luni, 27 mai 2013

România are cel mai mare drapel din lume

          Într-o epocă în care echipele de demolare a sistemului de valori al acestui popor lucrează cu o eficienţă drăcească, iniţiativa Antenei 3 de a confecţiona un drapel românesc mai mare decât oricare steag din lume este lăudabilă.

          Ziua desfăşurării uriaşului drapel, 27 mai, are o importanţă istorică: la 27 mai 1600 cele trei ţări româneşti au fost unite într-un singur stat sub conducerea lui Mihai Viteazul.

          Din Jurnalul.ro :
„În 27 mai 2013 Antena 3 şi fabricadesteaguri.eu oferă românilor un cadou: cel mai mare steag naţional din lume. Uriaşul drapel are o lungime de 330 de metri, o lăţime de 220 de metri şi cântăreşte 5 tone.”


          Guinness World Records a omologat acest record.




duminică, 26 mai 2013

Inamiciţie cu CriticAtac

          Relaţiile mele cu redacţia saitului CriticAtac nu sunt tocmai cordiale. Probabil că generalizarea este ilicită; relaţiile mele cu unii din redacţia saitului CriticAtac nu sunt tocmai cordiale. Din motive care nu-mi sunt cunoscute, comentariile mele din ziua de ieri şi de azi nu sunt publicate.

          Le-am scris următoarele:

Valerius spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat. 
26 mai 2013 la 12:56

Stimată redacţie,
Vă rog să mă ajutaţi cu nişte lămuriri.

1). Am făcut nişte comentarii în spaţiul articolului „Este posibilă o SYRIZA românească?”, dar comentariile nu au primit verde la semafor.

În browser îmi apar aşa:

Valerius spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat.
25 mai 2013 la 20:55

[Gheorghiţă Zbăganu]:
Toate resursele naturale trebuie să fie proprietate publică.”
[Valerius]:
Acum câteva minute, la “The Money Channel”, madam Plumb (nume predestinat ?) făcea propagandă pentru exploatarea gazelor de şist. Ultima momeală folosită de cei care ne-au păcălit la ultimele alegeri este “obţinerea independenţei economice a României”. Cum îi rabdă pământul pe ăştia, care se fac preş pentru interesele marelui capital internaţional, să mai vorbească despre “independenţa României” ?
Ăştia ori sunt proşti, ori ne consideră pe noi proşti.
Sunt sigur că ei nu sunt proşti.

Valerius spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat.
25 mai 2013 la 18:48

[Sorin Muncaciu]:“cine sunt aceia care impiedica aparitia unei miscari naturale de raspuns la atacul oligarhiei !!
[Valerius]:
Cozile de topor. Cică guvernează în numele nostru, cică ne reprezintă în Parlamentul European. Fără cozile de topor pădurea ar rămâne în picioare !

2). Eu nu am insomnii din cauză că nu-mi publicaţi comentariile, sunt doar curios să aflu care este explicaţia nepublicării comentariilor mele ?
Am citit articolul programatic al saitului, „Despre”. Nedumerirea mea s-a amplificat.
Scrieţi: „Orientarea ideologică generală a grupului este de stînga”.
După mintea mea, comentariile mele sunt „de stânga”, dar nu le-aţi publicat. Vi se par (prea) contondente ? Dar dv. scrieţi acolo: „Promovăm un discurs critic tranşant, fără accente pamfletare dar de asemenea fără complexe şi pudibonderii.”

3). N-am nimic împotriva publicării comentariilor „de dreapta”, că doar nu putem practica boxul ideologic fără adversar, dar sunt nedumerit de „discriminarea pozitivă” pe care o faceţi, mă refer la faptul că toleraţi zburdarea unor animale politice „de dreapta” foarte agresive în limbaj. De exemplu: „care dracu a avut idea acestui titlu idiot?? maradona din carpati, obama din romania, micuta picasso,… acum syriza romaneasca. frate, astea-sa nume de tigani, ce dracu!

4). „Moderarea” comentariilor se face prin simpatie şi antipatie ? „Admin”-ul de serviciu de astăzi este domnul Vasile Ernu ?

5). Scuzaţi-mi naivitatea, trebuie să dau șpagă (fie şi sub formă de linguşeli la adresa saitului şi a redacţiei) pentru publicarea comentariilor ? Mă gândesc că suntem contemporani (trăim în aceeaşi societate).

Valerius spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat. 
26 mai 2013 la 15:27

@paul cernat
Şefu’, sunteţi “admin” de serviciu ?
Aşa mi-aş explica comportamentul semaforului saitului. Ştiu că sunteţi specialist în “tălpi” de când cu comentariile la articolul dv. despre Adrian Păunescu. Să ştiţi că simpatia este reciprocă.

Mi-au blocat comentariile.
În imagine se vede că:
- mesajul lui silviu lungu , de la  27 mai 2013 la 15:51, a fost publicat;
- mesajul meu (Valerius), de la 27 mai 2013 la 14:59, deci anterior celui al lui silviu lung, este blocat ("Comentariul așteaptă să fie moderat. ")



CLICAŢI PE IMAGINE

Comentariu cenzurat (nepublicat) la articolul "Frica de ceva anume, misterios și înfiorător", al lui Costi Rogozanu.

Publicat în Voxpublica

Comentariul 23

Acesta este un articol care atinge probleme esenţiale şi le exprimă într-un limbaj adecvat.

Exemple:
- “Dacă există vreo frică mare care-i unește agenții de rating, agenții de turism, jurnaliști, FIFA, ong-iști și ce s-o mai găsi, această frică poartă un nume: STÎNGA (evident, nu e vorba aici de vreo social-democraţie ameţită).”

- “de vreo două decenii e de ajuns să pui public întrebări despre naţionalizări sau taxarea serioasă a proprietăţii că eşti gata trecut la divizia radicali-posibil-terorişti.”

- “o idee care nu ar trebi să fie culmea radicalismului: resursele vitale ca proprietate comună.”

Privatizarea resurselor naturale este una dintre cele mai mari nedreptăţi. Dacă în cazul bunurilor economice (obţinute prin activitatea economică) unii pot fi convinşi că acestea sunt obţinute prin contribuţia miraculoasă a capitalului, în cazul bunurilor libere (daruri de la natură) mă întreb: Mama Natură este numai pentru şmecherii care-şi însuşesc aceste bunuri mamă ?

- “Nu există “organizare” prin facebook aşa cum nu a existat “organizare” prin Europa Liberă.”

Nu ştiu de ce aţi scris organizare în ghilimele. Un soi de organizare există: grupuri care vorbesc discuţii. Dar organizare instituţional-politică, aptă să construiască alternativa adevărată la acest sistem, despre care doar “naivii” mai cred că este democratic, nu există.


Pia Uto:

@Valerius: nu a existat , nu exista si nu va exista alternativa la sistem.Nu exista “acest” sistem ci unicul sistem posibil.

Valerius, comentariul 26:

@Pia Uto:
E ciudat ce spuneţi. Adică nu există devenire a societăţii ? Nu există istorie ? Coborâţi, vă rog, din înălţimea abstracţiei gândirii dv. în realitate. Sau spuneţi-mi că glumiţi, că “aşa vrea muşchiul” dv.



Subsemnez articolul "Dezmembrare sau regionalizare ?", al domnului Dan Culcer

http://subsemnez-vs.blogspot.ro/

sâmbătă, 25 mai 2013

Comentarii la articolul „Strategia de subdezvoltare a României – salarii asiatice şi preţuri europene”, al Victoriei Stoiciu

          În CriticAtac a apărut articolul Victoriei Stoiciu intitulat „Strategia de subdezvoltare a României –salarii asiatice şi preţuri europene”.

          În marginea acestui articol am făcut următoarele comentarii:

Valerius spune:
19 mai 2013 la 13:46

Ca de obicei, doamna Ana Bazac exprimă idei lămuritoare, într-un mod curajos (luând în răspăr dogme post-decembriste oficializate):
- “În decembrie 89, România avea foarte multe. Şi bani şi active. Valoarea reală a activelor (…) era demnă de luat în seamă. De ce? Deoarece, chiar/desigur prin retehnologizare, era o premisă pentru producţia viitoare şi, deci, premisa pentru a face concurenţă producţiei din Occident.”
- “Mişcarea din decembrie a fost o revoluţie de sus – deci, contrarevoluţie, în fond”
- “Ca să aibă susţinători (…) „noua” categorie conducătoare a trebuit să şi-i caute în afară: în marele capital mondial, marea burghezie-birocraţie mondială.”
- “O condiţie de susţinere de către capitalul mondial a fost vânzarea pe nimic a ţării („vânzare”, inclusiv în vechiul sens al cuvântului, de trădare).”
- “Iar dacă ţara/statul nu a mai avut nimic, nu mai putea să „negocieze” nimic. De aceea, a „trebuit” să accepte „condiţiile prietenoase” pentru „mediul de afaceri”.
Poate mi se permite o întrebare care nu este tocmai pe firul logic al articolului. Doamnă profesoară, ca om de stânga, dv. sunteţi optimistă în problema evoluţiei societăţii în general, a societăţii româneşti în particular ? Există temeiuri teoretice pentru un astfel de optimism ? Eu am ajuns în starea în care am început să cred că domnul Florian Liviu are dreptate acuzându-mă de “defetism”.

anti-bizonu spune:
20 mai 2013 la 23:26

am citit commentul pana la “era o premisă pentru producţia viitoare şi, deci, premisa pentru a face concurenţă producţiei din Occident.” mai mult nu citesc pentru ca bati campii rau; productia s-a mutat cam de multisor in ORIENT, poate ai aflat,, deci orientului trebuie sa-i facem concurenta daca vrem sa facem productie de bunuri ( si in acest context salariile mici conteaza..)! daca vrem sa concuram occidentul ttrebuie sa o facem in alte domenii, nu in productia de otel..

Valerius spune:
21 mai 2013 la 5:49

Eu v-am citit tot “commentul”. Singurul enunţ care merită răspuns este următorul: “mai mult nu citesc pentru ca bati campii rau”; este un enunţ remarcabil ca mostră de dialog necivilizat, de “anti”, de gicăcontrism. Celelalte enunţuri sunt şubrede din punct de vedere logic şi al adevărului istoric. Am argumente, dar nu le folosesc, ar fi risipă de… orz.

anti-bizonu spune:
21 mai 2013 la 7:44

bine, cum zici tu; si daca ai si argumente, cu atat mai bine de tine! lol!

Adrian Paul Iliescu spune:
20 mai 2013 la 13:13

Raspunsul la intrebarile finale e limpede: pentru ca politicienii romani nu reprezinta interesele publice, interesele cetatenilor, ci interesele unor grupuri de influenta, ale unor coalitii de prada, si ale unor servicii speciale cu scopuri inavuabile.

Valerius spune:
25 mai 2013 la 10:49

Что делать?

nimeni spune:
20 mai 2013 la 21:56

(...)
Dar Dna Ana Bazac vrea / viseaza doar ca corecteze relele capitalismul si sa ii dea o fata umana.
Sau, Dna Bazac, sinteti de acord cu comunizarea fortelor de productie?

Valerius spune:
21 mai 2013 la 6:10

Sau, Dna Bazac, sinteti de acord cu comunizarea fortelor de productie?”
Cred că aţi vrut să spuneţi “comunizarea” mijloacelor de producţie. Forţele de producţie includ şi forţa de muncă, în consecinţă “comunizarea fortelor de productie” ar însemna că subiectul proprietăţii (oamenii, cu aptitudinile lor fizice şi intelectuale, pe care le pun în funcţiune atunci când creează valori de întrebuinţare) ar trebui să fie simultan şi obiect al proprietăţii.

nimeni spune:
21 mai 2013 la 7:12

asa e, m-am grabit.

Ana Bazac spune:
21 mai 2013 la 11:26

Domnului Nimeni.
Confundaţi ceea ce a spus autoarea articolului şi ceea ce am spus eu. Eu nu am spus defel – ba chiar dimpotriva – că “sectorul privat e responsabil…”. Întregul sistem e responsabil, nu un sector sau altul.
De asemenea, nu eu sunt aceea care doreşte in „capitalism cu faţa umană”.

victoria spune:
21 mai 2013 la 21:40

Doamna Bazac, intervin si eu, tarziu, in discutie. Nu imi doresc nici eu un capitalism cu fata umana. Consider capitalismul – cu fata umana sau nu – un sistem de expropriere si exploatare, iar ameliorarile care i se pot aduce nu deturneaza natura nedreapta a sistemului. Dar fac parte din acei anti-capitalisti care nu cred ca daca lasam sistemul capitalist sa isi urmeze propria logica, daca lasam nedreptatile sa se accentuze, decalajele sa se acumulueze samd, se va ajunge in mod necesar la o societate mai dreapta si mai buna. Cred ca e nevoie de progres de etapa – de sisteme sociale, salarii decente, munca decenta etc,dar acestea sunt doar etape, nu scopuri in sine. Altfel, cum reusim asta la scara nationala in contextul unui capitalism globalizat, e o tema de reflectie.

Valerius spune:
22 mai 2013 la 7:04

@Victoria Stoiciu
Consider capitalismul – cu fata umana sau nu – un sistem de expropriere si exploatare, iar ameliorarile care i se pot aduce nu deturneaza natura nedreapta a sistemului.”

Consideraţie pentru sinceritate şi curaj.

Am citit prezentarea dv. (“Despre Victoria Stoiciu”). Simţiţi, măcar uneori, un conflict între convingerea dv. privind “natura nedreaptă a sistemului” capitalist şi implicarea dv. în instituţii şi activităţi inerente sistemului capitalist ?

Sunt profesor de socio-umane într-un liceu. Printre altele, predau şi economie. Programele, manualele de economie sunt ode pentru capitalism. Iar eu trebuie să le predau eficient elevilor, căci le sunt utile pentru examenele pe care le vor da, pentru promovarea în cadrul sistemului capitalist. Sartre ar spune că mă pot elibera de această constrângere fie prin “dezertare”, fie prin sinucidere. Dar eu n-am tăria necesară. Şi predau, în continuare, odele pentru capitalism, având un sentiment de vinovăţie, în calitate de “colaboraţionist” al sistemului capitalist nedrept.

Victoria Stoiciu spune:
23 mai 2013 la 0:06

@Valerius
Nu sunt de acord ca sunteti un colaborationist al sistemului. Spuneti-mi, putem considera un muncitor care isi vinde forta de munca patronului pt un salariu ca fiind colaborationist? La urma urmei, muncitorul acesta contribuie la acumulare, profit, e parte a mecanismului de exploatare si astfel reproduce sistemul…Toti sustinem partasi la acest sistem nedrept – chiar si victimele. Din ce spuneti, nu pare ca ati canta ode sistemului – vad ca practicati la cursuri o atitudine critica fata de acesta. Pt mine, raspunsul la dilema enuntata de Dvs este in zona unei atitudini sisifice: ne asumam povara (sau vinovatia, sau responsabilitatea), dar suntem perpetuu constienti de situatia mizerabila in care ne aflam.

Valerius spune:
24 mai 2013 la 18:33

@Victoria Stoiciu
Şi totuşi facem atât de puţin ! În timp ce noi “vorbim discuţii”, oamenii răi ne taie pădurea ! Dacă n-ar fi cozile de topor…

nimeni spune:
22 mai 2013 la 17:02

@Valerius
“Dar eu n-am tăria necesară. Şi predau, în continuare, odele pentru capitalism, având un sentiment de vinovăţie”
Nu e cazul dl. Profesor.
Dar sint curios daca le spuneti elevilor/stundetilor ce insemna in realitate Quatitive Easing 1, 2 , 3 si bail-out-uri si cum se transfera avutia prin legile votate de parlamentele capitaliste.
Daca le spuneti despre cum e bine sa isi faca subsidiare in paradisuri fiscale (Apple cel mai actual exemplu) si cum legislatorii americani zic ca nu e nici o problema. Ca e vina legii, de parca nu ei fac legile.
Etc.
E important ca studentii sa stie ca profitul vine din coruptie, off-shore, monopol si, daca ai noroc, din inovatie.
Si daca le spuneti, elevii inteleg ceva, va raspund intr-un fel?
Vreun feed back de la ei?

Valerius spune:
22 mai 2013 la 20:20

@nimeni
1). Sunt profesor de liceu, nu în învăţământul superior. Deci nu pot discuta cu elevii mei subtilităţi precum cele pe care le sugeraţi.
2). Nu sunt un revoluţionar, n-am curajul să lupt cu sistemul, sunt un intelectual laş. Când şi când, în numele libertăţii de exprimare, le prezint elevilor mei opinii mai personalizate, atenţionându-i că nu este recomandabil să le prezinte în examene şi că este recomandabil să le primească în mod critic.
De exemplu le spun că nu există o formă de proprietate asupra mijloacelor de producţie bună şi o alta rea, ci oricare formă de proprietate (publică, privată) este bună ori rea în funcţie de consecinţele ei. Le spun că, în opinia mea, poate greşită, în România post-decembristă proprietatea privată a fost transformată într-un fetiş. Consecinţele au fost dezastruoase: cele mai bune întreprinderi au fost privatizate (= poporul român a fost expropriat de întreprinderile create prin eforturile sale de decenii), iar “găurile negre” au rămas în proprietate publică. Procesul de expropriere continuă, prin privatizarea resurselor naturale şi a capacităţilor de producţie rămase încă în proprietate publică.
Le spun că este o minciună umilitoare afirmaţia că pensionarii sunt “asistaţi social”. Ei ar trebui să trăiască din fondul de pensii constituit din sumele pe care statul li le-a oprit lunar, din salarii. Dacă acel fond de pensii s-a “volatilizat” cineva ar trebui să răspundă. Le spun că, în opinia mea, poate greşită, este o mare nedreptate ca unora să le restitui palate, moşii, păduri, luciu de ape, iar amărâţilor de pensionari să le spui că banii lor, opriţi de stat pentru a-i plăti la bătrâneţe, s-au volatilizat.

Florian Liviu spune:
23 mai 2013 la 19:31

@Valerius
Nu cred că sunteţi şi nu vă consider un intelectual laş. De fapt dacă ne gândim mai bine asumarea critică a propriei laşităţi este un act de mare curaj. Nu mă credeţi ? Peste 90% din cei ce scriu pe acest forum sunt nişte laşi, -dacă n-ar fi aşa stânga românească n-ar fi una castrată- dar nici unul din ei n-ar avea tăria morală să recunoască acest lucru.

Valerius spune:
24 mai 2013 la 18:37

@Florian Liviu
Of !

kinn spune:
24 mai 2013 la 11:54

Eu unul n-am inteles vreodata de ce “forta de munca” este asa speciala pentru ca produce plusvaloare. Oare surubul dintr-o masina nu aduce si el plusvaloare fata de surubul pierdut in magazie, desi amandoua au fost produse cu acelasi cost? Oare nu orice lucru utilizat vreodata, este utilizat tocmai pentru ca astfel produce mai multa valoare decat ramanand ne-utilizat? Ce e asa special in asta?

Valerius spune:
24 mai 2013 la 21:45

@kinn
1). „Eu unul n-am inteles vreodata de ce “forta de munca” este asa speciala pentru ca produce plusvaloare.”
Tocmai de aceea este specială munca, pentru că produce plusvaloare.
Sublata causa, tollitur effectus
Între spusele capitalistului gureş, care face spumă la gură afirmând la televizor că el „dă de mâncare la n muncitori” şi negând că angajaţii îi umplu conturile din bănci cu profit prin munca lor, pe de o parte, şi faptul că el nu se lipseşte de munca angajaţilor săi, pe de altă parte, există o contradicţie.

2). „Oare nu orice lucru utilizat vreodata, este utilizat tocmai pentru ca astfel produce mai multa valoare decat ramanand ne-utilizat?
„Utilizat”, „produce” sunt cuvinte prin care gândim implicarea muncii. În sens riguros, un lucru (element de natură, element de capital) nu produce, fără intervenţia muncii. Dacă nu vorbim de ficţiune (poveşti, desene animate).

kinn spune:
25 mai 2013 la 10:41

Un produs complex este mai valoros decat suma costurilor componentelor sale, inclusiv costul muncii. Dar de ce se atribuie plusvaloarea neaparat muncii, si nu altui component care intra in compozitia produsului? Ca doar toate ingrediente sunt la fel de importante: nici nu lucru nu produce fara munca, dar nici munca nu are sens fara un obiect asupra caruia se desfasoara – altfel Sisif nu produce pplusvaloare, desi depune efort din greu, pentru ca nu are un obiect al muncii. De ce sa fie prioritara munca fara de obiectul muncii (dpdv economic nu umanist)?
Mai multa plusvaloare decat munca fizica aduce apa care invarte turbinele de la Stejaru: nu costa nimic, dar aduca plusvaloare berechet. (Da, costa amenajarea, dar la fel il costa si pe capitalist amenajarea fabricii; vorbim de costul fortei in sine, nu al dependintelor).
In plus, astazi exista linii complet automate de productie. Capitalistul are profit, deci produsul valoreaza mai mult decat suma costurilor materiei prime si a instalatiei. Dar cine produce aici plusvaloarea, intrucat nici o munca nu intra direct in compozitia produsului? (Da, a fost necesara munca pentru a crea instalatia, dar asta a fost platita deja; sau, daca vreti, putem sa ne imaginam ca instalatia a fost produsa de o intreprindere comunista, deci nu exista munca moarta care sa-i fie facuta cadou capitalistului).

Valerius spune:
25 mai 2013 la 13:21
Comentariul așteaptă să fie moderat. 

Notă: depinde de moderatorul de serviciu din CriticAtac semnalul "verde" pentru acest comentariu.

"Dar de ce se atribuie plusvaloarea neaparat muncii, si nu altui component care intra in compozitia produsului? "
1). Dacă nu munca produce plusvaloarea, de ce inestimabilii capitalişti nu renunţă la factorul de producţie "muncă" ? N-ar mai plăti - inutil, nu-i aşa ? - salariile. Dar asta nu se întâmplă ! Dacă "un alt component care intra in compozitia produsului" ar produce plusvaloarea, atunci ar fi inutilă nu doar munca angajaţilor, ci şi munca patronului (începând cu ideea de afacere, continuând cu managementul ş.cl.). Mai mult ar trebui să renunţe şi la capital, căci capitalul este un factor de producţie derivat (adică este el însuşi produsul muncii).

2). Faceţi un "experiment mintal". Suprimaţi orice muncă. Credeţi că lucrurile vor crea plusvaloare ?  Dacă răspunsul dv. va fi afirmativ înseamnă că aveţi aptitudini de scriitor de literatură SF. În relaţiile dintre lucruri, exclusiv, nu există valoare, în general, inclusiv plusvaloare.

3). Mulţi anticomunişti fanatici spun inepţii. De exemplu la instalarea guvernului Tăriceanu acesta (Tăriceanu) a spus, polemizând cu un fost ministru pesedist al muncii: "Să fie clar, nu munca creează plusvaloare, ci capitalul !". Am îndoieli că ăsta a auzit vreodată că însuşi capitalul este un produs al muncii (capitalul nu este un dar de la natură). Şi a condus ţara pe drumul glorios al capitalismului !
Mulţi cred că teoria explicării plusvalorii prin muncă este o prestidigitaţie a lui Marx. Habar n-au că această teorie este în prelungirea eforturilor teoretice ale unor iluştri economişti burghezi. 

Iată ce scrie, în acest sens, chiar unul care s-a făcut remarcat ca economist în vechiul regim, dar care a avut puseuri antimarxiste după Marea Păcăleală:

          "Adam Smith, în contrast cu fiziocraţii care considerau că "agricultura este izvorul tuturor bogăţiilor statului şi cetăţenilor" proclamă: "Munca anuală a fiecărei naţiuni este fondul primitiv care o aprovizionează cu toate obiectele necesare şi utile vieţii, pe care le consumă în fiecare an şi care constau totdeauna, fie din produsul imediat al muncii, fie din ceea ce se cumpără cu acest produs de la alte naţiuni".
          "Totuşi, Smith n-a înţeles să conteste nici influenţa forţelor naturii, nici [pe] aceea a capitalului în producţie" (Ch. Gide, Ch. Rist, Istoria doctrinelor economice, Edit. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1926)

          "Lucrul acesta avea să-l realizeze David Ricardo prin cartea sa Principii de economie politică (1817). Ricardo, "acest om de afaceri şi mare proprietar de pământ, n-a avut superstiţia Naturii". "Ceea ce făcuse Smith la nivelul întregului proces de producţie, Ricardo face la nivelul procesului de obţinere a valorii: întronează fără drept de apel munca - ca singura creatoare de valoare. De aici înainte, omul va avea o justificare teoretică pentru a sfida Natura. Dar nu numai natura va avea de suferit; chiar activitatea umană, aflată mai departe de locul în care se desfăşoară munca fizică, va fi exclusă din mecanismul obţinerii valorii. Capitalul, sub forma mijloacelor fixe şi a obiectelor muncii, va avea un rol pasiv în obţinerea valorii suplimentare.
          Având asemenea precursori, Marx nu putea să-i contrazică".

Am citat din: Paul Bran, Fascinaţia valorii, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1992, p. 15.

Dacă vreţi satisfacţia unei lecturi care să vă întărească punctul de vedere, citiţi această carte. Paul Bran face tot felul de asocieri, analogii cu teorii din alte ştiinţe pentru a-şi crea un fundament epistemologic pentru concluzia că teoria marxistă despre originea plusvalorii este greşită. Dacă mai vreţi şi alte lecturi de acest fel, citiţi capitolul "Economia marxistă", din Mark Blaug, Teoria economică în retrospectivă, Bucureşti, EDP, 1992.

          În opinia mea, Marx spune un adevăr. N-avem decât să aplicăm o regulă a cercetării inductive, sublata causa tollitur effectus  (îndepărtează cauza şi va dispărea efectul), şi vom vedea că el spune adevărul. Suprimaţi munca şi nu se va mai obţine plusvaloare. Suprimaţi oricare alt element implicat în obţinerea plusvalorii şi veţi vedea că omul fie îl va crea din nou, fie îl va înlocui cu un altul (cum se spune în economia oficială de azi, omul poate face "substituirea şi combinarea diversă a factorilor de producţie").

          Paul Bran face tot felul de speculaţii filozofice pentru a-şi întemeia concluzia antimarxistă. 
          Fie-mi permis să fac şi eu o analogie.

          "Şi Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărână luată din pământ şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul întru suflet viu" (Geneza, 2).

           Prin munca sa, omul se asemănă cu Demiurgul. Aşa cum ar fi ciudat să spui că nu Dumnezeu l-a făcut pe om, ci ţărâna pe care Dumnezeu a folosit-o l-a creat pe om, tot aşa de ciudat mi se pare a spune că nu munca omului creează plusvaloare, ci ceilalţi factori de producţie, neînsufleţiţi, peste care omul îi "însufleţeşte", punându-i la treabă întru realizarea scopurilor lui. 

kinn spune:
27 mai 2013 la 9:12

          “Suprimati munca si nu mai obtineti plusvaloare”. Da, dar asta demonstreaza ca munca este indispensabila, dar nu neaparat ca este *singura* indispensabila. Eu va inteleg argumentul, incercati sa-l intelegeti si dvs pe al meu:
          Imaginativa un muncitor care sapa o groapa cu excavatorul in pamant. Produce plusvaloare. Inlocuiti pamantul cu apa si imaginati-va ca omul incearca sa sape o groapa in apa marii. Nu produce plusvaloare. Acelasi om, acelasi efort, aceeasi miscare, acelasi utilaj, acelasi cost, difera doar materia prima. Ce anume cauzeaza diferenta de plusvaloare?
          Imaginati-va un taran care inhama boii la car. Produce plusvaloare. Imaginati-va ca inhama boii la bicicleta. Nu produce plusvaloare. Acelasi om, aceeasi miscare, acelasi efort, difera obiectul asupra caruia se exercita munca. Ce anume cauzeaza diferenta de plusvaloare?
          Imaginati-va un muncitor care face un bici din piele, si apoi incearca sa faca un bici din r*hat. Aceeasi munca, acelasi muncitor, difera doar materia prima. Ce anume cauzeaza diferenta de plusvaloare?

Atat munca cat si materia sunt indispensabile si deci la fel de importante. Desigur ca altfel tratezi munca umana de un obiect neinsufletit, dar de aici si pana la a crea o mistica a muncii e cale lunga.

Deveanu Silviu spune:
25 mai 2013 la 23:02


          Ma bucur ca am adus discutia pe un fagas normal, atunci cand se discuta despre salarii, diferite in anumite tari si avand semnificatii aparte, mai ales atunci cand se are in vedere salariul real. 
          Apreciez opinia lui Valerius. Bine a sesizat ca Marx s-a inspirat din Smith si Ricardo, si nu numai, ca pactic a relatat ceea ce acestia spusesera anterior lui. Marx este insa cel ce trage concluzia (aici poate fi o discutie) ca muncitorul (el il numeste proletar!) este exploatat si ca el trebuie sa lupte contra detinatorului de capital, legea plusvalorii pe care el o formuleaza fiind piatra unghiulara a teoriei sale revolutionare.
          O remarca. Orice autor serios din stiintele umaniste isi defineste termenii pe care-i foloseste. Notiunea de plusvaloare, pentru cei ce au citit macar o singura carte de economie, chiar si una pe intelesul tuturor, este atat de clara incat te apuca rasul auzind televizoristi si politruci care confunda plusvaloarea cu, eventual, o valoare mai mare. Ceea ce-i alta ciorba de peste! (...)

kinn spune:
28 mai 2013 la 16:46

(...)
          Ma rog, discutia despre plusvaloare in sine o voiam doar pentru a stabili raportul acesteia cu munca. Din graba am sarit peste ce cautam initial: ai spus tu insuti ca “Nu munca concreta (adica miscarile fizice) creaza valoare. Miscarile fizice ale muncitorului creaza doar consecinte fizice asupra pamantului (groapa) si fizico-psihice asupra muncitorului.”
          Asta e ceea ce ziceam si eu si cautam sa-l fac pe dl Valerius sa recunoasca. Nu activitatea fizica a muncitorului produce valoare, si deci nici plusvaloare. Valerius insa spunea pe dos: munca este speciala pentru ca produce plusvaloare, subintelegand munca concreta, ca numai asta e cea remunerata de salariu. Nu, munca concreta nu produce intotdeauna plusvaloare. Iar cea abstracta bineinteles ca da, din moment ce asta ii e definitia. Nu e nimic special in aceea ca un concept respecta propria-i definitie.
          Dar nimic nu explica legatura intre munca concreta a muncitorului si munca abstracta ca e un sinonim al plusvalorii, altceva decat asemanarea (intentionata) a cuvintelor. Daca s-ar alege la fel de arbitrar expresia “materie prima abstracta” in loc de “munca abstracta”, ai fi putut argumenta la fel de bine ca materia prima creeaza plusvaloarea.
          Aici e insa un tertip generat de asemanarea expresiilor “munca abstracta” (= concept fictional pentru a explica plusvaloarea) si munca fizica a muncitorului. Dl Valerius uneste discret cele doua concepte pentru a trage concluzia ca muncitorul produce plusvaloare, si nu doar consecinte fizice asupra pamantului.

(...)

Valeriu Stănescu (Valerius) spune:
Comentariul așteaptă să fie moderat. 
2 iunie 2013 la 11:11

          Domnule kinn,
          N-am mai putut posta comentarii, independent de voinţa mea. Sper că acum pot.
          M-am implicat în discuţia despre rolul muncii în apariţia plusvalorii privind din perspectiva teoriei economice marxiste. Citind comentariile dv. am observat că folosiţi termenii „muncă”, „plusvaloare” etc. cu alte înţelesuri. În alte contexte teoretice cuvintele „muncă”, „plusvaloare” pot avea alte înţelesuri, iar dialogul nostru ar deveni asemănător cu dialogul surzilor.
          Am citit că mă acuzaţi de greşeli pe care nu le-am făcut. Pretindeţi chiar că ştiţi şi ceea ce „subînţeleg”.
(„Valerius insa spunea pe dos: munca este speciala pentru ca produce plusvaloare, subintelegand munca concreta, ca numai asta e cea remunerata de salariu.”)
          Domnul silviu lung v-a oferit, deja, multe explicaţii pertinente şi suficiente, această intervenţie a mea nu face decât să introducă nişte nuanţe.
          Dv. scrieţi: „nici nu lucru nu produce fara munca, dar nici munca nu are sens fara un obiect asupra caruia se desfasoara”.
          Dar cine a afirmat contrariul ? Confuzia dv. dovedeşte că înţelegeţi munca într-un fel diferit de cel marxist, înţelegeţi prin muncă un fel de putere dumnezeiască de a crea ceva din nimic.
          Iată cum înţelege Marx, în Capitalul, munca:
          „Munca este în primul rând un proces între om şi natură, un proces în care omul mijloceşte, reglementează şi controlează prin propria sa activitate schimbul de substanţe dintre el şi natură. El însuşi se opune naturii ca una din propriile ei forţe. Forţele naturale care aparţin trupului său, braţele şi picioarele, capul şi mâinile, el le pune în mişcare pentru a lua în stăpânire într-o formă utilă propriei sale vieţi substanţele din natură. Acţionând astfel asupra naturii exterioare şi transformând-o, el transformă totodată propria sa natură. El dezvoltă forţele ei latente şi îşi subordonează jocul forţelor ei.
          Noi nu ne vom ocupa aici de primele forme, animalice, instinctive, ale muncii. Un foarte lung interval de timp desparte stadiul în care munca omenească nu se lepădase încă de forma ei instinctivă, primară, de stadiul în care muncitorul apare pe piaţa de mărfuri ca vânzător al propriei sale forţe de muncă.
          Noi presupunem munca într-o formă proprie exclusiv omului. Păianjenul efectuează operaţii asemănătoare celor ale ţesătorului, iar albina face de ruşine, prin construcţia celulelor ei de ceară, pe mulţi arhitecţi. Ceea ce deosebeşte însă de la început pe arhitectul cel mai prost de albina cea mai perfectă este faptul că el construieşte celula în cap înainte de a o construi din ceară. La sfârşitul procesului de muncă apare un rezultat care încă la începutul acestui proces exista ideal în imaginaţia muncitorului. Omul nu se limitează la a modifica forma elementului din natură, ci el îşi realizează totodată scopul său pe care îl cunoaşte, care determină legic modul şi caracterul activităţii lui şi căruia el trebuie să-i subordoneze voinţa sa. Iar această subordonare nu este un act izolat. În afară de efortul organelor care efectuează munca, se cere pentru toată durata muncii o voinţă îndreptată spre un scop bine determinat – voinţă care se manifestă sub forma atenţiei – şi anume cu atât mai mult cu cât munca îl captivează mai puţin pe muncitor prin conţinutul ei propriu şi prin modul în care ea se efectuează, deci cu cât ea îi oferă mai puţină satisfacţie ca joc al propriilor sale forţe fizice şi intelectuale.
          Elementele simple ale procesului muncii sunt activitatea îndreptată spre un scop sau munca însăşi, obiectul muncii şi mijloacele ei
”.
                                                            Marx, Engels, Opere vol. 23, Ed.Politică 1966, pp.190-191

         Aşadar, atunci când spunem că munca generează plusvaloare ne gândim la o activitate specifică omul, conştientă, implicând un scop, implicând efort fizic şi intelectual, prin care omul, folosind mijloace de muncă adecvată, transformă obiectul muncii conform scopului lui.

vineri, 17 mai 2013

Cândva am vrut să devin securist

De câteva zile evenimentul cel mai mediatizat este scandalul în legătură cu abuzurile interceptărilor telefonice. Un grup de senatori PNL, în frunte cu Sorin Roşca Stănescu, a cerut  să se înfiinţeze o comisie de anchetă privind posibila interceptare telefonică a judecătorului CEDO Corneliu Bîrsan. Sorin Roşca Stănescu i-a acuzat, în termeni duri, pe primul-ministru Victor Ponta şi pe pesedişti că se opun aflării adevărului. Victor Ponta, care în mod evident are aceiaşi stăpâni cu ai lui Traian Băsescu, pare să fi găsit pretextul pentru a rupe alianţa cu PNL din cadrul USL: el a cerut excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din USL, ca o condiţie a menţinerii alianţei.
Agitaţia asta m-a făcut să mă gândesc la condiţia celor care lucrează în serviciile secrete.
În acest context, mi-am amintit că am vrut, cândva, să devin securist. După absolvirea liceului şi satisfacerea serviciului militar, pe la 19-20 ani, lucram ca funcţionar la serviciul „Aprovizionare” al unei întreprinderi de construcţii-montaje. Într-o zi m-a căutat un subofiţer de miliţie, propunându-mi să devin miliţian. I-am spus că nu vreau şi că, dacă mi s-ar propune, aş fi de acord să devin securist. Era vremea în care eram influenţat de cărţile şi de filmele în  care securiştii erau eroii pozitivi angajaţi în lupta cu spionii, cu duşmanii ţării. Ulterior am aflat câte ceva despre privilegiile securiştilor şi chiar despre aroganţa unora dintre ei. Într-adevăr, puterea corupe. Cam în aceeaşi perioadă, am fost duşi să participăm la o adunare în care urma să vorbească Nicolae Ceauşescu. Mi-am luat şi aparatul de fotografiat, Smena, cu intenţia să fac poze cu prietenii din întreprinderea în care lucram. M-am trezit înconjurat de vreo 3 tineri care vroiau să-mi ia aparatul, motivând că intenţionez „să-l acostez pe Tovarăşu’ ”. Eu tot întrebam, ca prostul, „Care tovarăşu’ ?”, iar ei îmi răspundeau invaribil: „Pe Tovarăşu’”. Nu pricepeam că „Tovarăşu’” era Nicolae Ceauşescu. Tare antipatici mi-au fost băieţandrii aceia îngâmfaţi ! M-am simţit nedreptăţit, căci nici prin gând nu-mi trecea să-i fac vreun rău lui Nicolae Ceauşescu. Îmi închipui ce-or fi simţit cei care au suferit incomparabil mai mult decât mine, în raporturile lor cu securiştii.
Imaginea mea despre Securitate s-a întunecat după Marea Păcăleală din decembrie 1989, când am aflat, din mass-media, că vârful Securităţii, în frunte cu Iulian Vlad, a trădat nu numai pe Ceauşeşti, ci şi regimul politic pe care trebuiau să-l apere.  
N-am o impresia bună nici despre instituţia care a ocupat locul fostei Securităţi, SRI. Am o impresie chiar mai rea decât despre fosta Securitate. Securitatea şi-a făcut datoria faţă de patrie şi faţă de popor, cel puţin până în momentul trădării de la vârf. Să mă ierte Dumnezeu, am sentimentul că serviciile secrete actuale nu mai lucrează în slujba poporului, ci sunt sub comandă externă. Cum aş putea să cred altfel, când constat că de peste 20 de ani aceste servicii secrete nu fac nimic pentru a împiedica exproprierea românilor de propria lor ţară, nu fac nimic pentru a împiedica transformarea României în colonie, în schimb sunt foarte activi în a-i spiona pe cetăţenii acestei ţări care se opun distrugerii ţării ?  
Cunosc cel puţin patru foşti elevi ai mei care acum lucrează în servicii secrete. Pe vreo doi i-am pregătit la logică şi psihologie pentru nu ştiu ce teste urmau să susţină. Toţi sunt oameni de calitate. Îmi place să cred că şi ei au consideraţie pentru mine. Cu unii dintre ei m-am întâlnit şi după ce au fost admişi în serviciile respective. Niciodată nu am deschis vreo discuţie politică, pentru că nu mi s-a părut moral să-i implic într-o astfel de discuţie. O singură dată, unul dintre ei mi-a dat un sfat, anume să întrerup legăturile cu cei care intenţionau să creeze un nou partid comunist. Am mai scris despre acel episod (petrecut cu mulţi ani în urmă) undeva, nu mai ştiu unde (poate în acest blog, poate în forumul Ion Nanu). Ţin minte că fusesem la un congres al unui partid socialist, unde s-a hotărât schimbarea denumirii partidului în partid comunist. M-a surprins că ştia acele amănunte din viaţa mea. I-am mulţumit pentru grija pe care mi-o purta, dar i-am spus că nu pot renunţa la convingerile mele.
De câţiva ani nu-i mai văd pe foştii mei elevi prin Slobozia. Cred că există o „politică” de transferare a celor care lucrează în serviciile secrete, pentru a nu fi cunoscuţi de cetăţeni ca fiind lucrători în serviciile secrete şi pentru a nu fi legaţi afectiv de oamenii din localitatea în care lucrează. M-am mai întâlnit, totuşi, o dată cu unul dintre ei, un băiat foarte respectuos şi comunicativ, dar, deşi am trecut unul pe lângă celălalt la distanţă de 2 metri, s-a prefăcut că nu mă vede.
Înţeleg că am devenit un pericol pentru securitatea statului şi că este compromiţător pentru un fost elev, devenit lucrător într-un serviciu secret, să aibă contact cu mine. De ce sunt un pericol ? Pentru că-mi iubesc Ţara şi pentru că mă doare hăcuirea ei din interese străine poporului meu ? Pentru că mă revoltă nedreptatea, genocidul la care este supus poporul meu ? Pentru că spun că nu poate fi democratic un regim în care sunt falsificate voturile în Parlament şi călcată în picioare voinţa majorităţii electoratului, exprimată prin referendum ?
Ori de câte ori vorbesc la telefon cu domnul Gheorghiţă Zbăganu aud  în aparat nişte ecouri. Nu ştiu de unde am aflat că asta  înseamnă că este interceptată convorbirea telefonică. Mi s-a întâmplat şi la ultima convorbire cu o colegă. Probabil că ne sunt monitorizate şi emailurile, şi discuţiile din Facebook.
N-am nimic de ascuns, cum se spune: „Ce mi-e în guşă, şi-n căpuşă”. Spionaţi-ne, fraţilor. Dar nu uitaţi, dincolo de salariile mari, de avantajele materiale şi de altă natură, mai este ceva: Legea Morală. Şi nu uitaţi nici îndemnul lui Bărnuţiu: „Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi !

duminică, 12 mai 2013

Cât de proşti putem fi ?


Traian Băsescu şi-a scos tupeul la plimbare prin ţară. Există românaşi care-l primesc cu pâine şi sare, cu mâna întinsă, se fotografiază cu el. Sunt conştient că unii dintre ei au interese comune cu ale lui, dar ceilalţi ? Cum trebuie să fii pentru a-l confunda pe Traian Băsescu cu Salvatorul Patriei ?
Antenele lui Dan Voiculescu (şi nu numai ele) năduşesc făcând propagandă promonarhistă. „Principesa moştenitoare”, în numele aşa-zisei „Case Regale a României”, împarte onoruri unor personalităţi. Sorin Oprescu, Margareta Pîslaru, Marina Voica ş.a. se înclină în faţa „Principesei”. Cum trebuie să fii pentru a nu vedea că „alteţele” astea au venit în România cu pofta de a-şi trage averi imense, într-o ţară în care tot mai mulţi oameni trăiesc într-o situaţie nedemnă de un om ? Cum trebuie să fii ca să speri că „monarhia salvează România” ?
Victor Ponta şi ai lui, după ce au jucat în campania electorală rolul de „luptători cu Traian Băsescu şi regimul lui trădător de ţară”,  continuă programul de expropriere a românilor de propria lor ţară.
Oare cât de proşti putem fi ? M-am inclus în persoana verbului. 

duminică, 5 mai 2013

Am primit prin email: Povestea unei strălucite lovituri de stat sovietice celebrată anual în România ca „revoluţie”




I). Textul emailului
II). Câteva comentarii

I). Textul emailului

POVESTEA UNEI STRĂLUCITE LOVITURI DE STAT SOVIETICE CELEBRATĂ ANUAL
ÎN ROMÂNIA CA "REVOLUŢIE"

1 - Historic background:

După vizita din  China  lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu a început o campanie susţinută de "îndepărtare" de patria mumă U.R.S.S.. O schimbare de politică nu era de loc uşoară, având în vedere că marea majoritate a generalilor de securitate şi armată făcuseră "studii" în U.R.S.S. şi vorbeau curent limba rusă.
Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul socialist...

Noua politica a fost însă foarte persistentă şi în anii 1980, toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali "tovarăşului şi tovarăşei".

Economia "socialistă" nu mergea însă de loc şi atunci a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc...

La un moment dat, Marin Ceauşescu i-a sugerat "tovarăşului" că ar fi bine să vândă sisteme de armament moderne sovietice unor părţi interesate ca Statele Unite, de exemplu. Problema principală era că RSR nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic, iar pentru cel existent în dotare aveau restricţii de înstrăinare.

Excelenta carte a lui Liviu Vălenaş "Fabrica de spioni" relatează pe larg dificultăţile unei tentative de vânzare a unui tanc T72 aflat în dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat şi au fost terminate cu succes pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol şi sol-aer, pe care Nicolae Ceauşescu le-a cumpărat de la bunul său prieten Muammar Gaddafi şi care ne-au fost livrate pe coasta de Est în schimbul a câtorva zeci de milioane de dolari depuşi de C.I.A. într-un cont cifrat la o bancă elveţiană.

Ghinionul lui Ceauşescu a fost că ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele său Marin Ceauşescu, ajuns consilier la Ambasada RSR din Austria , într-un meeting secret cu şeful nostru de staţie C.I.A. din Viena în vara anului 1987. Atunci a fost pecetluită soarta familiei Ceauşescu şi a început proiectul de lovitură de stat care nu a avut nimic în comun cu mişcările populare anti-comuniste din Europa Orientală şi Centrală în anul 1989.

Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov. Una din principalele acuzaţii la simulacrul penibil de proces judiciar al soţilor Ceauşescu din 23-25 Decembrie 1989 a fost că au vândut sisteme avansate de armament Statelor Unite, care i-a plătit prin intermediul unei bânci elveţiene. Guvernul american a încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în momentul în care echipa GRU-Spetsnaz care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în subsolul ambasadei tocmai părăsea clădirea...

Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A început cu reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generaţia lui Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania în 1936 , devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica din Bucureşti unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit din închisoare în 1964), precum şi a "generaţiei tinere" a lui Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.

Problema esenţiala a lui Gorbaciov era că "fosilele" nu aveau acces la generaţia curenta de comandanţi ai securităţii şi armatei, care erau loiali familiei Ceauşescu. Pe de altă parte, "bascularea" securităţii şi armatei de partea guvernului sovietic era absolut esenţială, întrucât în RSR nu exista nici o societate civilă sau culturală naţională, totul fiind distrus de dictatura absolută şi tembelismul naţional tradiţional.

Phase I - Operaţia "Troika"

La sfârşitul lui Iulie 1989 a fost înfiinţat un comandament central la Kishinev (fost Chişinău) şi au fot selectaţi aproape 15000 de ofiţeri şi subofiţeri aparţinând la trei servicii diferite:
1 - Komitet Gosudarstvenoy Bezopasnasti (K.G.B.) - Committee for State Security - Comitetul pentru Securitatea de Stat,
2 - Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) - Main Intelligence Directorate of the General Staff - Directiunea Generala de Informatii a Marelui Stat Major,
3 - Voyska Spetsialnogo Naznacheniya (Spetsnaz) - Force for Special Purposes  - Forţa Militară pentru Scopuri Speciale, unităţi subordonate fie la G.R.U., fie la K.G.B în 1989, iar actualmente subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti Rossiyskoy Federatsii) - Federal Security Service of theRussian Federation - Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse.

Au fost formate circa 5000 de echipe de către trei ofiţeri sau subofiţeri reprezentând cele trei servicii, iar fiecare echipă a fost dotată cu un autoturism (marea majoritate Lada) special prevăzute cu compartimente pentru ascunderea armamentului, muniţiei şi a explozivelor.

Participanţii au luat la Chişinău lecţii speciale de limba română şi geografia Românieicu o durată de trei luni, în diverse cazarme ale oraşului.
Începând cu a doua jumătate a lunii Octombrie 1989, echipele Troika au fot introduse ca "turişti" în România , în ritmul de circa 150 maşini pe zi. Au fost trimise în majoritatea judeţelor, dar destinaţiile prioritare au fost Timişoara şi Bucureşti.
Timişoara a fot aleasă ca o buna candidată pentru "demonstraţii populare anti-Ceauşescu", datorită apropierii relative de Europa de Vest şi datorită prezentei unui vechi "prieten" al G.R.U., pastorul protestant Tokes.

Am citit câteva rapoarte trimise de un căpitan KGB, care fusese recrutat mai înainte şi lucra pentru noi ca agent dublu.
El descrie în detaliu acţiunile din Calea Girocului şi de la reşedinţa lui Tokes. La un moment dat în seara zilei de 16 Decembrie 1989, colonelul KGB care era comandant operativ al "operaţiei Tokes" a cerut să se facă "numărul", adică identificarea tuturor protestatarilor din jurul locuinţei lui Tokes. "Şi ne-am alarmat, fiindcă noi (echipele Troika) eram peste 80% din participanţi. Noroc că a doua zi a venit ordinul să ne deplasăm laBucureşti..."

Acţiunea importantă era acum la Bucureşti unde 2 generali sovietici şi un număr de ofiţeri superiori KGB or GRU care toţi vorbeau "moldovineşte" au dus tratative timp de aproape două săptămâni cu diverşi generali români de securitate şi armată pentru a asigura "bascularea" ...

Echipa sovietică de negociatori era în contact radio quasi-permanent cu comandamentul operaţiei Troika din Chişinău. Ei au prezentat ultima propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care promitea în mod solemn că nici un salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat, şi că toţi aceşti salariaţi vor fi promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător...

Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii şi armatei la 20 Decembrie 1989.
Singura excepţie a fost un general de armată care era ministru adjunct; el a refuzat şi a fost imediat "sinucis" de "negociatori". Generalii care acceptaseră propunerea lui Gorbaciov au cerut apoi lui Ceauşescu să organizeze faimoasa "adunare populara" din 22 Decembrie 1989.

Mi s-a părut deosebit de interesant faptul că toate aceste negocieri cu conducătorii securităţii şi armatei au fost purtate exclusiv de către militarii sovietici care nu au implicat, evident din motive de securitate, echipa de spioni civili destinaţi fazei următoare, operaţia "Flanela".

E foarte probabil că marea majoritate a securiştilor care au executat lovitura de stat sovietcă nu au ştiut cine sunt noii conducători politici ai României până când i-au văzut pe "flanelişti" defilând pe ecranele televizoarelor...

Phase II - Operaţia "Flanela"

Ziua de 22 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţa pentru trei agenţi operativi CIA care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la Bucureşti. Erau îmbrăcaţi "româneşte" şi au ajuns devreme în Piaţa Palatului, aşa că au asistat la toate fazele faimosului meeting.

Au văzut cum s-a construit "dreptunghiul" şi "razele", care erau o procedură standard la toate meetingurile publice a lui Ceauşescu. "Dreptunghiul" era constituit din circa 200 de securişti masaţi sub balconul de la care urma să vorbească Ceauşescu. De la "dreptunghi" plecau "razele" constituite din câte doi (uneori trei) securişti umăr la umăr, mergând spre exterior. Între aceste "raze" erau apoi plasate grupurile de muncitori şi alţi membri de partid aduşi cu autobuzele.

Această descriere tehnica e probabil plictisitoare, dar veţi vedea că este foarte importantă pentru meetingul din 22 Decembrie 1989.
Când Ceauşescu a ajuns la punctul în care a făcut o pauză, securitatea a pus la difuzoare o înregistrare a unor rafale de mitralieră. Am văzut filmul meetingului şi văd şi acum privirea speriată a lui Ceauşescu care nu înţelegea ce se întâmplă. Emil Bobu intră pe balcon în spatele lui şi-i spune: " E SECU !". În momentul acela Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de partea sovieticilor şi că partida era pierdută.

Acesta este momentul în care nişte "tineri curajoşi" au început să alerge prin mulţime strigând: "Jos Ceauşescu! Jos cu dictatorul".
Oamenii noştri de la Ambasada Americană au remarcat imediat ca aceşti "tineri curajoşi" nu alergau de la periferia masei de oameni către centru. Ei alergau întotdeuna dinspre "dreptunghi" spre periferie, şi ALERGAU NUMAI PRIN "RAZELE" DE SECURIŞTI, unde evident se simţeau în siguranţă. Era clar că erau toţi securişti...

Cronologia evenimentelor din 22 Decembrie 1989 este in general cunoscuta, aşa că n-am să insist asupra ei...

Vreau însă să relatez un eveniment amuzant, raportat de un informator din Tulcea. La 21 Decembrie 1989 Petre Roman era în Delta Dunării la vânătoare de mistreţi. Începand de la 10 dimineaţa toţi cei care lucrau la comitetul judeţean de partid din Tulcea au fotmobilizaşi să-l găsească pe Petre Roman pe care-l caută la telefon cu insistenţă "cineva" de la Bucureşti. L-au găsit în fine în jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă:
- "Da, tovarăşu!
- "BĂI PETRICĂ, FLANELA E MÂINE!"
- "Am înţeles, tovarăşu!"...

După care "Petrică" se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea "revoluţia" fără el...

A doua zi după masă a început defilarea la televizor a "flaneliştilor", tovarăşi cu pulovere şi flanele, dar fără sacouri sau costume de haine, care a durat mai bine de două săptămâni.

Securitatea lor personala era asigurată de echipele Troika care s-au ocupat de asemenea de organizarea fazei următoare a loviturii de stat...

Phase III - "Teroriştii"

De îndată ce căderea lui Ceauşescu a devenit cunoscută, o mulţime de oameni de buna credinţă, informaţi asupra evenimentelor din celelalte ţări din Europa de Est, au crezut că totul s-a schimbat şi că au devenit peste noapte "LIBERI".

Aceasta era o problemă majoră pentru securitatea care trecuse de partea sovieticilor cu condiţia de a-şi menţine puterea intactă.

Ei trebuiau să arate "prostimii" că nu s-a schimbat nimic şi că 
FRICA, nu libertatea este baza noii "societăţi".

S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika, faza denumită 
"Teroriştii" care a început chiar în seara de 22 Decembrie 1989.
Unităţile USLA au început să joace prin rotaţie rolul de "terorişti" şi de "anti-terorişti".Aceiaşi militari de securitate erau o noapte "terorişti" şi noaptea următoare "anti-terorişti".

Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori morţii erau transportaţi de la o strada la alta, ca să se propage teroare în toate cartierele.

Dacă fazele anterioare, Troika şi Flanela, au fost executate ireproşabil, faza Teroriştii nu a dat în totalitate efectele scontate. O mulţime de oameni de bună credinţă credeau că sunt într-adevăr liberi şi se comportau ca atare, înfiinţând sau reînfiinţând vechi partide şi organizaţii politice.

În plus direcţia afacerilor religioase din securitate era complet blocată pentru un motiv foarte simplu:
aşa-zisul "Patriarh al Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist cum îi strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se spune că avea grad de general de securitate, a crezut cu adevărat că a sosit momentul să dea socoteală pentru toate crimele comise de conducerea securistă a bisericii române în ultimii 41 de ani, şi s-a retras la o mânăstire, refuzând să mai "conducă" Biserica Ortodoxă.

În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de ţară din Oltenia care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de la Târgul Jiu unde Gheorghiu-Dej era de asemenea internat. Preotul Marina fusese condamnat pentru complicitate cu o bandă de hoţi de cai.

Îmediat după "hirotonisire" Justinian Marina a participat la 
distrugerea Bisericii Greco-Catolice din România . Toţi episcopii Greco-Catolici au fost arestaţi, condamnaţi şi au murit în închisoare ca adevăraţi martiri ai credinţei. Mii de preoţi Greco-Catolici de toate vârstele au fost de asemnea arestaţi şi condamnaţi la 15-20 de ani de închisoare.

Am cunoscut în închisoare în perioada 1959-1964 câteva zeci de preoţi Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru aceşti preoţi adevăraţi, martiri ai credinţei care îşi continuau vocaţia de preoţi în condiţiile de exterminare din închisoare. Un exemplu: părintele Crişan, văr al excelentului profesor de matematici Iacob Crişan care mi-a fost profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab din Bucureşti. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!

Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România , incluzând peste 2500 de biserici şi alte clădiri au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, "condusă" de Justinian Marina.

Faptul că securitatea comunistă controla conducerea Bisericii Ortodoxe nu însemna că preoţii şi monahii trecuseră în serviciul Satanei. În primăvara anului 1958, Justinian Marina a ordonat tuturor preoţilor şi monahilor Bisericii Ortodoxe să semneze
angajamente cu organele securităţii locale că vor informa asupra oricăror fapte sau intenţii de a acţiona împotriva guvernului comunist, MĂRTURISITE ÎN TAINASPOVEDANIEI.

Spre cinstea lor veşnică, mii de preoţi ortodocşi 
AU REFUZAT să semneze aceste angajamente cu Satana...Ei au fost toţi arestaţi şi condamnaţi între 10 şi 20 de ani de închisoare.

Am întâlnit sute de preoţi ortodocşi între 1959-1964. Numai în lagărul Grădina de la Piatra Frecăţei în Balta Brăilei erau 3 "brigăzi" de preoţi (150 de persoane).

"Cum să trădez eu sfânta taină a spovedaniei? Înseamnă că nu mai sunt preot!" îmi spunea cu lacrimi în ochi un preot bătrân, trecut de 75 de ani, care a şi murit câteva luni mai târziu...Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe aceşti martiri ai credinţei şi ai neamului românesc, care au împărtăşit soarta miilor de preoţi Greco-Catolici şi Romano-Catolici...

Mai târziu, când Ceauşescu a început construcţiile faraonice, sute 
de biserici au fost dărâmate fără ca conducerea securistă a Bisericii Ortodoxe Române să protesteze în nici un fel...

Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Române şi motivul pentru care Teoctist-Anticrist credea că a sosit ora judecăţii până în prima săptămână a lunii Aprilie 1990, când securitatea l-a convins în fine că nimic nu s-a schimbat şi i-a promis solemn că va putea să păstreze toate proprietăţile furate de la Biserica Greco-Catolică.

ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI, spre deosebire de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina  ,  Bulgaria  ,  Serbia  , Croaţia şi  Slovenia  .

În perioada Ianuarie-Aprilie 1990 toţi salariaţii Ministerului de Interne şi ai Ministerului Forţelor Armate au fost avansaţi în grad şi salariile li s-au mărit în mod corespunzător.

De exemplu, şeful tribunalului militar al sectorului 2 Bucuresti care în 1959 era căpitanul Prună Liviu şi care ajunsese în 1989 general-maior, a fost avansat direct general-colonel şi numit de Iliescu şef al Justiţiei Militare din România "post-revoluţionară". Faptul că el condamnase în August 1959 la 225 ani închisoare pe cei 12 membri ai organizaţiei Frontul Eliberării Naţionale de la Liceul Matei Basarab a fost desigur ceva minor comparat cu cele câteva zeci de condamnări la moarte pe care le-a "pronunţat" în perioada 1958-1959.

Între timp "turiştii" din operaţia Troika s-au întors progresiv acasă în U.R.S.S., până în Mai 1990, dar situaţia politică în România continua să fie critică, cu toate eforturile securităţii de a "cultiva" frica şi teroarea.

Phase IV - 
"Mineriada"

Astfel "conducerea post-revoluţionară" a hotărât să organizeze o variantă română a
"revoluţiei culturale" a lui Mao-Tze-Dong şi a mobilizat importante resurse financiare şi umane care au asigurat "succesul strălucit" al MINERIADEI din Iunie 1990.

Au dezlănţuit sălbăticia fără precedent a lumpen-proletariatului împotriva "duşmanilor poporului". 
Mii de oameni au fost bătuţi şi maltrataţi, sute de oameni au murit sau au fost schilodiţi pe viaţă.

Scopul era unul singur şi anume să impună frica şi teroarea fără de care securitatea nu putea funcţiona.
Şi au avut un succes deplin care a asigurat rolul dominant al securităţii până în ziua de astăzi.
"Tovarăşi minieri, vă mulţumesc!" dixit criminalul Iliescu.

Ştiaţi că efectivele forţelor de securitate în România (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi alte câteva mai mici), au crescut cu peste 10% între 1989 şi 2010? Au crescut foarte mult şi capacităţile tehnologice ale securităţii care 
în 2011 înregistrează "TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE" şi filmează toate întâlnirile "suspecte".

Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE, PROFESIONALE , CULTURALE şi POLITICE sunt controlate de oamenii securităţii "post-revoluţionare". Ei încurajează corupţia şi furtul la toate nivelele, pentru că toţi cei care fac un ban trebuie să-şi dea 
obolul la securitate.

Comparaţi situaţia securităţii în România cu fosta Cehoslovacie unde securiştii au fostlinşaţi pe stradă în 1989 adresele lor fiind publicate la toate oficiile de poştă. Sau cu Germania de Est, unde li s-a interzis securiştilor să intre în clădirile unde lucrau. Sau cu Bulgaria unde TOŢI salariaţii securităţii, de la ministru până la gardian, au fostDEMIŞI ÎNTR-O SINGURĂ ZI (24 DE  ORE  ).

QUO VADIS ROMÂNIA ?
Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences) Preşedinte al Frontului Eliberării Naţionale în 1956-1959 "Bandit Contrarevolutionar", deţinut politic între 1959 şi 1964 Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în 1970 Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco, 1976-1984 Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank în San Francisco, 1984-2004


II). Câteva comentarii

1). Cum am ajuns în posesia acestui text ?

          În 23 aprilie 2013 am primit, în pagina mea de Facebook, următorul mesaj de la Joli Martin: „Hai noroc Valere,te rog trimite-mi E-mailul pentru noutati,voi fii recunoscator .!” Şi mi-a dat adresa de email.
          Nu ştiu cine este domnul Joli Martin, dar m-am gândit că un „prieten” în plus în lista mea din Facebook nu strică. Şi i-am răspuns printr-un mesaj: „Hai noroc Joli !” şi i-am dat adresa mea de email.
         Azi am primit, prin email, textul pe care l-am pus mai sus.

2). Cine este autorul textului ?

La sfârşitul emailului stă scris:
Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences) Preşedinte al Frontului Eliberării Naţionale în 1956-1959 "Bandit Contrarevolutionar", deţinut politic între 1959 şi 1964 Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în 1970 Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco, 1976-1984 Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank în San Francisco, 1984-2004

3). Despre conţinutul textului primit prin email

          Trăim într-o lume relativă, în care bine şi răul, adevărul şi falsul etc. sunt „amestecate”, în proporţii diferite. Nu pot separa eu adevărul de fals. Dar nişte opinii personale pot exprima.

a). Împotriva cui este autorul textului ?

- Împotriva U.R.S.S. şi a politicii ei de control al ţărilor din sistemul socialist. 
De exemplu:
„Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul socialist...”
„Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov.”

- Împotriva socialismului
De exemplu: „Economia "socialistă" nu mergea însă de loc şi atunci a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc...

- Împotriva regimului Ceauşescu
De exemplu: “toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali "tovarăşului şi tovarăşei".

- Împotriva conducerii armatei şi a securităţii RSS, pe care încearcă să le compromită in corpore. 
De exemplu:
„ultima propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care promitea în mod solemn că nici un salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat, şi că toţi aceşti salariaţi vor fi promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător... Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii şi armatei la 20 Decembrie 1989.”

“Când Ceauşescu a ajuns la punctul în care a făcut o pauză, securitatea a pus la difuzoare o înregistrare a unor rafale de mitralieră. Am văzut filmul meetingului şi văd şi acum privirea speriată a lui Ceauşescu care nu înţelegea ce se întâmplă. Emil Bobu intră pe balcon în spatele lui şi-i spune: " E SECU !". În momentul acela Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de partea sovieticilor şi că partida era pierdută.”

Notă:
Nu era Emil Bobu şi nu i-a spus lui N. Ceauşescu "E secu", ci "Vino în sediu !". Toţi fugiseră, ca şobolanii, la adăpost, dar Nicolae Ceauşescu a rămas la microfon. 

Ăla chiar a fost un om curajos. A fost o vreme când mă îndoiam de poveştile despre "tinereţea revoluţionară" a lui, dar din decembrie 1989 încoace le cred. Comparaţi comportamentul lui Nicolae Ceauşescu din decembrie 1989 cu acela al lui G. W. Bush când a aflat despre atacurile teroriste asupra Turnurilor Gemene. Ziceai că l-a hipnotizat un şarpe ! "Cel mai puternic om de pe planetă" ! Mă întreb cum s-ar comporta alde Gorbaciov, Bush şi alţii ca ei în faţa unui "tribunal" precum cel de la Târgovişte, ştiind că nu mai sunt apăraţi de forţe uriaşe !?

“Unităţile USLA au început să joace prin rotaţie rolul de "terorişti" şi de "anti-terorişti".Aceiaşi militari de securitate erau o noapte "terorişti" şi noaptea următoare "anti-terorişti".
Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori morţii erau transportaţi de la o strada la alta, ca să se propage teroare în toate cartierele.

- Împotriva serviciilor secrete ale României post-decembriste:

"Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE, PROFESIONALE , CULTURALE şi POLITICE sunt controlate de oamenii securităţii "post-revoluţionare". Ei încurajează corupţia şi furtul la toate nivelele, pentru că toţi cei care fac un ban trebuie să-şi dea obolul la securitate."

- Împotriva celor implicaţi în evenimentele din dec. 1989 şi prezentaţi ca fiind gorbaciovişti

De exemplu:

Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A început cu reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generaţia lui Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania în 1936 , devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica din Bucureşti unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit din închisoare în 1964), precum şi a "generaţiei tinere" a lui Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.”

“La 21 Decembrie 1989 Petre Roman era în Delta Dunării la vânătoare de mistreţi. Începand de la 10 dimineaţa toţi cei care lucrau la comitetul judeţean de partid din Tulcea au fotmobilizaşi să-l găsească pe Petre Roman pe care-l caută la telefon cu insistenţă "cineva" de la Bucureşti. L-au găsit în fine în jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă:
- "Da, tovarăşu!
- "BĂI PETRICĂ, FLANELA E MÂINE!"
- "Am înţeles, tovarăşu!"...”
După care "Petrică" se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea "revoluţia" fără el...

"Tovarăşi minieri, vă mulţumesc!" dixit criminalul Iliescu.

- Împotriva conducerii Bisericii Ortodoxe Române:

„aşa-zisul "Patriarh al Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist cum îi strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se spune că avea grad de general de securitate”

“În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de ţară din Oltenia care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de la Târgul Jiu unde Gheorghiu-Dej era de asemenea internat. Preotul Marina fusese condamnat pentru complicitate cu o bandă de hoţi de cai. Îmediat după "hirotonisire" Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice din România.”

"crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Române"


b). Cu cine “ţine” autorul textului ?

- Ţine cu SUA

De exemplu:

“Guvernul american a încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în momentul în care echipa GRU-Spetsnaz care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în subsolul ambasadei tocmai părăsea clădirea...”

„Băieţii buni” au avut doar un rol de spectatori în Marea Păcăleală, nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le pute: „Ziua de 22 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţa pentru trei agenţi operativi CIA care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la Bucureşti. Erau îmbrăcaţi "româneşte" şi au ajuns devreme în Piaţa Palatului, aşa că au asistat la toate fazele faimosului meeting.”

Autorul se identifică cu “băieţii buni” din SUA: “Oamenii noştri de la Ambasada Americană”

- Ţine cu Biserica Greco-Catolică:
 Am cunoscut în închisoare în perioada 1959-1964 câteva zeci de preoţi Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru aceşti preoţi adevăraţi, martiri ai credinţei care îşi continuau vocaţia de preoţi în condiţiile de exterminare din închisoare.

Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România , incluzând peste 2500 de biserici şi alte clădiri au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, "condusă" de Justinian Marina.”

„ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI”


4). Două fraze de încheiere:

1). Filip Teodorescu dixit (1989): România va colcăi de spioni timp de multe decenii de aici încolo.

2). Sper că, împotriva manipulării diabolice, a „spălării creierilor”, au mai rămas oameni cu dragoste de această ţară şi de acest popor, în  toate instituţiile (în armată, în serviciile secrete, în Biserica Ortodoxă etc.), în „masele populare”. Dacă nu, atunci merităm să pierim din istorie, ca nişte nevolnici.