luni, 23 iulie 2012

Miza referendumului din 29 iulie 2012



1. Cele două tabere: „băsismul” şi „antibăsismul”
2. Reacţiile reprezentanţilor marelui capital global
3. Decizia mea pentru 29 iulie 2012
4.Comentarii la art. CriticAtac susține participarea la Referendum”, din CriticAtac 

1. Cele două tabere: „băsismul” şi „antibăsismul”
Traian Băsescu a realizat o mare performanţă, pe care nu ştiu s-o fi realizat o altă personalitate în istoria noastră: a scindat societatea românească în două tabere despărţite de o prăpastie, tabere pe care le denumesc prin doi termeni care s-au impus în mass-media: „băsismul” şi „antibăsismul”.

1.1. Băsismul
În fruntea taberei băsiste se află Traian Băsescu însuşi. Biografia lui evidenţiază ca trăsătură dominantă de caracter setea de Putere. Din anii de studii (ca elev, ca student) şi până în prezent, când este Preşedintele suspendat al României, omul acesta a urmărit atingerea scopului lui suprem, exercitarea Puterii, prin orice mijloace: colaborarea cu Securitatea statului socialist, înstrăinarea flotei României, „negocieri” dezavantajoase pentru ţară cu reprezentanţi ai marelui capital internaţional, condamnarea comunismului, trădarea partenerilor politici, minciuna, făţărnicia, obedienţa faţă de Jupânul Mondial („Marele Licurici”). Metaforic spus, el nu are mamă, tată, patrie. Pentru el nu există decât Stăpânul, care-i poate conferi Puterea după care este însetat, şi slugile, asupra cărora vrea să-şi exercite Puterea.
Cine sunt susţinătorii lui Băsescu ?
În vremea în care frazeologia lui era încă percepută ca limbaj patriotic, susţinătorii săi erau numeroşi. Între timp mulţi au înţeles că el este un om mincinos, care-şi urăşte propriul popor (vezi, de exemplu, situaţiile în care a jignit oameni aflaţi în suferinţă – inundaţii, sărăcie etc.), popor pe care-l supune unui experiment diabolic, comandat de stăpânii lui.
Mi-e greu să cred că omul acesta are prieteni. Prietenia implică o reciprocitate a stimei, loialităţii, întrajutorării dezinteresate. Nu poate avea prieteni un om pentru care toţi ceilalţi oameni sunt doar mijloace pentru realizarea scopurilor lui.
Susţinătorii lui cei mai puternici sunt cei interesaţi ca România să fie o colonie. Îl mai susţin şi cei care, deşi nu-l iubesc, îl consideră garantul protecţiei lor împotriva eventualelor acuze juridice şi politice, garantul păstrării avantajelor materiale dobândite prin mijloace neortodoxe. În sfârşit, îl susţin şi acei naivi care nu au descoperit adevărata faţă a lui Băsescu.
Esenţa băsismului, ca politică, este promovarea intereselor marelui capital global, în detrimentul interesului naţional.  Traian Băsescu şi acoliţii lui politici nu au scrupule, orice mijloc e bun pentru păstrarea Puterii, a privilegiilor: cedarea independenţei şi suveranităţii naţionale, amputarea salariilor şi a pensiilor, înstrăinarea la preţuri insignifiante a resurselor naturale ale ţării, desfiinţarea de şcoli şi închiderea multor spitale, moartea bolnavilor de cancer care n-au medicamente etc. Băsiştii au făcut, în mod cinic, din politica lor anti-populară un titlu de glorie: „Noi am avut curajul să luăm măsuri nepopulare !” ("nepopulare" = eufemism pentru "antipopulare").
Prin referendumul din 29 iulie 2012 Traian Băsescu este chemat să dea seamă în faţa poporului. Cum vechile lui argumente au fost developate ca fiind minciuni sau ca măsuri antipopulare, i-a mai rămas un singur argument: el cere să i se recunoască „meritul” că este „cel care ne împinge către Europa”. În mitingul de la Cluj (13 iulie 2012)  a spus: „Îi rog pe români să nu cadă în plasa naţionalismului!”. Pentru individul acesta naţionalismul, demnitatea naţională constituie o capcană, în schimb vrea să ne inoculeze ideea că brânciul pe care ni-l dă el „către Europa”, spre condiţia de colonie, este o binefacere !

Băsismul (video_1)
Băsismul (video_2)
Băsismul (video_3)
Băsismul (video_4)

1.2. Antibăsismul

Nu poţi să nu fii uimit constatând diversitatea celor care, dintr-un motiv sau altul, se reunesc în tabăra „antibăsismului” :
- reprezentanţi ai unor numeroase categorii sociale, profesionale, etnice: pensionari, studenţi, profesori, lucrători din sfera serviciilor medicale, funcţionari din domeniul public, cadre militare în rezervă, poliţişti, lucrători în domeniul justiţiei, sindicate, reprezentanţi ai unor asociaţii de patroni, jurnalişti, români, maghiari etc.;
- oameni cu principii şi opţiuni politico-ideologice diferite: republicani, monarhişti, anarhişti, comunişti, naţionalişti.
Dacă n-ar fi reală, ai zice că reunirea în aceeaşi tabără, a antibăsismului, prin atitudini concordante, a unor personalităţi atât de diferite, precum următoarele, este imposibilă:
           Dinu C. Giurescu, Alexandru Athanasiu, Lucia Hossu-Longin, Sorin Ilieşiu, Corneliu Vadim Tudor, Crin Antonescu, Victor Ponta, Dan Diaconescu „Direct”, Zoe Petre, Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Cristian Tudor Popescu, Mircea Badea, Lucian Avramescu, Radu Golban, Octavian Paler, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Valentin Stan, Radu Duda,   procurorul Florin Roman, judecătoarea Mihaela-Lămâiţa Ciocea, locotenentul Alexandru Gheorghe, învăţătoarea Cristiana Anghel, Adrian Sobaru ş.a.
Eu cred că grupurile de protestatari din iarnă, din Piaţa Universităţii şi din multe alte locuri din ţară, prin componenţa lor, erau foarte aproape de un eşantion sociologic-reprezentativ pentru întreaga populaţie a României.
Formele de manifestare a antibăsismului sunt, de asemenea, de o mare varietate: de la scheciurile lui Mihai Bendeac, pamfletele lui Mihai Badea, concursul de pancarte din Piaţa Universităţii, trecând prin talk-show-urile critice, ajungând până la lupta parlamentară şi protestele stradale violente prin comportament („ultraşii”) ori prin limbaj („Ieşi afară, javră ordinară !”) şi terminând cu manifestările individuale de punere în primejdie a propriei vieţi, în semn de protest (greva foamei a învăţătoarei Cristiana Anghel, aruncarea de la balconul Parlamentului a lui Adrian Sobaru).
Ce-i uneşte pe toţi aceşti oameni, în protestul lor ?
A spune că este antipatia faţă de persoana biologică a lui Băsescu ar fi o greşeală. Acelaşi Trăian Băsescu, atât de urât azi, a ajuns Preşedintele României prin voturile unor milioane de cetăţeni.
Nu. Imensa majoritate a cetăţenilor României îl urăşte pe Băsescu pentru faptul că el este perceput ca personificarea procesului de umilire a naţiunii române (nu doar a poporului român) început în decembrie 1989, proces prin care suveranitatea şi independenţa au devenit simple vorbe în Constituţie, prin care cetăţenii acestei ţări au fost expropriaţi de avuţia naţională, prin care ni s-au impus credite uriaşe, cu dobânzi apăsătoare şi condiţionări politice, bani pe care nu-i putem folosi cum ne cer interesele naţionale, ci cum ne dictează Cămătarii Mondiali, spre exemplu pentru a salva de la faliment propriile lor bănci din România. România este o colonie. România cotizează din greu pentru bugetul Uniunii Europene, pentru plata unei birocraţii care reprezintă exclusiv interesele marelui capital global, birocraţie care, în schimbul acestor sacrificii, ne dau porunci umilitoare, precum Cele 11 porunci ale lui Barroso prin care ni se impun reguli cică „democratice”, doar nouă, pentru că aşa vrea acest funcţionar plătit şi din banii de la noi, pentru a-l menţine în fruntea ţării pe cel al cărui suprem principiu politic este “Decât sa sug (bip!) la mai mulţi licurici mai mici, mai bine sug (bip!) la un licurici mai mare”!
Aşadar, în mod conştient sau doar intuitiv, marea majoritate a acestei naţiuni îl urăşte pe Băsescu pentru că el personalizează Răul care ne calcă în picioare interesul naţional legitim, demnitatea naţională, dreptul de proprietari în propria noastră ţară şi dreptul la o viaţă omenească. Nevoia de recuperare a demnităţii naţionale este atât de intensă încât toate celelalte diferenţe, ideologice sau de altă natură, trec într-un plan secund; aşa se explică faptul că fac front comun, împotriva băsismului trădător de ţară şi neam, proletar şi patron, republican şi monarhist, poliţist şi protestatar, intelectual şi muncitor, tânăr şi bătrân, lucrător şi pensionar, liberal şi social-democrat.
Esenţa antibăsismului este naţionalismul.
Băsescu ştie asta, nu degeaba răcneşte în timpul mitingurilor: „Îi rog pe români să nu cadă în plasa naţionalismului!
O ştie şi Crin Antonescu, dovadă că repetă, în forme diferite, că vrea o „Românie în picioare, care respectă şi care să fie respectată”. Citez din nou din discursul său din timpul mitingului USL din 7 aprilie 2012:
Vă mai chem, prieteni, – şi din dreapta şi din stânga – să mai avem curajul de a fi împreună şi fără teamă naţionalişti. Vreau să fim naţionalişti. Cât de naţionalişti? Cât francezii, cât englezi, cât germanii, cât polonezii, cât ungurii, cât grecii, nu mai mult, nici mai puţin. Ne e teamă să spunem asta, dar atâta vreme cât am dovedit că suntem deschişi spre valorile universale, spre valorile europene, spre valorile de toleranţă şi diferenţă, trebuie să spunem clar şi putem spune clar – şi de la dreapta şi de la stânga – în orice caz împreună: “Da, suntem naţionalişti, pentru că vrem să fim o naţiune puternică”. O naţiune puternică înseamnă stat puternic şi cetăţean puternic, o naţiune puternică înseamnă o naţiune cu locul ei, la masa lumii. O naţiune puternică şi o politică naţionalistă înseamnă că avem, respectăm şi apărăm identitatea naţională, interese naţionale şi o naţiune în sine.” (Sublinierea mea, V.S.)

2. Reacţiile reprezentanţilor marelui capital global

Una dintre prejudecăţile care ne-au fost inoculate, prejudecăţi care au avut consecinţe dezastruoase pentru România post-decembristă şi pentru cetăţenii ei (şi nu numai) a fost aceea că Occidentul capitalist este un fel de Moş Crăciun generos, preocupat până la insomnie de facerea de bine pentru ţările „eliberate” din „lagărul socialist”. Poate voi scrie un articol bazat pe o documentare serioasă pe această temă. Deocamdată constat consecinţele acestei prejudecăţi: cei mai mulţi cetăţeni au devenit străini la ei în ţară, am fost expropriaţi de avuţia naţională, ne-am pierdut, în fapt, suveranitatea şi independenţa, suntem guvernaţi de instituţiile financiare mondiale (FMI etc.) prin intermediul unor oameni impuşi de marele capital global. Fireşte, manipularea aceasta n-ar fi fost posibilă fără propaganda unor intelectuali mercenari ori a unor politicieni care au primit „firman” de la Occident. Îmi amintesc, de exemplu, băşcălia pe care Emil Constantinescu o făcea cu referire la una din lozincile care exprimau, intuitiv, o teamă a poporului român: „Nu ne vindem ţara !”
Occidentul capitalist nu este Moş Crăciun. Regret că trebuie să folosesc o expresie acidă pentru a exprima o realitate: maturul care nu recunoaşte această realitate este fie interesat, fie bolnav psihic (imbecil, mitoman etc.). Motivaţia fundamentală a Occidentului capitalist este profitul. Pentru realizarea acestui scop fundamental orice mijloc este scuzabil: „revoluţii” (în fapt răsturnarea unor regimuri politice necontrolabile de către Occident şi înlocuirea lor cu regimuri marionetă), preluarea economiilor naţionale prin privatizarea în avantajul marelui capital global, preluarea controlului monedelor naţionale prin „bănci centrale independente”, conduse de guvernatori desemnaţi de marea finanţă internaţională, provocarea de crize economice şi aruncarea consecinţelor negative ale acestora asupra popoarelor aflate în condiţii de neocolonialism, războaie de impunere a „democraţiei şi a drepturilor omului”, în care populaţia civilă, de la faşă până la barbă albă, este „victimă colaterală”. Ferească Dumnezeu, dacă interesul acestui „Moş Crăciun” o va cere, folosirea bombei atomice însăşi va fi „scuzabilă”.
Din această perspectivă, susţinerea unor politicieni marionete prin oricare mijloace este justificată prin sloganul „apărării democraţiei”. Cinismul lui Traian Băsescu, urât de marea majoritatea a cetăţenilor din această ţară, se sprijină pe factori de putere din exterior. Occidentul capitalist îl susţine în mod indubitabil pe Distrugătorul Flotei Româneşti. Toate minciunile lui („lovitura de stat” ş.cl.) sunt amplificate în presa capitalistă occidentală şi în instituţiile politice euro-atlantice. Sunt convins că, dacă interesul lui „Moş Crăciun” va fi în mare primejdie, Traian Băsescu sau altă marionetă va fi încurajat să tragă cu tunurile în Parlamentul care ar îndrăzni să reprezinte poporul, împotriva interesului mercantil al lui „Moş Crăciun” (precum decrepitul Boris Elţîn). Deocamdată Occidentul ne-a umilit, prin funcţionarul Barroso, plătit gras şi din contribuţia bănească a românilor, prin Cele 11 porunci ale lui Barroso şi prin impunerea unei reguli privind cvorumul necesar pentru validarea referendumului (regulă care nu este recomandată în Uniunea Europeană), regulă al cărei scop este menţinerea marionetei Traian Băsescu la pârghiile Puterii. „Moş Crăciun” a dat comanda „Aport !” politrucilor de serviciu şi intelectualilor-curve să-i apere interesul: menţinerea României în condiţia de colonie. Urmăriţi-l pe filozoful care a scris „Apel către lichele” (un fel de filozofie aproximativă despre „prostia ca încremenire în proiect”) cum se străduieşte să ne explice că democraţia înseamnă „tirania majorităţii”.
Miza referendumului este uriaşă.
Occidentul vrea menţinerea României în cârdul ţărilor transformate în colonii, de aceea vrea menţinerea Marionetei Şefe la butoane. Mai mult, o scăpare a României de sub control, prin manifestarea democratică a voinţei majorităţii, ar putea fi contagioasă: şi alte popoare ar putea dori să înlăture marionetele de la putere şi să le înlocuiască prin reprezentanţi autentici, care să le apere interesele.
Pentru poporul român miza este, de asemenea, mare: este momentul în care marea majoritate a naţiunii, eliberată din peştera ignoranţei, vrea eliberarea de sub tirania Marionetei Supreme, îşi vrea recuperarea dreptului la o viaţă autentic-omenească, vrea să-şi desemneze reprezentanţii care s-o guverneze.
Crin Antonescu şi Victor Ponta, împreună cu partidele lor, au receptat semnalele transmise de majoritatea oprimată prin multiplele forme de protest şi le-au preluat la nivelul deciziei politice. În opinia mea, deciziile lor, declaraţiile lor sunt legitimate prin aşteptările şi sprijinul acordat de majoritatea naţiunii. Am argumente că, dintre ei doi, cel mai antipatizat este Crin Antonescu, pentru că a îndrăznit să insiste cu mesajul naţionalist, înţeles ca drept al României de a fi respectată în măsura în care respectă. „România în picioare, demnă” nu este un model agreat de Occidentul imperialist. Dulăul imperialist vrea, în declaraţii ipocrite, egalitate, dar nu pentru căţei. Cred că Ponta este mai puţin antipatic lui „Moş Crăciun” occidental: prin acceptarea fără crâcnire a Celor 11 porunci ale lui Barroso el a trecut testul obedienţei (îmi place să cred că Ponta discutase, totuşi, cu Antonescu despre eventualitatea acceptării condiţiilor respective). 


3. Decizia mea pentru 29 iulie 2012

Repet, eu sunt comunist, programul politic promovat de Antonescu şi Ponta nu-mi satisface toate aşteptările, acest program este rezultatul unui compromis între idealurile liberale şi cele social-democrate, este un program care se înscrie în cadrul democraţiei burgheze. Dar, dintre condiţia de colonie (promovată de Traian Băsescu şi de băsişti) şi aceea de democraţie burgheză, o prefer pe aceea de democraţie burgheză.
Am participat la referendum şi am votat DA (pentru demiterea lui Traian Băsescu).
Dar speranţa mea este asemănătoare cu a lui Crin Antonescu (exprimată în emisiunea de la OTV din 27.07.2012): „Eu sunt din categoria oamenilor care cred că jocurile sunt făcute. Nu sunt naiv, ştiu cât de puternice sunt serviciile de informaţii, media, cancelariile occidentale, mai ales unele. Dar mai sper, căci există şi minuni”. Minunea în care sper este ca majoritatea antibăsistă a acestei naţiuni să-şi concentreze eforturile şi să-l învingă pe Traian Băsescu, reprezentantul interesului imperialist, într-o competiţie extrem de grea, desfăşurată conform unei reguli gândită să-l avantajeze pe Marele Slugoi.



4.Comentarii la art. CriticAtac susține participarea la Referendum”, din CriticAtac 


Valerius spune:
 29 iulie 2012 la 4:27
Voi participa la referendum şi voi pune ştampila pe DA. Deşi speranţa mea este asemănătoare cu a lui Crin Antonescu (exprimată în emisiunea de la OTV din 27.07.2012): „Eu sunt din categoria oamenilor care cred că jocurile sunt făcute. Nu sunt naiv, ştiu cât de puternice sunt serviciile de informaţii, media, cancelariile occidentale, mai ales unele. Dar mai sper, căci există şi minuni”.


humanist spune:
 29 iulie 2012 la 9:36

@Valerius: “Crin:”Nu sunt naiv,”…”

nu’mi displace Crin, în mare, da’ dacă crede că nu’i naiv, de ce’i liberal?

mai tari ca serviciile de (dez)informații și cancelariile, pen’că mai frecvente, îs aspirația cocalarului și gândirea magică; ele propulsează capitalismu’ pe noi culmi ale imaginației. se’ntreabă careva de banii cui exact se’mprumută România? se’ntreabă careva de unde’i izvoru’ ăsta nesecat de bani de’mprumutat? și dacă da, știe careva răspunsu’?

imaginea mea e asta: banii depuși în bănci sunt împrumutați după leverage (dac’o bancă are 1 USD, poate’mprumuta leverage USD). Leverageu’ mediu’n USA era’n 2011 ~20, în EU era ~50. Deci 49 euro din 50 nu există, și 19 din 20 USD nu există, da’ se pot împrumuta, cu dobândă.

Dobânda e ori mare și ești liber să’ți iei ce ciungă vrei, ori redusă cu condiții gen: cu banii’mprumutați angajați una din firmele astea să facă asta și nu v’atingeți de profitu’ lor. “Firmele” alea, externe țării care’mprumută, subcontractează grupuri locale să facă treaba și le plătește munca la prețu’ local.

Deci, de ex. Ro se’mprumută de bani imaginari să plătească firma X externă, care angajează și dă salariu la câțiva români (și altora nu necesar români). Adică Ro’și plătește câțiva cetățeni indirect, creând o datorie externă.
 Adică’mi scarpin ceafa cu mâna stângă și pt. asta tre’să plătesc dobândă unuia care se uită la mine doar pt. că io, cocalar, visez un capitalism liberal în care să’mi fac pohtele de needucat.

Dobânda plătită’i muncă reală, timp de viață real, pe baza unui împrumut de bani imaginari.

al’fel, cum stă ploaia, mă’c și io să pun un “DAAAA”.


Valerius spune:
 29 iulie 2012 la 11:14

1). „nu’mi displace Crin, în mare, da’ dacă crede că nu’i naiv, de ce’i liberal?”

Nu consider că a fi liberal înseamnă a fi, în mod necesar, naiv. Poate că o doză de naivitate, de donquijotism, ar putea fi considerată tendinţa liberal-naţionalistă, de tipul „prin noi înşine”. Între un liberalism de felul lui Dinu Patriciu, care, în egoismul lui bolnav, a înţeles şi se conformează principiului  potrivit căruia micul capital individual trebuie să se supună marelui capital global, şi liberalismul-naţionalist al lui Crin Antonescu eu îl prefer pe al doilea.

2). „se’ntreabă careva de banii cui exact se’mprumută România?”

Cu tot respectul vă spun: presupun că dv. nu citiţi, de exemplu, articolele lui Ilie Şerbănescu din Jurnalul Naţional. De ani buni I.Ş. scrie şi demască, în intervenţiile sale televizate perfidia guvernării României de către marea finanţă internaţională, prin marionete impuse în conducerea ţării. El a spus curajos, de exemplu, că României i-au fost impuse credite, cu dobânzi apăsătoare, pentru a slava băncile private, din România, ale aceloraşi creditori.


humanist spune:
 29 iulie 2012 la 14:21

@Valerius: ai dreptate, nu citesc ziarele

L’am auzit și chiar văzut pe Ilie Șerbănescu demascând, foarte bine c’o face, da’ l’am văz’t ș’atunci când promova exact ce critică azi.

Per total e bine că omu’ a’nțeles chiar dacă mai târziu.

Da’ nici el, nici eu, nici f’unu’ din cei de care’am auzit, nu știe exact ai cui bani sunt împrumutați și de unde apar ei în așa cantități? Nu știu de nici o comisie de auditori care să verifice FMI, sau BCE, sau Unicredit de unde vin banii ăștia și producșia sau munca cui o reprezintă. Poate greșesc prin ignoranță, abia aștept să mă lămurească cineva, pe mine odată cu ceilalți români.

“Între un liberalism de felul lui Dinu Patriciu, … şi liberalismul-naţionalist al lui Crin Antonescu eu îl prefer pe al doilea.”

cre’că’nțeleg ce zici și nu sunt complet în dezacord, da astea’s rafinamente umpic caraghioase azi: io am senzația că șișu’ cu care ne scopește liberalismu’ samănă cu un ciocan destul de primitiv, chiar dacă digital în esență.


Valerius spune:
 29 iulie 2012 la 14:48

Liberalismul nu este “doctrina” mea politică. Eu sunt comunist. Dar încerc să disting care este, din punctul meu de vedere, răul cel mai mic.


Addenda

Din blogul domnului Constantin Gheorghe am aflat de acest articol, intitulat "Adio Romania oriunde te-ai mai afla!"
Ţi se face părul măciucă citindu-l !



13 comentarii:

  1. Aştept cu nerăbdare şi partea a doua. Sunt de acord cu prima parte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A doua parte n-o să vă mai placă, pentru că este despre ceva care vă creează reacţii de respingere: naţionalismul.

      Ștergere
  2. Domnule Valerius,

    Analiza dvs. este una deosebită. Ați surprins foarte bine fațetele băsismului și ale antibăsismului.

    Am două completări:

    -Băsescu nu este însetat numai de putere, ci și de, așa cum s-a văzut, avantajele pecuniare, cele imense și ilegale, pe care le poate aduce exercitarea necinstită a puterii la nivel înalt și foarte înalt.
    -Băsescu este produsul sistemului dezumanizant care s-a instalat la noi după decembrie 1989, sistem ce a fost moșit de PSD-ul lui Ion Iliescu – poate Iliescu a avut intenții bune la început, însă apetența lui pentru putere și ținerea sub pulpana halatului de sărac și cinstit a anumitor persoane, corupți și hoți desăvârșiți, a contribuit enorm la situația de acum. Băsescu este progenitura desăvârșită a sistemului, cel care încarnează la un nivel de negândit toate ”calitățile” sale. Cu siguranța, dacă ar avea viață, sistemul ar fi extrem de mândru de fiul Băsescu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper că am surprins măcar un crâmpei din adevăr.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aţi surprins numai adevăr!

      PS Să-i dăm una în vintre şi lui Dan M. duminică! :)

      Ștergere
  4. Traian Băsescu va rămîne în istoria României ca singurul preşedinte suspendat de două ori. N-au mai fost alte cazuri şi nici nu cred că vor mai fi. Sub aspect dictatorial ar fi fost un demn urmaş al lui Ceauşescu! Mă mir, deci, cum o parte a poporului român a uitat aşa de repede cum este ca un singur om să decidă totul! Sau poate că unii oameni aşa au fost educaţi, să aibă poziţie de slugă! Sub aspect naţionalist, Traian Băsescu este în opoziţie totală cu Ceauşescu! Ceauşescu, chiar dacă a dictat, a ţinut la ţara lui, a dorit independenţa deplină, deci şi economică. Traian Băsescu a arătat, fără fereală, că este dispus să vîndă ţara bucată cu bucată. Începînd cu flota şi terminînd cu resursele naturale. Ceauşescu avea relaţii bune cu Israel şi Germania de Vest cînd nicio altă ţară din blocul socialist nu avea! Ceauşescu avea relaţii bune cu URSS şi China dar şi cu SUA! Traian Băsescu se închină doar Americii! Traian Băsescu spune fără ocolişuri că doreşte renunţarea la suveranitate pentru crearea Statelor Unite ale Europei! Pentru toate acestea, demiterea de către popor este un sfîrşit politic blînd!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Traian Băsescu va rămîne în istoria României ca singurul preşedinte suspendat de două ori. N-au mai fost alte cazuri şi nici nu cred că vor mai fi.”
      Îl urmăresc de mult timp, cu atenţie, pe acest individ. Am argumente că-l cunosc bine, aşa cum este el în realitate, în spatele măştilor sub care se ascunde. Această cunoaştere este şi singura mea mulţumire, în ceea ce-l priveşte. Am o dorinţă aproape religioasă ca această piază rea să fie sancţionat de majoritatea naţiunii prin demitere. Ar fi un act de dreptate, deşi parţială. Dar sunt pesimist: lupta majorităţii naţiunii noastre nu-i doar cu piaza rea TB, ci şi cu stăpânii lui din afara ţării şi cu armele acestora. În emisiunea de la OTV din 27 iulie 2012, Crin Antonescu spunea cam aşa: „Eu sunt din categoria oamenilor care cred că jocurile sunt făcute. Nu sunt naiv, ştiu cât de puternice sunt serviciile de informaţii, media, cancelariile occidentale, mai ales unele. Dar mai sper, căci există şi minuni”. Comportamentul lui TB îmi spune că el deja ştie rezultatul referendumului. Omul acesta ne va mai chinui cel puţin încă doi ani, pentru că este OMUL LOR.

      Ștergere
    2. „Mă mir, deci, cum o parte a poporului român a uitat aşa de repede cum este ca un singur om să decidă totul!”
      Avem (eu şi soţia mea) două cunoştinţe apropiate care, spre deosebire de multe alte situaţii în care aveam opţiuni concordante, îl susţin, fie şi indirect, pe TB. Ca om care crede sincer în valoarea pluralismului n-am nicio dificultate în a le recunoaşte dreptul la opinie. Dar argumentele lor mi se par puerile. Unul mi-a spus că nu votează pentru că nu-l suferă pe Antonescu. Când l-am întrebat ce nu-i place la Antonescu mi-a spus că „nu-i place cum vorbeşte, că nu este popular, că nu este cu omul de rând.” Întrebarea mea „TB, prin limbajul lui „popular”, este de preferat ?" a rămas fără răspuns. Altul a argumentat că există riscul ca Antonescu şi Ponta să acumuleze toată puterea. Adică îmi reproducea, mecanic, ceea ce urlă TB !

      Ștergere
    3. "Altul a argumentat că există riscul ca Antonescu şi Ponta să acumuleze toată puterea".
      Argumentul acesta ar putea fi valabil dacă n-ar fi vorba de demiterea unuia care chiar a deţinut toată puterea. În acest context, a nu demite un dictator dovedit de teama unui dictator potenţial înseamnă cel puţin o atitudine ca cea din povestea cu drobul de sare!

      Ștergere
  5. Ieri după ce am data click pe butonul ”Publicați”, a apărut un mesaj prin care eram informat că mesajul meu este reținut spre aprobare. Vreți vă rog dvs., d-le Valerius, să vedeți ce s-a întâmplat cu acel mesaj?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă rog să mă scuzaţi. Am cam fost depăşit de evenimente.

      Ștergere
    2. Nicio problemă, d-le Valerius!

      Ștergere
    3. Băsescu este un bun orator, el are un talent natural de manipulator, din punctul acesta de vedere acesta face parte dintr-o familie a dictatorilor moderni pe care a inaugurat-o Hitler.

      În Socialism noi toţi ne doream un conducător benevolent, cineva care să dea dispoziţii să se bage alimente în alimentare şi căldură în case iarna, să avem lumină pe străzi şi un program TV normal. Gorbaciov, la alt nivel, părea să fie un astfel de conducător pentru poporul sovietic, el era cel care aducea libertatea.

      Revoluţia a fost o schimbare brutală a modului de viaţă al poporului român. El avea nevoie de fapt de foarte puţin ca să fie fericit. Perioada din decembrie 1989 până acum a reprezentat copilăria poporului român. Un copil traumatizat de ofensiva sălbatică a imperialismului şi care şi-a păstrat în perioda post-decembristă speranţele legate de venirea la conducere a liderului cu faţă umană. Acest copil şi-a proiectat speranţele pentru conducător bun şi protectiv şi spre Băsescu. Băsescu a jucat acest rol şi a ajuns până la poziţia supremă. Ştim toţi azi cum este de fapt Băsescu.

      Mai jos este un link către ediţia din data de 27.07.2012 a emisiunii „Vorbe grele” realizată de Victor Ciutacu. Primele 55 de minute ale emisiunii sunt alocate unei discuţii a lui Ciutacu cu fostul psihoterapeut al lui Băsescu, Aliodor Manolea. Merită văzută această parte.

      http://inregistrari.antena3.ro/view-Vorbe_grele_cu_Victor_Ciutacu-30.html

      Ștergere