joi, 6 iulie 2017

Când moartea ta se instalează deja în mințile celor din jur

          Azi m-a sunat la telefon o rudă apropiată. M-a întrebat despre starea mea de sănătate și m-a îndemnat să mă spovedesc și să mă împărtășesc. Nu mă îndoiesc de buna ei intenție, de a-mi asigura șansele pentru viața veșnică, dar m-am gândit la o anumită semnificație a acestui îndemn: aceea că aripile morții fâlfâie lângă mine.

          ”Nespovedit și neîmpărtășit” - am auzit de multe ori, în biserică, aceste cuvinte care par mai grele decât o lespede pe un mormânt. Există oameni pentru care satisfacerea unor exigențe religioase este atât de importantă încât neîndeplinirea lor pune o pată de întuneric asupra celui care a fost. Este trist să constați că grija pentru formalismele religioase estompează sentimentele față de omul care se duce sau care a fost. Știu, mulți credincioși vor dezaproba cuvintele și gândurile mele.

          Îmi amintesc o situație prin referire la care vreau să ușurez înțelegerea a ceea ce vreau să comunic. Soacră-mea, Ioana, era bolnavă de cancer în stadiul terminal. Socrul i s-a adresat cam așa: ”Fă, Ioană, tu te duci. Nu ne spui și nouă ce dorințe ai, ce ai vrea să facem?” Soacra s-a încruntat și nu a spus nimic.