Procesul asasinilor Ceauşeştilor

În ziua de Crăciun a anului 1989, un grup de autointitulaţi „revoluţionari” au regizat un pseudo-proces cu scopul (premeditat, că aşa este oricare scop) de condamnare la moarte a soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. În timpul scurs de atunci, atât politicienii perfizi (în frunte cu Silviu Brucan şi Ion Iliescu), precum şi killerii recrutaţi cu atenţie ne-au repetat cu cinism că acea crimă era „justificată” şi că, dacă timpul istoric s-ar întoarce, Ceauşeştii ar trebui ucişi din nou.

Din CriticAtac am aflat de ediţia din 2012 a publicaţiei Vector - cercetare critică în context având ca subtitlu Trial/Proces.

La confluența artei și a judecății morale, realizatorii acestei ediții propun un proces imaginar al asasinilor Ceaușeștilor.

Ca o prezentare fidelă a conținutului publicației, reproduc introducerea "Re-scrierea juridică a istoriei", scrisă de Cătălin Gheorghe (lector universitar doctor, critic de artă, [contra]teoretician, curator şi editor. Predă cursuri de Estetica artelor vizuale, Studii vizuale şi Teoria criticii de artă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Este editor al publicaţiei Vector - cercetare critică în context şi curator al platformei educaţionale de cercetare critică şi producţie artistică Vector - studio de practici şi dezbateri artistice).

RE-SCRIEREA JURIDICĂ A ISTORIEI

Un moment critic în istoria socială recentă a României a fost răsturnarea de la putere a dictaturii nomenclaturii instaurate în regimul imaginat de Ceauşescu. Experimentele cu diferite forme hibride de guvernare şi ideologizare comunistă de după cel de-al doilea război mondial până la sfârşitul anilor '80 au dus la compromiterea irevocabilă a comunismului ca posibilă formă de convieţuire socială alternativă la libertatea exploatativă, pseudo-fericirea alienantă şi viaţa consumistă fetişizantă a capitalismului etern.

În măsura în care arta nu e doar politică, ci şi inchizitivă cu privire la condiţiile situării noastre cotidiene în raport cu experienţele istorice şi cunoştinţele momentului pentru a ne construi sau a ne trăi construcţia evenimentelor de viaţă comună, ne putem reinventa motivarea de a ne elibera de ceea ce (contra)fac alţii pentru noi şi de a reface condiţiile în care trăim prin intermediul efectelor artei.

Dacă pare că suntem mereu în situaţia ca altcineva să ne scrie istoria, ca altcineva să decidă pentru ceea ce vrem noi să trăim, ca altcineva să ne înveţe ce este viaţa pentru toţi, ar trebui să vedem până unde putem să facem din artă un mod de contra-lovitură politică, de re-eva luare a deciziilor altora şi de re-construire a inevitabilului tezaurizat ideologic.

Această publicaţie e lucrarea de artă a unui artist, o carte-de-artist care răspunde unei istorii, unei noi nomenclaturi, unor aroganţe oficializate, unor tabuuri. Ca aproape orice lucrare de artă, va produce aprecieri şi repulsii, considerente şi resentimente. Pentru fiecare dintre cei care o vor parcurge va însemna altceva. Pentru mine, ca editor, e un demers jurnalistic şi un act artistic. Lucrarea investighează un eveniment real, procesul cuplului Ceauşescu din 25 decembrie 1989, şi crează un eveniment fictiv, procesul celor care au înscenat procesul original, proiectat retroactiv între 1997-1999.

Dan Acostioaei şi Bogdan Grigore inventează un rechizitoriu drastic al celor ce au decis în nume propriu inventarea unui Tribunal Militar Extraordinar care să îi condamne şi să îi execute sumar pe soţii Ceauşescu.

Evenimentul din decembrie 1989 este inversat şi întors împotriva celor care l-au impus ca propria lor creaţie publică.

La un an de la expirarea mandatului prelungit de preşedinte al României, în 1997, Ion Iliescu este pus sub învinuire, judecat şi condamnat după doi ani de proces la ani grei de închisoare. Sentinţa e, însă, una morală, bazată pe analiza faptelor care au transformat un moment de excepţie într-unul absolut banal: o încălecare de hegemonie cu tăierea capului celui învins.

O serie de autori: scriitori, avocaţi, filosofi, istorici, critici de artă, sunt invitaţi de artist să publice câte un text despre contextul şi circumstanţele desfăşurării procesului cuplului Ceauşescu, care a însemnat momentul simbolic al turnurii istorice şi politice a României de la un comunism eşuat la un capitalism decadent. Publicaţia e ilustrată şi cu o serie de desene realizate de Dan Acostioaei în timpul procesului fictiv de la sfârşitul anilor '90.

Textul lui Nebojša Milikić prezintă un auto-interviu în care artistul activist comentează starea politică a oamenilor pe care i-a întâlnit în timpul călătoriilor sale în România şi cărora li se adresează de pe poziţia unor argumente cu privire la diferenţele ideologice şi materiale dintre perioada comunistă şi cea capitalistă.

Ovidiu Gherasim-Proca realizează o analiză a contextului politic ale cărui contradicţii structurale au emanat necesitatea unei răsturnări a puterii totalitare. Birocratizarea aparatului de stat, ierarhizarea dinastică, mitologizarea naţionalismului, fragilizarea societăţii civile şi cultul personalităţii sunt unele dintre fenomenele care au condiţionat „condamnarea comunismului” ca formă de guvernământ-matcă a disfuncţionalităţilor politice încriminate. Erorile politice făcute de ambele părţi, de conducerea numită socialistă şi de noile forme de guvernare numite democratice, sunt prezentate drept consecinţe ireparabile ale (de)structurării dialectice a sistemelor politice.

Prezentând diferite accepţiuni ale „revoluţiei”, în care se pot manifesta deopotrivă stările de excepţie şi de necesitate, Ionuţ Tudor construieşte o argumentare jurisprudenţială care ar putea infirma sau justifica legitimitatea procesului politic intentat cuplului Ceauşescu. Discursul juridico-filosofic e construit pe conceptele de „stare anomică” (Agamben) şi „violenţă întemeietoare” (Derrida) care, deşi par a justifica organizarea procesului şi consecinţele sale, se constituie deopotrivă în mecanisme de spectralizare şi ambiguizare a (anti)eroizării istorice a lui Ceauşescu.

Eseul lui Costi Rogozanu prezintă procesul Ceauşeştilor din perspectiva manipulării mediatice. Genocidul devine un cod amplificat de bârfă, corpurile sunt multiplicate asemenea pixelilor, procesul poate fi citit în cheie sentimentală. Amestecul de genuri, de la reality show la horror, asigură dimensiunea de divertisment precondiţionată de formatul televiziunii.

Analizând genul procesului politic din perspectiva unui ritual teatral, Iulia Popovici evidenţiază efectele unei conştiinţe a privirii faţă de care punerea-în-scenă presupune producerea unui eveniment de chatarsis condiţionat de modul de funcţionare al mecanismelor manipulării publice.

Intervenţia textuală şi vizuală a lui Bogdan Teodorescu prezintă în câteva fragmente momente personalizate ale memoriei colective şi secvenţe din arhiva profesorului de fotografie Ioan-Matei Agapi, ieşit în stradă în zilele răsturnării de la putere a lui Ceauşescu.

Maria Alina Asavei povesteşte evenimentul procesului cuplului Ceauşescu din perspectiva copilăriei sale, prezentând o istorie personală a impactului tiranicidului asupra minţii unui copil, care ar sta drept metaforă pentru începuturile democraţiei în România.

Dintr-o altă perspectivă naratologică, Vasile Ernu îi ţine lui Ceauşescu o disertaţie de biopolitică în care România post-socialistă e văzută ca organism socio-politic căruia i s-a indus moartea cerebrală, de tranziţie, pentru a i se sustrage organele vitale ale corpului-stat. Printr-o serie de construcţii alegorice şi proceduri metaforice, autorul diagnostichează starea naţiunii în funcţie de o traumatologie specifică unui proiect global.

Textul lui Cristian Nae, care închide această carte-de-artist, analizează enumerativ o serie de proiecte artistice bazate pe tema procesului ca reflecţie şi acţiune politică a artistului de redesenare a situării reconsiderate în cadrele predefinite ale sferei publice.

Imaginarul artistic, în care arta se articulează politic, a creat un eveniment de reconsiderare critică, morală în termenii unui angajament practic al artistului, a unui moment cheie al istoriei sociale prin schimbarea violentă a unui regim ce promisese, dar dezamăgise, cu un regim ce a ajuns să trădeze orice solidaritate şi să zădărnicească orice rectificare a greşelilor din trecut. În-scenarea fictivă a unui proces intentat celor ce au organizat simulacrul procesului soţilor Ceauşescu, cu motivaţiile sale viscerale şi autoritare, produce un sens al angajamentului artistului în criticarea construcţiilor politico-mediatice de a ne organiza viaţa în funcţie de interese pe care avem to dreptul să le suspectăm. Acesta este un răspuns, printr-o lucrarea artistică, la adresa discreţionismului politic, la adresa manipulării istoriei, la adresa sfidării auto-organizării vieţii sociale, la adresa ignorării puterii culturale a artistului de a reacţiona critic şi de a rescrie timpul.

Aici puteţi citi publicaţia (o puteţi descărca).

Dosarul procesului imaginar :

O discuţie în forumul Ion Nanu

Tristus:

romanii emotionali

In RO se traieste tot mai rau asa este dar si romanii ca de obicei sunt intii emotionali si apoi rationali. Altfel nu mi explic de ce se cosmetizeaza asa tare perioada finala a regimului Ceausescu de catre unii. Altii deplang uciderea cuplului si eu le spun ce e mai jos:

"Ne am departat de dec. 1989 si ni s-a tulburat imaginea acelei ierni vad. Tinerii sa nu uite ca in  decembrie 1989 cam 90% din romani voiau sa l vada pe tov. Ceausescu MORT. Poate chiar torturat si ars cu tigara. Numai dupa ce ne am prins ca Iliescu ne a tepuit am inceput sa ne vaitam ca "Tovarasul a fost macelarit de Craciun". Nu ca as fi de acord cu ceea ce a fost."

Administrator:

 Noi, cei care am apucat acele vremuri, putem avea orice fel de opinii. Ne bazăm opiniile pe experienţa proprie, pe ceea ce am vuzut şi simţit atît înainte, cît şi după. Grav mi se pare încercarea de a tulbura mintea tinerilor, adică a celor care nu au cunoscut prin ei înşişi perioada dinainte. Această tulburare se face cînd într-un sens, cînd în celălalt sens. Nu mi se pare corect, dat fiind că niciunul dintre maturii care încearcă să-i influenţeze pe tineri într-un sens sau altul nu este obiectiv şi nu deţine adevărul absolut. Tinerii trebuie să cunoască trecutul şi istoria treptat, fără patimă, să poată s-o treacă prin propria judecată şi concepţie de viaţă. Nu trebuie îndopaţi sau îndoctrinaţi în mod accelerat. Prefer un matur care se exprimă  "eu cred că..., presupun că..., pe asta o ştiu, pe asta n-o ştiu...", unuia care spune "ascultaţi-mă pe mine, eu ştiu ce-a fost...".

Tristus:

De acord. Istoria e scrisa "dupa nevoile si necesitatile unor grupuri de influenta". Dar nu sunteti de acord ca romanii voiau sa l vada lichidat pe Ceausescu?

Administrator:

Vedeţi, aici este greşeala: nimeni nu poate şti ce gîndeau sau ce doreau românii. Eu ştiu doar ce gîndeam eu, ce voiam eu: să fie înlăturat Ceauşescu, pentru că eu nu suport oamenii care iau hotărîri în numele întregului popor, fără să consulte poporul (ceea ce s-a întîmplat, cu vîrf şi îndesat, şi după decembrie 1989). Deci, eram sătul de dictatură. M-am bucurat enorm cînd am văzut că a picat! Despre lichidare, spun doar atît: eu nu suport să văd nici măcar un animal ucis (porc, miel, pasăre etc.) Poate că mulţi români l-au vrut lichidat, - am zis poate, nu pot şti precis şi nu pot şti în ce proporţie -, în orice caz cei care se declară creştini n-ar trebui să dorească moartea nimănui! Una este să scoţi duşmanul din luptă, alta este să ucizi. Asta este şi regula nescrisă a războaielor. Evident, o pedeapsă trebuie să existe pentru cei vinovaţi, dar nu prin ucidere.

Valerius:

Corect.

Ion Iliescu repetă, ca o flaşnetă, că "în condiţiile revoluţiei, când erau ucişi oameni de către sceleraţi fideli lui Ceauşescu, Ceauşeştii trebuiau executaţi. Dovadă că decizia a fost corectă este faptul că după executarea lor au încetat atacurile teroriste". 

Admirabil principiu, nu-i aşa ? Eu nu pot pricepe cum omul ăsta, de altfel suficient de inteligent, nu se ridică măcar la nivelul principiului folcloric "Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face". Cu nişte ani în urmă i-am scris un mesaj, ca un comentariu la unul dintre articolele din blogul său, în care, printre altele, îi puneam următoarea problemă (nu-mi amintesc exact cuvintele): Dv. aveţi şi mulţi duşmani. Cum aţi primi situaţia în care ei ar spune "Noi suntem poporul" şi ar hotărî că trebuie să fiţi executat pentru mineriade ş.cl. ? Nu mi-a publicat comentariul.

Discursul celor care "justifică" în felul lui Ion Iliescu execuţiile politice nu sunt  coerente, nici din punct de vedere juridic, nici din punct de vedere moral.

Din punct de vedere juridic, "dreptatea" este definită în cadrul instituţiei Dreptului. Dar Dreptul are un caracter de clasă şi este un instrument propriu unui anumit sistem social, unui anumit stat. Din punctul de vedere al Dreptului statului socialist din epoca lui Nicolae Ceauşescu, deciziile lui Ceauşescu, inclusiv ordinul de a se trage în răsculaţi, erau "drepte". Tot aşa, tribunalul de la Târgovişte era în discordanţă cu Dreptul statului socialist.  Cei care spun că s-a făcut "dreptate" prin executarea Ceauşeştilor exprimă nişte sentimente proprii, cel mult vorbesc în numele unei gloate de răsculaţi, dar nu exprimă principii ale unui Drept Universal, căci nu există aşa ceva.

Din perspectiva asimilată de Sartre, "În război nu există victime inocente". Cu alte cuvinte, cei care au pornit să răstoarne prin forţă sistemul socialist, în 1989, şi care au fost ucişi de forţele care apărau acel sistem nu au fost "victime inocente". Ei şi-au asumat riscul de a fi ucişi ("Cine ridică sabia de sabie va pieri"). Dacă eu, împreună cu alţi 10, 100 sau 1000 de oameni, am vrea să răsturnăm prin forţă ordinea de drept actuală, ghiciţi cum ar reacţiona regimul lui Băsescu, împreună cu NATO ? Ar abate asupra noastră o ploaie de gloanţe, spunând că fac "dreptate".

Lexia


Cu nişte ani în urmă i-am scris un mesaj, (...) Nu mi-a publicat comentariul.

     Blogul cu pricina este mut, surd şi orb la reacţia publică, asemeni clasei politice din România. Acolo n-am găsit niciun răspuns la comentarii şi, curios, nici măcar un comentariu critic. Toate ridică osanale fostului preşedinte Iliescu, ca unui zeu. Prin urmare, domnule profesor, mai degrabă aţi fi primit răspuns la Delfi, prin vocea Sibylei, decît pe blogul dlui Iliescu. (În treacăt fie spus, eu mă îndoiesc că I.I. tastează personal vreun articol postat acolo, doar are atîţia discipoli...)

Valerius


De acord. Cu o singură nedumerire: "mai degrabă aţi fi primit răspuns la Delfi, prin vocea Sibylei". Nu cumva e vorba de Pitia ?

Atitudinea mea faţă de Ion Iliescu s-a schimbat, de-a lungul anilor. La început l-am votat, împreună cu toţi cei cu drept de vot din neamul meu. Mai târziu mi-am dat seama că faptele lui n-au nicio legătură cu acel "Stimaţi tovarăşi", prin care şi-a început discursul 'revoluţionar' de la Televiziunea Română 'liberă'. Unii, chiar dintre rudele mele, îmi sar la beregată pentru că-l critic. Un cumnat îmi zice: 'El a salvat România de la dezmembrare'. A salvat-o în aparenţă, dar a oferit-o, în fapt, spre devorare marelui capital internaţional. Nu ştiu dacă pasivitatea lui (curată trădare de ţară) a fost deliberată sau este o manifestare a naturii lui de "trahana". Acu' de ce nu mai pune de-o revoluţie, căci ţara este într-o situaţia mult mai rea (exceptând "dreptul de a huidui", cum zicea marele Liiceanu) ? L-am văzut recent într-o emisiune a lui Mihai Gâdea. La întrebarea "Ce credeţi că este bun după 1989 ?" a mestecat, drept răspuns, aceleaşi lozinci neconcordante cu realitatea: "Am construit democraţia, statul de drept" etc. etc. Ăsta în care lume o fi trăind ? În opinia mea, Ion Iliescu este un om foarte egoist, preocupat de imaginea lui de intelectual şi de revoluţionar. N-are insomnii din cauza grijii pentru ţară. Să mă ierte Dumnezeu, de ce n-o fi având măcar un copil ?

Lexia


 Pitia era o preoteasă a lui Apollo care se ocupa cu ghicitoria, parcă, în schimbul unor ofrande substanţiale. Un fel de Mama Omida, sau cam aşa ceva. Pe cînd, Sibyla Delfică era o profetesă, despre care lumea antică era încredinţată că este de origine divină, semi-zeiţă, descendentă a lui Poseidon. Ea răspundea din dragoste faţă de oameni întrebărilor celor muritori, într-un fel în care dl Ion Iliescu nu o va face niciodată, nici pe blog, nici în faţa Marii Adunări Naţionale... Nici măcar în maniera lui Silviu Brucan...
      Ceea ce nu am înţeles încă este de ce, după 23 de ani de cînd Iliescu a decis moartea lui Ceauşescu, muşcînd asemeni unui şarpe crescut la sîn, timp în care a asistat complice la distrugerea ţării, poporul a hotărît ca partidul al cărui preşedinte de onoare este chiar domnia sa să ne conducă încă destinele. De ce?
      (Fiind un votant al USL, dvs. mi-aţi putea lămuri această dureroasă nedumerire).  

Valerius


"Ceea ce nu am înţeles încă este de ce, după 23 de ani de cînd Iliescu a decis moartea lui Ceauşescu, muşcînd asemeni unui şarpe crescut la sîn, timp în care a asistat complice la distrugerea ţării, poporul a hotărît ca partidul al cărui preşedinte de onoare este chiar domnia sa să ne conducă încă destinele. De ce?"

Răspunsul cel mai bun ar necesita o cercetare multidisciplinară.

Formularea "poporul a hotărît ca partidul al cărui preşedinte de onoare este chiar domnia sa să ne conducă încă destinele" este o generalizare ilicită dpdv logic.

Sunt de acord cu cei care afirmă că multe dintre voturile pentru USL au fost voturi anti-PDL (ARD). În ceea ce mă priveşte, am votat pentru USL pentru că la noi, în Slobozia, PAS nu a avut candidaţi şi pentru că USL mi se pare un rău mai mic în comparaţie cu PDL (ARD).

Tristus


1. Apar elemente noi - Deunazi P. Roman afirma ca in RSR erau in dec. 1989 "circa 30.000 agenti sovietici". Buna dezvaluire. Cifra mi se pare OK pt. schimbarea unui regim intr o tara de dimensiunea Romaniei. Armata in mod clar nu a tras deliberat - daca a ucis oameni a fost doar in cadrul unor schimburi de focuri cauzate de deruta provocata de agentii straini.
2. Circa 2/3 din cei 2000 civili ucisi s-au inregistrat DUPA capturarea lui Ceausescu. Deci nu Armata i a omorat.
3. In dec. 1989 maj. romanilor il voiau pe Ceausescu MORT.
4. Am stat de vorba cu un colonel de 60 ani care mi a zis ca Tovarasul 100% o fost arestat in CC, imediat dupa discursul esuat, restul, cu fuga la Targoviste, fiind vrajeala pt. popor. Pt. ca un om care de 20 de ani avea obsesia mega-buncarului Casa Poporului nu s-ar fi dus asa riscant cu elicopterul cand CC e doar la 700 m de CP de care e legat prin zeci de tunele, unul fiind de fapt un bulevard subteran prin care potimerge cu tancul. Cica la santier 5 ani s-a lucrat doar la etajele de sub CP, adica de abia dupa 5 ani au turnat primul planseu ! In buncarele antiatomice avea generatoare care mergeau direct cu titei care venea printr o teava direct din extractiile de la Campina. si tunele care l puteau scoate in orice punct din Buc. si cate si mai cate.



Valerius


3. In dec. 1989 maj. romanilor il voiau pe Ceausescu MORT."
Insistaţi cu afirmaţia asta. Pe ce vă bazaţi ?
Eu nu cred că majoritatea românilor l-a vrut mort.


Lexia


Am votat pentru USL pentru că (...) mi se pare un rău mai mic în comparaţie cu PDL (ARD).  
Asta mi se pare o chestie la fel de absurdă cu aceea în care un tip alege să se însoare cu cea mai sănătoasă prostituată din bordel, fiindcă e mai puţin periculoasă decît celelalte şi, oricum, el nu prea are de unde alege... E ilogic!

Valerius:

 Nu mi-e clar ce înţelegeţi prin „absurdă” şi prin „ilogic”.

Despre „absurd”. Enunţul „Asta mi se pare o chestie la fel de absurdă” este acceptabil. Ceva poate fi absurd din perspectiva unui om, dar plin de sens (de rost) din perspectiva altui om. Mădălinei Manole o viaţă fără succes de public i-a apărut ca fiind absurdă şi a hotărât că trebuie să se sinucidă. Dar pe cei mai mulţi interpreţi de muzică uşoară faptul că nu mai sunt în top nu-i conduce la trăirea lipsei de sens a vieţii. Din perspectiva mea, un alegător pentru care sinceritatea, promisiunea electorală raţională constituie valori va aprecia ca absurd votul pentru PP-DD. Vă întreb (aşa, în trecere), faptul că aţi votat pentru PP-DD (presupun, din simpatia pe care o afişaţi pe aici, cândva) v-a făcut viaţa plină de sens ?

Despre „ilogic”. Când e vorba de logic-ilogic nu mai este vorba de opţiune. Logica este o ştiinţă, în tărâmul ei nu ne conducem după ceea ce ne place. Am mai avut discuţii cu dv. şi speranţa mea de a ajunge, împreună cu dv., la o concluzie logică a devenit o dezamăgire. În consecinţă îmi reprim tentaţia de a purta o discuţie riguros logică împreună cu dv. Ar fi… absurdă. Admit, totuşi, că poate greşesc. V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi argumenta (logic, se înţelege) ce a fost "ilogic" în comentariul meu la care aţi făcut referire.

Acum mă servesc de dreptul la replică.

După cum, probabil, ştiţi, eu sunt comunist (am primit o ceapă în cap !) . Actualul sistem social nu mă face fericit. Aş prefera un sistem social care să îmbine ceea ce eu consider că era bun în vechiul sistem social (desfiinţat în 1989) cu anumite libertăţi din actualul sistem. Votul meu, pe care aţi binevoit să-l etichetaţi ca fiind „absurd”  şi „ilogic”, a fost, din punctul meu de vedere, un vot raţional. Am votat pentru USL pentru că mi-a restituit nişte drepturi, de exemplu mi-a adus salariul la nivelul la care era în momentul în care Traian Băsescu şi ai lui mi l-au amputat. Sunt conştient că pentru dv. ceea ce e bine pentru mine nu este neapărat bine.

Dv. credeţi că noi, oamenii, putem alege întotdeauna dintre bine şi rău, sau uneori suntem constrânşi să alegem dintre două rele ?

În concluzie: deşi sunt comunist, am votat pentru o formaţiune politică susţinătoare a capitalismului, pentru că mi s-a părut mai puţin rea decât formaţiunea concurentă. Aşa cum apendicita este un rău mai mic decât cancerul.

Lexia


Domnule Valerius,

M-aţi înţeles greşit. Eu nu mi-am permis să etichetez alegerea dvs. drept absurdă, sau ilogică, ci argumentaţia ei! Dacă mi-aţi fi spus concret că l-aţi votat pe X şi pe Y (cum bine a punctat dl.Nanu) pentru că îi cunoaşteţi şi vă inspiră suficientă încredere ca să vă reprezinte interesele, indiferent din ce partid fac ei parte, atunci aş fi înţeles şi n-aş mai fi bătut cîmpii, încercînd să vă exemplific prin pilde de coloratură că nu aţi procedat realist. Dar dvs. vreţi să accept că e logic să alegi răul, în funcţie de intensitatea lui. Cum adică, îl votez pe cutare, fiindcă e cel mai cuminte dintre hoţi, e doar un găinar pe lîngă bandiţii de calibru mare din celelalte partide! Înţelegeţi? Asta mi se pare mie o mentalitate fără logică, atîta timp cît votul nu este obligatoriu, după cum nici tipul ăla nu era constrîns să se însoare cu vreuna din bordel!
Nu pot să admit că un om raţional pune ştampila de vot pe vreun borfaş care n-a făcut în viaţa lui nimic altceva decît gargară politică, în folos propriu, sau afaceri cu statul, în acelaşi scop, din simplul motiv că are contracandidaţi mai raptori decît el! Cînd nu ai de unde alege, exprimi asta anulînd buletinul de vot.
Cît despre incapacitatea mea de a purta cu dvs. o discuţie care să ducă la o concluzie logică, fără să vă dezamăgesc, n-am ce să fac, nu toată lumea e la fel de bine echipată intelectual. De aceea, oricît de comunist aţi fi, trebuie să recunoaşteţi că oamenii nu sînt egali...

Faptul că am votat reprezentanţii PP-DD a fost o consecinţă a cunoaşterii. Am cunoscut personajele, programele şi proiectele lor. Nu am mers pe mîna liderului, ci pe cîteva principii clare, pe care nu le mai dezvolt aici. Și, da, asta mi-a dat un sens.

Valerius


Un drăcuşor mă împinge să continuu discuţia.

 Sunteţi ironică: „Cît despre incapacitatea mea de a purta cu dvs. o discuţie care să ducă la o concluzie logică, fără să vă dezamăgesc, n-am ce să fac, nu toată lumea e la fel de bine echipată intelectual.”

Totuşi, cu o anume răutate, spuneţi un adevăr. Citindu-vă mesajele, de-a lungul timpului în care am fost colegi de forum, am identificat mai multe competenţe prin care dv. sunteţi „mai bine echipată intelectual” decât mine. Fără falsă modestie, pot afirma că, până la proba contrariului, am şi eu competenţe prin care sunt „mai bine echipat intelectual” decât dv.

De exemplu dv. folosiţi într-un mod neglijent, in-adecvat termenul „ilogic”. Nu trebuie să vă simţiţi jignită: faptul că un om gândeşte, de cele mai multe ori, logic, în mod „natural”, nu este o condiţie suficientă ca el să poată face analiza logică a unor inferenţe. Tot aşa cum rândunica poate zbura, dar nu poate explica zborul ei.

1). „Eu nu mi-am permis să etichetez alegerea dvs. drept absurdă, sau ilogică, ci argumentaţia ei!”

V-am rugat să-mi dovediţi, cu mijloacele logicii, ce a fost „ilogic” în mesajul meu care v-a făcut să vă sară ţandăra. Rugămintea mea am exprimat-o astfel: „V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi argumenta (logic, se înţelege) ce a fost "ilogic" în comentariul meu la care aţi făcut referire”. Mi-aţi oferit considerente de altă natură (morală, axiologică), dar nu de natură logică. Ar fi trebuit să dovediţi că am exprimat niscai concluzii care nu rezultă în mod valid din premisele mele. Sau să dovediţi falsitatea a cel puţin uneia dintre premisele mele. Dar n-aţi făcut-o.

2). „Dar dvs. vreţi să accept că e logic să alegi răul, în funcţie de intensitatea lui. Cum adică, îl votez pe cutare, fiindcă e cel mai cuminte dintre hoţi, e doar un găinar pe lîngă bandiţii de calibru mare din celelalte partide! Înţelegeţi? Asta mi se pare mie o mentalitate fără logică, atîta timp cît votul nu este obligatoriu, după cum nici tipul ăla nu era constrîns să se însoare cu vreuna din bordel!”

Presupuneţi că vreau o trăsnaie, că vreau să acceptaţi „că e logic” ceea ce nu poate fi logic, presupuneţi că folosesc termenii „logic” şi „ilogic” în modul în care-i folosiţi dv.

Dv. vreţi să-mi impuneţi premisele dv. Gândiţi că nu suntem constrânşi să alegem dintre două rele (este relevant şi faptul că nu mi-aţi răspuns la întrebarea „Dv. credeţi că noi, oamenii, putem alege întotdeauna dintre bine şi rău, sau uneori suntem constrânşi să alegem dintre două rele ?”), căci există şi posibilitatea alegerii unei variante „bune”: neparticiparea la vot (un „vot” anulabil, în mod deliberat, fiind o formă de neparticipare la vot). Dar, în situaţia în care nu există condiţia de cvorum, neparticiparea la vot poate fi un mod indirect de a favoriza ascensiunea la putere a unei formaţiuni politice malefice. Iar asta nu este, în mod indiscutabil, varianta „bună”.

Desigur, neparticiparea la vot poate avea şi semnificaţia de blamarea a tuturor candidaţilor, chiar a întregului sistem politic. Dar asta este o problemă care ar cere o discuţie separată.

Fără  a exclude logica, discuţia noastră trebuie să ia în considerare şi perspectiva din care argumentăm. În etica aplicată se vorbeşte de perspectiva „deontologistă” şi de perspectiva „consecinţionistă”.  Din perspectivă deontologistă ar trebui să am în vedere exclusiv principiile, ignorând consecinţele (ca în cazul judecăţii „Pereat mundus, fiat justitia”). De exemplu, în calitate de comunist, ar trebui să votez pentru PAS, deşi ştiu că nu are nicio şansă de a accede la guvernare. Dar dacă PAS nu are candidaţi în circumscripţia noastră ? Sunt constrâns să am altă opţiune: să nu mă prezint la vot, sau să votez o formaţiune care are candidaţi. Consecinţionist („pragmatic”) ar însemna să votez în funcţie de urmările pe care le anticipez. Consecinţionist, neparticiparea la vot mi-a apărut ca fiind un rău mai mare decât participarea la vot. Şi, participând, votul pentru succesul în alegeri al USL mi-a apărut ca fiind răul mai mic.

Ce este „absurd”, ce este „ilogic” în argumentaţia mea ? Să nu-mi spuneţi că „absurd” şi „ilogic” înseamnă ceva care nu vă convine !

Lexia


Să nu-mi spuneţi că „absurd” şi „ilogic” înseamnă ceva care nu vă convine !

     Absurdă, adică ilogică, este o concluzie neîntemeiată pe un raţionament corect, sau bazată pe un sofism. Nu vreau să contrazic nimic din ceea ce aţi argumentat aici atît de frumos, mai ales că sînteţi specialist în domeniu. Cum aş putea să mă pun cu un filozof? Ar fi o luptă inegală! Totuşi, trebuie să vă spun, cu tot respectul, că eu nu cred în existenţa "răului cel mai mic" în politică şi, din acest motiv, sînt convinsă că noi, oamenii, putem alege întotdeauna doar între bine şi rău (am răspuns astfel şi întrebării dvs.)
     Cred că sintagma "rău mai mic" în dinamica relaţiilor sociale şi politice este absurdă. E aceeaşi inepţie ca "minciună mai mică", "furt mai mic", "crimă mai mică" etc.
     Partidele care compun USL-ul au fost, rînd pe rînd, ba la guvernare, ba în opoziţie, ca după un algoritm straniu... Rezultatul acestui dans matematic care a durat 23 de ani se vede azi cu uşurinţă, dacă pui mîna streaşină la ochi şi scrutezi peisajul industrial şi agrar al patriei, sau dacă te uiţi în cuponul de pensie, în salariul mediu pe economie şi, comparativ cu ele, în conturile VIP-urilor din Top 500 miliardari Forbes. Prin urmare, cine se face vinovat de o proastă guvernare şi o gestionare frauduloasă a uriaşei averi lăsată de Ceauşescu? Cei care au condus ţara, adică actualii USL-işti. Nu e corect? E drept că PDL-iştii au adus prejudicii de tot felul populaţiei, în ultimii ani, dar asta nu ar trebui să stea la baza deciziei de a-i alege pe ceilalţi!
      Iar, nu înţeleg, de ce să nu votezi pe aceia care nu au mai fost la guvernare dar care îşi asumă programe gîndite în sensul reconstrucţiei economice, doar pe motiv că nu au şanse în alegeri. Ce e aia "Nu-i votez, fiindcă nu au şanse."?
      Cred că cei care s-au perindat pînă acum la guvernare ar trebui să răspundă cu numele şi averea lor pentru tot dezastrul perpetuat de la Revoluţie încoace, concret. Cu niciun chip nu i-aş mai vota, în nicio combinaţie care să ascundă aceiaşi jefuitori sau incompetenţi, după caz.
      Vi se pare normal (nu mai zic "logic") ca mare parte dintre miniştri de azi să aibă dosare penale în derulare?    

Valerius

            Partea bună este că aţi renunţat la pretenţia de a da sentinţe logice. Partea rea este continuarea cu ironii ieftine („Nu vreau să contrazic nimic din ceea ce aţi argumentat aici atît de frumos, mai ales că sînteţi specialist în domeniu. Cum aş putea să mă pun cu un filozof? Ar fi o luptă inegală!”)

          Ce-ar mai fi de spus ?

          Fiecare dintre noi are convingerile lui, opțiunile lui. În cea mai mare parte, evaluările dv. din ultimul mesaj sunt şi ale mele. Dar există şi diferenţe, ceea ce este normal.

          Dv. aveţi o imagine deformată a realității, lumea vi se pare a fi numai în alb şi negru. Lucraţi cu nişte concepte vagi (bine, rău etc.), dar aveţi pretenţia că sunt precise precum cele matematice. Distincţia dintre bine şi rău nu este absolută, ci relativă, situaţională, contextuală, statistică, şi în funcţie de omul care evaluează. Uneori faceţi şi generalizări ilicite.

1). „eu nu cred în existenţa "răului cel mai mic" în politică şi, din acest motiv, sînt convinsă că noi, oamenii, putem alege întotdeauna doar între bine şi rău (am răspuns astfel şi întrebării dvs.)”

Dv. aveţi dreptul să credeţi sau să nu credeţi de vreţi. Dar nu aveţi dreptul să vorbiţi în numele „oamenilor”. Căci au existat şi există oameni care conştientizează că viaţa ne constrânge uneori să alegem dintre variante rele, neplăcute. În cultura greacă veche, Agamemnon trebuie să aleagă între a-şi face datoria de părinte (faţă de Ifigenia) şi a-şi face datoria de comandant al aheilor împotriva troienilor, ambele variante având consecinţe rele pentru el. În decembrie 1989, militarul  care jurase credinţă patriei socialiste şi care a primit ordin să tragă în cei care voiau să răstoarne ordinea statului socialist a simţit, de asemenea, că trebuie să facă o alegere dintre două variante cu implicaţii rele. Un om, căruia, în urma unui cutremur i-a fost prins sub o placă de beton un picior ar putea fi constrâns să alegă între amputarea piciorului şi a muri.

2). „Cred că sintagma "rău mai mic" în dinamica relaţiilor sociale şi politice este absurdă.”

 Simplificaţi din nou. Într-un anumit moment al istoriei noastre guvernanţii au trebuit să aleagă între a accepta condiţiile grele ale ultimatumului stalinist sau a angaja ţara într-un război devastator.

3). „E aceeaşi inepţie ca "minciună mai mică", "furt mai mic", "crimă mai mică" etc.”

Un fel de minciună este să-i spui cancerosului că mai are mult de trăit, deşi ştii că se va prăpădi curând, alt fel de minciună este cea privind funcţionarea democraţiei într-o ţară în care deciziile reale se iau în cancelarii străine.

Reveniţi, vă rog, din lumea Ideilor platonice în lumea reală.