Tragedia Oltchim-ului – un crâmpei din tragedia postdecembristă a economiei României

Evenimentul aşa-zisei privatizări a Oltchim-ului este foarte mediatizat. Avem, în sfârşit, la vedere un exemplu de cum indivizi lipsiţi de scrupule – din administraţia unităţilor economice şi din politică – şi-au bătut joc de avuţia României, falimentând-o ori înstrăinând-o în condiţii dezavantajoase pentru ţara noastră.

Unii spun că acolo este un circ. Eu simt că la Oltchim se petrece o tragedie: încă o capacitate de producţie a României este asasinată.

PS

În CriticAtac a apărut în articol foarte interesant despre cazul Oltchim, "Cum să distrugi o industrie nefăcînd nimic: Oltchim și politica struțului", scris de   Iulia Popovici şi Victoria Stoiciu, în care :

- sunt oferite detalii tehnice privind modul cum a fost concepută funcţionarea Oltchim;

- este prezentată importanţa Oltchimului în economia UE;

- se dezvăluie cum a ajuns Oltchimul în situaţia de "comă" în care se află;

- analiza cazului Oltchim este relevantă pentru a înţelege cum economia post-decembristă a României fost distrusă: 

• prin subminarea din interiorul unităţilor economice, de către indivizi mânaţi de interese personale ("căpuşarea"); 
• prin pasivitatea vinovată a instituţiilor statului care au responsabilităţi în domeniile respective ("politica struţului"); 
• prin privatizări care au secţionat fluxurile tehnologice dintre unităţile economice sau dintre sub-unităţile economice; 
• prin intervenţia meschină a companiilor străine având interese concurente;
• prin preluarea puterii de decizie de către birocraţia UE şi de către oligarhia financiară internaţională (FMI, BM), în detrimentul statului român.

Comentarii în CriticAtac 
Valerius :

          Articolul este foarte interesant. Dacă cele scrise sunt şi adevărate (iertaţi-mă, m-am fript cu ciorbă şi, de aceea, suflu şi-n iaurt), atunci articolul este nu doar foarte  interesant, ci şi bun.

          Apreciez că partea valoroasă a articolului o constituie relatarea clară şi precisă a evenimentelor, relatare care ne ajută să înţelegem cum „un combinat de succes a ajuns, în acest moment, în stare de comă avansată.”

          Slăbiciunea articolului este concentrată în fraza conclusivă: „un combinat de succes a ajuns, în acest moment, în stare de comă avansată. Acest lucu nu este nici rezultatul ineficienţei economice a combinatului, nici al „distrugeriii creatoare“ a capitalismului: este pur şi simplu rodul lipsei de viziune economică, al unor privatizări anterioare făcute alandala şi al lipsei de voinţă politică a diferitelor guverne în soluţionarea problemei.”

          Redactarea grăbită a frazei, dovedită de greşelile de scriere, mă îndreptăţeşte să presupun o gândire superficială asupra cauzei fundamentale a „comei avansate” în care se află nu doar Oltchimul, ci şi economia României, în ansamblul ei.

          Este adevărat că autoarele articolului prezintă o „patologie” amplă a  Oltchimului:

- subminarea din interior, de către indivizi mânaţi de interese personale ("căpuşarea"); 

- pasivitatea vinovată a unor factori decidenţi din instituţii ale statului român ("politica struţului"); 

- privatizări care au secţionat fluxurile tehnologice din interiorul complexului Oltchim; 

- intervenţia meschină a unor companii străine având interese concurente;

- preluarea puterii de decizie de către birocraţia UE şi de către instituţiile oligarhiei financiare internaţionale (FMI, BM), în detrimentul statului român.

          Dar aceleaşi autoare sustrag toţi aceşti factori patologici din contextul care-i generează: capitalismul. Domniile lor spun că nu „”distrugerea creatoare” a capitalismului” este de vină !

          Au trecut mai bine de 20 de ani de când a început restauraţia capitalismului în România (şi în fostele ţări socialiste). Spre deosebire de comunism, care a fost importat sub protecţia tancurilor sovietice (unele primite, ce-i drept, cu flori de către o parte a populaţiei), restauraţia capitalismului s-a făcut în mod insidios, prin mijloacele perfide ale manipulării. Şi capitalismul, în forma lui neocolonialistă, a început să genereze toate relele inerente lui. Economia a fost devastată: parte din capacităţile productive au fost distruse, parte au fost înstrăinate. A fost înstrăinată şi mare parte din resursele naturale. Ne fuge şi pământul de sub picioare: peste un milion de hectare nu mai sunt ale românilor. În curând vom fi un popor fără ţară. Suntem un popor împins cu spatele în zid, care nu se mai (auto)guvernează, care trăieşte din credite şi care este somat de cămătarii mondiali să execute porunci umilitoare, sub ameninţarea că i se închide robinetul creditelor.

          Abia târziu şi în număr mic au apărut personalităţi care spun că „împăratul e gol”, care îndrăznesc să exprime critici la adresa capitalismului ca sistem (de exemplu Cristian Părvulescu). Cei mai mulţi intelectuali, specialişti, analişti şi alţi işti ne toarnă în urechi aceleaşi minciuni: capitalismul este sfârşitul istoriei, este imperfect dar… cel mai perfect sistem social posibil, relele din societatea noastră nu sunt din cauza capitalismului, ci din cauza abaterilor de la capitalismul adevărat.

a spune:

28 septembrie 2012 la 19:51

Da !