duminică, 16 iunie 2013

Apel pentru laicitate

          Am primit prin email un „Apel pentru laicitate”, pe care-l voi copia mai jos.
          Apelul conţine, din punctul meu de vedere, unele greşeli, atât în conţinutul de idei, cât şi în modul de redactare.
          Probabilitatea ca „Apelul pentru laicitate” să aibă drept consecinţă precizarea în Constituţie a caracterului laic al statului este foarte mică. Aşa cum însuşi Eminescu sugera, prin glasul proletarului din „Împărat şi proletar”, religia este un mijloc de manipulare deosebit de eficient. Să nu uităm că Marea Păcăleală din decembrie 1989 a început cu implicarea unui pastor despre care am aflat ulterior că era mânat nu de motive religioase, ci iredentiste şi politice. Cei care au regizat Marea Păcăleală, cei care au realizat contrarevoluţia nu vor renunţa la folosirea religiei ca mijloc de manipulare în plan politic.
          Mai există şi riscul ca iniţiatorii şi semnatarii „Apelului pentru laicitate” să fie demonizaţi, etichetaţi ca agenţi ai Satanei, cu aceeaşi uşurinţă cu care anumite personalităţi din istoria noastră au fost sanctificaţi.
          Dar, în ciuda greşelilor pe care le conţine, apelul are meritul de a atrage atenţia asupra unei probleme reale a cetăţenilor unui stat modern (care trebuie să fie distinct de teocrație), anume laicitatea, separarea statului, ca instituţie de administrare a problemelor publice (res publica), de instituţiile religioase, care au rost în domeniul relaţiei private a oamenilor cu divinitatea.
          De aceea am hotărât să semnez „Apelul pentru laicitate”.

          Prezint în continuare „Apelul pentru laicitate”, împreună cu unele observaţii ale mele pe textul apelului.

APEL
PENTRU LAICITATE
(proiect)
După decembrie 1989, societatea românească se confruntă cu o problemă, printre atâtea altele, din ce în ce mai acută; şi anume: intruziunea bisericii în spaţiul public, îndeosebi a bisericii dominante, adică a Bisericii Ortodoxe Române.
[Termenul „biserică” are următoarele sensuri principale: 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. Abia într-un sens secundar înseamnă şi: 3. Comunitate religioasă de același cult. Consider că, pentru a nu crea confuzia că apelul este anticreştin, anti BOR, este preferabilă o altă expresie, de pildă „intruziunea instituţiilor religioase în spaţiul public”].
Deşi, după părerea noastră, primează problema bunăstării materiale, considerăm că sunt importante şi toate formele de manifestare ale conştiinţei: politică, juridică, morală, religioasă, artistică, filozofică.
În toate ţările există oameni de diferite confesiuni. Acest fapt a dus de-a lungul timpului, nu de puţine ori, la conflicte sângeroase şi cu caracter perpetuu.
[„nu de puţine ori” înseamnă „de multe ori”, ceea ce nu înseamnă „caracter perpetuu”].
O soluţie pentru înlăturarea unor astfel de conflicte o constituie laicitatea.
[Orice religie conţine o doză de intoleranţă faţă de celelalte religii, căci orice religie se consideră singura „adevărată”, singura aflată în relaţie nealterată cu Divinitatea. Deci conflictele religioase nu vor dispărea prin decretarea „laicităţii”.]
Laicitatea înseamnă, pe de o parte, neutralitatea instituţiilor statului faţă de oricare din cultele religioase, iar [şi,] pe de altă parte, o formă de libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii statului. Libertatea de conştiinţă presupune libertatea de a alege una din religii sau chiar niciuna dintre ele.
Ca militanţi pentru libertate, noi susţinem dreptul primordial [primordial în raport cu ce ? În raport cu celelalte drepturi ?] şi esenţial în acelaşi timp al libertăţii de conştiinţă. Or, libertatea de conştiinţă, [virgulă între subiectul şi predicatul gramatical] nu poate să existe decât în condiţiile în care cetăţeanul, credincios sau nu, are asigurat cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia, fără a fi ofensat în vreun fel, în spaţiul public, de îndoctrinarea, prozelitismul sau simbolistica vreunei religii, adică are nevoie de separarea bisericii de stat, respectiv a spaţiului privat de spaţiul public [din acest argument rezultă că „dreptul libertăţii de conştiinţă” nu este „primordial”, deoarece este, el însuşi, condiţionat de „cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia”].
Prin laicitate se asigură separarea conceptuală între cetăţenie, etnie şi apartenenţă confesională (apartenenţa confesională ţinând în exclusivitate de sfera privată).
Considerând religia ca o formă de conştiinţă particulară, a fiecărui cetăţean, ne pronunţăm pentru deplina libertate de conştiinţă, indiferent dacă este de natură religioasă sau nereligioasă.
Ţara noastră acordă bisericii majoritare privilegii inacceptabile pentru o democraţie, lucru care încalcă separarea dintre stat şi biserică. În acest plan al discuţiei, acela care priveşte democraţia, toţi partizanii acesteia, indiferent că suntem persoane religioase sau nereligioase, ar trebui să susţinem secularismul.
Considerăm că orice interferenţă a statului cu cultele religioase este de natură a le limita autonomia.
Pentru că, [virgula n-are rost aici] laicitatea reflectă în fapt, [virgula n-are rost aici] o libertate a cetăţeanului acestei ţări, cel mai bine ar fi ca ea să fie cuprinsă chiar în Constituţie. [„reflectarea” este în conştiinţă, nu se manifestă prin „fapte”. Faptele sunt reflectate. Preferabilă ar fi o expresie de felul: „laicitatea în expresie constituţională (care nu înseamnă ateism impus, constrângător) ar fi o garanţie a libertăţii cetăţeanului de a alege să fie religios sau nu.] Modificarea Constituţiei care se dezbate în această perioadă ar fi un bun prilej pentru a include şi laicitatea în conţinutul acesteia. Statul român, prezentat ca stat laic, este menţiunea necesară şi suficientă din Constituţie care urmează să garantează [garanteze] atât libertatea religioasă a cetăţeanului cât şi egalitatea între toate cultele religioase de pe teritoriul României. Orice fundamentalism religios poate avea consecinţe grave pentru societate, iar statele care practică aşa ceva sunt cel mai edificator exemplu.
Noţiunea de stat laic poate, în egală măsură, să elimine amestecul Bisericii în viaţa politică şi să elibereze bugetul de contribuţiile actuale generoase către acest fel de instituţii.
Având în vedere acest context, ne propunem să atragem atenţia mass-media şi să iniţiem dezbateri şi acţiuni, care sunt necesare în societatea românească. Acest lucru va conduce la dezvoltarea societăţii româneşti şi va contribui la o mai bună înţelegere a valorilor umaniste seculare.
În acest scop, noi propunem:
-                Laicizarea completă a societăţii [laicizarea completă a societăţii” este un scop care intră în contradicţie cu „libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii statului”, libertate care „presupune libertatea de a alege una din religii sau chiar niciuna dintre ele.”] şi protejarea statului secular; [una este să spui „stat secular”, lucru acceptabil şi chiar preferabil pentru toţi cetăţenii, şi alta este să spui „societate laicizată”, ceea ce implică excluderea religiei din sfera întregii societăţi, nu doar din cea a statului].
-                Specificarea clară în Constituţie a laicităţii Statului, precum şi separarea Statului de Biserică [doar de Biserică sau de orice instituţie religioasă ?]. Aceasta ar garanta libertatea de conştiinţă, indiferent de opţiunea fiecăruia. Într-un stat democratic, laic, fiecare are dreptul sa  aleagă această opţiune [expresie într-un fel pleonastică; preferabilă expresia „are dreptul de a opta”] ;
-                Neimpunerea vreunei credinţe de stat;
-                Interzicerea încheierii de protocoale între Guvern şi biserică, prin care biserica să devină agent propagandist al politicii guvernamentale sau viceversa;
-                Eliminarea jurământul religios, cu mâna pe Biblie, pentru Preşedintele statului, inclusiv a formulei obligatorii „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”;
-                Interzicerea inscripţiei de pe drapelul naţional „Nihil sine deo”;
-                Eliminarea oricăror aşezăminte religioase din spaţiile instituţiilor publice [în această exprimare, scopul ar presupune „eliminarea oricăror aşezăminte religioase” chiar şi din muzee, de aceea nu subscriu];
-                Interzicerea componentelor religioase în ceremonialul de Stat [de acord] , precum şi a organizării de funeralii de Stat pentru şefii şi ierarhii cultelor religioase. Interzicerea soboarelor de preoţi la festivităţi publice; [discutabil; nu sunt convins că „funeralii” are exclusiv un sens religios. Funeralii au fost organizate la nivel de stat şi în regimul „comunist”. Iar „festivitate publică” poate fi şi o manifestare religioasă a unui grup de oameni, ca manifestare a libertăţii acelor oameni, şi „Interzicerea soboarelor de preoţi” în astfel de situaţii ar fi un abuz. Dacă în Constituţia României socialiste ar fi existat această „interzicere”, atunci nici măcar la moartea părinţilor lui Nicolae Ceauşescu nu ar fi fost permis serviciul religios cu preoţi].
-                Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane, crucifixuri), din locuri publice [şi din muzee ? Demolăm şi statuile ? Ardem şi poemele cu mesaj religios ?] , mijloace de transport în comun etc.;
-                Separarea bisericii de activităţile politice, sindicale, administrative, educaţionale ale comunităţilor publice, indiferent de nivel; [discutabil; dacă preoţii vor să înfiinţeze un sindicat al lor ?]
-                Interzicerea subvenţionării bisericii din fonduri publice. Cheltuielile necesare întreţinerii cultelor religioase să fie suportate, exclusiv de către adepţii lor, fără vreo contribuţie din partea statului. Încetarea construirii de biserici din bani publici şi utilizarea lor pentru construirea de şcoli, spitale, instituţii de cultură etc. precum şi încetarea subvenţionării de către stat a retribuţiei personalului clerical; [nu am o opinie definitivă, pentru că nu sunt suficient de informat; dacă veniturile instituţiilor religioase şi ale slujitorilor lor nu sunt impozitate, atunci această „interzicere” mi se pare dreaptă; dacă aceste venituri sunt impozitate, atunci mă întreb: este drept ca Statul să încaseze impozite, dar să nu restituie niciun ban din ceea ce a preluat ?]
-                Neobligarea celor indiferenţi faţă de religie la plata unor impozite pentru susţinerea unor culte cu care nu au de a face;
-                Promovarea ştiinţei şi educaţiei şi apărarea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi religioasă pentru toţi;
-                Îndepărtarea oricărei forme de predare a religiei din şcolile publice. Să se introducă în locul acesteia unele ore de etică, în care sa li se prezinte argumentat copiilor regulile de comportare in societate, de convieţuire cu ceilalţi. De aceea, am dori să vedem modulul de Religie/Etică/Filozofie înlocuit cu unul de Filozofie/Etică. De asemenea, predarea biologiei să fie concepută pe criterii exclusiv ştiinţifice. Copiii trebuie educaţi, nu îndoctrinaţi;
-                Eliminarea instituţiilor religioase de învăţământ din cadrul învăţământului public [trebuie definit riguros „învăţământul public”, pentru a nu săvârşi abuzuri];
-                Interzicerea propagandei religioase de pe posturile publice de radio şi TV [dacă sunt „posturi publice”, atunci ele sunt subvenţionate şi prin bani provenind de la oamenii religioşi. Oamenii aceştia au dreptul la o emisiune religioasă. Nu trebuie să ucidem pluralismul din mass-media. Dar o dreaptă proporţie trebuie avută în vedere];
-                Abrogarea cenzurii generate de Art. 13 (2) din legea cultelor (care stipulează că "În România sunt interzise orice forme [de] acte, mijloace sau acţiuni de defăimare sau învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase" [pe mine nu mă deranjează acest articol, dacă este cum s-a scris aici];
De asemenea, consideră că sunt necesare acţiuni, în plan naţional şi internaţional, pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti privind conştiinţa prin:
-    Informarea corectă a opiniei publice, naţionale şi internaţionale, asupra realităţilor privind libertatea de conştiinţă din România;
-    Sprijinirea persoanelor şi organizaţiilor ameninţate de autorităţi pentru că şi-au exercitat drepturile şi libertăţile de conştiinţă;
-    Contracararea intenţiilor guvernanţilor de modificare a legislaţiei în defavoarea laicităţii;
-    Constituirea unui comitet, care să pregătească o Conferinţă pentru Laicitate.
Eşti credincios sau nu? Într-un stat secular eşti liber să îţi afirmi opiniile, iar drepturile îţi sunt respectate. Statul secular este, aşadar, principiul cadru şi mediul de evoluţie liberă a tuturor, indiferent de majoritatea sau minoritatea căreia îi aparţin.
Toţi cei care doresc să lupte pentru înfăptuirea acestui deziderat trebuie să-şi fixeze ca obiectiv acţionarea la nivel naţional şi internaţional, în mod organizat, pentru a impune autorităţilor asigurarea în practică a acestui principiu fundamental al societăţii moderne.
Indiferent de apartenenţa religioasă sau de neapartenenţa la o anumită religie – fiecare îşi are locul în cadrul mişcării pentru laicitate.
Toţi cei care doresc să reziste îşi au locul în cadrul Comitetului naţional pentru Laicitate, pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor esenţiale.
Conferinţa naţională pentru Laicitate va permite, prin informare, liberă dezbatere şi acţiune comună, crearea condiţiilor ca în România, orice cetăţean să aibă garantată libertatea sa de conştiinţă, precum şi manifestarea propriilor convingeri fără nici un amestec din partea statului sau a altor autorităţi publice în favoarea unei religii sau a alteia.
Nu este timp de pierdut în ceea ce priveşte amplificarea discuţiilor, peste tot unde cetăţenii pot să se întâlnească, să dezbată şi să decidă asupra a ceea ce au de făcut.

Să pregătim împreună Conferinţa Naţională pentru Laicitate!


Am primit, prin email, următoarea replică:

Vă mulţumim pentru observaţiile aduse!
Unele dintre ele sunt deja caduce, întrucât proiectul de Apel a fost modificat între timp. După cum vă precizasem, el se află încă în faza de dezbatere. Ca urmare a mai multor observaţii primite (referindu-ne strict la cele constructive) el a ajuns deja la cea de-a zecea variantă, pe care o aveţi ataşată. În această versiune s-au inclus şi câteva din rectificările dvs., aşa cum fuseseră avute în vedre aterior şi alte propuneri de modificare.
Unele dintre problemele semnalate de Dvs. nu se justifică. Astfel, "aşezământ religios" se referă la un loc sau chiar o instituţie unde se practică ritualuri de cult, nicidecum la obiecte de muzeu (această interpretare nici nu există). Cam în aceeaşi situaţie se află şi simbolurile religioase, care expuse fiind în muzeu, nu (mai) fac parte din obiectelor de cult (nu se închină credincioşii la obiecte din muzeu, nu pupă icoane expuse acolo, nu se roagă în faţa unui crucifix sau al altui simbol, nu se boatează în vreo cristelniţă de muzeu etc.)Desigur, aici evidenţa este de bun-simţ.
Prin noţiunea de "festivităţi publice", nu se înţelege, normal, "festivităţi private". Înmormântarea cuiva, este o chestiune privată. Festivităţile publice sunt acelea făcute de autorităţi sau instituţii ale Statului (inaugurări de obiective, ceremoniale oficiale, deschideri de ani şcolari, de legislaturi parlamentare etc.)
În ceea ce priveşte impozitele, după cum ştiţi şi Dvs. acestea susţin bugetul de Stat, adică sunt plătite activităţile de administrare şi funcţionare a Statului: apărare, poliţie, învîţământ, sănătate, justiţie, Legislativ, Executiv, precum şi bugetele locale (primării, servicii publice). Niciun stat nu colectează bani pentru a-i da înapoi de unde i-a luat, ci pentru a funcţiona ca şi stat.
Celelalte observaţii, de fond sau de formă, au fost pertinente şi am ţinut cont de ele. Unele greşeli sau imprecizii fuseseră deja rezolvate, celelalte, le-am modoficat acum.”

Comentarii:
În opinia mea, contraargumentele iniţiatorilor „Apelului pentru laicitate” constau în enunţuri cel puţin discutabile, dacă nu chiar false. Iar principiul „evidenţa este de bun-simţ” este, deja, o glumă. Astea  sunt criteriile adevărului, „evidenţa”, „bunul-simţ” ? Ce-i ăla „bun-simţ” ? Când vreau să spun că cineva este în fals spun că n-are „bun-simţ” ?! Şi el zice „Ba tu nu ai bun-simţ” ? „Evidenţa” este criteriul adevărului ? E de domeniul abecedarului filozofic eşecul lui Descartes care, cât era el de genial, s-a înfundat într-o circularitate a demonstraţiei: susţinea că adevărul este evident, sub forma „ideilor clare şi distincte”. Fundamentul (garanţia) ideilor clare şi distincte ar fi ideea de Dumnezeu (care nu se pretează la a ne înşela) şi ideea de Dumnezeu este adevărată, pentru că este clară şi distinctă !
1). Pentru iniţiatorii „Apelului pentru laicitate” noţiunea „aşezământ religios” pare a fi un concept  matematic: „, "aşezământ religios" se referă la un loc sau chiar o instituţie unde se practică ritualuri de cult, nicidecum la obiecte de muzeu (această interpretare nici nu există).”
Căutaţi cu Google „aşezământ religios” şi veţi vedea că termenul nu este folosit aşa cum cred autorii replicii pe care o comentez. Aici, de exemplu, am găsit următorul enunţ: „Asezamant Cultural - Religios de la Maia - Catargiu este primul si pana in prezent singurul muzeu de acest gen din judetul Ialomita.” Deci și „așezământ religios” şi „muzeu”. Pe ce mă pot baza pentru a susţine că Mănăstirea Putna este doar „aşezământ religios” dar nu şi „muzeu” ?
2). „Prin noţiunea de "festivităţi publice", nu se înţelege, normal, "festivităţi private". Înmormântarea cuiva, este o chestiune privată.”  
Nu puteţi despărţi cu sabia minţii dv. „public” de „privat”. „Public” şi „privat” sunt termeni vagi.  Putem conveni că anumite „chestiuni” sunt private şi că altele sunt de domeniul „public”, dar alteori nu le putem deosebi. Înmormântarea lui Adrian Păunescu a pornit ca o „chestiune privată” şi a sfârşit prin a deveni o „chestiune publică”, implicând zeci de mii de oameni. Tot aşa şi episodul cu „ţigancă împuţită”. 
Dv. propuneţi în Apel: „ Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane, crucifixuri), din locuri publice, mijloace de transport în comun etc.”
V-aţi gândit care ar fi reacţia oamenilor când ar veni poliţistul să aplice legea, smulgând iconiţa cu Maica Domnului pusă de şofer pe bordul autobuzului şi aruncând-o pe fereastră ?
Repet, am semnat acest apel pentru că el conţine şi propuneri raţionale, justificate din punctul meu  de vedere, cum este scoaterea religiei (în forma ei autentică, adică dogmatică) din învăţământul general-obligatoriu. Ar putea fi înlocuită cu istoria religiei sau cu filozofia religiei. Dar nu subscriu la excesele cuprinse în Apel. Amintesc din nou o idee a lui Engels: a lupta împotriva lui Dumnezeu cu mijloace administrative înseamnă a-i face un serviciu lui Dumnezeu. Există în Apel propuneri care asta vor, să-l alunge pe Dumnezeu din viaţa oamenilor prin măsuri administrative, juridice. Riscăm să fim percepuţi, din nou, ca nişte comunişti atei, îndrăciţi, care folosesc forţa pentru a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu. Între un astfel de comunist şi cel mai rău patron, care-i umileşte pe angajaţi şi în final îi concediază, îl vor prefera pe patron.
3). „Niciun stat nu colectează bani pentru a-i da înapoi de unde i-a luat, ci pentru a funcţiona ca şi stat.”
Statul care ar colecta taxe şi impozite de la populaţie dar le-ar păstra pentru el exclusiv, nu le-ar folosi în interesul populaţiei, ar fi un monstru. În realitate statele, fie şi cele mai rele, „dau bani înapoi” către populaţia de la care i-a colectat, sub diferite forme. De exemplu sub formă de alocaţii pentru copii, inclusiv pentru copiii bogaţilor, care au contribuit cu impozite mai mari la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte impozitele, după cum ştiţi şi Dvs. acestea susţin bugetul de Stat, adică sunt plătite activităţile de administrare şi funcţionare a Statului: apărare, poliţie, învîţământ, sănătate, justiţie, Legislativ, Executiv”.

„Învăţământ” ? Din însăşi exprimarea dv. rezultă că statul are o obligaţie financiară şi faţă de învăţământul teologic, căci termenul „învăţământ teologic” este o specie a termenului „învăţământ”. 


21 iulie 2013

Am primit prin email:

În urma difuzării proiectului de Apel pentru laicitate şi a dezbaterilor pe marginea acestuia, ce au durat o lună şi jumătate, s-a ajuns la versiunea finală, pe care o aveţi ataşată.
Vă rugăm să confirmaţi sau să infirmaţi dacă sunteţi de acord cu această versiune, urmând să purcedem la organizarea conferinţei naţionale lansată prin Apel, propusă pentru luna septembrie a.c..
Până în momentul de faţă există propunerea ca această conferinţă să aibă loc la Craiova. Aşteptăm orice alte sugestii.



APEL PENTRU LAICITATE

După decembrie 1989, societatea românească se confruntă cu o problemă, printre atâtea altele, din ce în ce mai acută; şi anume: intruziunea cultelor în spaţiul public, îndeosebi a cultului dominant, adică a Bisericii Ortodoxe Române.
Deşi, după părerea noastră, primează problema bunăstării materiale, considerăm că sunt importante şi toate formele de manifestare ale conştiinţei: politică, juridică, morală, religioasă, artistică, filozofică.
În toate ţările există oameni de diferite confesiuni. Acest fapt a dus de-a lungul timpului, nu de puţine ori, la conflicte sângeroase.
O soluţie pentru înlăturarea unor astfel de conflicte o constituie laicitatea.
Laicitatea înseamnă, pe de o parte, neutralitatea instituţiilor statului faţă de oricare din cultele religioase şi, pe de altă parte, o formă de libertate de conştiinţă, pentru toţi cetăţenii statului. Libertatea de conştiinţă presupune capacitatea de a exercita spiritul critic, de a judeca potrivit unor criterii clare – şi ele judecate critic – şi, în ceea ce priveşte problema pusă aici în discuţie, libertatea de a alege, sau nu, o religie.
Ca militanţi pentru libertate, noi susţinem dreptul primordial al libertăţii de conştiinţă. Or, libertatea de conştiinţă nu poate să existe decât în condiţiile în care cetăţeanul, credincios sau nu, are asigurat cadrul de asumare şi manifestare a unei convingeri sau alteia, fără a fi ofensat în vreun fel în spaţiul public de îndoctrinarea, prozelitismul sau simbolistica vreunei religii, adică are nevoie de separarea bisericii de stat, respectiv a spaţiului privat de spaţiul public.
Prin laicitate se asigură separarea conceptuală şi juridică între cetăţenie şi apartenenţă confesională (apartenenţa confesională ţinând în exclusivitate de sfera privată).
Considerând religia ca o formă de conştiinţă particulară, a fiecărui cetăţean, ne pronunţăm pentru deplina libertate de conştiinţă, indiferent dacă este de natură religioasă sau nereligioasă.
Ţara noastră acordă cultelor (în mod deosebit celui majoritar) privilegii inacceptabile pentru o democraţie, precum:
-   Acordarea unui statut public Bisericii prin ceremoniale religioase de Stat (inclusiv în instituţii locale, de învăţământ etc.), prin rugăciuni în instituţii publice, prin asocierea simbolisticii statului cu simbolistica religioasă, prin prezenţa unor simboluri religioase în instituţiile publice, prin conţinutul formulelor de jurământ (la învestiri, dar şi în justiţie), prin consacrarea normativă a unor sloganuri religioase gen „Nihil sine Deo”, prin utilizarea Bisericii ca agent propagandistic politic, prin incriminarea juridică a blasfemiei, prin încadrarea instituţiilor de învăţământ religios în sistemul public de învăţământ;
-   Finanţare din bugetul naţional (300 milioane de dolari anual), dar şi din cele locale, pentru funcţionarea cultelor, pentru construirea şi repararea de lăcaşe de cult, pentru plata salariilor personalului clerical şi neclerical aferent (în 2011 s-au alocat 248.637.000 lei, adică echivalentul a 59,2 milioane euro) şi a profesorilor de religie, pentru activităţi ale ONG-urilor cu scop religios;
-   Acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile în care, spre exemplu, Patriarhia Română a avut un profit de 27,93 milioane de lei (6,6 milioane de euro) în 2011 (neoficial, această sumă este de trei ori mai mare);
-   Transferul unor importante bunuri imobiliare (clădiri, terenuri, păduri, heleşteie etc.) către biserici, prin retrocedarea sau atribuirea abuzivă sau prin „concesionarea” acestora pe sume simbolice şi chiar pe nimic;
-   Susţinerea prozelitismului religios de către Stat prin mijloace propagandistice precum: predarea religiei în şcoli, impunerea teoriei creaţioniste, difuzarea de emisiuni religioase pe posturile publice de radio şi TV etc.
-   Implicarea în activitatea autorităţilor publice a clericilor.
Aceste privilegii încalcă separarea dintre stat şi biserică. În acest plan al discuţiei, toţi partizanii democraţiei, indiferent că suntem persoane religioase sau nereligioase, ar trebui să susţinem secularismul.
Considerăm că orice interferenţă a cultelor religioase cu statul este de natură a limita autonomia statului.
Deoarece laicitatea reflectă în fapt o libertate a cetăţeanului acestei ţări, cel mai bine ar fi ca ea să fie cuprinsă chiar în Constituţie sub forma „În România, statul este separat de biserică”. Statul român prezentat ca stat laic, ar fi menţiunea necesară şi suficientă din Constituţie care ar garanta atât libertatea religioasă a cetăţeanului cât şi egalitatea între toate cultele religioase de pe teritoriul României. Dacă laicitatea nu este asumată clar de către stat – şi Constituţie – sunt posibile manifestări şi tendinţe de fundamentalism.
Caracterul de stat laic elimină amestecul Bisericii în viaţa politică şi eliberează bugetul de contribuţiile actuale generoase către acest fel de instituţii.
Având în vedere contextul concret al vieţii politice actuale, ne propunem să atragem atenţia mass media şi să iniţiem dezbateri şi acţiuni care sunt necesare în societatea românească. Ele sunt de natură să  dezvolte şi să contribuie la o mai bună înţelegere a valorilor umaniste seculare.
Noi propunem:
-                Laicizarea societăţii şi protejarea statului secular;
-                Specificarea clară în Constituţie a laicităţii Statului, precum şi a separării Statului de Biserică.
-                Neimpunerea vreunei credinţe de stat;
-                Interzicerea încheierii de protocoale între Guvern şi biserică, prin care biserica să devină agent propagandist al politicii guvernamentale sau viceversa;
-                Eliminarea jurământul religios, cu mâna pe Biblie, pentru Preşedintele statului, inclusiv a formulei obligatorii „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”;
-                Interzicerea inscripţiei de pe drapelul naţional „Nihil sine deo”;
-                Eliminarea aşezămintelor religioase din spaţiile instituţiilor publice;
-                Interzicerea componentelor religioase în ceremonialul de Stat. Interzicerea soboarelor de clerici la festivităţi publice;
-                Înlăturarea simbolurilor religioase (icoane, crucifixuri), din locuri publice şi instituţii de stat;
-                Separarea activităţilor politice, sindicale, administrative, educaţionale ale comunităţilor publice (indiferent de nivel) de Biserică;
-                Interzicerea subvenţionării bisericii din fonduri publice. Cheltuielile necesare întreţinerii cultelor religioase să fie suportate exclusiv de către adepţii lor, fără vreo contribuţie din partea statului. Încetarea construirii de biserici din bani publici şi utilizarea fondurilor pentru construirea de şcoli, spitale, instituţii de cultură etc. precum şi încetarea subvenţionării de către stat a retribuţiei personalului clerical; aşa se va vedea şi sistemul de disparităţi din Biserică, în virtutea căruia există preoţi săraci şi preoţi bogaţi;
-                Neobligarea celor indiferenţi faţă de religie la plata unor impozite pentru susţinerea cultelor;
-                Promovarea ştiinţei şi educaţiei şi apărarea libertăţii de gândire pentru toţi;
-                Interzicerea  predării religiei în şcolile publice. Să se introducă în locul acesteia ore de etică, în care sa li se prezinte argumentat copiilor regulile de comportare în societate, de convieţuire cu ceilalţi. De aceea, am dori să vedem modulul de Religie/Etică/Filosofie înlocuit cu unul de Filosofie/Etică. De asemenea, predarea biologiei să fie concepută pe criterii exclusiv ştiinţifice. Copiii trebuie educaţi, nu îndoctrinaţi;
-                Eliminarea învăţământului religios din învăţământul public, subvenţionat de stat;
-                Interzicerea propagandei religioase pe posturile publice de radio şi TV;
-                Potrivit Art. 13 (2) din legea cultelor, "În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare sau învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase"; După cum ştim, în România nu a avut loc nici o ofensă la simbolurile religioase; iar laicitatea nu este vreo astfel de ofensă: pur şi simplu, simbolurile religioase se referă la relaţiile de conştiinţă private. Aşa cum simbolurile laice ale statului nu sunt obiect de cult al bisericilor, aşa nici simbolurile religioase nu aparţin statului.
De asemenea, considerăm că sunt necesare acţiuni, în plan naţional şi internaţional, pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti privind conştiinţa prin:
-    Informarea corectă a opiniei publice, naţionale şi internaţionale, asupra realităţilor privind libertatea de conştiinţă din România;
-    Sprijinirea persoanelor şi organizaţiilor ameninţate de autorităţi pentru că şi-au exercitat drepturile şi libertăţile de conştiinţă;
-    Contracararea intenţiilor guvernanţilor de modificare a legislaţiei în defavoarea laicităţii;
-    Constituirea unui comitet, care să pregătească o Conferinţă pentru Laicitate.
Eşti credincios sau nu? Într-un stat secular eşti liber să îţi afirmi opiniile, iar drepturile îţi sunt respectate. Statul secular este, aşadar, principiul, cadrul şi mediul de evoluţie liberă a tuturor, indiferent de majoritatea sau minoritatea de conştiinţă căreia îi aparţin.
Indiferent de apartenenţa religioasă sau de neapartenenţa la o anumită religie – fiecare îşi are locul în cadrul mişcării pentru laicitate.
Toţi cei care doresc să reziste intruziunii cultelor în spaţiul public îşi au locul în cadrul Comitetului Naţional pentru Laicitate, pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor esenţiale.
Conferinţa Naţională pentru Laicitate va permite, prin informare, dezbatere liberă şi acţiune comună, crearea condiţiilor pentru ca în România orice cetăţean să aibă garantată libertatea sa de conştiinţă, precum şi manifestarea propriilor convingeri fără nici un amestec din partea statului sau a altor autorităţi publice în favoarea unei religii sau a alteia.
Nu este timp de pierdut: discuţiile trebuie să se amplifice peste tot unde cetăţenii pot să se întâlnească, să dezbată şi să decidă asupra a ceea ce au de făcut.

Să pregătim împreună Conferinţa Naţională pentru Laicitate!


Am răspuns prin email:
Confirm că:
- sunt de acord, în mare, cu ideile Apelului pentru laicitate, cu excepţia celor marcate cu roşu;
- sunt de acord cu organizarea Conferinţei Naţionale pentru Laicitate.


Valeriu Stănescu

4 comentarii:

  1. - Cred că observațiile dv. pe text sunt și un pretext pentru a vă exprima propriile opinii.
    - Nu aș semna un asemenea apel fără a fi finalizat și bine redactat.
    - Ca și dv., cred că sunt multe chestiuni cu care nu pot fi de acord. Punerea lor în practică ar genera mari proteste din diverse părți ale societății.
    - Cred că este mai bine ca lucrurile să rămînă așa cum sunt acum, deoarece există un echilibru care nu generează mari convulsii în societate.
    - N-am auzit ca un astfel de apel sau orice alt gen de petiție să aibă vreo finalitate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aud că unii vor să înscrie în Constituţie prevederi care ne-ar întoarce în Evul Mediu. Cel puţin combaterea acestor prevederi justifică "Apelul pentru laicitate".

      Totuşi altele ar trebui să fie priorităţile noastre practic-politice acum.

      Ștergere
  2. Stimate domn, gresiti profund! Prin faptul ca Romania este un stat demo(no)cratic, tara noastra s-a intors in perioada antica. Daca ar fi sa ma refer la morala si apucaturile concetatenilor nostri, suntem deja in plina comuna primitiva. Cel mai mare bine care s-ar face romanilor ar fi increstinarea statului roman si un conducator cu frica lui Dumnezeu. Daca nu intelegeti acest lucru, nu intelegeti nici cum functioneaza lumea. Dvs. ignorati faptul ca cele doua sisteme aparent antagonice, comunismul si capitalismul, sunt fetele aceleiasi monezi. Ghiciti cine invarte aceasta mica roata? Daca vreti sa aflati ce ne asteapta, cititi mai degraba profetiile Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe. Pentru a contracara actiunile fortelor intunecate care au pus stapanire pe lume, trebuie sa ne intoarcem fata care Dumnezeu, altfel va fi vai si amar de noi. Dumnezeu, prin glasul Par. Iustin Parvu ne-a dat un an ragaz sa ne benim in simtiri. Cine are urechi de auzit sa auda!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot mesajul dv. este saturat de certitudini. Sugeraţi că deţineţi Adevărul Absolut. Nu vă interesează că există mulţi oameni care au alte opţiuni. Dv. vreţi să-i duceţi cu forţa către ceea ce considerați dv. că este Binele. Cam aşa au procedat şi cruciaţii.

      Presupun că nu doriţi o „increştinare” care nu are ca reper fundamental pe Iisus Hristos. Iar Iisus Hristos, cât era el de fiul lui Dumnezeu, spre deosebire de dv., care aveţi numai certitudini, în Grădina Ghetsimani a avut o clipă de îndoială.

      Şi mai uitaţi ceva. Dv. propuneţi un stat teocratic („Cel mai mare bine care s-ar face romanilor ar fi increstinarea statului roman si un conducator cu frica lui Dumnezeu.”). Dar Iisus s-a împotrivit tot timpul celor care s-au străduit să-l implice în treburile politice. El a insistat în a menţine separate cele ce i se cuvin lui Dumnezeu de cele ce i se cuvin Cezarului, în a menţine separate treburile religioase de cele politice.

      Ștergere