duminică, 8 decembrie 2013

Comentarii la o poveste a scriitoarei Mitza Biciclista

Avertisment !
          Lectura acestui articol nu este recomandată pentru minori ! Minorii sunt rugaţi să revină după împlinirea vârstei legale a majoratului ! Sau să recepteze ideile acestui text prin lectura şi interpretarea înţeleaptă a unui părinte !

          Mitza Biciclista, titulara blogului fanteziiobor.wordpress.com ("Un blog de poveste. Oborul cu fantezii"), a scris o poveste, intitulată "Pentru un zâmbet", care poate fi citită aici.
          După ce am citit povestea, m-am jucat şi eu puţin de-a critica literar-etică şi chiar am îndrăznit să încalec pentru scurt timp Pegasul meu bătrân. Din încercările astea au rezultat cele două comentarii de mai jos.
          De la mine atât, de la Dumnezeu mai mult !

Valeriu Stănescu on decembrie 7, 2013 la 11:08 pm said:

            Am citit textul intitulat „Pentru un zâmbet”. Cred că principala lui calitate constă în faptul că incită reflecţia, după cum se poate observa şi din citirea comentariilor din josul lui. Mie, cel puţin, mi-a stârnit tot felul de gânduri.
            De exemplu, m-am întrebat în ce măsură este relatare a unor fapte de viaţă şi în ce măsură v-aţi exersat imaginaţia creatoare. Dacă premisa mea este adevărată, anume că scriitorii participă cu întregul lor sistem de valori, cu principiile lor, cu opţiunile lor când creează, atunci aş fi tentat să cred că povestea asta este mai mult o relatare a unui fapt. Spun asta pentru că în discuţiile noastre din blogul meu, din subsolul textului intitulat „Iubirea şi vârstele omului”, n-aţi exprimat niciodată scârbă, aversiune faţă de relaţia dintre un El şi o Ea de vârste mult diferite, dimpotrivă am constatat că aveaţi concepţii deloc prăfuite.
           Dacă „povestea” se ţine foarte aproape de un fapt real, n-am ce comenta, ar fi absurd să contest, să am obiecţii faţă de un fapt.
           Dacă, totuşi, povestea este mai mult un produs de ficţiune, atunci mi-ar plăcea să cred că v-aţi exersat imaginaţia creând două finaluri diferite.
           În versiunea asta, prezentată în blog, îmi pare că sunteţi mult prea părtinitoare cu Ea şi nedreaptă cu El. Recunosc, sunt subiectiv, mă simt solidar într-o măsură cu El, căci este cam de vârsta mea. Toată povestea îmi pare neverosimilă, îmi pare construită special pentru a o prezenta pe ea ca fiind o ingenuă, iar pe el ca fiind un monstru scabros. Cine era ea ? Vreo călugăriţă virgină, care credea că pe copii îi aduc berzele ghidate de Sfântul Duh ? Era fascinată de intelectul lui ?! Cum aşa, era oarbă, nu vedea stârvul în care hălăduia intelectul ? Chiar şi din această poveste scrisă ad hoc reiese că dumneaei nu s-a limitat la raporturi pur platonice (posibile doar în filozofia speculativă), ci şi-a cam plimbat nurii prin teritoriul marcat de stârvul lui. Dacă era fascinată exclusiv de intelectul lui, putea să-i citească lucrările, dar nu era aşa, dumneaei avea şi un anume interes personal.
           Permiteţi-mi, vă rog, să dau frâu liber Pegasului meu bătrân. Îmi închipui că în versiunea cealaltă, pe care o ţineţi în sertarul dv. de vrăjitoare într-ale scrisului, El este cel fascinat de Ea. Într-un exces de sinceritate împinsă până la intersecţia cu prostia, îi spune că o iubeşte nebuneşte. Ea îl încurajează, într-un fel de joc „mai nu vrea, mai se lasă”. Nu trebuie să lipsească nici din versiunea mea penisul, căci povestea ar fi fără condiment sexual şi nu ar atrage cititorii. Îmi închipui (nu mi-e greu, căci sunt cam de vârsta lui) că el, fiind complexat de vârsta sa şi simţindu-se oarecum vinovat faţă de tinereţea ei, îi arată nişte poze cu nişte nuduri bărbăteşti, fără capete, şi-o întreabă pe care bărbat l-ar prefera. Ea, recunoscându-l în poză pe profesorul tomnatic, îi spune că pe el l-ar prefera şi că îi place de penisul lui. Eu cred că şi asta ar fi o versiune de succes la public. Cel puţin la un public de vârsta mea.
           Cu îngăduinţa dv., voi mai veni cu un comentariu. Sper să reuşesc să-l scriu până va veni Moş Ene pe la gene. Deci… va urma.

Valeriu Stănescu on decembrie 7, 2013 la 11:45 pm said:

          O altă versiune, diferită mult de aceea din povestea dv. Dar merită o reflecţie şi ea.
          Cred că am mai scris în forumul Pruteanu sau în forumul Ion Nanu despre un film pe care l-am văzut în adolescenţă. N-am reuşit să-l găsesc în internet. Cred că se numea „Procesul profesorului W(eyer ?)”. O studentă se îndrăgosteşte de un profesor universitar bătrân. El stopează asaltului ei erotic. Rănită în orgoliul ei feminin, ea se răzbună înscenând o tentativă de viol. În proces, el pledează… vinovat ! Cuprinsă de remuşcări, studenta mărturiseşte, într-o etapă ulterioară a procesului că violul n-a fost decât în închipuirea ei. Interesantă este şi consecinţa acestui conflict în relaţia profesorului cu soţia lui. Rutina depusă o determinase pe soţie să solicite divorțul. Prin corectitudinea lui soţul o exaspera. În finalul filmului soţia îl întreabă pe profesor dacă tentativa de viol a fost reală. El minte din nou, răspunzând afirmativ. Dintr-odată ea „îl vede cu alţi ochi” şi renunţă la divorţ. Îmbrăţişări şi pupici.

          Dragostea, în forma ei autentică, plenară, ca atracţie spirituală şi trupească, este o minune a lumii. Şi sinceritatea este esenţială în dragoste. Cei care întinează acest sentiment, prin interese mercantile, prin orgolii meschine, prin prefăcătorie ar trebui pedepsiţi de Creator. Acestora ar trebui să le lase doar posibilitatea împerecherii pur biologice, ca la animalele sub-umane.

          Numai bine şi inspiraţie pentru scrierea unor noi poveşti, poate mai drepte !

Post-scriptum
          Coana Mitza Biciclista este supărată pe mine:
              a. Şi-a şters un comentariu, de aici. Ştiu conţinutul comentariului şters, aş putea să-l pun la locul lui, dar am scrupule.
              b. Mai mult, doamna Mitza Biciclista a şters şi un comentariu al meu, din blogul domniei sale.                  
          Acolo, doamna "albastrita" (Photini din forumul Ion Nanu) a scris: "Doamnă, vă scriu numai pentru că mi-a plăcut povestirea, e ca imaginea reflectată de un singur fragment de oglindă dintr-un caleidoscop – viaţa." Am intenţionat să port un dialog cu "albastrita" în marginea acestei aprecieri. Nu mai am posibilitatea.
       
          Repet, îi recunosc textului Pentru un zâmbet calitatea de a "incita reflecţia", de a stârni controverse cu privire la semnificaţia faptelor povestite. Dar "povestea" pare a fi relatarea unei fete furibunde care, sub presiunea afectelor, prezintă lucrurile în mod distorsionat. Există multe incoerenţe în această relatare. De exemplu, pe de o parte "fetiţa nevinovată" scrie: "eram înnebunită după un profesor", "îi admiram inteligența", "pe profesor îl admiram cu toată ființa mea", iar mai la vale explodează de scârbă: "răsuflarea lui gâfâită de om bătrân m-a izbit cu mirosul greu de dantură din gaudent prin care unele resturi de mâncare își făceau de mult veacul." E neverosimil ca un om care poate fascina prin inteligenţa lui să nu aibă deprinderea elementară de a se spăla pe dinţi.

          Să fie clar:  nu cer ca orice scriere literară să prezinte un conţinut perfect logic, precum lucrarea unui geniu în matematică. Rostul unei lucrări literare este de a exprima artistic un crâmpei de viaţă, iar din viaţă fac parte chiar şi reacţiile furibunde ale unor virgine de bordel. Dar conţinutul absurd, paradoxal, incoerent ((vezi Eugène Ionesco, Kafka ş.cl.) este subordonat unei logici sui-generis a scriitorului, cu o mare putere de persuasiune. Dau ca exemplu Însemnările unui nebun, scriere a lui Gogol. Ea are forma unui jurnal intim scris de un individ a cărui minte devine tot mai întunecată (într- zi, în loc de dată, a scris "Ziua nu avea dată"). Gogol construieşte logic-artistic procesul de alienare a nebunului, într-un mod verosimil, persuasiv.

          Nu acelaşi lucru pot spune despre scrierea doamnei Mitza Biciclista. Doamna "albastrita" scrie în comentariul său: "pe alocuri dialogurile au un minus de naturaleţe, se simte că din spatele personajelor vorbeşte autoarea." Asta mă străduiesc şi eu să spun. Scriitoarea nu a avut puterea de a se urca, din punct de vedere artistic, de la nivelul relatării unei experienţe personale la nivelul exprimării general-umanului. Textul pare a fi scris în grabă, ca sub presiunea unei nevoi de răzbunare.

PPS

Coana Mitza Biciclista şi-a şters toate comentariile din blogul meu. Mare supărare, mare !

6 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am încercat să vă transmit un gînd, dar m-am temut că nu voi ști s-o fac. Am șters și am reformulat.

      Ștergere
  3. Mă caut neîncetat, dar nu găsesc decât urmele mele, pentru că sunt mereu pe drumuri.

    De aici, de la mine, se vede că v-ați găsit, dar vă suprapuneți cu dvs. atît de bine, încît nu vă dați seama...
    Sînteți un om fericit. Mulți încă se mai caută pe drumuri paralele cu ei înșiși. Vor muri întrebîndu-se cine au fost cu adevărat.
    ValeriuS, sînteți atît de aproape de omul din lăuntru, încît vă doare propria greutate. Și fiindcă nu s-a luminat încă de ziuă în suflet, nu vă puteți măsura cu propria umbră. De aceea credeți că nu v-ați găsit.
    Uneori fugim de noi înșine, fiindcă nu ne mai recunoaștem.
    Dar în cei puternici și curajoși, așa ca dvs., răsare lumina adevărului și se pot vedea clar în oglinda inimii celorlalți, chiar dacă a lor stă sub obroc.
    Dvs., domnule ValeriuS, sînteți printre cei norocoși, fiindcă nu ați încetat să vă puneți întrebări.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simt că vreți să mă încurajați. Vă mulțumesc pentru generozitate. Dar am convingerea că sunt mult sub imaginea pe care mi-ați conturat-o. Primiți, vă rog, mărturisirea considerației mele față de dv.

      Ștergere