miercuri, 18 ianuarie 2012

r-evolutia: un blog politico-ideologic de stânga


Articolul programatic al blogului :

DUMINICĂ, 16 MAI 2010

Primul pas
Fără menajamente, fără figuri de stil, uneori fără răbdare. Categoric un blog de stânga. Eu nu intenţionez să scriu prea mult, în schimb am sa postez o serie de link-uri şi materiale utile oricărui militant de stânga.
Sfârşitul capitalismului este aproape, el însa nu va muri de bunăvoie. Trebuie să găsim împreună, prin promovarea valorilor de stânga - democraţie, echitate, drepturi egale, libertatea de gândire, solidaritate - soluţia pentru era post-capitalistă.
Misiunea mea este una simplă, lupta împotriva exploatării economice. Gata cu tranziţia, gata cu reformele, e timpul pentru o REVOLUȚIE.

PUTEREA STĂ ÎN ORGANIZARE.

Fluturaşi cu mesaj anti-capitalist :











Valeriu Stanescu  Jan 21, 2012 07:41 AM
Exprim solidaritatea mea cu titularul acestui blog, care-şi asumă riscul de a spune adevăruri incomode pentru privilegiaţii sistemului capitalist.


6 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Apreciez (pozitiv) curajul lui.

    Protestatarii aceia constituie, cred eu, un eşantion reprezentativ pentru populaţia României. Ca şi această populaţie, ei au comun ura faţă de aceşti guvernanţi trădători de ţară şi de popor, dar, tot ca populaţia României, constituie o masă eterogenă.În afară de dorinţa de a înlătura clica lui Băsescu nu cred că mai au vreun scop comun. Dacă citeşti sloganurile lor, îţi dai seama că este imposibil să aibă un program politic comun. Era şi unul cu "Monarhia salvează România" printre ei.

    Vai de noi.

    În următoarea etapă, unitatea de monolit actuală se va sparge în ţăndări. În laboratoarele de manipulare proprii actualilor guvernanţi, în care emisarii Păpuşarilor Teatrului Lumii au ultimul cuvânt de decizie, deja se fac planuri pentru a-i dezbina pe protestatari.

    Faptul că protestatarii nu au lider se explică tocmai prin această eterogenitate ireductibilă a dezideratelor lor pentru epoca post-băsistă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Băsescu cred că va cădea. Să vedem ce va fi după. Orice e mai bine decât Băsescu, însă marea majoritate a acelui orice nu poate fi decât tot rău.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Băsescu cred că va cădea."

      Băsescu a ajuns Preşedinte cu ajutorul forţelor care fac şi desfac "revoluţii", "democraţii", guverne, crize economice. Interesul acestor forţe suprastatale este de a nu permite formarea unei mentalităţi potrivit căreia popoarele sunt îndreptăţite să înlocuiască preşedinţii şi guvernele atunci când nu este respectat contractul mijlocit prin sistemul electoral. Şi, mai ales, n-au interes să apară un astfel de precedent, în viaţa politică.

      Probabilitatea ca Băsescu să fie înlăturat din funcţie înainte de expirarea mandatului e mică. Pentru a fi înlăturat ar trebui ca presiunile populare să fie atât de mari încât forţele suprastatale să ajungă la concluzia că înlocuirea lui Băsescu (prin altă marionetă a lor) este o soluţie mai profitabilă pentru ele decât susţinerea lui Băsescu în continuare.

      Nu exclud, însă, posibilitatea unui "miracol". Devenirea societăţii refuză să se supună schemelor noastre rigide de gândire.

      "Orice e mai bine decât Băsescu"

      Sunt categoric împotriva acestei judecăţi (pe care a spus-o şi Mircea Badea în emisiunea lui). Se poate şi mai rău. Cei care au dărâmat vechiul regim, în decembrie 1989, au gândit în mod similar: orice poate fi mai bun decât regimul Ceauşescu (regimul comunist). Acum trăim adevărul dureros că s-a pus în locul acelui regim un regim mai rău, mai rău pentru majoritatea defavorizată a societăţii.

      În general mi se pare raţional să ştim ce vom pune în locul regimului pe care-l desfiinţăm. Să nu stricăm ceva înainte de a avea un proiect clar de construcţie a altceva.

      Ștergere
  4. Domnule Valerius,

    Când am spus, parafrazându-l pe Mircea Badea, că orice este mai bun decât Băsescu și PD-L, nu am pierdut din vedere restricțiile legate de oferta clasei politice. Până la urmă, una peste alta, ”orice”-ul acesta nu poate fi decât USL, adică alianța formată din PDSR și PNL, să nu ne amăgim că ar exista alte oferte mai bune, mai viabile. Din păcate, asta este situația. Nu mă-mbăt cu apă rece în privința, de exemplu, a partidului d-lui Rotaru.

    PS A început să scrie din nou pe blog dna Sorina.

    RăspundețiȘtergere