miercuri, 17 martie 2010

Bipolaritatea erorilor (II)

          Noi am avut întotdeauna deschidere spre universalitate, spre Europa: „a se uni în principiile de cultură este soarta neapărată a fiecărui popor european. Întrebarea este numai dacă o poate face ca un soţ de asemenea, sau ca un rob supus; dacă o poate face scăpându-şi şi întărindu-şi neatârnarea sau plecându-se sub puterea străină. Şi această întrebare se dezleagă numai prin energia vieţii intelectuale şi economice a poporului” (Titu Maiorescu). În orice caz, „A fi în Europa (..) nu înseamnă de fel asimilare violentă” (Henri Zalis).

          Se manifestă, de asemenea, unele tendinţe de separatism ale minorităţii maghiare, de „purificare” a unor unităţi şcolare ori economice, a unor localităţi, o suspectă grabă, cu scopul punerii în faţa faptului împlinit: „Totul trebuie rezolvat foarte repede, declară Domokos Geza. Nimeni nu mai are răbdare. N-au avut răbdare nici ţăranii – care au împărţit pământul, nici muncitorii – care au schimbat directori, nici studenţii – care au trecut la autonomie universitară, nici maghiarii – care vor autonomie. Azi în politică are mare cuvânt strada. Politica oficială mi se pare chiar că nu există. Acum decid iniţiativele locale”.

          Dacă nu se contestă, cumva, calitatea de oameni a românilor şi a celorlalte naţionalităţi, trebuie să se înţeleagă că nu se pot asigura drepturi unor oameni (maghiarii) împotriva sau înaintea drepturilor altor oameni (români, germani etc.). Democraţia nu poate fi decât una, aceeaşi pentru toţi.

          Există tendinţa unor ziarişti de a întreţine, în mod artificial, unele divergenţe, apărute ca expresie a pluralismului de opinii, între diferite categorii sociale (exemplu: cea dintre muncitori şi studenţi, intelectuali), alteori de a sugera conflicte. Venirea minerilor din Valea Jiului la Bucureşti (19.II.1990) a fost interpretată speculativ: a fost escamotat scopul real al acesteia (solidarizarea cu guvernul şi condamnarea actului huliganic din 18.II.1990) şi s-a insinuat un fals conflict între mineri şi bucureşteni: „Doresc minerii, cu adevărat, să devină spaima soţiilor şi copiilor noştri, a celor din Capitală ?” (Mihai Creangă, „România liberă”).

          Cu privire la consens, (expresie a unităţii) s-au formulat în presa noastră judecăţi care se contrazic, uneori chiar în concepţia aceluiaşi om. „Consensul e periculos în sine (..). Consensul politic nu cred că poate exista şi în democraţie nu există consens”, afirmă Gabriel Liiceanu. Dar, referindu-se la „aţâţarea muncitorilor împotriva studenţilor” consideră că „În acest sens, trebuie recuperat un consens” şi conclude „povestea cu consensul e foarte complicată” („22”, 16.II.1990, p.14). Teza că în democraţie nu există consens se bazează pe absolutizarea pluralismului opiniilor, ceea ce este o eroare. Credem că trebuie, mai întâi, să distingem între pseudoconsens (= „consens” impus printr-o voinţă străină, într-un regim dictatorial) şi consensul veritabil, ca manifestare liberă a unei unităţi de opinie. Pseudoconsensul este, într-adevăr, „periculos în sine”. Fireşte, un regim democratic permite pluralismul, dar nu exclude nici consensul. Pluralismul sau consensul se manifestă în funcţie de scopurile reale ale oamenilor. În istoria noastră au existat momente de consens naţional. Şi în momentul actual există scopuri care cer un consens naţional: ieşirea economiei naţionale din criză, înfăptuirea unei societăţi democratice, bazate pe libertate, demnitate, respectul drepturilor oamenilor, reîntoarcerea României în marea familie a popoarelor Europei etc. Ideea incompatibilităţii dintre democraţie şi consens este solidară cu absolutizarea unor antagonisme sociale, iar aceasta pune sub semnul întrebării însăşi posibilitatea democraţiei (o luptă presupune învingători şi învinşi şi, deci, o limitare a drepturilor, libertăţilor învinşilor). Consensul, unitatea sunt, uneori, vitale. „Vom avea încă zile frumoase pe pământ, cu condiţia ca românii să se solidarizeze în numele marilor valori, al acelor valori care alcătuiesc ’paladiumul naţionalităţilor’” (Mihail Kogălniceanu). „Neunire în ţară o face să piară” (proverb românesc).

          Având conştiinţa responsabilităţii noastre istorice, să creăm o societate durabilă, nu să punem, prin erorile noastre, bazele unei noi revoluţii, care ar cere noi sacrificii umane. Să nu ratăm şansa istorică.

30 de comentarii:

  1. Cam toate problemele pe care le-ați atins sunt actuale (mai puțin cea cu minerii, care au fost desființați în mare parte ca clasă).

    Cu ungurii, da, după cum se vede cu manifestările de alaltăieri de la Cluj, de Ziua Națională a Ungariei, când tineri maghiari îmbrăcați cu uniforme gen organizație paramilitară au purtat pancarte pe care scria: "Ținutul Secuiesc (Harghita, Covasna și Mures) nu este România (vor autonomia!)!" și în condițiile în care la sfârşitul săptămânii trecute, peste 300 de aleşi locali din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au adoptat, la Sfântu Gheorghe, o hotărâre prin care limba maghiară devine limbă oficială în aşa-zisa Țară a Secuilor, problema este gravă, mai actuală ca niciodată.

    Democrația după mine, tocmai că presupune consensul în privința soluției adoptate pentru rezolvarea problemelor importante ale comunității, urbei, țării, în urma discuțiilor care au loc între părți.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesanta și utila republicarea acestor articole scrise la cald în atmosfera de frământări politico-sociale a perioadei de început a deceniului zece al secolului trecut pe care eu as numi-o epoca marii trădări a clasei muncitoare de către social-democrație.Cum s-au spulberat ca un mănunchi de fire de nisip, în acești douăzeci de ani care au trecut, toate speranțele și iluziile cu privire la democrația burgheza și la piața libera ?

    Privind retrospectiv și ținând cont de lecția amara de "învățământ politic" pe care ne-a servit-o istoria vedem limpede ca singura cale de ieșire la liman din punct de vedere doctrinar este dictatura proletariatului exercitata de cei ce muncesc în interesul celor ce muncesc. Orice alte cai sunt sortite eșecului și risipirii forțelor progresiste. Vreau sa atrag atenția celor grăbiți a nu confunda dictatura proletariatului cu dictatura birocrației, forma legitimata în Uniunea Sovietica de hrusciovism și exportata apoi în tot estul socialist cu excepția Albaniei.Enver Hogea, martor ocular la uzurparea puterii sovietice de către hrusciovisti pe care ii numește pe buna dreptate social-fasciști, expune acest proces de degenerare a socialismului sovietic într-o dictatura a birocrație în carte sa de memorii intitulata chiar Hrusciovistii.Calea menținerii purității dictaturii proletariatului și curățirii sale de focarele de infecție birocratice ne-a fost arătată cu limpezime de către Stalin.Urmând exemplul sau cei ce exercita puterea în numele și în folosul proletariatului trebuie sa epureze periodic cu hotărâre și energie aparatul birocratic de elementele oportuniste,de carieriști,de dușmani,de conspiratori și complotiști,de cei care lâncezesc și frânează dezvoltarea socialismului.Birocrația trebuie sa slujească proletariatul și nu invers asa cum s-a întâmplat din păcate și la noi în era post Stalin.
    Numai asa forța clasei muncitoare devine de neînvins. Numai asa cei ce conduc își asigura sprijinul și devotamentul necondiționat al maselor.Dovada vie este înfrângerea nazismului de către Uniunea Sovietica aflata în acel moment în era autenticei dictaturi a proletariatului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am și eu o întrebare, d-le Liviu, în condițiile în care în perioada stalinistă 20 de milioane de oameni au fost omorâți prin diverse metode (împușcare, tortură, deportarea în lagăre de muncă, unde își găseau sfârșitul) are rost să vorbim de epurări de tip stalinist?

    Cei epurați nu erau scoși la pensie, din câte știu eu, erau uciși, iar de obicei familia lor era deportată în lagăre.

    RăspundețiȘtergere
  4. ... Și termenul acesta, "dușman", în interiorul aparatului birocratic, e oribil ... Mie îmi sună a abuz îngrozitor ... După mine, pot fi taxați doar cei care încalcă legea. Atât.
    Pornind de la principiul acesta, și șeful meu e "dușman", dacă nu îmi dă salariul pe care îl vreau.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru Bogdan.Aceste cifre pe care le vehiculați dvs. dar și alții sunt invențiile dușmanilor socialismului și în deosebi ale lui Robert Conquest agent CIA dovedit și care a acționat sub acoperire în mediul universitar american.El a avansat aceste cifre în cartea sa Marea Teroare -ce a fost publicata și republicata în sute de mii de exemplare în toată lumea și în toate limbile din fonduri secrete ale serviciilor americane - fără sa dovedească nimic.Crimele lui Stalin sunt cea mai odioasa și mai sfruntata minciuna a secolului trecut.In susținerea ei și-au dat mana atât atât naziștii cât și "democrații" occidentali sprijiniți de birocrația sovietica căreia Stalin i-a fost neîmpăcat dușman.Însuși Stalin a prevazut acest lucru când a declarat în mod public: "Multe gunoaie se vor aduna pe mormântul meu dar vantul istoriei le va spulbera"

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru Bogdan.Termenul de dușman este foarte legitim.Sa ne gândim doar la Ion Iliescu, Silviu Brucan,Petre Roman,Atanasie Stanculescu etc. și vom înțelege foarte clar semnificația sa.Cum pot fi numiți oare acești oameni care ascunși în sânul aparatului birocratic menit sa slujească clasa muncitoare clocotesc de ura împotriva ei și conspira din meschinărie , egoism și mercantilism la îndepărtarea sa de la putere ba chiar la distrugerea ei ca forță politica cum s-a și întâmplat.Cred ca și apelativul de trădători s-ar potrivi foarte bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnule Liviu,

    Sunt documente care atestă crimele stalinismului. Stalin este cel mai mare criminal în masă din istorie din Europa (mai avem echivalentul asiatc, Mao, singurul care îl depășește ca număr de victime).

    Eu sunt și un fan Anna Ahmatova, poeta al cărui fost soț, tatăl singurului ei copil, a fost împușcat pe o insulă din Leningrad de către NKVD, fără judecată. Fiul ei a fost deportat cinci ani în gulag. Toate pentru că aceștia deși nu aveau nicio vină reală, erau "dușmani ai poporului".
    Stalin a fost denunțat de înșiși rușii lui ca fiind un tiran sângeros.
    Rușii îl mai au pe nimeni altul decât pe Soljenițin, ca martor al ororilor staliniste, de care acesta a scris. Am citit și eu "O zi din viaţa lui Ivan Denisovici". "Arhipelagul Gulag" este celebru.
    Soljenițin a fost reabilitat și premiat de rușii lui, în 1990 tipărindu-se "Arhipelagul Gulag" în țara lui natală, Rusia.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt de acord că „Ion Iliescu, Silviu Brucan,Petre Roman, Atanasie Stanculescu” sunt vinovați de multe și sunt de acord, informal, că apelativul de trădători li se potrivește. Dar, în spiritul dreptății, ei trebuie judecați și condamnați conform unei legi juste.

    Încă o dată, de dragul polemicii, domnilor, cum poate oare să facă atâtea clasa muncitoare: revoluție și să dicteze mersul societății, în condițiile în care ne referim strict la clasa muncitoare ca fiind acele persoane care nu sunt proprietari de mijloace de producție, își vând forța de muncă și nu au decât studii medii la bază? Menționez că eu sunt primul care să dorească condiții bune de viață și educație de calitate pentru mase, așa cum a fost la noi în perioada 1965-1975, condiții de care am beneficiat eu și familia mea.
    Sunt cîteva probleme legate de proletariat, unele specifice prezentului, altele mai vechi:

    - Proletariatul nu mai e preponderent în fabrici, uzine, șantiere navale și în mine, ci în sfera serviciilor, nu mai există mari mase de manevră pe platforme industriale și în minerit.
    - Nu am nimic cu proletariatul, dar, din experiență, el vede viața mai mult în sensul de avea condiții cât mai bune de trai. Noi, cei care ne batem capul aici cu binele social, suntem intelectuali. Castro, Mao, Lenin, Troțki, conducători de revoluții, au fost intelectuali, iar gruzinul sângeros avea și el la bază seminarul teologic, ar fi trebuit să devină popă. Proletariatul, în final, trebuie să muncească, iar specialiștii să conducă. Cine vrea să conducă, trebuie să se instruiască. Creșterea economică grandioasă a Chinei a avut loc când au fost înlocuiți activiștii din sectorul de planificare a economiei cu tehnocrați, pregătiți în Vest, asta ca urmare a planurilor lui Deng Xiaoping. Poți pune un muncitor să supervizeze o școală sau un spital, poate fi el un manager mai bun decât cineva cu pregătire adecvată? Vă răspund eu? Nu, niciodată. Eu consider un lucru fals, această problemă, cu consultarea clasei muncitoare și cu rolul ei conducător. Da, dacă e vorba de cum să funcționeze în mod optim agreagatul la care lucrează un muncitor bun, da, pentru asta poți să-l consulți, pentru treburi de macroeconomie, cam nu.

    Urmare a celor de mai sus, eu cred că marxismul ar trebui actualizat (Deng Xiaoping a făcut-o, pentru China). Eu aş renunţa la rolul conducător al clasei muncitoare. Aş merge pe rolul intelectualităţii progresiste de stânga de conducere a revoluţiei, urmată de clasa muncitoare (ceea ce corespunde realităţii, până la urmă), iar în statul socialist aş vorbi de ghidajul intelectualităţii de stânga, pentru consolidarea societăţii socialiste împreună cu clasa muncitoare şi ţărănimea.

    RăspundețiȘtergere
  9. 1.Trădătorii clasei muncitoare, cei cărora proletariatul aflat la putere le-a încredințat înalte funcții în statul socialist în baza unui jurământ de credința pe care aceștia l-au călcat în picioare și l-au terfelit cu buna știința complotând împotriva acestuia, nu pot fi judecați după dreptul burghez, asa cum cereți dvs.,ci după un drept mai înalt pe care eu l-as numi socialist revoluționar.In baza acestui drept superior ei ar putea fi revocați din funcții în orice moment de către organele executive ale partidului și deferiți unui for judecătoresc special format exclusiv din muncitori aleși prin tragere la sorti.Un acuzator public ar urma sa susțină teza vinovăției acestora în fata curții iar tribunalul sa hotărască verdictul și sa fixeze pedeapsa.

    2.Clasa muncitoare se exprima politic,nu prin vocea singulara și izolata a fiecărui membru al sau ,ci prin intermediul partidului comunist. Acest partid special se deosebește radical de orice partid burghez atât prin organizare cât și prin doctrina sa revoluționara. El nu își propune reformarea ci răsturnarea capitalismului. In acest scop trebuie sa se organizeze atât ca formațiune politica cât și ca formațiune de lupta. Constrângerile impuse de misiunea sa istorica îl conduc cu necesitate la formula leninista. Ea presupune un partid relativ puțin numeros format din militanți profesioniști, ghidați de principiul centralismului democratic, foarte bine pregătiți atât teoretic cât și practic,dispuși sa își închine întreaga viata luptei pentru idealurile socialiste.
    In acest partid de avangarda clasa muncitoare trebuie sa recunoască pe adevăratul apărător al intereselor sale legitime, iar partidul la rândul sau trebuie sa se facă cunoscut clasei muncitoare ca purtător legitim de stindard.
    Mai pe scurt, clasa muncitoare și partidul sau trebuie sa se recunoască reciproc, sa se constituie într-o unitate indisolubila, sau altfel, conștiința de clasa a proletariatului trebuie sa se materializeze în partid. Permanent în contact cu masele partidul va exprima politic voința și doleanțele acestora.
    Nu contează cât de dispersata este clasa muncitoare, sau dacă lucrează în industrie sau în servicii, în sectorul de stat sau în sectorul privat ea se va exprima răspicat cu tărie de orișiunde prin vocea autorizata a partidului sau.
    Deci, domnule Bogdan, cheia mișcării muncitorești este partidul sau organizat în formula leninista.In România unde perspectivele apariției unui astfel de partid sunt încă îndepărtate, desigur ca vi se pare straniu sa vorbim de acțiunile clasei muncitoare.Însă situația grea economica în care se zbate proletariatul poate juca rol de catalizator

    Daca ar fi sa hotărăsc eu, componența partidului comunist, deși nu o poate hotărâ nimeni pentru ca un astfel de partid se călește în luptele cele da pentru împlinirea destinului sau revoluționar, eu as miza pe un mare procent de muncitori aleși dintre cei mai înțelepți, mai destoinici și mai curajoși și pe un procent mic de intelectuali progresiști profund atașați și devotați idealurilor socialiste. Fac parte din categoria celor care nu cred ca știința tine loc de virtute.

    3."Crimele" lui Stalin nu au putut fi dovedite de nimeni nici după deschiderea arhivelor secrete ale Kremlinului și ale fostului KGB în schimb crimele lui Truman-bombardamentul atomic asupra Japoniei- și ale lui Churchill -bombardamentul asupra Dresdei- nu mai necesita dovezi fiind evidente.
    Daca doriți lămuriri suplimentare va rog sa consultați articolul meu:
    http://anticapitalism2.blogspot.com/2009/08/in-apararea-lui-stalin.html

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Liviu,

    La punctul 1 faceți o greșeală imensă. Dvs. deja i-ați condamnat pe respectivii ca „trădători”, probabil la împușcare sau internare într-un lagăr de concentrare. Orice judecată trebuie să se circumscrie spiritului dreptății. Un om nu poate fi revocat pe baza unei acuzații, ci doar suspendat, el nu este trădător ci doar suspect de un anumit lucru, nevinovat până nu i se stabilește pe drept vinovăția. Judecata o face un judecător, un magistrat, pe baza legii, care trebuie să fie justă. Nu poți să-l iei pe nea Gigel de la șaibă și să-l pui să judece, că nu e asta treaba lui. Acuzarea de trădare mi se pare o chestie fără nicio bază, e ceva prea generic, trebuie ca să se demonstreze că acuzatul a încălcat, pe bune și cu probe, anumite legi, specifice, nu că a încălcat nu știu ce jurământ de credință. El trebuie să aibă dreptul, de asemenea, la un avocat, care să-i asigure o apărare eficientă, precum și la căi de recurs.
    Similar judecății la care faceți referire, ar fi ca și cum dvs. ați fi acum judecat pentru trădarea statului capitalist, cu un acuzator public și cu niște directori de corporații și de bănci ca judecători. Cum v-ar plăcea? Din contră, statul capitalist, căruia îi recunosc mari lipsuri, vă lasă să vorbiți liber și să planificați o revoluție, ceea ce în socialism nu s-ar fi putut.

    La punctul 2 spuneți: „Fac parte din categoria celor care nu cred ca știința ține loc de virtute”. Sunt de acord cu dvs., dar nici virtutea nu ține loc de știință. E bine ca acestea două să meargă împreună. În acest sens, pe blogul dvs. v-am arătat niște puncte slabe la analiza dvs. economică, legată de PIB, a fost de admirat abnegația dvs., dar specialistul este specialist, iar expertiza este expertiză.

    RăspundețiȘtergere
  11. ... D-le Liviu, eu sunt credincios, și este clar că pentru mine un marxism ateist nu este ceva perfect, un marxism care să admită existența lui Dumnezeu ar fi ceva mai apropiat de gusturile mele (de ce nu, la o adică?). Cu toate acestea, eu înțeleg că societatea marxistă ar fi ceva superior societății capitaliste actuale(de tip vestic, ca să introduc totuși o nuanțare), asta însemnând în primul rând că ar exista un nivel superior de conștiință. Din ce îmi scrieți dvs., cu tribunalul de muncitori pentru „dușmanii poporului” rezultă în mod explicit că în societatea capitalistă drepturile omului sunt luate în seamă, în timp ce în societatea marxistă nu, că aceasta din urmă e în mod flagrant abuzivă, deci că societatea capitalistă are valori mai bune și este superioară moral de departe societății marxiste. O societate este cu atât mai bună cu cât posibilitățile ca individul să fie abuzat de administrație sunt mai mici, asta reflectându-se și în gradul de civilizație, de aici reieșind de asemenea că societatea capitalistă este cea civilizată, și nu cea marxistă.

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule Bogdan, cu toată stima pentru dvs., nu sunteți atent la nuanțe sau treceți prea în graba peste ele. Eu am specificat ca la punctul unu este vorba de cei cărora proletariatul aflat la putere le-a încredințat în schimbul unui jurământ de credință și fidelitate înalte funcții în statul proletar.Am afirmat ca acești înalți funcționari și demnitari ai statului comunist nu pot fi judecați după dreptul burghez ci după unul superior.Codul penal sovietic din timpul lui Stalin prevedea pedepse aproape duble pentru aceiasi infracțiune în caz ca făptuitorul era membru al partidului comunist .Iata un exemplu elocvent de drept superior celui burghez.
    Sunt prea mic și prea neînsemnat pentru a plănui revoluții împotriva statului capitalist, dar pot sa va asigur ca statul capitalist ii va aresta fără nici un fel de remușcare pe cei care ar fi în măsură sa-l amenințe real cu o astfel de revoluție. Democrația burgheza este doar fațada, când clasa capitalista se simte amenințată cu adevărat ea nu ezita sa apeleze la mijloace de forță deosebit de violente sau chiar la fascism.

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule Liviu, nu pot să răspund decât că într-un sistem unde se vrea să existe o conștiință înaintată, legea trebuie să fie aceeași, și pentru muncitor și pentru birocrat, de vârf sau nu. Dacă se vrea o societate în care să domine teroarea, atunci se poate și cu pedepse duble.
    Dacă în sistemul marxist ar exista libertatea cuvântului și alegeri libere, aleșii schimbându-se dacă nu sunt plăcuți de popor, nu ar mai fi nevoie de teroare.
    Dacă nu sunteți pentru revoluție înseamnă că nu sunteți marxist, lupta de clasă este una dintre pietrele de temelie ale doctrinei lui Marx, fără asta nu se poate.

    RăspundețiȘtergere
  14. Pentru dl. Florian Liviu:

    „singura cale de ieșire la liman din punct de vedere doctrinar este dictatura proletariatului exercitata de cei ce muncesc în interesul celor ce muncesc. Orice alte cai sunt sortite eșecului și risipirii forțelor progresiste”.

    Cred că, fără a abandona concepţia marxistă despre rolul proletariatului în istorie, trebuie să regândim condiţia lui în societatea contemporană.

    RăspundețiȘtergere
  15. Pentru dl. Bogdan
    „Sunt documente care atestă crimele stalinismului. Stalin este cel mai mare criminal în masă din istorie din Europa (mai avem echivalentul asiatc, Mao, singurul care îl depășește ca număr de victime)”.
    Din 1989 încoace constat cum se falsifică istoria (sau, ca să sune mai frumos, „istoria o rescriu învingătorii”). De exemplu, rechizitoriul din „procesul” de la Timişoara s-a dovedit că a fost o sumă de minciuni. Ulterior au recunoscut chiar aceia care le-au produs că sunt falsuri. Genocid ! 60 000 de morţi ! Subminarea economiei naţionale !
    Fără a deveni un sceptic absolut, sunt prudent în receptarea unor enunţuri de felul „Stalin este cel mai mare criminal în masă din istorie din Europa”.

    RăspundețiȘtergere
  16. D-le Valerius,
    Lui Stalin și regimului lui li se impută 20 de milioane de victime. Vă respect dreptul de a fi sceptic în privința acestei cifre, dar pe de altă parte, nu cred că dvs contestați poveștile de care cu siguranță ați auzit despre crimele staliniste, despre oameni care și-au pierdut viața împușcați, torturați, în lagăre, în închisori, datorită epurărilor.
    Masacrul de la Katyn, de exemplu, vi se pare o tot o minciună? Epurările prin care a fost omorâtă floarea ofițerimii bolșevice, înainte de invazia germană sunt tot o minciună? Ceea ce e scris în cărțile lui Soljenițin sunt tot o minciună?
    Eu mi-am făcut o părere, din ceea ce am studiat despre Stalin, și pentru mine acesta este un tiran sângeros.

    RăspundețiȘtergere
  17. D-le Liviu,

    Am citit articolul respectiv, despre Stalin. Aici sunt câteva probleme:
    - Mărturisirile luate de NKVD erau prefabricate, în general, semnai ca să scapi de tortură, moartea venea ca o binecuvântare, în cazul acesta.
    - După modul cum e structurat, foarte dezlânat, articolul pare o făcătură
    - Dovezile în sprijinul faptului că Stalin este un criminal sunt destule și solide
    - Am citit și de Beria, acesta era un criminal dezabuzat, ca și amicul lui, Stalin.
    - Nu în ultimul rând, vă sugerez să corectați greșelile de ortografie din articol, arată urât, cu atâtea greșeli în el.
    Nu neg că Stalin a avut și merite, dacă privim rolul lui legat de ceea ce era atunci Uniunea Sovietică, contribuția lui la înfrângerea germanilor și la anexarea Europei de Est ca fief sovietic sunt două dintre ele, dar asta nu scuză că a fost un criminal în serie.

    Revin cu o întrebare, de data asta atât pentru dvs. cât și pentru dl Valerius, de pe poziția dvs. de marxiști:
    - Ce părere aveți de anexarea Basarabiei în 1940 de către Uniunea Sovietică și ce părere aveți domniile voastre, ca marxiști, de comunismul naționalist, românesc, de care au dat dovadă atât Dej cât și Ceaușescu.

    RăspundețiȘtergere
  18. Pt. dl. Bogdan
    Încerc, din nou, să vă pun în evidenţă nişte subtilităţi care vă scapă:
    1). „Proletariatul, în final, trebuie să muncească, iar specialiștii să conducă. Cine vrea să conducă, trebuie să se instruiască”.
    Există un ghem de prejudecăţi în această frază.
    În opinia dv., proletarul este o fiinţă primitivă, grobiană, un „şăibar” preocupat exclusiv de satisfacerea unor nevoi inferioare, biologice, „de avea condiții cât mai bune de trai”, de a băga în maţ (bere, mititei) şi de a face sex în stare de ebrietate, din care să rezulte copii oligofreni ca el însuşi. În concepţia dv. proletarul „munceşte, nu gândeşte”.
    Reduceţi sfera termenului „proletariat” la cel de proletariat industrial şi insinuaţi o opoziţie absolută între „munca” proletariatului şi activităţile „intelectuale”, în care includeţi şi managementul, actul de conducere.
    Este un mod greşit de a înţelege condiţia proletarului şi munca lui.
    Dv. aţi admis că proletarul munceşte. În consecinţă, trebuie să admiteţi că proletarul gândeşte, îşi foloseşte intelectul, nu doar muşchii, precum boul, că are un anumit grad de instruire, de cultură. În exprimarea neglijentă se spune „boul munceşte”, dar în manualele de economie de la Universitate vi s-a spus că munca (oricare muncă !) este o activitate specifică omului, pentru că este conştientă (presupune elaborarea unor scopuri, ca expresii ale unor interese şi, mai profund, ale unor nevoi), şi că implică atât efort fizic, cât şi efort intelectual. Vi s-a mai spus că, de-a lungul evoluţiei societăţii, raportul dintre cele două feluri de efort s-a schimbat, în favoarea celui intelectual. Da, d-le, proletarul din societatea de azi nu mai este doar cel care sapă şanţuri cu instrumente primitive, ori cară saci cu cârca, proletar este şi cercetătorul dintr-un institut de fizică atomică, proletar este şi economistul Bogdan, proletar este, în general, un om care n-are mijloace de producţie proprii şi care-şi vinde munca pe un salariu capitalistului (burghezului), salariu care este mai mic decât valoarea de piaţă a bunurilor produse de proletar, diferenţa constituind profitul pe care şi-l însuşeşte în mod gratuit capitalistul.
    Proletarul nu se defineşte prin opoziţie cu activitatea intelectuală, ci prin opoziţie cu condiţia capitalistului.
    2). „Eu consider un lucru fals, această problemă, cu consultarea clasei muncitoare și cu rolul ei conducător”.
    Rolul proletariatului în revoluţia socialistă şi în edificarea societăţii comuniste (cu ipostaza ei iniţială, socialistă) nu este o găselniţă în concepţia marxistă, ci are o justificare serioasă, istorică. Dintre toate clasele sociale, proletariatul este cel mai interesat să înlocuiască societatea capitalistă cu aceea socialistă (comunistă): pentru că el nu are ce pierde în afară de „lanţuri”. Din această perspectivă, el are rolul de „gropar” al capitalismului.

    RăspundețiȘtergere
  19. Din Wikipedia:

    „Totaluri:

    Toţi membrii Politburo al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice care fuseseră tovarăşii de drum ai lui Lenin și care mai erau în viaţă la momentul începerii epurărilor, cu excepţia lui Stalin, Kalinin şi Molotov, au fost judecaţi. La sfârşitul seriei de procese, Stalin arestase şi executase pe aproape toţi bolşevicii în viaţa care participaseră la Revoluţia din Octombrie. Din 1.996 de participanţi la Congresul partidului din 1934, 1.108 au fost arestaţi. Din 139 de membri ai CC al PCUS, 98 au fost arestaţi. Trei din cei cinci mareşali ai Uniunii Sovietice şi o treime dintre ofiţerii Armatei Roşii au fost arestaţi sau executaţi. Mai multe milioane de cetăţeni obişnuiţi, care nu aveau nimic de-a face cu politica sau cu armata, au murit în timpul epurărilor. Principalul acuzat al tuturor proceselor, Lev Troţki, a fost exilat, dar a fost asasinat în cele din urmă de un agent stalinist în 1940.

    Reabilitări:

    După ce Nikita Hruşciov a denunţat în discursul secret din 1956 cultul personalităţii lui Stalin şi epurările din perioada când acesta a fost la cârma statului sovietic, a început cu timiditate reabilitarea veteranilor bolşevici executaţi. Nicolai Buharin şi alţi 19 co-inculpaţi au fost complet reabilitaţi în 1988. În acelaşi an au fost reabilitaţi şi Zinoviev, Kamenev şi Radek şi co-inculpaţii din procesul lor.
    În ianuarie 1989, oficiosul partidului comunist – Pravda – a raportat reabilitarea postumă a 25.000 de persoane. În acelaşi ani, discursul secret al lui Hruşciov a fost publicat în întregime, (deşi, despre existenţa lui, publicul sovietic avea cunoştinţă încă din 1956).”

    Zâmbind amar, putem spune că dacă Nicolae Ceaușescu ar fi făcut o epurare stalinistă în 1988, cu Iliescu și alții din Partid și Securitate judecați și executați, nu ar mai fi existat decembrie 1989?
    Ca o concluzie, dacă, pentru a funcționa eficient, un stat socialist trebuie să fie ca Rusia stalinistă – abatorul lui Stalin, nu e mai bine lipsă?

    RăspundețiȘtergere
  20. Pentru dl. Bogdan:
    1). „Orice judecată trebuie să se circumscrie spiritului dreptății”.
    Şi eu am spus prin lumea internetului de multe ori că orice om trebuie să aibă parte de o judecată dreaptă. Din nefericire, însă, nu există Dreptate Absolută, nu există un înţeles unanim acceptat al „dreptăţii”. De exemplu, amândoi, şi eu, şi dv. , am fost contemporani cu „evenimentele din decembrie 1989”. Am constatat că acelaşi act, împuşcarea unor manifestanţi ostili vechiului regim politic de către elemente ale armatei, era considerat, simultan, drept, din perspectiva dreptului socialist, şi nedrept, din perspectiva „revoluţionarilor”. A fost o „situaţie limită” care cerea regândirea conceptului de „dreptate”. Dar intelectualul Liiceanu (omul dv., căci e intelectual), în loc să elaboreze un tratat filozofic despre „dreptate”, a secretat o broşură mustind de venin politico-ideologic numită „Apel către lichele”.

    2). „Judecata o face un judecător, un magistrat, pe baza legii, care trebuie să fie justă”.
    Vorbiţi de lege, ca şi cum legea juridică ar fi expresia Dreptăţii Absolute. Nu-i aşa, d-le Bogdan. A fost un proletar numit Eminescu (intelectual nu poate fi considerat, din perspectiva concepţiei dv.), care a scris cam aşa: „Spuneţi-mi ce-i dreptatea ?/Cei tari se îngrădiră cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi”. Cu alte cuvinte, dreptul (instituţia dreptului) are un caracter de clasă. Legile din România post-decembristă, inclusiv Constituţia, au înclinat balanţa „dreptăţii” în favoarea capitaliştilor şi în defavoarea trăitorului din salariu. În Constituţie, de exemplu, s-a scris „Statul garantează proprietatea”. Parveniţilor nu le convenea formula „Statul ocroteşte proprietatea”. La care proprietatea credeţi că se gândeau, la coşmelia lui nea Gheorghe „Şăibarul” ? Nu, d-le Bogdan, se gândeau la averea pe care au furat-o din patrimoniul fost în proprietate comună. Pentru ca balanţa dreptăţii să fi rămas echilibrată ar fi trebuit ca în aceeaşi Constituţie „democratică” să se scrie şi că „statul garantează locurile de muncă şi salariile corespunzătoare”, dar Constituţia n-au făcut-o muncitorii, căci ei trebuie să muncească, nu să conducă, nu-i aşa ?
    3). „Nu poți să-l iei pe nea Gigel de la șaibă și să-l pui să judece, că nu e asta treaba lui”.
    Ba e, d-le,şi treaba lui, căci e fiinţă umană şi actul de judecată îl afectează.
    Dar, dacă tot sunteţi dv. om al timpurilor noi, de ce nu sunteţi consecvent ? N-aţi auzit, oare, că în Ţara Democraţiei Absolute, S.U.A., sunt adunaţi alde ne-a Gigel ca să facă pe juraţii ?

    RăspundețiȘtergere
  21. Domnule Valerius, eu m-am referit strict la definiția restrânsă a proletariatului, am și precizat mai sus : “... în condițiile în care ne referim strict la clasa muncitoare ca fiind acele persoane care nu sunt proprietari de mijloace de producție, își vând forța de muncă și nu au decât studii medii la bază”. Știu de definiția extinsă care înglobează și gulerele albe, intelectualii care își vând forța de muncă și nu au în proprietate mijloace de producție.
    Dl Liviu a spus foarte clar, și d-sa ar face Revoluție cu un Partid Comunist format în marea sa majoritate din muncitori (iar birocrații trădători ar fi judecați, de cine alții?, decât de muncitori). Eu nu am făcut decât să mă aliniez la opinia dumnealui.

    Eu nu cred că acele persoane care nu au facultate sunt proaste, părinții mei nu au avut facultate, sora mea nu are facultate, aproape toate rudele mele nu au facultate, eu am fost proletar 8 ani de zile și am prieteni buni care au fost sau sunt muncitori, soția mea, când ne-am căsătorit, acum 2 ani, nu avea facultate, de abia acum este studentă în Anul I, la Universitate, la Facultatea de Litere, la Biblioteconomie.
    Am zis doar că:
    - Clasa muncitoare, cea formată exclusiv din cei fără studii superioare, din experiența mea tinde să fie preocupată mai multe de avea condiții bune de trai și că metafizica e făcută totuși de intelectuali. Am mai precizat că eu sunt pentru ca marea masă (cu studii superioare sau fără) să aibă condiții bune de viață, apreciez în mod deosebit ceea ce a făcut bun socialismul în această privință în deceniul 1965-1975.
    - Să nu se supraprecieze rolul clasei muncitoare (definită ca mai sus). Dvs., d-le Valerius, credeți că școala dvs. ar fi condusă mai bine de un muncitor sau de un profesor? De condus trebuie să conducă doar cei cu pregătire de specialitate din domeniul respectiv, cu studii superioare, muncitorii de aceea sunt muncitori, ca să execute. Cine vrea să conducă, să pună mâna să se instruiască. Marxismul, după mine, ar trebuie reformat în sensul ca rolul conducător să fie preluat de intelectualitate, la Revoluție și în socialism. Din câte văd eu, aproape numai intelectualii își bat capul cu marxsmul, nu prea am văzut muncitori să scrie de asta.

    RăspundețiȘtergere
  22. Domnule Valerius,

    Dl Liviu a spus foarte clar: “... for judecătoresc special format exclusiv din muncitori aleși prin tragere la sorti.Un acuzator public ar urma sa susțină teza vinovăției acestora în fata curții iar tribunalul sa hotărască verdictul și sa fixeze pedeapsa.” Aici nu este vorba de un jurați, ca la americani (oricum sistemul acesta nu am auzit să fie folosit în Europa, dar poate mă-nșel eu), ci de judecători. Eu la asta m-am referit. Judecătorul trebuie să fie specialist în drept. Cred că în legătură cu legea justă m-am făcut destul de bine înțeles, nu mai este nevoie să dezvolt.

    RăspundețiȘtergere
  23. ... Cred că în legătură cu "legea justă", care se circumscrie idealurilor comune speciei, de umanism, dreptate, răsplată în funcție de gravitatea faptei, și eu și dvs avem cam aceeași concepție.

    RăspundețiȘtergere
  24. Un link interesant: http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Katyn

    RăspundețiȘtergere
  25. Pentru dl. Bogdan:
    „nu cred că dvs contestați poveștile de care cu siguranță ați auzit despre crimele staliniste, despre oameni care și-au pierdut viața împușcați, torturați, în lagăre, în închisori, datorită epurărilor”.
    Nu este intenţia mea să fiu avocatul lui Stalin şi să susţin că n-a făcut crime.
    Vă propun să ridicăm discuţia deasupra nivelului confruntărilor politice încrâncenate, să zicem la un nivel filozofic.
    Să presupunem că eu pun mâna pe o armă şi încep să trag asupra celor care au restaurat capitalismul, fără a organiza un referendum în acest sens. Şi trag, şi trag, până când forţele care apără sistemul mă ucid. Aţi sări în apărarea mea ? Cred că nu, şi nu vă acuz pentru asta. Aş fi eu o victimă a sistemului, precum cele pe care le numiţi „crimele stalinismului” ?
    După decembrie 1989 am aflat că retragerea unor opozanţi ai regimului comunist, cu arme şi muniţii, în munţi, de unde îşi porneau atacurile asupra reprezentanţilor noului regim, nu au fost poveşti create de comunişti. Unii dintre aceia care au opus rezistenţă armată au fost ucişi în lupte, alţii au pierit în închisori. Sunt acelea „crime abominabile ale comunismului” ?
    Iată ce scrie un filozof, Jean –Paul Sartre referitor la astfel de situaţii: „trebuie deci să subscriem cuvintelor lui J. Romains : „În război nu există victime inocente” .(..) căci a depins de mine ca, pentru mine şi prin mine, acest război să nu existe iar eu am hotărât că el există”.
    S-o spunem şi altfel: nu există „crime scuzabile” şi „crime abominabile”, ci doar crime. Nu recunosc niciun drept celor care au restaurat capitalismul prin violenţă, crime, să critice „crimele comunismului” în „memoriale ale durerii”. Ori condamnăm crimele politice în general, ori nu mai condamnăm nicio crimă politică. Mass-media (uneltele capitaliştilor) lucrează din plin pentru a condamna „crimele comunismului”, dar ne spun atât de puţin despre „crimele capitalismului” din Irak, Serbia, Afganistan etc. !
    Îmi displace profund că istoria speciei din care fac parte este un şir de crime. Dar nu întotdeauna cel ucis este o victimă inocentă. Nu de puţine ori victima, prin comportamentul inuman faţă de cel care-l va ucide, l-a adus în stare pe ucigaş să pună mâna pe par, asta fiind condiţia necesară a propriei sale supravieţuiri.

    RăspundețiȘtergere
  26. Domnule Valerius,

    Eu nu pun egal între crimele comunismului și crimele lui Stalin. V-am mai spus că nu cred că un sistem, capitalismul, e bun, și celălalt, comunismul, e rău.

    Cu marxismul sunt două aspecte:
    - El ca teorie, care am văzut că are acea parte bună legată de analiza capitalismului
    - Marxismul ca aplicație practică

    Ce pot să spun este că atunci când aplicăm teoria în practică se pare că apar niște probleme, de care am vorbit deja, una dintre ele fiind acea anchilozare a socialismului la care am făcut referire. Faptul că marxismul a permis ca în practică să se întâmple fenomenele negative din regimurile lui Stalin și Mao este un alt aspect negativ.

    Eu, după cum am spus, sunt analist, nu mă implic sentimental, asta e meseria mea. Am făcut până acum o analiză a marxismului care, zic eu, nu e rea.

    Un pas în față ar fi să se dea un răspuns la întrebarea: “- Este capitalismul un rău mai mic decâ marxismul?”. Eu, unul, nu mă simt în stare să dau un răspuns la această întrebare.

    În altă ordine de idei, acelor luptători anticomuniști de la noi, la care v-ați referit, din câte știu eu, li s-a oferit o amnistie, cu condiția încetării luptei, de care se pare că au profitat. Am înțeles că erau ofițeri din fosta armată regală română.

    RăspundețiȘtergere
  27. Pentru domnul Bogdan.
    Dvs. Afirmați următoarele:
    1.sunteți de acord cu critica marxista în contra capitalismului
    2.aplicarea sa în practica duce la o anumita anchilozare și permite apariția unor fenomene de tip Stalin și Mao

    A fi de acord cu critica marxista înseamnă a subscrie la următoarele:
    1.Sistemul capitalist este un sistem de exploatare în care o minoritate își însușește în mod nedrept plus valoarea produsa de clasa celor ce nu poseda decât brate și creiere de munca.
    2.Capitalismul crează un sistem piramidal de aservire în care capitaliștii mai mici sunt complet dependenți de cei mari,supuși presiunilor și voinței greilor,sistem ce se reflecta și în relațiile internaționale unde națiuni și tari întregi sunt complet aservite unor state mari și puternice.
    3.Sistemul capitalist nu recunoaște dreptul fundamental la munca, generând o armata de șomeri pentru a pune presiune și a-i șantaja pe cei ce muncesc.Lăsând șomerii prada lipsurilor și disperării, capitalismul practica cea mai cumplita forma de violenta, care asa cum a arătat Mahatma Gandhi, este sărăcia.
    4.Capitalismul este un sistem bazat pe maximizarea profitului în dauna satisfacerii adevăratelor nevoi materiale și spirituale ale omului conducându-l spre alienare și fetișizare a mărfii și a banului.
    5.Capitalismul incurajează și cinstește un viciu dezgustător, egoismul, în dauna poate celei mai frumoase trăsături umane, altruismul. Opoziția socialism – capitalism se poate reduce în esență și la opoziția altruism-egoism.
    6.Marii capitaliști ajung la alianțe și înțelegeri dând naștere monopolurilor, trusturilor și cartelurilor ce își aservesc statul capitalist împreună cu puterea sa militara, folosindu-l ca instrument de presiune în relația cu alte monopoluri concurente , sau pentru acapararea de noi piețe și surse de materii prime prin recurgea la forță armata sau prin amenințarea cu forța.Acest stadiu al capitalismului numit imperialism a dus deja la abatorul războiului zeci sau chiar sute de milioane de oameni.

    Având în vedere cele expuse mai sus – sunt multe altele dar încerc sa fiu cât mai concis- a fi de acord cu critica marxista a capitalismului înseamnă în esență a fi de acord și cu faptul ca un asemenea regim social trebuie eradicat.

    RăspundețiȘtergere
  28. Despre anchilozarea în socialism va rog sa-mi explicați ,in calitatea dvs. de analist, cum de a fost posibil ca Uniunea Sovietica sa facă saltul de la o țară agrara înapoiată la o super putere industrialo-militara în intervalul 1928-1940 sub conducerea lui Stalin. Cum de a fost posibila ca Uniunea Sovietica sa învingă nazismul aproape de una singura, sa ocupe Manciuria la finele războiului, zdrobind o armata intacta de aproape un milion de japonezi, sa ajungă la deținerea bombei atomice și a bombei cu hidrogen, sa trimită primul om în cosmos etc.Va rog sa luați nota ca Uniunea Sovietica nu a folosit niciodată arme atomice în vreme ce Statele Unite da.Daca Stalin era un dictator sângeros urat de popor, de ce poporul înarmat în condițiile în care aproape jumătate din teritoriul sovietic se afla sub ocupație nazista nu l-a răsturnat de la putere, era foarte simplu sa o facă, ci din contra s-a îndârjit si mai mult, a strâns rândurile în jurul sau, în jurul partidului, văzând în partid și în Stalin simbolurile demnității naționale și luptând eroic a întors soarta războiului in favoarea sa. Gândiți-va numai un minut, cum ar putea un om urat de poporul sau sa mobilizeze la lupta pe viata și pe moarte nu o națiune, ci un conglomerat de națiuni, sa-i determine pe aceștia sa pornească la asalt strigând „Traiască Stalin”, sa moara cu numele sau pe buze. Nici un fel de explicație nu sta în picioare. Poporul l-a iubit pe Stalin și l-a urmat, iar el și-a iubit poporul cu aceiași pasiune. Clasa muncitoare s-a identificat cu Stalin care i-a înțeles cel mai bine idealurile, aspirațiile, interesele.El este creatorul socialismului autentic,el a schimbat fata Rusiei,el l-a ridicat pe mujic de la sapa de lemn la tractor, el i-a învins pe naziști,el a adus socialismul în Estul Europei,făcându-i pe anglo-americani sa-și muște degetele de ciuda, tot ce i-a urmat fiind numai devieri nefructuoase de la calea indicata de el.
    Comparați războiul din est cu căderea Franței. Satul de capitalism, neavând ce apăra , decepționat de jertfele inutile de vieți omenești din primul război mondial, marele popor francez a depus armele practic fără lupta, multi francezi preferând nazismul corupției și crizei morale în care se zbătea Franța.Nici britanicii nu ar fi scăpat de ocupația nazista dacă s-ar fi aflat pe continent.Criza Franței din prima parte a războiului a fost criza conducătorilor săi cea ce nu mai este valabil pentru sovietici.Moartea neașteptată a lui Stalin a dus la un val de disperare și jale în toată Uniunea Sovietica și in tot spațiul comunist.Sute de mii de oameni au participat la înmormântarea sa de la Moscova.
    Cum explicați toate acestea domnule Bogdan ?
    Despre rolul uriaș al lui Mao în mișcarea comunista voi revenii alta data.

    RăspundețiȘtergere
  29. Domnule Liviu,

    Din moment ce nu puteți discuta cu rușii din vremea lui Stalin, ca să vedeți câți dintre ei l-au iubit, povestea dvs. este o poveste romanțată. Eu mi-aduc aminte cât îl iubeau românii pe Ceaușescu, la sfârșitul anilor '80, care și el ca și tătucul, a avut mari realizări.
    Cel puțin nouă, românilor, Stalin ne-a făcut un bine pe care nu o să-l uităm niciodată, când în 1940 ne-a tâlhărit de Basarabia, trimițând o parte din populația de aici în Siberia, multe popoare îl vor ține minte pe Stalin pentru faceri de bine asemănătoare.
    În schimb, sunt foarte multe mărturii despre crimele lui Satlin, despre epurări, asasinate, torturi, gulag.
    Stalin a avut niște realizări reale, dar asta nu scuză crimele lui.
    Am mai spus, dacă este să vedem o societate socialistă eficientă ca pe ceva similar abatorului lui Stalin, atunci mai bine lipsă. Decât tiranie de tip stalinist mai bine lipsă, indiferent de binefacerile adiacente.

    Anchilozarea de care vorbeam se referă la involuția statului socialist spre un sistem cu caracteristici asemănătoare monarhiei absolutiste, din feudalism, inclusiv cu încercări ale tiranilor socialiști de întemeia o dinastie, în Coreea de Nord s-a reușit asta, Ceaușescu al nostru nu a mai apucat să-l pună pe Nicu pe tron. Unde e evoluția spre comunism a statelor socialiste, d-le Liviu? Vă spun tot eu, aceasta nu a existat niciodată, pentru că marxismul aplicat în practică, datorită teoriei deficitare, nu permite așa ceva. Aplicarea marxismului în practică s-a dovedit un eșec, pentru că s-a pornit de la o teorie eronată.

    În altă ordine de idei, am citit discursul lui Hrusciov despre crimele lui Stalin, secret atunci când l-a rostit. Tot ce spune Hrușciov este adevărat de la un cap la altul, după mine. Hrușciov menționează și ce a spus Lenin, înainte să moară, de Stalin, că e un om crud, care nu merită să conducă. Lenin nu a greșit deloc.

    RăspundețiȘtergere
  30. ... Am mai spus, nu sunt împotriva marxismului, recunosc realizările socialismului, nu consider capitalismul ca pe ceva bun, însă, sunt convins de necesitatea actualizării teoriei marxiste, pentru a putea fi aplicată eficient în practică.
    Chinezii au făcut asta, deși mă tem că au reformat într-un asemenea mod marxismul, încât de fapt acesta nu mai e marxism, reușind însă să ajungă în prezent o superputere nu numai militară, ci și economică, care i-a împrumutat de curând cu niște miliarde de dolari pe americani, când aceștia au rămas pe jantă.

    RăspundețiȘtergere