Victor Roncea îl cita, în blogul
său, pe fostul colonel de contraspionaj Filip Teodorescu:
"Nu afectez în
nici un fel prestigiul contraspionajului român recunoscând, aşa cum am făcut-o şi în depoziția din 7 martie 1990, că eu şi ofițerii de contraspionaj de la Timișoara
nu am reușit atunci să evidențiem acest amestec străin (...) Este meritul
presei în general, al unor gazetari iscoditori în special, că au găsit dovezi
indubitabile ale amestecului străin în evenimentele din decembrie 1989"
(din declaraţia făcută în procesul de la Timişoara, la 14 octombrie 1991).
Şi eu îmi amintesc o declaraţie a
sclipitorului Filip Teodorescu, din timpul lungilor nopţi în care vedeam la
televizor cum uneltele politico-juridice ale forţelor antinaţionale îi „judecau”
pe cei care îşi îndepliniseră datoria faţă de statul socialist. În cuvintele
lui, fostul colonel de contraspionaj Filip Teodorescu exprima atunci următoarea
idee: România va colcăi de spioni timp de
multe decenii de aici încolo.
De atunci şi până în prezent constat
cu amărăciune că Filip Teodorescu avea dreptate. Câtă luciditate, atâta dramă. În
toate instituţiile foarte importante ale ţării mişună animale marcate cu fierul
roşu de către stăpâni din Vest sau din Est, unele, precum Brucan, fiind dublu
înfierate. Patrioţi precum Nicolae Ceauşescu, Virgil Zbăganu, Virgil Săhleanu sunt asasinaţi, în timp ce turmele de animale
înfierate ne calcă în picioare, erijându-se în guvernanţi iubitori de naţie şi
ţară: Silviu Brucan, Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Nicolae Militaru, Victor
Stănculescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Mugur Isărescu,
Daniel Ciobotea, Mihai Răzvan Ungureanu, Mircea Geană, Victor Ponta, Cristian
Diaconescu, Teodor Meleşcanu ş.a. În ciuda diferenţelor, toţi ăştia au un profil
moral-psihologic esenţial-asemănător. Vă las ne-plăcerea de a identifica trăsăturile respective.
Fericiţi cei săraci cu duhul,
căci ei pot crede că umilinţele, genocidul la care este supusă naţiunea română (ca şi grecii şi multe alte naţiuni) constituie
„democraţie”, căci pentru ei seria de fapte pe care le observăm - de la Actul Constituţional, Codul Penal, Codul Muncii şi până la dezactivarea
contului AdSense de reclame pe blogul unui comunist - este expresia unei lumi drepte.
Eu sufăr, căci văd că Împăratul e
gol. Nu sunt singur. Într-o emisiune „Sinteza zilei”, Victor Ciutacu a explodat:
el spunea, după ziua în care Victor Ponta s-a comportat ca un trădător în
şedinţa Parlamentului de validare a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, că e
clară transmiterea ştafetei de la vechiul tandem de slugoi, Băsescu – Boc, la
Ungureanu – Ponta. Recent, acest Hopa-Mitică din politica românească, Victor
Ponta, a fost chemat la ordin de Marele Licurici. Ieri-seară l-am văzut la… B1
TV ! Un discurs rece, meschin-calculat, parcă tras la xerox după cel al lui
Mihai Răzvan Ungureanu ori al lui Cristian Diaconescu, în care ideea principală
a fost că, atunci când va pune mâna pe maneta puterii în România, va executa neabătut ordinele primite de la Marele
Licurici, în chestiunea scutului antirachetă, a ratificării Tratatului Fiscal
etc. Nici măcar nu mai era acid faţă de Băsescu. În cuvintele lui, pentru
americani Băsescu este „un viitor fost om politic”, iar el, VP, este "un viitor
om politic". Am înţeles: doar se va schimba prestatorul de servicii sexuale
pentru Marele Licurici. Dacă vom supravieţui, vom fi călcaţi de copitele acestui Ponta şi ale altor animale înfierate de Marele Licurici ani şi ani de aici încolo.
Ca amărăciunea să fie de pelin,
traseitul clăpăug numit Meleşcanu, până ieri liberal, a ieşit din condiţia lui
de acoperit şi a răspuns, prin intermediul Lacheului Şef, la porunca Marelui
Licurici, devenind şef al SIE, în locul lui MîRîU. Aport, Meleşcanu !
Dacă ar fi să facem o statistică,
am fi surprinşi constatând cât de mare e procentul celor care sunt numiţi în fruntea
instituţiilor fundamentale ale Statului Român şi care sunt marcaţi cu fierul roşu de către stăpâni din afara ţării.
Doamne, dacă eşti, unde eşti ?
Ne-ai abandonat într-o lume absurdă !
Prieteni, mi se întâmplă ceva ce n-aş fi crezut că e
posibil: mi-e dor de Nicolae Ceauşescu.
Defectele, greşelile lui îmi apar ca estompate de patriotismul lui. Ceauşescu
şi-a iubit ţara chiar şi în faţa gloanţelor care l-au ucis. A trăit şi a murit
ca un om, în demnitate, iubindu-şi patria. Chiar şi călăii lui i-au recunoscut această
calitate. N-a trăit ca un animal marcat cu fierul roşu.
Postări
