duminică, 26 februarie 2012

Iertaţi-mă, sunt comunist


Pentru mărirea imaginii clicaţi pe ea.

13 comentarii:

  1. Eu, în 1989, aveam 21 de ani și eram membru UTC, ca aproape toți cei de vârsta mea. Dvs. văd că ați devenit membru de partid la 22 de ani, devreme pentru standardele pe care le-am prins eu. Știu că numai cei mai capabili oameni ai muncii erau făcuți membri de partid așa deveme. Ne puteți povesti și nouă, celor mai tineri, care a fost povestea intrării dvs. în partid, ca să vedem și noi cum se petreceau lucrurile la începutul deceniului 70? Aveți ceva de menționat în mod desoebit cu privire la activitatea pe care ați avut-o ca membru de partid, ceva din care considerați că am putea avea de învățat noi, cei ceva mai tineri decât dvs.?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru domnul Bogdan,
      "Ne puteți povesti și nouă, celor mai tineri, care a fost povestea intrării dvs. în partid"
      Când am fost eu primit în PCR era după satisfacerea stagiului de militar în termen şi înainte de a a mă căsători şi înainte de a deveni student (la cursul fără frecvenţă, cum m-am spovedit de nenumărate ori). Lucram într-o întreprindere de construcţii-montaje (ICMI). Eram doar absolvent de liceu. Am fost primit ca muncitor în PCR, deşi nu efectuam preponderent efort fizic. Nu-mi amintesc să mă fi făcut remarcat prin vreo faptă de vitejie, cum păreţi a crede dv. Eram, doar, un om conştiincios la locul meu de muncă. În afară de sarcinile de serviciu n-am prestat alte activităţi decât aceea de a fi un fel de foto-reporter al organizaţiei de sindicat a întreprinderii. În această calitate, cea mai intensă amintire este aceea a fotografierii unui muncitor mort, strivit de nişte panouri prefabricate.
      "cum se petreceau lucrurile la începutul deceniului 70?"
      Mai întâi vă spun că atunci PCR avea, cu adevărat, "rolul politic conducător", cum se scria în documentele politice ale vremii. Cu ce consecinţe, bune şi rele, s-a exercitat acel rol puteţi deduce din o judecată a lui Nicolae Ceauşescu (pe care eu l-am criticat uneori, pentru slăbiciuni reale, dar pe care-l consider, totuşi, unul dintre cei mai merituoşi conducători ai acestei ţări): "Partidul nu-i nici mai bun, nici mai rău decât membrii săi".

      Ștergere
    2. Stați liniștit, eu tot FF-ul am făcut. Mulți oameni dedicați au făcut facultatea la FF.

      "Partidul nu-i nici mai bun, nici mai rău decât membrii săi" - da, o judecată foarte bună.

      Să înțeleg că acest rol conducător al PCR s-a schimbat în anii '80?

      Ștergere
  2. Noi, nu!

    O parte din noi ne-am învins
    Greşeala, minciuna şi groaza,
    Dar e drum, mai e drum necuprins
    Pînă-n zarea ce-şi leagănă oaza.
    Generaţii secate se sting,
    Tinerii rîd către stelele reci -
    Cine-şi va pierde credinţa-n izbîndă
    Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

    Cine din noi va muri
    Înainte ca trupu-i să-i moară?
    Cine-o să-şi lepede inima-n colb -
    Insuportabil de mare povară?
    Ca un vînt rău, ori ca o insultă
    Întrebarea prin rînduri trecu.
    - Ascultă, ascultă, ascultă!
    Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

    Nicolae Labiş

    Printre caracterele înalte şi nobile ce şi-au învins greşeala, minciuna şi groaza, aşa cum spune poetul, vă aflaţi şi dvs.
    Vă felicit pentru această declaraţie curajoasă de credinţă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Vă felicit pentru această declaraţie curajoasă de credinţă."

      Domnule Florian Liviu, n-am ascuns niciodată calitatea mea de comunist. În toate articolele mele, publicate după 1989 în diferite ziare şi reviste, se simte opţiunea mea pentru comunism. Regret profund că, dintr-o iniţiativă pe care, cred eu, dl. Pruteanu n-ar fi aprobat-o, doamna Pruteanu a suprimat forumul www.pruteanu.ro. Acolo, în autoprezentarea mea, am scris: "Apartenenţa politică: membru al PCR, partid asasinat în 1989". Nu vă spun câte înjurături am primit şi acolo, şi în forumul Nanu de la anticomunişti fanatici ! Pentru mine calitatea de comunist n-a fost, nu este o sinecură. Dacă este să-mi recunosc o calitate, aceea este că eu sunt comunist din convingere, nu din interes.

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Valerius,

    M-a întrebat o cunoștință, un domn, ceva legat de marxism, iar eu nu am putut să-i răspund cum trebuie. Întâmplător, chestiunea aceasta a mai fost relativ atinsă în discuțiile noastre. Întrebarea a fost: ”În etapa a doua a orânduirii comuniste, comunismul propriu-zis, vor mai exista națiunile? El mi-a spus ce știam și eu, și anume că în etapa a doua presupune dispariția statului. Bun, atunci vor dispărea națiunile, se va folosi o singură limbă, care va fi viitorul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Bogdan,

      Dv. gândiţi teoria marxistă a comunismului într-un mod laplaceean. Conform determinismului mecanicist laplaceean, un subiect cunoscător, dacă are toate informaţiile necesare, poate prevedea în cele mai mici detalii viitorul. În această perspectivă nu există întâmplare, orice eveniment se integrează într-un lanţ cauzal riguros. Într-o scriere a sa, Karl Popper ironizează determinismul mecanicist, rigid. Nu vă pot reproduce ad litteram citatul, ci doar cu aproximaţie: conform mecanicismului rigid, dacă am şti ce a mâncat Beethoven, am putea şti tot ce poate compune (de exemplu, ce poate compune dacă a mâncat carne de miel şi ce poate compune dacă a mâncat carne de pasăre).

      Marx se include în seria gânditorilor geniali, începând, probabil, cu Epicur, cu al lui „clinamen”, care admit rolul întâmplării în Lume. Consecința: scrierile lui în care conturează societatea comunistă, „Manifestul Partidului Comunist”, „Critica Programului de la Gotha”, sunt doar schițe. Nu trebuie să ne așteptăm ca Marx să ne spună, în scrierile sale, precum „specialiști” în horoscop, când X va câștiga la loto, când lui Y i se va întări membrul. Putem doar presupune că formele de comunitate umană (poporul, naţiunea) vor evolua, vor fi înlocuite de alte forme de comunitate. Panta rhei (totul curge)!

      Marxismul nu este şi nu are pretenţia că este un fel de Biblie, care cuprinde în ea Absolutul.

      Ștergere
    2. Domnule Valerius,

      Eu nu am știut ce să-i răspund omului, dacă lipsa statului va duce și la lipsa națiunii. Eu nu am cerut decât o interpretare, ceea ce dvs. mi-ați și dat.


      Însă, am primit un răspuns interesant de la Radu Florin, cred că o să vă placă:

      ”nu stiu daca vor disparea automat natiunile dar cu siguranta se vor apropia mult si se va crea o cultura mondiala care va lua tot ce e bun de la toate natiunile. o globalizare reala presupune sa se ia lucruri valoroase din toate culturile nationale, nu doar din cateva. cel mai probabil se va ajunge la o limba mondiala unica, pe care sa o vorbeasca toti si sa o inteleaga toti, dar aceasta limba unica NU presupune automat disparitia limbilor nationale ba chiar este foarte probabil ca ele sa se mentina si in acest comunism deplin extins la scara mondiala”

      Ștergere
  5. Fie şi cu întîrziere, dar întrucît nu am trecut încă pragul din februarie în martie, vă rog, domnule profesor Valeriu Stănescu, să primiţi urările mele de sănătate, bucurii şi viaţă lungă alături de toţi cei ce vă sînt dragi, şi de succes în activităţile pe care le desfăşuraţi.

    Sînteţi comunist? Felicitări! Apropo. La Mulţi Ani, din toate punctele de vedere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Nicolae Nicu,

      Vă mulţumesc.

      Am fost îngrijorat, gândindu-mă că absenţa dv. din blogul ce vă aparţine este cauzată de probleme de sănătate.

      Prin recomandarea domnului Florian Liviu, eu am devenit membru al grupului din Facebook intitulat "Noi, COMUNIŞTII".

      Sunteţi de acord să vă recomand pentru acel grup ? Indiferent care va fi răspunsul dv., îl voi respecta. Doar aş fi interesat de argumente.

      Ștergere
  6. Domnule profesor, mă surprindeţi cu presentimentul dvs. Şi, vă mulţumesc că v-aţi gîndit pentru o clipă şi la mine. Întîmplarea face că am avut, chiar în zilele premergătoare întîiului de martie, oarece disconfort din cauze medicale, disconfort care nu s-a rezolvat, încă, pe deplin. Nimic îngrijorător, dar disconfort, şi am abandonat preventiv unele activităţi, întru încercarea de odihnă, altfel utopică, desigur, limitîndu-mă la cele de serviciu, care, oricum, îmi ocupă, prin natura acestuia, mari părţi ale unei zile.

    Aşa că, am extrem de puţin timp de a adăsta în faţa calculatorului, de a mă consuma în polemici şi controverse pe cît de inutile, pe atît de maliţioase şi, mai ales, corozive. Vă mărturisesc că lipsa endemică şi, de multe ori, nici măcar conştientizată, a patriotismului, lipsă cu care ne confruntăm mai la tot pasul, mai în toate domeniile şi pe mai toate platformele interacţiunii publice şi ale aşa-numitei socializări, îmi usucă sufletul, mă dezamăgeşte cuplit, mă deprimă şi mă supune unei deznădejdi care mă determină să mă gîndesc tot mai mult la retragerea mea totală şi definitivă în carapacea existenţială a Patriei Mele.

    Căci, ţara asta a noastră nu mai are viitor rezonabil-temporal şi nu mai are şanse să îl aibă. Am urmărit scurgerea evenimentelor protestatare din ianuarie, din Piaţa Universităţii. Despre ele, am opinia mea. Dar, am tăcut. Au venit nămeţii. Isteria publică am receptat-o în notă personală. Am tăcut, pînă la un moment dat. S-a schimbat guvernul Tandei cu guvernul Mandei. Am opinia mea. Am tăcut şi tac, încă. Dar, mă oboseşte şi tăcerea, în ultimul chip, domnule profesor. Pentru că exteriorizarea uneori mi se pare mai suportabilă.

    Numai că, e un paradox cel puţin aparent aici şi va trebui să îmi limpezesc gîndurile şi deciziile, căci nici efortul de a voluntaria la nesfîrşit, în concret de peste douăzeci de ani - de fapt, de peste patruzeci! - în clinica de urgenţă a Patriei, în timp ce alţii îi tot sapă tomba, în numele etalării "virtuţii" personale şi a "gloriei" macabre de a o ucide, proprii ţiganului ajuns împărat, nu e sănătoasă. În rest şi pentru alte chestiuni punctuale, aş prefera să comunicăm pe altă cale, spre exemplu, pe mail.

    RăspundețiȘtergere