joi, 20 septembrie 2012

Deşertul de disperare


           A murit şi Romulus Vulpescu. El este cel care a scris:

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămâne un deşert de disperare.
                        (Romulus Vulpescu, „În fiecare zi”)

            Să mă ierte maestrul pentru că depăşesc sfera liricii acestei poezii a sa.
            În fiecare zi ne batem joc de România materială. De peste 20 de ani ne batem joc. Am distrus sau am înstrăinat aproape întreaga economie. Acum, neprietenilor noştri le curg balele adulmecând ceea ce ne-a mai rămas: Oltchim, Hidroelectrica, NuclearElectrica, Roşia Montană… Ne pierdem chiar şi pământul de sub picioare; peste un milion de hectare aparţin străinilor. Suntem un popor împins cu spatele în zid. Nu ne mai putem întreţine, depindem de credite. Iar cămătarii mondiali ne poruncesc ce să facem, ameninţându-ne cu încetarea creditării pentru salarii, pentru pensii, pentru supravieţuire, dacă nu executăm fără crâcnire poruncile.
            În fiecare zi ne batem joc de România spirituală. Sunt peste 20 de ani de când ne batem joc. Trântim în noroi valori fundamentale şi spunem că le "demitizăm". Un Kakapipievici spune că "Eminescu este cadavrul nostru din debara”. Aruncăm cu lături asupra personalităţilor culturale care ne semnalează pericolul cântecelor de sirene care vin din Gaura Neagră a Vestului. Ne limităm la a constata, rece: „A murit George Pruteanu”; „A murit Adrian Păunescu”, „A murit Octavian Paler”…

A murit şi Romulus Vulpescu.

          În fiecare zi
În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.


Tudor Gheorghe: În fiecare zi  (audio)

Un comentariu:

  1. Frumos şi impresionant! Parafrazându-i pe englezi,God bless Romania!

    RăspundețiȘtergere