilor noastre mai bine ca oricine alţii.
Suntem o ţară de treizeci de ani eşită de sub regimul capitulaţiilor în sensul larg al cuvântului; de aceea, avem dreptul de a impune azi ceea ce cereau cu tărie alţii acum cincizeci de ani pentru o ţară desunită, ocupată de armate străine, sărăcită şi incultă; să mergem înainte prin noi înşine, şi să nu dăm elementului străin decât strictul necesar.
Suntem convinşi că ceea ce face guvernul actual cu concesiunea căilor ferate, cu concedarea terenurilor petrolifere ale Statului şi a unei loterii, iar într-altă ordine de idei cu Conteciosul administrativ prin călcarea vădită a Constituţiei ce ne-am dat, nu mai corespunde nu cu nevoile noastre, dar nici cu simţămintele mulţimei Românilor, cari au altceva în vedere decât un câştig de samsar.
Şi oricare ar fi soarta pe care Corpurile legiuitoare, ce nu-şi dau seama de greşeala pe care o leagă din nou de numele conservator, o vor da acestor proecte, suntem convinşi că acei ce protestează în contra acestei întoarceri a noastră la sistemul ruşinos şi dezastruos al trecutului, au cu dânşii simţământul aproape unanim al opiniei publice, care, s-ar zice, vrea ca Ţara Românească să propăşească prin propriile ei puteri şi astfel, ca elementele ei să participe într-o măsură lărgită şi în toate ramurile de activitate ce se deschid.” (Sublinierea-VS)

Foarte interesant este şi comentariul domnului Cătălin Cornea:

Scriu această postare pentru că a apărut recent în discursul lui Crin Antonescu [este vorba de discursul din cadrul mitingului USL din 7 aprilie 2012 -nota mea, VS] o temă de care societatea din ultimii 20 de ani s-a ferit și a abandonat-o în mâinile oamenilor de extremă: naționalismul.

Absența unei discuții corecte și echilibrate asupra naționalismului, naționalism pe care noi ca nație l-am abandonat din grija de a nu fi confundați cu politica delirantă a lui Ceaușescu sau din grija uneori ridicolă de a nu supăra pe nu știu cine (din țară sau afară), a născut generații de dezrădăcinați, generații de tineri care nu simt că fac parte dintr-o națiune și își înjură în permanență țara. E adevărat că am fost ajutați se avem această abordare nefirească și din interior și din afară… dar în esență noi suntem responsabili pentru ce am ajuns.
Unde este naționalismului romantic din secolul al XIX-lea? Unde este naționalismului caracterizat prin grija pentru reconstrucția valorilor trecutului, importanța acordată originii latine și istoriei naționale, promovarea tradițiilor, obiceiurilor și datinilor naționale?
 Dacă l-am fi avut, probabil că o parte din patrimoniul architectural al Bucureștiului și țării nu ar mai fi fost spulberat sub amenințarea rechinilor imobiliari, a făuritorilor de diamentrale N-S sau Mall-uri.
Un naționalism coerent nu trebuie să uite de interesele strategice ale țării, de necesitatea salvgardării comunităților istorice românești de lângă granițe, de necesitatea sprijinirii și promovării unui dialog corect cu minoritățile naționale, de necesitatea păstrării unui control al resurselor naționale în mâinile românilor.
PNL a fost catalogat că s-a transformat în anii de după revoluție în ”Partidul Liberal” eliminând de facto termenul ”Național” din denumirea sa. Întemeiată sau nu această etichetare, iată că acum Crin Antonescu vine să traseze o linie pe care românii trebuie să o redescopere, linia afirmării naționale, dupa 20 de ani de auto-deznaționalizare.
Sloganul liberal ”Prin noi înșine” a fost greșit interpretat în ultimii ani ca vizând individualismul fiecăruia dintre noi în societate, ”libertatea” fiecăruia dintre noi de a nu-i păsa de ceilalți. În realitate, sloganul ”Prin noi înșine” semnifică cea mai puternică idee națională, coalizând interesul comunităților locale și al națiunii în ansablu, în competiția națiunilor lumii. Cea mai semnificativă contribuţie pe plan teoretic şi practic la afirmarea principiului „prin noi înşine” a fost adusă de Vintilă Brătianu, primar al Capitalei, ministru de finanţe şi prim-ministru. Într-un celebru articol din 1905, intitulat chiar „Prin noi înşine”, Brătianu exprima „convingerea nestrămutată că prin noi înşine putem să ne desvoltăm pe toate căile” şi cerea „să nu dăm elementului străin decât strictul necesar”.
…”nu este permis să nu dai elementului naţional un loc de căpetenie şi a ruga pe concesionarii străini să construiască şi exploateze căi ferate, garantându-le venituri, a ceda terenurile petrolifere ale Statului pentru ca alţii să tragă folosul cel mai mare”…
Este lăudabilă redescoperirea de către Crin Antonescu a liniei afirmării naționale, dar întrebarea care se impune este dacă va reuși să imprime acest curent în propriul partid și în USL?

Discursul lui Crin Antonescu pe care eu îl căutam în internet şi la care se referă şi domnul Cătălin Cornea este discursul rostit cu prilejul mitingului USL din 7 aprilie 2012.

În acel discurs, Crin Antonescu a spus:

Vă mai chem, prieteni, – şi din dreapta şi din stânga – să mai avem curajul de a fi împreună şi fără teamă naţionalişti. Vreau să fim naţionalişti. Cât de naţionalişti? Cât francezii, cât englezi, cât germanii, cât polonezii, cât ungurii, cât grecii, nu mai mult, nici mai puţin. Ne e teamă să spunem asta, dar atâta vreme cât am dovedit că suntem deschişi spre valorile universale, spre valorile europene, spre valorile de toleranţă şi diferenţă, trebuie să spunem clar şi putem spune clar – şi de la dreapta şi de la stânga – în orice caz împreună: “Da, suntem naţionalişti, pentru că vrem să fim o naţiune puternică”. O naţiune puternică înseamnă stat puternic şi cetăţean puternic, o naţiune puternică înseamnă o naţiune cu locul ei, la masa lumii. O naţiune puternică şi o politică naţionalistă înseamnă că avem, respectăm şi apărăm identitatea naţională, interese naţionale şi o naţiune în sine.”
(am citat după blogul domnului Cătălin Cornea)

Înregistrarea video a discursului este aici .

sâmbătă, 21 iulie 2012

Două articole de Mircea Platon, utile în vederea referendumului din 29.07.2012


Din „CriticAtac” am aflat de saitul lui Mircea Platon. E un sait interesant.

Recomand articolul „Nero Băsescu”, despre care cred că este de actualitate.


Câteva idei extrase din articolul „Nero Băsescu”:

„Nero a dat foc Romei. Caligula şi-a făcut calul senator. Pe Nero l-a urât poporul. Pe Caligula l-a urât elita senatorială.
Cât timp a dat foc României, elita noastră intelectuală a cântat din liră la picioarele şi a aşezat cunună de lauri pe fruntea despotului spân şi pizmaş.”

„Dar iată că românii nu s-au gudurat la picioarele tiranului, ci s-au răsculat.”

„Băsescu azvârle poporului capul lui Moţoc Baconsky şi rochia Elenei, Udrea. Iar Mihail Neamţu, omul de paie nu doar al Cotrocenilor, ci al stăpânilor preşedintelui care vrea să cedeze suveranitatea naţională în folosul Statelor Unite ale Europei, capătă reputaţie de om "antisistem".”

„În aceste condiţii, de manipulări grosolane ale realităţii, trebuie să ţinem cont că orice vot pentru băsiştii sub acoperire e un vot împotriva suveranităţii naţionale.”

Recomand şi articolul „Premierul şi crupierul”:

Câteva idei extrase din articolul „Premierul şi crupierul”:

„Regimul Băsescu are un uriaş deficit democratic. Creditorii lui sunt toţi cetăţenii români, fie că au ieşit în stradă, fie că nu. Românii care au ieşit în stradă au făcut-o pentru a protesta împotriva insolvabilităţii democratice, a falimentului moral şi politic al regimului Băsescu.” (...)

"democraţia, care înseamnă, nu voi obosi să o repet, guvernarea cu asentimentul poporului. E imposibil să conduci democratic un popor pe bază de limbaj dublu şi agenţi tripli." (...)

"Românii vor un premier dedicat poporului român. Premierul nu trebuie să reprezinte interesele alianţelor externe în România, ci să apere interesele poporului român în cadrul alianţelor externe. Până acum, alianţele au fost ale guvernanţilor, iar datoriile au rămas ale poporului. Singurul lucru în privinţa căruia România a mai rămas suverană sunt datoriile." (...)

"problema e că elitele politice ale României pornesc de la atlanticism şi EUrofilie şi nu mai ajung niciodată la patriotism. Şi cu toate astea, la îndemnul crupierilor globali corupţi, se încăpăţânează să facă mereu aceleaşi jocuri." (…)

"Eşecul regimului Băsescu marchează definitiv eşecul încercării de a construi o democraţie reprezentativă pornind de la reţetele globale neoliberale. (…) Eşecul regimului Băsescu marchează momentul de la care societatea civilă trebuie să înceteze să mai fie ficţiunea politică a mafiei economice neoliberale. Trebuie să ne articulăm economia pornind de la societate, nu să ne dezarticulăm societatea pornind de la interesele economice ale celor de aiurea. Şi trebuie să ne articulăm europeanismul şi atlanticismul pornind de la interesul naţional şi de la identitatea şi suveranitatea naţională. Pentru că invers, aşa după cum ne arată experimentele de până acum, nu se poate. Indiferent ce martingale ne vând ratonii de casino.”

vineri, 20 iulie 2012

Adrian Păunescu – Sfântul Ilie al poeziei noastre de după Tudor Arghezi


Azi e ziua de naştere a lui Adrian Păunescu.

Se ştie că Șerban Cioculescu îl considera pe Adrian Păunescu cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi. Născut în ziua Sfântului Ilie, poetul a păzit cu biciul de foc al poeziei sale sociale valorile poporului şi culturii române. Şi acesta a fost doar unul dintre rosturile personalităţii sale culturale de o uluitoare complexitate.

Eternitate fericită, Maestre !


joi, 19 iulie 2012

Câteva intervenţii în CriticAtac


Comentarii în:
de Redacţia

Redacţia
„Cînd mai apare cîte un sondaj despre candidaţii perfecţi la preşedinţie sau despre personalităţile care inspiră cea mai mare încredere, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României iese invariabil pe primul loc.”

Valerius spune:
19 iulie 2012 la 13:59

Trăim într-un fel de peşteră a „Democraţiei”, precum cea imaginată de Platon în dialogul filozofic „Politheia” (=„Republica”). Imobilizaţi fiind, prin frânghiile manipulării, nu vedem decât ceea ce ni se proiectează pe peretele peşterii. Conform cu „umbrele” pe care le vedem proiectate pe peretele peşterii, Mugur Isărescu este cel mai credibil om din România. Dar undeva, în spatele nostru, obiectul a cărui umbră o vedem proiectată pe peretele peşterii nu-i decât o marionetă manipulată abil de către păpuşari.
Daţi-mi controlul rezervei monetare a unei naţiuni şi nu-mi va mai păsa cine va face legile acelei naţiuni.” (Mayer Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei bancare Rothschild).

Vd. şi articolul meu: 



Comentarii în articolul
de Adrian Deoanca 


Adrian Deoanca 
“Revolta proletariatului internaţional nu a avut loc niciodată, iar când revolta s-a produs, a avut loc mai degrabă în societăţile slab dezvoltate”.

Valerius spune:
19 iulie 2012 la 13:37
N-am înţeles dacă proletariatul s-a revoltat ori nu, dar principiul noncontradicţiei sigur s-a revoltat.
Logica e un moft atunci când scopul discursului e “mai superior”, de pildă criticarea lui Marx. Unii s-au îmbogăţit înjurându-l pe Maur.

Adrian Deoanca 
nu e nici o eroare de logica. revolta cea mare, revolutionara, a proletariatului industrial nu s-a produs niciodata. cand au avut loc revolte – nu neaparat ale proletariatului – care sa schimbe una-alta, ele s-au petrecut mai degraba in est.

Valerius spune:
19 iulie 2012 la 16:13

“nu e nici o eroare de logica.”
Acum sunt mai multe.
1). În propoziţia “Revolta proletariatului internaţional nu a avut loc niciodată” subiectul logic era “revolta proletariatului internaţional”.
În propoziţia “revolta cea mare, revolutionara, a proletariatului industrial nu s-a produs niciodata.” subiectul logic este altul, “revolta cea mare, revolutionara, a proletariatului industrial”.
Cele două propoziţii nu sunt logic-echivalente. E evidentă neglijenţa în gândire.
2). “cand au avut loc revolte – nu neaparat ale proletariatului – care sa schimbe una-alta, ele s-au petrecut mai degraba in est.”
Aici, “nu neaparat ale proletariatului” este o găselniţă în exprimare prin care vreţi să evitaţi recunoaşterea greşelii constând în încălcarea principiului noncontradicţiei. “Nu neapărat (=nu în mod necesar) ale proletariatului” nu spune că “Revolta proletariatului internaţional nu a avut loc niciodată”, nu exclude “revolta proletaritului internaţional”, doar sugerează că subiectul revoltei poate fi şi altă categorie (clasă) socială.
Cel mai bine ar fi să recunoaşteţi că aţi greşit. Suntem oameni, deci toţi putem greşi, inclusiv d.p.d.v. logic. Dar nu e onorabil să băltim într-o anumită greşeală, pretinzând că ne scăldăm în apă distilată.
Părrrrrerea mea…

duminică, 15 iulie 2012

Vă rog să mă iertaţi, domnule Victor Ponta !


          În articolul meu „Profeţia lui Filip Teodorescu” îmi exprimam neîncrederea în Victor Ponta.

Scriam acolo:

Recent, acest Hopa-Mitică din politica românească, Victor Ponta, a fost chemat la ordin de Marele Licurici. Ieri-seară l-am văzut la… B1 TV ! Un discurs rece, meschin-calculat, parcă tras la xerox după cel al lui Mihai Răzvan Ungureanu ori al lui Cristian Diaconescu, în care ideea principală a fost că, atunci când va pune mâna pe maneta puterii în România, va executa  neabătut ordinele primite de la Marele Licurici, în chestiunea scutului antirachetă, a ratificării Tratatului Fiscal etc. Nici măcar nu mai era acid faţă de Băsescu. În cuvintele lui, pentru americani Băsescu este „un viitor fost om politic”, iar el, VP, este "un viitor om politic". Am înţeles: doar se va schimba prestatorul de servicii sexuale pentru Marele Licurici. Dacă vom supravieţui, vom fi călcaţi de copitele  acestui Ponta şi ale altor animale înfierate de Marele Licurici ani şi ani de aici încolo.”

          Evenimentele ulterioare, mai ales virulenţa atacurilor externe împotriva politicii de propăşire a României, promovată de Crin Antonescu şi Victor Ponta, m-au convins că am greşit faţă de Victor Ponta.
De aceea, consider că este moralmente necesar să-i cer iertare.

Vă rog să mă iertaţi, domnule Victor Ponta.

Şi nu uitaţi îndemnul lui Simion Bărnuţiu: Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Speranţa USL-istă a României


Reamintesc: eu interpretez, comentez evenimentele politice din perspectiva unui comunist. Cei care nu acceptă această perspectivă ar putea să-şi protejeze „nervii” evitând lectura articolelor mele.
„Regimul Băsescu” a adus la apogeu politica post-decembristă de expropriere a românilor de avuţia lor naţională, în avantajul marelui capital internaţional şi al unor indivizi fără scrupule din fauna pedelistă, politica de transformare a României în colonie.
Restructurarea Puterii politice în România, în detrimentul regimului Băsescu, nu-i o revoluţie, ci o reformă în cadrul aceluiaşi stat burghez (denumit eufemistic „stat de drept”) ai cărui guvernanţi reali nu sunt cei pe care-i alegem noi, ci împuterniciţii marelui capital bancar şi industrial internaţional (FMI ş.cl.).
Nu pot paria, dar sper că între regimul Băsescu (inclusiv PDL) şi USL-işti este o deosebire. Sper că USL încearcă să salveze ceea ce se mai poate salva din demnitatea naţională şi din interesul naţional, sper că ne va scoate din condiţia de colonie în care am ajuns. Va fi extrem de greu: toate forţele economice, politice, mediatice care au interesul ca România să rămână o colonie vor accepta regimul USL numai dacă acesta le va promova, în continuare, interesele, preferând regimul USL pentru că are de partea lui, în deosebire de regimul Băsescu, încrederea, speranţa majorităţii cetăţenilor acestei ţări.
Antonescu şi Ponta au de ales între alternativele:
- ascunderea aceleiași Mării sub altă pălărie (camuflarea aceluiaşi regim antipopular şi trădător de patrie sub alte lozinci politice). În această variantă, ei vor sfârşi politic prin a atrage asupra lor o imensă ură, precum Băsescu;
- realizarea unei politici în interesul cetăţenilor României, inclusiv în interesul capitalului românesc, nedreptăţit în comparaţie cu marele capital internaţional. În această alternativă dificultatea cea mai mare va consta în înţelepciunea, diplomaţia, viclenia prin care se va evita confruntarea (violentă) cu instituţiile europene şi trans-atlantice care reprezintă interesele marelui capital internaţional. Sârbii, în opinia mea un popor cu o coeziune mai puternică şi un sentiment de demnitate naţională mai accentuat decât au românii, au încercat varianta confruntării făţişe cu duşmanii, dar consecinţele au fost tragice pentru ei.
Dacă şi în măsura în care Antonescu şi Ponta vor reuşi să realizeze o astfel de politică, ei îşi vor înscrie numele la loc de cinste în istoria acestui popor. Amândoi au calităţi reale prin care ar putea deveni mari personalităţi politice. O confruntare între ei, mai ales în această etapă, în care balaurul băsesc-pedelist n-a fost învins, ar fi dezastruoasă şi pentru ei, şi pentru majoritatea poporului, care-şi pune speranţa în ei.
Antonescu funcţionează eficient, în parametri maximali, Ponta este puţin jenat de scandalul „plagiatului”. El trebuie să se elibereze de acest complex. „Plagiatul” este un termen vag, nu are precizia termenilor matematicii. Nu avem criterii infailibile pentru a decide care lucrare plagiază şi care nu. E ca şi în cazul termenului „chel”: nu ştim câte fire de păr trebuie să-i lipsească unui om ca să spunem că este chel. Chestiunea dacă doctoratul lui este ori nu umbrit de acuzaţia de plagiat este secundară pentru omul politic Ponta. Dacă ar fi în discuţie cariera de cărturar, de profesor universitar a lui Ponta, atunci acuzaţia de plagiat ar avea o greutate mult mai mare. Găselniţa aceasta, privind plagiatul lui Ponta, este comparabilă cu găselniţa lui Emil Constantinescu „Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu ?”, prin care E.C. a derutat opinia electoratului, căci în acel moment nu desemnarea  Patriarhului României era problema, ci alegerea Preşedintelui României.

duminică, 1 iulie 2012

Balaurul PDL-ist n-a murit !

          Am văzut transmisiuni televizate de la Convenţia Naţională a PDL. Sunt revoltat ! Ăştia n-au elementar bun-simţ. Dacă mai "guvernau" puţin, ar fi putut cânta veşnica pomenire a României. Dar au tupeul să se erijeze în patrioţi, imaculaţi !
          Unde eşti, Doamne ! Trimite-i lângă PNŢCD. Scapă-ne de balaurul ăsta !