miercuri, 28 martie 2012

M-am îmbogăţit cu un nepot, Robin

M-am îmbogăţit cu un nepot. Al cincilea. Robin.





sâmbătă, 24 martie 2012

Antena 3 - doar o televiziune capitalistă

În contul meu de pe Youtube mi-a fost şters un filmuleţ, intitulat "Valentin Stan - De ce n-au fost aduse Drapelul Regal şi Imnul Regal în Parlament ?", filmuleţ care cuprindea  fragmente din înregistrarea unei emisiuni deşănţat-promonarhiste a Antenei 3. Mi s-a comunicat că "eliminarea videoclipului" s-a făcut ca urmare a unei reclamaţii a SC Antena 3, privind "încălcarea dreptului de autor" şi că dacă mai apar reclamaţii mi se va închide contul Youtube.

De asemenea, când am scris articolul "Puţin despre MRU la "Sinteza zilei" din 13.03.2012" am vrut să postez un comentariu pe blogul emisiunii respective, în care vream să-mi exprim opinia că Mihai Răzvan Ungureanu a avut o prestaţie mediocră în emisiunea respectivă şi că Mihai Gâdea a fost superior. Dar... n-am putut posta comentariul ! Asta pentru că altă dată am făcut comentarii nefavorabile ? De exemplu, l-am criticat pe Valentin Stan, după ce l-a muşcat de cur pe Adrian Păunescu.

N-am avut niciodată iluzii cum că Antena 3 ar fi o televiziune a poporului, care luptă pentru interesele poporului.   E doar o televiziune capitalistă, reprezentativă pentru presa capitalistă. N-aţi observat că, de când primeşte bani pentru reclamă de la firma care vrea să înceapă exploatarea resurselor de la Roşia Montană, nu mai abordează problema "Roşia Montană" ?

Ceea ce pare grijă pentru problemele poporului nu-i decât un "efect colateral" al războiului contra lui Băsescu. Dan Voiculescu se află într-un război cu Băsescu şi toţi angajaţii lui sunt soldaţi trimişi de el să lupte împotriva lui TB. Nu din principii care ţin de patriotism. 

Mă aştept să apară şi alte reclamaţii. Mă aştept să mi se închidă contul Youtube. Sunt semne (precum ACTA) că, după ce am fost expropriaţi de propria noastră ţară, după ce înrăutăţirea calităţii vieţii a luat proporţiile unui genocid, ni se va lua şi libertatea de a ne exprima în spaţiul internetului. 

Vom intra într-o lume orwelliană. Sau suntem deja acolo ?

duminică, 18 martie 2012

Puţin despre MRU la "Sinteza zilei" din 13.03.2012


N-am văzut emisiunea "în direct". Poate că nici n-aş fi văzut-o, dacă un coleg de serviciu nu mi-ar fi stârnit curiozitatea: "Ai văzut ce i-a făcut Ungureanu lui Gâdea ? L-a făcut praf !".

Am văzut înregistrarea emisiunii. Am argumente că MRU a avut o "prestaţie" mediocră. Nu s-a sfiit, când n-a avut argumente inteligente, să faulteze. Iar în dialogul cu Mircea Badea (care şi-a construit ironia subtilă folosind materialul clientului) a dat dovadă chiar de lipsă de bun-simţ, atunci când l-a întrebat pe MB "La mine vă strâmbaţi ?". MRU ar fi "meritat" o replică mai dură din partea lui Badea, ceva de genul: "Ce să fac, domnule (sau tovarăşe ?) Ungureanu, aşa par eu unora, cărora nu le sunt simpatic, strâmb. În schimb vă invidiez pentru coeficientul dv. de mutră, mai puţin pentru inteligenţă şi consecvenţă morală".

Intenţionez să fac o analiză mai amplă a emisiunii în (pe) blogul meu. Dar nu ştiu când o voi "posta", căci am alte urgenţe.

joi, 1 martie 2012

Radu Golban: petiţie pentru determinarea guvernului să clarifice problema datoriei Germaniei de peste 18 mld. euro către România


Prieteni,

           Am mai scris aici despre eforturile domnului Radu Golban, doctor în economie - care mi-a făcut impresia că este un român sufletist - pentru clarificarea problemei datoriei Germaniei de peste 18 mld. de euro faţă de România.
           Radu Golban se străduieşte să rezolve această problemă, dar am constatat că iniţiativele sale se izbesc de rea-voinţa nefârtaţilor (masonilor ?) de la Banca... Centrală (nu i se mai spune "Naţională", bănuiţi de ce !).
          Dl. Radu Golban a iniţiat o petiţie către Guvernul României, pentru a-l determina să clarifice problema posibilei datorii a Germaniei către România, căci Adrian Vasilescu, purtătorul de cuvânt al BNR (?) a spus, într-o emisiune "Sinteza zilei" că problema aceasta nu-i problema BNR şi că nu întreprinde nimic fără mandat ! Că nu degeaba BNR este stat în stat ! BNR are doar datoria să dispună de moneda naţională (adică de munca şi de calitatea vieţii noastre) conform principiului "Daţi-mi controlul monedei naţionale a unei ţări şi nu-mi pasă cine o guvernează !"
          Văd că blogul meu a fost vizualizat de peste 20 000 de ori. Dacă aveţi sânge românesc în instalaţie şi hotărâţi că trebuie s-o faceţi, semnaţi această petiţie. Ce avem de pierdut ? Măcar să sprijinim buna-intenţie a acestui om.

Eu am semnat petiția, la nr. 3022, aici :

Am făcut următorul comentariu:

"Dl. Radu Golban îmi face impresia că este un om bine-intenţionat. Dar Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă.

Adrian Vasilescu, purtătorul de cuvânt al Băncii (Anti)Naţionale a României, a spus că problema recuperării acestei creanţe nu este treaba B(A)NR şi că B(A)NR nu mişcă un deget "fără mandat". Că nu degeaba B(A)NR este stat în stat ! B(A)NR are doar competenţa să dispună de moneda naţională (adică de munca şi de calitatea vieţii noastre) conform principiului "Daţi-mi controlul monedei naţionale a unei ţări şi nu-mi pasă cine o guvernează !"

Dacă aveţi sânge românesc în instalaţie, măcar să sprijinim buna-intenţie a acestui om  (Radu Golban).

Valeriu Stănescu:
http://valeriu-stanescu.blogspot.com/2012/03/radu-golban-petitie-pentru-determinarea.html "



Citez:

"Recuperarea creantei istorice de la Germania de peste 18 miliarde de euro
Categorie: Guvernare, administrativ, Politica.
Destinatar: Guvernul Romaniei

Stimați cetățeni,

           Animat de dorința de a lămuri datoriile Germaniei fața România şi de a contribui la găsirea de soluții la ieșirea României din criză, supun atenției Dumneavoastră această problemă în speranța ca prin sprijinul popular al românilor vom reuși să sensibilizăm atenția factorilor responsabili pentru clarificarea acestei creanțe istorice de peste 18 miliarde de euro.
           In 1935, România si Germania au semnat un acord prin care se stabilea că plățile dintre cele doua țări, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligații de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naționala a României si Casa de Compensație Germana. Conform lucrărilor de specialitate (Kiriţescu, S., Sistemul bănesc al leului şi precursorii săi, vol. al II-lea, pag. 503, cercetările din cadrul Academiei Române / INCE), la nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operaţiunilor de cliring depăşea 1 miliard mărci imperiale.
           Acest sold este confirmat şi de surse oficiale externe, precum: Arhiva Germaniei; numărul de registru din Berlin este: R 2/222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de Compensaţie precum şi toate tranzacțiile; Banca Reglementelor din Basel - Raportul de lucru nr.13 si 14 (p. 164 - 166). Din documentele care există, este vorba despre o datorie a Germaniei către România, care datează din perioada celui de-al Treilea Reich, şi care a ajuns în zilele noastre la fabuloasa sumă de 18 miliarde de euro. Toate datoriile pe care statul român le-a contractat în ultimii ani ar putea fi acoperite cu ușurință de o creanța uitata timp de aproape șapte decenii. Si totuși, autoritățile de la București par complet dezinteresate de acest subiect.

 Aștept sprijinul românilor pentru a determina guvernul să clarifice această datorie.

Autor: Dr. Radu Golban"

Semnează petiţia:
Apasă aici .


Vezi semnăturile pentru petiţie:

Apasă aici .