sâmbătă, 11 iulie 2015

”Dreptul de a huidui” – supapa prin care sistemul evită explozia

          Filozoful pătimaș, Gabriel Liiceanu, spunea la un moment dat că ”noi ne-am dobândit dreptul de a huidui”.

          ”Navigând” prin sfera Facebook am ajuns la pagina personală a lui ”Klaus Iohannis, persoană publică”. Comentariile din marginea articolelor sale pot fi clasificate în două categorii: unele îl umplu de scuipați pe Mister Ghinion, altele îl șterg, cu grijă, de scuipați.

          Cred că putem identifica, dincolo de aparențe, semnificații importante.

          În fond, discutăm despre dreptul de exprimare liberă. Deși sunt comunist, trebuie să recunosc faptul că sistemul capitalist actual are o atitudine mai inteligentă în problema dreptului la liberă exprimare decât sistemul socialist demolat în 1989.
          În regimul lui Ceaușescu dreptul la liberă exprimare era doar declarativ-propagandistic. În spațiul public toate mesajele erau filtrate, cenzurate. Erau promovate doar cele care se constituiau în lingușeli față de Ceaușescu, precum scrisoarea acestui MRU, din vremea în care era un UTC-ist de frunte al neamului. Toate mesajele critice erau suprimate. Inclusiv cele de pe buletinele de vot. Sistemul avea sub-ansambluri cu rol în domeniul filtrării mesajelor. O fostă profesoară a mea, membră în Marea Adunare Națională, spunea că în pauze apăreau indivizi care urmăreau prin camerele de luat vederi comportamentul participanților și cereau imperativ: ”Tovarășa, mai activă, mai activă!” Se refereau la implicarea în aplauze și ovații. Promovarea oficială a minciunii a dus, cum bine s-a observat, la duplicitate: în spațiul public oamenii îl elogiau pe Ceaușescu, dar în intimitatea lor îl înjurau pentru toate privațiunile la care erau constrânși. Când cineva avea curajul să se ia de piept cu sistemul, precum Constantin Pârvulescu, valurile create în opinia publică aveau dimensiunile unui tsunami. ”Auzi ce s-a întâmplat!!” În felul acesta s-au acumulat în popor mari tensiuni care au stat la originea exploziei din decembrie 1989.

          În sistemul capitalist ”managementul” dreptului la liberă exprimare este mult mai inteligent.            
          Naivii cred că acest drept chiar funcționează din plin, în mod real.
          În opinia mea, el nu funcționează pe deplin:
             a).  ”dreptul la liberă exprimare” este folosit ca o supapă, pentru depresurizare, pentru eliberarea tensiunilor acumulate în mase. Faptul că Mister Ghinion nu este deranjat de fenomenele de poliție politică existente în societatea capitalistă multilateral dezvoltată poate să deranjeze pe cutare cetățean. Dar acest cetățean poate să meargă la pagina Președintelui Ghinion și să-i tragă o înjurătură ”on line”, după care se simte răcorit. Faptul că Președintele Ghinion prestează cu sârg în serviciul Marelui Licurici, faptul că este insensibil față de rănirea gravă a unor cetățeni de către soldați beți ai Marelui Licurici și, dimpotrivă, faptul că este foarte preocupat de preluarea întregii puteri (”partidul meu”, ”guvernul meu”, ”nu pot lucra cu acest parlament”), toate acestea pot irita pe un cetățean, dar acesta poate merge la pagina ”Klaus Iohannis, persoană publică” și-i poate proiecta un scuipat virtual în interfața care amintește de un anumit fel de ofițer german. După care cetățeanul se simte răzbunat (”I-am plătit-o!”);
            b). ”dreptul la liberă exprimare” permite, totodată, celor din instituțiile care răspund de protejarea și conservarea sistemului să ia pulsul tensiunilor sociale, să identifice curentele de opinie și pe liderii acestor curente și, prin ”acoperiți” sau alte mijloace profesionale, să creeze confuzii, dezagregări, reorientări;
            c). cine crede că sistemul permite exercitarea ”dreptului la liberă exprimare” în mod deplin, nelimitat, este, eufemistic spus, naiv. În momentul în care un curent de opinie, un formator de opinie devin periculoși pentru sistem, sistemul intervine ferm, prin sub-ansamblurile sale specializate, pentru a stopa, îngrădi. Motive ”legale”, ”constituționale” se vor găsi: ”atac la securitatea statului”, ”lovitură de stat”, ”terorism” etc.


           În concluzie: puteți să vă răcoriți răstindu-vă la Lună ori la Soare, puteți să-l scuipați virtual pe Președintele Ghinion, dar să nu îndrăzniți să schimbați ceva esențial în structura sistemului-închisoare. Aveți circ și pâine. Ce, dracu’, mai vreți?! Nu vă obrăzniciți! Nemulțumitului i se ia darul! 

3 comentarii:

  1. Ca analiză, sunt de acord. Problema este că nu există soluție pentru o stare ideală! Ați spus că există două categorii. Prin urmare, cine stabilește cîți sunt într-o categorie și cîți în alta? Nimeni. De aceea există alegerile la care fiecare votează cum consideră că este bine. Niciodată nu va fi unanimitate de păreri.
    N-am experiență de postare pe facebook, dar mă mir că acolo este liber la exprimare! Nu există filtre, ca aici, pe bloguri, unde, uneori (deseori), mesajele apar după ce sunt aprobate?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Există filtre și în Facebook, de ex. pentru pornografie. Cel care crede că este cazul poate semnala un mesaj, imagine etc. ca fiind indecent(ă) sau nepublicabil din alt punct de vedere.
      Comunicarea este mult mai intensă. Și fiecare poate accepta, în lista lui de ”prieteni”, pe cei pe care-i simpatizează, dorește. Se pot crea pagini pentru diferite teme, grupuri.

      Ștergere
    2. Dacă vă faceți o pagină pe Facebook, există riscul unei anumite dependențe, vă va consuma timp cu cititul mesajelor și cu răspunsurile dv.

      În sfera Facebook am întâlnit pe unii dintre cei din forumul dv: Lexia (Simona Marinescu), Tristus (Radu Radu), Mite Kremnitz (Sorina Drugă). Or mai fi și alții, dar nu i-am identificat. Cred că e și ”Întrecere”, care scrie pe pagina Sorinei Drugă.

      Ștergere