Comentarii la articolul „Zonă de trecere. Despre sfârşitul postcomunismului / Când libertatea a avut nevoie de copii”, al lui Boris Buden, din CriticAtac

Articolul este aici.

Comentarii

Valerius spune:

4 noiembrie 2012 la 16:36

          Fragmentul (presupun că şi cartea, în întregimea ei) conţine idei, argumente valoroase, necesare pentru eliberarea spiritelor din confuziile induse prin ideologiile manipulatorii ale „tranziţiei”.

          Am identificat următoarele secvenţe în structura fragmentului:

1). Ideologia dominantă a perioadei „tranziţiei” de la comunism la capitalism a elaborat „metaforismul copilăriei”, conform căruia popoarele care au trăit în sistemul comunist prăbuşit se află în stadiul unei „copilării” sui generis.

          „Un metaforism ciudat marchează jargonul transformării postcomuniste: educaţie pentru democraţie, teste de democraţie, şcoala democraţiei, o democraţie încă în faşă, care creşte şi se maturizează, care este încă în fază incipientă, abia îndrăzneşte să facă primii paşi, sau, fireşte, o democraţie care suferă de bolile copilăriei.”

2). Cine sunt cei care au indus acest complex al „copilăriei” în mentalitatea popoarelor ieşite din „vechiul regim politic” ? De ce au făcut acest lucru ?

          „cine i-a pus pe aceşti oameni în scutece [este vorba de oamenii care au lichidat vechiul regim, comunist, cum au fost muncitorii polonezi din Solidarnośc – n.m.,V.], i-a încălţat cu botoşei, a început să-i curarisească de bolile copilăriei şi i-a trimis la şcoală să dea examene? Au făcut-o, desigur, ideologii cinici ai tranziţiei, aşa cum îi putem numi pe mentorii transformării postcomuniste. Dar cinismul lor urmează o logică, logica dominaţiei.”

          „Deci metaforismul copilăriei, tipic pentru jargonul transformării postcomuniste, se dovedeşte a fi simptomul unei noi relaţii de dominaţie.”

          „Nicio relaţie de dominaţie nu pare mai firească decât aceea dintre un copil şi tutorele său, niciun control nu-i atât de inocent şi justificat ca al copiilor imaturi. Nu li se răpeşte libertatea, ci li se suspendă doar provizoriu, li se amână pentru o dată ulterioară. Copilul imatur ca fiinţă politică „se bucură”, deci, de o libertate amânată. Iar dacă într-o zi se va dovedi că libertatea promisă a fost o iluzie, se poate spune oricând că ea nici nu fusese altceva decât un basm pentru copii.”

          „Infantilizarea represivă a societăţilor care se eliberează de comunism este principala caracteristică politică a aşa numitei situaţii postcomuniste.”

3). Ce-i de făcut ?

Soluţia pe care o propune autorul: „Singura ieşire posibilă din această imaturitate autoprovocată este să contrazici o astfel de lume şi să-i opui rezistenţă.”

Prin ideile sale demistificatoare, „copilul” Boris Buden chiar asta face, strigă că„tutorele” e gol !

ghitza frunza spune:

1 noiembrie 2012 la 19:13

Marketingul capitalist nu inseamna prospectarea pietei pt obtinerea datelor despre necesarul real ci prospectarea pietei pt obtinerea datelor despre posibilitatile cresterii cantitatii marfii vandute (materiale sau virtuale), a posibilitatii de aburire a consumatorilor sa aiba nevoi artificiale pt obtinerea profitului dorit de catre licuricii care-si permit sa angajeze propagandisti de doi lei platiti cu 20 (in loc de 2, fireste) care sa arunce petarde pe forumuri si pe la tv-uri.

Valerius spune:

4 noiembrie 2012 la 14:37

„Marketingul capitalist nu inseamna prospectarea pietei pt obtinerea datelor despre necesarul real ci prospectarea pietei pt obtinerea datelor despre posibilitatile cresterii cantitatii marfii vandute (materiale sau virtuale), a posibilitatii de aburire a consumatorilor sa aiba nevoi artificiale pt obtinerea profitului dorit de catre licuricii care-si permit sa angajeze propagandisti de doi lei platiti cu 20 (in loc de 2, fireste) care sa arunce petarde pe forumuri si pe la tv-uri.”

Antoine de Saint-Exupery:

Societatea de consum produce nu chewing-gum pentru oameni, ci oameni pentru chewing-gum.

Andrei spune:

4 noiembrie 2012 la 17:55

@Valerius
Știu că referirile la trecut nu le agreați dar în ce privește partea materială și puterea de cumpărare, ea nu era nelimitată nici în socialism și nu este nici acum la oamenii de rând. Cred însă că neglijați diferența majoră în ce privește constrângerea, dacă este să ne referim la domeniul spiritual: vedeai un film, pentru că altul nu era. Făceai coadă de cu noaptea la o librărie, pentru că altă apariție literară nu așteptai. Mergeai la teatru, la un anumit teatru și nu la oricare dintre ele, pentru că acolo rămăsese o oază de curat. Pentru majoritatea tinerilor de atunci, toate aceste experiențe erau menite să deschidă o fereastră în dauna sistemului, ori mai bine zis în dauna îngrădirilor. Capitalismul este mai subtil dar nu îți neagă opțiunea personală- modul în care înțelege fiecare să ia din domeniul cultural ceea ce i se pare relevant sau de interes, nu este cenzurat. Cineva ar putea să-mi argumenteze condescendent că universul mediatic de astăzi „prostește” masele prin bombardamentul constant de marketing- cu alte cuvinte „prostul” nu este mai puțin spălat la creier decât era înainte, doar cu mijloace infinit mai subtile. Poate cei care au trăit sub comunism au o mai mare apreciere a libertății culturale decât generațiile mai noi, lipsite de un termen de comparație. Părăsind însă domeniul acelui „paternalism”, există un procentaj considerabil de români care ”au scăpat” acestui flagel, cum de altfel în toată lumea liberă ai o pătură de intelectuali neafectați de conformismul comercial al universului mediatic în care trăim.
Uite, eu sînt un consumator de gumă de mestecat, fără să fiu doar un masticator  Cred că ceea ce vă preocupă pe dumneavoastră sînt nu atât fenomenele individuale de emancipare cât soarta procentajului major al populației. Aici, poate ne apropiem ceva mai mult, deși idealismul meu are alt suport ideologic decât al dumneavoastră. Mi-aș dori și eu o televiziune de stat, un radio de stat și un învățământ care să determine o reacție interogativă- nu să îndrume răspunsurile, ci doar să pună sămânța unui scepticism intelectual- în ce privește răspunsurile pe care și le dă fiecare, să lăsăm libertatea deciziei.

Valerius spune:

4 noiembrie 2012 la 19:41

„Știu că referirile la trecut nu le agreați”

Numai pe cele nejustificate, făcute cu rea-credinţă, nu le agreez.

Constat că doriţi să continuăm meciul comunism-capitalism, în loc să purtăm discuția în cadrul temei articolului.

„Făceai coadă de cu noaptea la o librărie, pentru că altă apariție literară nu așteptai.”

Eu n-am trăit niciodată o astfel de experienţă. Poate confundaţi coada pentru lapte, din perioada neagră a socialismului, cu aceea pentru… cărţi. Atunci se tipăreau cărţi chiar şi în sute de mii de exemplare. O problemă de perspicacitate pentru dv., pe care nu mă îndoiesc, deoarece sunteţi un om deosebit de inteligent, o veţi rezolva: cum dracu’ se face că atunci, deşi se scoteau pe piaţă cărţi în tiraje imense, totuşi „făceai coadă de cu noaptea la o librărie”, iar acum, deşi se scot cărţi în tiraje mici, nu mai există cozi la librării ?

„Capitalismul este mai subtil dar nu îți neagă opțiunea personală- modul în care înțelege fiecare să ia din domeniul cultural ceea ce i se pare relevant sau de interes, nu este cenzurat.”

          N-aţi înţeles mesajul lui Antoine de Saint-Exupery: „Societatea de consum produce nu chewing-gum pentru oameni, ci oameni pentru chewing-gum”.

          Aţi cunoscut vreodată, după 1989, un copil care, după ce a privit ore în şir, zile după zile, reclamele de la televizor a ajuns să le „recite” ? Sau care a ajuns să plângă că vrea şi el să mănânce ce mănâncă ăia din reclame ? Conştientizaţi că, după ce Cristoiul a revoluţionat presa, s-au înmulţit cititorii de ziare în care se scrie despre „găini care nasc pui vii” ? Ştiţi că în odiosul comunism nu existau consumatori de droguri (sau numărul lor era insignifiant), dar acum numărul drogaţilor este îngrijorător ? Tot aşa şi cu oferta de pornografie, de prostituţie, inclusiv infantilă. Observaţi că apare oferta de ceva care creează şi augmentează cererea de acel ceva?

          Pentru ca un individ să poată lua „din domeniul cultural ceea ce i se pare relevant sau de interes” trebuie să i se fi format discernământul necesar. Pariez că majoritatea tinerilor de azi preferă maneaua în locul unei hore sau al unei piese de muzică uşoară de calitate. Pariez că modelele de personalitate preferate sunt, pentru majoritatea tinerilor de azi, cele de felul Simonei Senzual.

          Capitalismul este, prin esenţa lui, o societate alienantă, pentru că în fapt (nu în declaraţiile mincinoase) pune mai presus de om profitul.

Ghita Bizonu' spune:

4 noiembrie 2012 la 20:18

          Nu existau drogati ptr ca , printre altele, chimistii romani erau oameni decenti sau/si cu frica lui Dumnezeu. In RSC auzeam ca LSD ul era relativ comun. De ce LSD ? Findca orice chimist il ppoate prepara in bucatarie!! Investitii minime profituri maxime!! (Nu glumesc … Culmea din elul inept al inei profesoare de chimie am avut si eu nu numai formula dar si reactiile de obtinere a acidului lisergic deietil amina!! Si dupa cate tin minte materialel de baza erau destul de comune si iefine.)

         Si da cestia cu cartile este exagerata.. dupa ureche. Erau carti cerute .. de negasit (ma refer la cele publicate). Ina nu cu coada ci cu pile se obtineau. O vanzataore “prietena”, o relatie la depozit sau chiar la editura . Sau .. un drum in provincie !! la sfatu meu unu care a avut o delegatie la Botosani a facut si un scurt voiaj la Saveni .. si rezultatul au fost cam 6 kile de carti (printre care si Shogunu!) de negasit in Bucuresti !! pe fata si vanzatoarea fericita ca scapa de marfa nevandabila!! (ca si eu m-am intors din armata cu vreo 3 kile de carti cumparate din Saveni!!! ).

Valerius spune:

5 noiembrie 2012 la 21:57

“Erau carti cerute .. de negasit (ma refer la cele publicate). Ina nu cu coada ci cu pile se obtineau.”

          Este adevărat, existau şi astfel de situaţii. Aşa am obţinut eu, de exemplu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, a lui George Călinescu.

          Dar situaţiile acelea erau excepţii. Iar cererea de anumite cărţi nesatisfăcută apărea uneori din cauza unui fel de snobism: existau oameni care cumpărau cărţile acelea pentru a-şi umple rafturile goale din mobila-bibliotecă, în consecinţă ele nu mai ajungeau la cititorii adevăraţi.

          Şi totuşi, snobismul acela era benign, spre deosebire de consumul de droguri, de pornografie, de kitschuri din capitalismul zilelor noastre.