luni, 17 noiembrie 2014

Americanii sunt cu noi!

Americanii sunt cu noi!

Nu doar la Deveselu. Sunt pretutindeni, ca Dumnezeu! Și mai ales în politică. ”Democrația” lor a fost clonată aici. Jocul cu voturile este pentru întreținerea iluziei de democrație. Deciziile finale se iau în spatele ușilor închise. Ca în SUA. Deja se observă trendul, vom avea doar două partide mari, ca în Patria Democrației, singurele care se vor schimba la butoanele puterii; pleacă ai lor, vin ai lor.

Ceea ce s-a întâmplat acum în România este cam ceea ce s-a întâmplat în 2000 în SUA. Ponta este corespondentul lui Al Gore, Iohannis este corespondentul lui George W. Bush.

Ca Al Gore, Ponta s-a declarat înfrânt, afirmând că democrația a învins. Era într-o stare de groggy, de parcă-l lovise Muhammad Ali în cap. În realitate îl lovise telefonul de la Marele Licurici. Întrebat de cineva de la Antena 3 (Mircea Badea?) dacă a primit un telefon din afară, Ponta, după un timp de tăcere cu tâlc, a spus că a vorbit la telefon doar cu soția. Înclin să-l cred. Dar nu de telefonul ordinar era vorba, ci de ăla special!

Îmi închipui că discuția a fost cam așa:
- Băiețaș, dă-te învins.
- Dar, Șefu...
- Lasă, lasă. Trebuie să mai crești. Deocamdată am decis ca Sasul să fie la butoane, în locul lui Băsescu. Tu mergi la Guvern, în locul lui Boc.Vezi că am scos piețarii în stradă, ca să-ți asigur un fel de justificare: ”Poporul a decis! Poporul e în stradă!” Mă înțelegi?
- Înțeleg, Șefu... Și cu mine ce faceți?
- Nu ți-am spus? Tu trebuie să mai crești. Și nu uita să fii disciplinat acolo, la Guvern, să faci echipă bună cu Sasul, cu Mugur, cu băieții de la Ochii-și-Timpanul, cu Baschetbalista ș.cl.
- Da, Șefu, dar am promis... am un program electoral...
- Lasă, băiețaș, nu-ți face griji. Acum ai scuze, că la Cotroceni a ajuns altcineva. Și nu te las mult acolo. Aranjez o nouă majoritate parlamentară și te scot de la șefia guvernului. Mă mai gândesc unde te pun.
- Bine, Șefu... Cum ziceți Dv. Să trăiți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu