sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Dezvrăjirea Rusiei și revenirea la o lume multipolară

Comentarii în marginea articolului ”Cel de-al doilea corp al lui Putin”, 
scris de Alexandru Dughin (Александр Гельевич Дугин) 
și tradus de Gheorghiță Zbăganu 

Articolul original este aici


Traducerea prescurtată a articolului:

          Toată lumea vede că lumea unipolară a fost doar un scurt episod al istoriei. Evenimentele din Orientul Mijlociu, Europa, și în special din Ucraina arată că, în lume, confruntarea de forțe antagoniste, nu s-a sfîrşit, că face parte din natura civilizaţiei umane. Confruntarea înseamnă Istorie, iar istoria e întotdeauna o alternanţă de război și pace. Într-o lume în care nu există război, nu va exista nici pace şi nici istorie.
          Oprind putregaiul, Putin a creat premisele pentru eliminarea consecințelor a ceea ce el însuși a numit "cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX" : prăbușirea URSS. Aici accentul trebuie pus pe cuvântul "geopolitică". Rusia intră din nou în istorie după retragerea ei de la începutul anilor 2000, și această întoarcere coincide cu perioada lui Vladimir Putin. Dar acest lucru implică o întoarcere la conflicte. Putin a devenit cine este, după ce a învins în a doua campanie cecenă. A oprit prăbușirea aparent inevitabilă a Rusiei.
          Într-un sens, Putin a fost cel care a contribuit la reînceperea istoriei şi la depăşirea momentului unipolar. Putin nu a regretă ideologia socialistă. Ea a dus la dezintegrarea Imperiului Rus. Putin a vorbit în mod special despre geopolitică, și toate reformele lui sunt pentru a restabili starea geopolitică a Rusiei ca mare putere.
          Mai întîi, a fost necesar controlul deplin asupra teritoriilor statului, apoi al monopolurilor private de mari dimensiuni, al mass-mediei şi al sistemului politic. În anii ‘90 țara era aproape toată sub control extern și aproape că şi-a pierdut suveranitatea. Dar restabilirea suveranității a ridicat nivelul de confruntare cu centrul lumii unipolare, care a incercat să extindă hegemonia, considerată aproape o realitate ireversibilă după prăbuşirea URSS. Era clar că se va ajunge la conflict. Dar aceasta este istoria: puterile mondiale se luptă pentru cît mai multă putere regională și țările mai slabe se aliniază cu unele din ele.
          Marile puteri sunt acum Statele Unite, China şi Rusia. Nu Putin este cel care a ridicat nivelul de tensiune. După dezastrul de ‘90, învinsă fără o luptă Occidentul, puţini analişti au fost aşa de naivi să creadă că Rusia va tolera la nesfîrşit situaţia de ţară subalternă. Revenirea ei a dus la crearea de tensiuni cu Centrul: nimeni nu va sta liniştit văzînd cum creşte puterea concurentului. Oprește-l și ține-l sub control – este o dorință naturală și destul de ușor de înțeles.
          În anii ‘90 de ani ai secolului al XX-lea Rusia a fost subjugată intereselor SUA și, mai general, ale Occidentului. Ea a acceptat ideologia dominantă a liberalismului occidental și, împinsă de SUA, a lansat reforme liberale pro-occidentale. Semnificația acestor reforme era de a integra Rusia în rețeaua globală a abandonării suveranității naționale. Anii ‘90 au fost anii "sfîrșitului istoriei”. De fapt liberalismul, globalizarea și "sfîrșitul istoriei" acoperă acelaşi lucru : lumea unipolară sub hegemonie americană.
          Renunțarea suveranitate a început cu prăbușirea Uniunii Sovietice. Elita liberală a URSS şi-a cumpărat un loc în elita mondială și o pace relativă. Un sclav care nu se revoltă poate avea o pace relativă de la un stăpîn normal. Ideea era să cumpărăm Pace în ideea păstrării suveranităţii Rusiei, şi a acceptării ei ca o putere regională. De aceea, în urma lichidării URSS și acceptării controlului direct al Vestului, pe ordinea de zi a fost chiar dezmembrarea Rusiei federale rămase.
          Putin a venit la putere din interiorul elitei, nu pe valul vreunei revoluții, ci în urma unor strategii tactice "cosmetice" de tehnologie politică pentru conservarea elitei conducătoare în putere. O parte din elită l-a considerat necesar pentru a opri alunecarea țării haos. La început, Putin nu a înșelat așteptările celor care l-au susținut, dar şi-a luat prea în serios misiunea și a început să restabilească suveranitatea metodic.
          A început cu revalorificarea istoriei Rusiei. Nimeni din elită nu se aștepta la aşa ceva iar suporterii cei mai consistenţi ai liberalismului și occidentalismului, agenții direcţi de influență ai "sfârșitul istoriei", s-au transformt într-o "coloană a cincea", începând cu o confruntare directă cu Putin.
          Putin a continuat cu pacificarea Ceceniei, precum și stabilizînd economia. Fiecare pas spre refacerea și consolidarea suveranității Rusiei a cauzat o creștere a tensiunilor cu Occidentul și agresiva sa coloană a cincea. Aceste tensiuni erau de aşteptat. Putin a ales pacea, dar nu la prețul sclaviei. Așa că, să recunoaștem, el a ales războiul.
          Putin este adeptul lumii multipolare. Rusia are sens doar ca un egal al marilor puteri suverane. A fost o provocare directă la hegemonia SUA și lumea unipolară. Astfel, Putin a continuat să escaladeze în mod deliberat tensiunile cu Vestul. Era un preţ care trebuia plătit.
Este vorba despre o viziune a Rusiei în termeni de război și pace. Sclavul nu alege, el nu are dreptul nici la război, nici pace. Libertate este întotdeauna un risc. Şi are un preţ, nu vine de la sine. Hegel scrie în "Fenomenologia Spiritului": Stăpînul este cel care sfidează moartea, Sclavul evită acest risc. El cumpără liniştea dar plătește cu libertatea. La nivel de stat este la fel. Libertatea este plină de război. Frica de Război duce la sclavie.
          Elita rusă a anilor 90 a fost aleasă cu rolul de supraveghere: ei s-au declarat voluntar vătafi ai populației locale, pe baza mandatului primit de la centrul lumii unipolare. Acesta a fost rolul elitei coloniale a oligarhilor: să fie păstori rusești de bovine, slujind la Washington. Oligarhi ca Hodorkovski și Berezovsky au şi teoretizat rolul lor în cuvinte meşteşugite. Putin a rupt sistemul lor și, astfel, s-a angajat pe un drum dificil și periculos de libertate.
          Pînă acum drumul a avut trei etape: al doilea război din Cecenia, războiul cu Georgia în 2008 și drama ucraineană actuală (reunirea Crimeei și Bătălia pentru Noua Rusie). Deocamdată Putin a câștigat, dar a crescut riscul și nivelul de confruntare. După etapa Crimeea probabilitatea de război a intrat în zona roșie.În lupta pentru libertate și suveranitate am ajuns la etapa crucială. La fiecare etapă, gradul nostru de independență a crescut, dar în paralel au crescut şi riscurilor existențiale.
Cel care întărește suveranitatea, creşte şi riscul vital - atât pentru el cît și pentru întreaga societate. Putin şi-a arătat suveranitatea în cîteva circumstanțe extreme. Bombardarea Tshinvali de către Saakașvili în 2008 și lovitura de stat de la Kiev, în februarie 2014 au fost două din ele. Rusia a trebuit să răspundă: era vorba de interesele noastre în Caucazul de Sud, precum și de pericolul de genocid asupra populației ruse din Ucraina.
          Putin a acceptat provocarea și a răspuns ca un purtător de suveranitate. El extinde astfel domeniul de acțiune, puterea și libertatea Rusiei, dar de asemenea, crește gradul de confruntare cu Occidentul. Paralel cu antagonizarea elitei anilor 90 care pierde constant din poziția sa de autoritate . Pe lîngă colona a cincea (agenții "sfîrșitului istoriei") a apărut şi „coloana a şasea” care încă îl recunoaşte pe Putin, dar interpretează greșit acțiunile sale în spiritul liberal al lumii unipolare, iar în cazul în care răstălmăcirea nu funcționează le sabotează.
          Cu Crimeea, am ajuns la punctul culminant. Aprobînd reunificarea cu Crimeea, Putin a intrat în runda finală a confruntării. Dacă reuşeşte, lumea încetează să mai fie una unipolară, a hegemoniei americane, iar Rusia revine în istorie. Ea este liberă, suverană și din nou, este o mare putere. Dar aceasta înseamnă că a crescut riscul unui război mondial.
          Ajungem la Noua Rusie. Aici ar trebui să ne oprim, pînă nu consolidăm ce avem deja? Avem de rezolvat Crimeea și apoi Osetia de Sud, Abhazia și Rusia însăși. Legile geopoliticii spun că în cazul unui eşec, poţi pierde şi ceea ce ai deja. Și mai spun că trebuie în primul rînd să controlăm riscul de război.
          Pentru Putin aceasta este o alegere existențială terifiantă. Nimeni nu o poate face în locul lui. În cazul în care Putin este suveran. În principiu, cele două soluții există deja. "Coloana a șasea" din cercul său interior, confruntată cu riscul inerent libertăţii va alege trădare și revenirea la poziția anterioară, de lipsă de suveranitate. Ea este împinsă la acest lucru de stăpînii de peste ocean: prin impunerea de sancțiuni împotriva proprietății ruseşti din şi emeninţarea cu sancţiuni şi mai severe Washington și Bruxelles se așteaptă la o revoltă a elitelor față de Putin sugerîndu-le să supraestimeze riscurile de război şi să îl oblige pe Putin să abandoneze Noua Rusie. Această decizie ar fi salvatoare pentru toți agenții Vestului din conducerea rusă. Dar ea va însemna sfîrşitul suveranităţii Rusiei și chiar al lui Putin.
          Dacă însă Putin va fi capabil să insiste pe drama ucraineană, lumea va înceta să mai fie o hegemoniei unipolare americane iar Rusia se va întoarce în istorie.
          Patrioții, inclusiv cei din jurul lui iau o decizie diferită, alegerea suveranităţii, libertăţii conştienţi de creşterea riscului de confruntare. Evident că "a șasea coloana" riscă: în cazul în care Putin va hotărî că e acţionează în interesul Statelor Unite şi în dauna Rusiei, consecințele vor fi suficient de severe pentru ei, (în special în cazul în care patriotii câștiga alegere). Dar în spatele lor se află America și Occidentul în general; prin urmare, în cel mai rău, pot spera ca în ultimul moment să se refugieze acolo. Patrioții riscă şi ei: dacă proiectul Noii Rusii va eşua, ei vor fi primele victime ale răzbunării Vestului, căci ei l-au împins pe Putin să crească gradul de suveranitate și, implicit, riscul de confruntare directă. De ei va fi mai rău, pentru că nu au unde să fugă.
          Dar cele mai mult riscă însuși Putin, deoarece el are ultimul cuvânt: acest cuvânt va fi decisiv.
Și aici ajungem la subiectul principal al acestui articol. Cine este Putin – ce fel de Putin va lua decizia? Există un Putin colectiv văzut ca rezultanta unor vectori care acţionează în diferite direcții, mai mult și mai divergente - patriotice și liberale. Există şi individul Putin - un om ca toţi oamenii, cu biografia și psihologia lui. Fiecare din cei doi Putini sunt doar o parte dintr-o structură mai complexă a suveranului.
          Cel mai bine se înţelege aceasta din cartea lui Ernst Kantorowicz "Două corpuri ale regelui". În Evul Mediu exista teoria conform căreia monarhul, pe lângă corpul individual, mai posedă şi un alt corp, "Corpul Mistic". Renunţînd la aspectele religioase ale ideii, putem spune că "al doilea corp", este funcţia socio-politică a Conducătorului suprem. El încorporează destine şi interese , diverse clase şi clanuri. Acest "al doilea corp" este ţinut să aibă autoritatea, aici rezidă suveranitatea regatului. EL ar trebui să nu depindă de primul corp – cel biologic. Căci de la el se aşteaptă deciziile.
          Doar domnitorul suveran are acest al doilea corp. Cine nu îl are, este, pînă la urmă, un uzurpator. În conformitate cu doctrina juridică medievală, aici este baza legitimităţii Regelui. Regele este legitim doar în temeiul celui de al doilea corp. În acest al doilea corp Putin are Rusia însăși, soarta sa, chintesența existenței sale. În el trăiește spiritul Rusiei ca stat, națiune, civilizație.
          Iar acum acest spirit aruncat provocare existențială. Întrebarea cine ești tu, domnule Putin? - capătă o dimensiune cu adevărat teribilă. Întrebare este adresată lui Putin, nu ca individ ci celui de al doilea corp său,corp politic și chiar mistică, în care converg liniile libertăţii, destinului și al istoriei şi unde este cheia războiului şi a păcii.

Comentariile mele:

          Prezentarea procesului prăbușirii Rusiei, a îngenunchierii ei față de blocul occidental, condus de SUA, este realistă. Procesul a început cu prăbușirea URSS, prin trădarea sau prostia corbului Gorbaciv păcălit de vulpea americană (nu vom ști, probabil, niciodată care este varianta adevărată).

          Așa cum scrie autorul articolului, Alexandru Dughin, magnații capitaliști ruși au jucat un rol important în aservirea Rusiei față de Occidentul capitalist, în special față de SUA. Cred că Rusia a ajuns la cota cea mai de jos a decăderii ei, de după prăbușirea URSS, în timpul bețivului decrepit care răspundea la numele Elțân, o caricatură de om și de lider spijinit de mașina de propagandă occidentală.

          Acceptarea de către poporul rus, un popor care a contribuit substanțial la cultura și civilizația universală, popor demn, care a stopat expansiunile teritoriale ale celor doi bolnavi de ”logica” lui Ares, Napoleon și Hitler, a evidențiat eficiența politicii imperialiste americane și a mașinii ei de manipulare. Mi-am spus: dacă rușii au fost îngenunchiați, noi, cetățenii acestei țări mici, România, nu avem nicio șansă să ne apărăm suveranitatea, independența, valorile naționale, în general.

        ”Dezvrăjirea” rușilor, sub conducerea lui Putin, revenirea lumii la multipolaritate, prin constituirea Rusiei și a Chinei în poli ai puterii mondiale, sunt procese pozitive.

          O lume unipolară este o lume de iad. Puterea absolută corupe în mod absolut. Perioada în care SUA au fost singura superputere a lumii a fost o lume în care Tartorul a dus o politică discreționară, călcând în picioare normele dreptului internațional.

          Sistemul mondial multipolar este un corespondent al principiului lui Montesquieu al ”separației puterilor în stat”. Existența mai multor centre capitaliste ale puterii în plan global este de preferat în locul unei lumi unipolare, deși capitalismul are înscris în codul lui genetic tendința către război, căci capitalismul are o foame de piețe. Dar acest tip de multipolaritate este inferior față de situația în care existau un pol comunist și un pol capitalist în sfera puterii mondiale, concurența dintre cele două sisteme, în care fiecare era interesat să dovedească omenirii că este mai bun, mai uman, mai eficient, fiind benefică.

          Speculația lui Alexandru Dughin privind ”cele două corpuri ale monarhului” este o găselniță teoretică. Probabil că autorul a simțit nevoia unui fundament teoretic credibil, ”neutru”, din afara disputei ideologice capitalism-comunism. Era de preferat să se sprijine pe principii ale dreptului internațional.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu