sâmbătă, 24 august 2013

O picătură de sublim, o poezie de Corneliu Vadim Tudor: "Ce-i de făcut ?"

Corneliu Vadim Tudor este un amestec de ridicol şi de sublim. Din ce în ce mai mult ridicol. Din blogul "La conu' Mişu" am aflat de o poezie a lui CVT, o creaţie a laturii stimabile a personalităţii lui.

Ce-i de făcut ?
Corneliu Vadim Tudor
18 august 2013 (aproape de Castelul Bran)


 Ce-i de făcut ? Mai avem vreo speranţă ?
 Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
 Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
 Ce timp de ocară ! Ce jalnic prăpăd !

Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
 Mi-am dat sănătatea la şerpi de dudău
 Nu staţi la balcon, puneţi mîna pe armă
 E rău, însă mîine va fi şi mai rău !

Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
 Ne ţine-n genunchi şi cu capul plecat.
 Fireşte, eu n-am nici un drept să vă critic
 Dar inima-mi plînge, ce mult ne-am schimbat !

Uitaţi-vă-n jur: toată lumea se-agită
 Revendică drepturi, se luptă pe străzi
 La noi e tăcere. O gloată tîmpită
 Pofteşte cîrnaţii şi berea din lăzi.

Bairamuri se fac peste tot: între blocuri
 În parc, mînăstire şi chiar ţintirim
 Miroase-a mujdei, se-ncing aprige jocuri
 Ce burţi de neam prost se revarsă… Murim !

Murim de-o mai ţinem aşa, în prostie !
 Murim ca păduchii, de-o mie de ori !
 Trăim fără noimă şi pe datorie
 Iar alţii ne fură, vîrtos, de comori.

Leşin general, catastrofă finală
 Dezastru mai mare ca-n timp de război
 Istoria iar ne-a pus capul în poală
 Avem ochii goi şi picioarele moi.

Daţi muzica tare, să ţopăie ţoapa
 Ce super o joacă bărbaţii malaci !
 Alături se cască, profetică, groapa
 Pe care ne-o sapă vrăjmaşii, în draci.

Aceasta e Stema: grătarul şi micii
 Maneaua vulgară e Imnul de Stat.
 Jos Sfinţii din ceruri ! Trăiască Miticii !
 O viaţă avem! Hai s-o bem, nu-i păcat ?

Din micul ecran intră-n case gunoiul
 Copiii văd crime, şi sex, şi scandal
 Se ceartă Matrozul şi cu Maimuţoiul
 Apoi pun batista, din nou, pe ţambal.

Prea multe migraţii, amestec de rase
 Byzanţ, şi Fanar, şi Ţigani, şi Evrei
 Ne fierbe o drojdie-n sînge şi-n oase
 Iar asta o ştiu şi stăpînii yankei.

Ne-au pus jugul lor poleit cu minciună
 Puţin whisky prost, niscaiva Hollywood
 Alegeri corecte ? Ce vorbă nebună !
 Nu sînteţi capabili, poporu-i prea crud.

Îţi dau ei mutarea în plic, Românie
 Aduc la putere doar slugi de doi bani.
 Ce vast Guantanamo ! Şi ce colonie !
 Nici Africa n-are aşa mitocani !

Aici e problema: alegeri furate
 Ce-mpiedică ţara să iasă la mal.
 America n-are atîtea păcate
 Precum e acest angrenaj criminal.

Falsifică totul: sondaje şi softuri
 Nu lasă să-i scape ciolanul din dinţi.
 Spionii fac legea, n-au vreme de mofturi
 Ei ştiu că românii sînt proşti de cuminţi.

O mie de „cozi de topor“ vor ajunge
 Să dea aparenţa că totu-i legal.
 Feriţi Ambasada ! E coadă ! Se unge !
 S-au strîns şobolanii din guri de canal.

Aşteaptă să toarne şi-apoi să primească
 Noi ordine clare, să fie utili.
 Aşa se-mbulzeau şi la cizma rusească
 Metodic s-o lingă, ce tipi imbecili!

E vraişte Ţara, un corp fără vlagă
 Îi ţin lumînarea acei derbedei
 Aduşi la putere, cu normă întreagă
 De capii Mafiei: agenţii yankei.

America, ia-ţi teroriştii acasă
 Acum îi cunoaştem, noi ştim ce vor ei:
 Ei vor bogăţia, în fond, fabuloasă.
 De aur, uraniu, şi gaz, şi ţiţei.

Lăsaţi teatrul ăsta stupid, că nu ţine
 În suflet aveţi numai ură şi jaf.
 Isus să vă bată cum ştie mai bine
 Diavoli flămînzi, ne-aţi făcut ţara praf.

Nimic nu mai e de făcut, decit poate
 Un scurt harakiri, dar sîntem prea buni.
 Mai este vreo şansă ? Există, în toate:

 E Domnul cel bun, care face minuni…


Comentarii

Păcat de finalul...nelucrativ..

Valeriu Stănescu

Dacă încercăm să-l curăţăm pe Dumnezeu de însuşirile antropomorfizante (nu sunt convins că putem reuşi pe deplin), atunci Dumnezeu rămâne ca Ultima Speranţă. Cine s-a confruntat, vreodată, cu pericolul iminent al propriei sale morţi a simţit ce înseamnă Ultima Speranţă.

Când simţim că viaţa noastră nu mai are sens, că nu-i mai putem conferi un sens, ne rămân alternativele: sinuciderea sau credinţa într-un sens transcendent al vieţii. Se pare că, recent, fostul fotbalist Costică Ştefănescu, bolnav de cancer, n-a crezut într-un sens transcendent al vieţii.

Finalul poeziei lui CVT poate fi înţeles şi ca o figură de stil. Dar CVT este şi un om religios. Cel puţin aşa declară.

Dv. scrieţi : "Păcat de finalul...nelucrativ.." Dacă prin asta sugeraţi că ideea fixă "Nu mai avem decât Ultima Speranţă" generează pasivism la nivelul întregului popor, atunci sunt de acord cu dv.


8 comentarii:

  1. Frumos pamfletul domnului președinte Vadim. Partea cu cârnaț și mujdei mi-a plăcut cel mai mult. Iar titlul cernîșevskian e extrem de potrivit. Păcat că nu menționează paternitatea titlului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Măcar nu le zice "la mişto", ca alţii.

      O fi având multe păcate CVT, dar meritul de a fi semnalat primejdii care ulterior s-au dovedit a fi reale nu e drept să i-l contestăm.

      Pentru mulţi, mai credibili sunt băşcălioşii. Un individ precum Victor Ciorbea, într-o emisiune de tv., vorbea ironic la adresa lui Ilie Şerbănescu, atunci când acesta spunea că România a ajuns o colonie. Onor electoratul român l-a trimis în Parlament pe Victor Ciorbea. Şi pe monsieur Petre Roman, cel care a dat semnalul demolării industriei României ("un maldăr de fiare vechi").

      Ștergere
    2. Gheorghe Abuzatu25 august 2013 la 18:14

      aşa este. în pofida multor păcate atribuite domnului Vadim, acesta are câteva merite incontestabile, şi nu doar legate de semnalarea primejdiilor dovedite reale.

      Ștergere
    3. Domnule Gheorghe Abuzatu,
      Dv. sunteţi autorul pamfletului pe care-l lăuda domnul Coman Norbert ?

      Ștergere
    4. cam da. cu pseudonim, bineînțeles.

      Ștergere
  2. Il rugam pe autor sa recite behaitura , pardon uratura, pardon poezia in fata Senatului de Craciun .Cu clotzopelu`n mana dreapta . In stanga o varza .Murata .

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere