Am primit prin email un „Apel pentru laicitate”, pe care-l
voi copia mai jos.
Apelul conţine, din punctul meu de vedere, unele greşeli,
atât în conţinutul de idei, cât şi în modul de redactare.
Probabilitatea ca „Apelul pentru laicitate” să aibă drept
consecinţă precizarea în Constituţie a caracterului laic al statului este
foarte mică. Aşa cum însuşi Eminescu sugera, prin glasul proletarului din „Împărat
şi proletar”, religia este un mijloc de manipulare deosebit de eficient. Să nu
uităm că Marea Păcăleală din decembrie 1989 a început cu implicarea unui pastor
despre care am aflat ulterior că era mânat nu de motive religioase, ci
iredentiste şi politice. Cei care au regizat Marea Păcăleală, cei care au
realizat contrarevoluţia nu vor renunţa la folosirea religiei ca mijloc de
manipulare în plan politic.
Mai există şi riscul ca iniţiatorii şi semnatarii „Apelului
pentru laicitate” să fie demonizaţi, etichetaţi ca agenţi ai Satanei, cu
aceeaşi uşurinţă cu care anumite personalităţi din istoria noastră au fost
sanctificaţi.
Dar, în ciuda greşelilor pe care le conţine, apelul are
meritul de a atrage atenţia asupra unei probleme reale a cetăţenilor unui stat
modern (care trebuie să fie distinct de teocrație), anume laicitatea, separarea statului, ca instituţie de administrare a
problemelor publice (res publica), de instituţiile religioase, care au rost în
domeniul relaţiei private a oamenilor cu divinitatea.
De aceea am hotărât să semnez „Apelul pentru laicitate”.
Prezint în continuare „Apelul pentru laicitate”, împreună cu
unele observaţii ale mele pe textul apelului.
APEL
PENTRU LAICITATE
(proiect)
După decembrie 1989, societatea
românească se confruntă cu o problemă, printre atâtea altele, din ce în ce mai
acută; şi anume: intruziunea bisericii în spaţiul public, îndeosebi a bisericii dominante, adică
a Bisericii Ortodoxe Române.
[Termenul „biserică” are următoarele sensuri
principale: 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. 2. Instituția
creștinismului în ansamblu. Abia într-un sens secundar înseamnă şi: 3.
Comunitate religioasă de același cult. Consider că, pentru a nu crea confuzia
că apelul este anticreştin, anti BOR, este preferabilă o altă expresie, de
pildă „intruziunea instituţiilor religioase în spaţiul public”].
Deşi, după părerea noastră,
primează problema bunăstării materiale, considerăm că sunt importante şi toate
formele de manifestare ale conştiinţei: politică, juridică, morală, religioasă,
artistică, filozofică.
În toate ţările există oameni de
diferite confesiuni. Acest fapt a dus de-a lungul timpului, nu de puţine ori,
la conflicte sângeroase şi cu caracter
perpetuu.
[„nu de
puţine ori” înseamnă „de multe ori”, ceea ce nu înseamnă „caracter perpetuu”].
O soluţie pentru înlăturarea unor astfel de conflicte o constituie laicitatea.
[Orice
religie conţine o doză de intoleranţă faţă de celelalte religii, căci orice
religie se consideră singura „adevărată”, singura aflată în relaţie nealterată
cu Divinitatea. Deci conflictele religioase nu vor dispărea prin decretarea „laicităţii”.]
Laicitatea înseamnă, pe de o parte,
neutralitatea instituţiilor statului faţă de oricare din cultele religioase, iar [şi,] pe de altă parte, o formă de libertate de conştiinţă, pentru
toţi cetăţenii statului. Libertatea de conştiinţă presupune libertatea de a
alege una din religii sau chiar niciuna dintre ele.
Ca militanţi pentru libertate, noi
susţinem dreptul primordial [primordial
în raport cu ce ? În raport cu celelalte drepturi ?] şi esenţial în acelaşi timp al libertăţii de conştiinţă.
Or, libertatea de conştiinţă, [virgulă între subiectul şi predicatul
gramatical] nu poate să existe decât în condiţiile în care cetăţeanul, credincios sau nu, are asigurat cadrul de
asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia, fără a fi ofensat în vreun
fel, în spaţiul public, de îndoctrinarea, prozelitismul sau simbolistica
vreunei religii, adică are nevoie de separarea bisericii de stat, respectiv a
spaţiului privat de spaţiul public [din acest argument rezultă că „dreptul
libertăţii de conştiinţă” nu este „primordial”, deoarece este, el însuşi,
condiţionat de „cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia”].
Prin laicitate
se asigură separarea
conceptuală între cetăţenie, etnie şi apartenenţă confesională (apartenenţa
confesională ţinând în exclusivitate de sfera privată).
Considerând religia ca o formă de conştiinţă particulară, a
fiecărui cetăţean, ne pronunţăm pentru deplina libertate de conştiinţă,
indiferent dacă este de natură religioasă sau nereligioasă.
Ţara noastră
acordă bisericii majoritare privilegii inacceptabile pentru o democraţie, lucru
care încalcă separarea dintre stat şi biserică. În acest plan al discuţiei,
acela care priveşte democraţia, toţi partizanii acesteia, indiferent că suntem
persoane religioase sau nereligioase, ar trebui să susţinem secularismul.
Considerăm că orice interferenţă a statului cu cultele religioase
este de natură a le limita autonomia.
Pentru că, [virgula
n-are rost aici] laicitatea reflectă în fapt, [virgula
n-are rost aici] o libertate a cetăţeanului
acestei ţări, cel mai bine ar fi ca ea să fie cuprinsă chiar în Constituţie. [„reflectarea” este în conştiinţă,
nu se manifestă prin „fapte”. Faptele sunt reflectate. Preferabilă ar fi o
expresie de felul: „laicitatea în expresie constituţională (care nu înseamnă
ateism impus, constrângător) ar fi o garanţie a libertăţii cetăţeanului de a
alege să fie religios sau nu.] Modificarea
Constituţiei care se dezbate în această perioadă ar fi un bun prilej pentru a
include şi laicitatea în conţinutul acesteia. Statul român, prezentat ca stat
laic, este menţiunea necesară şi suficientă din Constituţie care urmează să garantează [garanteze] atât libertatea religioasă a cetăţeanului cât şi
egalitatea între toate cultele religioase de pe teritoriul României. Orice
fundamentalism religios poate avea consecinţe grave pentru societate, iar
statele care practică aşa ceva sunt cel mai edificator exemplu.
Noţiunea de stat laic poate, în
egală măsură, să elimine amestecul Bisericii în viaţa politică şi să elibereze
bugetul de contribuţiile actuale generoase către acest fel de instituţii.
Având în vedere acest context, ne propunem să atragem atenţia mass-media şi
să iniţiem dezbateri şi acţiuni, care sunt necesare în societatea românească.
Acest lucru va conduce la dezvoltarea societăţii româneşti şi va contribui la o
mai bună înţelegere a valorilor umaniste seculare.
În acest scop, noi propunem:
-
Laicizarea completă a societăţii [„laicizarea completă a societăţii” este un scop care intră în contradicţie cu „libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii statului”, libertate care „presupune libertatea de a alege
una din religii sau chiar niciuna dintre ele.”] şi protejarea statului secular; [una este să spui „stat secular”, lucru
acceptabil şi chiar preferabil pentru toţi cetăţenii, şi alta este să spui „societate
laicizată”, ceea ce implică excluderea religiei din sfera întregii societăţi, nu
doar din cea a statului].
-
Specificarea clară în Constituţie
a laicităţii Statului, precum şi separarea Statului de Biserică [doar de Biserică sau de orice
instituţie religioasă ?]. Aceasta ar garanta libertatea
de conştiinţă, indiferent de opţiunea fiecăruia. Într-un stat democratic, laic,
fiecare are dreptul sa aleagă această opţiune [expresie într-un fel pleonastică;
preferabilă expresia „are dreptul de a opta”] ;
-
Neimpunerea vreunei credinţe de
stat;
-
Interzicerea încheierii de
protocoale între Guvern şi biserică, prin care biserica să devină agent
propagandist al politicii guvernamentale sau viceversa;
-
Eliminarea jurământul religios, cu
mâna pe Biblie, pentru Preşedintele statului, inclusiv a formulei obligatorii
„Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”;
-
Interzicerea inscripţiei de pe
drapelul naţional „Nihil sine deo”;
-
Eliminarea oricăror aşezăminte
religioase din spaţiile instituţiilor publice [în această
exprimare, scopul ar presupune „eliminarea oricăror aşezăminte religioase”
chiar şi din muzee, de aceea nu subscriu];
-
Interzicerea componentelor
religioase în ceremonialul de Stat [de acord] , precum şi a organizării de funeralii
de Stat pentru şefii şi ierarhii cultelor religioase. Interzicerea soboarelor
de preoţi la festivităţi publice; [discutabil;
nu sunt convins că „funeralii” are exclusiv un sens religios. Funeralii au fost
organizate la nivel de stat şi în regimul „comunist”. Iar „festivitate publică”
poate fi şi o manifestare religioasă a unui grup de oameni, ca manifestare a
libertăţii acelor oameni, şi „Interzicerea soboarelor de preoţi” în astfel de
situaţii ar fi un abuz. Dacă în Constituţia României socialiste ar fi existat
această „interzicere”, atunci nici măcar la moartea părinţilor lui Nicolae
Ceauşescu nu ar fi fost permis serviciul religios cu preoţi].
-
Înlăturarea simbolurilor
religioase (icoane, crucifixuri), din locuri publice [şi din muzee ? Demolăm şi
statuile ? Ardem şi poemele cu mesaj religios ?] , mijloace de transport în comun etc.;
-
Separarea bisericii de
activităţile politice, sindicale, administrative, educaţionale ale
comunităţilor publice, indiferent de nivel; [discutabil; dacă
preoţii vor să înfiinţeze un sindicat al lor ?]
-
Interzicerea subvenţionării
bisericii din fonduri publice. Cheltuielile
necesare întreţinerii cultelor religioase să fie suportate, exclusiv de către
adepţii lor, fără vreo contribuţie din partea statului. Încetarea construirii de biserici din bani publici şi utilizarea
lor pentru construirea de şcoli, spitale, instituţii de cultură etc. precum şi
încetarea subvenţionării de către stat a retribuţiei personalului clerical; [nu am o opinie definitivă,
pentru că nu sunt suficient de informat; dacă veniturile instituţiilor
religioase şi ale slujitorilor lor nu sunt impozitate, atunci această „interzicere”
mi se pare dreaptă; dacă aceste venituri sunt impozitate, atunci mă întreb:
este drept ca Statul să încaseze impozite, dar să nu restituie niciun ban din
ceea ce a preluat ?]
-
Neobligarea celor indiferenţi faţă
de religie la plata unor impozite pentru susţinerea unor culte cu care nu au de
a face;
-
Promovarea ştiinţei şi educaţiei şi apărarea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi religioasă pentru toţi;
-
Îndepărtarea oricărei forme de
predare a religiei din şcolile publice. Să se introducă în locul acesteia unele
ore de etică, în care sa li se prezinte argumentat copiilor regulile de
comportare in societate, de convieţuire cu ceilalţi. De aceea, am dori să vedem
modulul de Religie/Etică/Filozofie înlocuit cu unul de Filozofie/Etică. De
asemenea, predarea biologiei să fie concepută pe criterii exclusiv ştiinţifice.
Copiii trebuie educaţi, nu îndoctrinaţi;
-
Eliminarea instituţiilor
religioase de învăţământ din cadrul învăţământului public [trebuie definit riguros „învăţământul
public”, pentru a nu săvârşi abuzuri];
-
Interzicerea propagandei religioase
de pe posturile publice de radio şi TV [dacă sunt
„posturi publice”, atunci ele sunt subvenţionate şi prin bani provenind de la
oamenii religioşi. Oamenii aceştia au dreptul la o emisiune religioasă. Nu
trebuie să ucidem pluralismul din mass-media. Dar o dreaptă proporţie trebuie
avută în vedere];
-
Abrogarea cenzurii generate de Art.
13 (2) din legea cultelor (care stipulează că "În
România sunt interzise orice forme [de] acte, mijloace sau acţiuni de
defăimare sau învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă
simbolurilor religioase" [pe mine nu mă deranjează acest articol, dacă este cum
s-a scris aici];
De asemenea, consideră că sunt
necesare acţiuni, în plan naţional şi internaţional, pentru apărarea
libertăţilor cetăţeneşti privind conştiinţa prin:
- Informarea corectă a opiniei publice, naţionale şi
internaţionale, asupra realităţilor privind libertatea de conştiinţă din România;
- Sprijinirea persoanelor şi organizaţiilor ameninţate de
autorităţi pentru că şi-au exercitat drepturile şi libertăţile de conştiinţă;
- Contracararea intenţiilor guvernanţilor de modificare a
legislaţiei în defavoarea laicităţii;
- Constituirea unui comitet, care să pregătească o Conferinţă pentru Laicitate.
Eşti credincios sau nu? Într-un stat secular eşti liber să
îţi afirmi opiniile, iar drepturile îţi sunt respectate. Statul secular este,
aşadar, principiul cadru şi mediul de evoluţie liberă a tuturor, indiferent de
majoritatea sau minoritatea căreia îi aparţin.
Toţi cei care doresc să lupte
pentru înfăptuirea acestui deziderat trebuie să-şi fixeze ca obiectiv
acţionarea la nivel naţional şi internaţional, în mod organizat, pentru a
impune autorităţilor asigurarea în practică a acestui principiu fundamental al
societăţii moderne.
Indiferent de apartenenţa
religioasă sau de neapartenenţa la o anumită religie – fiecare îşi are locul în
cadrul mişcării pentru laicitate.
Toţi cei care doresc să reziste îşi au locul în cadrul
Comitetului naţional pentru Laicitate, pentru apărarea drepturilor şi a
libertăţilor esenţiale.
Conferinţa naţională pentru
Laicitate va permite, prin informare,
liberă dezbatere şi acţiune comună, crearea condiţiilor ca în România, orice cetăţean să aibă garantată libertatea sa de
conştiinţă, precum şi manifestarea propriilor convingeri fără nici un amestec
din partea statului sau a altor autorităţi publice în favoarea unei religii sau
a alteia.
Nu este timp de pierdut în ceea ce
priveşte amplificarea discuţiilor, peste tot unde cetăţenii pot să se
întâlnească, să dezbată şi să decidă asupra a ceea ce au de făcut.
Să pregătim împreună Conferinţa Naţională pentru
Laicitate!
Am primit, prin email, următoarea replică:
„Vă mulţumim pentru observaţiile aduse!
Unele dintre ele sunt deja caduce, întrucât
proiectul de Apel a fost modificat între timp. După cum vă precizasem, el se
află încă în faza de dezbatere. Ca urmare a mai multor observaţii primite
(referindu-ne strict la cele constructive) el a ajuns deja la cea de-a zecea
variantă, pe care o aveţi ataşată. În această versiune s-au inclus şi câteva
din rectificările dvs., aşa cum fuseseră avute în vedre aterior şi alte
propuneri de modificare.
Unele dintre problemele semnalate de Dvs. nu se
justifică. Astfel, "aşezământ religios" se referă la un loc sau chiar
o instituţie unde se practică ritualuri de cult, nicidecum la obiecte de muzeu
(această interpretare nici nu există). Cam în aceeaşi situaţie se află şi
simbolurile religioase, care expuse fiind în muzeu, nu (mai) fac parte din
obiectelor de cult (nu se închină credincioşii la obiecte din muzeu, nu pupă
icoane expuse acolo, nu se roagă în faţa unui crucifix sau al altui simbol, nu
se boatează în vreo cristelniţă de muzeu etc.)Desigur, aici evidenţa este de
bun-simţ.
Prin noţiunea de "festivităţi
publice", nu se înţelege, normal, "festivităţi private".
Înmormântarea cuiva, este o chestiune privată. Festivităţile publice sunt
acelea făcute de autorităţi sau instituţii ale Statului (inaugurări de obiective,
ceremoniale oficiale, deschideri de ani şcolari, de legislaturi parlamentare
etc.)
În ceea ce priveşte impozitele, după cum ştiţi şi Dvs. acestea susţin bugetul de Stat, adică sunt plătite activităţile de administrare şi funcţionare a Statului: apărare, poliţie, învîţământ, sănătate, justiţie, Legislativ, Executiv, precum şi bugetele locale (primării, servicii publice). Niciun stat nu colectează bani pentru a-i da înapoi de unde i-a luat, ci pentru a funcţiona ca şi stat.
În ceea ce priveşte impozitele, după cum ştiţi şi Dvs. acestea susţin bugetul de Stat, adică sunt plătite activităţile de administrare şi funcţionare a Statului: apărare, poliţie, învîţământ, sănătate, justiţie, Legislativ, Executiv, precum şi bugetele locale (primării, servicii publice). Niciun stat nu colectează bani pentru a-i da înapoi de unde i-a luat, ci pentru a funcţiona ca şi stat.
Celelalte observaţii, de fond sau de formă, au
fost pertinente şi am ţinut cont de ele. Unele greşeli sau
imprecizii fuseseră deja rezolvate, celelalte, le-am modoficat acum.”
Comentarii:
În opinia mea, contraargumentele iniţiatorilor
„Apelului pentru laicitate” constau în enunţuri cel puţin discutabile, dacă nu
chiar false. Iar principiul „evidenţa este de bun-simţ” este, deja, o glumă. Astea
sunt criteriile adevărului, „evidenţa”, „bunul-simţ”
? Ce-i ăla „bun-simţ” ? Când vreau să spun că cineva este în fals spun că n-are
„bun-simţ” ?! Şi el zice „Ba tu nu ai bun-simţ” ? „Evidenţa” este criteriul
adevărului ? E de domeniul abecedarului filozofic eşecul lui Descartes care,
cât era el de genial, s-a înfundat într-o circularitate a demonstraţiei: susţinea
că adevărul este evident, sub forma „ideilor clare şi distincte”. Fundamentul (garanţia)
ideilor clare şi distincte ar fi ideea de Dumnezeu (care nu se pretează la a ne
înşela) şi ideea de Dumnezeu este adevărată, pentru că este clară şi distinctă
!
1). Pentru iniţiatorii „Apelului
pentru laicitate” noţiunea „aşezământ religios” pare a fi un concept matematic: „, "aşezământ religios" se referă la un loc sau chiar o instituţie
unde se practică ritualuri de cult, nicidecum la obiecte de muzeu (această
interpretare nici nu există).”
Căutaţi cu Google „aşezământ religios” şi veţi vedea că termenul nu este
folosit aşa cum cred autorii replicii pe care o comentez. Aici, de exemplu, am găsit următorul
enunţ: „Asezamant Cultural - Religios de la Maia - Catargiu este primul
si pana in prezent singurul muzeu de acest gen din judetul Ialomita.” Deci și „așezământ
religios” şi „muzeu”. Pe ce mă pot baza pentru a susţine că Mănăstirea Putna
este doar „aşezământ religios” dar nu şi „muzeu” ?
2). „Prin noţiunea de "festivităţi publice", nu se înţelege, normal,
"festivităţi private". Înmormântarea cuiva, este o chestiune privată.”
Nu puteţi despărţi cu sabia minţii dv. „public” de „privat”. „Public” şi „privat”
sunt termeni vagi. Putem conveni că
anumite „chestiuni” sunt private şi că altele sunt de domeniul „public”, dar
alteori nu le putem deosebi. Înmormântarea lui Adrian Păunescu a pornit ca o „chestiune
privată” şi a sfârşit prin a deveni o „chestiune publică”, implicând zeci de
mii de oameni. Tot aşa şi episodul cu „ţigancă împuţită”.
Dv. propuneţi în Apel: „ Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane,
crucifixuri), din locuri publice, mijloace de transport în comun etc.”
V-aţi gândit care ar fi reacţia oamenilor când ar veni poliţistul să aplice
legea, smulgând iconiţa cu Maica Domnului pusă de şofer pe bordul autobuzului şi
aruncând-o pe fereastră ?
Repet, am semnat acest apel
pentru că el conţine şi propuneri raţionale, justificate din punctul meu de vedere, cum este scoaterea religiei (în
forma ei autentică, adică dogmatică) din învăţământul general-obligatoriu. Ar
putea fi înlocuită cu istoria religiei sau cu filozofia religiei. Dar nu
subscriu la excesele cuprinse în Apel. Amintesc din nou o idee a lui Engels: a
lupta împotriva lui Dumnezeu cu mijloace administrative înseamnă a-i face un
serviciu lui Dumnezeu. Există în Apel propuneri care asta vor, să-l alunge pe
Dumnezeu din viaţa oamenilor prin măsuri administrative, juridice. Riscăm să
fim percepuţi, din nou, ca nişte comunişti atei, îndrăciţi, care folosesc forţa
pentru a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu. Între un astfel de comunist şi cel
mai rău patron, care-i umileşte pe angajaţi şi în final îi concediază, îl vor
prefera pe patron.
3). „Niciun stat nu colectează bani pentru a-i da înapoi de unde i-a luat, ci
pentru a funcţiona ca şi stat.”
Statul care ar colecta taxe şi impozite de la populaţie dar le-ar păstra
pentru el exclusiv, nu le-ar folosi în interesul populaţiei, ar fi un monstru. În
realitate statele, fie şi cele mai rele, „dau bani înapoi” către populaţia de
la care i-a colectat, sub diferite forme. De exemplu sub formă de alocaţii
pentru copii, inclusiv pentru copiii bogaţilor, care au contribuit cu impozite
mai mari la bugetul de stat.
„În ceea ce priveşte impozitele, după cum ştiţi şi Dvs. acestea susţin
bugetul de Stat, adică sunt plătite activităţile de administrare şi funcţionare
a Statului: apărare, poliţie, învîţământ, sănătate, justiţie,
Legislativ, Executiv”.
„Învăţământ” ? Din însăşi exprimarea dv. rezultă că statul are o
obligaţie financiară şi faţă de învăţământul teologic, căci termenul „învăţământ
teologic” este o specie a termenului „învăţământ”.
21 iulie 2013
21 iulie 2013
Am primit prin email:
În urma difuzării proiectului de Apel pentru laicitate
şi a dezbaterilor pe marginea acestuia, ce au durat o lună şi jumătate, s-a
ajuns la versiunea finală, pe care o aveţi ataşată.
Vă rugăm să confirmaţi sau să infirmaţi dacă sunteţi
de acord cu această versiune, urmând să purcedem la organizarea conferinţei
naţionale lansată prin Apel, propusă pentru luna septembrie a.c..
Până în momentul de faţă există propunerea ca această
conferinţă să aibă loc la Craiova. Aşteptăm orice alte sugestii.
APEL PENTRU LAICITATE
După decembrie 1989, societatea românească se
confruntă cu o problemă, printre atâtea altele, din ce în ce mai acută; şi
anume: intruziunea cultelor în spaţiul public, îndeosebi a cultului dominant,
adică a Bisericii Ortodoxe Române.
Deşi, după părerea noastră, primează problema
bunăstării materiale, considerăm că sunt importante şi toate formele de
manifestare ale conştiinţei: politică, juridică, morală, religioasă, artistică,
filozofică.
În toate ţările există oameni de
diferite confesiuni. Acest fapt a dus de-a lungul timpului, nu de puţine ori,
la conflicte sângeroase.
O soluţie pentru înlăturarea unor
astfel de conflicte o constituie laicitatea.
Laicitatea înseamnă, pe de o parte,
neutralitatea instituţiilor statului faţă de oricare din cultele religioase şi,
pe de altă parte, o formă de libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii
statului. Libertatea de conştiinţă presupune capacitatea de a exercita spiritul
critic, de a judeca potrivit unor criterii clare – şi ele judecate critic – şi,
în ceea ce priveşte problema pusă aici în discuţie, libertatea de a alege, sau
nu, o religie.
Ca militanţi pentru libertate, noi susţinem
dreptul primordial al libertăţii de conştiinţă. Or, libertatea de conştiinţă nu
poate să existe decât în condiţiile în care cetăţeanul, credincios sau nu, are
asigurat cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia, fără a
fi ofensat în vreun fel în spaţiul public de îndoctrinarea, prozelitismul sau
simbolistica vreunei religii, adică are nevoie de separarea bisericii de stat,
respectiv a spaţiului privat de spaţiul public.
Prin laicitate se asigură separarea conceptuală şi juridică între
cetăţenie şi apartenenţă confesională (apartenenţa confesională ţinând în
exclusivitate de sfera privată).
Considerând religia ca o formă de conştiinţă particulară, a fiecărui
cetăţean, ne pronunţăm pentru deplina libertate de conştiinţă, indiferent dacă
este de natură religioasă sau nereligioasă.
Ţara noastră acordă cultelor (în mod deosebit celui
majoritar) privilegii inacceptabile pentru o democraţie, precum:
-
Acordarea unui
statut public Bisericii prin ceremoniale religioase de Stat (inclusiv în
instituţii locale, de învăţământ etc.), prin rugăciuni în instituţii publice,
prin asocierea simbolisticii statului cu simbolistica religioasă, prin prezenţa
unor simboluri religioase în instituţiile publice, prin conţinutul formulelor
de jurământ (la învestiri, dar şi în justiţie), prin consacrarea normativă a
unor sloganuri religioase gen „Nihil sine Deo”, prin utilizarea Bisericii ca
agent propagandistic politic, prin incriminarea juridică a blasfemiei, prin
încadrarea instituţiilor de învăţământ religios în sistemul public de
învăţământ;
-
Finanţare din
bugetul naţional (300 milioane de dolari anual), dar şi din cele locale, pentru
funcţionarea cultelor, pentru construirea şi repararea de lăcaşe de cult,
pentru plata salariilor personalului clerical şi neclerical aferent (în 2011
s-au alocat 248.637.000 lei, adică echivalentul a 59,2 milioane euro) şi
a profesorilor de religie, pentru activităţi ale ONG-urilor cu scop religios;
-
Acordarea de
facilităţi fiscale, în condiţiile în care, spre exemplu, Patriarhia Română a
avut un profit de 27,93 milioane de lei (6,6 milioane de euro) în 2011 (neoficial, această sumă este de trei ori
mai mare);
-
Transferul unor
importante bunuri imobiliare (clădiri, terenuri, păduri, heleşteie etc.) către
biserici, prin retrocedarea sau atribuirea abuzivă sau prin „concesionarea”
acestora pe sume simbolice şi chiar pe nimic;
-
Susţinerea prozelitismului
religios de către Stat prin mijloace propagandistice precum: predarea religiei
în şcoli, impunerea teoriei creaţioniste, difuzarea de emisiuni religioase pe
posturile publice de radio şi TV etc.
-
Implicarea în
activitatea autorităţilor publice a clericilor.
Aceste privilegii încalcă separarea dintre stat şi
biserică. În acest plan al discuţiei, toţi partizanii democraţiei, indiferent
că suntem persoane religioase sau nereligioase, ar trebui să susţinem
secularismul.
Considerăm că orice interferenţă a cultelor religioase cu statul este de
natură a limita autonomia statului.
Deoarece laicitatea reflectă în fapt o
libertate a cetăţeanului acestei ţări, cel mai bine ar fi ca ea să fie cuprinsă
chiar în Constituţie sub forma „În România, statul este separat de biserică”.
Statul român prezentat ca stat laic, ar fi menţiunea necesară şi suficientă din
Constituţie care ar garanta atât libertatea religioasă a cetăţeanului cât şi
egalitatea între toate cultele religioase de pe teritoriul României. Dacă laicitatea
nu este asumată clar de către stat – şi Constituţie – sunt posibile manifestări
şi tendinţe de fundamentalism.
Caracterul de stat laic elimină amestecul
Bisericii în viaţa politică şi eliberează bugetul de contribuţiile actuale
generoase către acest fel de instituţii.
Având în vedere contextul concret al vieţii politice
actuale, ne propunem să atragem atenţia mass media şi să iniţiem dezbateri şi
acţiuni care sunt necesare în societatea românească. Ele sunt de natură să dezvolte şi să contribuie la o mai bună
înţelegere a valorilor umaniste seculare.
Noi propunem:
-
Laicizarea societăţii şi protejarea statului secular;
-
Specificarea clară în Constituţie a
laicităţii Statului, precum şi a separării Statului de Biserică.
-
Neimpunerea vreunei credinţe de stat;
-
Interzicerea încheierii de protocoale între
Guvern şi biserică, prin care biserica să devină agent propagandist al
politicii guvernamentale sau viceversa;
-
Eliminarea jurământul religios, cu mâna pe
Biblie, pentru Preşedintele statului, inclusiv a formulei obligatorii „Aşa
să-mi ajute Dumnezeu!”;
-
Interzicerea inscripţiei de pe drapelul
naţional „Nihil sine deo”;
-
Eliminarea aşezămintelor religioase din
spaţiile instituţiilor publice;
-
Interzicerea componentelor religioase în ceremonialul
de Stat. Interzicerea soboarelor de clerici la festivităţi publice;
-
Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane,
crucifixuri), din locuri publice şi instituţii de stat;
-
Separarea activităţilor politice, sindicale, administrative, educaţionale ale comunităţilor publice (indiferent de
nivel) de Biserică;
-
Interzicerea subvenţionării bisericii din
fonduri publice. Cheltuielile necesare
întreţinerii cultelor religioase să fie suportate exclusiv de către adepţii
lor, fără vreo contribuţie din partea statului. Încetarea construirii de
biserici din bani publici şi utilizarea fondurilor pentru construirea de şcoli,
spitale, instituţii de cultură etc. precum şi încetarea subvenţionării de către
stat a retribuţiei personalului clerical; aşa se va vedea şi sistemul de
disparităţi din Biserică, în virtutea căruia există preoţi săraci şi preoţi
bogaţi;
-
Neobligarea celor indiferenţi faţă de religie
la plata unor impozite pentru susţinerea cultelor;
-
Promovarea ştiinţei şi educaţiei şi apărarea libertăţii de gândire pentru toţi;
-
Interzicerea predării religiei în şcolile publice. Să se
introducă în locul acesteia ore de etică, în care sa li se prezinte argumentat
copiilor regulile de comportare în societate, de convieţuire cu ceilalţi. De
aceea, am dori să vedem modulul de Religie/Etică/Filosofie înlocuit cu unul de
Filosofie/Etică. De asemenea, predarea biologiei să fie concepută pe criterii
exclusiv ştiinţifice. Copiii trebuie educaţi, nu îndoctrinaţi;
-
Eliminarea învăţământului religios din
învăţământul public, subvenţionat de stat;
-
Interzicerea propagandei religioase pe
posturile publice de radio şi TV;
-
Potrivit Art. 13 (2) din legea cultelor,
"În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de
defăimare sau învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă
simbolurilor religioase"; După cum ştim, în România nu a avut loc nici o
ofensă la simbolurile religioase; iar laicitatea nu este vreo astfel de ofensă:
pur şi simplu, simbolurile religioase se referă la relaţiile de conştiinţă private.
Aşa cum simbolurile laice ale statului nu sunt obiect de cult al bisericilor,
aşa nici simbolurile religioase nu aparţin statului.
De asemenea, considerăm că sunt necesare
acţiuni, în plan naţional şi internaţional, pentru apărarea libertăţilor
cetăţeneşti privind conştiinţa prin:
- Informarea corectă a opiniei publice, naţionale şi internaţionale, asupra
realităţilor privind libertatea de conştiinţă din România;
- Sprijinirea persoanelor şi organizaţiilor ameninţate de autorităţi pentru
că şi-au exercitat drepturile şi libertăţile de conştiinţă;
- Contracararea intenţiilor guvernanţilor de modificare a legislaţiei în
defavoarea laicităţii;
- Constituirea unui comitet, care să pregătească o Conferinţă pentru
Laicitate.
Eşti credincios sau nu? Într-un stat secular eşti
liber să îţi afirmi opiniile, iar drepturile îţi sunt respectate. Statul
secular este, aşadar, principiul, cadrul şi mediul de evoluţie liberă a
tuturor, indiferent de majoritatea sau minoritatea de conştiinţă căreia îi
aparţin.
Indiferent de apartenenţa religioasă sau de
neapartenenţa la o anumită religie – fiecare îşi are locul în cadrul mişcării
pentru laicitate.
Toţi cei care doresc să reziste intruziunii cultelor
în spaţiul public îşi au locul în cadrul Comitetului Naţional pentru Laicitate,
pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor esenţiale.
Conferinţa Naţională pentru Laicitate va permite, prin informare, dezbatere liberă
şi acţiune comună, crearea condiţiilor pentru ca în România orice cetăţean să
aibă garantată libertatea sa de conştiinţă, precum şi manifestarea propriilor
convingeri fără nici un amestec din partea statului sau a altor autorităţi
publice în favoarea unei religii sau a alteia.
Nu este timp de pierdut: discuţiile trebuie
să se amplifice peste tot unde cetăţenii pot să se întâlnească, să dezbată şi
să decidă asupra a ceea ce au de făcut.
Să pregătim împreună Conferinţa Naţională pentru
Laicitate!
Am răspuns prin
email:
Confirm că:
- sunt de acord, în mare, cu ideile Apelului pentru
laicitate, cu excepţia celor marcate cu roşu;
- sunt de acord cu organizarea Conferinţei Naţionale
pentru Laicitate.
Valeriu Stănescu
- Cred că observațiile dv. pe text sunt și un pretext pentru a vă exprima propriile opinii.
RăspundețiȘtergere- Nu aș semna un asemenea apel fără a fi finalizat și bine redactat.
- Ca și dv., cred că sunt multe chestiuni cu care nu pot fi de acord. Punerea lor în practică ar genera mari proteste din diverse părți ale societății.
- Cred că este mai bine ca lucrurile să rămînă așa cum sunt acum, deoarece există un echilibru care nu generează mari convulsii în societate.
- N-am auzit ca un astfel de apel sau orice alt gen de petiție să aibă vreo finalitate!
Aud că unii vor să înscrie în Constituţie prevederi care ne-ar întoarce în Evul Mediu. Cel puţin combaterea acestor prevederi justifică "Apelul pentru laicitate".
ȘtergereTotuşi altele ar trebui să fie priorităţile noastre practic-politice acum.
Stimate domn, gresiti profund! Prin faptul ca Romania este un stat demo(no)cratic, tara noastra s-a intors in perioada antica. Daca ar fi sa ma refer la morala si apucaturile concetatenilor nostri, suntem deja in plina comuna primitiva. Cel mai mare bine care s-ar face romanilor ar fi increstinarea statului roman si un conducator cu frica lui Dumnezeu. Daca nu intelegeti acest lucru, nu intelegeti nici cum functioneaza lumea. Dvs. ignorati faptul ca cele doua sisteme aparent antagonice, comunismul si capitalismul, sunt fetele aceleiasi monezi. Ghiciti cine invarte aceasta mica roata? Daca vreti sa aflati ce ne asteapta, cititi mai degraba profetiile Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe. Pentru a contracara actiunile fortelor intunecate care au pus stapanire pe lume, trebuie sa ne intoarcem fata care Dumnezeu, altfel va fi vai si amar de noi. Dumnezeu, prin glasul Par. Iustin Parvu ne-a dat un an ragaz sa ne benim in simtiri. Cine are urechi de auzit sa auda!
RăspundețiȘtergereTot mesajul dv. este saturat de certitudini. Sugeraţi că deţineţi Adevărul Absolut. Nu vă interesează că există mulţi oameni care au alte opţiuni. Dv. vreţi să-i duceţi cu forţa către ceea ce considerați dv. că este Binele. Cam aşa au procedat şi cruciaţii.
ȘtergerePresupun că nu doriţi o „increştinare” care nu are ca reper fundamental pe Iisus Hristos. Iar Iisus Hristos, cât era el de fiul lui Dumnezeu, spre deosebire de dv., care aveţi numai certitudini, în Grădina Ghetsimani a avut o clipă de îndoială.
Şi mai uitaţi ceva. Dv. propuneţi un stat teocratic („Cel mai mare bine care s-ar face romanilor ar fi increstinarea statului roman si un conducator cu frica lui Dumnezeu.”). Dar Iisus s-a împotrivit tot timpul celor care s-au străduit să-l implice în treburile politice. El a insistat în a menţine separate cele ce i se cuvin lui Dumnezeu de cele ce i se cuvin Cezarului, în a menţine separate treburile religioase de cele politice.