luni, 5 decembrie 2011

Monarhia ca măr al discordiei: 4).Despre monarhie în general


Să începem cu o „cugetare memorabilă” a celui despre care Emil Cioran spunea că „este singurul geniu pe care l-am cunoscut în viaţă”, Petre Ţuţea. „Sigur că forma ideală de guvernământ e monarhia. Monarhia ar presupune şi alegeri, şi partide şi ar presupune un arbitru: acest arbitru, văzând forțele politice în conflict, alege el, de fiecare dată, dar n-o alege pe cea mai populară, ci pe cea mai adecvată interesului general. Deci monarhia n-are criterii de conducere democratice.”

V-a convins ? Pe mine nu m-a convins. Aceasta nu e singura tâmpenie pe care Ţuţea o spune convins fiind că spune o cugetare genială. „Arbitrul” poate fi şi un Nero. Un imbecil ajuns împărat sau rege are o „logică” specială, conform căreia „forţa politică cea mai adecvată interesului general” e distinctă de „forţa politică cea mai populară”. E mare Grădina lui Dumnezeu şi prin ea bântuie tot felul de „filozofi ai politicii”. N-ar fi nicio problemă dacă „filozofii” ăştia nu s-ar încăpăţâna să ne croiască vieţile după tiparul minţilor lor „speciale”.

Eu prefer democraţia republicană, fie ea şi burgheză, în locul monarhiei. Cea mai bună variantă pentru societate este „cea mai populară”, adică aceea aleasă de majoritatea societăţii, nu aceea aleasă de vreun „Arbitru”, pe care ar trebui s-o acceptăm pentru că a ales-o „Unsul lui Dumnezeu pre Pământ”.

Opţiunea pentru monarhie, absolută sau constituţională, presupune că societatea nu are dreptul de control, respectiv are un control limitat asupra Conducătorului. Este ca şi cum ai miza cu libertatea, cu dreptul tău la fericire într-un joc al hazardului. Monarhul ar putea fi şi unul „luminat”, dar mult mai probabil este că puterea, pentru exerciţiul căreia nu este răspunzător în faţa societăţii, îl va corupe. Cu cât va fi mai mare puterea de care poate dispune, cu atât va fi mai mare tentaţia de a abuza de ea. Cred că a spus-o Lord Acton.

Varianta de monarhie în care „regele domneşte, nu guvernează” nu este nici ea de dorit: este un element de decor mult prea costisitor pentru cei care muncesc, produc în societatea respectivă. 

7 comentarii:

  1. Domnule, Petre Ţuţea este cel mai indigest anticomunist din câţi mi-a fost dat să citesc până acum. Nici cu Cioran nu-mi e ruşine, dar Ţuţea îl întrece de departe.

    RăspundețiȘtergere
  2. Flecar cum era, probabil că v-ar fi întors-o, spunând că a fi "anticomunist indigest" este o virtute în raport cu "aparatul dv. digestiv comunist".

    M-am întrebat cum se explică fascinaţia pe care o genera Ţuţea în conştiinţele unor tineri.

    M-a ajutat să înţeleg Constantin Noica. Citez dintr-o carte apărută la Nemira: "Despre Petre Ţuţea, pe la mijlocul anilor 60, când a început să tipărească, C. Noica ar fi spus aceste uluitoare vorbe: 'Păcat ! Scriind, Ţuţea şi-a stricat legenda'".

    Farmecul lui Ţuţea consta în oralitate, în volubilitate, în patima pe care o punea în vorbe, în modul sentenţios. Puse pe hârtie, cu posibilitatea de a fi analizate serios, producţiile lui devin mediocre şi uneori chiar incoerente, ceea ce nu este surprinzător din partea unui mistic.

    Într-un interviu, filmat parcă de Marian Munteanu, a răspuns la întrebarea "Care este domnitorul dv. preferat ?" că-l preferă pe Vlad Ţepeş, căci toţi ceilalţi au fost "o pajişte cu miei" ! Mă întreb dacă fiind în ţeapă ar fi gândit la fel...

    O constatare corectă am găsit în blogul unui tânăr: opiniile despre Ţuţea "se impart in doua categorii: una de genul: tipul e genial si cealata de genul: tipul a dat definitii din dictionare unor termeni comuni".

    http://vreausapotsapotsavreau.wordpress.com/2011/05/16/322-de-vorbe-memorabile-ale-lui-petre-tutea/

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce spunea Țuțea, d-le Valerius, este perimat. Într-o monarhie constituțională, monarhul are doar rol de arbitru. În Suedia, Danemarca și Olanda monarhul numește în mod formal ca prim-ministru șeful coaliției de guvernământ, rezultate în urma alegerilor, iar în Norvegia monarhul prezidează anumite întruniri speciale ale cabinetului.
    Faptul că Norvegia, Danemarca și Suedia sunt monarhii (constituționale) nu a constituit un impediment pentru politica socială a guvernelor postbelice din aceste țări, astfel că acolo au funcționat guvernele cele mai orientate spre social din întreaga Europă. Este adevărat, România nu este niciuna din aceste țări.

    Unii politologi susțin rolul intervenționist al monarhului, dar cum?, ca o garanție împotriva posibilelor abuzuri ale politicienilor (Băsescu de 7 ani de zile încoace este un exemplu tipic de politician abuziv).

    Monarhul constituțional poate reprezenta nu numai un arbitru, ci și un standard moral, o autoritate morală, exemplele cele mai cunoscute care îmi vin acum în minte sunt regina Elisabeta a II-a și tatăl său, regele George al VI-lea, care a avut mult de tras în cel de-al doilea război mondial.

    Dacă lăsăm monarhia absolutistă laoparte și ne limităm numai la republica burgheză, după cum am mai spus, cea mai îngrozitoare formă de guvernământ este republica semiprezidențială, tipul nostru de republică, în care răspunderea pentru guvernare se împarte între un președinte cu puteri sporite și prim-ministrul. Cea mai bună formă pentru republica burgheză este, cred eu, cea de republică parlamentară, în care întreaga răspundere a guvernării revine primului-ministru – acolo știi clar cine este răspunzător pentru guvernare, în timp ce președintele nu are decât un rol formal, fiind de obicei ales de către Parlament.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru dl. Bogdan

    1).„Ce spunea Țuțea, d-le Valerius, este perimat. Într-o monarhie constituțională, monarhul are doar rol de arbitru”.

    Asta spunea şi Ţuţea.

    2).„Unii politologi susțin rolul intervenționist al monarhului, dar cum?, ca o garanție împotriva posibilelor abuzuri ale politicienilor”.

    Dacă nu suntem mistici, ştim că monarhul este şi el om, deci poate abuza de „rolul intervenţionist”. Prin urmare, dacă este necesar „rolul intervenţionist al monarhului ca o garanţie împotriva posibilelor abuzuri ale politicienilor”, atunci este necesar un alt om (instituţie) care să ne garanteze că monarhul nu abuzează de „rolul intervenţionist” şi aşa la infinit.

    3).” Monarhul constituțional poate reprezenta nu numai un arbitru, ci și un standard moral, o autoritate morală”.

    Dar poate să fie şi o pacoste pentru societate. Presupun că nu e nevoie să vă dau contraexemple.

    RăspundețiȘtergere
  5. Este adevărat că, la limită, și într-o monarhie constituțională un monarh poate abuza de rolul lui, mai ales într-o țară ca a noastră, care, repet, nu este o țară nordică. În mod normal, sistemul politic ar trebui să aibă mecanismul prin care să scape de un monarh nedemn.

    Azi, abuzivul Băsescu este cea mai bună reclamă pentru o monarhie constituțională sau un regim socialist.

    RăspundețiȘtergere
  6. Crăciun Fericit, d-le Valerius, dvs. şi celor dragi dvs.! Fie ca Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, care s-a născut astăzi, să fie mereu în inimile noastre! Un an mai bun pentru clasa muncitoare!

    RăspundețiȘtergere