Doar în cazul "Roşia Montană" ? România şi românii au ajuns în situaţia dezastruoasă în care se află printr-un lung şir de trădări din partea cozilor de topor.
Un articol care exprimă adevăruri cutremurătoare. L-aş aplauda, dacă l-aş putea contempla ca pe un produs de ficţiune, cu valoare intelectual-abstractă şi estetică. Dar el exprimă adevăruri cutremurătoare. Iar aplauzele mele ar fi ca râsul la priveghi.
Fraţilor, chiar nu putem depăşi stadiul acesta, al indignării fără urmări practice ? Iată, avem lideri, precum profesorul Ioan Piso.
UN ACT DE TRĂDARE NAŢIONALĂ
În 27 august, guvernul României a aprobat proiectul de lege
care permite exploatarea Roșiei Montane și urmează a-l trimite Parlamentului.
Am tot sperat că măcar în ultimul moment la guvernanții noștri se va vedea o
licărire, dacă nu de patriotism sau de bun simț, fiindcă le-am cere prea mult,
măcar de spirit de conservare. În ultimii 23 de ani au fost complici sau au
săvârșit următoarele : devalizări de bănci, distrugerea agriculturii, vânzarea
bucată cu bucată a fabricilor, înstrăinarea resurselor de petrol și de gaze
naturale, tăierea pădurilor. Ce-au pus în loc ? Autostrăzi ? Un sistem uman de
sănătate ? Pensii din care să se poată trăi ?
Dintre toate porcăriile făcute de la revoluție încoace,
vânzarea Roșiei Montane este cea mai execrabilă. Banii pot fi puși la loc în
bănci, fiindcă, nu-i așa ? avem de unde, pădurile cresc la loc, surse
alternative de energie se mai pot găsi, agricultura se mai poate pune pe
picioare. Mediul natural și patrimoniul național, odată distruse, nu mai pot fi
înlocuite. Nici aurul înstrăinat, care de 2000 de ani constituie o bogăție a
acestui popor, nu poate fi adus înapoi. Și pentru ce să renunțăm la toate
astea, pentru o redevență nu de 4%, ci de 6%, marea realizare a actualului
guvern ? Fiindcă toate celelalte câștiguri, locuri de muncă etc. sunt minciuni.
Țara noastră acceptă astăzi în genunchi condiții pe care numai marile puteri
colonialiste le-au impus coloniilor lor. Am pierdut, fără să știm, vreun război
? Acesta este statutul pe care actualii guvernanți ni l-au asigurat printre
țările europene ?
Înfiorător este cinismul cu care i se promite companiei
canadiene « dobândirea dreptului de folosință asupra imobilelor din perimetrul
de exploatare până în mai 2014 ». Prin aceste « imobile » guvernanții înțeleg casele,
grădinile moștenite din moși strămoși, bisericile și morții, iar noi înțelegem
că locuitorii care nu pleacă de bunăvoie vor fi izgoniți în mai puțin de un an.
Ce vor să demonstreze prin asta, în afara faptului că democrația asta a lor nu
este mai bună decât comunismul ? Pentru asta am ieșit unii dintre noi în stradă
în decembrie 1989 ?
Iată ce mai citim în impertinentul proiect de lege : « De
asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi
revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi
eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi
culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană ». În ce privește o
dezvoltare durabilă de 15 ani, cred că toată lumea s-a lămurit. Cum stăm cu
patrimoniul cultural și cu mediul ? Nu Ministerul Culturii și Ministerul
Mediului, plătite din banii noștri, ar trebui să se îngrijească de ele ? Ele
sunt însă agenții ale firmei canadiene și, de fapt, ale oricăror firme care au
venit spre a jefui România. Nu a fost clar acest lucru din clipa în care un
secretar de stat din Ministerul Mediului a devenit unul dintre directorii
români ai firmei canadiene ? Oare nu veșnicul șef al patrimoniului din
Ministerul Culturii a fost cel care a acceptat și a condus vânzarea
patrimoniului cultural de la Roșia Montană ? Actualul proiect de lege cuprinde
și prevederea perversă că nu în orice situație ar mai fi nevoie de descărcare
de sarcină arheologică. Comisia Națională de Arheologie a fost, începând din
anul 2001, decapitată și epurată, pentru a accepta descărcări ilegale de
sarcină arheologică la Rosia Montană. Pentru a se înlătura orice risc, ei i-a
fost lăsat în anul 2003 doar un rol consultativ, puterea de decizie fiind
transferată funcționarilor din minister. Acum aflăm că nici nu mai este nevoie
de descărcări arheologice. Prin urmare, patrimoniul național a ajuns la
cheremul șmecherilor. Știu dnii Victor Ponta și Daniel Barbu că acesta este un
act de trădare națională ? Cum își poate permite Ministerul Mediului să treacă
atât de ușor peste faptul că imensul iaz de metale grele și cianuri rezultat
din exploatare are fundul alcătuit din roci permeabile, că nu este betonat, că
este sprijinit de un baraj de 185 de metri de felul celor care au provocat
dezastre în diverse colțuri ale lumii ? Am avut noi vreodată în cursul istoriei
un dușman care să-i dorească atâta rău acestei țări ?
Puțini știu că diverselor firme străine le este concesionată
nu numai Roșia Montană, ci și întregul patrulater aurifer din Munții Apuseni,
precum și părți întinse din Munții Maramureșului și ai Banatului. Roșia Montană
este numai regina pe tabla de șah. Dacă va cădea regina, se va prăbuși totul.
Nu putem permite să se întâmple asta.
Între cetățenii unei țări democratice și conducătorii lor există
un fel de contract, consemnat într-o formă de constituție. Cei dintâi îi aleg
pe aceia care să lupte, cu priceperea și cu puterile pe care le au, pentru
propășirea nu a lor, ci a țării. Asta jură și aleșii noștri cu mâna pe Biblie,
încheind cu « Așa să-mi ajute Dumnezu ! » Așa să-i și ajute ! Când erau în
opoziție, actualii guvernanți, ne mai știind ce să facă pentru a obține voturi,
au promis că se vor opune proiectului de la Roșia Montană. Iată-i acum cu câtă
frenezie și inconștiență își încalcă promisiunile !
Contractul social între popor și conducători se apropie de
ruptură. Va sosi clipa în care cetățenii acestei țări vor ieși în stradă și vor
striga : « Afară cu vânzătorii de țară ! » Este dreptul lor moral.
Prof. dr. Ioan Piso
Președinte al Fundației Culturale Roșia Montană
Am citit cu interes articolul scris de profesorul Ioan Piso. Are dreptate. Am trecut cu o saptămînă în urmă pe lîngă Roșia Montană. Mergeam de la Abrud spre Cîmpeni, avînd ca obiectiv Peștera Scărișoara. Drumul nu trece prin Roșia Montană ci doar prin apropiere, dar la ambele capete ale localității Cărpiniș, din care se desprinde un drum lateral spre Roșia Montană, era scris, cu litere imense, deasupra șoselei, numele Roșiei Montane.
RăspundețiȘtergerePentru mine era evident că mai devreme sau mai tîrziu acel proiect va fi aprobat de către guvernanți. Altfel, cum s-ar fi justificat cheltuielile imense de pînă acum, inclusiv reclamele agresive apărute pe toate posturile tv și nu numai? La fel se va întîmpla și cu exploatarea gazelor de șist. Degeaba ni se spune că este vorba doar despre explorare, căci, ulterior, cei ce au cheltuit cu explorarea trebuie recompensați cu exploatarea! Regia este aceeași.
Bogățiile subsolului nostru, care stau acolo de mii de ani, trebuie scoase și înstrăinate. Urmașii îi vor blestema pe guvernanții de azi.
Am mai auzit modul acesta de argumentare. Este incorect. Cei vinovaţi ar trebui pedepsiţi. Dar... Cine să ne facă dreptate ? Trădătorii de ţară ?
ȘtergereCred că exprimarea mea nu a fost clară. Mă refeream la argumentul "cei ce au cheltuit cu explorarea trebuie recompensați cu exploatarea". Ştiu că nu este şi argumentul dv. Şi nici al meu, de aceea am scris că vinovaţii care fac astfel de jocuri păguboase pentru ţară ar trebui pedepsiţi.
Ștergere