marți, 14 iulie 2015

Augustin Buzura - ”Mândria de a fi slugă”

          ”Nu știu alții cum sunt”, dar eu, dacă aș fi constrâns să aleg dintre o dictatură fățișă și o dictatură drapată cu sloganurile mincinoase ale pseudo-democrației, aș alege dictatura fățișă. Acolo mi-ar fi mai ușor să identific dușmanii și prietenii.

          Trăim într-o dictatură cosmetizată cu fardurile pseudo-democrației. Din 1989 încoace suntem șantajați: ”Vreți în UE? Dacă da, dați-ne nouă economia voastră!” ”Vreți în NATO? Dacă da, cedați-ne nouă conducerea instituțiilor de forță ale țării!” Și așa am ajuns un popor fără țară. Democrația este un termen vid: nu contează ce pun cetățenii în urne, contează ce vor Stăpânii!

         De-a lungul anilor post-decembriști, cozile de topor din politica ”românească” s-au străduit din răsputeri să combată un adevăr: ”Nu este adevărat că primim porunci din afară!” Dar adevărul devenea din ce în ce mai vizibil. Într-un timp se spunea în șoaptă: ”România este condusă din afară prin intermediul unor instituții de forță!” Acum, tot mai mulți oameni, prin tot mai multe canale de comunicare, spun acest adevăr cu voce tare: România este condusă de ștabii de la SRI și de la DNA. Ultima care a spus-o răspicat a fost Elena Udrea. Păcătoasă? Desigur, dar și gura păcătosului poate grăi adevărul.

          De la un timp, Stăpânii nu se mai ascund în spatele marionetelor, ci ne prezintă clar faptul că ei conduc. Recent, Victoria Nuland, reprezentanta Marelui Licurici, a spus că „În România, avem un parteneriat prin care pregătim procurorii să identifice, să investigheze şi să trimită în judecată cazurile de corupţie” și că pentru a limita „acţiunea forţelor anti-democratice”, SUA au un parteneriat cu Europa Centrală şi de Est. Desigur, Marele Licurici stabilește el însuși care sunt ”cazurile de corupție” și care sunt ”forțele democratice”, după care își asmute dulăii asupra celor care nu sunt ”corecți”. Cândva, politrucii erau instruiți în URSS. Acum ei sunt instruiți de către Marele Licurici. Atunci politrucii aveau un sentiment de putere știindu-l în spatele lor pe Tătucul Stalin. Acum politrucii au sentimentul puterii știind că în spatele lor se află Marele Licurici și bazele militare ale acestuia amplasate în România. Convingerea că ei nu pot fi trași la răspundere de către poporul român este echivalentă cu beția puterii.


          În perioadele acestea de confuzie, de manipulare, ori de dictat fățiș, se cuvine să ne căutăm reperele adevărate. Un astfel de reper este Augustin Buzura, care a publicat în revista ”Cultura” articolul ”Mândria de a fi slugă”.

          Am ales câteva idei, dar articolul ar trebui citit și recitit în întregime de către toți cei care nu vor să-și piardă mințile, devenind produse de serie ale industriei manipulării.

DNA este mai presus de lege
          ”Cred că în nicio ţară din lume nu se vorbeşte mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituţie şi tot ce ţine de justiţie, prin aceasta din urmă înţelegându-se doar D.N.A. Experienţa arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine şi de orice, doar D.N.A. nu plăteşte pentru greşeli şi nu dă nimănui socoteală.”
          ”Procurorii şi-au dovedit eficienţa în lupta politică. Alt stăpân, aceleaşi metode. Ei înclină balanţa în Parlament, în Guvernul României, în viaţa socială. Puterea lor destructivă este uriaşă. Ei îi pot da şi îi vor da preşedintelui nu numai „guvernul său“, ci şi ţara sa, adică, mai pe româneşte, moşia sa.”
          ”Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o cucoană care să te anunţe că eşti nelegitim.”

Adevărul și curajul, azi, aici
          ”Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susţinere au devenit frica, delaţiunea şi ignoranţa.”

Oare mai avem o țară a noastră?
          ”Oare mai avem o ţară a noastră? Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem?”
          ”Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Un mall cât hotarele ei, dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă.”
          ”Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“. Acum se bate cu degetul pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara.”

15 comentarii:

  1. În general, sunt de acord cu afirmațiile din articol. Totuși, nu cred că "voturile se se numără în altă parte". Eu cred că s-a ajuns la situația în care cei mai mulți cetățeni ai țării noastre au devenit, cum spuneți, "produse ale industriei manipulării". Atît de mult se deformează realitatea din trecut și din prezent, încît populația s-a obișnuit cu această realitate deformată. Ca urmare, nu este nevoie ca voturile să se numere în altă parte, căci ele sunt așa cum trebuie. De altfel, nici nu mai există alternativă. Nu ați observat că toate partidele importante, toți politicienii, sunt, din punctul de vedere al substanței acestui articol, la fel? Atunci, pe cine să alegi? Căci alții, puțini, au șanse neglijabile în actua conjunctură.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1). ”Totuși, nu cred că "voturile se se numără în altă parte".

      Ați receptat ad litteram. Augustin Buzura este scriitor. Eu am exprimat ideea altfel: ”Democrația este un termen vid: nu contează ce pun cetățenii în urne, contează ce vor Stăpânii!”

      2). ”De altfel, nici nu mai există alternativă. Nu ați observat că toate partidele importante, toți politicienii, sunt, din punctul de vedere al substanței acestui articol, la fel? Atunci, pe cine să alegi? Căci alții, puțini, au șanse neglijabile în actua conjunctură.”

      Ăsta este un trist adevăr. Sistemul este astfel construit, inclusiv sub aspectul legislației, încât nu permite alternativa, nu permite constituirea unor formațiuni politice care să ofere această alternativă. Poezia aia, a lui Ion Rațiu, cum că și-ar da și ultima picătură de sânge pentru a face posibilă exprimarea celui care are opinii diferite de ale lui, este doar demagogie.

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. KWJ se autodefinește, mai repede decât credeam, drept ANTIROMÂNUL PERFECT. Restul nu mai are nicio importanță/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Opoziția gravă nu este de natură etnică, deși nu exclud că unii germani ne antipatizează și acum pentru că am întors armele contra Germaniei hitleriste. Opoziția gravă este de natură social-economică și politică. Este evident că Iohannis acționează în sensul unor interese ale unor forțe externe (marele capital industrial-militar și bancar).

      Ștergere
  4. Augustin Buzura… Scriitor provenit dintr-un medic psihiatru. S-a remarcat, dintru începuturi, ca prozator criticist, moralist şi inadaptat social, cu un profil intelectual contrastant şi controversat politic, labil doctrinar, de-a lungul întregii sale vieţi. Remarcabil prin stilistica deosebită şi profunzimea epică a scriiturii, a intrigilor create pe subiecte şi personaje supuse reflexului său psihanalitic nativ. Apreciat ca fiind continuator al problematicii intelectuale dramatice în literatura română, problematică între ai cărei autori de referinţă îl regăsim pe un Camil Petrescu, Mircea Eliade sau Mihail Sebastian. În anii 1980, Augustin Buzura a solicitat să emigreze în Occident şi autorităţile RSR i-au respectat dorinţa. A revenit în timpul evenimentelor din decembrie 1989, ca apropiat ştiut al complotistului Ion Iliescu şi grupării acestuia. A fost numit la conducerea Fundaţiei Culturale Române şi, ulterior, la conducerea Institutului Cultural Român, devenind una dintre eminenţele cenuşii ale regimului post-decembrist, practic, un agent de influenţă politică al acestuia în lumea culturală, deşi cu o aparentă discreţie personală în viaţa publică. Pînă cînd a (re)trăit o nouă revelaţie a lucidităţii absolute, şi a (re)văzut idei: adevărul şi rădăcinile erorii. Temele sale favorite. Temele propriei sale drame intelectuale, ale propriei sale vieţi! Atunci s-a (re)întors, spăşit şi irevocabil, la masa de scris şi la Patrie. Tîrziu, domnule Buzura, prea tîrziu. Masa de scris este doar una dintre „Feţele tăcerii”, iar ea, Patria... a ajuns la finalul istoriei sale (apud Octavian Paler).

    (Revin mîne seară cu o completară utilă).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1). ”În anii 1980, Augustin Buzura a solicitat să emigreze în Occident şi autorităţile RSR i-au respectat dorinţa. A revenit în timpul evenimentelor din decembrie 1989, ca apropiat ştiut al complotistului Ion Iliescu şi grupării acestuia.”

      Interesant, n-am știut.

      2). ”Atunci s-a (re)întors, spăşit şi irevocabil, la masa de scris şi la Patrie. Tîrziu, domnule Buzura, prea tîrziu.”

      Mai bine târziu, decât niciodată. Nu trebuie să dăm în cap cuiva care, la un moment dat, are aceleași valori, aceleași obiective cu ale noastre, pe motiv că a făcut greșeli în trecut. Cred că atitudinea rațională ar fi aceea de solidarizare temporară, ”punctuală”, pe obiective concrete, cu oricine are aceleași obiective cu ale noastre. Dezbinarea servește dușmanilor. În prezent, există foarte puțini intelectuali ”de rasă” care sunt activi în problemele majore ale țării. Eu, de exemplu, nu sunt încântat de încărcătura religioasă a discursului lui Dan Puric, dar mă simt solidar cu el sub aspectul patriotismului.

      Ștergere
  5. Citez:
    „Înainte de Revoluţie, mă mai iluzionam că sînt util. Iar cînd un înalt personaj mi-a înmînat paşaportul şi m-a sfătuit să nu mă întorc în ţară, căci oricum voi fi oprit la frontieră, ajuns în Munchen, am căutat nişte reţele care m-ar fi ajutat să intru clandestin. Alţii îşi riscau viaţa să fugă, eu mi-aş fi riscat-o să mă întorc (în cazul acesta, la ce dracu’ ai mai plecat? – n.m.). Nu mi-aş fi putut imagina vreodată că în România se va ajunge ca oamenii să fie pur şi simplu fugăriţi din ţară! În nopţile cînd soarta Revoluţiei era departe de a fi decisă, mi-aş fi dat chiar şi viaţa numai să se schimbe ceva. Astăzi, cînd privesc în urmă, şi cînd văd turma de troglodiţi care ne decid viitorul, mă apucă groaza. Ca să nu mai vorbesc că de dragul unor voturi, au mai rămas deocamdată nevîndute "partenerilor de coaliţie” doar imnul ţării şi Ziua Naţională. Căci şmecherii din Balcani au fost umiliţi de alţii, mult mai şmecheri decît ei, care nu cumpără voturi, ci capitole esenţiale din istorie şi din Constituţie. Iar lumea culturală şi politică tace şi se face că nu vede. Nu a văzut cînd au fost rănite mortal şcoala, cultura, ştiinţa, sănătatea. Nu a apărat idei, ci mai ales stăpîni. Cei ce cultivă spiritul naţional, respectul pentru propria noastră istorie, pentru valorile noastre, au ajuns ţinta unor campanii murdare. Într-o lume liberă sîntem, din nefericire, mai izolaţi ca oricînd. Un fel de soldaţi japonezi care n-au aflat că s-a sfîrşit războiul şi apără nişte insule pe care nu le mai atacă nimeni. Dacă ne-am face datoria pînă la capăt şi am încerca să oprim cumva degradarea, am descoperi că aceasta nu este o vreme pentru scris, ci una pentru baricade. Din păcate, nu cred că s-ar găsi suficienţi oameni care să urce pe ele. Oamenii nu au învăţat să spună nu, şi-au delegat responsabilitatea şi libertatea unor impostori. Simbolic, condamnatul la spînzurătoare băştinaş nu se întrebă de ce i s-a dat o asemenea sentinţă, ci dacă trebuie să aducă funia şi săpunul de acasă” („Feţele tăcerii” este o mărturie că nu toţi am fost laşi sau ticăloşi” – Augustin Buzura, interviu acordat Anei Maria Vulpescu, „Jurnalul Naţional”, 13 martie 2011. Online la adresa http://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/fetele-tacerii-este-o-marturie-ca-nu-toti-am-fost-lasi-sau-ticalosi-571551.html).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am găsit, în acest citat, nicio idee cu care să nu fiu de cord.
      ”Alţii îşi riscau viaţa să fugă, eu mi-aş fi riscat-o să mă întorc (în cazul acesta, la ce dracu’ ai mai plecat? – n.m.).”

      Iar sunteți nedrept. Omul o fi crezut că acolo este raiul. Când a văzut că nu este raiul, i s-a făcut dor de țară. Acolo era un ilustru necunoscut, aici era scriitorul Augustin Buzura.

      Ștergere
  6. Precum se vede şi din aceste mărturisiri, academicianul A. Buzura (făcut de Iliescu în 1992) face parte din acea specie de opozanţi ai regimului socialist, să nu spun de vaşnici luptători anticomunişti, care, mai repede sau mai tîrziu, au ajuns să realizeze ce consecinţe catastrofale, de proporţii apocaliptice, a avut pentru ţară lupta lor. Să îi cred eu că suferă acum şocul realităţii paralizante, drama lucidităţii absolute, cum o numeam mai sus, a tipologiei intelectuale de inspiraţie petresciană, că îşi fac grave imputaţii de conştiinţă, că îşi pun cenuşa istoriei în cap, ba chiar că şi-o toarnă pe gît în piaţa publică? Mărturisesc că mă revoltă în aşa măsură soiul ăsta de „revelaţie intelectuală” tardivă şi mărturisită, pe cît de zadarnică pe atît de ipocrită, încît dacă nu aş avea sentimentul că ne aflăm în faţa unei simptomatologii psihiatrice, cu greu m-aş abţine să nu îi iau la palme pe ticăloşii ăştia! Ei sînt nemulţumiţi? Ei se revoltă în faţa crudei realităţi a epocii? Ei, autorii ei?! Eu zic că, dacă mai au un dram de demnitate umană şi dacă chiar trăiesc o dramă personală a revelaţiei intelectuale lucide despre adevărul dramei naţionale pe care o trăim cu toţii din cauza lor, atunci le rămîne un singur lucru onorabil şi oarecum reabilitant de făcut: să urmeze calea judecătorului militar Gică Popa, tragicul personaj care a anchesat prin hotărîrea sa la complotul condamnării la moarte a lui Ceauşescu şi a Patriei deopotrivă şi care, avînd după numai cîteva săptămîni (nu după 20 de ani ca Buzura!) fatala revelaţie a lucidităţii absolute, şi-a tras un glonţ de pistol în intelectul chinuit de remuşcări, lăsînd posterităţii, pentru istorie, un bileţel mai lămuritor şi mai dramatic decît o mie de frămîntări intelectuale – „Dumnezeule, ce am putut să fac?”.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că nu vedeți nuanțele. Cînd văd un Liiceanu, un Nicolae Manolescu, un Dan Grigore că se plâng de nu știu care nedreptăți ale acestui sistem pentru instaurarea căruia au luptat, și eu simt nevoia de a-i pălmui.

      Dar Augustin Buzura nu cred că este de teapa ăstora.

      A criticat vechiul regim? Critica obiectivă este un act de terapie. Cei care ne vânează pe noi, pentru că suntem critici ai acestui sistem alienant și nedrept, nu pricep că noi facem, prin criticile noastre, și un bine acestui sistem, contribuind la reformarea lui. Alternativa ar fi acumularea unor tensiuni sociale uriașe, care ar determina explozia sistemului.

      Ștergere
  7. "Mai bine mai tîrziu decît niciodată. (...) Cred că atitudinea raţională ar fi aceea de solidarizare temporară, "punctuală", pe obiective concrete, cu oricine are aceleaşi obiective cu ale noastre". Sînt de acord cu dvs. Împărtăşesc şi eu acest punct de vedere, în principal, din raţiuni tactice politice, de care aminteam ceva şi în discuţia recentă despre China. Totuşi, aş prefera să nu fim foarte îngăduitori cu impietatea celor care vin să plîngă la mormîntul Patriei ucise şi din vina lor. Lăsînd la o parte că este o greşeală sinucigaşă să te laşi impresionat de lacrimile crocodilului. Pe de altă parte, poate că A. Buzura, şi alţii oameni de valoarea intelectuală a domniei sale, regretă sincer propriile decizii politice din trecut şi situaţia în care s-a ajuns astăzi. E prea tîrziu, repet. Răul ireversibil a fost făcut. Eu nu mă pot solidariza cu ei. Cînd sutele de mii de declasaţi, iresponsabili sau inconştienţi dănţuiau pe străzi şi îi adulau pe trădătorii Patriei, pe cotropitorii şi ucigaşii ei şi îi demolau cetăţile, şi îi profanau istoria ei, rămăşiţele ei, şi cadavrele conducătorilor ei, şi pe cele ale constructorilor, învăţătorilor şi apărătorilor ei, eu şi atîţia alţii ca mine plîngeam la propriu şi în altarul răstingnit şi pîngărit al propriilor mele credinţe şi idealuri umane. Plîngeam şi nu înţelegeam DE CE, CU CE AM GREŞIT NOI că ne-am făcut o datorie de onoare să ne construim şi să ne apărăm Patria pînă la capăt? Iar ei dănţuiau pe Golgota ei, la supliciul ei... Mulţi dănţuie încă şi astăzi. Cîţiva dintre ei vin acum, spăşiţi sau prefăcuţi, să ne consoloseze, să ne bată pe umăr a solidarizare în suferinţă şi să ne spună "da, aţi avut dreptate. E cumplit ce se întîmplă". Iar noi, ce să facem? Să "pupăm Piaţa Independenţii" cu ei? Cu ce rost? Să ce? Ce să mai, la ora asta? Facă fiecare ce vrea. Patria, subliniez, Patria nu mai există. Ne-a rămas o păşune cu un nume de ţară, pe care ne pierdem timpul cu toţii vieţuind liberi, înconjuraţi de paznicii noştri lupi şi stăpînii noştri hienele. "Eu nu (mai) cred nici în Iehova", domnule profesor.

    RăspundețiȘtergere
  8. "Eu, de exemplu, nu sînt încîntat de încărcătura religioasă a discursului lui Dan Puric, dar mă simt solidar cu el sub aspectul patriotismului". Pe mine nu mă deranjează perspectiva religioasă a oricărui discurs tematic, ca parte a înţelepciunii şi spiritualităţii umane. Şi, nu neg profunzimea filosofică a discursului lui Dan Puric, dar nu uit nici un moment că personajul acesta este un actor! El îndeplineşte un rol, o misiune. Dan Puric este un mercenar al spiritului, un pescuitor în ape tulburi năimit. Ar fi un inegalabil secretar cu propaganda al CC al oricărui partid politic. Inclusiv, sau mai cu talent, al Legiunii... În zilele noastre, el şi-a asumat postura de monarhist şi ideolog al familiei Cohen-Zollern. Şi mai sînt ca el destui în branşă. Păi, da! Loja aristocraţiei britanice - principala sursă de destabilizare absolutistă şi restauraţie în Europa - simbrieşte bine în lumea artelor, mai ales în tagma suficient de perfidă a teatraliştilor, ea însăşi o lume a aparenţelor, a negocierilor şi vînzărilor oculte. De aceea, susţin că patriotismul expus de Dan Puric este numai ambalajul atrăgător de care are nevoie aspida monarhică oferită în dar unui popor căruia, rămas fără Patrie, îi lipseşte identitatea şi îi devine indiferentă Republica de sine. Eu îl privesc pe Dan Puric ca pe un braconier de patriotism.

    RăspundețiȘtergere
  9. Da, şi eu cred că, totuşi, Augustin Buzura nu e de teapa ălora. Dar, de criticat sistemul, cum ziceţi dvs., sigur, nu pentru că la criticat este de condamnat (dimpotrivă chiar!), ci pentru că a făcut-o din coteria brutuşilor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ma limitez la a posta articolul pe facebook: sper så pot lansa, acolo, o dezbatere

    RăspundețiȘtergere