joi, 8 aprilie 2010

Criza valorilor

(articol apărut în revista „Tribuna învăţământului”, nr. 365, 21.01.1997, p.5)

          Transformările din România post-decembristă readuc în câmpul reflecţiei o temă majoră a filozofiei culturii: „Criza valorilor”.   

          Valoarea, în sens larg, este „ceva” ce constituie obiect de apreciere, prin raportare la trebuinţele umane; ea presupune un raport între un subiect care apreciază şi un obiect de apreciat. Valorile manifestă polaritate (sunt pozitive, dezirabile sau negative, indezirabile) şi grade (permiţând o ierarhizare). Ele reprezintă repere ale vieţii spirituale şi practice şi se constituie într-un sistem de valori propriu unei comunităţi umane într-o anumită epocă.

          Transformarea radicală a unei societăţi implică o criză a valorilor.

          Astfel, procesul declanşat în dec. 1989 în România include o criză a valorilor, o „revoluţie axiologică”, din complexitatea căreia evidenţiem unele aspecte:
   
          1) eradicarea duplicităţii, prin abolirea vechii (unicei) table de valori oficiale, impuse, şi manifestarea liberă a pluralismului opţiunilor, corespunzător nevoilor umane reale, diverse;
   
          2) mutaţii în sistemul de valori; dintre acestea, amintim:
     a). inversarea polilor, în cadrul unor cupluri valorice (unele valori pozitive au devenit negative sau invers): - economie socialistă, planificată, centralizată – economie de piaţă; - proprietate a întregului popor – proprietate privată; - monopartitism – pluripartitism;
     b). contestarea unor valori acceptate în trecut (egalitate, prioritatea intereselor colective asupra celor individuale, ateismul);
     c). acceptarea unor valori contestate anterior (şomajul, falimentul, inegalitatea averilor, credinţa religioasă);

          3) diversitatea trăirilor subiective ale acestor mutaţii valorice: (indiferenţă, arivism, atitudine revanşardă, frustrare, dezorientare, sentimentul culpabilităţii etc.);

          4) conflictul principal apare, „cum spunea Simmel, între formele vechi, depăşite de viaţă, şi formele noi, pe care viaţa le caută” (N. Bagdasar).

          În acest proces, al reconsiderării valorilor, se manifestă şi unele tendinţe negative:

     a) nihilismul constă în negarea absolută a tuturor valorilor („trebuie s-o luăm de la zero”). El este expresia unui sindrom comunisto-ceauşist, dar şi a unei manipulări. Nihilismul (= „valorile supreme se devalorizează” – Nietzsche) atacă şi valorile fundamentale (de ex., teza „istoria este falsificată integral de comunişti” permite speculaţii asupra valorilor istorice fundamentale: vatra strămoşească, continuitatea, dreptul istoric etc.);

     b) snobismul este preluarea fără discernământ a ceea ce este „la modă” (lozinci, atitudini), abdicarea de la spiritul critic, expresia reacţiei de turmă. Snobul cântă în cor, dar se crede solist talentat, pluteşte leneş în aval, dar se consideră campion la înot, înregistrează fapte, dar nu caută sensuri (de ex. subapreciază cultura naţională -„cultură mică!”-, dar îngurgitează pseudocultura importată);

     c) eludarea diversităţii opţiunilor reale ale oamenilor, manifestă în erijarea unora în purtătorii de cuvânt ai poporului, pe care nu-l consultă însă nici în cazul unor decizii de importanţă istorică. A nu se uita că „mămăliga a explodat” şi „plopul a făcut mere” pentru că cineva „omogenizase” tablele de valori;

    d) lărgirea abuzivă a sferei de aplicare a unor valori (de ex., prin extinderea mecanismelor economiei de piaţă la toate domeniile vieţii sociale, totul tinde să devină marfă: femeile (prin prostituţie), funcţionarii publici (prin corupţie), „creierele”, sportivii, copiii etc.;

    e) paseismul – tendinţa de restaurare a valorilor unui anumit trecut, mai apropiat sau mai îndepărtat (de ex. manifestările pro-monarhie).

          O criză a valorilor nu este o „piatră de mormânt” (N. Bagdasar). Pentru depăşirea ei se cer identificarea şi promovarea valorilor pozitive, iar ca mijloace trebuie folosite recunoaşterea opţiunilor reale ale oamenilor, spiritul critic-antidogmatic, competenţa, umanismul, dialogul sincer şi compromisul-toleranţa.

9 comentarii:

  1. Cred ca o criza a valorilor este si cea care care precede schimbarea sociala. Cand ajungi sa nu mai crezi in "viitorul luminos" promis si in "eficienta sistemului economic comunist", mai este nevoie doar sa-ti fie foarte foame (de mancare sau de libertate).

    E drept, mai trebuie ca cineva sa aprinda si o scanteie, dar efectul ei depinde de existenta unei mase critice de nemultumire.

    Totusi frustrarile economice si politice nu sunt totul, fusese la fel de rau si inainte. Mai trebuie sa apara un ingredient pentru schimbarea ordinei politice : o criza a valorilor societatii, constientizarea faptului ca sistemul respectiv nu va fi niciodata in stare sa produca societatii satisfacerea nevoilor sale la un nivel satisfacator. Atunci societatea isi re-evalueaza valorile si cauta schimbarea. Schimbarea poate fi in mai bine sau in mai rau, in functie de re-orgaizarea "de dupa" a valorilor.

    RăspundețiȘtergere
  2. 1). "Cred ca o criza a valorilor este si cea care care precede schimbarea sociala."

    Eu am scris: "Transformarea radicală a unei societăţi implică o criză a valorilor."

    2). "E drept, mai trebuie ca cineva sa aprinda si o scanteie, dar efectul ei depinde de existenta unei mase critice de nemultumire. Totusi frustrarile economice si politice nu sunt totul, fusese la fel de rau si inainte. Mai trebuie sa apara un ingredient pentru schimbarea ordinei politice : o criza a valorilor societatii, constientizarea faptului ca sistemul respectiv nu va fi niciodata in stare sa produca societatii satisfacerea nevoilor sale la un nivel satisfacator."

    Aici puneţi problema raportului dintre "criza valorilor" şi "schimbarea ordinii politice". Consider că în procesul "schimbării ordinii politice" "conştientizarea" crizei valorilor nu este un "ingredient", ci o condiţie subiectivă necesară (dar nu şi suficientă). Altfel, va fi cazul unei revolte ca manifestare a unei "voinţe shopenhaueriene" (voinţă oarbă, care nu ştie ce vrea).

    3). "Atunci societatea isi re-evalueaza valorile si cauta schimbarea."

    În această formulare nu-mi place sugestia că societatea, în procesul de re-evaluare a valorilor, acţionează ca un singur om.

    4). "Schimbarea poate fi in mai bine sau in mai rau, in functie de re-orgaizarea "de dupa" a valorilor."

    Aşa-i. În opinia mea actuală, "revoluţia din decembrie 1989" este în realitate o restauraţie care nu corespunde aşteptărilor majorităţii poporului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru domnul profesor,

    Am citit comunicatul Comitetului de Reorganizare a Partidului Comunist Roman la care faceți referire în comentariul la articolul meu.
    M-am mai pronunțat și cu alte ocazii și subliniez în continuare că este absolut necesară înființarea unui partid autentic al clasei muncitoare având ca ax central doctrinar principiul luptei de clasă, clar delimitat de social-democrație, împotriva social democrației, că sprijin și susțin orice inițiativă în acest sens. Dar aici nu trebuie plecat de la premisa că este mai bun orice decât nimic și nu trebuie din aceasta pricină să ne părăsească spiritul critic.Enumăr în continuare obiecțiile și nelămuririle mele în legătură cu comunicatul mai sus menționat:

    1.In afară de Gheorghe Apostol toți ceilalți cinci membri ai Biroului executiv nu sunt nume cunoscute și deci se impunea o scurtă prezentarea a activității acestora, mai cu seamă în cazul președintelui Petre Ignătescu.

    2.Partea care se intitulează Din programul PCR- pe scurt este redactata cel puțin neglijent și ridica multe semne de întrebare.

    La capitolul Considerații generale, punctul 2 se spune:"Se urmărește aducerea tării la stadiul de semicolonie, anexa a marelui capital internațional" .Se știe ca orice acțiune politică responsabilă trebuie să pornească de la o analiză lucidă și obiectivă a stării de fapt în care se află țara. Fără clarificările necesare ce se obțin pe calea analizei nu se poate merge mai de parte, ori a pleca de la premisa eronată că se urmărește aducerea tarii la stadiul de semicolonie, când în realitate România este o colonie deplină a marelui capital financiar internațional înseamnă a pașii pe un drum greșit încă din start.
    La punctul 6 din aceeași secțiune se spune: "Se cere interzicerea partidelor comuniste și însemnelor acestora, pentru înlăturarea lor din lupta electorală", iar în realitate sunt deja interzise partidele și însemnele comuniste.
    La punctul 6 din secțiunea PCR- un partid renăscut se afirma:"PCR se consideră rupt de ceea ce a fost negativ în viata societății pana la 22 decembrie 1989, dar continuator a ceea ce a fost pozitiv și progresist."
    Aceasta este o scamatorie retorica goala. Etic ar fi ca acest PCR reorganizat pe scheletul vechiului PCR -în varianta Virgil Zgăbanu- sa-și asume greșelile fostului PCR, să le identifice- inclusiv cauzele care au condus la acele erori- și sa le enumere pentru a nu le mai repeta. Acest raționament este valabil și pentru marile realizări ale fostului PCR.
    La punctul 8 avem următoarea formulare:" Nucleul ideatic al PCR va fi marxismul preluat critic..." Ce să preiei critic din marxism ? Marxismul însuși este o critica strălucită a economiei politice burgheze, a filosofiei idealiste și a capitalismului.Renunțarea la valentele revoluționare ale marxismului înseamnă renunțarea la miezul sau care este răsturnarea regimului capitalist de către proletariat pe calea luptei -fie și pe calea luptei politice în cadrul strâmt al democrație burgheze-, acceptarea teoriei împăcării și armoniei claselor și alunecare în social democrație.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ultima secțiune, PCR- o viziune moderna, este contradictorie și de sorginte social democrata.
    La punctul 2 și 3 se afirma ca PCR dorește o societate socialista în care principalele mijloace de producție sa fie în proprietatea obștească (comuna) administrata după principiile autogestiunii și autofinanțării eficiente, statul îndeplinind doar atribuțiile ce revin proprietarilor.
    Adica, principalele mijloace de producție nu se afla în proprietatea statului ci a obștii, dar statul îndeplinește atribuțiile proprietarului ?! Nu se înțelege nimic. Din aceasta formulare coroborata cu cea de la punctul 2 unde se afirma explicit ca PCR “nu exclude concurenta din economie” și cu punctul 6 deducem ca PCR se pronunță pentru economia de piață, deci pentru capitalism, numai ca aceste afirmații sunt contrazise de punctul 5 unde se spune, citam: ”PCR vede economia socialista funcționând sub controlul unei planificări științifice în raport cu interesele societății”
    Dar punctul din program care dezvăluie esența social democrata a noului PCR-poate chiar reacționară- este acesta :
    “4. PCR sprijină libera inițiativă individuala în economie ” Ce diferență mai este atunci intre PCR și oricare alt partid burghez?
    Corect spus ar fi fost: PCR accepta temporar economia privata pana când condițiile socio-economice vor permite socializarea întregii producții materiale.

    Nu se vorbește nicăieri despre telul atingerii comunismului, sa înțelegem ca prin preluarea critica a marxismului s-a renunțat la el ?

    Nu se spune nici un cuvant despre conexiunile PCR cu alte mișcări socialiste și muncitorești din străinătate, care este locul și rolul PCR în mișcarea comunista internațională.
    Internaționalismul mișcării comuniste face parte precum se știe din miezul doctrinei marxiste.

    In concluzie găsesc programul acestei inițiative ca deosebit de confuz, redactat în graba, neglijent, iar pe alocuri chiar reacționar.

    Dumneavoastră ce părere aveți ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Deși personal nu pot să mă vait, să zic că am dus-o rău în comunism sau în capitalismul de după, am avut norocul să am condiții decente de trai în ambele orânduiri, în a doua am ajuns chiar să-mi fac niște vacanțe dincolo, pe bani munciți cinstit, însă, pot să spun că, în mare, am cam sărit din lac în puț, la nivel de societate, cu trecerea. Se poate compara ce e la noi cu capitalismul social din Vest?

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Florian Liviu,

    Vă rog să fiţi de acord să discutăm despre acest "Comunicat" în marginea articolului "Reorganizarea Partidului Comunist Român ?"

    Vă mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Filosofic se poate ajunge, prin definire intelectuală, la un sistem de valori care să definească o anumită normalitate.

    Întrebarea mea este următoarea:
    Dacă avem un sistem de valori definit, cum se poate impune unei societăţi care are deja un alt sistem de valori la care răspunde în mod natural?

    O a doua întrebare:
    Dacă noul sistem de valori nu poate fi implementat, de ce este el necesar?

    RăspundețiȘtergere
  8. 1). „Dacă avem un sistem de valori definit, cum se poate impune unei societăţi care are deja un alt sistem de valori la care răspunde în mod natural?”

    a). Ce înţelegeţi prin „răspunde în mod natural” ? Că societăţile au mod de a fi dat, „natural”, aşa cum, de exemplu, individul uman este în mod natural animal vertebrat ?

    Dacă, prin absurd, societatea ar avea o „natură” care ar genera un sistem de valori, atunci acel sistem de valori ar trebui să fie imuabil pe toată durata existenţei acelei societăţi (aşa cum individul uman este determinat, prin natura lui, să respire pe tot parcursul vieţii lui). Mai mult, dacă natura ar fi factorul care generează valorile, atunci oriunde există natură (în regnul mineral, vegetal, animal) ar exista în mod necesar valori. În realitate, în sens propriu, nu există toleranţă a gerului faţă de piatra pe care o face să crape, nu există politeţe între lalea şi crin, nu există milă a leoaicei faţă de gazelă. Din câte ştim, reiese că în sens riguros valorile nu există decât în societatea omenească. Valorile au o determinare socială. Indivizii umani, de la sânul mamei până la mormânt, îşi asimilează valorile trăind în societate, având conştiinţa acelor valori. Un prunc crescut de maimuţe va fi străin de valori, va trăi ca maimuţele, va fi doar un animal. Fiind determinate, acreditate social, valorile se schimbă împreună cu societatea. În sclavagismul din Grecia antică sclavul era considerat o unealtă vorbitoare. În societatea modernă „drepturile omului” (ale oricărui om) au devenit o valoare cu o largă acreditare socială.

    b). Pentru a încerca un răspuns la întrebarea „cum poate fi impus un sistem de valori unei societăţi” ar trebui să ştiu ce înţelegeţi prin „a impune”. Dacă a impune un sistem de valori înseamnă a constrânge un om, un popor să renunţe la valorile proprii şi să adopte valorile siluitorului, atunci răspunsul meu este negativ: valorile nu pot fi impuse, nici prin răstignirea acelui om sau a acelui popor. Nu poţi nici măcar să obţii iubirea unei femei prin forţa argumentelor (logice). Prin forţă nu poţi distruge valorile unui om, ale unui popor, atât timp cât acel om, acel popor percep acea forţă ca pe o constrângere. Dacă prin „impunerea unui sistem de valori” înţelegeţi folosirea manipulării, atunci acea impunere este posibilă.

    2). „Dacă noul sistem de valori nu poate fi implementat, de ce este el necesar?”

    Nu înţeleg întrebarea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ştiţi povestea aceea "mare domnule profesor", la ce valori vă referiţi, filozofia actuală şi de pînă acum trebuie redefinită.Vă referiţi la valorile formei de existenţă a entităţii om, la valorile sale existenţiale sau spirituale?.Toate entităţile au sistemul lor de valori doar noi din egoism şi necunoaştere credem că doar omul are criteriile sale valorice, oricum natura şi pomii sau florile au criterii de valori mult mai bine definite. Dacă nu la înţelegem sau cunoaştem nu este vina lor.Dacă ne referim la valorile spirituale să specificăm totuşi dacă este vorba de cele ale memoriei, ale gîndirii, simţurilor, sentimentelor, intuiţiei sau instinctului uman sau simultaneitatea lor sau cine ne permite să stabilim ordinea sau mărimea valorilor din jur?. În mod convenţional oricine are sistemul lui de valori pozitivnegative în variante finitinfinite ca entitate şi infinit de infinit ca transformare universală. Nu există în univers entitate fără valoare sa doar valoare. şi dumneata eşti valoare şi nonvaloare simultan ca şi mine şi orice entitate. De mii de ani omul caută adevărul ca în baza lui să stabilească valorile şi nu l-a găsit pentru că aşa cum valoarea şi nonvaloarea sînt simultane şi adevărul şi nonadevărul sînt simultane ca orice de altfel din jurul nostru motiv pentru care eu le spun paradox. Singura ieşire din pardox este convenţia şi convenţii poate elibera oricine prin spiritul său.

    RăspundețiȘtergere