duminică, 2 octombrie 2011

O analiză marxistă a semnificaţiilor plecării firmei Nokia din România

Domnul Florian Liviu face, în articolul "Nokia parafează falimentul politicilor economice post 1989", din blogul dumnealui, o analiză marxistă corectă a semnificaţiilor plecării firmei Nokia din România.

Într-un comentariu, am adăugat următoarele informaţii din emisiunea "Q&A cu Alessandra Stoicescu", din 01.10.2011 :

"Vadim:
Ei vroiau să plece, aşa au făcut şi din Germania, dau lovitură după lovitură şi e regretabil că asta se numeşte în limbaj mai plastic, argotic, „ţeapă”, e o firmă de „ţepari”, firmă mare, multinaţională, sau colonială, sau cum vreţi să-i spuneţi, dar nu se face aşa ceva la nişte oameni atât de nefericiţi.
Statul român a făcut investiţii colosale (..)
Spunea acea doamnă, pe care eu am poreclit-o „Caracatiţa Paul”, Andreea Paul Vass, că nu pleacă investitorii cu drumurile, cu clădirile în spate. Ne subestimaţi inteligenţa, domnişoară Vass, sigur că nu pleacă nimeni, că nici ungurii nu pleacă cu Ardealul în spate, dar îţi fac viaţa imposibilă.
S-au investit acolo sume mari, de peste un miliard de euro, ştiu eu. Au produs cât n-au produs în alte părţi, acum îşi iau jucăriile şi pleacă. Au beneficiat de scutire de taxe şi impozite, conform înţelegerilor anterioare, de 5 ani, şi aproape 3 ani cât au produs aici n-au plătit nimic. (…)
În aprilie-mai s-a modificat, în Parlament, Codul muncii. Conform acestor modificări aberante, aiuritoare, un patron nu poate fi tras la răspundere dacă face concedieri în masă, ori asta a fost concediere în masă, peste 2000 de angajaţi. Deci, nemaifiind pedepsiţi, au plecat.

Alessandra Stoicescu :
Ajutor de la statul român pentru Nokia: 90 hectare, cu titlu gratuit, 3 milioane de euro în lucrări de infrastructură, 33 de milioane introducerea utilităţilor şi scutire de la plata impozitelor pe teren şi clădiri. Ei, în schimb, promiteau 15000 de locuri de muncă, niciodată n-au fost mai mult de 2500. (…)
Sindicatele n-au fost capabile să reacţioneze în acest caz, promit că o vor face în săptămâna viitoare.

Vadim :
Aveţi evidenţa plăţilor compensatorii date în Germania ?

Alessandra Stoicescu :
Am această informaţie. În Germania au fost 200 milioane de euro plăţi compensatorii şi s-au restituit subvenţiile primite în ’98 şi ’99. 60 de salarii compensatorii au fost pentru germani.

Vadim :
Şi la noi 3 !

Alessandra Stoicescu :
Asta e informaţia în acest moment, dar potrivit noului Cod al muncii, mă întreb…

Vadim :
… cine l-a măsluit în halul acesta, ce muncă mai e asta ? Ăsta-i Codul sclavagismului, nu e Codul muncii !

Alessandra Stoicescu :
Nu e aberant, revenind la salariile compensatorii, faptul că la Agenţia pentru domeniile statului s-au dat câte 18000 de euro plăţi compensatorii pentru cei care au plecat din sistem, ca după aia să fie reangajaţi tot acolo, tot la stat, iar la Nokia-Jucu le dăm 3 salarii compensatorii ?"

22 de comentarii:

  1. Florian Liviu spunea...

    Mulţumesc pentru link. Da, Vadim a avut o prestaţie meritorie, curajoasă, a spus lucrurilor pe nume.

    Referindu-se la ţigani Vadim a subliniat un adevăr dureros care ne priveşte pe toţi, distrugerea economiei naţionale, cauza tuturor relelor şi suferinţelor noastre atât actuale cât şi viitoare, având drept consecinţă transformarea României într-o republică bananieră fără banane legată ombilical de Washington.

    Vadim:
    ... Oamenii ăştia trebuie să trăiască. S-a distrus economia naţională şi voi vă miraţi că cerşesc?
    Voi sunteţi de vină! Voi cerşiţi la Washington!

    Cu ce-i mai vinovată o ţigancă amărâtă cu copil, care trebuie şi el hrănit pentru că este creaţia lui Dumnezeu, care cerşeşte la Notre-Dame de Paris, decât voi care cerşiţi la Washington?

    Legat de Vadim pot să spun că l-am admirat mult la începutul anilor 90, îl mai admir şi acum pentru cultura sa, pentru talentul literar şi oratoric, pentru curaj dar ceea ce nu-mi place la Vadim este faptul că nu "vede" legătura dintre suferinţele societăţii româneşti şi chiar europene, şi sistemul capitalist mondial.

    Pentru Vadim de "vină" nu este sistemul capitalist, în viziunea sa "sistemul" poate fi îmbunătăţit, îmblânzit prin mila şi înţelegerea creştină, prin cultivarea sentimentului românesc al fiinţei, cum ar spune Noica, prin curăţirea de corupţi, paraziţi şi hoţi.

    Vadim militează pentru îndepărtarea din fruntea bucatelor a lui Băsescu şi a camarilei sale, are dreptate, dar doreşte în acelaşi timp şi menţinerea actualului sistem capitalist bazat pe clase antagoniste şi exploatare.

    Aici mă despart de Vadim. Scopul luptei, în viziunea mea, nu este schimbarea unui grup de capitalişti condus de Băsescu cu altul condus de Becali sau Vadim, ci răsturnarea puterii politice a capitalului şi trecerea ei în mâinile clasei muncitoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aveţi dreptate, trăsăturile principale ale orientării politice a lui Vadim sunt naţionalismul (patriotismul) şi creştinismul (religiozitatea). Dar, chiar dacă nu şi-a numit formaţiunea sa politică „Partidul Comunist Român”, chiar dacă nu declară ca scop fundamental desfiinţarea capitalismului, totuşi, să fim drepţi până la capăt, majoritatea acţiunilor lui Vadim şi ale PRM-ului au fost mult mai apropiate de programul comunist decât cele ale aşa-zisului partid de stânga, PSD, care a primit voturi pentru programe de stânga şi a făcut guvernare de dreapta. Vadim, în fapt, criticând nedreptăţile care s-au petrecut în societatea românească, a criticat capitalismul şi, de asemenea, a combătut lozincile nihiliste referitoare la epoca socialistă. Să ne amintim, doar, protestul vehement din parlament, în şedinţa de condamnare a comunismului. În opinia mea, a fost un act de curaj, mai comunist decât toate sloganurile comuniste ale unor formaţiuni politice care se încaieră pentru înhăţarea denumirii de „partid comunist”.

    Ipoteza mea este că dv. nu-l simpatizaţi pe Vadim pentru naţionalismul lui.

    După cum ştiţi, în problema comunism-naţionalism, tacticile noastre (nu şi strategiile) sunt diferite. Dv. vreţi o solidarizare internaţională, din start, a proletariatului, în vederea revoluţiei anticapitaliste. Care proletariat ? Care mişcare comunistă ? Au fost transformate în ţăndări. Valorile comuniste au fost aruncate în noroi de către contrarevoluţionarii care au dinamitat sistemul socialist. Nici chiar proletarii nu mai au conştiinţa de clasă. Programul comunist nu trebuie abandonat, dar trebuie să ne folosim şi de valori care pot determina solidarizări. Şi sentimentul patriotic, aşa cum îl trăia Tudor Vladimirescu („Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”) poate determina solidarizări. Riscul major este manipularea popoarelor către războaie, tocmai pentru a fi dezbinate şi stăpânite. Oamenii trebuie educaţi, simultan, în spiritul conştiinţei de clasă, al patriotismului şi al respectului inter-etnic.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ați spus lucrurilor pe nume cu naționalismul, d-le Valerius. Ați vorbit frumos de patriotism, care trebuie să fie legat de respectul între popoare și etnii. Tot Ceaușescu, săracul :) ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, este o certitudine şi în acelaşi timp un paradox că naţionalistul Vadim s-a bătut cel mai mult pentru apărarea socialismului atunci când haita de lătrări condusă de Tismăneanu şi dirijată de la Washington s-a hotărât să declanşeze circul mediatic numit Raportul de condamnare al comunismului.

    Dar Vadim nu crede în comunism sau dacă vreţi este adeptul unui ceauşism decupat din care s-a eliminat cu foarfeca marxism-leninismul. Nu-l condamn, e treaba lui, dar nici nu mă pot simţii în largul meu în PRM.

    Deşi există o şansă de unu la sută să mă înşel, dat fiind faptul că Vadim a fost discipolul lui Barbu, iar acesta din urmă a fost spre cinstea lui nu numai un mare scriitor dar şi un comunist consecvent.

    Spuneţi dvs. şi aveţi din nefericire dreptate că mişcarea comunistă a fost demantelată şi deci, în consecinţă, ar trebui să ne îndreptăm spre alte valori care să creeze solidaritate cum ar fi un patriotism curat, purificat de şovinism.

    Da, mişcarea comunistă a fost făcută praf, dar este de datoria noastră a celor care credem în valorile comuniste să punem umărul la renaşterea ei. Trebuie să fim totuşi optimişti deoarece în ultimă instanţă are grijă sistemul capitalist prin oceanul de mizerie ce îl generează în jur drept preţ pentru crearea unor puţine insule de lux şi bogăţie, să alimenteze mişcarea comunistă cu susţinători activi .

    Şi alte mişcări au trecut prin perioade grele şi nu şi-au abandonat credinţa şi nici idealurile chiar dacă greşite şi aici mă gândesc în primul rând la mişcarea legionară.


    Uitaţi-vă ce puternic a renăscut legionarismul după 45 de ani de regim socialist, e în acelaşi timp trist dar şi pilduitor.

    Şi PCdR a luptat în ilegalitate vreme îndelungată, nu a avut foarte mulţi membrii dar calitatea şi spiritul lor de sacrificiu era
    foarte înalt. Şi nu cred că se gândea nimeni din PCdR să treacă la mişcarea legionară pentru că valorile comuniste nu puteau în acea conjunctură istorică dată solidariza mai mulţi oameni.

    În opinia mea, ar trebui creat un partid al comuniştilor din România în care să ne strângem toţi cei care vibrăm la idealurile comunismului şi care de pe aceste poziţii să lupte pentru recucerirea independenţei pierdute a României.
    Numai sub tutela socialismului poate exista patriotism luminat.

    Pentru mine prima condiţie a naţionalismului trebuie să fie recunoaşterea faptului că România nu mai este o naţiune independentă. De aici trebuie să înceapă totul, de la lupta pentru recucerirea independenţei - alte obiective cum ar fi lupta pentru păstrarea unităţii naţionale mi se par secundare - economico-politice, dar nu în folosul clasei burgheze, ci în cel al proletariatului. De ce nu ne-am putea propune drept obiectiv transformarea României într-o a doua Cubă, de pildă?

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnului Florian Liviu

    „Spuneţi dvs. şi aveţi din nefericire dreptate că mişcarea comunistă a fost demantelată şi deci, în consecinţă, ar trebui să ne îndreptăm spre alte valori care să creeze solidaritate cum ar fi un patriotism curat, purificat de şovinism.”

    N-am spus că „ar trebui să ne îndreptăm spre alte valori care să creeze solidaritate cum ar fi un patriotism curat, purificat de şovinism.” Am spus că „Programul comunist nu trebuie abandonat, dar trebuie să ne folosim şi de valori care pot determina solidarizări.”

    Nu văd vreun motiv raţional care m-ar putea determina să abandonez opţiunea mea pentru comunism. Am citit suficient despre experienţele unor intelectuali rafinaţi care pretind că au înţeles, într-un final, că esenţa comunismului este criminală ş.cl. Argumentele lor nu m-au convins. De regulă se inferează sofistic („eroarea afirmării consecventului”), după schema: „"Dacă A, atunci B. Este adevărat B. Deci este adevărat A". În forumul Ion Nanu am avut o lungă discuţie cu forumistul Horia, care raţiona astfel: „Dacă din atîtea implementări niciuna n-a reuşit să-şi fericească populaţia fără s-o înfometeze, s-o schingiuiască, s-o omoare sau s-o pervertească, apoi hiba trebuie să fie musai la temelia acestor regimuri, adică în teoria lui Marx.” Tot efortul meu de a-i dovedi cu mijloacele riguroase ale logicii că raţionamentul său este falacios a fost în zadar, nu l-am putut convinge, în schimb am obţinut jigniri (la care n-am rămas nici eu dator).

    Dacă aveţi timp de risipit, citiţi cam începând de aici:

    http://www.info98.ro/nanu/forum/index.php?caz=21&nrsubiect=10&pagina=4

    Din partea unui om cu insuficientă pregătire logică astfel de greşeli sunt scuzabile, dar de la intelectuali cu pretenţii astfel de greşeli („În practica comunistă există greşeli, inclusiv crime, deci de vină e teoria comunistă”) sunt impardonabile, căci ele se explică altfel, prin înrobirea raţiunii faţă de interese meschine (oportunism etc.).

    De mai mult timp muncesc să-mi fac un sait

    www.axioteca.ro ,

    în care voi lupta pentru afirmarea unor valori dragi mie, inclusiv pentru comunism. Vreau să-l fac eu însumi. Dar apar mereu factori perturbatori. Între timp uit o parte din cele învăţate şi trebuie să le învăţ din nou. N-am reuşit să pun pe server decât pagina iniţială.

    RăspundețiȘtergere
  6. eu din Germania nu pot purta discutii la nivel asa inalt ca dvs dar va intreb:
    daca bunica mea a fost harnici si a lui X alcoolica( ceea ce nu este in orice societate exclus) sau poate mai harnica doar sau a strans mai mult decat a lui X si daca la pparinti situatia ee identica atunci nu e normal ca eu sa am mai mult decat X. sau cum pastram material oamenii egali daca ei sint prin natura lor inegali.Unde si cum cream societatea la nivelul unei comunitati mici.Unde trasam limitele de imbogatire.Si unde e motivatia muncii daca A lucreaza mai mult ca B dar primeste la fel.

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Messe

    „daca bunica mea a fost harnici si a lui X alcoolica( ceea ce nu este in orice societate exclus) sau poate mai harnica doar sau a strans mai mult decat a lui X si daca la pparinti situatia ee identica atunci nu e normal ca eu sa am mai mult decat X.” ?

    N-aş vrea să credeţi că eu am infatuarea de a pretinde că am Răspunsurile (cu majusculă) pentru toate întrebările. Sunt doar un om devorat de incertitudini, dar care are, totuşi, nişte opţiuni, preferinţe pentru care are argumente.

    Dacă înţeleg, întrebarea dv. se referă la dreptul de moştenire asupra unor bunuri. Repet ceea ce am spus mai sus: eu nu vă pot da Răspunsul, adică răspunsul absolut, valabil oriunde şi oricând. Vă răspund în contextul sistemului meu de valori.

    Fireşte, faptul că bunicii, părinţii lasă moştenire urmaşilor lor anumite bunuri are o determinare afectivă şi una morală: el este o expresie a dragostei faţă de urmaşi şi, totodată, o manifestare de responsabilitate, căci este imoral să aduci pe lume copii pe care să-i abandonezi, pe care să nu-i ajuţi în niciun fel. În consecinţă, această moştenire trebuie să ia o formă juridică, anume dreptul la moştenire.

    O analiză mai atentă relevă, însă, necesitatea de a regândi, contextual, dreptul la moştenire.

    1). De pildă, ce înseamnă că un anume bunic sau părinte a fost „harnic” ? Trebuie să facem deosebire între hărnicia unui ţăran, care a agonisit ceva avere folosind exclusiv forţa lui de muncă, şi „hărnicia” unui Dinu Patriciu, care a strâns o mare avere prin speculaţii şi prin exploatarea muncii salariaţilor săi. Parte din valoarea creată de salariaţi le este repartizată sub formă de salarii, restul, plusvaloarea, este însuşită în mod gratuit şi imoral de către capitalist. Această plusvaloare este un furt, în consecinţă nu putem admite „dreptul de moştenire a averii furate de părinţi”.

    2). Moştenirea, ca expresie a răspunderii şi dragostei părinţilor faţă de urmaşii lor, cred că e bine să aibă o limitare juridică, fie şi doar din următorul considerent moral: beneficiarii moştenirii nu trebuie să fie predispuşi la condiţia de paraziţi, de indivizi lipsiţi de motivaţia de a munci, de a crea, de a se autoîntreţine. Se spune că-i faci mai mult bine unui om învăţându-l să pescuiască, decât dăruindu-i peşte.

    3). Uneori dreptul de a lăsa moştenire se poate exercita aberant: am citit că doi soţi au strâns o avere impresionantă pe care, neavând urmaşi, au lăsat-o moştenire unui… câine.

    4). Încă Aristotel (în antichitate) înţelegea prin „dreptate” faptul de a-i da omului ceea ce i se cuvine (recompensă pentru merit, pedeapsă pentru vină). Oare dreptate o fi să permiţi, la nivel de societate umană, ca o avere imensă să fie lăsată moştenire unor descendenţi despre care nu poţi spune că merită numele de oameni, în timp ce, într-o altă familie, moare, din lipsă de elementară asistenţă medicală, un copil cu potenţial de geniu ?

    Viaţa este infinit-complexă. Ne putem imagina două evoluţii posibile:

    a). Imensa avere este transmisă descendenţilor netrebnici. Copilul cu potenţial genial moare, din cauza sărăciei, în familia cealaltă. La un moment dat descendenţii netrebnici mor şi ei, din cauza unei boli pentru care nu există leac.

    b). Parte din averea care ar trebui lăsată moştenire este redistribuită la nivel de societate sub formă de asistenţă medicală gratuită, ceea ce va face ca acel copil genial să supravieţuiască. El va fi inventatorul leacului care va salva viaţa descendenţilor netrebnici, atunci când se vor îmbolnăvi de boala respectivă.

    După dv., s-a făcut dreptate în situaţiile în care, aplicând robotic „dreptul la restituirea averii confiscate de comunişti”, au fost împroprietăriţi indivizi mediocri şi care aveau o stare materială foarte bună, dar au fost scoşi în stradă mari personalităţi ale culturii noastre, traumă care i-a ucis pe unii dintre ei ?

    RăspundețiȘtergere
  8. M-am gândit și eu uneori la problema aceasta a moștenirii. Unul se naște prinț, în timp ce altul se naște într-una din favelele Braziliei. E o nedreptate crasă, de la naștere.

    M-am distrat oadtă cu speculația asupra unei societăți unde nu se poate lăsa moștenire nimic, fiecare pornește de la zero.

    În fine, la noi, unde societate este bolnavă de corupție și hoție, asta cu retrocedarea a fost uneori, de prea multe ori, cred, pretextul unui jaf pe față.

    Strict legat de societatea noastră, ea nu este în acest moment deloc dreaptă, dacă ne gândim la repartiția avuției. Să fi fost comunismul mai drept?

    RăspundețiȘtergere
  9. Pentru domnul Bogdan

    "Să fi fost comunismul mai drept?"

    Ştiu că dv. susţineţi că societatea comunistă este utopică. Eu v-am argumentat, fără şansă de a fi înţeles, că nu este utopică.

    Comunismul (în forma lui deplină, nu ca socialism) a existat până acum doar în plan teoretic. Chiar şi duşmanii lui cei mai înverşunaţi spun că în plan teoretic, principial, comunismul "sună bine".

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu domnule Valerius eu spun doar ca luand 2 tarani sau muncitori simplii unul din ei e posibil sa fie strangator si altu nu(din motive personale) Daca dupa 10 ani cel strangator a strans 2 case si celalat are inca una vai de capul ei ce facem.Luam de la A si dam la B?Si de ce?Iar omul strange ceva (asa e cred in lume ) pentru ca sa aiba copii(asa se zice cred eu).Iar daca dau ca exemplu trec doua generatii limeale in categoria A sau B atunci ce facem.Si inca ceva.In mod serios dvs credeti ca daca A muncind si strangandstie ca aduna mai mult ca B dar ca averea lui nu va fi pentru copilul sau A1 ci pentru copilul de geniu C atunci chiar credeti ca A va avea motivatia muncii. Ma indoiesc.Eu nu discut aici de jaf,hotie,etc.Eu vorbesc de firea umana si de anumite legi ale naturii care imi spun: sint oameni mai cupatati mai strangatori mai harnici si oameni mai lenesi etc. si pe de alta parte oamenii strang pentru copii lor. Daca intorc exemplul dvs atunci familia de muncitori necalificati A care trag ca boii dar totusi fac o garsoniera in viatasi o lasa copilului lor acesta porneste cu un avantaj fata de un copil de orfelinat.Eu nu vorbesc de restituiri eu vorbesc de acumulari din munca grea,daca dvs doriti muncitoreasca lineale intr-o familie.Unde trasam acolo limita?Dau un alt exemplu: bunicii lui X tarani simpli strang ntr-o viata o casa dintr-o munca grea asidua , parintii lui X mai adauga una. Daca sistemul comunist spune : ai voie sa ai doar doua case atunci mai are X motivatia muncii? sau daca ai voie numai o casa mai au parintii lui X motivatia muncii?
    Apropo inca o intrebare: cum priviti existenta in perioada lui Ceausescu a sistemului loto care iti permitea si atunci sa castigi(din noroc si nu munca) o masina Dacia?

    RăspundețiȘtergere
  11. @Messe

    1). „Nu domnule Valerius eu spun doar ca luand 2 tarani sau muncitori simplii unul din ei e posibil sa fie strangator si altu nu(din motive personale) Daca dupa 10 ani cel strangator a strans 2 case si celalat are inca una vai de capul ei ce facem.Luam de la A si dam la B?Si de ce?Iar omul strange ceva (asa e cred in lume ) pentru ca sa aiba copii(asa se zice cred eu).”

    Nu mi-e clar în care context social ar trebui să rezolvăm această problemă; în capitalism ? în socialism ? în comunism ?

    Dar, oricare ar fi sistemul social, există (va exista) un cod de reguli privind succesiunea bunurilor. Existenţa regulilor este o deosebire esenţială a societăţii omeneşti faţă de junglă.

    Nici în sistemul actual, capitalist, chestiunea moştenirii nu este lăsată la discreţia posesorului bunului respectiv. Comportamentul „normal”, tradiţional, este ca tatăl să lase moştenire bunurile sale copiilor lui. Dar pot exista situaţii de alienare mintală a tatălui (pierderea discernământului), sau de manipulare (de exemplu cazurile în care vânzătorii de iluzii religioase îi determină pe unii bătrâni să doneze bunurile lor „bisericii”, de fapt lor, manipulatorilor). În astfel de cazuri, statul (capitalist, nu comunist !) intervine prin instituţia dreptului, oferind posibilitate copiilor să revendice bunurile respective.

    În sistemul comunist (inclusiv în faza de trecere, socialismul) problema asigurării cu locuinţe a cetăţenilor ar trebui să fie problema statului.

    Aşadar, în nicio situaţie (capitalism, comunism), nu există un "drept" de a dispune discreţionar de bunurile noastre, tocmai pentru că suntem fiinţe sociale şi deciziile unuia îi afectează pe ceilalţi. Suntem „condamnaţi” să alegem, atât ca societate, cât şi ca indivizi, dar într-un context de responsabilitate. Semnalez posibilitatea ca tatăl însuşi să facă deosebire între un fiu respectuos şi un alt fiu, care este o brută faţă de părintele său.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Messe

    2). „In mod serios dvs credeti ca daca A muncind si strangandstie ca aduna mai mult ca B dar ca averea lui nu va fi pentru copilul sau A1 ci pentru copilul de geniu C atunci chiar credeti ca A va avea motivatia muncii. Ma indoiesc.”

    Argumentul acesta este folosit frecvent contra proiectului comunist de societate. Cei care-l folosesc consideră că felul de a fi al „omului” în propria lor gândire este propriu „naturii umane”, în general. Această generalizare este ilicită şi poate fi combătută prin argumente filozofice, religioase şi prin invocarea unor fapte.

    De cel puţin 2000 de ani oameni supradotaţi intelectual sau întrebat „ce este omul ?” Diversitatea răspunsurilor ne îndreptăţeşte să concludem că omul este o fiinţă complexă şi cu posibilităţi multiple de transformare. Hobbes a exprimat ideea „Homo homini lupus (omul este lup pentru om)”, cu alte cuvinte, omul este rău, egoist faţă de semenii lui. Dimpotrivă, creştinismul cere omului să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi. Sunt oameni care au un comportament schizofrenic: în viaţa de zi cu zi sunt precum omul din concepţia lui Hobbes, în sfera sentimentelor lor creştine ar vrea să fie precum Isus, să se sacrifice pe sine pentru ceilalţi oameni.

    Eu gândesc că omul nu e rău, egoist prin însăşi „natura” lui. El devine rău, egoist într-o societate care-l formează aşa, din fragedă pruncie. Prin educaţie corespunzătoare, oamenii pot deveni altruişti, generoşi (desigur, nu fără excepţie). Faptele dovedesc posibilitatea unor oameni-monştri, precum Hitler, dar şi a unor oameni altruişti, precum Maica Tereza.

    Oamenii pot munci nu doar dintr-o motivaţie egoistă, ci şi din pasiune, din dedicare pentru activitatea respectivă, mergând până la sacrificiul de sine în beneficiul omenirii. Între un Dinu Patriciu şi o Marie Curie există această deosebire esenţială.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Messe

    3). „cum priviti existenta in perioada lui Ceausescu a sistemului loto care iti permitea si atunci sa castigi(din noroc si nu munca) o masina Dacia?”

    a). Din activitatea respectivă statul câştiga mult şi banii respectivi erau folosiţi pentru satisfacerea unor necesităţi la nivel de societate. Iar jucătorii îşi manifestau, ca o formă a libertăţii lor, capacitatea ludică.

    b). O deosebire consta în faptul că statul socialist n-ar fi permis jocuri piramidale de tipul „Caritas” sau „FNI”, prin care şmecherii societăţii capitaliste s-au îmbogăţit în mod imoral, folosindu-se de naivitatea multor oameni.

    RăspundețiȘtergere
  14. Stimate d-le Valerius,

    Eu sunt un colecționar de adevăr din punct de vedere istoric. Iar în rest sunt naționalist și creștin.

    Nu cred în etapa a doua a marxismului, societatea comunistă, societatea fără guvern, de aceea cred că e o utopie marxismul, dar asta este doar o părere personală.

    Nu sunt un contestatar al comunismului. Dacă vorbim de etapa întâi, dictaturile socialiste naționaliste au fost bune sau rele în funcție de comportamentul grupului de la conducere. De exemplu, regimul lui Stalin are puține puncte comune cu cel ceaușist, și, dacă ne referim la perioada bună a ceaușismului, 1964-1979, punctele comune sunt extrem de puține, poate doar conducerea și planificarea centralizată, pe cincinale, să fie punctele comune.
    V-ați referit la documentarul acela despre perioada lui Stalin, eu cred în veridicitatea lui.

    Cu amicul TLC m-am întâlnit în lupta împotriva prozelitismului neoprotestant, pe bloguri. Legionarismul a avut părți bune și rele, ca și comunismul, nu poate fi judecat maniheist (ci ținând cont de diferitele lui aspecte). Din cauza acestui punct de vedere m-am ales cu critici din ambele părți, nu însă de la dvs., recunosc. În privința legionarismului am adoptat poziția lui Stoenescu, Mișcarea Legionară, care a mers pe principiul renașterii naționale, s-a compromis când a pus mâna pe pistol și l-a asasinat pe Duca. De cum au guvernat legionarii nu pot să-mi fac o părere, deoarece ei au fost doar patru luni la putere, după moartea lui Codreanu și sub conducerea lui Sima, un personaj controversat și posibil agent al SSI-ului. Îmi pare rău însă de tinerii legionari, naționaliști și creștini, omorâți de Carol, apoi trimiși de Antonescu în linia întâi, să moară și în final omorâți în temnițe și la Canal de staliniști. Unii, după ani de temniță, au scăpat, și s-au refugiat în mânăstiri. Tinerii aceia, exaltați de multe ori, au fost atrași de idealul unei Românii renăscute, creștine și guvernată cu cinste și dreptate, probabil și eu aș fi fost atras atunci, la douăzeci de ani, de aceste idealuri. Codreanu, Antonescu, Dej și Ceaușescu (o alăturare aparent paradoxală) sunt pentru mine mari patrioți, au crezut cu toții în crearea unei Românii puternice, renăscute.

    Câteodată vă invidiez pe dvs., cei care credeți într-o doctrină. Eu cred doar în Dumnezeu și în România, și aștept să apară o soluție pentru țara noastră, mă voi implica, dacă se poate, așa cum m-am implicat, de exemplu, în stoparea proiectului Roșia Montană de minerit pe bază de cianuri.

    Se vede treaba că pentru noi implementarea capitalismului a fost un eșec, unul mare, iar acum suntem în plin genocid. Nu, nu suntem grecii, suntem uneori poporul vegetal la care face referire Ana Blandiana. Cât privește eșecul capitalismului autohton, aici au cântărit ceva și moravurile autohtone. De ce la maghiari, cum bine ați observat și dvs., lucrurile au mers și merg mult mai bine decât la noi?

    RăspundețiȘtergere
  15. "Se vede treaba că pentru noi implementarea capitalismului a fost un eșec, unul mare, iar acum suntem în plin genocid."

    Care este esenţa capitalismului n-ar trebui să mai fie o noutate. Pentru mine, cel puţin, restauraţia capitalismului a însemnat să trăiesc ceea ce citisem despre capitalism. N-am avut speranţe majore, şi, deci, nici deziluzii majore, a avut doar o amărăciune, o tristeţe care s-a intensificat. Încă în 1990 scriam într-un articol că este o naivitate să aştepţi venirea capitaliştilor străini în postura de Moş Crăciun. Cred că nu exageraţi când vorbiţi de genocid. Se produc atâtea nedreptăţi, nenorociri în lume, sub lozinca "instaurării democraţiei" (Irak, Serbia, Afganistan, Egipt, Libia etc.) !

    Iar noi suntem precum copacul lângă care vine câinele şi-şi ridică piciorul.

    O greșeală majoră este că noi, cei mulţi, cei care trăim aceste vremuri cu tristeţe, nu ştim, nu reuşim să impunem conducători care să iubească ţara asta şi poporul ăsta. Cei mai mulţi dintre cei care ne-au călărit după Marea Păcăleală sunt în slujba unor forţe externe care ne vor pielea. Unii au fost dovediţi ca fiind cozi de topor, pe alţii îi bănuim, căci, totuşi, nu ne-am pierdut „uzul raţiunii”.

    RăspundețiȘtergere
  16. Dacă este să facem o comparație cu trecutul, tipul nostru de regim din prezent este similar cu cel al dezaxatului Carol al II-lea, care a dus țara pe o cale care a culminat cu dezastrul teritorial din 1940.

    Dacă din 1866 până în 1927 am avut doi regi nemți buni, pe Carol I și Ferdinand, i-am avut pe Regina Maria, pe cei doi Brătieni și pe alți mari patrioți, fapt care a înlesnit în mod deosebit obținerea independenței și crearea României Mari, după 1930 l-am avut pe Carol al II-lea, lucru care a dus la ceea ce spuneam mai sus. Nu trebuie însă trecut cu vederea domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a început procesul de creare a României moderne.

    Reformele majore, acțiunile care dus la mari realizări au venit la de sus în jos, până acum, la români, acesta este un lucru de care se plâng istoricii noștri. Până acum, nu am reușit noi, ca popor, să ne impunem, după cum spuneți, conducători care să iubească ţara asta şi poporul acesta.

    Democrația la noi a însemnat un regim antamat de toate tarele acestui tip de guvernare și de propriile noastre moravuri. Să ne amintim numai de Caragiale. Lucruri bune s-au petrecut numai când am avut oameni providențiali la cârmă, iar între 1859 şi 1927 am avut astfel de oameni. Nu am mai avut oameni providenţiali după 1989, asta şi moravurile noastre sunt cele care fac ca Ungaria, după cum spuneam, să fie înaintea noastră.

    Comunismul este criticat de mulţi, azi, şi poate fi criticat într-adevăr pentru anumite lucruri, dar, dacă ne referim mai ales la cel de după 1958, acestuia nu i se poate contesta un lucru - a scos România din înapoiere.

    După 1989, au existat şi există prea mulţi români în slujba unor forţe externe ostile intereselor României. Rezultatul acestui lucru şi a celor negative menţionate mai sus este genocidul naţional în care ne zbatem azi.

    RăspundețiȘtergere
  17. Messe,
    Parerea mea este urmatoarea.
    Intr-o societatea in care au existat si s-au continuat niste fenomene, a mosteni ceea ce a acumulat familia, este corect. In anumite limite.
    Dar ce s-a facut in R este o mare aberatie. S-a sters cu buretele valoarea a doua generatii: parintii si noi si a contat numai ce au facut bunicii.
    Bunicii a peste 80% din populatia tarii au fost SARACI de abia aveau din ce trai. Si n-au avut ce lasa mostenire. Un pogon de pamint si cam atita. Restul era detinut de mai purin de 20% din populatia de atunci.
    Nu mi se pare firesc ca numai urmasii acelei minoritati sa se indese acum in fruntea bucatelor pentru motivul ca bunicii au fost "harnici".
    Multe dintre averile care se revendica acum fie nu au apartinut celor care le revendica, fie la nationalizare fusesera, deja pierdute total sau partial de dragii disparuti, fie, daca nu ar fi fost intretinute de careva (sa zicem amratii de chiriasi , daca este vorba de o casa) s-ar fi dus de mult pe apa simbetei.
    Si, da, eu consider ca ce s-a facut in Romania cu retrocedarea in natura a unor bunuri dupa 50 de ani a fost o mare tilharie.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Bogdan,

    Nu sunt de acord cu afirmaţia că în Ungaria capitalismul a produs ceva pozitiv. Decalajul dintre România şi Ungaria este unul istoric şi se subsumează unui decalaj mai general între România şi Occident, între Orient şi Occident, dealtfel capitalismul nu produce nimic pozitiv nicăieri, nici măcar în SUA cea mai bogată ţară a planetei.

    Sunt total de acord cu afirmaţia doamnei @Geomarz "ca ce s-a facut in Romania cu retrocedarea in natura a unor bunuri dupa 50 de ani a fost o mare tilharie."

    RăspundețiȘtergere
  19. N-aveţi profunzime în gândire.

    Am văzut o babă de la Deveselu care era mai-mai să plesnească de bucurie că au venit americanii şi încheia cam aşa: „Să facă cu noi ce-o vrea”. Profundă înţelepciune populară, n-am ce zice. Baba o fi vrând s-o violeze un soldat american şi spună „Tenchiu, maică, să-ţi dea Dumnezeu sănătate !”

    Luaţi de învăţaţi din înţelepciunea populară.

    RăspundețiȘtergere
  20. Acum, eu văd o contradicție în ceea ce spuneți, d-le Liviu, în condițiile în care capitalismul nu a produs nimic pozitiv în Ungaria, nu ar fi trebuit să existe acel decalaj.
    Ideea este că dacă a produs cineva ceva pozitiv în Ungaria, apoi aceia sunt oamenii, nu capitalismul.În 1989, Ungaria a ieșit din comunism ca și noi.

    Nu putem spune că Ungaria este o mare țară în Vest, este tot o colonie pentru marile puteri din Vest. Numai că acolo, oamenii, mult mai serioși decât ai noștri, au făcut diferența.

    Ar trebui să mergeți să vedeți Budapesta. Păi ce oraș este acela! O minunăție! Clădiri și străzi superbe, renovate, într-un centru vechi imens, plin de istorie. Curățenie și ordine, cumințenie, civilizație. Programe continue de renovare, în care fiecare zonă e luată pe rând și renovată, e mai bine să întreții, decât să repari stricăciuni mari, după o perioadă lungă de timp. Nu mai vorbesc de punctul de vedere capitalist, că Budapesta, prin turismul pe care îl atrage, este o mașină de făcut bani, nu sunt eu capitalistul care să-l pună pe primul loc, dar este și acesta un punct de vedere.

    Atâta hoție, lăcomie și tembelism ca la noi, după 1989, nu am văzut nicăieri pe unde am fost.

    RăspundețiȘtergere
  21. @Bogdan

    Diferenţa între nivelul de dezvoltare al Ungariei şi al României s-a menţinut şi în timpul regimului socialist. Vă înşelaţi dacă cumva credeţi că socialismul a fost la fel peste tot din Albania până în România.

    Diferenţa de dezvoltare care se înregistra la sfârşitul celui de al doilea război mondial s-a perpetuat şi în socialism, iar ţările care au fost mai avansate din punct de vedere economic şi cultural au avut un nivel de viaţă mai ridicat.

    Ţările foarte înapoiate, precum România, au fost nevoite să facă eforturi supraomeneşti pentru a recupera măcar o parte doar din decalajul istoric faţă de celelalte ţări mai dezvoltate, lucru care a dus la uzura politică a regimului.

    Ritmurile mari de creştere economică au fost întreţinute prin limitarea consumului populaţiei, ceea ce a generat precum ştiţi, şi spre satisfacţia duşmanilor socialismului, o amplă nemulţumire în sânul maselor.

    Numai că pe vremea socialismului, şi din păcate cadrele de partid n-au ştiut să comunice asta populaţiei, tot ceea ce se făcea se făcea în interesul şi în folosul societăţii româneşti, plusvaloarea nu ieşea peste graniţă, ea se împărţea într-o formă sau alta între cei ce o produceau - învăţământ, sănătate, cultură, locuri de muncă -, între producătorii ei, spre deosebire de azi când suferinţele maselor sunt poate mai mari, mai dureroase, consumul este la fel de scăzut, numai că acum suferinţa este în van, este sclavie, robie, batjocură, dominaţie, anulare naţională.

    Astăzi plusvaloarea nu se mai întoarce la creatorii ei, ci se varsă în buzunarele largi ale Occidentului şi ale burgheziei române compradoare.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ungaria, spre deosebire de noi, a fost devastată de război. După asediul Budapestei, nu mai exista piatră pe piatră în capital ungară, să căutați pe net imagini, totul a fost reconstruit după poze.

    Poate nu sunt maghiarii atât de sclipitori ca unii dintre români, dar sunt buni gospodari și sunt tenace.

    În 1990, era foarte probabil ca noi să-i fi depășit din multe puncte de vedere. Au recuperat.

    Sugrumarea consumului s-a văzut cu pregnanță la noi. Cehii, de exemplu, au dus-o minunat în comunism.

    Un conducător în comunism, unde se puteau face mai multe ca acum și Estul nu era tot o mare colonie, nu ar fi trebuit să uite niciodată că este la conducere pentru ca să le fie bine oamenilor, și nu pentru el însuși, pentru grandomania lui.

    RăspundețiȘtergere