miercuri, 31 decembrie 2014

Școala - între comandamente ideologice și competențe trans-ideologice?

          Sunt profesor cu o experiență de peste 40 de ani. Sunt absolvent al Facultății de istorie-filozofie, specializarea filozofie. Glumind, aș spune că doar limba chineză nu am predat. Cel mai mult am predat disciplinele ”socio-umane” (logică, psihologie, economie, filozofie etc.) și istorie.
Mi-a fost dat să trăiesc în două sisteme social-politice diferite: fostul sistemul socialist și acest sistem capitalist. Am constatat că ambele sisteme sociale menționate au construit instituția Școlii ”după chipul și asemănarea lor”, adică în conformitate cu exigențele lor ideologice. Școala sistemului socialist avea o orientare evident-anticapitalistă, Școala acestui sistem capitalist are o orientare evident-anticomunistă. Atât într-un caz, cât și în celălalt, critica sistemului social-politic opus este lipsită de nuanțe, este doar în ”negru”.

          Este corect să mărturisesc orientarea mea politico-ideologică: sunt comunist, din convingere. Dar asta nu mă împiedică să mă întreb, în primul rând ca slujitor al școlii: există, oare, competențe care ar trebui să constituie conținutul oricărui proces instructiv-educativ, astfel încât ele să reziste în timpul trecerii dintr-un sistem social-politic în altul?

         La prima vedere, am putea spune că există competențe non-ideologice și competențe puternic impregnate ideologic. Competențele din domeniul ”științelor exacte”, de exemplu al matematicii sau al tehnicii, par ne-ideologice, competențele din domeniul unor discipline ”umaniste” sunt evident-ideologice. A se compara, de exemplu, competențele necesare pentru a rezolva următoarele probleme: 1). ”Cât fac unul plus unu?” 2). ”Polarizarea averii, ca efect al proprietății private asupra mijloacelor de producție, este dreaptă sau nedreaptă?”

         Printr-o analiză mai atentă conștientizăm că însuși modul în care punem problema ”Există, oare, competențe care ar trebui să constituie conținutul oricărui proces instructiv-educativ, astfel încât ele să reziste în timpul trecerii dintr-un sistem social-politic în altul?” ne plasează într-un plan al reflecției axiologice. Când eu decid că ceva ”ar trebui” realizat, deja exprim o opțiune, o alegere, o preferință, prin urmare fac o judecată de valoare și, prin asta, pătrund în tărâmul mișcător al axiologiei. Reperele discuției axiologice au fost plasate, deja, în antichitatea greacă. Într-o extremă se află reperul sofistului Protagoras: ”Omul este măsura tuturor lucrurilor”. Cu alte cuvinte, nu există ”bine”, ”frumos”, ”drept” etc. în sine, adică în mod obiectiv, ci doar în mod subiectiv; cum ar zice românul, ”Frumos este ceea ce-mi place mie”. În extrema cealaltă se află reperul lui Platon: valorile au o existență obiectivă, există Binele-în-sine, Frumosul-în-sine, Dreptatea-în sine etc. În cadrul reflecției axiologice a apărut și o concepție de sinteză: valoarea nu este nici exclusiv obiectivă, nici exclusiv subiectivă. Iată cum exprimă această concepție Petre Andrei: "Valoarea nu e un atribut nici al subiectului, nici al obiectului, ci e o relație funcțională a amândurora". Consider că această concepție, de sinteză, surprinde ”valoarea” în întreaga ei complexitate.

          În consecință, nu cred că este posibilă o politică ”obiectivă”, de construire a unei Școli non-ideologice. Dacă decidentul ar hotărî că în Școală ar trebui studiate doar cunoștințe ”non-ideologice”, hotărârea lui ar avea următoarele implicații:
- decidentul ar hotărî, conform concepției sale impregnate ideologic, care sunt cunoștințele ”non-ideologice”. De exemplu, ar putea hotărî că teoria evoluționistă a lui Darwin este ”ideologizată” și că, dimpotrivă, teoria creaționistă este ”non-ideologică”;
- decidentul ar putea hotărî că informațiile din domeniul tehnicii sunt non-ideologice, iar cunoștințele din domeniul educației cetățenești sunt ideologice. Rezultatul ar fi că absolvenții Școlii ar fi niște roboți eficienți în planul economiei, dar lipsiți de criteriile necesare unui cetățean adevărat, dotat inclusiv cu ”dimensiunea critică”;
- alungată pe ușa Școlii, ideologia se va strecura pe fereastră. De exemplu, o problemă de aritmetică, - non-ideologică, nu-i așa? – ar putea fi contaminată ideologic prin modul cum este exprimată: ”Care număr este mai mare: patru milioane de comuniști, sau două milioane de democrați?” Sugestia este ideologică, anume că a fi comunist exclude calitatea de democrat.

          În opinia mea, întrucât ideologia este principial-inevitabilă în orice Școală, o normă de felul ”În Școală nu trebuie să se facă politică!”, în care termenul ”politică” este un termen vag, este în discordanță cu realitatea Școlii.
          Soluția pe care eu o consider preferabilă din punctul de vedere al pregătirii tineretului studios pentru viață, în complexitatea ei, este ca în Școală să fie acceptat pluralismul ideologic. Exersarea în planul pluralismului ideologic mi se pare un rău mai mic decât îndoctrinarea cu o singură ideologie, aceea oficială.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu