Pseudo-democraţia neocolonialistă în nuditatea ei

Moto:

„There was a political decision by the people of Romania  against Basescu but legally it was not valid. We must accept that.”

Hannes Swoboda, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European.

Unul dintre baloanele de săpun prin care a fost ademenit poporul român după Marea Păcăleală din 1989 a fost cel pe care scria „DEMOCRAŢIE”. „Vrem alegeri libere !” a fost una dintre revendicările răscoalei din 1989.

Numărul mare al partidelor politice înfiinţate, participarea masivă şi entuziastă la primele scrutine de după 1989 au dovedit că poporul ieşit din dictatura ceauşistă credea în democraţie, în rolul său suveran (etimologic, democraţie = puterea poporului).

Cu timpul, realitatea economică, economia de piaţă capitalistă, prin cortegiul ei de nedreptăţi – polarizare a averii, şomaj, inflaţie, sărăcie, criză economică etc. -  i-a determinat pe tot mai mulţi să declare în sondajele de opinie că România post-decembristă se află  pe un drum greşit. „Democraţia” capitalistă şi-a arătat adevărata faţă mai întâi în domeniul economic: avuţia naţională a fost repede redistribuită; neluând în discuţie puţinele excepţii oneste, constatăm că o minoritate rapace a înstrăinat cea mai mare parte din averea ţării sau a redistribuit-o unor privilegiaţi ai fostului capitalism, făcându-şi, ea însăşi, parte grasă din această avuţie, iar marea majoritate a poporului a devenit perdantă.

Mai rămăsese o iluzie: aceea că democraţia se manifestă prin voturilor cetăţenilor.

Prima breşă în această iluzie s-a produs când infractoarea Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor, a fraudat voturile în Parlament şi a rămas nepedepsită. Dar episodul a rămas necunoscut pentru marele public.

Ultimul văl de pe chipul hidos al pseudo-democraţiei capitaliste de tip neocolonialist a căzut în timpul crizei politice a referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României. Faptele sunt cunoscute: Traian Băsescu a reuşit performanţa de a personifica un regim politic perceput de majoritatea societăţii româneşti ca fiind antipopular şi antinaţional, aservit intereselor unor factori de putere din afara ţării. USL, rezonând cu dorinţa majorităţii cetăţenilor, a iniţiat procesul democratic de suspendare a Preşedintelui TB şi de aducere a acestuia în faţa judecăţii poporului, prin referendum. 7,4 milioane de cetăţeni au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Dar… pseudo-democraţia a intrat în funcţiune, sfidând voinţa majorităţii electoratului, şi l-a repus pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României.

Consider că pseudodemocraţia s-a manifestat, în principal, prin:

            a). faptul că instituţii foarte importante ale statului (de exemplu Procuratura, Consiliul Superior al Magistraturii, servicii secrete, Curtea Constituţională a României) au răspuns la comenzi şi semnale ale Preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, şi au săvârşit abuzuri pentru a-l servi pe acesta;

            b). faptul că factori de putere externi – cancelarul Germaniei (Angela Merkel), Președintele Comisiei Europene (José Manuel Barroso), ambasadorul american la Bucureşti (Mark H. Gitenstein) şi asistentul  secretarului de stat american (Philip Gordon) – au intervenit brutal în procesul referendumului, sprijinindu-l în mod evident pe Traian Băsescu.

                Ştiam din cărţi că „democraţia” burgheză este o pseudo-democraţie. Acum nu mai am nicio îndoială că acesta este un adevăr. Recentul proces al referendumului de demitere a lui TB a fost, prin implicaţiile lui nedemocratice, o experienţă tristă, o manifestare de dispreţ faţă de majoritatea poporului român, o umilire a acesteia. Agenţii marelui capital internaţional (Merkel, Borroso, Gordon ş.cl.) nici nu se mai sinchisesc să salveze aparenţele: poruncesc, amenință, impun prin forţă în fruntea regimului neocolonialist pe cei care sunt uneltele obediente ale intereselor marelui capital internaţional.

                O prejudecată care mai circulă încă este aceea privind existenţa unui pluralism ideologic la nivelul instituţiilor UE, privind existenţa unor „familii politice”. Potrivit acestei prejudecăţi, Băsescu şi ai lui ar face parte din familia „popularilor”, iar PSD din familia „socialiştilor”. Asta nu-i decât o altă minciună. Toate „familiile” acelea au un singur stăpân: marele capital internaţional. Am citit că primul dintre politrucii din UE care s-a exprimat (în spaţiul Twiter) cu referire la hotărârea Curţii Constituţionale a României de invalidare a referendumului a fost Hannes Swoboda, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul European. Stimabilul a spus: „There was a political decision by the people of Romania  against Basescu but legally it was not valid. We must accept that.”  În româneşte, conform traducerii din ziarul „Gândul”, asta înseamnă: „A existat o decizie politică a poporului român împotriva lui Traian Băsescu, dar, legal, ea nu este validă. Trebuie să acceptăm asta.”  Cu alte cuvinte, individul acesta („prietenul” lui Victor Ponta şi al PSD-ului, nu-i aşa ?) susţine că e normală situaţia în care de-o parte se află „decizia politică a poporului” iar de cealaltă parte se află „legalitatea, validitatea”. Păi legalitatea aia a cui voinţă o exprimă ? A marelui capital internaţional ? Asta-i DEMOCRAŢIA pe care ne-aţi plimbat-o pe la nas în decembrie 1989 ?

                Prieteni, nu ştiu ce gândiţi cu referire la situaţia asta, nu ştiu ce sentimente trăiţi. Eu am sentimentul că deja suntem în iad.