în
Filozoful - în 'turnul de fildeș' sau în 'agora' ? (I)
Avertisment:
Am prostul obicei de a trata cu seriozitate lucrurile serioase. Așa se face că scriu comentarii ample și plicticoase. Din pricina asta am avut experiențe neplăcute: unul îmi reproșa că scriu ”cearșafuri”; altul, autorul articolului ”Adrian Păunescu sub semnul întrebării (I și II)”, din ”Observator cultural”, a început prin a-și exprima interesul pentru comentariile mele (”@Valerius: astept cu interes continuarea comentariului dvs.”), după care s-a dat de trei ori peste cap, s-a transformat în ”Masuratorul” și mi-a pus talpă (”Domnule Valerius, opriti-va!”).
Rugămintea mea este: cei care nu suportă comentarii lungi și plictisitoare să nu-și piardă timpul cu lectura comentariilor mele.
Scurt istoric al dialogului Ciprian Mihali (CM) – Valentin Mureşan (VM) :
- CM a publicat articolul ”Filosofii români în spaţiul public”;
- VM, ca reacție la articolul menționat, a publicat articolul ”Despre descinderea filosofilor în agora”;
- comentarii, comentarii… ;
- discuțiile depășesc spațiul ”CriticAtac”; spre a vă convinge, folosiți linkurile:
În continuare (II şi III):
- voi exprima opinii referitoare la idei din articolele celor doi universitari;
- voi lărgi perspectiva, asumându-mi riscul unor concluzii.
Filozoful - în 'turnul de fildeș' sau în 'agora' ? (II)
Despre ideile universitarilor CM și VM referitoare la prezența filozofului (filozofiei) în ”spațiul public (agora)”
O primă observație: atât CM, cât și VM folosesc în articolele lor termeni vagi sau/şi încărcați cu sensuri figurate (”filosof”, ”spațiu public”, ”agora”, ”turn de fildeș”), sporind dificultatea comunicării.
Erau necesare clarificări, din partea ambilor autori:
- Ce se înțelege prin ”filosof” ? Doar ”zvonacul”, creatorul de idei filosofice (oare cum putem evita circularitatea în definiție ?!) sau și ”răspândacul”, profesorul de filozofie ? Doar posesorul unei diplome de absolvent al facultății de filozofie sau și necalificatul Eminescu ?
- ”Prezența în spațiul public a filozofului” înseamnă și o carte în librărie ori în biblioteca publică, și un articol într-o revistă (chiar și ”on line”), și o intervenție televizată ?
- Se consideră ”prezență în spațiul public” și când filozofului alege tema sau numai când răspunde la întrebări venite din public ?
Comentariu la articolul ” ”Filosofii români în spaţiul public”, al lui CM
CM abordează chestiunea prezenței filozofului român în ”spațiul public” atât ”de facto”, cât și ”de jure”.
Abordarea ”de facto” a chestiunii prezenței filozofilor români în ”spațiul public”
Profesorul CM este nemulțumit de insuficiența prezenței filozofilor români în ”spațiul public”:
- ”Vreau deci să mă refer la lipsa aproape completă a filosofilor români (adică a profesorilor de filosofie) ca intelectuali angajaţi în spaţiul public.” (…)
- ”autorii şi propagatorii ei [ai filozofiei - V] sunt de nevăzut şi de ne(re)cunoscut dincolo de spaţiul rarefiat al catedrelor universitare.” (…)
Dacă vorbim de ”filosofi ca intelectuali”, atunci numărul prezențelor este mai mare; ar trebui să contorizăm, de exemplu, și prezențele lui Iosif Sava, și pe cele ale lui Octavian Paler.
Din precizarea pe care o face autorul privind sensul cuvântului ”angajați” reiese că are în vedere prezența în spațiul public a filozofilor ca filozofi.
Domnia sa ne întreabă:
- ”Cunoaşteţi, de pildă, numele vreunui filosof universitar care să ţină o rubrică periodică într-o revistă culturală sau într-un jurnal?”
Nu, dar un exemplu bun mi se pare că este emisiunea ”Altfel”, realizată de Liiceanu și Pleșu la Realitatea TV.
- ”Cunoaşteţi numele vreunui filosof român care să fi făcut dovadă de curaj intelectual în asumarea publică a unei poziţii relative la o chestiune de actualitate?”
Reamintesc de Radu Florian și îl adaug pe Vladimir Tismăneanu, cu articolele lui de critică a comunismului.
Exemple de ”prezențe ale filozofilor în spațiul public” sunt, în opinia mea:
- și cartea ”Filosofie fără haine de gală”, a lui Adrian Miroiu, în care autorul oferă exemple convingătoare de cum se poate filozofa pe teme din actualitate,
- și conferința lui CM ”Cum să ne scoatem monumentele din cap?”
Abordarea ”de jure” a chestiunii prezenței filozofilor români în ”spațiul public”
În concepția lui CM, prezența filozofului în spațiul public este legitimă, aș zice că autorul chiar sugerează o responsabilitate a filozofului în acest sens:
În primul rând, filozofii sunt responsabili de imaginea filozofiei în societate: ”dacă filosofia o duce azi rău în ansamblul culturii (într-o societate ce abdică sistematic şi tot mai profund de la orice ambiţie culturală), ea o duce rău şi pentru că autorii şi propagatorii ei sunt de nevăzut şi de ne(re)cunoscut dincolo de spaţiul rarefiat al catedrelor universitare”. Dimpotrivă, ”onoarea actuală” a filozofiei poate fi salvată prin ”dialogul cu actualitatea”, prin ”alimentarea din prezent, din cotidian, din trecutul recent”, prin recursul la mari filozofi, precum Platon, Hegel, întru dezvăluirea ”înțelesurilor evenimentelor de astăzi”.
În al doilea rând, filozofii au o responsabilitate mai largă, față de societate. ” Treaba filosofilor români în societate este azi una prioritar pedagogică şi metodologică”. Ei trebuie să se dovedească ”folositori, în educaţia socială” :
- prin găsirea acelui ”echilibru fragil între eternitatea înţelepciunii din istoria filosofiei şi discernerea de semnificaţii durabile în efemerul şi în inflaţia a aceea ce se întîmplă în jurul nostru şi cu noi înşine”;
- prin ”angajamentul în favoarea unor genuri de gîndire care să îngăduie o mai bună înţelegere a actualităţii”, prin ”practica unui discernămînt cu privire la ce este relevant, la ce este problematic, la ce este decisiv pentru fiecare şi pentru toţi împreună din ceea ce se întîmplă zi de zi”;
- prin retrezirea în adolescenți a ”curiozității faţă de lume, faţă de ceilalţi şi faţă de ei înşişi.”
În încheierea comentariului la articolul domnului CM evidențiez două aspecte (1 şi 2):
1) ”prezența filosofilor români în spațiul public” implică:
a) pe de o parte, conectarea filozofilor, ca cercetători, la problematica din spațiul public (”filosofia are nevoie de dialogul cu actualitatea, trebuie să se alimenteze din prezent, din cotidian, din trecutul recent”);
b) pe de altă parte, îndeplinirea rolului lor în sfera ”educației sociale”, realizarea menirii lor ”pedagogice și metodologice”.
2) ”prezența filosofilor români în spațiul public” nu compromite și nu exclude ipostaza filozofului ”în spaţiul rarefiat al catedrelor universitare”, ci e condiționată în mod necesar de acea ipostază.
Comentariu la articolul ”Despre descinderea filosofilor în agora”, al lui VM
Profesorul VM se situează polemic față de poziția profesorului CM.
În acest scop, articolul domniei sale lucrează cu opoziții, mai mult sau mai puțin elaborate teoretic:
- ”filosofi profesioniști” – ” pseudo-filosofi de televizor”;
- ”turn de fildeș” – ”agora”;
- ”cercetare filosofică” – ”popularizare filosofică în reviste de cultură”.
Într-un mod abuziv, domnul VM insinuează că pledoaria domnului CM pentru prezența filosofului universitar cu o rubrică periodică într-o revistă culturală sau într-un jurnal înseamnă pledoarie pentru ”popularizare”, pentru ”notorietate” facilă, în detrimentul ”menirii” autentice a ”filosofilor profesioniști”: ”De fapt, a face cercetare filosofică (precum oriunde în lume) e altceva decât a face popularizare filosofică în reviste de cultură. Aş zice să sunt două meserii diferite, ce presupun talente diferite, talente pe care nu le posedă oricine. (…) Iar filosofii profesionişti să fie lăsaţi în turnul lor de fildeş universitar pentru că asta le e menirea.”
Întrebăm: ”filosoful profesionist în turnul de fildeș universitar” este cumva un autist care repetă la nesfârșit ”Sunt filosof profesionist !”, sau este și un profesor care popularizează ideile în amfiteatru ? De ce publicarea unui text filozofic în ”revistele filosofice de specialitate” este onorantă, iar publicarea într-o ”revistă de cultură” este compromițătoare ? Cumva filozofia este în afara sferei culturii ?
Alt abuz pe care-l face dl. VM este folosirea termenului ”popularizare” cu un sens peiorativ. Domnia sa gândește că ”publicul larg” este format din indivizi precum Simona Senzual și Traian Băsescu (pentru care enunțurile ”școala românească scoate tâmpiți” și ”școala românească produce filozofi” sunt interșanjabile), în consecință a ”populariza” filozofia înseamnă a coborî discursul filozofic până la un nivel la care s-ar degrada. Dar popularizarea nu înseamnă, inevitabil, a te adresa unui public tâmpit și a te compromite ca filozof. Prolegomene a fost o inițiativă de popularizare a Criticii rațiunii pure, dar prin asta Kant nu s-a compromis. B. Russell a participat la o dezbatere pe tema ”Existența lui Dumnezeu”, împreună cu părintele F. C. Copleston, dezbatere difuzată de B. B. C. (vd. volumul De ce nu sunt creștin), fără a se compromite ca filozof și fără a vâna notorietate facilă. Dl. prof. VM publică articole filozofice în Facebook, pe care le comentează cu cititorii săi, fără a fi un ”pseudo-filosof de Facebook”.
”Şi apoi, de ce ar fi filosofii mai buni la comentarea actualităţii decât inginerii, economiştii, filologii, ziariştii etc.?”, întreabă dl. VM.
Aceasta este o pseudo-problemă. Filozofii nu trebuie să-și propună să fie ”mai buni la comentarea actualităţii decât inginerii, economiştii, filologii, ziariştii etc.”, căci ei nu aleargă pe același culoar [Erată: căci ei nu sunt competitori în aceeași cursă] . Filozofii trebuie să-și propună ”să comenteze altfel actualitatea”, anume s-o comenteze filozofic. De exemplu, aceeași întrebare, generată de actualitate, ”De ce s-a aruncat Adrian Sobaru de la balconul Parlamentului ?” va determina comentarii diferite. Ziaristul va relata cât mai obiectiv faptele, psihiatrul va prognostica niscai boli psihice, filozoful va reflecta asupra raportului individului cu sistemul social-politic, ori asupra semnificației morale a tentativei de sinucidere.
În încheierea comentariului la articolul domnului VM evidențiez următoarele aspecte (1 și 2):
1) Domnul VM încearcă să combată ideile domnului CM despre ”prezența filosofilor români în spațiul public”, dar nu reușește:
a). ideea ”prezenței filosofilor români în spațiul public” prin rolul lor în sfera ”educației sociale” rămâne neatinsă, căci săgețile criticii sunt îndreptate către o țintă falsă, ”popularizarea”, înțeleasă ca un fel de prostituare a filozofilor;
b). ”În ce fel pot fi, totuşi, prezenţi filosofii în spaţiul public?”, se întreabă dl. VM. Răspunsul domniei sale este: ”Evident, şi ca popularizatori ai filosofiei, ca realizatori sau colaboratori la reviste culturale cu pregnant conţinut filosofic. Dar mai ales prin cultivarea şi instituţionalizarea diferitelor forme de „filosofie aplicată”.”
În acest răspuns există ori o manifestare a ilogicității crase, ori o solidarizare cu modul în care dl. CM înțelege ”prezența filosofilor români în spațiul public” sub forma conectării lor la problematica din spațiul public.
2). Dl. VM înțelege enunțurile ”Filozoful autentic se manifestă în turnul de fildeș” și ”Filozoful autentic se manifestă în agora” ca fiind într-o disjuncție exclusivă.
Filozoful - în 'turnul de fildeș' sau în 'agora' ? (III)
Concluzii (fatalmente-intermediare)
Chestiunea ”filozof de turn de fildeș (de spații rarefiate) sau filozof de agora (de spațiu public) ?” este prezentă de multă vreme în istoria filozofiei.
În funcție de opțiunile pe care le-au avut filozofii, s-au conturat două orientări (a şi b):
a) Unii gânditori au înțeles filozofia ca pe o preocupare pentru probleme mult îndepărtate de problemele vieții concrete:
- Aristotel: ”oamenii au început să fie preocupați de acest fel de 'speculație mai înaltă' numai după ce au avut la îndemână cele trebuitoare pentru satisfacerea nevoilor vieții”.
- Hegel: „filosofia poate fi numită drept un fel de lux, tocmai deoarece cuvântul 'lux' indică plăceri şi ocupaţii care nu aparţin necesităţii externe ca atare”, dar corespund unei ”necesităţi interne a spiritului”.
- Karl Jaspers: „Filosofarea este o trezire din starea de dependenţă faţă de nevoile vieţii”.
b). Alți gânditorii susțin că filozofia trebuie să fie conectată la viața omului, cu problemele ei [primare, fundamentale] .
- Începutul l-a făcut Socrate, despre care Cicero scria că ”a coborât filozofia din cer pe pământ”, făcând-o să se preocupe de om, de problemele morale.
- În concepția lui Epictet filozofia nu înseamnă a enunța principii filozofice, ci a trăi conform acestor principii.
- Spinoza și-a denumit opera filozofică fundamentală Etica, sugerând că filozofia trebuie să fie un îndreptar pentru comportamentul omului.
- Marx şi-a exprimat nemulţumirea faţă de filozofia contemplativă: „Filozofii n-au făcut decât să interpreteze lumea; important este însă de a o schimba”.
Chiar dacă filozofii din cele două orientări au gândit variantele de filozofare respective ca fiind alternative, ca fiind în disjuncție exclusivă, istoria filozofiei a dovedit că disjuncția este neexclusivă, în sensul că a reținut ca ”filozofi profesioniști” atât dintre cei ”izolați în turnul de fildeș”, cât și dintre cei ”conectaţi la agora”.
Oricum, chestiunea respectivă, fiind o problemă de meta-filozofie, deci ea însăşi filozofică, este o problemă „deschisă”, ca oricare altă problemă filozofică.
Pentru filozofie nu există tabuuri și nu există teme care înnobilează şi teme care întinează. Se poate filozofa despre orice, chiar şi despre chibrit, chiar şi despre „nimic” (”de ce există mai degrabă ceva decât nimic ?”). Aşa au apărut „Filosofia vestimentaţiei”, „Râsul”, „Metafizica sexului”, „Pântecele filozofilor”.
Dar nu oricine poate filozofa despre orice. [Erată: Dar nu oricine poate filozofa pe o anumită temă] Pentru a filozofa pe o anumită temă sunt necesare aptitudini speciale, cultură, motivaţie optimă, pentru a putea ridica tema în planul filozofării autentice. Un neavenit poate compromite „cea mai filozofică temă”; un „ales” poate realiza o capodoperă pornind chiar şi de la o temă culeasă din „agora”, din „spaţiul public”.
Postări
Am observat că anumite subuiecte, datorită complexității lor, oricât de succint ai încerca să le tratezi, tot scoți un ”cearceaf”.:)
RăspundețiȘtergere