A avut parte de o copilărie
nefericită, cu un tată aspru, care-l punea în fața unor cerințe exagerate
pentru un copil și care-l pedepsea inclusiv prin bătaie. Odată, copilul de
atunci, tatăl meu de acum, a sustras de la
tatăl lui un săpun, care ”mirosea frumos”, și a mers cu el la școală.
Taică-său, după ce i-a aplicat pedeapsa corporală, i-a legat săpunul de gât și
l-a plimbat prin toată școala, spre amuzamentul copiilor. Pe când eram deja adult, tata mi-a spus, cu un zâmbet schițat pe figură, o frază care exprima și un fel de
fatalitate, dar și un fel de scuză: ”Tatăl lui l-a bătut pe el, el m-a bătut pe
mine, eu te-am bătut pe tine, tu îl bați pe Marian…”. La vârsta de treisprezece
ani a rămas orfan de tată și cu o mamă care nu se putea mișca, din cauza afecțiunii
picioarelor. Practic era capul familiei. Putea să urce singur plugul în căruță,
așa a făcut și o hernie, cu ”ieșirea mațelor” când și când, hernie care i-a
fost tratată chirurgical abia pe la vârsta de 45-50 de ani.
Tinerețea nu i-a fost mai fericită.
Era căsătorit când a fost trimis pe front. A mers cu războiul până în
Munții Tatra, unde a fost împușcat în picior cu un cartuș ”Dum-Dum” (care făcea
a doua explozie când lovea ținta). Chirurgii au vrut să-i amputeze piciorul,
dar el a refuzat, spunând că dacă Dumnezeu va vrea să trăiască, va trăi, dacă
nu, nu. A rămas cu o concavitate în picior, în care puteam să bag pumnul meu de copil. Deși avea
piciorul acela curbat și mai scurt, a muncit toată viața, inclusiv în
agricultură. În timpul colectivizării forțate a fost trecut pe lista
”chiaburilor”. Odată, când cei care ridicau produsele sub formă de ”cotă”, nu
i-au mai lăsat nimic din recoltă, taică-meu a fugit la biserică și ”a tras
clopotul” ca pentru incendiu. Când s-au adunat oamenii, le-a spus ce a pățit. Sub
presiunea mulțimii, cei care strângeau ”cotele” i-au mai lăsat ceva din
recoltă.
Copilăria mea fost asemănătoare
cu a lui. Îmi amintesc de sarcina de a uda grădina. Aveam paisprezece ani și
trebuia să umplu în fiecare seară ”tocitoarea” cu cele 100 de găleți cu apă,
apoi să scurg apa, cu un furtun, pe vaduri. De câte ori nu am îndeplinit
sarcina am primit sfânta bătaie. Ultimul băț l-am primit pe spinare la vârsta de
18 ani, când, în pijamale fiind, am ”dormit” într-un vagon de tren staționat în
gară.
Târziu, când tata a îmbătrânit și
au început bolile să-l roadă (adenom de prostată, diverticuli esofagieni,
probleme cardiace și altele) și a trebuit să-l ajut și eu cu ce am putut, mi-am
dat seama că răutățile lui sunt consecințele mentalității care i-a fost indusă
prin educația primită. Ne-am împăcat. De când a aflat că sunt bolnav se roagă
la Dumnezeu pentru sănătatea mea.
Acum are 96 de ani. Cu greu, am
găsit un bărbat priceput care să-i facă menajul și să-i dea medicamentele
necesare. Din nefericire, azi am primit un telefon prin care am fost anunțat că
tata a căzut și nu se mai poate deplasa. A fost dus la spital, i-au făcut
radiografie și au stabilit că are dislocare de șold și, undeva mai jos, o
fisură. Eu sunt la București. Fac ”naveta” între locuința fiicei mele Valentina
și spitalul Fundeni, unde sunt tratat pentru leucemia care m-a afectat în luna
iunie 2017. Tata a fost însoțit la spital de o verișoară a mea, respectiv
nepoată de soră a tatălui meu, ea însăși bătrână și operată de cancer la sân.
Medicul i-a cerut să semneze pentru asumarea răspunderii în vederea operației.
Ea m-a sunat la telefon pe mine. Parcă m-a lovit cu un ciomag în cap! În 5
minute trebuia să decid. Inițial am gândit că un bătrân de 96 de ani, cu
organismul uzat, nu poate rezista la operație și, în consecință, să-l ducă
acasă. Dar pe cine să găsesc să stea tot timpul cu el, ca menajeră și ca
infirmieră? Apoi m-am gândit că e mai bine să stea în spital, poate între timp
ne vine un gând mai bun.
Dacă aș fi sănătos, mi-aș putea
îndeplini datoria de fiu față de tatăl meu!
În situația nenorocită în care mă
aflu, două idei mă preocupă:
- ideea ”repetabilei poveri”
- și gândul care apare la Apostolul Pavel și care
a fost exprimat de Marin Preda în Cel mai
iubit dintre pământeni astfel: Dacă dragoste nu e, nimic nu e.
Epistola întâi către Corinteni a apostolului Pavel:
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=13&id=12
POST-SCRIPTUM
Cei trei ”copii” ai tatălui meu (cele două fiice - Aurora, Isabela - și subsemnatul) suntem neputincioși pentru a acționa direct în vederea rezolvării problemei de sănătate a părintelui nostru. Din fericire, ”generația următoare”, copiii noștri, a preluat inițiativa. Fiecare dintre ei, în moduri și cantități diferite, a avut, cândva, un ”beneficiu” de la tata (nu neapărat în sensul economic). Oana, fiică-mea, i-a contactat telefonic pe verișorii ei (Răzvan și Florian, fiii Aurorei, Octavian, fiul Isabelei), au discutat despre situația tatălui meu și au decis că e mai bine pentru el să fie operat.
Da, mai există dragoste, deci nu este totul pierdut!
POST-SCRIPTUM
Cei trei ”copii” ai tatălui meu (cele două fiice - Aurora, Isabela - și subsemnatul) suntem neputincioși pentru a acționa direct în vederea rezolvării problemei de sănătate a părintelui nostru. Din fericire, ”generația următoare”, copiii noștri, a preluat inițiativa. Fiecare dintre ei, în moduri și cantități diferite, a avut, cândva, un ”beneficiu” de la tata (nu neapărat în sensul economic). Oana, fiică-mea, i-a contactat telefonic pe verișorii ei (Răzvan și Florian, fiii Aurorei, Octavian, fiul Isabelei), au discutat despre situația tatălui meu și au decis că e mai bine pentru el să fie operat.
Da, mai există dragoste, deci nu este totul pierdut!
Tata, când avea 94 de ani