Valerius :
Presupun că l-am întrebat pe profesorul George Pruteanu dacă
există o criză a valorilor în societatea românească post-decembristă.
George Pruteanu:
Există, e în faza paroxistică. Subiectul e amplu.
Suntem în plină criză a valorilor morale.
Se face caz de aşa-zisa "purificare" prin dosare (??!), dar
societatea e dominată de grosolănie, necinste, vulgaritate, de jos pînă în
vîrf, de îmbogăţirea prin rapt sau malversaţiune, de oportunism jegos.
Prostituţia e considerată "normală" şi acceptabilă, ba chiar (de
către unii), legiferabilă, ca şi homosexualitatea. Drogul e distracţia tinerimii.
Sexul e toată ziua marfă, pe stradă sau pe micul ecran (literatura bîjbîie şi
ea pe acolo) şi e o cale de de "succes" sau de parvenire, exhibată
mediatic. Modelele oferite sunt bazate pe tupeu, "tun", şmecherie.
Reperele axiologice sunt pulverizate (mai popular spus: totalmente bramburite):
o mostră pregnantă a fost (este!) ciclul TVR, de un groaznic prost-gust,
intitulat "Mari români", în care fotbalişti oarecare sunt puşi pe
acelaşi plan cu Brîncoveanu sau Eminescu; e ca şi cum ai crede că un pepene
valorează cît Domul din Milano. Un mare număr de oameni fără discernămînt iau
de bun un asemenea terci; prosteală în masă. Mai patetic spus: genocid
spiritual. Munca e dispreţuită şi prost plătită. Cumsecădenia e socotită
demodată; unii o clamează retoric, dar n-o practică. Se lăţeşte cerşetoria prin
"sponsorizare". Politica e pură trăncăneală, se trăieşte din ce în ce
mai prost, se vorbeşte din ce în ce mai mult.
Nu mai prejos e criza valorilor
intelectuale. Şcoala e complet depăşită de situaţie, din cauza miniştrilor
proşti, a slabei gestionări, a sărăciei. Pentru cîteva milioane pe lună, rămîne
în învăţămînt doar caracuda şi absolvenţii ies ca atare. Autoritatea morală a
unor asemenea cadre e pe potriva celei morale - de aici, vraiştea şi debandada
din şcoli. Atmosfera generală nu creează elevului nicio motivaţie pentru
învăţare, iar plagiatul e aproape "oficializat"; cea mai mare parte
dintre şcolari nu citesc nicio carte. Se propagă pe toate căile (şi în primul
rînd pe cea mai puternică: televiziunea, v. exemplul de mai sus) incultura de
masă, prostul-gust, trivialitatea fie vag mascată, fie deloc mascată. Divertismentul
e ridicat la rang de prioritate (să ne "distrăm"), prin emisiuni de
"umor", de "divertisment", "concursuri" etc. la
un nivel invariabil oligofren.
Valerius:
Domnule profesor,
Din succinta prezentare pe care aţi făcut-o crizei
postdecembriste a valorilor am identificat mai multe teme care merită a fi
discutate. Lectura textelor pe care mi le-aţi recomandat mi-a prilejuit
constatarea că multe din aceste teme au determinat intervenţii ale Dv. în
mass-media ori în Parlament şi, de asemenea, au fost obiectul unor discuţii în
acest forum.
În măsura în care timpul vă permite (sunt conştient că
vine o perioadă care va implica responsabilităţi sporite din partea Dv. -
sesiunea parlamentară, noul an universitar), poate că vă veţi referi, mai în
detaliu, la următoarele aspecte ale crizei valorilor:
1. „Reperele axiologice sunt pulverizate (mai popular spus:
totalmente bramburite)”.
- Cum se explică acest lucru ?
- Este doar consecinţa unui proces „obiectiv”, inevitabil,
sau şi urmarea unor eforturi intenţionate,
metodice ?
2. „Omul nou”, produs al acestei epoci de criză a valorilor
(v-aţi referit la: „oameni fără discernământ” ; „prosteală în masă” , „genocid spiritual”):
- acest tip de om este realizarea unui proiect (deliberat)
al regizorilor istoriei contemporane sau este un „efect colateral” ?
- în ce măsură carenţele sale constituie o vină a lui însuşi
şi în ce măsură constituie o vină a sistemului ?
- mai există speranţe de salvare sau trebuie să ne resemnăm,
conştientizând un fatalism istoric ?
3. Care este rolul intelectualilor în raport cu această
criză a valorilor ?
Îmi este clar că modul specific de manifestare a
intelectualilor autentici este comportamentul non-gregar; totuşi, în ce măsură
putem vorbi de o responsabilitate comună, specifică intelectualilor, faţă de societatea aflată într-o criză
paroxistică a valorilor ?
Cum pot fi ei, cu adevărat, formatori de opinie, factori
de instrucţie şi educaţie, în acest sistem care este, după opinia mea, nu atât
democraţie, cât plutocraţie ? Constat că nu puţini intelectuali au devenit, ei
înşişi, obsedaţi de a strânge avere (un scop exterior, în orice caz, secundar
în raport cu menirea lor intelectuală)
sau sunt mercenari, instrumente
folosite de parveniţii epocii (mă gândesc la cei care se prostituează sub forma
„jurnaliştilor independenţi”, a „analiştilor politici”, a „consilierilor”
etc.).
PS : Din câte-mi
amintesc, domnul Pruteanu nu mi-a mai răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu