luni, 30 ianuarie 2012

O problemă morală: a fi solidar cu puterea politică sau a fi solidar cu masele de protestatari ?


Acesta este al doilea articol pe care l-am propus spre publicare în CriticAtac. Fără succes. Va fi şi ultimul. Cum ar zice Nea Gogu, marele filozof al zilelor noastre: Asta este !


I). Premisele mele sunt următoarele:

1). Toţi cei care au exercitat puterea politică după 1989 au guvernat ţara conform directivelor primite de la oligarhia financiară mondială. 
          Rezultatele: cea mai mare parte a avuţiei naţionale (capacităţi de producţie industrială, resurse ale subsolului, sistemul bancar, peste un milion de hectare de pământ etc.) nu mai aparţine românilor. Poruncile recente cer cedarea ultimelor companii care mai aparţin statului român. Mai multe companii de stat vor fi privatizate, conform acordului cu Fondul Monetar International, iar alte 15 companii vor avea management privat, începând din 2012. Controlul monedei naţionale nu ne mai aparţine, este atributul Băncii Centrale, care nu mai este Naţională, ci „independentă” de poporul român. Independenţa şi suveranitatea statului sunt vorbe goale în Constituţie, fără corespondent în realitate. Trăim din vânzarea la preţuri de plâns a ceea ce ne-a mai rămas din avuţia naţională şi din împrumuturi de la Cămătarii Lumii. 
          În curând, cum spunea poetul, vom fi „în ţara noastră slugi”, vom fi „cerşetori la noi acasă”, adică vom fi un popor fără ţară. Situaţia Greciei este un avertisment. Cuţitul la os ne va ajunge cu adevărat când nu vom mai avea ce vinde şi când va trebui să plătim datoriile către Cămătari. Plata unei datorii de doar 11 miliarde de dolari a adus poporul în stare de disperare, determinându-l să se răscoale contra guvernanţilor de atunci. O datorie de peste 100 miliarde de euro pentru un popor fără ţară va fi, probabil, crucea răstignirii lui.

2). Cei care exercită în prezent puterea politică se dovedesc a fi cei mai performanţi în guvernarea împotriva poporului. 
          Dispreţul şi antipatia acestor guvernanţi faţă de propriul popor se manifestă nu doar în deciziile care configurează un autentic genocid, ci şi în declaraţiile lor umilitoare pentru întregi categorii socio-profesionale. Există numeroase dovezi, inclusiv înregistrări video. Despre premierul Boc se ştie că este doar un robot care execută, fără probleme de conştiinţă, comenzile antipopulare primite direct de la Cămătari ori prin intermediul lui Băsescu. 
          Foarte probabil că nu există un alt conducător în toată istoria românilor care să fi atras asupra lui mai multă ură decât Traian Băsescu.
          Există o frază, rostită în discursul său din timpul ceremoniei în care Cristian Diaconescu a fost învestit în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, din care reiese opinia lui despre nemulţumirile oamenilor din această ţară şi, de asemenea, care este motivaţia supremă a politicii pe care o promovează:

„Se observă o veselie a demolării. Probabil reuşita, recunoscută internaţional, deranjează pe foarte mulţi”.

          Pentru sarcasticul Preşedinte al României, protestele oamenilor faţă de experimentele la care-i supune regimul Băsescu, precum şi criticile politicienilor din opoziţie nu sunt decât „veselia” unor imbecili care vor să „demoleze” măreţele Ctitorii ale numitului regim. Satisfacţia nedisimulată a vizionarului Conducător provine din „recunoaşterea internaţională” a „reuşitei” politicii sale.
          Aşa-numita „intervenţie cu românii”, adică declaraţia de presă din 25 ianuarie 2012, n-a fost, aşa cum sperau mulţi, o recunoaştere a greşelilor grave implicate în politica antipopulară, ci o nouă manifestare de cinism şi de aroganţă. Traian Băsescu a vorbit cam trei sferturi de oră, dar, dacă înlăturăm retorica ipocrită, rămân doar câteva fraze relevante.

a). „Aş vrea ca românii să înţeleagă că îmi este extrem de clară situaţia în care se află.”

          Vorbitorul menţionează „creşterea TVA-ului, reducerea salariilor în sectorul bugetar, restructurarea sectorului bugetar, introducerea contribuţiei pentru sănătate la pensiile până la 750 de lei”. Trăitorii în această ţară ştiu că aceste exemple sunt mult prea puţine pentru a descrie situaţia tragică în care se află „românii”.
Aşadar Preşedintele este conştient că măsurile luate de coaliţia aflată la putere, susţinută de el, au dus la "o situaţie de nemulţumire într-o largă parte a societăţii româneşti". El recunoaşte, în mod cinic, faptul că este pe deplin responsabil pentru consecinţele acelor măsuri.

b). „Aş spune însă că suntem acolo unde trebuie (…)”

          Forma eufemistică a acestui enunţ maschează o concluzie sadică: suferinţele, genocidul declanşat prin politica respectivei coaliţii sunt justificate, i se cuvin societăţii româneşti. Băsescu decide asta, ca şi când n-ar vorbi de oameni, ci de cobai. Scutierul lui, senatorul PDL Iulian Urban, se exprimă însă fără eufemisme: „Nu cumva suntem niște viermi care își merita soarta (…) ?"

c). „Marea problemă a populaţiei este ce se întâmplă în continuare, iar eu vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut. (…)  În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia. Nu o s-o ratez nici acum cu România.”

          Români, Comandantul ştie ce este bine pentru voi, vă duce el cu siguranţă în Tărâmul Binelui. Voi doar trebuie să suportaţi experimentul !

d) „Deci nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în cele două mandate de până cum, excepţie, cu siguranţă, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public (…)”

          Omul nostru nu regretă politica antipopulară pe care o promovează, ci doar gafe precum „ţigancă împuţită”, „Cine credeţi că pleacă? Ghici ghicitoarea mea" (Ministrul Sănătăţii ori secretarul de stat Raed Arafat ?)
          Măreaţa realizare a regimului Băsescu rezidă în scindarea societăţii româneşti în două: 
- într-o parte Băsescu şi susţinătorii lui obedienţi, 
- în cealaltă parte restul societăţii (oameni fără ideologii, capitalişti, proletari, comunişti, monarhişti, republicani, români, maghiari, romi etc.).
          Proiectul de lege privind domeniul sănătăţii, în fapt un atentat la însăşi fiinţa biologică a poporului, a declanşat valul de proteste contra puterii politice actuale, înstrăinată de popor.

II). În situaţia actuală, numeroşi cetăţeni ai acestei ţări se confruntă cu o problemă morală

„Să fiu solidar cu puterea politică sau solidar cu protestatarii ?”.

          Îşi pune această problemă şi medicul care, dispunând de resurse limitate, trebuie să decidă care pacienţi vor trăi şi care vor muri, şi patronul firmei care este ameninţat cu represalii dacă va transporta protestatari, şi profesorul de economie care este constrâns prin programele şcolare şi manuale să îndoctrineze elevii, întru gloria capitalismului-junglă etc.
          Această problemă morală şi-o pun cu o intensitate sporită oameni care, prin profesiile lor, sunt implicaţi în exerciţiul ori sprijinirea puterii politice: judecători şi procurori, poliţişti, cadre din armată ş.a. Dramatismul situaţiei lor constă în faptul că sunt constrânşi la dedublare: prin obligaţiile profesionale sunt determinaţi să sprijine această putere politică (devenită, prin înstrăinarea de majoritatea societăţii, nelegitimă), dar în intimitatea conştiinţei lor, prin principiile şi convingerile lor morale, sunt împotriva acestei puteri alienate şi sunt de partea protestatarilor.
          Cei mai mulţi dintre aceşti oameni continuă să-şi trăiască drama lor în conştiinţă. 

          Câţiva au decis să se solidarizeze în fapt cu protestatarii.

          Procurorul Florin Roman, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a alăturat protestelor. Magistratul a avut un mesaj de suflet pentru colegii săi şi pentru polițiștii şi jandarmii de pe străzi: „Dragilor, amintiți-vă că sunteți din popor, pentru popor, nu mai apărați puterea asta!” (www.luju.ro )



          Judecătoarea Mihaela-Lămâiţa Ciocea lucrează de 14 ani ca magistrat, iar acum activează la Curtea de Apel Bucureşti, secţia 9. Ea a apărut în mijlocul mulţimii de protestatari din Piaţa Universităţii cu o pancartă uriaşă în braţe: "Protestul unui judecător". (www.jurnalul.ro)



          Cazul cel mai mediatizat este cel al locotenentului Alexandru Gheorghe, de la Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii, care a venit în Piaţa Universităţii din Bucureşti. “Am un salariu foarte bun, 31 de milioane de lei vechi pe lună. Deci nu banii m-au adus aici, ci dorinţa de demnitate. Aici sunt părinţii mei, sunt fraţii mei, sunt rudele mele. Nu mai suport să fim călcaţi în picioare.” (…) “Conştiinţa mea de român şi de ofiţer m-au trimis aici”. (…) „Eu am depus jurământul în faţa cetăţenilor, nu în faţa actualei puteri. Eu îmi asum răspunderea pentru ceea ce fac acum”. (…) “De va fi să fac închisoare voi fi cel mai liber om din lume pentru că am conştiinţa împăcată că am făcut ceea ce trebuia”.
          Situaţia locotenentului Alexandru Gheorghe este asemănătoare cu aceea a lui Apostol Bologa, din cunoscutul roman al lui Rebreanu.



          Puterea politică, prin instrumentele pe care le are la îndemână, a trecut, deja, la intimidarea şi anchetarea acestor trei răzvrătiţi.

          Opinia publică este scindată. Într-o parte sunt cei care îi consideră vinovaţi pe cei care s-au adăugat protestelor, pe temeiul că au încălcat normele juridice ale profesiilor respective. În partea cealaltă sunt cei care susţin că protestul acestor personalităţi constituie un drept al lor, în calitate de cetăţeni ai acestei ţări.

          În opinia mea, acum suntem într-o situaţie limită (în terminologie marxistă – o situaţie revoluţionară). În societate există o contradicţie majoră: între o putere politică devenită nelegitimă prin faptul că nu mai are sprijinul majorităţii societăţii, dar care se încăpăţânează să guverneze împotriva acestei majorităţi, aplicând directive străine de interesele acestui popor, şi marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări, care au fost aduşi într-o condiţie inumană, de cobai.

          A încerca să rezolvi problema „Să fiu cu puterea politică ori cu protestatarii ?” exclusiv pe temeiul normelor juridice actuale înseamnă să fii, din start, de partea puterii politice înstrăinate şi împotriva maselor de protestatari. În situaţiile-limită este necesară regândirea fundamentelor instituţiei Dreptului. Ce înseamnă a face „dreptate” în situaţia actuală ? În astfel de situaţii, a aplica, precum un robot, normele juridice înseamnă alege să fii arma puterii politice împotriva majorităţii oprimate a societăţii. Este necesar să fii mai mult decât jurist, procuror, poliţist, jandarm, lucrător în serviciile secrete, trebuie să abordezi problema la care mă refer dintr-o perspectivă mai largă,  a unei filozofii a dreptului şi a unei filozofii morale.

          Fiecare va rezolva problema în funcţie de nivelul său cultural şi de profilul lui moral. 

          Unii vor alege să slujească puterea politică înstrăinată, nelegitimă. Este vorba de oameni precum Tudor Postelnicu, fostul şef al Securităţii, actualul ministru de interne, devenit celebru prin folosirea cuvântului „branconaj”, jandarmul care  a ordonat „bagă saitul de cultură în dubă”. 

          Alţii, precum procurorul Florin Roman, judecătoarea Mihaela-Lămâiţa Ciocea, locotenentul Alexandru Gheorghe, vor conştientiza că este imoral să slujească puterea alienată în lupta ei contra propriului popor. Decizia lor, în conformitate cu îndemnul lui Simion Bărnuţiu „Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi !”, implică asumarea unor riscuri, în condiţiile în care puterea politică nu revine în postura de reprezentant al voinţei majorităţii societăţii. 

          Dar numai aşa pot fi eroi. Numai aşa pot avea consideraţia noastră.


16 comentarii:

  1. Felicitări pentru acest text atât de necesar în aceste momente dramatice prin care trecem cu toţii şi în care clarificarea problemelor morale şi de conştiinţă devine vitală.

    PS

    Faptul că cei de la CA nu au avut bunul simţ să publice acest text înlătură toate iluziile noastre privind adevărata lor identitate politică.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucură faptul că, din când în când, sunteţi în acord cu mine. Alteori n-am meritat nici măcar un răspuns. Asta este !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Regret faptul de a vă fi ofensat prin lipsa mea de reacţie la comentariile dvs. pe care sincer le apreciez pentru forma în care sunt exprimate chiar şi atunci când nu sunt de acord cu conţinutul lor ideatic. Nu a fost nici pe departe vorba de lipsă de interes, ci de vină este numai faptul că am trecut printr-o perioadă să-i spunem mai agitată din viaţa mea. Sper ca pe viitor acest lucru să nu se mai repete.

      Ștergere
  3. Mi-a plăcut articolul dvs. Cei de la ”Critica Atac” pierd prin faptul că nu îl acceptă pentru a fi publicat.

    Pornind de la subiectul articolului dvs., o să mă abat acum un pic de la el.
    Este clar că orânduirea capitalistă care a fost impusă țărilor din fostul Bloc Estic (excepție face bineînțeles Rusia) a reprezentat de fapt impunerea unui sistem neocolonialist,prin care aceste țări au fost transformate în colonii, pe post de țări coloniale fiind țări dezvoltate din Vest. Pe seama noastră, a esticilor, a împilării noastre, capitalismul vestic a primit o cură de sănătate.
    Cu toate acestea, au existat diferențe între gospodarii, guvernanții din Est. Cei mai hoți și cei mai nenorociți dintre toți acești guvernanți au fost, din punctul meu de vedere, ai noștri.
    La polul opus se situează maghiarii, care, oricum, întotdeauna au fost mai vrednici decât noi. Este de admirat lupta lor actuală cu marea finanță împilatoare, cu cămătărimea criminală, pentru propriul popor și propria țară. La noi, în schimb, în clasa politică s-au adunat toți hoții și toți incapabilii, cei care ne conduc acum fiind un exemplu de seamă, poate cel mai reprezentativ.

    Revin la subiectul postării dvs. Dvs. vorbiți de o situație revoluționară și veniți cu trei exemple de oameni din interiorul sistemului care au ieșit pe față la luptă, un procuror, un judecător și un ofițer. Mă tem că de fapt nu există nicio situație revoluționară. Regimul, democrație capitalistă, cu 100 miliarde Euro datorie externă, nu poate fi schimbat azi. Putem schimba un rău, mare într-adevăr, cu unul ipotetic mai mic, și aici mă gândesc la USL. Chiar dacă ar ieși cohorte de polițiști, de judecători și de ofițeri, să nu uităm că până acum nu s-a strigat decât ”Jos Băsescu” și ”Jos Guvernul”. Odată dați jos cei menționați, calvarul se reia, noi suntem tot o colonie cu o industrie aproape inexistentă și cu 100 miliarde Euro datorie externă. Până acum nu există oricum niciun semn de ieșire a acelor cohorte, baza este reprezentată tot de cele câteva mii de protestatari la nivel de țară, vârful fiind cei două mii în vremurile bune, cei maximum două sute, când e vreme rea, din Piața Universității, iar o guvernare USL, fie și la turație și eficiență maxime, va atenua doar situația existență. Da, ar putea fi ceva mai bine decât acum, dar cam atât.

    RăspundețiȘtergere
  4. „Este clar că orânduirea capitalistă care a fost impusă țărilor din fostul Bloc Estic (excepție face bineînțeles Rusia) a reprezentat de fapt impunerea unui sistem neocolonialist”

    Sunt în deplin acord cu dv. Îmi amintesc o întrebare a lui Tristus, din forumul Nanu: oare ce s-ar fi întâmplat cu Vestul capitalist, care avea deja simptomele intrării în criză, dacă nu ar fi avut şansa de a îngurgita Estul socialist ?
    Nu vom şti niciodată. Pătatul le-a predat aheilor Troia.

    „La noi, în schimb, în clasa politică s-au adunat toți hoții și toți incapabilii, cei care ne conduc acum fiind un exemplu de seamă, poate cel mai reprezentativ.”

    Şi hoţi, şi incapabili, dar mai ales eunuci care ne-au transformat în haremul Sultanului din… Vest.

    „Dvs. vorbiți de o situație revoluționară și veniți cu trei exemple de oameni din interiorul sistemului care au ieșit pe față la luptă, un procuror, un judecător și un ofițer. Mă tem că de fapt nu există nicio situație revoluționară.”

    Presupunând că amândoi suntem conectaţi la aceeaşi realitate, divergenţa de opinii mi-o explic prin gândirea termenului „situaţie revoluţionară” cu sensuri diferite.

    „să nu uităm că până acum nu s-a strigat decât ”Jos Băsescu” și ”Jos Guvernul”.

    Nuuuu ! Spuneaţi că aţi fost în Piaţa Universităţii ! Şi dacă doar vă uitaţi pe fotografiile cu pancarte, veţi constata că s-au strigat mult mai multe revendicări.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am sintetizat. :) Ideea este că am vorbit cu oamenii, uneori a fost și dnul Florian Liviu cu mine în piață, iar caracterul principal al mișcării este antibăsescian, cu tot ce înseamnă aceasta.

      Da, există câteva tipuri de revendicări, dar ele se centrează în general pe antibăsescianism.

      Nimeni nu a strigat Jos FMI! Afară din UE! Vrem o țară independentă! sau Vrem socialism!. Din păcate.

      Ștergere
  5. Nu a strigat ? Dar am văzut pancarte cu astfel de mesaje !

    Jos FMI !
    Ne luăm ţara înapoi !
    Jos capitalismul !

    O să vă arăt imagini.

    RăspundețiȘtergere
  6. N-aţi văzut pozele astea ?
    http://anticapitalism2.blogspot.com/2012/01/revolta-populara-19-ianuarie-2012.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu sunt reprezentative, d-le Valerius, erau extrem de puţine. Am fost şi eu cu Florin când a făcut acele poze şi atunci am discutat cu oamenii. Unul nu a făcut referire la FMI şi capitalism. Şi am vorbit cu oameni inclusiv din grupurile cele mai fierbinţi, de agitatori.

    La un moment dat, pe partea cu Universitatea, am dat de un banner mare în care se făcea referire la înrobirea României de către FMI şi capitalul străin, am întrebat pe cei de lângă banner cine răspunde de el, credeam că în sfârşit am găsit un grup de stânga, dar nu a venit nimeni să vorbească cu mine, bannerul era părăsit acolo.

    RăspundețiȘtergere
  8. Florin poate să vă confirme tot ce am zis. Nu există o atmosferă revoluţionară. Credeţi-mă, am fost zile la rând pe acolo, dacă vedeam aşa ceva,vă spuneam.

    Oamenii nu au înţeles că nu numai clasa politică, cu Băsescu şi PDL-ul ca vârf de lance, sunt de vină pentru situaţia grea de la noi, ci şi însuşi sistemul capitalist vestic, care ne-a transformat în colonie. Împotriva înrobirii impuse de către acest sistem, guvernanţii noştri nu au luptat nici măcar o dată aşa cum se luptă maghiarii de ceva timp.

    RăspundețiȘtergere
  9. Povestea fotografiilor din 19 ianuarie 2012 postate pe blogul meu este aceasta.

    În data de 19 ianuarie 2012 în jurul orei 18:00 m-am întâlnit cu Bogdan cu scopul de a merge în Piaţa Universităţii pentru a face fotografii şi a lua pulsul mulţimii cum se spune. La aceea oră se aflau în piaţă aproximativ 1000 de oameni pe cele două maluri ale bulevardului, iar circulaţia pe bulevardul Magheru nu era întreruptă. Am remarcat foarte mulţi jandarmi ce păreau ameninţători. În paralel avea loc şi mitingul aşa zisei opoziţii la Arcul de Triumf.

    Mulţimea era foarte pestriţă, dezorientată ideologic, se scanda cu preponderenţă Jos Băsescu. Îmi amintesc că Bogdan a luat un interviu unui grup de trei sau patru muncitori tineri pe care i-a întrebat ce doresc, ce-i nemulţumeşte şi dacă cred că revenirea la ce a fost înainte de 1989, adică la socialism, ar fi o soluţie pentru ei.

    Ei au răspuns că vor o schimbare, că cel mai mult îi nemulţumeşte nivelul salariilor ca fiind foarte mic, s-au plâns, îmi amintesc, de preţurile mari la medicamentele şi serviciile medicale pentru copii, şi precaritatea locului de muncă. Despre ce era înainte de 1989 au spus că nu ştiu nimic şi ne-au sugerat să vorbim cu un coleg de-al lor mai în vârsta.

    Bogdan a mai luat şi alte declaraţii ale oamenilor şi într-adevăr nimeni nu s-a pronunţat deschis anti sistem, anti capitalism, pro socialism. E drept că această mini cercetare sociologică s-a făcut numai pe latura cu Teatrul Naţional a manifestaţiei.

    După aproximativ o oră de stat în piaţă, am hotărât apoi să ne retragem, să mergem să bem un ceai la McDonald-ul de la Piaţa Romană şi astfel să îl conduc pe Bogdan spre casă.

    După ce m-am despărţit de Bogdan, între timp se făcuse ora 22:00, m-am gândit să mai trec odată prin piaţă.
    Când am ajuns a doua oară în piaţă, surpriză! Mulţimea de pe cele două maluri se revărsase în bulevard blocând circulaţia. Erau mult mai mulţi oameni decât atunci când eram cu Bogdan, cred că dublul sau triplu. Am observat un grup de tineri, în jur de 50, cu pancarte anti sistem şi care strigau lozinci anti FMI. Lozinca cea mai uitată era: "Afara, afară, cu FMI din ţară!". Pe unii dintre ei i-am recunoscut şi pot să afirm că erau studenţi la Universitatea Naţională de Arte. Fotografiile despre care vorbim le-am făcut din mijlocul acestui grup. Acum am văzut pe CA că una din pancarte, cea pe care scrie că "Noi suntem sfârşitul lumii voastre...", aparţine lui Florin Flueraş, un militant cunoscut anti sistem şi care precum am înţeles candidează şi la preşedenţie.

    Din păcate acest grup compact de studenţi ce părea înarmat cu o ideologie clară şi răspicat anticapitalistă nu a mai apărut în piaţă de atunci sau cel puţin eu nu am cunoştinţă să mai fi fost.

    Cât priveşte faptul dacă de aflăm într-o situaţie revoluţionară sau nu, îmi este greu să apreciez cu acurateţe. Lenin spunea că o situaţie revoluţionară survine atunci când nu numai clasele de jos se află într-o situaţie insuportabilă, imposibilă, ci şi când fierberea şi nemulţumirea cuprinde şi clasele dominante.

    Eu, în mod subiectiv, aş aprecia mai degrabă că nu ne aflăm încă într-o situaţie revoluţionară, ci mai degrabă într-o situaţie în care nemulţumirea maselor s-a accentuat, iar protestul acestora devine deschis, vizibil.

    RăspundețiȘtergere
  10. Și eu cred, ca și Florin, că putem vorbi doar de ”nemulţumirea maselor care s-a accentuat” (și nu de o situție revoluționară). După cum spune și el protestul maselor a devenit ”deschis, vizibil”. Este ceva important, însă nu s-a ajuns la ceea ce este înțeles prin situație revoluționară, starea de acum e diferită de așa ceva.

    Un articol în care se face referire la Flueraș, din Critic Atac: http://www.criticatac.ro/13940/cui-i-e-frica-de-anarhisti-si-radicali-de-ce-radical-sa-critici-presedinte-fmi/

    Eu l-am pierdut pe Flueraș în Piață, înțeleg că acesta este un posibil anarhist.

    Am luat în 5 zile aproape treizeci de interviuri în Piață, inclusiv din locurile fierbinți, curentul predominant este antibăsescian, cu tot ce presupune aceasta, inclusiv demisia Guvernului și stoparea proiectului Roșia Montană.

    RăspundețiȘtergere
  11. „Acum am văzut pe CA că una din pancarte, cea pe care scrie că "Noi suntem sfârşitul lumii voastre...", aparţine lui Florin Flueraş”

    Paternitatea acestui mesaj (acestei pancarte) este disputată.
    În CriticAtac, Costi Rogozanu (parcă), scria că Bogdan Naumovici şi-ar fi însuşit, în mod incorect, sloganul despre care vorbim.
    În blogul lui Manafu am găsit că Bogdan Naumovici ar fi autorul acelui mesaj-slogan.
    http://www.manafu.ro/2012/01/2012-sfarsitul-lumii-lor/
    Din comentarii am înţeles că acest Bogdan Naumovici este atacat pentru implicarea lui în afacerea murdară de la Roşia Montană.

    RăspundețiȘtergere
  12. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  13. Bogdan Naumovici este unul dintre creatorii recunoscuți de reclame. Acum, este posibil să fi făcut reclame pentru RMGC, dacă acestea au fost comandate la firma unde lucrează, iar în timpul lui liber să fi creat lozinca respectivă, cu sfârșitul. Capitalism la serviciu, anarhism în timpul liber. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Un articol de la sfârșitul lunii februarie despre locotenentul Alexandru Gheorghe, care a fost trecut în rezervă:

    http://www.kmkz.ro/de-pe-teren/reportaje/un-job-pentru-locotenentul-alexandru-gheorghe/

    RăspundețiȘtergere