Amintiri din forumul Pruteanu (6): Opinii despre România în cadrul politicii internaționale de după 1989

Radu M. :

”Nu-mi prea plac Americanii, dar cineva întotdeauna a condus lumea şi o va face şi în continuare. (…) dacă SUA se duce de rîpă (cum vor unii), ne vom alege cu Rusia sau China. Eu îi prefer pe americani, cu toate greşelile lor, pentru că ştiu că, cu oricare alţii la conducere, ar fi mult mai rău”.

Valerius :

Fireşte că o lume amorfă, lipsită de centri de putere, nu poate exista. De asemenea, orice destabilizare a raportului de forţe implică riscuri incalculabile. Dar să nu uităm că puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. În consecinţă, nici unui centru de putere nu trebuie să-i dăm un cec în alb, motivând că alt centru ar iradia mai mult rău. Principiul democratic al separaţiei puterilor şi al controlului (limitării) reciproce trebuie aplicat şi în cazul raporturilor de forţe pe plan mondial.

Iris : 

”Acum vreo 30 de ani, România milita pentru desfiinţarea simultană a celor două pacte militare, Tratatul de la Varşovia şi NATO. România a avut o politică de independenţă faţă de Moscova, ea n-a participat nici la invazia Cehoslavaciei, n-a avut pe teritoriul său rachetele sovietice cu rază medie de acţiune. Nu acelaşi lucru se întîmplă, azi, în relaţiile cu americanii”.

Valerius :

Există principiul raţional al realizării unui echilibru al forţelor militare mondiale la niveluri mai coborâte. Escaladarea cursei militare presupune risipirea unor cantităţi de resurse tot mai mari şi multiplicare riscului distrugerii întregii vieţi pe planetă (ar trebui recitită cărticica Ultimatum. Ultimele zile ale unui război nuclear). Iniţiativa României la care vă referiţi (de desfiinţare simultană a celor două pacte) se înscria pe linia acestui principiu raţional.

Principiul independenţei statelor este un principiu despre care nu ştiu să fi fost aruncat la coş de lumea contemporană (relativizarea lui, în cazul unor integrări în formaţiuni politice mai largi, nu-l anulează). Puterile occidentale percepeau politica României faţă de Moscova drept o politică reală de independenţă, altfel ar fi fost iraţional ca puterile occidentale să primească cu onorurile covorului roşu şi al plimbării cu caleaşca regală un bufon. Ca delicatesă, adaug şi aprecierea celui despre care se spune că ar fi hotărât executarea Ceauşeştilor (individ pe care nu l-am văzut niciodată glumind) cum că ”în politica externă, Ceauşescu a fost genial”.

Bineînţeles că în această agora (forumul Pruteanu) oricine are dreptul să se exprime, în anumite limite, ale dialogului civilizat. Pe mine mă întristează că nu încercăm să  disociem (pe cât posibil) planul raţional-logic de cel afectiv. Nu înţelegem întotdeauna că nu putem constrânge preopinentul să accepte concluziile noastre substituind argumentelor logice preferinţele, dorinţele noastre şi invers, că nu putem combate preferinţele, dorinţele, aspiraţiile cu argumente logice (cum spunea Pascal, nu poţi demonstra unei femei că trebuie să te iubească). Din această neînţelegere apar reacţii precum ”Blah-blah-blah” (48769), ”words, words, words” (46438), reacţii  afective faţă de un discurs logic-rece, cum este mesajul 48768 al matematicianului Iris. ”Nu ştiu alţii cum sunt”, poate or fi şi oameni care vin aici din dorinţa de a înjura, dar eu am venit aici sperând că sunt oameni cu opinii diferite de ale mele şi că putem face dialog civilizat, găsind concluzii comune, învăţând unii de la alţii. E de la sine înţeles că avem opţiuni politice, ideologice etc. diferite, dar suntem şi oameni, fiinţe raţionale. Diversitatea nu este un blestem, ci o bogăţie care nu trebuie irosită (ca şi în plan ecologic). Chiar dacă, prin absurd, am putea separa, pe planete diferite, fanii capitalismului de fanii comunismului, am convingerea că pe fiecare planetă ar apărea fani de tipul celor repartizaţi pe cealaltă planetă. Viaţa, realitate nu sunt în alb şi negru, ci într-o mare varietate de nuanţe. Putem căuta o unitate în diversitate.