N-am intenţia să realizez şi-mi lipsesc resursele necesare, în acest
moment, pentru un studiu aprofundat pe tema „creştinism – comunism”.
Mă limitez la a aminti că în doctrina lui Iisus există idei compatibile
cu ideile comuniste. De exemplu: „Dacă
vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea
comoară în cer; şi vino de-Mi urmează Mie” (Matei, 19, 22).
Creştinismul este o religie a sărmanilor, a nedreptăţiţilor,
şi poate crea crispări îmbuibaţilor: „Adevărat
vă spun că cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. Şi vă mai spun:
Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în
împărăţia lui Dumnezeu” (Matei, 19, 24-25).
Cel mai mult îmi place mesajul iubirii de oameni, prin care
Iisus a venit să „plinească legea”.
O deosebire fundamentală între „comunismul” creştin şi cel
marxist este modul cum este concepută înfăptuirea dreptăţii. În doctrina lui
Iisus dreptatea se va împlini în cer. În proiectul lui Marx dreptatea trebuie
înfăptuită aici, prin transformarea revoluţionară a societăţii.
Farisei sunt şi în zilele noastre: sunt îmbogăţiţii din
jefuirea ţării, din sărăcirea noastră, sunt politicienii mincinoşi, preocupaţi
exclusiv de interesele lor personale şi de interesele de mafie. Mai tot timpul calcă pe
cadavre, când şi când joacă rolul de credincioşi, de creştini.
Aici un exemplu de om faţă de care am stimă, un om care-şi
riscă şi viaţa pentru crearea unui partid comunist în România şi pentru cauza
comunismului, în general.
Sunt multe puncte comune, într-adevăr, între creştinism şi comunism.
RăspundețiȘtergere