vineri, 31 iulie 2015

”Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială”: O nouă boacănă a lui Victor Ponta? Reacția democratică a lui Liviu Dragnea

          Potrivit Mediafax, guvernul a aprobat în 22 iulie 2015 un proiect de lege privind înființarea ”Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, un organism care va avea rol de supraveghere a sistemului financiar naţional, iar preşedintele acestui comitet va fi guvernatorul BNR.”

          Probabil că răzgândaciul Ponta a primit o nouă poruncă, la care a răspuns cu ”Am înțeles, să trăiți!” Și, uite așa, Neclintitul de la B”N”R, care are diagnosticul ”aude voci interioare” și care ne controlează calitatea vieții prin moneda ”națională” conform acestor ”voci”, își lățește și mai mult puterea.

          În timpul interviului de la Antena 3, Liviu Dragnea a spus că nu a ştiut despre existenţa acestui proiect. Apreciez că reacția lui a fost una democratică: ”Aşa ceva nu se poate (...) Eu ce să înţeleg, că nu mai există Guvern, Parlament, Preşedinţie?"; "nu pot nouă oameni, indiferent cât ar fi de buni şi de bine intenţionaţi, să decidă tot, deasupra Guvernului, a Parlamentului".

          Mă întreb: dacă Dragnea va fi cheamat la ambasada americană pentru sprijinirea acestui proiect, va presta? Ar putea da bine la dosarul de la DNA.


marți, 28 iulie 2015

Dialog cu anticomunistul Nica Leon

          Într-o pagină de Facebook administrată de domnul Marius Mioc, am fost ”interpelat” de celebrul anticomunist Nica Leon. Cel care ne-a bântuit zilele și nopțile prin emisiunile de televiziune din timpul Marii Păcăleli din decembrie 1989 și al anilor care i-au urmat.

Post-scriptum:
- Am început dialogul cu Nica Leon. A sfârșit prin a mă jigni, de aceea am întrerupt dialogul cu el.
- Mi s-a adresat, apoi, Emil Tarnaveanu. Am continuat dialogul cu el.

Leon Nica:

Valeriu Stănescu, eşti tare fudul, amice! Tu chiar atît de puţine ai înţeles, după ce ai stat în faţa micului ecran? Ce te face să bănuieşti că ar fi fost o mare păcăleală, chiar şi acum cînd ai net, computer şi scrii la liber, fără să ai acordul securităţii, al organizaţiei de bază şi al comitetului de locatari? Oare de ce facerea de bine la români o însemna numai aşa ceva? Chiar să se fi terminat românii cu niţică minte şi ceva bun simţ? Oare pentru asemenea specimene stranii am înfruntat eu bestiala dictatură comunistă, gloanţele şi moartea?

Valeriu Stănescu:

1). ”Valeriu Stănescu, eşti tare fudul, amice!

Dacă vreți să vă răspund, vorbiți civilizat. Nu vă recunosc nicio superioritate care v-ar îndreptăți să-mi vorbiți ca unei slugi.

2). ”Tu chiar atît de puţine ai înţeles, după ce ai stat în faţa micului ecran? Ce te face să bănuieşti că ar fi fost o mare păcăleală

Am înțeles multe, domnule, mai multe decât credeți.
- Nu a fost o revoluție. Revoluția presupune o categorie social-politică organizată, cu un program elaborat și asumat în mod conștient. Și mai înseamnă și un progres istoric, nu restaurație, nu întoarcerea la o etapă veche.
- Pentru marea majoritate a oamenilor care au ieșit în străzi în decembrie 1989 a fost o răscoală, o explozie populară având și cauze interne în nemulțumirile reale provocate de dictatura ceaușistă, dar amorsată de forțe externe din est și din vest. Există dovezi că acea mare majoritate nu a vrut capitalism, ci înlăturarea Ceaușeștilor și a celor din jurul lor, precum și reformarea socialismului. Amintesc doar câteva lozinci ale vremii: ”Nu ne vindem țara!”, ”Nu vrem patroni!” ”Nu vrem capitalism, vrem socialism democratic!”
- Desigur, a existat o minoritate care a vrut capitalism. Aceștia au ”confiscat” mișcarea de revoltă, dându-i o turnură care ne-a dus în această situație de coșmar: popor fără țară, fără suveranitate, fără independență, fără demnitate, sărăcit, umilit.
- Faptul că păpușarii s-au ferit și se feresc precum dracul de tămâie de referendum în toate problemele majore este dovada că s-au temut și se tem de voința majorității acestui popor. Singurul dintre liderii așa-zisei ”revoluții” care a pus corect problema a fost Alexandru Bârlădeanu care, la televiziune, a spus: ”Noi trebuie să întrebăm oamenii ce vor. Vor capitalism? Vor socialism reformat ? Ei trebuie să știe, capitalismul implică și polarizarea averii, și șomaj”.
Toate deciziile majore (restaurația capitalismului, integrarea în UE, integrarea în NATO etc.) s-au făcut nedemocratic, fără consultarea poporului prin referendum. Iar când s-a organizat referendum n-au contat milioanele de voturi, ci voința Marelui Licurici, precum altă dată voința Tătucului Stalin.
- După niște ani ne-au parvenit și dovezi din Occident precum că a fost o răsturnare de regim prin voința unor forțe din Vest. Masele de oameni nemulțumite și manipulate au avut doar rolul de a da o iluzie de legitimitate manevrei. Chiar dacă în străzi au fost mase de oameni, nu constituiau majoritatea poporului român, majoritate care a privit pasiv, la televizor, spectacolul bine regizat, inclusiv vărsarea de sânge, pentru a justifica existența ”teroriștilor”.

3). ”ai net, computer şi scrii la liber, fără să ai acordul securităţii, al organizaţiei de bază şi al comitetului de locatari

          Dv. în ce realitate trăiți, domnule? Ce făcea Securitatea era joc de copii, în comparație cu ceea ce se întâmplă acum. Frica de urmărire până în cele mai intime zone ale vieții s-a instalat până la vârful piramidei politice. Zilnic apar la televizor înregistrări ale unor discuții private, realizate de serviciile secrete. Trăim într-un stat pseudo-democratic, condus de serviciile secrete și de procurori numiți și instruiți în cadrul învățământului politic din SUA. A spus asta recent Victoria Nuland.
Probabil că în vechiul regim ați fost urmărit, persecutat. Îmi pare rău, dacă ați fost persecutat doar pentru opinii. Dacă ați încercat să răsturnați regimul prin mijloace violente, atunci represiunea a fost justificată.
          Acum este rândul nostru să fim urmăriți, vânați, persecutați. Noi vrem schimbarea sistemului, măcar reformarea lui, dar nu prin mijloace violente, ci pe cale democratică. Dar profitorii sistemului se tem de democrație, nu ne permit să ne organizăm politic, legal.
          Am libertatea de exprimare aci? Da, pentru că plătesc serviciile de comunicare (internet etc.).  Și pentru că EI sunt deștepți, folosesc această libertate ca o supapă pentru depresurizarea tensiunii populare, precum și pentru identificarea opozanților, a formatorilor de opinie critică față de sistem.

4). ”Oare de ce facerea de bine la români o însemna numai aşa ceva?

Ce vorbiți, domnule? V-am cerut noi, ăștia ca mine, ”facerea de bine”? Ați hotărât singuri ce înseamnă ”bine” pentru noi și ne-ați băgat ”binele” ăsta cu forța în viețile noastre.

5). ”Oare pentru asemenea specimene stranii am înfruntat eu bestiala dictatură comunistă, gloanţele şi moartea?

          Eu nu v-am cerut asta, domnule. Ați făcut-o pe cont propriu. Și probabil că acum aveți motive să fiți mulțumit, precum, pe vremuri, ”ilegaliștii” comuniști. Eu și cei ca mine nu v-am dat mandat să luptați pentru noi, nu ne-ați reprezentat. Noi nu am vrut capitalism.
          Eu nu am motive să mă simt fericit în această țară, care nu mai este a noastră, în care așa-zișii oameni politici ar face târâș-marș și dacă portarul de la Casa Albă le-ar da porunca ”Târâș marș!”.

          Aaa! Dacă dv. ați lupta pentru patrie, pentru independența și suveranitatea ei, pentru demnitatea poporului, pentru judecarea infractorilor de felul celui care l-a omorât pe Teo Peter, atunci ați fi și pentru mine erou. Atunci aș simți că mă reprezentați.


Leon Nica:

Valeriu Stănescu, de prostanii fuduli ca şi de morţi numai de bine!



Ce rost ar mai avea discuția cu un om de acest fel? 
Sărmană Românie, uite-ți ”revoluționarii”  care ți-au adus ”facerea de bine”!



Emil Tarnaveanu:

pfff...Valeriu, pe scurt: compara fosta constitutia RSR cu actuala constitutie e a Romaniei, adoptata in sedinta Adunarii Constituante din 21 noiembrie 199! Sustii ca nu este o schimbare suficient de semnificativa de a numi revolutie?!

Valeriu Stănescu:

@Emil Tarnaveanu

Domnule Emil Tarnaveanu,

          Am mai răspuns unui ins care a început prin a mă califica ”fudul” și a sfârșit prin a mă califica ”prostan fudul”. Între mine și el există diferență de educație, de caracter. Dv. nu m-ați evaluat, încă, prin astfel de calificative, de aceea consider că este civilizat să vă răspund.

1). Să începem cu întrebarea de la sfârșit: ”Sustii ca nu este o schimbare suficient de semnificativa de a numi revolutie?!

          Nu toți putem fi politologi competenți, dar măcar să gândim logic avem obligația. Am mai avut o dispută cu cineva pe această temă. Când i-am spus că din punctul meu de vedere în decembrie 1989 n-a fost o revoluție, preopinentul m-a întrebat: ”Cum, n-a fost o schimbare?” I-am răspuns: ”Înseamnă că pentru dv. a face o revoluție înseamnă a trage o bășină!” Omul m-a privit cu uimire și cu reproș: ”Hai, domnule profesor, să fim serioși!” ”Sunt foarte serios, domnule profesor E. B. Dv. sunteți, ca și mine, și profesor de logică. Știți foarte bine în ce constă eroarea numită ”definiție prea largă”. Când dv. spuneți că o revoluție este o schimbare, dv. spuneți, implicit, că a face o revoluție înseamnă a trage o bășină într-o cameră, căci prin flatulație se schimbă atmosfera în cameră”.

2). Dv., domnule Emil Tarnaveanu, n-ați făcut această greșeală, căci nu înțelegeți prin revoluție o schimbare, în general. Considerați că dovada revoluției o constituie trecerea de la Constituția RSR la Constituția României ”adoptata in sedinta Adunarii Constituante din 21 noiembrie 199!”.
Nu sunt convins că schimbarea textelor, în sine, constituie dovada peremptorie a revoluției. De exemplu, în actuala Constituție, capitalistă, scrie că România este stat unitar, independent și suveran. În realitate, România nu mai este a cetățenilor români, este o colonie, iar națiunea română nu mai are suveranitate: nu mai are controlul asupra monedei naționale, instituțiile de forță (Armata, serviciile secrete, Procuratura etc.) sunt sub control și comandă străină (de la Bruxelles, de la NATO, de la FMI etc.). În Constituția actuală scrie că resursele naturale aparțin statului român, în realitate s-au privatizat, în avantajul marelui capital străin. Pentru mine, aceste schimbări nu constituie revoluție.

Dar să facem abstracție de incongruența dintre Constituție și realitate și să comparăm cele două Constituții, cum ați propus. Dau un singur exemplu: în Constituția RSR era garantat dreptul concret la muncă, nu ca promisiune abstractă. În actuala Constituție este garantată proprietatea, dar nu și dreptul concret la muncă. Consecința: o minoritate, posesoarea marilor averi, este privilegiată prin constituție, în timp ce o majoritate este vitregită, prin plasarea sub spectrul șomajului. Asta nu este revoluție! O revoluție implică progresul social, mai-binele pentru cetățenii acelui stat, nu privilegii pentru o minoritate.

3). Presupun că între noi există o opoziție ideologică: eu sunt comunist, dv. sunteți, probabil, anticomunist. Propun să facem abstracție de opoziția ideologică ce există între noi și să-mi răspundeți la întrebările:
a). pe dv. nu vă doare situația în care au ajuns România și cetățenii ei? Pe mine mă doare.
b). Considerați că patriotismul este doar un ”slogan ceaușist”?
c). Considerați că între vechii liberali, care se conduceau după principiul ”prin noi înșine”, și mutanții-politic care-și zic azi ”liberali”, dar nu sunt decât niște marionete ale marelui capital străin, nu există nicio deosebire?
d). De ce aceia care spun că au fost ”revoluționari” în decembrie 1989 nu ridică nici măcar un deget în apărarea Țării-Mamă, hăcuită de 25 de ani încoace?
e). Cum explicați faptul că ”euromaidanele” sunt congruente cu ”indicațiile” din afară și nu cu interesul național?


Emil Tarnaveanu :

Multe cuvinte care nu spun nimic, doar informatii despre ego. 
Ma faci sa rad! Flatulație asta rau mirositoare ti se intampla des? Vezi de incalzire globala!
Aaaaa..NU a fost o revolutie, cum demonstrezi domn' profesor de logica o negatie? 
Spune ce a fost, in loc sa incerci sa "demonstrezi" ce nu a fost.”


Valeriu Stănescu:

@Emil Tarnaveanu

1). ”Multe cuvinte care nu spun nimic

Depinde de cel căruia i te adresezi. Dacă vorbești cu unul care vrea să audă ce-i place lui, nu ce vrei tu să-i spui, reproșul va fi acesta: ”Multe cuvinte care nu spun nimic”.

2). ”Ma faci sa rad! Flatulație asta rau mirositoare ti se intampla des? Vezi de incalzire globala!

Există oameni care în loc de contrargumente folosesc bășcălia.

3). ”Aaaaa..NU a fost o revolutie, cum demonstrezi domn' profesor de logica o negatie? 
Spune ce a fost, in loc sa incerci sa "demonstrezi" ce nu a fost.”

Creați sofisme. Sau, mai grav, paralogisme. Sofismele presupun o anumită competență în logică.
Eu am răspuns la întrebarea ”Sustii ca nu este o schimbare suficient de semnificativa de a numi revolutie?!” Am argumentat că, într-adevăr, ”nu este o schimbare suficient de semnificativa de a numi revolutie”. Dar... fiecare ”înțelege” ce poate.

Emil Tarnaveanu 

pfff...Valeriu, pe scurt: compara fosta constitutia RSR cu actuala constitutie e a Romaniei, adoptata in sedinta Adunarii Constituante din 21 noiembrie 199! Sustii ca nu este o schimbare suficient de semnificativa de a numi revolutie?! emoticon gasp

Valeriu Stănescu:

@Emil Tarnaveanu

1). Permiteți, vă rog, să vă prezint opiniile mele despre rostul unor discuții de acest fel:

a). O schimbare importantă care s-a produs în mentalitatea mea în trecerea de la vechiul la actualul regim este convingerea cu privire la valoarea pluralismului, inclusiv a polemicilor. Probabil că sunt naiv, visător, dar am început să cred că există alternativă la lupta sângeroasă.

b). Prin astfel de polemici aștept să ies îmbogățit culturalmente. Preopinentul îmi poate semnala greșeli în argumente, îmi poate semnala perspective noi.

c). Controversa nu trebuie să se situeze la nivelul înjurăturilor, al jignirilor. Și oligofrenii pot înjura, jigni. Doar unii oameni pot dialoga civilizat, oferind contraargumente, nu ofense.

d). Eu vă citesc atent mesajele și încerc să le înțeleg. Este un minim de respect pe care vi-l datorez, ca interlocutor. Dialogul surzilor ar fi o pierdere de timp pentru amândoi.


2). Revenind la dialogul nostru:

a). ”Chiar nu observi, ca iarasi nu spui nimic?!”

De ce nu încercați să mă înțelegeți? Mesajele dv. abundă în pufăieli și în emoticoane. Firește că fiecare dintre noi are și o componentă afectivă, dar în dialog mă aștept să funcționați rațional. Pentru mine este clar că opțiunea pentru comunism sau capitalism are și o puternică determinare afectivă. Dar eu nu-mi propun, aici, să vă demonstrez că trebuie să iubiți comunismul, tot așa cum ar fi absurd să încerc să-i demonstrez unei femei că trebuie să mă iubească. Eu vă propun doar să admiteți, logic, deducția concluziilor mele din premisele mele. Adică sper să admiteți validitatea gândirii mele. Firește, puteți respinge concluziile mele, chiar dacă gândirea mea este logic-corectă, respingându-mi premisele. De exemplu respingând conceptul meu de ”revoluție”.

b). ”Mai...tu ai introdus in discutie flatulatia ca si argument!”
Bineînțeles! Am zis că nu? Dar nu ați înțeles valoarea argumentativă a introducerii în discuție a ”flatulației”. Am șarjat, într-un mod justificat logic. Când cineva spune ”Revoluția este o schimbare”, eu îi spun: aceasta este o definiție prea largă, căci schimbare poate fi și transformarea apei în gheață, și îmbătrânirea omului, și stricarea aerului în cameră printr-o bășină.

c). ”Daca nu a fost Revolutie, de ce te agiti? Inseamna ca tot voi "conduceti"!”
Nuuu! N-a fost revoluție, dar a fost restaurație, adică revenirea la o formă de organizare politică, socială și economică veche, care mai fusese în istoria României, adică restaurația capitalismului. Prin urmare nu ”noi (comuniștii) conducem”.

d). ”Da, este sofism sa incerci sa demonstrez o negatie, dar de unde sa stie un "pof' de logica"?!  Penibil!

- Folosiți termenul ”sofism” fără a ști ce înseamnă. Sofism înseamnă un raționament eronat construit în mod intenționat. Dar dv. nu puteți ști, în eventualitatea că eu produc un raționament eronat, dacă l-am produs intenționat, pentru a vă induce în eroare (deci sofism), sau l-am produs neintenționat, adică în necunoștință. Intenția este interioră minții mele și nu puteți ști ce este în mintea mea. Prin urmarea nu eu sunt penibil.

- ”este sofism sa incerci sa demonstrez o negatie”.
Am scris în mesajul anterior că am răspuns la o întrebare a dv. Dar văd că ați rămas încremenit în această acuză.
De unde ați scos năzdrăvănia ”este sofism sa incerci sa demonstrez o negatie”?

Se poate demonstra o negație. De exemplu: am de demonstrat negația ”Emil Tarnaveanu nu este un om mort”. A demonstra această concluzie negativă înseamnă să construiesc un silogism valid cu ambele premise adevărate:

Niciun om mort nu are metabolism.
Emil Tarnaveanu are metabolism
Deci: Emil Tarnaveanu nu este un om mort.

Cunoscătorii vor recunoaște în silogismul meu modul valid CESARE (eae-figura a doua), având ambele premise adevărate. Deci am demostrat negația ”Emil Tarnaveanu nu este un om mort”. 

Emil Tarnaveanu:

Valeriu, eu sunt scump la vorba, dupa cum ai observat. Tu vorbesti mult, fara sa zici ceva. Si asta iti spun serios, fara rautate.

Valeriu Stănescu:

Ok, Boss. Mă așteptam la mai mult, dar... asta este. De unde nu este, nici Dumnezeu nu cere!
Capitalism fericit!


Emil Tarnaveanu :

Tu introduci mai multe teme de discutie, fara sa faci nici o afirmatie.
Despre demonstrarea negatiei, daca te pricepeai la logica, ai fii stiut ca singura metoda este prin reducerea la absurd, dar si atuncu intai demonstrezi o afirmatie care face absurd posibilitatea contrariului, si se poate aplica doar in cazul in care in prealabil demonstrezi ca exista doar doua posibilitati, si anuma sau da sau nu. Deci...
p.s. Ceea ce incerci tu sa faci se numeste "strawman".
Daca vrei sa discuti despre ceva, fa-o in mod direct si cu afirmatii si nu asteptand raspunsuri la intrebarile tale, de la interlocutor.

Valeriu Stănescu:

Domnule Emil Tarnaveanu,

Sunt convins că dv. aveți competențe care mie îmi lipsesc. De ce nu vreți să vă retrageți onorabil din polemica asta din domeniul logicii, căci este evident că nu aveți competențele necesare? Nu este nicio rușine în a spune ”nu știu”, ”nu sunt competent în acest domeniu”. Dacă aveți pe cineva bine pregătit în domeniul logicii, aduceți-l aci, pentru a verifica dacă eu spun trăsnăi sau nu.

Mai întâi, dovediți că, deși v-am explicat destul de clar, n-ați înțeles nimic. Sau nu citiți ce scriu.

În al doilea rând, continuați să scrieți argumente ilogice.  Amintesc, mai mult pentru eventualii cititori ai noștri, căci nu mai sper că dv. înțelegeți:
1). ”este sofism sa incerci sa demonstrez o negatie”
2). ”Despre demonstrarea negatiei, daca te pricepeai la logica, ai fii stiut ca singura metoda este prin reducerea la absurd, dar si atuncu intai demonstrezi o afirmatie care face absurd posibilitatea contrariului, si se poate aplica doar in cazul in care in prealabil demonstrezi ca exista doar doua posibilitati, si anuma sau da sau nu. Deci...”

Aceste două enunțuri sunt cotradictorii. În primul susțineți că demonstrarea unei negații este sofistică, iar în al doilea susțineți că există totuși o metodă, metoda (demostrației) prin reducere la absurd. Păi Dumnezeu să vă mai înțeleagă! Încălcați o lege fundamentală a logicii, legea noncontradicției, conform căreia este inadmisibil să enunțăm simultan, despre același obiect și sub același raport (=cu același înțeles) două însușiri incompatibile. Dv. spuneți despre ”negație” și că nu poate fi demonstrată logic (”este sofism sa incerci sa demonstrez o negatie”), și că poate fi demonstrată prin ”metoda reducerii la absurd”.

Din dialogul cu dv. am ieșit îmbogățit, am învățat următoarele lucruri:
1). e bine să mă exprim în probleme pentru care sunt competent;
2). e bine să mă retrag la timp, onorabil, din polemici din domenii în care nu sunt competent, pentru a nu fi ridicol.

Vă mulțumesc pentru învățăminte!

Dacă doriți să discutăm pe alte teme, vă stau la dispoziție. În problema asta, de logică, nu vă mai răspund.



Emil Tarnaveanu:

”Ce fudulie amestecata cu tupeu!
emoticon gasp
Auzu tu, prof de logica...habar nu ai, doar tupeu! emoticon grumpy


”Si studiazal si "Reductio ad absurdum", daca tot esti un autodidact cu pretentii!
emoticon pacman

Valeriu Stănescu:

”Domnule Emil Tarnaveanu,
- Am 66 de ani. V-am vorbit în mod civilizat, politicos. Nu mi-ați vorbit la fel. Probabil sunteți mult mai tânăr. E o problemă de educație.
- Spuneți neadevăruri. Vi le-am developat, dar vă încăpățânați să rămâneți cramponat de ele. Păcat.
- M-ați bombardat cu linkuri către pagini în limba engleză. Dv. nu înțelegeți în limba română, dar insinuați că ați înțeles în limba engleză. Eu nu știu limba engleză, dar am peste 100 de lucrări de logică, începând cu ”Organon”-ul lui Aristotel, părintele logicii, și până la lucrări de logică contemporană. Am lucrat cu toate aceste lucrări.
- Predau logica de 25 de ani. Am avut 3 elevi care au luat locul I la etapa județeană de logică și au venit cu note mai mari de 7 de la etapa națională. Pregătesc elevi la logică pentru examenul de bacalaureat. De exemplu, anul acesta am avut 5 eleve candidate, toate au promovat examenul, cea mai mică notă a fost 8,05, cea mai mare a fost 9,95. Lucrările au fost corectate în alt județ.

Ceea ce am scris eu aici este manifestare de fudulie, iar dv. ați manifestat modestie? Eu am dovedit incompetență, iar dv. competență? Să ne judece Dumnezeu și eventualii cititori de bună-credință!

Vă urez capitalism fericit!”


Valeriu Stănescu:

@Emil Tarnavanu:


Măi flăcău, chiar nu poți pricepe că nu sunt obligat să vorbesc cu tine, cât timp nu poți dovedi minim respect față de mine?

Există și anticomuniști deștepti, civilizați, precum Sfânta Treime, Liiceanu - Pleșu - Patapievici. Mai învățați și voi de la ei. Voi, aștia de pe aici, nu știți decât să înjurați, să jigniți?

Le-am reproșat unora din tabăra mea politico-ideologică faptul că vă înjură și vă jignesc. Încep să cred că asta meritați, că ei vă răspund așa cum le vorbiți.

Speranța mea că te vei simți și îmi vei vorbi așa cum îți vorbesc, civilizat, politicos, a fost iluzorie.

Hai, mergi cu Domnul, că te-am supraevaluat!


duminică, 26 iulie 2015

”Oricare ar fi cauzele, prezența unei armate străine pe teritoriul țării nu poate decît să mă îngrijoreze”

Prin mijlocirea domnului Traian Nistorescu, am descoperit un blog (?) interesant,  al doamnei Felicia Popa.

Primul lucru care mi-a atras atenția a fost declarația de pe frontispiciu:  ”Nu pot, nu vreau să fiu ca lumea”. Iată, mi-am zis, o doamnă care nu vrea să fie o ființă într-un cârd.

Apoi am fost curios să verific cum se ”pupă” declarația de intenție cu reflecțiile sale despre entuziasmul unor concetățeni la venirea trupelor americane pe meleagurile patriei noastre (aflasem câte ceva despre conținutul articolului din recomandarea făcută de domnul Traian Nistorescu).

Articolul are ca titlu: ”Maimuțe înfometate, venite la ospățul canibal”.

Extrag câteva idei:

Ce o fi fost în mintea lui John Fitzgerald Kennedy, cînd a spus că omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii?
Dacă vestitul prezident ar fi văzut astăzi reacţia românilor ieşiţi cu mic, cu mare să întîmpine Cavaleria americană, fie s-ar fi ruşinat de propriile cuvinte, fie ar fi fost îngrozit să vadă pe parcursul a sute de kilometri, maimuţe înfometate, venite la ospăţul canibal.”

Scăpaţi parcă de la Grădina zoologică, instalaţi de-a lungul şoselelor, pe garduri, pe clădiri, unii peste ceilalţi, au prezentat adevărate spectacole de pantomimă, au rîs, au fluierat, au făcut fotografii, au filmat, au ridicat mîinile în semn că s-au predat, au dansat, au aplaudat, au dat un spectacol demn de lumea a treia.”

Oricare ar fi însă cauzele, prezenţa unei armate străine pe teritoriul ţării, nu poate decît să mă îngrijoreze.”

De felul meu nu sunt un entuziast. Nu cred că m-aș fi manifestat exuberant nici când au venit tancurile sovietice, chiar dacă fluturau deasupra lor sloganul dreptății sociale. Cu atât mai puțin aș fi fost exuberant în situația în care tancurile americane au venit să ne elibereze de... libertate.

Mă declar în perfect acord cu doamna Felicia Popa, când spune:

Oricare ar fi însă cauzele, prezenţa unei armate străine pe teritoriul ţării, nu poate decît să mă îngrijoreze.”

Nu sunt de acord şi cu virgula dintre subiect şi predicat, pe care doamna a pus-o din neatenție, sunt convins. Pentru că nici eu ”nu pot, nu vreau să fiu ca lumea” p(r)ostacilor semi-analfabeți din blogosferă. Chiar dacă ei îi aplaudă frenetic pe ”eliberatorii” americani.

feliciapopa.eu

sâmbătă, 25 iulie 2015

Sunt foarte îngrijorat de unele efecte posibile ale acestei legi!

Este vorba de această lege.

Îl consideram un om cu mintea acasă pe Crin Antonescu.

Interpretările acestui domn, Andrei Muraru, pur și simplu mă sperie. Cum adică, o condamnare decisă în pseudo-procesul de la Târgoviște este dovada că Nicolae Ceaușescu a săvâșit genocid? Oameni buni, ne-am pierdut mințile? Dacă spun că Nicolae Ceaușescu a fost inițiatorul unor mari proiecte, foarte importante pentru țară, înseamnă că fac cultul lui Nicolae Ceaușescu? Dacă exprim niște merite ale lui Nicolae Ceaușescu, folosind chiar idei exprimate de un Președinte al SUA, de exemplu, înseamnă că fac cultul lui Nicolae Ceaușescu?

Până unde va merge anticomunismul acesta fanatic, în plin capitalism care ne decimează poporul? Am ajuns un popor fără țară. Tot ce ne rămăsese era libertatea de exprimare, de critică a tarelor sistemului în care suntem captivi. Mă tem că nu vom mai putea nici să lătrăm la Lună.

Doamne, ce ne vor face ăștia? Pentru mine nu este cel mai important să am doar pâine și ceva circ ”a la Măruță”, eu am o nevoia intensă de a mă exprima liber, desigur și responsabil, pentru că libertatea nu înseamnă să faci ce vrei, ci să alegi, în cunoștință de cauză, între bine și rău, dar asumându-ți responsabilitatea pentru alegerile tale.

În timpul Marii Păcăleli ne-ați promis libertate. Acum ne puneți scotch la gură și cătușe la mâini pentru ”infracțiunea” de a ne exprimarea liber?

Ne-ați promis Justiție independentă. Acum ne oferiți instruirea procurorilor și a judecătorilor în cadrul unui învățământ politic occidental? Cu ce sunteți mai buni decât cei care făceau instruirea la Moscova?

Doamne, tu ești ultima speranță! Nu-i lăsa să ne transforme în animale de grădină zoologică!

joi, 23 iulie 2015

PSD a fost adjudecat

          Ieri, 22 iulie 2015, a fost ședința Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat. Liviu Dragnea a fost ales președinte interimar al PSD.

          Anterior, Liviu Dragnea, în mod suspect, a beneficiat de aprecieri pozitive din partea ”opoziției” și a canalelor de presă aservite acesteia (de exemplu Realitatea.Tv). Nucleul ”opoziției” este așa-zisul ”PNL”, constituit prin corcirea mutanților-politic din PDL cu mutanții-politic din PNL. Calificativul ”Național”, din denumirea acestei monstruoase formațiuni politice, este o glumă proastă. Confiscarea denumirii de PNL este o întinare a liberalismului de tip ”prin noi înșine”. Trăsătura fundamentală a acestei formațiuni politice este aceea de a reacționa obedient la poruncile venite, prin interpuși, de la factorul de putere extern. Sprijinirea de către PNL a deciziei președintelui Iohannis de a nu promulga Codul Fiscal, deși PNL votase în Parlament acest cod, este o dovadă peremptorie a reacției despre care vorbeam. Morala: spune-mi cine te laudă, ca să-ți spun cine ești.

          În ședința Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat, menționată mai sus, senatorul Daniel Savu a spus: ”Binomul [SRI-DNA] a încercat să conducă România. Sistemul vrea capul lui Victor Ponta. Sistemul vrea să-şi supună partidele, complet nedemocratic. Nişte lideri de-ai noştri au fost chemaţi în pădure la Băneasa, i-au pus să candideze". Se referea la sediul SRI, care se află în pădurea Băneasa, iar în sală s-a înţeles că Dragnea ar fi fost pus de SRI şi DNA să candideze. Întrebat de jurnalişti ce a vrut să spună Daniel Savu, Liviu Dragnea a răspuns cu o glumiţă: ”Eu când eram mic mergeam la pădure, la fragi şi mure”.

          Liviu Dragnea are profilul ideal pentru a fi impus, de către cei care vor să controleze PSD-ul, ca lider al partidului. Potrivit propriilor lui declarații, el este ”prieten” cu toată lumea: și cu Victor Ponta, și cu Valeriu Zgonea, și cu Gabriel Oprea ș.a.m.d. O prietenie trans-partinică. Se aseamănă cu rechinul pesedist Viorel Hrebenciuc și prin capacitatea de a face calcule politice reci, de a face trocuri politice de tipul ”scopul scuză mijloacele”. Cu siguranță, Dragnea a populat sistemul pesedist cu lideri locali care constituie clone ale lui însuși. A primit o condamnare cu suspendare, care  nu este definitivă și care l-a făcut vulnerabil. Șansa lui este de a presta politic pentru cei care decid viitoarea sa situație juridică. Există, deja, dovezi clare că prestează. Imediat după ce a fost ales președinte interimar al PSD, el a făcut dovezile de fidelitate, scoțându-l de două ori în față pe Valeriu Zgonea, despre care a spus:  "Lângă mine este Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, un om care cred că trebuie valorizat la maxim de potenţial pe care îl are atât în ceea ce priveşte activitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi în relaţia cu partenerii noştri externi strategici şi relaţia cu ambasadele şi nu numai.” Zgonea este un exemplar de lichea politică pur-sânge. Cu oportunismul lui, cu verbiajul amețitor, poate fi la fel de ”eficient” și ca secretar în PCR, și ca pupincurist al americanilor, și ca propagandist filo-rus. Dragnea este un Valeriu Zgonea mai inteligent și cu ceva ingrediente diplomatice, prin urmare mai perfid.

          Victor Ponta a plecat din ședința Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat înainte de numărarea voturilor, pretextând că are o întâlnire. Cred că a vrut să evite o situație jenantă: el a declarat că o susține pe Rovana Plumb, dare era evident că va câștiga Dragnea.

          Merită discutată susținerea de către Ion Iliescu a lui Liviu Dragnea. Nu știu dacă era obligatorie declarația lui. Probabil că nu a putut rezista tentației ”de a se băga în seamă” (cu o expresie la modă) printr-un discurs și nu putea să nu spună, ca și ceilalți, pe cine susține. Orgoliul lui de Guru într-ale politicii nu-i permitea să declare c-o susține pe Rovana Plumb, despre care știa că va pierde. În opinia mea, Ion Iliescu a fost un gorbaciovist trădător care a jucat, în politica României de după Marea Păcăleală, rolul lui Trahanache. Titlul lui de glorie a fost acuza pe care cică i-ar fi adus-o Ceaușescu de deviație intelectualistă. Tot timpul a fost obsedat de imaginea lui de om deștept, cult, care le știe pe toate. Politic, a jucat un rol nefast: a început cu ”Stimați tovarăși” și a asistat, pasiv, la hăcuirea țării. Există o asemănare între el și Tsipras: amândoi au concentrat un mare număr de speranțe, pe care apoi le-au trădat. Unii mai cred, încă, în Ion Iliescu. De exemplu un cumnat al meu îmi spune că Iliescu a salvat integritatea teritorială a României. Fals. Iliescu a fost din punct de vedere politic un eunuc (precum Pierre Abélard) îndrăgostit de o fantasmă numită ”Revoluția română”. În timp ce el cânta dragostea lui pentru ”Revoluția română”, România era sfâșiată, nu precum Serbia, prin violență, ci prin mijloace perfide, aproape imperceptibile. Rezultatul e mai rău decât cel din Serbia: sârbii mai au un petic de țară a lor, România nu mai este a românilor. Mulțumim, tovarășe Ion Iliescu! Nu spun că dumneavoastră sunteți singurul vinovat, dar sunteți primul și ne-ați indus în eroare cu al dv. ”Stimați tovarăși”. Acum Ion Iliescu l-a sprijinit, tovărășește, pe Liviu Dragnea.

          S-a creat iluzia că președintele interimar al PSD nu are cine-știe ce puteri mari. Fals. Iată ce declară Dragnea că va avea de făcut: ”Acum se stabilesc niște oameni care să stabilească listele de candidați. Trebuie să pregătim sesiunea de toamnă cu grupurile parlamentare.” Cu alte cuvinte, el va fi omul care va împărți ciolanele. Oricare oportunist va veni să-i pupe papucul, pentru a obține un ciolan, dar el va trece pe liste numai pe cei care sunt ”corecți politic”.

          Va fi Liviu Dragnea viitorul președinte al PSD, ales de congresul partidului? Victor Ponta a spus despre Liviu Dragnea: ”Dacă va candida, va și câștiga”. Nu știu dacă Liviu Dragnea va obține firman de la Înalta Poartă. Este posibil ca, pentru a scăpa de condamnare, să presteze în folosul lui Valeriu Zgonea, care este în mod evident preferatul Marelui Licurici.

          Victor Ponta a anunțat că nu are de gând să candideze la Congresul din această toamnă pentru funcția de președinte al partidului. Unii spun că în curând el nu va mai fi nici premierul României. Ponta a făcut multe greșeli, dar nu pot să nu-i recunosc un merit: este singurul politician de la vârf care a avut curajul să spună un adevăr care, pentru ceilalți, era tabu: că asupra României se exercită mari presiuni din afară. Când i s-a reproșat că a sprijinit-o pe Kovesi, pentru a deveni șefă la DNA, el a vorbit despre insistențe ”ale partenerilor noștri americani și europeni”. Recent, în contextul controversei referitoare la Codul Fiscal, el a mai spus: ” Că alte țări or fi nemulțumite că Romania se dezvoltă, asta e problema lor, eu la România mă gândesc"; ”Poate că nu se dorește ca România să fie puternică economic, se dorește să fim așa... o colonie care cumpără bunuri produse de alții. Dar eu cred ca datoria și a mea, ca prim ministru, și a președintelui României este să apărăm România și nu să îi apărăm pe alții care pierd bani sau bussines-uri pentru că România se întărește".

          Alții spun că PSD merge către desființare. Mahării care conduc România nu pot avea un asemenea scop. Ei doresc doar o redimensionare a PSD. Și mai doresc să impună lideri prin care să controleze PSD-ul. PSD-ul va fi, în raport cu PNL-ul, ”aceeași Mărie, dar cu altă pălărie”. Și astfel imaginea falsă de multipartitism va fi salvată. Ca în ”țara democrației”, SUA. Celelalte partide (UNPR, UDMR) vor fi folosite pentru a crea ”majorități parlamentare” ad-hoc.

          În opinia mea, prin recentele schimbări, PSD-ul a fost, deja, adjudecat de către Marele Licurici.


          E nevoie de un adevărat partid de stânga

marți, 14 iulie 2015

Augustin Buzura - ”Mândria de a fi slugă”

          ”Nu știu alții cum sunt”, dar eu, dacă aș fi constrâns să aleg dintre o dictatură fățișă și o dictatură drapată cu sloganurile mincinoase ale pseudo-democrației, aș alege dictatura fățișă. Acolo mi-ar fi mai ușor să identific dușmanii și prietenii.

          Trăim într-o dictatură cosmetizată cu fardurile pseudo-democrației. Din 1989 încoace suntem șantajați: ”Vreți în UE? Dacă da, dați-ne nouă economia voastră!” ”Vreți în NATO? Dacă da, cedați-ne nouă conducerea instituțiilor de forță ale țării!” Și așa am ajuns un popor fără țară. Democrația este un termen vid: nu contează ce pun cetățenii în urne, contează ce vor Stăpânii!

         De-a lungul anilor post-decembriști, cozile de topor din politica ”românească” s-a străduit din răsputeri să combată un adevăr: ”Nu este adevărat că primim porunci din afară!” Dar adevărul devenea din ce în ce mai vizibil. Într-un timp se spunea în șoaptă: ”România este condusă din afară prin intermediul unor instituții de forță!” Acum, tot mai mulți oameni, prin tot mai multe canale de comunicare, spun acest adevăr cu voce tare: România este condusă de ștabii de la SRI și de la DNA. Ultima care a spus-o răspicat a fost Elena Udrea. Păcătoasă? Desigur, dar și gura păcătosului poate grăi adevărul.

          De la un timp, Stăpânii nu se mai ascund în spatele marionetelor, ci ne prezintă clar faptul că ei conduc. Recent, Victoria Nuland, reprezentanta Marelui Licurici, a spus că „În România, avem un parteneriat prin care pregătim procurorii să identifice, să investigheze şi să trimită în judecată cazurile de corupţie” și că pentru a limita „acţiunea forţelor anti-democratice”, SUA au un parteneriat cu Europa Centrală şi de Est. Desigur, Marele Licurici stabilește el însuși care sunt ”cazurile de corupție” și care sunt ”forțele democratice”, după care își asmute dulăii asupra celor care nu sunt ”corecți”. Cândva, politrucii erau instruiți în URSS. Acum ei sunt instruiți de către Marele Licurici. Atunci politrucii aveau un sentiment de putere știindu-l în spatele lor pe Tătucul Stalin. Acum politrucii au sentimentul puterii știind că în spatele lor se află Marele Licurici și bazele militare ale acestuia amplasate în România. Convingerea că ei nu pot fi trași la răspundere de către poporul român este echivalentă cu beția puterii.


          În perioadele acestea de confuzie, de manipulare, ori de dictat fățiș, se cuvine să ne căutăm reperele adevărate. Un astfel de reper este Augustin Buzura, care a publicat în revista ”Cultura” articolul ”Mândria de a fi slugă”.

          Am ales câteva idei, dar articolul ar trebui citit și recitit în întregime de către toți cei care nu vor să-și piardă mințile, devenind produse de serie ale industriei manipulării.

DNA este mai presus de lege
          ”Cred că în nicio ţară din lume nu se vorbeşte mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituţie şi tot ce ţine de justiţie, prin aceasta din urmă înţelegându-se doar D.N.A. Experienţa arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine şi de orice, doar D.N.A. nu plăteşte pentru greşeli şi nu dă nimănui socoteală.”
          ”Procurorii şi-au dovedit eficienţa în lupta politică. Alt stăpân, aceleaşi metode. Ei înclină balanţa în Parlament, în Guvernul României, în viaţa socială. Puterea lor destructivă este uriaşă. Ei îi pot da şi îi vor da preşedintelui nu numai „guvernul său“, ci şi ţara sa, adică, mai pe româneşte, moşia sa.”
          ”Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o cucoană care să te anunţe că eşti nelegitim.”

Adevărul și curajul, azi, aici
          ”Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susţinere au devenit frica, delaţiunea şi ignoranţa.”

Oare mai avem o țară a noastră?
          ”Oare mai avem o ţară a noastră? Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem?”
          ”Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Un mall cât hotarele ei, dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă.”
          ”Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“. Acum se bate cu degetul pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara.”

sâmbătă, 11 iulie 2015

”Dreptul de a huidui” – supapa prin care sistemul evită explozia

          Filozoful pătimaș, Gabriel Liiceanu, spunea la un moment dat că ”noi ne-am dobândit dreptul de a huidui”.

          ”Navigând” prin sfera Facebook am ajuns la pagina personală a lui ”Klaus Iohannis, persoană publică”. Comentariile din marginea articolelor sale pot fi clasificate în două categorii: unele îl umplu de scuipați pe Mister Ghinion, altele îl șterg, cu grijă, de scuipați.

          Cred că putem identifica, dincolo de aparențe, semnificații importante.

          În fond, discutăm despre dreptul de exprimare liberă. Deși sunt comunist, trebuie să recunosc faptul că sistemul capitalist actual are o atitudine mai inteligentă în problema dreptului la liberă exprimare decât sistemul socialist demolat în 1989.
          În regimul lui Ceaușescu dreptul la liberă exprimare era doar declarativ-propagandistic. În spațiul public toate mesajele erau filtrate, cenzurate. Erau promovate doar cele care se constituiau în lingușeli față de Ceaușescu, precum scrisoarea acestui MRU, din vremea în care era un UTC-ist de frunte al neamului. Toate mesajele critice erau suprimate. Inclusiv cele de pe buletinele de vot. Sistemul avea sub-ansambluri cu rol în domeniul filtrării mesajelor. O fostă profesoară a mea, membră în Marea Adunare Națională, spunea că în pauze apăreau indivizi care urmăreau prin camerele de luat vederi comportamentul participanților și cereau imperativ: ”Tovarășa, mai activă, mai activă!” Se refereau la implicarea în aplauze și ovații. Promovarea oficială a minciunii a dus, cum bine s-a observat, la duplicitate: în spațiul public oamenii îl elogiau pe Ceaușescu, dar în intimitatea lor îl înjurau pentru toate privațiunile la care erau constrânși. Când cineva avea curajul să se ia de piept cu sistemul, precum Constantin Pârvulescu, valurile create în opinia publică aveau dimensiunile unui tsunami. ”Auzi ce s-a întâmplat!!” În felul acesta s-au acumulat în popor mari tensiuni care au stat la originea exploziei din decembrie 1989.

          În sistemul capitalist ”managementul” dreptului la liberă exprimare este mult mai inteligent.            
          Naivii cred că acest drept chiar funcționează din plin, în mod real.
          În opinia mea, el nu funcționează pe deplin:
             a).  ”dreptul la liberă exprimare” este folosit ca o supapă, pentru depresurizare, pentru eliberarea tensiunilor acumulate în mase. Faptul că Mister Ghinion nu este deranjat de fenomenele de poliție politică existente în societatea capitalistă multilateral dezvoltată poate să deranjeze pe cutare cetățean. Dar acest cetățean poate să meargă la pagina Președintelui Ghinion și să-i tragă o înjurătură ”on line”, după care se simte răcorit. Faptul că Președintele Ghinion prestează cu sârg în serviciul Marelui Licurici, faptul că este insensibil față de rănirea gravă a unor cetățeni de către soldați beți ai Marelui Licurici și, dimpotrivă, faptul că este foarte preocupat de preluarea întregii puteri (”partidul meu”, ”guvernul meu”, ”nu pot lucra cu acest parlament”), toate acestea pot irita pe un cetățean, dar acesta poate merge la pagina ”Klaus Iohannis, persoană publică” și-i poate proiecta un scuipat virtual în interfața care amintește de un anumit fel de ofițer german. După care cetățeanul se simte răzbunat (”I-am plătit-o!”);
            b). ”dreptul la liberă exprimare” permite, totodată, celor din instituțiile care răspund de protejarea și conservarea sistemului să ia pulsul tensiunilor sociale, să identifice curentele de opinie și pe liderii acestor curente și, prin ”acoperiți” sau alte mijloace profesionale, să creeze confuzii, dezagregări, reorientări;
            c). cine crede că sistemul permite exercitarea ”dreptului la liberă exprimare” în mod deplin, nelimitat, este, eufemistic spus, naiv. În momentul în care un curent de opinie, un formator de opinie devin periculoși pentru sistem, sistemul intervine ferm, prin sub-ansamblurile sale specializate, pentru a stopa, îngrădi. Motive ”legale”, ”constituționale” se vor găsi: ”atac la securitatea statului”, ”lovitură de stat”, ”terorism” etc.


           În concluzie: puteți să vă răcoriți răstindu-vă la Lună ori la Soare, puteți să-l scuipați virtual pe Președintele Ghinion, dar să nu îndrăzniți să schimbați ceva esențial în structura sistemului-închisoare. Aveți circ și pâine. Ce, dracu’, mai vreți?! Nu vă obrăzniciți! Nemulțumitului i se ia darul! 

joi, 9 iulie 2015

Cum e la liceu în Franța


Ana-Maria Constantin
25 februarie 2015

Nu știu câți dintre voi ați văzut filmele Liceenii. Erau o frântură de educație comunistă care a dispărut acum 25 de ani. S-au dus regulamentele școlare dure, s-au dus uniformele obligatorii și profii exigenți. Eu încă am mai prins câțiva în anii ’90, în fața cărora nu știam că-mi mănânc unghiile, ba mai ziceam și-un „Tatăl nostru” de frică să nu mă scoată la tablă.
Azi, profesorii se plâng că elevii nu mai învață, că sunt mai bine îmbrăcați ca ei, că la școală se face parada modei, atunci când elevii catadicsesc să vină la școală. Dar nu vă spun mai multe, pentru că știți și voi cam cu ce se mănâncă școala românească, cu milioane de absențe și promovabilitate sub 50% la Bacalaureat de când s-au pus camere video care inhibă inspirația.
Nici să fii la catedră nu e mai bine, pentru că rezultatele dezastruoase le sunt imputate profesorilor. Dacă se chiulește, e vina lor, că nu știu să țină un curs care să-i atragă, care să le mențină interesul treaz, care să-i țină la școală și să nu-i trimită pe stradă sau prin baruri. Dacă nu se învață e tot vina lor, a profesorilor. Cei mai indulgenți recunosc că e și o problemă de conținut, că încă se predau în școală lucruri care nu au legătură cu realitatea, nefolositoare și mai mult decât atât sunt predate și fără a respecta principiile elementare ale pedagogiei. Iar profii vor spune, pe deplin justificat că-și fac treaba pentru cât îi plătește statul. Cei puțini, care fac mai mult, o fac din chemare, generozitate și din dragoste pentru copii.

Asta era situația când încă eram profesor în țară. 

Acum lucrez din nou în învățământ. Și pot să vă spun cum e învățământul de aici, un liceu general și tehnologic cotat al 4-lea în departament (din 18), al 6-lea pe regiune (din 53) și al 4-lea pe țară în specialitatea Hotelărie printre liceele publice de învățământ. E un liceu bun și 95 la sută iau Bacul fără să dea mită și fără să copieze. O să înțelegeți imediat de ce.

Pentru că un liceu care se respectă are o reputație. Reputație care se construiește în ani și cu mult efort. Reputația se face pe baza rezultatelor de mai sus, dar și prin absolvenții săi. Absolvenții de hotelărie trebuie să fie angajați ireproșabili în bucătării, în restaurante, în hoteluri. Pentru a ajunge la angajatul ireproșabil liceul nu se joacă cu regulile. Regulamentul este foarte dur și, dacă vă povesteam de Liceeni, nu o făceam întâmplător.
Toată lumea are uniformă. Uniforma este obligatorie. Obligatorie este și coafura fetelor, un coc micuț, ca și barba permanent rasă a băieților. Obligatorii sunt și pantofii negri cu toc de trei centimetri pentru fete. Balerinii nu sunt acceptați, cum nu sunt permise nici tocurile mai mari de trei centimetri. Cine nu se încadrează este exclus de la cursuri sau mai bine zis, trimis acasă să se schimbe. Dacă ai reușit să treci de prima selecție de la poartă, te poate trimite acasă orice profesor sau Consilierul Principal Educativ care răspunde de Viața Școlară. Și apoi, e problema ta dacă rămâi cu absențe nejustificate. O să regreți cu ocazia consiliilor clasei care se reunesc la fiecare sfârșit de semestru pentru a analiza situația școlară și disciplinară a tuturor elevilor. Acolo, în ședință, de față cu toți profesorii și directorii, absențele, excluderile, abaterile disciplinare sunt tocate mărunt. Dacă exagerezi, poți fi sigur că n-o să ai o diplomă pe care să scrie Liceul Hotelier. Ci o diplomă oarecare, fără prea multă valoare.

Să revenim la regulament.
Știți că, în România, se filmează orele cu telefonul mobil, că elevii se amuză între ei sau pe socoteala profesorului care, vrând-nevrând, e profesorul lor. Ei bine, aici e absolut imposibil. Telefoanele mobile nu sunt permise în incinta școlii (și nici în internat între anumite ore, cum e ora de studiu sau după stingere) și orice folosire a gadgeturilor mobile este sancționată simplu prin confiscare. Ulterior, aparatul ajunge la Directorul Adjunct care judecă singur dacă și când îl returnează proprietarului. Se poate ajunge la o lună, două, sau tot anul școlar. În funcție de gravitatea faptei.

La ore, dacă nu ești cuminte, profesorul nu se încurcă cu tine. Nu ai chef de oră, te poftește afară, dar nici asta nu e de bine, pentru că nu ai voie să părăsești liceul așa, când ai tu chef. Practic ești obligat să rămâi în școală, ți se notează excluderea, și o să lucrezi de unul singur la Viața Școlară. Ba, mai mult, o să mai primești și o pedeapsă ca să nu te mai amuzi în ore în loc să asculți lecția.

Pedepse se dau ușor. Se numesc „Rețineri”. O să faci teme, eseuri, pe diverse subiecte, în general legate de greșeala făcută. Dacă ai fost lipsit de respect, o să scrii câteva pagini despre respect și nevoia de respect. Dacă ai copiat, o să argumentezi cum dăunează copiatul disciplinei școlare…

Dacă excelezi în greșeli o să faci multe chestii practice. De exemplu, o să lucrezi pentru colectivitate la restaurantul unde mănâncă elevii, o să faci curat prin școală sau la spălătorie. Și vă spun sincer, nimic din toate astea nu e amuzant. Dar e meritat. Greșelile meritate sunt asumate. O reținere sau o excludere pleacă în plic la părinți care o retrimit semnată la școală. Ele rămân în dosarul elevului pentru posteritate.

Absențele sunt foarte bine supravegheate. Practic, sistemul îți poate arăta la orice oră cine nu e prezent la cursuri și din ce motiv. Motiv necunoscut înseamnă că echipa de la Viața Școlară pune mâna pe telefon și sună. Te sună pe tine, părinte sau tutore. Părinții pot vedea și ei de acasă dacă odrasla e la școală au ba. Dacă părintele e cu copilul acasă, sună la școală ca să-i anunțe absența și motivul. Totul e contabilizat.
Dacă ai lipsit, când apari la școală te prezinți cu carnetul personal pentru a justifica absența și a o reglementa informatic. Părinții semnează absențele elevilor minori, majorii pot să și le semneze singuri, în consecință de cauză.


Elevii și părinții au semnat contractul cu școala. Contractul e lege și toată lumea se supune. Democrația… e în altă parte.

Constantin Rotaru - Despre comunism şi capitalism


Avertisment!
Vizionarea acestor clipuri video este nerecomandată anti-comuniștilor fanatici, căci le pune sănătatea în pericol!

Anti-comuniștii fanatici, ca și comuniștii fanatici, nu ascultă opiniile adversarilor ideologici. Din cauza asta ei se otrăvesc cu propriul lor venin.

Fanatismul, în general, este o maladie.

miercuri, 8 iulie 2015

Statuia lui Ronald Reagan la Ploiești

          Președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a ridicat, prin fundația înființată de el, ”Mihai Viteazul”, o statuie reprezentându-l pe Ronald Reagan, fost președinte al SUA. Costul acestei statui se ridică la aproximativ 10.000 de euro. Unii spun că a fost amplasată nu departe de clădiri bombardate de americani.

          Mihai Viteazul și Ronald Reagan!

          Mă întreb: individul Mircea Cosma a avut în programul electoral ridicarea acestei statui pentru slujitorul Marelui Licurici? Dacă da, înseamnă că alegătorii lui vor avea, pe merit, posibilitatea să pupe postamentul statuii lui Reagan. Neapărat, în ”poziția ghiocelului”.

          Unde ești, Mihai Viteazul?

marți, 7 iulie 2015

Despre Moise Guran și tehnocrații de felul său


Comentariu la articolul ”Dilema bunicului și prostiile marxiste care ne otrăvesc azi tineretul”, al lui Moise Guran

          Am ajuns aci în urma unei invitații exprimate de domnul Nertan Sebastian, invitația de a citi articolul domnului Moise Guran și comentariile. Am citit.
          Înțeleg că ăsta este un blog (?), nu un forum. Dar faptul de a nu răspunde niciunui comentariu mi se pare impolitețe. De aceea, după cum constatați, nu mă adresez domnului Moise Guran, ci comentatorilor, care sunt și cititori.
          Eu nu urmăresc nici articolele, nici emisiunile lui Moise Guran. Întâmplător, zapând, am recepționat câteva cugetări ”geniale” ale domniei-sale. Nu trebuie să mănânci toată prăjitura pentru a-ți da seama că este alterată.

          În opinia mea:

- Moise Guran suferă de narcisism intelectualist. Priviți-l, în timpul emisiunii sale, cum își savurează sentințele!

- Moise Guran este, cred eu, sincer. Își recită, cu trăire sinceră, convigerile care se hrănesc din afectele sale, din prejudecățile sale, nu din îndoieli carteziene, metodice. Plătesc un euro pentru fiecare îndoială autentică pe care o identificați în articolele ori în emisiunile lui.

- Văd două posibilități: sau el chiar crede că economia pe care o trâmbițează este o știință precum matematica, obiectivă, universal-acceptată (situație în care este, el însuși prostul), sau ne crede pe noi proști, cum nu se ferește să ne sugereze.
          De exemplu, în legătură cu criza din Grecia, el se situează în tabăra celor care afirmă apodictic că bunilor cămătari trebuie să li se restituie banii. Dar eu mă întreb: nu cumva Cămătarii ăia sunt precum Dinu Patriciu, Videanu, Drăceanu ș.cl. de la noi, care s-au îmbogățit prin furt, speculă, exploatarea muncii altora? Mă întreb: de ce un antreprenor nu face averea uriașă fără munca salariaților? Mă întreb: nu cumva Marx avea dreptate că patronul își însușește plusvaloarea creată prin munca salariatului?  Iar domnul Moise Guran îmi spune: ”Ești un prost!” Pentru că asta îmi spune când scrie despre ”prostiile marxiste”.

          Firește că economia este o știință. Dar ea poate fi obiectivă mai mult în ipostaza de analiză a realității. În schimb ea este profund ”ideologică”, subiectivă, partinică prin interesele, opțiunile care stau la originea scopurilor. În consecință este o perfidă manipulare aceea care recomandă ”guverne de tehnocrați”, în sensul că acei tehnocrați sunt ”obiectivi”, ”neutri”, deasupra conflictului de interese. Priviți-l pe acest domn Moise Guran și veți constata cât de ”obiectiv” poate fi un ”tehnocrat”! Discursul său mustește de ideologie!
          În opinia mea, atunci când există conflicte de interese economice (și de cele mai multe ori există), sau se merge pe drumul care va duce, mai devreme ori mai târziu, la confruntare sângeroasă, sau sunt lăsate să se exprime toate părțile aflate în conflict și, în final, minoritatea trebuie să se supună majorității. Aceasta este esența democrației. Fără vrăjeli, fără sofisme de genul ”Ăla este bogat pentru că a muncit mai mult și mai bine”. Cel care se îmbogățește folosind munca salariaților este un exploatator, chiar și în situațiile în care exploatatul este mulțumit de exploatare (în sensul că are un salariu mulțumitor, precum un salariat la o bancă).

          În problema ”asistaților social” opinia mea este următoarea:
- în orice sistem social-economic au fost și vor exista și leneși.
- Dar lenea nu este o boală genetică, ci o consecință a unei educații necorespunzătoare. Este o nedreptate însă să insinuezi că toți cei care nu pot trăi din propria lor muncă sunt leneși. Și tot nedreptate este să-i consideri leneși pe cei care sunt victimele sistemului capitalist, cum sunt șomerii.

duminică, 5 iulie 2015

Mesajul meu către Prim-ministrul Victor Ponta

Am postat pe pagina personală de Facebook a lui Victor Ponta următorul mesaj:

          Domnule Prim-ministru,

          Vă urmăresc activitatea politică de mult timp. Au fost momente în care am scris despre dv. folosind cuvinte acide, au fost și momente în care mi-am exprimat speranța că vezi face o politică de alt fel, diferită de acea care a făcut din România o colonie și din poporul român un popor fără țară.

          Timp de 25 de ani, politicieni-marionete ne-au mințit că România se (auto)guvernează, dar au executat ”neabătut” ordinele primite prin canalele speciale. Abia după 25 de ani au început să se spună adevărurile fundamentale: România este colonie, suntem în ”hamul FMI-ului” (expresia a fost folosită, la televiziune, de însuși Traian Băsescu, omul care, prin obediența lui, a făcut cel mai mult rău României post-decembriste), un parlamentar pesedist spunea, la Antena 3, că România nu mai poate să ia decizii proprii, căci, îndatorată fiind față de FMI, ”se află cu spatele la zid”.

          Mama dv. spunea, la televiziune, că vă iubiți patria. În mod normal, mamele își cunosc bine copiii. Din nefericire, trăim într-o epocă marcată de o profundă criză a valorilor. Și Băsescu,  și Monica Macovei, și MRU - toți cei care sapă la temelia României spun că servesc patria. Eu cred că, deși vechi, dar nu și învechite, îndemnul lui Simion Bărnuțiu, ”Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți”, și aprecierea lui Tudor Vladimirescu, ”Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”, ne-ar putea servi drepte repere în această epocă marcată de criza valorilor.

          Domnule Prim-ministru, este evident pentru orice om căruia nu i-a fost spălat creierul că se lucrează metodic pentru redimensionarea PSD-ului și, în general, pentru spargerea partidelor în cioburi, astfel încât niciunul să nu mai poată, prin el însuși, să-și asume decizii de importanță națională. Probabil că factorii de putere din culise vor ca în România să existe doar două partide care contează cu adevărat, partidele de felul UNPR sau UDMR fiind folosite ca balast care va fi adăugat pe un platan sau altul, pentru a înclina balanța voturilor din Parlament conform intereselor Regizorului. Pentru PSD este o perioadă grea, dar această perioadă poate fi și o perioadă de purgație, de curățire de șobolani, de oportuniști, de felul acestui Valeriu Zgonea.

          Dumneavoastră puteți alege să rămâneți în istoria acestui popor alături de oameni precum Băsescu, Iohannis, Boc, Macovei, MRU, sau să rămâneți ca omul care a ridicat drapelul demnității naționale, din noroiul în care a fost aruncat. Oamenii de felul meu - și nu suntem puțini! - nu vă cer să aveți un comportament irațional. Nu vă cerem să vă luați de piept cu Scaraoschi! Vă cerem doar să vă conectați la ”norod”, dv. personal și partidul pe care încă îl conduceți, și să folosiți, cu înțelepciune, regulile jocului pentru a apăra interesele acestui norod. De exemplu, în momentul în care Barroso v-a dat cele „11 porunci” ar fi trebuit să spuneți: ”Cu respect vă spun, domnule Barroso, voi merge în țară, voi discuta cu cetățenii și cu cei mandatați să conducă țara și vom face tot ce este posibil ca să ieșim în întâmpinarea cerințelor dv. Dar eu nu sunt dictatorul României”.

          Vă doresc un loc demn în istoria României și a națiunii române!

vineri, 3 iulie 2015

”A trăi prin altul” sau ”De la 'Cool Hand Luke' la grecii lui Tsipras”

          1). ”Cool Hand Luke (Luke, mână rece)” este titlul unui film din 1967, cu Paul Newman în rolul principal. Filmul poate fi analizat din multiple perspective. Pe mine mă interesează o perspectivă care mi-a fost sugerată de o replică a personajului principal: ”Stop feeding off me!” (care ar putea fi tradusă astfel: ”Nu vă mai hrăniți din mine!” sau ”Nu mai trăiți prin mine!”).

          Personajul lui Paul Newman, Luke, este un însetat de libertate. Deținut fiind, prin nonconformismul în raport cu regulile-chingi, prin perseverența lui, el câștigă simpatia pușcăriașilor și chiar a unor gardieni. De exemplu, în confruntarea cu liderul informal al deținuților, Dragline, mult mai puternic, Luke refuză să abandoneze lupta, se ridică după fiecare lovitură care îl doboară la pământ, spunându-i lui Dragline că va continua lupta până când va fi omorât în bătaie. Cel care va abandona lupta va fi... Dragline, învins de încăpățânarea lui Luke, încăpățânare prin care, însă, Luke îi devine simpatic. Luke evadează de două ori, dar este readus de fiecare dată în închisoare. Totuși deținuții percep evadările sale ca victorii împotriva sistemului constrângător. Intuitiv, Luke știe să obțină victorie nu doar opunându-se constrângerii, ci și acționând în sensul ei până când aceasta se întoarce împotriva constrângătorilor. Într-o anumită scenă, gardienii le cer deținuților să lucreze mai repede la amenajarea unui drum. Luke spune: ”Vor viteză? Să le dăm viteză!” Deținuții încep să lucreze într-un asemenea ritm, încât gardienii sunt constrânși să renunțe la tabieturile lor de paznici, fiind nevoiți aproape să alerge după deținuții care lucrau.
          Până la apariția lui Luke, pușcăriașii sunt niște blazați, niște oameni învinși de sistem, oameni care au renunțat la orice formă de luptă cu sistemul. Luke, prin perseverența în lupta cu sistemul constrângător, îi înviorează, ei ajung să trăiască victoriile relative ale lui Luke ca fiind propriile lor victorii. Într-un sens metaforic, ei ”se hrănesc din Luke”, ”trăiesc prin Luke”.
          După  a doua evadare, gardienii îl supun pe Luke unor persecuții sporite. Epuizat de corvezi și de bătăi, Luke ajunge să-i implore pe gardieni ca să-l ierte. Aceștia îl cred sincer și-l iartă. Dar, prin ipostaza lui de om învins de sistem, Luke pierde stima deținuților. În realitate, Luke doar simulează supunerea și evadează din nou. În finalul filmului, în locul reîncarcerării el preferă moartea, dar, post-mortem, redevine eroul deținuților, care se hrănesc cu povestea lui.

          2). Această dramă cinematografică poate fi folosită ca paradigmă, ca model pentru analiza și interpretarea unor evenimente recente din România și din Uniunea Europeană.
              Pentru oamenii în mintea cărora mai pâlpâie discernământul, Uniunea Europeană este o pușcărie în care sunt ținute captive popoarele respective. Directorul Închisorii este Marele Capital Financiar. Gardianul șef este Marele Licurici, dotat cu o armă numită NATO. Deținuții sunt oameni resemnați. Există și torționari, ale căror nume deținuții nu îndrăznesc nici să le pronunțe, în șoaptele lor: ”Uite, ăla manipulează banii noștri!” ”Cel de lângă el prestează cu ochii și cu urechile”. ”Baschetbalistul acela face liste cu vinovății reale ori imaginare ale deținuților, pe care le dă Directorului Închisorii”. ”Deținutul acela cu ochelari ne toarnă în cap că închisoarea asta e cea mai bună dintre lumile posibile”. ”Iar ăla cu crucea pe piept ne îndeamnă să răbdăm, că fericirea noastră va fi în Cer”. Singurul nume pe care deținuții îndrăznesc să-l pronunțe, înjurând strașnic, este numele fostului torționar șef, Bășinescu, ieșit din sistem. Postul este, deocamdată, neocupat.
          Deodată izbucnește un zvon: cică un anume Tsipras, împreună cu o parte dintre grecii lui, s-au răsculat împotriva sistemului din închisoare. Ei cer un trai omenesc pentru deținuți, amenințând că, dacă revendicarea nu le va fi îndeplinită, vor evada din pușcărie. Evenimentul are un efect de șoc electric asupra deținuților, îi trezește din amorțeală. Tsipras devine eroul lor (”Ăsta are sânge în instalație!”), ei se hrănesc cu energia lui, trăiesc prin el. Directorul Închisorii este îngrijorat de posibila amploare pe care ar putea s-o aibă răzvrătirea. Dă ordin gardienilor și torționarilor să-l dicrediteze pe Tsipras, spunându-se că este un trădător care vrea răul deținuților. Dar arma secretă pe care o folosește este tergiversarea. El știe că o parte considerabilă dintre deținuți o constituie bătrânii și suferinzii pentru care viitorul nu se mai măsoară în ani, ci în zile și în ore. Pentru ei scopul propus de Tsipras (demnitate, libertate, prosperitate) constituie o țintă prea îndepărtată. În momentul în care Directorul Închisorii le transmite că fiecare dintre ei va primi câte două felii de pâine, acești nefericiți se strâng în apropierea lui Tsipras și al susținătorilor lui și strigă din rărunchi: ”Huoo!”, ”Trădătorule, vrei să ne nenorocești!”. Descurajați, Tsipras și ai lui se prăbușesc sub loviturile de bastoane ale gardienilor. Cel care fusese eroul lor devine, brusc, ținta scuipatului: ”Un impotent, dă-l dracului!” ”A jucat la cacialma, dă-l în mă-sa!”.

În închisoare s-a reinstaurat ordinea:
- ”Șefu', pot să beau o gură de apă?”. 
- ”Bea!”
- ”Șefu', am voie să fac pipi?”
- ”Fă!”
- ”Șefu', am voie să respir?”
- ”Respiră, mă!”