Opinii despre studiul religiei în școală

În spațiul Facebook, în pagina FORUMUL CADRELOR DIDACTICE DIN ROMANIA SI STRAINATATE, creată de profesorul Florian Pantazi, am discuția de mai jos.


Florian Pantazi:
Dle Stanescu, ce parere aveti, spre ex, de opiniile lui Plesu pe tema asta ?



Valeriu Stănescu :
1). ”Am mai multe argumente care, din punctul meu de vedere, pledează, în mod raţional, pentru păstrarea în programa şcolară a orelor de religie”.
Prin expresia ”din punctul meu de vedere” Andrei Pleșu dă dovadă de bun-simț în argumentare, în deosebire de Gabriel Liiceanu, care lucrează cu sentințe definitive și executorii.

Valeriu Stănescu :
2). ”Mai întîi, e firesc şi recomandabil ca orice spor de cunoaştere, orice efort de înţelegere, fie că e vorba de istoria doctrinelor economice, de astrofizică, sau de marile texte sacre ale umanităţii, să îşi afle locul în programul de formare şi in-formare a omului tînăr.”

Ideea că ”e firesc şi recomandabil ca orice spor de cunoaştere, orice efort de înţelegere (...) să îşi afle locul în programul de formare şi in-formare a omului tînăr.” este utopică. Timpul disponibil pentru studiu în școală este limitat, unii spun chiar că elevii sunt supra-încărcați. În consecință, selecția conținuturilor care trebuie predate în școală este inevitabilă.

Valeriu Stănescu:
 3). ”A evacua religia din sfera culturii e, oricum, ilustrarea unei ignoranţe cronice cu privire la istoria artei, a literaturii, a învăţămîntului universitar, a identităţii spirituale europene şi planetare.”

Aici autorul săvârșește o eroare de genul ”ignoratio elenchi” (ignorarea tezei de demonstrat, respectiv de combătut). În loc să argumenteze că evacuarea religiei din sfera școlii este o eroare, Andrei Pleșu argumentează că evacuarea religiei din sfera culturii este o eroare.

Valeriu Stănescu:
 4). ”Ideea că studiul religiei produce bigoţi, că e vetust, că lezează autonomia statului laic vine, mai mult sau mai puţin conştient, în continuarea propagandei ateiste, a retoricii – cu adevărat vetuste – pentru care religia e „opiumul popoarelor”.

Argumentul este tare șubred. Parcă-i rupt din următorul dialog:
- ”Mă-ta e curvă!”
- ”Ba mă-ta e curvă!”

Simpatia lui Pleșu față de teism și antipatia față ateism sunt evidente, în acest argument. Omul care era oripilat de ideea ”evacuării religiei din sfera culturii” sugerează că ateismul este vetust, cu alte cuvinte că trebuie exclus din sfera culturii autentice. Afirmația că ateismul este vetust deoarece Marx a formulat enunțul ”religia este opiumul popoarelor” este doar expresia unui resentiment, n-are valoare argumentativă, n-are valoare intelectuală. Ateismul are o existență multimilenară în sfera culturii. Nu există niciun motiv serios pentru a păstra în sfera culturii teismul lui Andrei Pleșu și pentru a exclude din sfera culturii, de exemplu, ateismul lui Nietzsche sau ateismul lui Marx. Când Kant, în teoria antinomiilor, argumentează că referitor la Ideea de Dumnezeu sunt egal de justificate atât teza (există Dumnezeu), cât și antiteza (nu există Dumnezeu), el susține, implicit, că în spațiul reflecției metafizice, deci al culturii, au drept egal de existență atât teismul, cât și ateismul.

Dacă sintagma ”propaganda ateistă” poate seduce pe unii care confundă propaganda ateistă cu excesele săvârșite în numele ei (de exemplu paza la ușa bisericii, pentru a împiedica intrarea membrilor PCR), ironia referitoare la ideea marxistă că religia este ”opiumul popoarelor” e de proastă calitate. Andrei Pleșu (ca și ceilalți doi Magnifici Anticomuniști, Liiceanu și Patapievici) dovedește frecvent că trăiește în cazemata unor prejudecăți proprii, pe care tinde să le substituie, ilicit, unor propoziții de observație a realității. Omul acesta nu vede, sau nu vrea să vadă, că o mare parte a acestui popor, sărăcită, îmbolnăvită, îmbătrânită, își găsește refugiul (ca alternativă la sinucidere) în religiozitatea trăită ca un consum de drog. Omul acesta nu vede cozile interminabile ale nefericiților care așteaptă să pupe moaștele cutărui ”sfânt”.

Valeriu Stănescu:
 5). ” O problemă există, totuşi. Nu e de loc indiferent cine îşi asumă funcţia pedagogică în programa şcolară. O oră de religie prost făcută, o oră de religie debitată convenţional, într-o atmosferă de evlavie formală, o oră de religie predată de profesori slab pregătiţi, care nu fac nici o diferenţă între ora de religie de la şcoală şi predica duminicală de la biserică – e un „experiment” ratat, care poate avea efecte mai rele decît chiar lipsa totală a oricărei instrucţii religioase. Am auzit lucruri smintitoare despre preoţi care promiteau iadul copiilor nepostitori sau celor care merg la film duminica. Am auzit discursuri agresiv-inculte şi de un schematism robust, despre o problematică prin definiţie inefabilă. Dacă BOR insistă să se pronunţe în legătură cu organizarea învăţămîntului religios în şcolile publice, atunci trebuie început cu cei care asumă rolul de profesori. Altfel, se vor livra argumente greu de contestat celor care se opun oricum materiilor „mistice”…”

Prin lectura atentă a acestui fragment înțelegem că :
- Pleșu evaluează ca ”oră de religie prost făcută” ora care, din punctul meu de vedere, ar fi oră de religie autentică: oră cu atmosferă de evlavie, în care conținutul predat constă în dogmele religioase. Din punctul de vedere al dogmelor religioase, amenințarea cu iadul pentru cei care nu satisfac, prin comportamentul lor, exigențele acelor dogme, este justificată și, dimpotrivă, critica făcută de Pleșu este nejustificată. În Biblia există numeroase versete care cuprind astfel de amenințări;
- în schimb, Andrei Pleșu își exprimă preferința pentru ore de ”religie” în cadrul școlii care să fie diferite de ”predica duminicală de la biserică”, care să fie ”o bună întîlnire, un dialog luminat cu această tematică” (a transcendenței). Ipoteza mea este că Andrei Pleșu vrea ca orele de ”religie” să fie asemănătoare cu discursul său ”despre îngeri”.

Deducem concluzia că promisele argumente ale lui Pleșu ”pentru păstrarea în programa şcolară a orelor de religie” (omul nostru confundă ”programa școlară” cu ”planul de învățământ”!) nu sunt, în realitate, pentru orele de religie, ci pentru ore de filozofie a religiei, în cazul fericit, sau ore de surogat al filozofiei, în cazul nefericit.

Valeriu Stănescu :
6). ”mi se pare contra-productiv patosul vecin cu anatema, naţionalismul previzibil, lipsa de măsură şi de smerenie a cîte unui militant radical. Să-mi fie iertată îndrăzneala, dar dacă aş fi în tabăra ateilor de rea credinţă, aş lua pastorala de Crăciun a IPS Pimen al Sucevei drept o dovadă că pledoaria în favoarea orelor de religie poate fi impură şi neavenită.”

Firește că excesul este o greșeală, în orice întreprindere. Dar Andrei Pleșu nu combate ceea ce el consideră a fi exces în ”pastorala de Crăciun a IPS Pimen al Sucevei”, ci, pe parcursul a 18 rânduri, îl atacă pe omul Pimen, pentru motivul că ”înaltul prelat a colaborat harnic, ani de-a rîndul, cu securitatea”!

Stau și mă întreb: la ce i-a folosit lui Andrei Pleșu lectura textului din Biblie în care Hristos spune să arunce primul cu piatra în femeia prostituată cel care nu are niciun păcat? Ce drept moral are Andrei Pleșu să-l acuze pe Pimen pentru că nu s-a luptat cu sistemul care dărâma biserici, când el însuși îi scria lui Nicolae Ceușescu: ”Apelez, tovarășe Secretar General, la dreapta dumneavoastră judecată și la înțelegerea dumneavoastră omenească, rugându-vă să dispuneți rediscutarea cazului meu”. Mai citez, din pagina Antenei 3: Andrei Pleșu îi scria la acea vreme lui Ceaușescu că, deși a participat la conferința despre Meditația Transcendentală, el nu și-a luat “nici un angajament cu nuanță politică sau religioasă care să contrazică adeziunile mele reale la statutul PCR și la Constituția țării".

De fapt, pe Andrei Pleșu, ca și pe alți truditori contra sistemului de valori al românilor (Liiceanu, Patapievici) îl deranjează nu atât colaborarea lui Pimen cu securitatea, cât mesajul naționalist al prelatului. Deși el afirmă, demagogic, ”normal este ca orice comunitate să aibă cultura propriei ei confesiuni.”, pe el îl deranjează mesajul naționalist din pastorala menționată.

În opinia mea, discursul religios nu este incompatibil cu mesajul etnic sau naționalist. De exemplu, în Biblie apare termenul de ”popor ales”, cu referire la evrei; reforma religioasă inițiată de Luther, implicând și traducerea textelor ”sfinte”, a avut și o determinare etnică. De ce unui cleric român i-ar fi interzis să transmită un mesaj naționalist?

Florian Pantazi:
 @VS : se pare ca Plesu pledeaza pentru predarea in scoli a versiunii "soft" a religiei ortodoxe, exact in maniera in care autoritatile din sistemul educativ turc au incercat in anii trecuti sa impuna in scoli versiunea "sufi" a Islamului , considerata mai toleranta , deci soft. Din pacate, articolul se indeparteaza la un moment dat de subiect pentru a plati niste polite mai vechi securitatii via Pimen. Fireste ca la romani biserica a fost intodeauna unul din stalpii natiei, deci aveti dreptate cand sustineti ca intre mesajul etnic si cel religios (ortodox) nu exista o incompatibilitate.

Valeriu Stănescu:

 Domnule Florian Pantazi,

Ați exprimat, față de mine, următoarea cerință: ” ce parere aveti, spre ex, de opiniile lui Plesu pe tema asta ? http://adevarul.ro/.../religia-scoala-dreapta.../index.html”

Am înțeles să vă răspund făcând o analiză a ideilor lui Pleșu din articolul respectiv.

Dacă cineva este interesat de opiniile mele în legătură cu problema predării religiei în școli, îi recomand acest articol al meu.



Față de cele scrise în articol, aș face următoarele adăugiri, respectiv modificări:

- chiar dacă nu s-ar preda religia în școli, nu există motiv de mare îngrijorare pentru cei care se tem de ateism. Mircea Eliade scria în ”Sacrul și profanul”: ”Omul areligios în stare pură este un fenomen destul de rar întâlnit, chiar și în societatea modernă cea mai desacralizată. Majoritatea celor ”fără religie” încă se mai comportă în mod religios (fără să-și dea seama)”. În opinia mea, rădăcina religiozității, nu doar a superstițiilor, este de natură afectivă, nu rațională. Religiozitatea apare din teama generată de Universul ostil și din nevoia de protecție. Eu, când mă manifest rațional, sunt agnostic. Dar în timpul unui cutremur mi-am luat copiii în brațe și am strigat din răsputeri: ”Doamne-ajută!”

- Opțiunea mea este ca educația religioasă să se facă în spațiul adecvat, al bisericii, cu mijloacele adecvate educației religioase. Ambele alternative, anume transformarea școlii în biserică, ori realizarea orelor de religie ca ore de surogat al filozofiei, nu sunt justificate.

- Admițând păstrare orelor de religie în planul de învățământ, trebuie spus că ponderea acestor ore este mult prea mare. S-a redus drastic numărul orelor științelor fundamentale, al orelor de istorie, filozofia se predă doar în clasa a XII-a, doar la anumite profiluri de licee, iar religia s-a lăbărțat de-a lungul întregului învățământ preuniversitar! Religia ar putea fi acceptată ca disciplină de studiu în cel mult un an școlar.

Florian Pantazi:
 @VS : va multumesc de precizare, am inteles : sunteti pentru educatia religioasa organizata de biserici, inafara scolii ( asa-numitele "scoli de duminica"). Este o optiune care se intalneste des in vest. Articolul dvs este interesant pentru ceilalti profesori, nu doriti sa il postati ?