Cui îi este frică de Partidul Comunist Român ? (2)

Domnul prof. universitar dr. Gheorghiţă Zbăganu a scris, într-un comentariu la articolul 50de adevăruri despre Hugo Chávez şi revoluţia bolivariană , în CriticAtac,  despre o nouă hotărâre judecătorească împotriva recunoaşterii juridice a PCR.

gheorghitazbaganu spune:

18 martie 2013 la 20:38

Dati-va cu parerea, stangistilor
Iata motivarea respingerii celei de a zecea cereri de inregstrare a PCR – Ignatencu
Curtea si judecatoare stiu cel mai bine ce vcrea societatea romaneasca. Ea, judecatoarea, o apara de elemente criminale care ar vrea proprietate socialista.
Criticatacistilor, spuneti ceva!

“Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acţiunii [de înscrierea PCR în registrul partidelor] ca neîntemeiată, neîndeplinind condiţiile legale pentru a fi admisă
……….
La analiza solicitării petentului se vor avea în vedere dispoziţiile speciale din Legea Partidelor Politice 14/2001 cât şi cele din Legea 51/1991 privind Siguranţa Naţională, dar şi faptul că prin sentinţa civilă nr 32P/2010 a Tribunalului Bucureşti s-a soluţionat o cerere similară având ca scop înfiinţarea PCR, formulată la vremea respectivă de PAS
………
Se observă din analiza conţinutului şi Statutului şi Programului petentului că se tinde la restaurarea unui regim a cărui înlăturare s-a dorit de societatea românească, prin actele de sacrificiu săvârşite de membrii acesteia şi în vederea instaurării democraţiei.

……….
Or,………. este evident că prin aceasta se urmăreşte un scop care contravine principiilor de bază ale noii societăţi democratice, scop ce vizează trecerea spre o societate de tip socialist prin promovarea unei doctrine şi ideologii ce a stat şi la baza unui regim totalitarist, traumatizantvreme de aproape o jumătate de secol…………

Or, tocmai înlăturarea şi eliberarea societăţii române de un asemenea regim politic s-a urmărit prin declanşarea Revoluţiei din 1989, fiind de neconceput ca o societate de tip socialist, bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, comunistă, ar fi de natură să ducă la respectarea avtualei ordini constituţionale, democraţiei şi ordinii de drept şi în concordaqnţă cu principiile de bază ale unei societăţi democratice

Se vor avea în vedere în acest sens şi cele cuprinse în progamul petentului ……… în cadrul acţiunilor enumerate, respectiv acţiuni de refacere a conştiinţei de clasă, refacerea „mişcării ……. socialiste şi comuniste din România”.

Este suficient să fie proclamate astfel de intenţii pentru a diminua importanţa şi rolul celor care vizează în general respectarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor, a intereselor acestora pe toate planurile, fiind chiar în contradicţie cu acestea.
Este fără putinţă de tăgadă că scopul urmărit de petent, eclarat în cuprinsul programului şi statutului, în calitatea pretinsă de continuator al fostului PCR, totalitarist, ce a funcţionat până în anul 1989 ………plecând de la experienţa anterioară acestei perioade de intensă activitate menită să construiască o societate de tip socialist., comunist, cum pretinde petentul nu este de natură să respecte înseşi principiole la care se referă şi Curtea Europeană în cuprinsul Hotărârii nr 3/2005 în cauza Partidului Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României privind concordanţa mijloacelor folosite pentru atingerea scopului propus cu principiile democratice fundamentale, a căror instituire s-a dorit şi s-a urmărit de întreaga societate românească după 1989
Ca atare Tribunalul respinge etc
Preşedinte
Ştefania Ţuiu

Cantemir spune:

18 martie 2013 la 21:47

Asta numesc eu PREVENTIE: cand judecatoarea e epidemiolog, iar Curtea Institut National de Sanatate Publica!

Comentariul meu (care până în acest moment, 19.03.2013 ora 6,52) n-a primit "verde la semafor":

Valerius spune:

Comentariul așteaptă să fie moderat. 

18 martie 2013 la 22:20

Exprim consideraţia mea pentru cei care au avut iniţiativa curajoasă de a cere recunoaşterea juridică a Partidului Comunist Român. Înseamnă că făclia pe care a purtat-o Virgil Zbăganu nu s-a stins, deşi el a fost asasinat.

Hotărârea judecătorească nu mă surprinde. Geniul lui Marx a spus clar: instituţia Dreptului are un caracter de clasă. Doar naivii cred în poveştile despre independenţa Justiţiei. Toate instituţiile statului capitalist lucrează pentru conservarea sistemului capitalist. Nu întâmplător cei care lucrează în instituţiile care apără sistemul capitalist (justiţie, servicii secrete, armată, poliţie, jandarmerie etc.) au salarii mari, chiar confidenţiale (ferite de ochii curioşilor). Puteţi crede că un judecător, cu o situaţie materială de invidiat, cu un salariu baban, şi-ar pune în pericol situaţia, scaunul de judecător, pentru a da o hotărâre favorabilă unui partid comunist ?

Nu există nimic mai înfricoşător pentru privilegiaţii capitalismului restaurat decât comunismul; nici anarhismul, nici fascismul, poate nici antisemitismul nu creează fiori cât comunismul.

[Post-scriptum:

Să fie aceasta fraza care i-a determinat pe cei de la CriticAtac să nu-mi publice comentariul ?

"Nu există nimic mai înfricoşător pentru privilegiaţii capitalismului restaurat decât comunismul; nici anarhismul, nici fascismul, poate nici antisemitismul nu creează fiori cât comunismul."

Oricine poate citi aici, în blogul meu, dar şi în alte locuri din sfera internetului, despre simpatia mea pentru poporul evreu, despre care am scris de mai multe ori că ar trebui să ne fie model nouă, românilor, despre contribuţia imensă a evreilor la cultura universală !]

Trăim într-o lume dominată de minciună, o lume a pseudo-democraţiei. Trăim într-o ţară în care rezultatele referendumului sunt călcate în picioare, într-o ţară în care ambasadorul celui mai puternic stat imperialist spune că esenţa democraţiei, adică luarea deciziilor prin voinţa majorităţii electoratului, este „tiranie a majorităţii”, într-o ţară în care NATO cheltuieşte sute de milioane de dolari într-o bază militară de tip „scut antirachetă”. Ce aţi sperat ? Credeaţi că vreun judecător şi-ar fi riscat situaţia, scaunul şi chiar viaţa recunoscând juridic un partid comunist ?

În opinia mea, cei care mai credem cu adevărat în proiectul comunist de societate (probabil nu mai mulţi de o mie în toată ţara) nu putem face altceva decât să argumentăm în favoarea acestui proiect. Zeci de ani de aici încolo doar asta mai putem face. Asta în situaţia cea mai fericită. Căci dacă numărul aderenţilor ar creşte periculos pentru sistemul capitalist, atunci orice mijloc ar fi scuzabil pentru a înăbuşi mişcarea comunistă.

Provoacă greaţă argumentarea din hotărârea judecătorească pe care aţi prezentat-o aici:
„regim a cărui înlăturare s-a dorit de societatea românească, prin actele de sacrificiu săvârşite de membrii acesteia şi în vederea instaurării democraţiei.” Ce vorbiţi, madam ? Ştiţi dv. vreun referendum prin care naţiunea română a condamnat comunismul ? Care „democraţie” ? Aia în care voturile a aproape 8 milioane de oameni sunt călcate în picioare ? Aia în care voinţa majorităţii electoratului este etichetată ca fiind „tiranie a majorităţii” ?
Asta-i ştiinţa dreptului ? Documentul acesta, îmbibat în propagandă politică jegoasă pentru pseudo-democraţia capitalistă este o hotărâre judecătorească dreaptă ? Mie îmi aminteşte de discursul „judecătorului” Gică Popa, din timpul pseudo-procesului de la Târgovişte.

Unde eşti Tu, Doamne ? Cum de le permiţi ăstora să folosească Sfânta Scriptură în mizeriile lor pe care le denumesc procese de înfăptuire a dreptăţii ?"

Am scris din nou în CriticAtac:

Valerius spune:

19 martie 2013 la 6:38

Am făcut şi eu un comentariu, mai înainte de cel al domnului Florian Liviu.
În browser îmi apare aşa:

Valerius spune :Comentariul aşteaptă să fie moderat
18 martie 2013 la 22:20

Florian Liviu spune:

19 martie 2013 la 0:48

Această motivare este pe rând reacţionară, sofistică, antidemocratică, falsă şi antimuncitorească. Ea dovedeşte că burghezia se teme de renaşterea mişcării comuniste şi muncitoreşti. Această sentinţă nedreaptă ca şi sistemul social pe care îl apără nu face decât să sublinieze în mod elocvent că lucrurile în România merg din rău în mai rău, că situaţia maselor se înrăutăţeşte pe zi ce trece, că mizeria şi suferinţa acestora ating cote de alarmă ce pot duce la revolte- vezi tragedia Bulgariei cu oameni disperaţi ce se auto-imolează în pieţe, că burghezia şi-a pierdut şi calmul şi puterea de persuasiune şi că cuprinsă de panică recurge la măsuri represive.

“Se observă din analiza conţinutului şi Statutului şi Programului petentului că se tinde la restaurarea unui regim a cărui înlăturare s-a dorit de societatea românească, prin actele de sacrificiu săvârşite de membrii acesteia şi în vederea instaurării democraţiei.”
Această frază demnă de Dilema lui Pleşu şi de 22 este pe atât de revoltătoare pe cât este de ridicolă şi de calpă.
Se spune în ea că oamenii au dorit în 1989 democraţie, dar Ţuiu uită să precizeze că au primit în loc de aceasta neo-sclavia capitalului, că din cetăţeni liberi într-o ţară liberă şi independentă au ajuns proletari într-o colonie de mâna a treia a Occidentului.
Spune tot Ţuiu că în 1989 s-a dorit înlăturarea regimului social-politic existent. Fals, fals, fals ! S-a dorit înlăturarea lui Ceauşescu, nu a regimului. Cea mai bună dovadă este alegerea lui Iliescu în mai 1990 cu o majoritate zdrobitoare de 86 %, tocmai pentru că în opinia maselor Iliescu încarna garanţia continuităţii regimului social-politic. Se vorbeşte apoi de acte de sacrificiu, dar se trece sub tăcere faptul acum ştiut şi documentat de numeroase mărturii ale celor implicaţi direct în evenimente, de lucrările a numeroşi istorici că Ceauşescu a fost răsturnat printr-o lovitură de stat planificată şi sprijinită de forţe externe.
Apoi, se trece din nou sub tăcere în mod intenţionat că de la acele evenimente, pe care acum tot mai mulţi le numesc contrarevoluţia din decembrie 1989, au trecut totuşi 23 de ani, deci, o perioadă destul de lungă. Probabil Ţoiu a lipsit de la lecţia despre dialectică şi nu a auzit de maxima lui Heraclit Panta rei şi crede că lucrurile încremenesc pe vecie cum ar vrea burghezia să încremenească. Desigur, nu este aşa. Burghezia a avut posibilitatea să guverneze în tot acest timp şi a făcut-o. În urma sa se întinde şi se lăţeşte tragic un deșert economic, cultural şi social mărginit de o mare de mizerie şi suferinţă. Iată “marile” realizări ale regimului aşa-zis “democratic”. Marea, mare majoritate a celor care au ieşit în 1989 pe străzi animaţi de iluzia anticomunismului azi nu s-ar mai urni din case, ba din contră ar ieşi în apărarea proprietăţii şi avuţiei întregului popor, împotriva privatizărilor mincinoase, împotriva injustiţie sociale, împotriva burgheziei, pentru socialism!

Gogu spune:

19 martie 2013 la 2:57

Într-adevăr, le e frică! Este singura explicaţie. Nu văd în reacţia “autorităţilor” (lacheilor capitalului) decît motive de optimism pentru stînga. Foarte probabil, calculele le spun că un partid comunist, chiar lipsit de mijloace financiare şi de propagandă, ar fi o forţă politică de temut. Reacţia lor e să-l declare “ilegal”. Eu spun, nu-i nimic, comuniştii au mai fost în ilegalitate în România. Legitimitatea partidului comunist şi a doctrinei sale nu stă în ştampila unui birocrat burghez vîndut capitalului, ci în susţinerea maselor populare. Cei care au avut integritatea şi curajul de a reorganiza mişcarea comunistă în vremurile astea de restrişte ar trebui să sfideze pînă la capăt regimul exploatator.

Comentarii la articolul „Adevăratul urmaș al PCR”, al domnului Constantin Gheorghe

http://constantingheorghe.blogspot.ro/2013/03/adevaratul-urmas-al-pcr.html

1). „PCR nu a fost un partid de stânga, nici marxistă, nici ne-marxistă.”

Dar PSD este (partid de stânga) ? Care-i criteriul prin care stabilim asta ? Prin „ideologia” declamată, prin autodefinire ? Dacă da, atunci şi PCR a fost partid de stânga.

2). „PCR a început ca un partid stalinist”

          Dacă n-aş fi apucat vremea „democraţiei” capitaliste de după 1989, aş fi putut gândi  posibilitatea ca un partid comunist să „înceapă” în mod ne-stalinist, aşa-zicând „democratic”.

          Experienţa de atunci (din epoca lui Stalin), ca şi cea de după 1989, dovedeşte că sistemul „democratic” capitalist nu permite un partid care pune în discuţie însăşi esenţa acestui sistem. Dimpotrivă, permite manifestările de extremă dreaptă, de care, dacă va fi nevoie, se va folosi, pentru a-i face treburile murdare (de exemplu asasinarea comuniştilor). Virgil Zbăganu (aş paria că i-aţi citit cartea „Secolul XXI va fi comunist sau nu va fi deloc”) a încercat înfiinţarea unui partid comunist nestalinist, dar a plătit cu viaţa. Mai suntem, încă, în viaţă un număr de oameni care dorim înfiinţarea unui partid comunist, în cadrul regulilor sistemului capitalist, ale democraţiei burgheze. Dar nu ni se permite, motivându-se că un astfel de partid ar pune în pericol securitatea statului. Evident, ei nu se tem de o forţă militară de care nu dispunem, ci de puterea ideilor, de posibila susţinere pe care ar putea-o avea din partea nedreptăţiţilor sistemului. Le este frică, precum Dracului de tămâie,  de „fantoma” care ar putea bântui din nou prin Europa. Un om curajos, care se străduieşte să stabilească legături între cei cu opţiuni comuniste, ne comunica recent că i-au fost blocate mai multe conturi de email, pe motivul că "S-a detectat activitate suspecta in contul dvs."

          Toate celelalte partide permise de actualul sistem cântă oda capitalismului, a plutocraţiei drapate în faldurile mincinoase ale „democraţiei”. Că democraţia aceasta este mincinoasă s-a putut constata şi din experienţa umilitoare pentru milioane de alegători în deznodământul recentului referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu din calitatea de Preşedinte al României, precum şi din evaluarea luării deciziei prin voinţa majorităţii electoratului ca fiind „tirania majorităţii”, de către ambasadorul celui mai „democratic” stat din lume.

          Între Traian Băsescu, acela care declară că preferă să i-o sugă Marelui Licurici, şi Victor Ponta, care vine cu poruncile în plic de la Barroso, diferenţa este neglijabilă.