duminică, 30 decembrie 2012

30 decembrie 1947 - abolirea monarhiei şi proclamarea Republicii Populare Române

Actul de abdicare al regelui Mihai I :


Proclamaţia guvernului către popor:


Demonstraţie în Bucureşti după proclamarea RPR:


Timbru filatelic de aniversare a proclamării RPR:


Cugetări despre republică

Nicolae Bălcescu:
- „Republica este un act în care oamenii adunaţi îngrijesc singuri de soarta lor, fără a-şi pune stăpâni pe cap, având în lucrarea lor drept regulă dreptatea şi drept ţintă frăţia”.
- „Într-o republică poporul nu ascultă decât de slujbaşii aleşi de dânsul chiar, cu treabă hotărâtă şi pe vreme hotărâtă. Aceşti oameni slujbaşi sunt deopotrivă cu toţi ceilalţi oameni. Ei poruncesc numai în numele poporului şi sunt datori a lucra numai pentru dânsul , ascultând de legea făcută de dânşii, supuindu-să la supravegherea necurmată a cetăţenilor şi stând totdeauna gata d-a da înapoi  slujba cu care au fost însărcinaţi , când s-a sfârşit vremea pentru care au primit-o”.
- „Numai în republica democratică poate fi poporul slobod şi stăpân pe sieşi, adică suveran”.
- „De nevoie e ca românii să se întocmească în republică democratică, adică într-un stat astfel întocmit ca tot românul în vârstă legiuită să aibă glas la alegerea deputaţilor la Adunarea Obştească a ţării, care adunare să fie însărcinată a face legile trebuincioase ţării şi a alege un om cinstit şi vrednic care să poarte grijă de cârmuirea trebilor ţării”.

Simion Bărnuţiu:
- „Esenţa republicii e dominaţiunea voinţei generale celei adevărate”.

Nicolae Iorga:
- „Republica ? Suveranitatea la îndemâna oricui. Dar nu lipsa de suveranitate”.

C. A. Rosetti:
- „Voim republică românească şi o s-o dobândim îndată ce ne vom uni cu noi înşine”.

G. W. Leibniz:
- „Tot aşa după cum într-o republică bine constituită există, pe cât posibil, o grijă pentru indivizii particulari, tot astfel lumea nu poate fi perfectă dacă, păstrând armonia universală, nu s-ar veghea la interesele particulare. Şi în această privinţă nu s-a putut stabili o regulă mai bună decât legea însăşi care vrea ca fiecare să aibă partea lui proprie, în raport cu virtutea sa, cu bunăvoinţa de care este însufleţit pentru binele comun…”



joi, 27 decembrie 2012

Un alt fel de avere

M-am îmbogăţit cu o nepoată: Sara Maria. Am 6 nepoţi de la fiice şi de la fiu.

Declaraţie de avere
Declar pe propria-mi răspundere că am următorii nepoţi:

Sara Maria (câteva ore de viaţă):

Robin Aram Mihai (9 luni)

David Cristian (1 an şi 10 luni)

Ianis Sebastian (4 ani şi 5 luni)

Sarkis Andrei (6 ani şi 1 lună)

Raluca Elena (12 ani şi 6 luni)





marți, 25 decembrie 2012

Katharsis



Dacă-l asculţi pe Ştefan Hruşcă atunci când cântă colinde, înţelegi ce înseamnă katharsis.
Cred, de asemenea, ce am aflat, anume că un medic (din Israel ?) i-a cerut aprobare pentru a face terapie pe fundalul muzical al colindelor cântate de el.
Colinde cântate de Ştefan Hruşcă.

Procesul asasinilor Ceauşeştilor



În ziua de Crăciun a anului 1989, un grup de autointitulaţi „revoluţionari” au regizat un pseudo-proces cu scopul (premeditat, că aşa este oricare scop) de condamnare la moarte a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. În timpul scurs de atunci, atât politicienii perfizi (în frunte cu Silviu Brucan şi Ion Iliescu), precum şi killerii recrutaţi cu atenţie ne-au repetat cu cinism că acea crimă era „justificată” şi că, dacă timpul istoric s-ar întoarce, Ceauşeştii ar trebui ucişi din nou.
Din CriticAtac am aflat de ediţia din 2012 a publicaţiei Vector - cercetare critică în context având ca subtitlu Trial/Proces.
La confluența artei și a judecății morale, realizatorii acestei ediții propun un proces imaginar al asasinilor Ceaușeștilor.
Ca o prezentare fidelă a conținutului publicației, reproduc introducerea "Re-scrierea juridică a istoriei", scrisă de Cătălin Gheorghe (lector universitar doctor, critic de artă, [contra]teoretician, curator şi editor. Predă cursuri de Estetica artelor vizuale, Studii vizuale şi Teoria criticii de artă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Este editor al publicaţiei Vector - cercetare critică în context şi curator al platformei educaţionale de cercetare critică şi producţie artistică Vector - studio de practici şi dezbateri artistice).

RE-SCRIEREA JURIDICĂ A ISTORIEI
Un moment critic în istoria socială recentă a României a fost răsturnarea de la putere a dictaturii nomenclaturii instaurate în regimul imaginat de Ceauşescu. Experimentele cu diferite forme hibride de guvernare şi ideologizare comunistă de după cel de-al doilea război mondial până la sfârşitul anilor '80 au dus la compromiterea irevocabilă a comunismului ca posibilă formă de convieţuire socială alternativă la libertatea exploatativă, pseudo-fericirea alienantă şi viaţa consumistă fetişizantă a capitalismului etern.
În măsura în care arta nu e doar politică, ci şi inchizitivă cu privire la condiţiile situării noastre cotidiene în raport cu experienţele istorice şi cunoştinţele momentului pentru a ne construi sau a ne trăi construcţia evenimentelor de viaţă comună, ne putem reinventa motivarea de a ne elibera de ceea ce (contra)fac alţii pentru noi şi de a reface condiţiile în care trăim prin intermediul efectelor artei.
Dacă pare că suntem mereu în situaţia ca altcineva să ne scrie istoria, ca altcineva să decidă pentru ceea ce vrem noi să trăim, ca altcineva să ne înveţe ce este viaţa pentru toţi, ar trebui să vedem până unde putem să facem din artă un mod de contra-lovitură politică, de re-eva luare a deciziilor altora şi de re-construire a inevitabilului tezaurizat ideologic.
Această publicaţie e lucrarea de artă a unui artist, o carte-de-artist care răspunde unei istorii, unei noi nomenclaturi, unor aroganţe oficializate, unor tabuuri. Ca aproape orice lucrare de artă, va produce aprecieri şi repulsii, considerente şi resentimente. Pentru fiecare dintre cei care o vor parcurge va însemna altceva. Pentru mine, ca editor, e un demers jurnalistic şi un act artistic. Lucrarea investighează un eveniment real, procesul cuplului Ceauşescu din 25 decembrie 1989, şi crează un eveniment fictiv, procesul celor care au înscenat procesul original, proiectat retroactiv între 1997-1999.
Dan Acostioaei şi Bogdan Grigore inventează un rechizitoriu drastic al celor ce au decis în nume propriu inventarea unui Tribunal Militar Extraordinar care să îi condamne şi să îi execute sumar pe soţii Ceauşescu.
Evenimentul din decembrie 1989 este inversat şi întors împotriva celor care l-au impus ca propria lor creaţie publică.
La un an de la expirarea mandatului prelungit de preşedinte al României, în 1997, Ion Iliescu este pus sub învinuire, judecat şi condamnat după doi ani de proces la ani grei de închisoare. Sentinţa e, însă, una morală, bazată pe analiza faptelor care au transformat un moment de excepţie într-unul absolut banal: o încălecare de hegemonie cu tăierea capului celui învins.
O serie de autori: scriitori, avocaţi, filosofi, istorici, critici de artă, sunt invitaţi de artist să publice câte un text despre contextul şi circumstanţele desfăşurării procesului cuplului Ceauşescu, care a însemnat momentul simbolic al turnurii istorice şi politice a României de la un comunism eşuat la un capitalism decadent. Publicaţia e ilustrată şi cu o serie de desene realizate de Dan Acostioaei în timpul procesului fictiv de la sfârşitul anilor '90.
Textul lui Nebojša Milikić prezintă un auto-interviu în care artistul activist comentează starea politică a oamenilor pe care i-a întâlnit în timpul călătoriilor sale în România şi cărora li se adresează de pe poziţia unor argumente cu privire la diferenţele ideologice şi materiale dintre perioada comunistă şi cea capitalistă.
Ovidiu Gherasim-Proca realizează o analiză a contextului politic ale cărui contradicţii structurale au emanat necesitatea unei răsturnări a puterii totalitare. Birocratizarea aparatului de stat, ierarhizarea dinastică, mitologizarea naţionalismului, fragilizarea societăţii civile şi cultul personalităţii sunt unele dintre fenomenele care au condiţionat „condamnarea comunismului” ca formă de guvernământ-matcă a disfuncţionalităţilor politice încriminate. Erorile politice făcute de ambele părţi, de conducerea numită socialistă şi de noile forme de guvernare numite democratice, sunt prezentate drept consecinţe ireparabile ale (de)structurării dialectice a sistemelor politice.
Prezentând diferite accepţiuni ale „revoluţiei”, în care se pot manifesta deopotrivă stările de excepţie şi de necesitate, Ionuţ Tudor construieşte o argumentare jurisprudenţială care ar putea infirma sau justifica legitimitatea procesului politic intentat cuplului Ceauşescu. Discursul juridico-filosofic e construit pe conceptele de „stare anomică” (Agamben) şi „violenţă întemeietoare” (Derrida) care, deşi par a justifica organizarea procesului şi consecinţele sale, se constituie deopotrivă în mecanisme de spectralizare şi ambiguizare a (anti)eroizării istorice a lui Ceauşescu.
Eseul lui Costi Rogozanu prezintă procesul Ceauşeştilor din perspectiva manipulării mediatice. Genocidul devine un cod amplificat de bârfă, corpurile sunt multiplicate asemenea pixelilor, procesul poate fi citit în cheie sentimentală. Amestecul de genuri, de la reality show la horror, asigură dimensiunea de divertisment precondiţionată de formatul televiziunii.
Analizând genul procesului politic din perspectiva unui ritual teatral, Iulia Popovici evidenţiază efectele unei conştiinţe a privirii faţă de care punerea-în-scenă presupune producerea unui eveniment de chatarsis condiţionat de modul de funcţionare al mecanismelor manipulării publice.
Intervenţia textuală şi vizuală a lui Bogdan Teodorescu prezintă în câteva fragmente momente personalizate ale memoriei colective şi secvenţe din arhiva profesorului de fotografie Ioan-Matei Agapi, ieşit în stradă în zilele răsturnării de la putere a lui Ceauşescu.
Maria Alina Asavei povesteşte evenimentul procesului cuplului Ceauşescu din perspectiva copilăriei sale, prezentând o istorie personală a impactului tiranicidului asupra minţii unui copil, care ar sta drept metaforă pentru începuturile democraţiei în România.
Dintr-o altă perspectivă naratologică, Vasile Ernu îi ţine lui Ceauşescu o disertaţie de biopolitică în care România post-socialistă e văzută ca organism socio-politic căruia i s-a indus moartea cerebrală, de tranziţie, pentru a i se sustrage organele vitale ale corpului-stat. Printr-o serie de construcţii alegorice şi proceduri metaforice, autorul diagnostichează starea naţiunii în funcţie de o traumatologie specifică unui proiect global.
Textul lui Cristian Nae, care închide această carte-de-artist, analizează enumerativ o serie de proiecte artistice bazate pe tema procesului ca reflecţie şi acţiune politică a artistului de redesenare a situării reconsiderate în cadrele predefinite ale sferei publice.
Imaginarul artistic, în care arta se articulează politic, a creat un eveniment de reconsiderare critică, morală în termenii unui angajament practic al artistului, a unui moment cheie al istoriei sociale prin schimbarea violentă a unui regim ce promisese, dar dezamăgise, cu un regim ce a ajuns să trădeze orice solidaritate şi să zădărnicească orice rectificare a greşelilor din trecut. În-scenarea fictivă a unui proces intentat celor ce au organizat simulacrul procesului soţilor Ceauşescu, cu motivaţiile sale viscerale şi autoritare, produce un sens al angajamentului artistului în criticarea construcţiilor politico-mediatice de a ne organiza viaţa în funcţie de interese pe care avem to dreptul să le suspectăm. Acesta este un răspuns, printr-o lucrarea artistică, la adresa discreţionismului politic, la adresa manipulării istoriei, la adresa sfidării auto-organizării vieţii sociale, la adresa ignorării puterii culturale a artistului de a reacţiona critic şi de a rescrie timpul.

Aici puteţi citi publicaţia (o puteţi descărca).

Dosarul procesului imaginar :














O discuţie în forumul Ion Nanu


Tristus:
romanii emotionali
In RO se traieste tot mai rau asa este dar si romanii ca de obicei sunt intii emotionali si apoi rationali. Altfel nu mi explic de ce se cosmetizeaza asa tare perioada finala a regimului Ceausescu de catre unii. Altii deplang uciderea cuplului si eu le spun ce e mai jos:

"Ne am departat de dec. 1989 si ni s-a tulburat imaginea acelei ierni vad. Tinerii sa nu uite ca in  decembrie 1989 cam 90% din romani voiau sa l vada pe tov. Ceausescu MORT. Poate chiar torturat si ars cu tigara. Numai dupa ce ne am prins ca Iliescu ne a tepuit am inceput sa ne vaitam ca "Tovarasul a fost macelarit de Craciun". Nu ca as fi de acord cu ceea ce a fost."

Administrator:
 Noi, cei care am apucat acele vremuri, putem avea orice fel de opinii. Ne bazăm opiniile pe experienţa proprie, pe ceea ce am vuzut şi simţit atît înainte, cît şi după. Grav mi se pare încercarea de a tulbura mintea tinerilor, adică a celor care nu au cunoscut prin ei înşişi perioada dinainte. Această tulburare se face cînd într-un sens, cînd în celălalt sens. Nu mi se pare corect, dat fiind că niciunul dintre maturii care încearcă să-i influenţeze pe tineri într-un sens sau altul nu este obiectiv şi nu deţine adevărul absolut. Tinerii trebuie să cunoască trecutul şi istoria treptat, fără patimă, să poată s-o treacă prin propria judecată şi concepţie de viaţă. Nu trebuie îndopaţi sau îndoctrinaţi în mod accelerat. Prefer un matur care se exprimă  "eu cred că..., presupun că..., pe asta o ştiu, pe asta n-o ştiu...", unuia care spune "ascultaţi-mă pe mine, eu ştiu ce-a fost...".

Tristus:
De acord. Istoria e scrisa "dupa nevoile si necesitatile unor grupuri de influenta". Dar nu sunteti de acord ca romanii voiau sa l vada lichidat pe Ceausescu?

Administrator:
Vedeţi, aici este greşeala: nimeni nu poate şti ce gîndeau sau ce doreau românii. Eu ştiu doar ce gîndeam eu, ce voiam eu: să fie înlăturat Ceauşescu, pentru că eu nu suport oamenii care iau hotărîri în numele întregului popor, fără să consulte poporul (ceea ce s-a întîmplat, cu vîrf şi îndesat, şi după decembrie 1989). Deci, eram sătul de dictatură. M-am bucurat enorm cînd am văzut că a picat! Despre lichidare, spun doar atît: eu nu suport să văd nici măcar un animal ucis (porc, miel, pasăre etc.) Poate că mulţi români l-au vrut lichidat, - am zis poate, nu pot şti precis şi nu pot şti în ce proporţie -, în orice caz cei care se declară creştini n-ar trebui să dorească moartea nimănui! Una este să scoţi duşmanul din luptă, alta este să ucizi. Asta este şi regula nescrisă a războaielor. Evident, o pedeapsă trebuie să existe pentru cei vinovaţi, dar nu prin ucidere.

Valerius:

Corect.

Ion Iliescu repetă, ca o flaşnetă, că "în condiţiile revoluţiei, când erau ucişi oameni de către sceleraţi fideli lui Ceauşescu, Ceauşeştii trebuiau executaţi. Dovadă că decizia a fost corectă este faptul că după executarea lor au încetat atacurile teroriste". 

Admirabil principiu, nu-i aşa ? Eu nu pot pricepe cum omul ăsta, de altfel suficient de inteligent, nu se ridică măcar la nivelul principiului folcloric "Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face". Cu nişte ani în urmă i-am scris un mesaj, ca un comentariu la unul dintre articolele din blogul său, în care, printre altele, îi puneam următoarea problemă (nu-mi amintesc exact cuvintele): Dv. aveţi şi mulţi duşmani. Cum aţi primi situaţia în care ei ar spune "Noi suntem poporul" şi ar hotărî că trebuie să fiţi executat pentru mineriade ş.cl. ? Nu mi-a publicat comentariul.

Discursul celor care "justifică" în felul lui Ion Iliescu execuţiile politice nu sunt  coerente, nici din punct de vedere juridic, nici din punct de vedere moral.
Din punct de vedere juridic, "dreptatea" este definită în cadrul instituţiei Dreptului. Dar Dreptul are un caracter de clasă şi este un instrument propriu unui anumit sistem social, unui anumit stat. Din punctul de vedere al Dreptului statului socialist din epoca lui Nicolae Ceauşescu, deciziile lui Ceauşescu, inclusiv ordinul de a se trage în răsculaţi, erau "drepte". Tot aşa, tribunalul de la Târgovişte era în discordanţă cu Dreptul statului socialist.  Cei care spun că s-a făcut "dreptate" prin executarea Ceauşeştilor exprimă nişte sentimente proprii, cel mult vorbesc în numele unei gloate de răsculaţi, dar nu exprimă principii ale unui Drept Universal, căci nu există aşa ceva.

Din perspectiva asimilată de Sartre, "În război nu există victime inocente". Cu alte cuvinte, cei care au pornit să răstoarne prin forţă sistemul socialist, în 1989, şi care au fost ucişi de forţele care apărau acel sistem nu au fost "victime inocente". Ei şi-au asumat riscul de a fi ucişi ("Cine ridică sabia de sabie va pieri"). Dacă eu, împreună cu alţi 10, 100 sau 1000 de oameni, am vrea să răsturnăm prin forţă ordinea de drept actuală, ghiciţi cum ar reacţiona regimul lui Băsescu, împreună cu NATO ? Ar abate asupra noastră o ploaie de gloanţe, spunând că fac "dreptate".

Lexia


Cu nişte ani în urmă i-am scris un mesaj, (...) Nu mi-a publicat comentariul.

     Blogul cu pricina este mut, surd şi orb la reacţia publică, asemeni clasei politice din România. Acolo n-am găsit niciun răspuns la comentarii şi, curios, nici măcar un comentariu critic. Toate ridică osanale fostului preşedinte Iliescu, ca unui zeu. Prin urmare, domnule profesor, mai degrabă aţi fi primit răspuns la Delfi, prin vocea Sibylei, decît pe blogul dlui Iliescu. (În treacăt fie spus, eu mă îndoiesc că I.I. tastează personal vreun articol postat acolo, doar are atîţia discipoli...)

Valerius


De acord. Cu o singură nedumerire: "mai degrabă aţi fi primit răspuns la Delfi, prin vocea Sibylei". Nu cumva e vorba de Pitia ?

Atitudinea mea faţă de Ion Iliescu s-a schimbat, de-a lungul anilor. La început l-am votat, împreună cu toţi cei cu drept de vot din neamul meu. Mai târziu mi-am dat seama că faptele lui n-au nicio legătură cu acel "Stimaţi tovarăşi", prin care şi-a început discursul 'revoluţionar' de la Televiziunea Română 'liberă'. Unii, chiar dintre rudele mele, îmi sar la beregată pentru că-l critic. Un cumnat îmi zice: 'El a salvat România de la dezmembrare'. A salvat-o în aparenţă, dar a oferit-o, în fapt, spre devorare marelui capital internaţional. Nu ştiu dacă pasivitatea lui (curată trădare de ţară) a fost deliberată sau este o manifestare a naturii lui de "trahana". Acu' de ce nu mai pune de-o revoluţie, căci ţara este într-o situaţia mult mai rea (exceptând "dreptul de a huidui", cum zicea marele Liiceanu) ? L-am văzut recent într-o emisiune a lui Mihai Gâdea. La întrebarea "Ce credeţi că este bun după 1989 ?" a mestecat, drept răspuns, aceleaşi lozinci neconcordante cu realitatea: "Am construit democraţia, statul de drept" etc. etc. Ăsta în care lume o fi trăind ? În opinia mea, Ion Iliescu este un om foarte egoist, preocupat de imaginea lui de intelectual şi de revoluţionar. N-are insomnii din cauza grijii pentru ţară. Să mă ierte Dumnezeu, de ce n-o fi având măcar un copil ?

Lexia


 Pitia era o preoteasă a lui Apollo care se ocupa cu ghicitoria, parcă, în schimbul unor ofrande substanţiale. Un fel de Mama Omida, sau cam aşa ceva. Pe cînd, Sibyla Delfică era o profetesă, despre care lumea antică era încredinţată că este de origine divină, semi-zeiţă, descendentă a lui Poseidon. Ea răspundea din dragoste faţă de oameni întrebărilor celor muritori, într-un fel în care dl Ion Iliescu nu o va face niciodată, nici pe blog, nici în faţa Marii Adunări Naţionale... Nici măcar în maniera lui Silviu Brucan...
      Ceea ce nu am înţeles încă este de ce, după 23 de ani de cînd Iliescu a decis moartea lui Ceauşescu, muşcînd asemeni unui şarpe crescut la sîn, timp în care a asistat complice la distrugerea ţării, poporul a hotărît ca partidul al cărui preşedinte de onoare este chiar domnia sa să ne conducă încă destinele. De ce?
      (Fiind un votant al USL, dvs. mi-aţi putea lămuri această dureroasă nedumerire).  

Valerius


"Ceea ce nu am înţeles încă este de ce, după 23 de ani de cînd Iliescu a decis moartea lui Ceauşescu, muşcînd asemeni unui şarpe crescut la sîn, timp în care a asistat complice la distrugerea ţării, poporul a hotărît ca partidul al cărui preşedinte de onoare este chiar domnia sa să ne conducă încă destinele. De ce?"

Răspunsul cel mai bun ar necesita o cercetare multidisciplinară.

Formularea "poporul a hotărît ca partidul al cărui preşedinte de onoare este chiar domnia sa să ne conducă încă destinele" este o generalizare ilicită dpdv logic.

Sunt de acord cu cei care afirmă că multe dintre voturile pentru USL au fost voturi anti-PDL (ARD). În ceea ce mă priveşte, am votat pentru USL pentru că la noi, în Slobozia, PAS nu a avut candidaţi şi pentru că USL mi se pare un rău mai mic în comparaţie cu PDL (ARD).

Tristus


1. Apar elemente noi - Deunazi P. Roman afirma ca in RSR erau in dec. 1989 "circa 30.000 agenti sovietici". Buna dezvaluire. Cifra mi se pare OK pt. schimbarea unui regim intr o tara de dimensiunea Romaniei. Armata in mod clar nu a tras deliberat - daca a ucis oameni a fost doar in cadrul unor schimburi de focuri cauzate de deruta provocata de agentii straini.
2. Circa 2/3 din cei 2000 civili ucisi s-au inregistrat DUPA capturarea lui Ceausescu. Deci nu Armata i a omorat.
3. In dec. 1989 maj. romanilor il voiau pe Ceausescu MORT.
4. Am stat de vorba cu un colonel de 60 ani care mi a zis ca Tovarasul 100% o fost arestat in CC, imediat dupa discursul esuat, restul, cu fuga la Targoviste, fiind vrajeala pt. popor. Pt. ca un om care de 20 de ani avea obsesia mega-buncarului Casa Poporului nu s-ar fi dus asa riscant cu elicopterul cand CC e doar la 700 m de CP de care e legat prin zeci de tunele, unul fiind de fapt un bulevard subteran prin care potimerge cu tancul. Cica la santier 5 ani s-a lucrat doar la etajele de sub CP, adica de abia dupa 5 ani au turnat primul planseu ! In buncarele antiatomice avea generatoare care mergeau direct cu titei care venea printr o teava direct din extractiile de la Campina. si tunele care l puteau scoate in orice punct din Buc. si cate si mai cate.



Valerius


3. In dec. 1989 maj. romanilor il voiau pe Ceausescu MORT."
Insistaţi cu afirmaţia asta. Pe ce vă bazaţi ?
Eu nu cred că majoritatea românilor l-a vrut mort.


Lexia


Am votat pentru USL pentru că (...) mi se pare un rău mai mic în comparaţie cu PDL (ARD).  
Asta mi se pare o chestie la fel de absurdă cu aceea în care un tip alege să se însoare cu cea mai sănătoasă prostituată din bordel, fiindcă e mai puţin periculoasă decît celelalte şi, oricum, el nu prea are de unde alege... E ilogic!

Valerius:



 Nu mi-e clar ce înţelegeţi prin „absurdă” şi prin „ilogic”.

Despre „absurd”. Enunţul „Asta mi se pare o chestie la fel de absurdă” este acceptabil. Ceva poate fi absurd din perspectiva unui om, dar plin de sens (de rost) din perspectiva altui om. Mădălinei Manole o viaţă fără succes de public i-a apărut ca fiind absurdă şi a hotărât că trebuie să se sinucidă. Dar pe cei mai mulţi interpreţi de muzică uşoară faptul că nu mai sunt în top nu-i conduce la trăirea lipsei de sens a vieţii. Din perspectiva mea, un alegător pentru care sinceritatea, promisiunea electorală raţională constituie valori va aprecia ca absurd votul pentru PP-DD. Vă întreb (aşa, în trecere), faptul că aţi votat pentru PP-DD (presupun, din simpatia pe care o afişaţi pe aici, cândva) v-a făcut viaţa plină de sens ?

Despre „ilogic”. Când e vorba de logic-ilogic nu mai este vorba de opţiune. Logica este o ştiinţă, în tărâmul ei nu ne conducem după ceea ce ne place. Am mai avut discuţii cu dv. şi speranţa mea de a ajunge, împreună cu dv., la o concluzie logică a devenit o dezamăgire. În consecinţă îmi reprim tentaţia de a purta o discuţie riguros logică împreună cu dv. Ar fi… absurdă. Admit, totuşi, că poate greşesc. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi argumenta (logic, se înţelege) ce a fost "ilogic" în comentariul meu la care aţi făcut referire.

Acum mă servesc de dreptul la replică.

După cum, probabil, ştiţi, eu sunt comunist (am primit o ceapă în cap !) . Actualul sistem social nu mă face fericit. Aş prefera un sistem social care să îmbine ceea ce eu consider că era bun în vechiul sistem social (desfiinţat în 1989) cu anumite libertăţi din actualul sistem. Votul meu, pe care aţi binevoit să-l etichetaţi ca fiind „absurd”  şi „ilogic”, a fost, din punctul meu de vedere, un vot raţional. Am votat pentru USL pentru că mi-a restituit nişte drepturi, de exemplu mi-a adus salariul la nivelul la care era în momentul în care Traian Băsescu şi ai lui mi l-au amputat. Sunt conştient că pentru dv. ceea ce e bine pentru mine nu este neapărat bine.

Dv. credeţi că noi, oamenii, putem alege întotdeauna dintre bine şi rău, sau uneori suntem constrânşi să alegem dintre două rele ?

În concluzie: deşi sunt comunist, am votat pentru o formaţiune politică susţinătoare a capitalismului, pentru că mi s-a părut mai puţin rea decât formaţiunea concurentă. Aşa cum apendicita este un rău mai mic decât cancerul.

Lexia


Domnule Valerius,

M-aţi înţeles greşit. Eu nu mi-am permis să etichetez alegerea dvs. drept absurdă, sau ilogică, ci argumentaţia ei! Dacă mi-aţi fi spus concret că l-aţi votat pe X şi pe Y (cum bine a punctat dl.Nanu) pentru că îi cunoaşteţi şi vă inspiră suficientă încredere ca să vă reprezinte interesele, indiferent din ce partid fac ei parte, atunci aş fi înţeles şi n-aş mai fi bătut cîmpii, încercînd să vă exemplific prin pilde de coloratură că nu aţi procedat realist. Dar dvs. vreţi să accept că e logic să alegi răul, în funcţie de intensitatea lui. Cum adică, îl votez pe cutare, fiindcă e cel mai cuminte dintre hoţi, e doar un găinar pe lîngă bandiţii de calibru mare din celelalte partide! Înţelegeţi? Asta mi se pare mie o mentalitate fără logică, atîta timp cît votul nu este obligatoriu, după cum nici tipul ăla nu era constrîns să se însoare cu vreuna din bordel!
Nu pot să admit că un om raţional pune ştampila de vot pe vreun borfaş care n-a făcut în viaţa lui nimic altceva decît gargară politică, în folos propriu, sau afaceri cu statul, în acelaşi scop, din simplul motiv că are contracandidaţi mai raptori decît el! Cînd nu ai de unde alege, exprimi asta anulînd buletinul de vot.
Cît despre incapacitatea mea de a purta cu dvs. o discuţie care să ducă la o concluzie logică, fără să vă dezamăgesc, n-am ce să fac, nu toată lumea e la fel de bine echipată intelectual. De aceea, oricît de comunist aţi fi, trebuie să recunoaşteţi că oamenii nu sînt egali...

Faptul că am votat reprezentanţii PP-DD a fost o consecinţă a cunoaşterii. Am cunoscut personajele, programele şi proiectele lor. Nu am mers pe mîna liderului, ci pe cîteva principii clare, pe care nu le mai dezvolt aici. Și, da, asta mi-a dat un sens.

Valerius


Un drăcuşor mă împinge să continuu discuţia.

 Sunteţi ironică: „Cît despre incapacitatea mea de a purta cu dvs. o discuţie care să ducă la o concluzie logică, fără să vă dezamăgesc, n-am ce să fac, nu toată lumea e la fel de bine echipată intelectual.”

Totuşi, cu o anume răutate, spuneţi un adevăr. Citindu-vă mesajele, de-a lungul timpului în care am fost colegi de forum, am identificat mai multe competenţe prin care dv. sunteţi „mai bine echipată intelectual” decât mine. Fără falsă modestie, pot afirma că, până la proba contrariului, am şi eu competenţe prin care sunt „mai bine echipat intelectual” decât dv.

De exemplu dv. folosiţi într-un mod neglijent, in-adecvat termenul „ilogic”. Nu trebuie să vă simţiţi jignită: faptul că un om gândeşte, de cele mai multe ori, logic, în mod „natural”, nu este o condiţie suficientă ca el să poată face analiza logică a unor inferenţe. Tot aşa cum rândunica poate zbura, dar nu poate explica zborul ei.

1). „Eu nu mi-am permis să etichetez alegerea dvs. drept absurdă, sau ilogică, ci argumentaţia ei!

V-am rugat să-mi dovediţi, cu mijloacele logicii, ce a fost „ilogic” în mesajul meu care v-a făcut să vă sară ţandăra. Rugămintea mea am exprimat-o astfel: „V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi argumenta (logic, se înţelege) ce a fost "ilogic" în comentariul meu la care aţi făcut referire”. Mi-aţi oferit considerente de altă natură (morală, axiologică), dar nu de natură logică. Ar fi trebuit să dovediţi că am exprimat niscai concluzii care nu rezultă în mod valid din premisele mele. Sau să dovediţi falsitatea a cel puţin uneia dintre premisele mele. Dar n-aţi făcut-o.

2). „Dar dvs. vreţi să accept că e logic să alegi răul, în funcţie de intensitatea lui. Cum adică, îl votez pe cutare, fiindcă e cel mai cuminte dintre hoţi, e doar un găinar pe lîngă bandiţii de calibru mare din celelalte partide! Înţelegeţi? Asta mi se pare mie o mentalitate fără logică, atîta timp cît votul nu este obligatoriu, după cum nici tipul ăla nu era constrîns să se însoare cu vreuna din bordel!

Presupuneţi că vreau o trăsnaie, că vreau să acceptaţi „că e logic” ceea ce nu poate fi logic, presupuneţi că folosesc termenii „logic” şi „ilogic” în modul în care-i folosiţi dv.

Dv. vreţi să-mi impuneţi premisele dv. Gândiţi că nu suntem constrânşi să alegem dintre două rele (este relevant şi faptul că nu mi-aţi răspuns la întrebarea „Dv. credeţi că noi, oamenii, putem alege întotdeauna dintre bine şi rău, sau uneori suntem constrânşi să alegem dintre două rele ?”), căci există şi posibilitatea alegerii unei variante „bune”: neparticiparea la vot (un „vot” anulabil, în mod deliberat, fiind o formă de neparticipare la vot). Dar, în situaţia în care nu există condiţia de cvorum, neparticiparea la vot poate fi un mod indirect de a favoriza ascensiunea la putere a unei formaţiuni politice malefice. Iar asta nu este, în mod indiscutabil, varianta „bună”.

Desigur, neparticiparea la vot poate avea şi semnificaţia de blamarea a tuturor candidaţilor, chiar a întregului sistem politic. Dar asta este o problemă care ar cere o discuţie separată.

Fără  a exclude logica, discuţia noastră trebuie să ia în considerare şi perspectiva din care argumentăm. În etica aplicată se vorbeşte de perspectiva „deontologistă” şi de perspectiva „consecinţionistă”.  Din perspectivă deontologistă ar trebui să am în vedere exclusiv principiile, ignorând consecinţele (ca în cazul judecăţii „Pereat mundus, fiat justitia”). De exemplu, în calitate de comunist, ar trebui să votez pentru PAS, deşi ştiu că nu are nicio şansă de a accede la guvernare. Dar dacă PAS nu are candidaţi în circumscripţia noastră ? Sunt constrâns să am altă opţiune: să nu mă prezint la vot, sau să votez o formaţiune care are candidaţi. Consecinţionist („pragmatic”) ar însemna să votez în funcţie de urmările pe care le anticipez. Consecinţionist, neparticiparea la vot mi-a apărut ca fiind un rău mai mare decât participarea la vot. Şi, participând, votul pentru succesul în alegeri al USL mi-a apărut ca fiind răul mai mic.

Ce este „absurd”, ce este „ilogic” în argumentaţia mea ? Să nu-mi spuneţi că „absurd” şi „ilogic” înseamnă ceva care nu vă convine !

Lexia


Să nu-mi spuneţi că „absurd” şi „ilogic” înseamnă ceva care nu vă convine !

     Absurdă, adică ilogică, este o concluzie neîntemeiată pe un raţionament corect, sau bazată pe un sofism. Nu vreau să contrazic nimic din ceea ce aţi argumentat aici atît de frumos, mai ales că sînteţi specialist în domeniu. Cum aş putea să mă pun cu un filozof? Ar fi o luptă inegală! Totuşi, trebuie să vă spun, cu tot respectul, că eu nu cred în existenţa "răului cel mai mic" în politică şi, din acest motiv, sînt convinsă că noi, oamenii, putem alege întotdeauna doar între bine şi rău (am răspuns astfel şi întrebării dvs.)
     Cred că sintagma "rău mai mic" în dinamica relaţiilor sociale şi politice este absurdă. E aceeaşi inepţie ca "minciună mai mică", "furt mai mic", "crimă mai mică" etc.
     Partidele care compun USL-ul au fost, rînd pe rînd, ba la guvernare, ba în opoziţie, ca după un algoritm straniu... Rezultatul acestui dans matematic care a durat 23 de ani se vede azi cu uşurinţă, dacă pui mîna streaşină la ochi şi scrutezi peisajul industrial şi agrar al patriei, sau dacă te uiţi în cuponul de pensie, în salariul mediu pe economie şi, comparativ cu ele, în conturile VIP-urilor din Top 500 miliardari Forbes. Prin urmare, cine se face vinovat de o proastă guvernare şi o gestionare frauduloasă a uriaşei averi lăsată de Ceauşescu? Cei care au condus ţara, adică actualii USL-işti. Nu e corect? E drept că PDL-iştii au adus prejudicii de tot felul populaţiei, în ultimii ani, dar asta nu ar trebui să stea la baza deciziei de a-i alege pe ceilalţi!
      Iar, nu înţeleg, de ce să nu votezi pe aceia care nu au mai fost la guvernare dar care îşi asumă programe gîndite în sensul reconstrucţiei economice, doar pe motiv că nu au şanse în alegeri. Ce e aia "Nu-i votez, fiindcă nu au şanse."?
      Cred că cei care s-au perindat pînă acum la guvernare ar trebui să răspundă cu numele şi averea lor pentru tot dezastrul perpetuat de la Revoluţie încoace, concret. Cu niciun chip nu i-aş mai vota, în nicio combinaţie care să ascundă aceiaşi jefuitori sau incompetenţi, după caz.
      Vi se pare normal (nu mai zic "logic") ca mare parte dintre miniştri de azi să aibă dosare penale în derulare?    

Valerius

            Partea bună este că aţi renunţat la pretenţia de a da sentinţe logice. Partea rea este continuarea cu ironii ieftine („Nu vreau să contrazic nimic din ceea ce aţi argumentat aici atît de frumos, mai ales că sînteţi specialist în domeniu. Cum aş putea să mă pun cu un filozof? Ar fi o luptă inegală!”)

          Ce-ar mai fi de spus ?

          Fiecare dintre noi are convingerile lui, opțiunile lui. În cea mai mare parte, evaluările dv. din ultimul mesaj sunt şi ale mele. Dar există şi diferenţe, ceea ce este normal.

          Dv. aveţi o imagine deformată a realității, lumea vi se pare a fi numai în alb şi negru. Lucraţi cu nişte concepte vagi (bine, rău etc.), dar aveţi pretenţia că sunt precise precum cele matematice. Distincţia dintre bine şi rău nu este absolută, ci relativă, situaţională, contextuală, statistică, şi în funcţie de omul care evaluează. Uneori faceţi şi generalizări ilicite.

1). „eu nu cred în existenţa "răului cel mai mic" în politică şi, din acest motiv, sînt convinsă că noi, oamenii, putem alege întotdeauna doar între bine şi rău (am răspuns astfel şi întrebării dvs.)

Dv. aveţi dreptul să credeţi sau să nu credeţi de vreţi. Dar nu aveţi dreptul să vorbiţi în numele „oamenilor”. Căci au existat şi există oameni care conştientizează că viaţa ne constrânge uneori să alegem dintre variante rele, neplăcute. În cultura greacă veche, Agamemnon trebuie să aleagă între a-şi face datoria de părinte (faţă de Ifigenia) şi a-şi face datoria de comandant al aheilor împotriva troienilor, ambele variante având consecinţe rele pentru el. În decembrie 1989, militarul  care jurase credinţă patriei socialiste şi care a primit ordin să tragă în cei care voiau să răstoarne ordinea statului socialist a simţit, de asemenea, că trebuie să facă o alegere dintre două variante cu implicaţii rele. Un om, căruia, în urma unui cutremur i-a fost prins sub o placă de beton un picior ar putea fi constrâns să alegă între amputarea piciorului şi a muri.

2). „Cred că sintagma "rău mai mic" în dinamica relaţiilor sociale şi politice este absurdă.”

 Simplificaţi din nou. Într-un anumit moment al istoriei noastre guvernanţii au trebuit să aleagă între a accepta condiţiile grele ale ultimatumului stalinist sau a angaja ţara într-un război devastator.

3). „E aceeaşi inepţie ca "minciună mai mică", "furt mai mic", "crimă mai mică" etc.”

Un fel de minciună este să-i spui cancerosului că mai are mult de trăit, deşi ştii că se va prăpădi curând, alt fel de minciună este cea privind funcţionarea democraţiei într-o ţară în care deciziile reale se iau în cancelarii străine.

Reveniţi, vă rog, din lumea Ideilor platonice în lumea reală.

duminică, 23 decembrie 2012

„Democraţia” de culise


În ultimele zile s-a vorbit mult despre „pactul” încheiat între Traian Băsescu şi Victor Ponta. Din spusele lui Alexandru Athanasiu şi Cristian Pîrvulescu (în emisiunea „Punctul de întâlnire”, de la Antena 3) am înţeles că presupunerea mea din articolul anterior nu a fost aiuristică.

Cristian Pîrvulescu:
- Ideea pactului a venit din afara Cotrocenilor, a venit de la Washington şi de la Comisia Europeană.
- Ambasadorul SUA a mers, după 9 decembrie (ziua alegerilor parlamentare), atât la Cotroceni, cât şi la guvern.

Alexandru Athanasiu:
- Oameni din birouri din alte ţări au impus acest pact, prin care învingătorul (în alegeri, Victor Ponta) a fost nevoit să-l recunoască pe învins (Traian Băsescu) ca fiind omul care deţine cheile cetăţii.
- Prin acest pact, Traian Băsescu a dobândit o compensație în raport cu penuria de legitimitate în care se afla.
- Conform pactului, Traian Băsescu are puterea de decizie în probleme de ordine şi securitate naţională.

Traian Băsescu a mers cu pactul la Bruxelles, spre a-l arăta mai-marilor de acolo.

O întrebare devine justificată: este Victor Ponta veriga slabă ? De la acceptarea celor 11 porunci ale lui Barroso şi până la semnarea recentului pact cu Traian Băsescu, Ponta a dovedit că este performant în obedienţă. Mi-e clar că în probleme care ţin de relaţiile cu NATO el n-ar îndrăzni nici să crâcnească. În zona aceasta Traian Băsescu este executantul direct al ordinelor din afară. Dar dacă adevărații decidenţi vor hotărî că şi exploatarea resurselor naturale, şi politica monetară, şi politica fiscală, şi calitatea vieţii etc. sunt chestiuni de „ordine şi securitate naţională”, atunci tot Traian Băsescu va „decide”, conform ordinelor din plic ?
Mă mai întreb, dacă „democraţia” de culise este cea care contează în realitate, ce rost mai are mascarada „alegerilor libere şi democratice” ? 

sâmbătă, 22 decembrie 2012

22 decembrie 1989 – 22 decembrie 2012


          Este al 23-lea an în care politicieni ipocriţi, ziarişti cu salarii grase (precum acel propagandist pătimaş pro-NATO, Radu Tudor) reiau minciunile despre „masele de muncitori care au strigat 'Jos comunismul !' ” în decembrie 1989. Pe huonoarea voastră ? Aţi făcut voi un referendum atunci ? Aveţi curaj să faceţi un referendum pe această temă fie şi acum ?

          Am urmărit discursurile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu din şedinţa Parlamentului pentru învestirea noului guvern. Ca aspect pozitiv am reţinut reafirmarea obiectivului lansat în campania electorală de a face din România un partener demn în structurile euro-atlantice. Sper să aibă tăria morală de a nu abandona acest obiectiv; susţinere populară masivă au.

          Ciudăţenii există şi în componenţa noului guvern. De exemplu un economist, Eugen Nicolăescu, conduce Ministerul Sănătăţii, un medic, Nicolae Bănicioiu, conduce Ministerul Sportului şi Tineretului ş.a.

          Cel mai urât dintre pământeni, Traian Băsescu, rămâne la Cotroceni. Se spune că alde Victor Ponta, probabil ca urmare a unor presiuni externe, au încheiat un pact de coabitare cu Guvernatorul impus de Marele Licurici împotriva voinţei exprimate prin vot de milioane de alegători, care i-au spus ferm lui TB „Pleacă !” Individul ne va mai călări vreo doi ani, după care va beneficia, el şi familia lui, din sudoarea umilitului popor, de privilegiile de fost şef al statului.

Închei cu nişte lozinci dragi mie, în preajma Anului Nou:
Jos comunizmul !
TrăiasCĂ CApitalismul neocolonialist, cea mai perfectă formă de organizare socială !
Să trăiţi bine ! Ha-ha-ha !

PS

1). Îţi vine rău: în noul Parlament s-au strecurat, prin cotloanele legii electorale, indivizi din PDL care nu meritau să mai fie în "clasa politică" a României;  de exemplu Elena Udrea şi Roberta Anastase. Dar nici politicieni ca Petre Roman şi Victor Ciorbea, care au contribuit la aducerea României în starea de neocolonie, nu trebuia reşapaţi de către USL.

2). Individul extrem de versatil numit Valeriu Zgonea, care ar face pact şi cu Dracul, numai să rămână Preşedintele Camerei Deputaţilor şi, în general, numai să parvină, face (în emisiunea "Exces de putere", de la Antena 3) teoria necesităţii pupării în bot cu Traian Băsescu şi ai lui !

Intuiţia îmi spune că ordine din exterior au condiţionat recunoaşterea internaţională a succesului în alegeri al USL de încheierea unui "pact" de neagresiune cu Guvernatorul Traian Băsescu şi instrumentele lui.



sâmbătă, 8 decembrie 2012

Speranţe şi temeri în preziua alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012



Speranţe
- Sper ca Partidul Alianţa Socialistă (PAS) să obţină un număr cât mai mare de voturi, rezultat care ar contribui la afirmarea unui partid autentic de stânga.
- Sper ca USL să câştige alegerile.
- Sper ca România să înceapă procesul de eliberare din condiţia de colonie şi de reinstituire a autoguvernării, prin voinţa exprimată prin vot a poporului român.

Temeri
- Mă tem că băsismul, prin tentaculele lui politice şi prin susţinerea externă, va umili din nou poporul român, nesocotind rezultatele din urne (ca în cazul referendumului pentru destituirea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României).
- Mă tem că USL ar  putea fi aceeaşi Mărie, dar cu  altă pălărie, cu alte cuvinte mă tem că ar putea continua politica băsistă de punere a României la cheremul marelui capital internaţional şi al instituţiilor politico-militare ale acestuia. Primirea în USL a unor indivizi precum Petre Roman, Victor Ciorbea, care au contribuit din plin la prăbuşirea României, ori a unor indivizi primitivi din punct de vedere cultural şi moral, precum Gigi Becali, sunt motive în plus de îngrijorare.

PS
Am votat pentru USL (pentru Senat şi Camera Deputaţilor), căci PAS nu a avut candidaţi aici. În schimb, era o puzderie de candidaţi ai unor formaţiuni etnice.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

La mulţi ani, români ! La mulţi ani, România !

 
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
de Mihai Eminescu
 
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor ?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
 
Mamă ţară
de Tudor Arghezi
 
Maică, mulţi te-au duşmănit
Că eşti neam blagoslovit.
 
Cântece patriotice:
 
Nicolae Furdui Iancu - Noi suntem Romani
Nicolae Furdui Iancu - Aşa-i romanul
Sava Negrean Brudascu - Doamne, ocroteste-i pe romani
Corul "Asociaţiei culturale a bărbaţilor din Finteuşu Mare": Hai să-ntindem hora mare!
Grupul "Ardealul": Fii mândru că eşti român
Nicolae Furdui Iancu - Cântecul lui Horea
Nicolae Furdui Iancu: Nu uita că eşti român
 


În dialog, pe Facebook:
 
 
 Ionescu Mihai
"IN CINSTEA CIRCULUI DE 1 DECEMBRIE. (...)
          Ne însoțește prin istorie lipsa instinctului pentru interesul colectiv, pentru partea comună a avuției noastre. (...) .
          Încă și mai mare dușman este orgoliul, trufia națională (...)"

Valeriu Stănescu

În articolul dv. există, pe lângă idei valoroase, şi idei incoerente:
- "IN CINSTEA CIRCULUI DE 1 DECEMBRIE"
- "Ne însoțește prin istorie lipsa instinctului pentru interesul colectiv, pentru partea comună a avuției noastre."
Nu exclud că în detaliile zilei de 1 Decembrie au fost (sunt) şi manifestări de circ. Dar, în ansamblul ei, Sărbătoarea Naţională constituie un prilej de manifestare a unei solidarizări care mie îmi place şi pe care o consider firească, benefică.

"Încă și mai mare dușman este orgoliul, trufia națională (...)"
Impresia mea este opusă: la noi însuşi sentimentul demnităţii naţionale este pe cale de dispariţie (maşinăria manipulării a lucrat eficient - "naţionalismul este o formă de extremism" etc.), cu atât mai puţin poate fi vorba de "trufie naţională". O naţiune suferind de trufie naţinală mai degrabă ar pieri decât să ajungă colonie.

Ionescu Mihai

majoritatea romanilor se vad mari scule, doar ca sunt romani, insa sufera de sindromul ''trai-mi-ar sefu - oooo sa traiti'' pupincurism la adresa celor mai sus pusi ca ei , asa s-a ajuns la colonism


Hincu Victor
Draga romane,
 Pentru ca esti roman ca si mine ,iţi scriu sperand ca măcar acum,inainte de Crăciun, , să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi.
 Suntem singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut..Istoria noatra multimilenara o confirma.Este multsau puţin, nu ştiu dar ştiu ca suntem unici în Europa, această Europă care ne umileste la tot pasul. l. Cât timp o să te laşi neglijat ,injosit, manipulat si marginalizat?
 Am fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă am fost împărţiti, despărţiti şi asupriti de mai multe imperii. Nici unul nu a putut sa ne cucerească cât am fost uniti, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să ne transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ NE SUPUNĂ CÂT AM FOST UNITI. De ce ne lasam dezbinati ?
 Noi, romanii l-am avut pe Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.
 Astăzi, romane se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ?
 Astăzi ,ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur , argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.Ridica-te romane!!
 Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Ridica-te romane!!
 Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Ridica-te romane!!;
 Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ?Dictatorul Basescu si gasca sa au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.Ridica-te romane!!
 Astazi , fabricile,uzinele, rodul muncii a generatii sunt distruse si aruncate la fier vechi.Ridica-te romane!!!
 Astazi scoala romaneasca, este nimicita si distrusa pas cu pas, pentru a nu mai avea oameni invatati.Ridica-te roamane!
 Astazi cultura romaneasca este marginalizata, pentru a aparea in fata EUROPEI ca un popor indobitocit.Ridica-te romane!!!
 Oştirea ţării a fost batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, iar Dictatorul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase , de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Ridica-te romane!!
 Ţi se fură voturile la alegeri,iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.Ridica-te romane!!
 Se anuleaza un referendum perfect valabil, doar pentru ca Dictatorul sa ramana stapan, cu sprijin extern si sa distruga ce a mai ramas din tara.Ridica-te romane!!
 Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o mana rupta si iesi cu picioarele ianinte.Ridica-te romane!!
 O mana de maghiari revendica si sunt sprijiniti o parte din Romania, fara ca nimeni sa nu miste un deget, iar dicatorul ca o sluga primeste felicitari si face frumos fata de primul ministru maghiar.Ridica-te romane!!
 In 8 ani portocalii in frunte cu Stapanul lor nu au facut decât să te jupoaie, să îţi bage mâna în buzunar şi să îţi iabanii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. S-au împrumutat lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.Ridica-te romane!!
 Preşedintele ţării(Dictatorul) îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . Ridica-te romane!!
 Acelasi presedinte isi jigneste primul ministru si nu accepta sa colaboreze cu acesta, doar pe motiv ca acesta(primul ministru) nu vrea sa-si vanda tara.Ridica-te romane!!
 La alegeri , dictatorul vazand ca nu mai are sanse cu PD-L sustine din umbra PP-DD(o creatie nereusita) , tocmai in ideea de a compromite din nou Romania si pe romani.RIDICA-TE ROMANE!!
 Asta se întâmplă astăzi, popor român,. tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.
 Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii,bunii si strabunii tai!
 La 9 decembrie ai de ales! Intre a fi sclav in propria tara sau stapan pe glia stramoseasca!!!
 RIDICA-TE ROMANE ,MERGI LA VOT SI VOTEAZA!!!!
 Ec.HINCU VICTOR

Florin Gusa

ESTI PROST TACI DRACU DIN GURA! CIND AM FOST
DUPA NISTRU NU AM COTROPIT? DACISTULE ESTI UN BOU BULE CARE ESTI TU BOU! MARII VOEVOZI ROMANI NICI NU STIAU SA VORBEASCA LIMBA! VB SLAVONA !DESCALECATORU BOGDAN 1 AIA VORBEA! STAI JOS NOTA 4 LA ISTORIE!
 
 Valeriu Stănescu

          Domnule Hincu (Hîncu ?) Victor,

          Deşi aş propune unele amendamente la articolul dv., sunt de acord cu esenţa mesajului: trezirea conştiinţei etnice şi, eventual, dacă mai este posibilă, a celei naţionale.

         Unul dintre relele care ni s-au făcut, după Marea Păcăleală, a fost dinamitarea conştiinţei identităţii noastre etnice (respectiv naţionale). Am fost îndoctrinaţi că suntem europeni, euro-atlantici dar ni s-a şters memoria identităţii noastre româneşti (e ca şi cum ai spune că mărul este "fruct" fără a fi măr; a se reciti textul marxist "Misterul construcţiei speculative"). Ni s-a indus complexul vinovăţiei de a fi român, de a fi naţionalist. Aşa a fost posibilă exproprierea noastră de bunurile, de drepturile care ni se cuveneau în calitate de cetăţeni ai acestui stat: am început să "gândim" că acele bunuri sunt ale "statului comunist totalitar", de aceea înstrăinarea lor nu i-a afectat pe mulţi "spălaţi pe creier".

          Constat cu tristeţe că şi cei care ar trebui să ne fie tovarăşi devin tot mai agresivi prin limbaj, prin argumente.

         Mulţi ne considerăm fiii spirituali ai lui Marx. Dar a încerca să aplicăm marxismul în mod dogmatic în condiţiile actuale înseamnă a-l condamna la o nouă discreditare.

          Departe de mine gândul că sunt unicul moştenitor, prin testament, al marxismului.

          În opinia mea, există, pe de o parte, o esenţă a marxismului, care include şi principiul instaurării proprietăţii comune asupra mijloacelor de producţie, esenţă fără de care nu există marxism. Această esenţă constituie "litera" marxismului. Pe de altă parte există "spiritul" marxismului, care constă în a gândi modalitatea optimă de înfăptuire a esenţei teoretice a marxismului în situaţiile sociale concret-istorice. Sunt convins că la pericolul dogmatizării marxismului se gândea Marx însuşi atunci când a spus "Eu nu sunt marxist !"
          În opinia mea, un mod de gândire dogmatic constă în a considera că între conştiinţa de clasă a muncitorilor (proletarilor) şi conştiinţa etnică ori naţională există un raport de excludere reciprocă. E ca şi cum, în timpul revoluţiilor socialiste trecute, proletariatul nu şi-ar fi făcut un tovarăş din ţăranul mic proprietar de pământ, care nu avea salariaţi, ci l-ar fi tratat din start ca pe un duşman. Un Lenin, de exemplu, a fost mai inteligent în aplicarea proiectului marxist de societate: ţăranul care nu exploata muncă salariată a fost tratat ca tovarăş al proletariatului. Ulterior a venit momentul convingerii acelui ţăran că este preferabil pentru el şi pentru societate să pună pământul în proprietate cooperatistă (din păcate "convingerea" s-a făcut de multe ori cu parul).
          Înţelept ar fi să folosim orice solidarizări parţiale şi temporare pe drumul realizării scopului final: societatea bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie.

 




duminică, 18 noiembrie 2012

Voi vota pentru PAS (Partidul Alianţa Socialistă)

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 voi vota pentru Partidul Alianţa Socialistă.

Lucian Sârbu - un om de stânga inteligent, instruit şi bine-intenţionat, care ar merita să devină parlamentar.

joi, 8 noiembrie 2012

Există şi astfel de tineri !


          Sistemul social capitalist formează un „om nou”, după chipul şi asemănarea lui. Dacă vrei să ştii cum arată „omul nou”, observă tinerii din zilele noastre. Tot mai mulţi sunt obsedaţi de un hedonism de nivel biologic („distracţii”, sex, consum de droguri etc.), tot mai mulţi devin agresivi în limbaj şi în comportament. Este adevărat, există şi tineri supradotaţi intelectual, creativi în diferite domenii ale culturii. Dar şi ei sunt marcaţi grav de mentalitatea capitalistă: sunt infatuaţi (ei sunt elita, dom’le !), sunt egoişti (consideră că Mama Ţară nu le oferă condiţiile pentru a-şi manifesta geniul, de aceea mai toţi vor să plece din ţara care i-a crescut). Jungla capitalistă generează în societatea omenească comportamente şi relaţii de felul celor din junglă.
          Şi totuşi astăzi am avut parte de o surpriză plăcută: am aflat de existenţa unui „canal” Youtube, anume “RomanianYoungMarxist”, unde un altfel de tânăr îşi exprimă opiniile de filozofie socială şi politică. Dacă există astfel de tineri, atunci mai există o speranţă de a ieşi din jungla capitalistă.

Pun linkuri către filmuleţele postate de acel tânăr în canalul Youtube “RomanianYoungMarxist”.





miercuri, 7 noiembrie 2012

Comentarii la articolul „Zonă de trecere. Despre sfârşitul postcomunismului / Când libertatea a avut nevoie de copii”, al lui Boris Buden, din CriticAtac

Articolul este aici.

Comentarii

Valerius spune:
4 noiembrie 2012 la 16:36

          Fragmentul (presupun că şi cartea, în întregimea ei) conţine idei, argumente valoroase, necesare pentru eliberarea spiritelor din confuziile induse prin ideologiile manipulatorii ale „tranziţiei”.

          Am identificat următoarele secvenţe în structura fragmentului:

1). Ideologia dominantă a perioadei „tranziţiei” de la comunism la capitalism a elaborat „metaforismul copilăriei”, conform căruia popoarele care au trăit în sistemul comunist prăbuşit se află în stadiul unei „copilării” sui generis.

          „Un metaforism ciudat marchează jargonul transformării postcomuniste: educaţie pentru democraţie, teste de democraţie, şcoala democraţiei, o democraţie încă în faşă, care creşte şi se maturizează, care este încă în fază incipientă, abia îndrăzneşte să facă primii paşi, sau, fireşte, o democraţie care suferă de bolile copilăriei.”

2). Cine sunt cei care au indus acest complex al „copilăriei” în mentalitatea popoarelor ieşite din „vechiul regim politic” ? De ce au făcut acest lucru ?

          „cine i-a pus pe aceşti oameni în scutece [este vorba de oamenii care au lichidat vechiul regim, comunist, cum au fost muncitorii polonezi din Solidarnośc – n.m.,V.], i-a încălţat cu botoşei, a început să-i curarisească de bolile copilăriei şi i-a trimis la şcoală să dea examene? Au făcut-o, desigur, ideologii cinici ai tranziţiei, aşa cum îi putem numi pe mentorii transformării postcomuniste. Dar cinismul lor urmează o logică, logica dominaţiei.”
          „Deci metaforismul copilăriei, tipic pentru jargonul transformării postcomuniste, se dovedeşte a fi simptomul unei noi relaţii de dominaţie.”
          „Nicio relaţie de dominaţie nu pare mai firească decât aceea dintre un copil şi tutorele său, niciun control nu-i atât de inocent şi justificat ca al copiilor imaturi. Nu li se răpeşte libertatea, ci li se suspendă doar provizoriu, li se amână pentru o dată ulterioară. Copilul imatur ca fiinţă politică „se bucură”, deci, de o libertate amânată. Iar dacă într-o zi se va dovedi că libertatea promisă a fost o iluzie, se poate spune oricând că ea nici nu fusese altceva decât un basm pentru copii.”
          „Infantilizarea represivă a societăţilor care se eliberează de comunism este principala caracteristică politică a aşa numitei situaţii postcomuniste.”

3). Ce-i de făcut ?

Soluţia pe care o propune autorul: „Singura ieşire posibilă din această imaturitate autoprovocată este să contrazici o astfel de lume şi să-i opui rezistenţă.”
Prin ideile sale demistificatoare, „copilul” Boris Buden chiar asta face, strigă că„tutorele” e gol !

ghitza frunza spune:
1 noiembrie 2012 la 19:13

Marketingul capitalist nu inseamna prospectarea pietei pt obtinerea datelor despre necesarul real ci prospectarea pietei pt obtinerea datelor despre posibilitatile cresterii cantitatii marfii vandute (materiale sau virtuale), a posibilitatii de aburire a consumatorilor sa aiba nevoi artificiale pt obtinerea profitului dorit de catre licuricii care-si permit sa angajeze propagandisti de doi lei platiti cu 20 (in loc de 2, fireste) care sa arunce petarde pe forumuri si pe la tv-uri.

Valerius spune:
4 noiembrie 2012 la 14:37

Marketingul capitalist nu inseamna prospectarea pietei pt obtinerea datelor despre necesarul real ci prospectarea pietei pt obtinerea datelor despre posibilitatile cresterii cantitatii marfii vandute (materiale sau virtuale), a posibilitatii de aburire a consumatorilor sa aiba nevoi artificiale pt obtinerea profitului dorit de catre licuricii care-si permit sa angajeze propagandisti de doi lei platiti cu 20 (in loc de 2, fireste) care sa arunce petarde pe forumuri si pe la tv-uri.”

Antoine de Saint-Exupery:
Societatea de consum produce nu chewing-gum pentru oameni, ci oameni pentru chewing-gum.

Andrei spune:
4 noiembrie 2012 la 17:55

@Valerius
Știu că referirile la trecut nu le agreați dar în ce privește partea materială și puterea de cumpărare, ea nu era nelimitată nici în socialism și nu este nici acum la oamenii de rând. Cred însă că neglijați diferența majoră în ce privește constrângerea, dacă este să ne referim la domeniul spiritual: vedeai un film, pentru că altul nu era. Făceai coadă de cu noaptea la o librărie, pentru că altă apariție literară nu așteptai. Mergeai la teatru, la un anumit teatru și nu la oricare dintre ele, pentru că acolo rămăsese o oază de curat. Pentru majoritatea tinerilor de atunci, toate aceste experiențe erau menite să deschidă o fereastră în dauna sistemului, ori mai bine zis în dauna îngrădirilor. Capitalismul este mai subtil dar nu îți neagă opțiunea personală- modul în care înțelege fiecare să ia din domeniul cultural ceea ce i se pare relevant sau de interes, nu este cenzurat. Cineva ar putea să-mi argumenteze condescendent că universul mediatic de astăzi „prostește” masele prin bombardamentul constant de marketing- cu alte cuvinte „prostul” nu este mai puțin spălat la creier decât era înainte, doar cu mijloace infinit mai subtile. Poate cei care au trăit sub comunism au o mai mare apreciere a libertății culturale decât generațiile mai noi, lipsite de un termen de comparație. Părăsind însă domeniul acelui „paternalism”, există un procentaj considerabil de români care ”au scăpat” acestui flagel, cum de altfel în toată lumea liberă ai o pătură de intelectuali neafectați de conformismul comercial al universului mediatic în care trăim.
Uite, eu sînt un consumator de gumă de mestecat, fără să fiu doar un masticator :) Cred că ceea ce vă preocupă pe dumneavoastră sînt nu atât fenomenele individuale de emancipare cât soarta procentajului major al populației. Aici, poate ne apropiem ceva mai mult, deși idealismul meu are alt suport ideologic decât al dumneavoastră. Mi-aș dori și eu o televiziune de stat, un radio de stat și un învățământ care să determine o reacție interogativă- nu să îndrume răspunsurile, ci doar să pună sămânța unui scepticism intelectual- în ce privește răspunsurile pe care și le dă fiecare, să lăsăm libertatea deciziei.

Valerius spune:
4 noiembrie 2012 la 19:41

Știu că referirile la trecut nu le agreați

Numai pe cele nejustificate, făcute cu rea-credinţă, nu le agreez.
Constat că doriţi să continuăm meciul comunism-capitalism, în loc să purtăm discuția în cadrul temei articolului.

Făceai coadă de cu noaptea la o librărie, pentru că altă apariție literară nu așteptai.”

Eu n-am trăit niciodată o astfel de experienţă. Poate confundaţi coada pentru lapte, din perioada neagră a socialismului, cu aceea pentru… cărţi. Atunci se tipăreau cărţi chiar şi în sute de mii de exemplare. O problemă de perspicacitate pentru dv., pe care nu mă îndoiesc, deoarece sunteţi un om deosebit de inteligent, o veţi rezolva: cum dracu’ se face că atunci, deşi se scoteau pe piaţă cărţi în tiraje imense, totuşi „făceai coadă de cu noaptea la o librărie”, iar acum, deşi se scot cărţi în tiraje mici, nu mai există cozi la librării ?

Capitalismul este mai subtil dar nu îți neagă opțiunea personală- modul în care înțelege fiecare să ia din domeniul cultural ceea ce i se pare relevant sau de interes, nu este cenzurat.”

          N-aţi înţeles mesajul lui Antoine de Saint-Exupery: „Societatea de consum produce nu chewing-gum pentru oameni, ci oameni pentru chewing-gum”.
          Aţi cunoscut vreodată, după 1989, un copil care, după ce a privit ore în şir, zile după zile, reclamele de la televizor a ajuns să le „recite” ? Sau care a ajuns să plângă că vrea şi el să mănânce ce mănâncă ăia din reclame ? Conştientizaţi că, după ce Cristoiul a revoluţionat presa, s-au înmulţit cititorii de ziare în care se scrie despre „găini care nasc pui vii” ? Ştiţi că în odiosul comunism nu existau consumatori de droguri (sau numărul lor era insignifiant), dar acum numărul drogaţilor este îngrijorător ? Tot aşa şi cu oferta de pornografie, de prostituţie, inclusiv infantilă. Observaţi că apare oferta de ceva care creează şi augmentează cererea de acel ceva?
          Pentru ca un individ să poată lua „din domeniul cultural ceea ce i se pare relevant sau de interes” trebuie să i se fi format discernământul necesar. Pariez că majoritatea tinerilor de azi preferă maneaua în locul unei hore sau al unei piese de muzică uşoară de calitate. Pariez că modelele de personalitate preferate sunt, pentru majoritatea tinerilor de azi, cele de felul Simonei Senzual.

          Capitalismul este, prin esenţa lui, o societate alienantă, pentru că în fapt (nu în declaraţiile mincinoase) pune mai presus de om profitul.

Ghita Bizonu' spune:
4 noiembrie 2012 la 20:18

          Nu existau drogati ptr ca , printre altele, chimistii romani erau oameni decenti sau/si cu frica lui Dumnezeu. In RSC auzeam ca LSD ul era relativ comun. De ce LSD ? Findca orice chimist il ppoate prepara in bucatarie!! Investitii minime profituri maxime!! (Nu glumesc … Culmea din elul inept al inei profesoare de chimie am avut si eu nu numai formula dar si reactiile de obtinere a acidului lisergic deietil amina!! Si dupa cate tin minte materialel de baza erau destul de comune si iefine.)
         Si da cestia cu cartile este exagerata.. dupa ureche. Erau carti cerute .. de negasit (ma refer la cele publicate). Ina nu cu coada ci cu pile se obtineau. O vanzataore “prietena”, o relatie la depozit sau chiar la editura . Sau .. un drum in provincie !! la sfatu meu unu care a avut o delegatie la Botosani a facut si un scurt voiaj la Saveni .. si rezultatul au fost cam 6 kile de carti (printre care si Shogunu!) de negasit in Bucuresti !! pe fata si vanzatoarea fericita ca scapa de marfa nevandabila!! (ca si eu m-am intors din armata cu vreo 3 kile de carti cumparate din Saveni!!! ).

Valerius spune:
5 noiembrie 2012 la 21:57

Erau carti cerute .. de negasit (ma refer la cele publicate). Ina nu cu coada ci cu pile se obtineau.”

          Este adevărat, existau şi astfel de situaţii. Aşa am obţinut eu, de exemplu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, a lui George Călinescu.
          Dar situaţiile acelea erau excepţii. Iar cererea de anumite cărţi nesatisfăcută apărea uneori din cauza unui fel de snobism: existau oameni care cumpărau cărţile acelea pentru a-şi umple rafturile goale din mobila-bibliotecă, în consecinţă ele nu mai ajungeau la cititorii adevăraţi.
          Şi totuşi, snobismul acela era benign, spre deosebire de consumul de droguri, de pornografie, de kitschuri din capitalismul zilelor noastre.

luni, 22 octombrie 2012

Cum să ajungi Directorul SRI sau chiar Primul-ministru al Coloniei România


Cuprinsul

1). Sursa
2). Despre supravegherea informaţiilor din Internet
3). Despre controlul politic asupra SRI
4). Despre „recunoaşterea internaţională” a directorilor serviciilor de informaţii române
5). Despre modelul de personalitate politică de care e nevoie azi în fruntea statelor – Otto von Bismark
6). Despre resursele de hidrocarburi din regiunea Mării Negre
7). Despre posibilitatea unei cariere politice a lui George Cristian Maior
8). Comentarii

1). Sursa
George Cristian Maior, Directorul Serviciului Român de Informaţii, i-a acordat un interviu lui Emil Hurezeanu, la Realitatea.net, în 7 octombrie 2012.

2). Despre supravegherea Internetului
George Cristian Maior:
Este o provocare a serviciilor de informaţii dezvoltarea extraordinară a Internetului, a acestor mijloace tehnologice de circulaţie a informaţiei, un lucru benefic pentru cetăţean.
Pe noi nu ne interesează decât aspecte legate de securitatea naţională, dacă privim şi acest domeniu virtual ca un obiect de activitate al Serviciului, mesaje de tip radical care vedeţi foarte bine ce incidenţă au în planul terorismului, alte aspecte legate de securitatea naţională.

3). Despre controlul politic asupra SRI
            Emil Hurezeanu:
L-aţi auzit poate zilele trecute pe domnul Ponta spunând că n-ar exclude o dezbatere ca pe viitor SRI şi SIE să fie subordonate Parlamentului. Aţi avea ceva împotriva schimbării…
George Cristian Maior:
Orice dezbatere este benefică din punct de vedere al arhitecturii instituţionale în care noi acţionăm. Dacă lucrurile au mers bine, iar modelul Serviciului Român de Informaţii şi din punct de vedere al transformării, a capacităţii sale intelectuale şi operaţionale de a înţelege realitatea este unul de succes, nu văd, totuşi, de ce ar trebui să schimbăm ceva care merge bine.

4). Despre „recunoaşterea internaţională” a directorilor serviciilor de informaţii române
Emil Hurezeanu:
La un moment dat (…) domnul Ponta (…) a dat un interviu (…) la Gândul.info şi a spus aşa: „George Maior şi Mihai Răzvan Ungureanu n-au fost aleşi de Preşedintele Traian Băsescu pentru şefia SRI şi SIE, decizia venind din altă parte”. Asta apropo de dialectica naţional-internaţional. Există un dram de adevăr ? (…) Adică cine ar fi putut să decidă numirea dumneavoastră şi a lui Ungureanu în fruntea Serviciilor, dincolo de Preşedintele Băsescu ?
George Cristian Maior:
Nu ştiu, întrebați-l pe domnul Ponta aceste lucruri. Noi am fost propuşi în cadrul constituţional de Preşedinte, apoi votaţi în Parlament şi a fost o evoluţie normală a poziţionării noastre în aceste funcţii. Evident că avem şi o recunoaştere internaţională, datorită biografiei. Să nu uităm că am fost negociator pentru aderarea României la NATO, multe vizite în acest sens. Asta este o cu totul altă problemă, problema credibilităţii unui Director este foarte importantă şi din punct de vedere intern şi din punct  de vedere extern. Biografia sa şi CV-ul său sunt privite cu multă atenţie şi acest lucru, dacă este pozitiv, ajută Serviciul în exercitarea misiunii sale interne şi externe.
Emil Hurezeanu:
Am văzut o speculaţie într-o revistă interesantă (…): „Domnul Maior a fost însărcinat cu afaceri la Dublin, la începutul carierei sale diplomatice publice şi, deloc întâmplător, în Irlanda trăia un domn, Peter Sutherland, care este unul din fruntaşii Comisiei Trilaterale şi, probabil deloc întâmplător, o reuniune a Comisiei Trilaterale, cu Peter Sutherland cu tot, a avut loc la Bucureşti câţiva ani mai târziu.
George Cristian Maior:
Sunt speculaţii de presă. Noi ar trebui să reglementăm mult mai clar noile ameninţări de tip cibernetic datorate evoluţiei tehnologice…
Emil Hurezeanu:
Faceţi o Cyber-Police !
George Cristian Maior:
Avem o capacitate naţională în acest domeniu, de Cyber-Security (Serviciul), prin decizia CSAT, dar trebuie reglementat şi în lege acest lucru.

5). Despre modelul de personalitate politică de care e nevoie astăzi în fruntea statului – Otto von Bismark
Emil Hurezeanu:
Vă interesează politicienii interesanţi care şi-au marcat epoca. Avem parte de ei astăzi ? Priviţi cu optimism viitorul după decembrie 2012 al României ?
George Cristian Maior:
Avem nevoie de personalităţi puternice – [Otto von] Bismark este un model din acest punct de vedere -  capabile să conducă strategic bine statele în această ordine internaţională fluidă, marcată, vedeţi foarte bine, de crize multiple, de la crize de ordin economic, până la crize de ordin geo-politic, oameni cu viziune strategică şi totdeauna trebuie să ne gândim că mersul înainte pozitiv al unei naţiuni e legat de apariţia acestor conducători.

6). Despre resursele de hidrocarburi din regiunea Mării Negre
(după www.hotnews.ro ):
George Cristian Maior 
"prospecțiunile marii companii Exxon arată că sunt rezerve serioase extrem de importante de hidrocarburi" în regiunea Mării Negre.
"Aceste dezvoltări la Marea Neagra s-ar putea să genereze şi un impact pozitiv pe Nabucco, din punct de vedere al capacității de transport şi al resurselor din Marea Neagră".
"Dacă noi ştim să jucăm inteligent atuurile noastre de ţară riverană pe termen mediu şi lung vom obține mai multă securitate energetică".
 Romania trebuie să se elibereze de "anumite ideologii nefaste" şi să înțeleagă că nu dispune de tehnologiile necesare pentru exploatarea acestor resurse, astfel încât are nevoie să coopereze cu alte ţări şi companii care le dețin.
"Aceste prospecțiuni au deja rezultate, programul investițional e deja demarat în privința acestor mari companii, deci lucrurile se vor accelera în viitor şi e benefic pentru noi".

Comentarii interesante cu referire la problema resurselor din regiunea Mării Negre găsim în saitul www.gandeste.org  :
- În ceea ce privește independenţa energetică (…) primul lucru ce trebuie observat este faptul că aceste rezerve nu prea sunt ale noastre ci ale corporațiilor: OMV Petrom, Exxon, Chevron etc. Cele care vor câștiga grosul profitului şi se vor îngrășa enorm de pe urma exploatărilor vor fi întocmai aceste corporații şi este extrem de neclar, dacă nu de-a dreptul improbabil, că romanii vor beneficia măcar de un preț mai rezonabil al gazelor, de pildă. Pentru că până la demararea explorărilor liberalizarea pieței energiei va fi completă şi, astfel, marile corporații vor avea dreptul să ne vândă propriul gaz la preţurile stabilite de ele, şi nu la preţuri limitate, aşa cum este în prezent.
- Al doilea lucru ce trebuie observat este … rizibilitatea orizontului de independenţă. Cum adică rezervele ar putea asigura o independenţă CHIAR ŞI DE ŞASE ANI?! Asta se cheamă independenţă? Cu asta se salvează proiectul Nabucco? Cu niște gaz pe conductă care să ţină șase ani? Așa ceva e total neserios, nimeni nu va investi în proiecte continentale care să ţină şase ani şi nimeni nu poate vorbi rațional de asigurarea independenţei naționale “pe timp de șase ani”. Pentru că șase ani ar fi ca şi cum n-ar fi.
Ca ipoteză, putem presupune că, în realitate, OMV Petrom încearcă să ridice potul în negocierile cu statul roman pe tema redevențelor. De fapt, chiar CEO-ul OMV Petrom a făcut referire la aceste negocieri, în contextul în care se preamărea pentru ce mare contribuție o să aducă OMV-ul la bunăstarea României, prin asigurarea locurilor de muncă, taxe şi “chiar” şi independenţa energetică în producție limitată. Păi dacă OMV-ul face atâtea pentru România, nu ne-ar fi rușine să mărim redevențele? Iar OMV aproape că spune de la obraz statului nu doar că nu ar trebui mărite redevențele, ci si că ar trebui să existe investiții de stat in proiectul exploatării resurselor din Marea Neagra! (la infrastructură).
- Şi ce ne spune nouă şeful serviciului secret ROMÂN pe acest subiect ce ţine de securitatea națională? Ne spune că ar trebui să ne dezbărăm de ideologii nefaste! Şi care ar fi ideologiile nefaste? Cele “naționaliste”, cele ale unui Ilie Șerbănescu, de exemplu, cele care critică starea de fapt în care se află România, respectiv colonie periferică a marilor imperii şi corporații…
Mai mult decât atât, şeful SRI justifică, în mod diletant, necesitatea corporațiilor străine prin insuficienta putere a statului român de a exploata resursele. De ce atunci CEO-ul OMV Petrom vrea ca statul să se implice prin investiții în ridicarea infrastructurii de exploatare? Iată că până şi PR-ul profesionist al corporațiilor şi al serviciilor are încă de lucru la sincron. Păi se pare că OMV consideră statul roman îndeajuns de puternic să lase redevențele mici şi să se implice în investiții mari. Atunci, dacă tot este chemat statul să investească, de ce nu ar fi chemat să aibă o participare mai mare în cadrul companiilor şi, astfel, o participare mai mare la profit şi la decizii? E aşa “nefast” să se ceară acest lucru?

7). Despre posibilitatea unei cariere politice a lui George Cristian Maior
Emil Hurezeanu, invocând discuţii din mass-media privind asumarea calităţii de prim-ministru de către G. C. Maior, l-a întrebat „Vă pregătiţi şi de o astfel de postură ?”
George Cristian Maior:
Preocuparea mea este legată de această misiune extrem de dificilă, de complexă, pe care o am în acest moment, de a sluji statul în această capacitate şi de a oferi informaţii celor care trebuie să ia decizii. (…) La un moment dat se va termina şi această misiune, după care opţiunile sunt totdeauna deschise, de la zona academică, până la cea politică. Dar este prematur să discut acest lucru.

8). Comentarii
          După experienţa amară a menţinerii în funcţia de Preşedinte al României a lui Traian Băsescu, împotriva voinţei majorităţii electoratului, exprimată în cadrul referendumului de demitere a lui TB, trebuie să fii naiv ca să mai crezi că în România post-decembristă conducătorii instituţiilor fundamentale sunt desemnaţi democratic. Ceva democraţie există pe ici pe colo, de exemplu la nivelul alegerii primarilor. Dar când e vorba de dregătorii înalte, precum Preşedintele României, Guvernatorul Băncii Naţionale, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ministrul Armatei, Directorii Serviciilor Secrete voinţa populară este luată în considerare numai când concordă cu voinţa Lor, a factorilor de putere externi.
          Ion Iliescu a fost sprijinit din afară pentru că avea priză la public, prin aura lui de opozant al lui Nicolae Ceauşescu şi de "comunist adevărat" (discursul lui "revoluţionar" a început cu "Stimaţi tovarăşi"). Bolnav de narcisism intelectualist, gorbaciovistul Ion Iliescu a prezidat instaurarea iadului capitalist în România, precum Pătatul la Moscova.
          Într-o emisiune de la Antena 3, Olguţa Vasilescu sugera că Traian Băsescu este preferatul Occidentului imperialist pentru serviciile şi pentru promisiunile pe care i le-a făcut acestui Occident încă din vremea în care era "negociatorul României" în relaţiile cu instituţiile capitalului occidental.
          Cu mult înainte de referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu am intuit că acesta nu va fi "trecut în rezervă" de stăpânii lui occidentali până când aceştia nu vor fi siguri că succesorul lui va fi tot un supus al lor. Schimbarea era cât pe ce să se producă prin Mircea Geoană, un alt prestator de servicii pentru Marele Licurici. Dar "Prostănacul" a ţopăit de bucurie mai înainte ca Marele Licurici să-l ungă Domn. Apoi a fost scos la "încălzire" Mihai Răzvan Ungureanu, pe care unele pipiţe îl cred genial, dar fostul utecist de frunte s-a răsuflat repede, nu s-a ridicat nici măcar la nivelul performanţelor lui Virgil Măgureanu. Acum se testează opinia publică prin introducerea în scena politică a acestui George Cristian Maior.
          Nu ştiu cine va fi succesorul lui Traian Băsescu aflat în solda Occidentului. Vorba lui Filip Teodorescu, România este înţesată de spioni, de "acoperiţi", de Meleşcoi. Românaşii imbecilizaţi, precum consumatorii înrăiţi de manele, vor prefera grobieni precum Traian Băsescu, sau vreun şmecher precum Dan Diaconescu Direct, adică pe vreunul "de-al nostru". Dar nu-i exclus să fie propulsat şi vreun individ "subţire", precum Cristian Diaconescu (tot un fel de Mihai Răzvan Ungureanu).
          Un aliat de nădejde al neprietenilor României este memoria slabă a românilor înşişi. Nu mă miră ca indivizi care au făcut mult rău României, precum Petre Roman, Victor Ciorbea, Mircea Coşea, şi care acum plâng pe la televizii de grija ţărişoarei lor, România, să fie votaţi cu entuziasm de românaşi. Mircea Geoană aşteaptă şi el să fie învestit, pentru a presta servicii Marele Licurici. Peste vreo 5-10 ani Traian Băsescu însuşi va putea reveni în forţă, purtat pe braţe ca Salvatorul Patriei, de către românaşi.
          N-avem noi norocul să se ridice în fruntea noastră vreun Horea, vreun Tudor Vladimirescu, vreun Nicolae Ceauşescu. Avem conducătorii pe care-i merităm, ştampilaţi de Occident. Pentru noi, istoria noastră este un spectacol de televiziune, începând cu "prima 'revoluţie' transmisă în direct". Privim la televizor cum unii concetăţeni ai noştri, dotaţi cu sentimentul demnităţii, se luptă în stradă cu organele de represiune, cu gerul şi cu arşiţa, privim şi sperăm la modul tâmp că ei ne vor face cadou şi nouă un trai omenesc, adică demn.