luni, 1 februarie 2010

Despre Ceauşescu, socialism, marxism

          Florian Liviu, titularul blogului 'Anticapitalism', a scris articolul "Nicolae Ceaușescu".
          Pe "marginea" acestui articol am făcut următoarele comentarii.   
          
          Florian Liviu scrie: „Modul demn și eroic în care s-a comportat în timpul martiriului”.
               
          Nu ştiu o situaţie care să pună mai bine în evidenţă caracterul unui om decât confruntarea cu iminenţa propriei lui morţi. Cred că mizeria istorică numită „procesul de la Târgovişte” a avut, în intenţia regizorilor, şi scopul de a-i pune pe Ceauşeşti în situaţia de a se manifesta ca viermi. Dar Ceauşeştii au dat o lecţie de demnitate, o lecţie cu valenţe educative. Dintre cei implicaţi în asasinarea lor, doar Gică Popa, judecătorul, a recuperat o doză de moralitate, prin sinucidere, dacă admitem că actul sinucigaş a fost determinat de scrupule. Ceilalţi îşi poartă cu ostentaţie printre noi duhoarea de asasini, încercând să ne mintă (şi autominţindu-se ?) că asasinatul a fost un act de justiţie.   

          teufelssohn scrie : „Ceausescu nu a inteles socialismul si nu l-a aplicat cum trebuie, asa cum a fost el creat de Karl Marx si Friedrich Engels, ci l-a combinat cu nationalismul primitiv si cu o politica externa eronata, bazata pe neamestecul in treburile interne”.

         Ce înseamnă „socialismul aplicat cum trebuie” ? Marx însuşi, simţind pericolul dogmatizării, catehizării concepţiei sale, a scris la un moment dat: „Je ne suis pas marxiste” (eu nu sunt marxist). Concepţia marxistă implică un proiect social, capabil să creeze largă aderenţă socială prin principiile lui fundamentale, dar nu este o reţetă detaliată. Numai un Dumnezeu ar putea stabili în toate detaliile viitorul social, dar şi acea situaţie nu ne-ar mulţumi, căci ne-am simţi ca nişte roboţi, lipsiţi de libertate, încătuşaţi într-un „destin”. Nu există reţete care să garanteze succesul, nici proiectul social marxist nu este o astfel de reţetă. Omenirea este condamnată să experimenteze. Nedreptatea socială apare atunci când unii decid să experimenteze fără a avea acceptul celorlalţi, când mase de oameni devin cobai, ca în ultimii 20 de ani de experimentare a restauraţiei capitaliste.

         teufelssohn scrie: „aplicarea unitara si uniforma a socialismului pretutindeni, asa cum a fost el creat de Marx si Engels si imbunatatit de Lenin, fara deosebiri natinale si regionale”.

        Aici este o contradicţie, între „aplicarea unitara si uniforma a socialismului pretutindeni, asa cum a fost el creat de Marx si Engels” şi acceptarea faptului că socialismul a fost „imbunatatit de Lenin”. Prin urmare, socialismul „creat de Marx si Engels” s-a dovedit a fi perfectibil. Atunci, în planul unei teorii consecvente, trebuie să admitem posibilitatea şi a altor iniţiative în sensul perfecţionării socialismului marxist. Constat că, spre deosebire de naţionalistul Ceauşescu, faţă de Lenin nu aveţi antipatie. Lenin a decretat „dreptul popoarelor la autodeterminare”. Dv., care înţelegeţi socialismul exclusiv ca internaţionalism („Pai trasatura fundamentala a sociaismului este tocmai _internationalismul”), ar trebui să-l antipatizaţi pe Lenin.   

          teufelssohn scrie: „Omul trebuie sa devina convins ca nu-i trebuie proprietate privata, ca ii este destul daca totul este in proprietatea statului, iar el, omul are totul doar in folosinta.”

         Cu tot respectul, vă semnalez că aici sunteţi în gravă eroare. Nicăieri în scrierile lui Marx, Engels, Lenin nu scrie că proprietatea privată, în general, trebuie desfiinţată, înlocuită cu proprietatea de stat, publică, nicăieri nu scrie că, de exemplu, periuţa dv. de dinţi trebuie să fie şi a mea. Să fim atenţi la folosirea termenilor. Ei cereau doar înlocuirea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie cu proprietatea comună asupra acestor mijloace.

36 de comentarii:

  1. Câteva comentarii care intenționez să fie scurte, stau îngrozitor cu timpul, poimâine am al patrulea examen la masterat :) dar nu pot să mă abțin să nu scriu:
    - Comunismul înseamnă în final un singur stat, ceea ce mi se pare sincer un lucru irealizabil (și masonii vor statul unic!). Nu critic asta, dar pur și simplu acest aspect mi se pare irealizabil. Cum ar putea să coexiste ca provincii, de exemplu, China și Rusia (marea noastră „binefăcătoare”, care atunci când a putut ne-a mai smuls o halcă din teritoriul național!)?
    Mai corect ar fi, cum a sugerat și dl Valerius, să ne gândim la socialism ca proprietate comună asupra mijloacelor de producție în cadrul statului național, punând punct teoriei cu statul universal.
    - Dom’le, intelectualii nu erau priviți bine în defunctul socialism. S-a acordat prea multă importanță proletariatului, au fost cazuri, de exemplu, când ingineri tineri au fost terorizați de maiștri. Muncitorul trebuie să-și știe locul, acela de rotiță, cu o conștiință înaintată, dar rotiță, dacă vrea mai mult, să pună mâna pe carte și să facă facultate. Clasa conducătoare trebuie să fie formată din intelectualitate, indiferent despre ce tip de regim vorbim. Intelectualul, în ceaușism, era un tolerat. Nu putem avea o conducere luminată dacă ea nu este exercitată numai de intelectuali adevărați. În 1991 am intrat la facultate. Lucram în Romtelecom, instituție unde ani de zile după 1989 a funcționat, din inerție, socialismul ante 1989. Eu am avut probleme cu unii dintre băieți, colegii mei cu studii medii, care se bășicau că o să ajung eu șef și asta era o moștenire a vechiului regim, în câțiva ani însă lucrurile s-au schimbat și colectivul s-a primenit, am rămas cu cei de treabă, care nu vedeau în mine decât un tânăr care voia să se perfecționeze, să se dezvolte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnului Bogdan:
    1)." Comunismul înseamnă în final un singur stat".
    Potrivit concepţiei marxiste, în comunismul deplin (nu în perioada de trecere, numită socialism) statul ar urma să dispară. Nu dezvolt aici argumentaţia.
    2). " Dom’le, intelectualii nu erau priviți bine în defunctul socialism. S-a acordat prea multă importanță proletariatului, au fost cazuri, de exemplu, când ingineri tineri au fost terorizați de maiștri. Muncitorul trebuie să-și știe locul, acela de rotiță, cu o conștiință înaintată, dar rotiță, dacă vrea mai mult, să pună mâna pe carte și să facă facultate. Clasa conducătoare trebuie să fie formată din intelectualitate, indiferent despre ce tip de regim vorbim".
    Răspunsul nu poate fi decât complex şi nuanţat.
    a). În contextul concepţiei marxiste, teza rolului conducător al proletariatului în înfăptuirea revoluţiei socialiste este argumentată în mod serios. Reproşul dv. ("în defunctul socialism. S-a acordat prea multă importanță proletariatului") nu este făcut în termeni adecvaţi teoriei marxiste. După instituirea proprietăţii socialiste asupra mijloacelor de producţie, proletariatul încetează să mai fie proletariat, adică lipsit de mijloace de producţie, căci el devine proprietar de mijloace de producţie. În termeni adecvaţi, problema se poate pune astfel: după fundamentarea societăţii socialiste se mai justifică rolul conducător exclusiv al clasei muncitoare ? Dacă sistemul socialist devine convingător măcar pentru majoritatea cetăţenilor, obţinând aderenţa acestora, motivaţia lor interioară, deci dacă nu se perpetuează ca dictatură ("dictatura proletariatului"), rolul conducător exclusiv al clasei muncitoare nu se mai justifică. Din acel moment la conducere ar trebui să acceadă personalităţi competente din oricare categorie socio-profesională.
    b). "au fost cazuri, de exemplu, când ingineri tineri au fost terorizați de maiștri. Muncitorul trebuie să-și știe locul, acela de rotiță, cu o conștiință înaintată, dar rotiță, dacă vrea mai mult, să pună mâna pe carte și să facă facultate. Clasa conducătoare trebuie să fie formată din intelectualitate, indiferent despre ce tip de regim vorbim".
    - Din argumentul dv. transpare prejudecata că "intelectualii e deştepţi" iar "muncitorii e proşti". Faptul că un om este absolvent al unei facultăţi nu este o garanţie, eo ipso, că este competent. Există şi proşti cu diplomă, după cum există oameni cu o anume competenţă fără studii superioare. Am lucrat 5 ani în domeniul construcţiilor (ca funcţionar în serviciul aprovizionare) şi am constatat că ironiile unor maiştri faţă de ingineri proaspăt absolvenţi erau justificate, în sensul că inginerii nu puteau rezolva nici probleme elementare pe care le ridica practica. S-a spus, pe bună dreptate, că teoria este goală, iar practica este oarbă. Deci competenţa nu se reduce nici la o pregătire academică abstractă, nici la deprinderi practice empirice, ci implică ambele aspecte.
    - Nimeni nu lucrează numai cu mintea, după cum nimeni nu lucrează numai cu mâinile. În consecinţă, distincţia absolută între "intelectual" şi "muncitor", prin acest criteriu, este inoperantă. De ce inginerul ar trebui considerat mai degrabă intelectual decât muncitor cu înaltă calificare ?
    - S-ar putea spune că reuşita la examenul de admitere într-o facultate şi urmarea cursurilor acelei facultăţi este confirmarea unui coeficient de inteligenţă ridicat. Asta nu înseamnă că toţi muncitorii au un coeficient de inteligenţă coborât. Unii poate nu au vrut, sau nu au avut şansa socio-familială să urmeze cursurile unei facultăţi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dvs. d-le Valerius, vorbiți - și este normal să fie așa – de pe poziția specialistului, în timp ce eu vorbesc de pe poziția neofitului, așa că vă rog să-mi scuzați anumite greșeli de formă. Ideea este că dvs . ați înțeles ce vreau să zic, și asta contează.

    Vorbind de lipsa aceasta de stat, credeți că ar fi posibil așa ceva? Eu nu discut ca să-mi pun în dificultate interlocutorul, ci doar ca să limpezim anumite aspecte, țelul meu este de a mă edifica și a mă instrui.

    Niciodată nu am crezut și prin urmare, nu am avut nici intenția de afirma asta, că aceia cu studii medii (categorie în care intră și muncitorii) nu ar fi inteligenți sau ar fi mai puțin inteligenți decât cei cu studii superioare. Conducerea însă nu poate fi exercitată decât cei cu o pregătire adecvată, pregătire care trebuie să aibă la bază o specializare.
    Consultanță în domeniul agronomiei, indicații de specialitate în acest domeniu, nu poate da decât cel cu pregătire de agronom, așa cum nu poate fi director de școală cineva cu studii medii. Ești muncitor, cu studii medii, trebuie să-ți accepți limitările impuse de această condiție, dacă vrei să rămâi la acest nivel. Respectul față clasa superioară trebuie să existe. Să ne amintim ce bine era în anii 80 să fii măcelar sau vânzătoare la o Alimentara, și ce complex de superioritate dezvoltaseră unii din membrii acestor categorii față de clasa „pârliților” de intelectuali. La așa ceva nu trebuie să se mai ajungă, indiferent de sistem, trebuie să existe o ordine a valorilor, una reală, bazată pe criterii judicioase, iar criteriul studiilor este unul dintre aceste criterii, altul ar fi, de exemplu, cel al competenței.

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Bogdan,

    (I)

    Când veţi avea timp, sau când veţi avea, pur şi simplu, o curiozitate, o nevoie de documentare, vă recomand să folosiţi „Arhiva marxiştilor din Internet”. Am pus un link şi pe pagina de deschidere a blogului meu.

    Aici este pagina de deschidere a secţiunii în limba română a „Arhivei marxiştilor din Internet”:

    http://www.marxists.org/romana/index.htm

    Există un om inimos care trudeşte pentru această arhivă. Mi-e ruşine, pentru că i-am promis că voi colabora şi eu, dar nu m-am ţinut de cuvânt până acum, căci n-am reuşit să-mi cumpăr un scanner, care mi-ar trebui pentru a scana volume din literatura marxistă, pentru a fi postate în arhivă.

    Aici este un dicţionar util. Căutaţi informaţia referitoare la un anumit concept la litera corespunzătoare:

    http://www.marxists.org/romana/dictionar/s/Stat.htm

    Aici sunt referiri la apariţia şi dispariţia statului:

    http://www.marxists.org/romana/dictionar/s/Stat.htm

    Iată, de exemplu, ce scrie Engels în Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului :

    "Clasele vor dispărea tot atât de inevitabil precum au luat fiinţă în trecut. O dată cu ele va dispărea în mod inevitabil şi statul. Societatea care va organiza în chip nou producţia pe baza asocierii libere şi egale a producătorilor va trimite întreaga maşină de stat acolo unde-i va fi atunci locul: la muzeul de antichităţi, alături de roata de tors şi de toporul de bronz."

    RăspundețiȘtergere
  5. (II)

    Mă întrebaţi:
    „Vorbind de lipsa aceasta de stat, credeți că ar fi posibil așa ceva?”

    Societatea, omul sunt entităţi extrem de complicate, domnule Bogdan.

    Acum câteva zile m-am străduit să-i argumentez profesorului Cristian Paun, un ultra-liberal, că în condiţiile acestui capitalism sălbatic, al acestei societăţi polarizate, un eventual impozit progresiv pe profit şi o taxă pe avere este iniţiativă necesară a statului, din perspectiva conceptului de dreptate socială. În condiţiile societăţii contemporane, şi chiar în faza de trecere la comunism („socialismul”) statul este necesar. În acest capitalism sălbatic tot ce putem face este să luptăm, prin mijloacele limitate ale democraţiei burgheze, ca statul să nu se manifeste exclusiv ca instrument de apărare a intereselor plutocraţiei. Din nefericire, nu există nici un partid care, cu adevărat, să coaguleze aceste eforturi.

    Acum sunt nevoit să vă argumentez posibilitatea dispariţiei statului, în comunism. Dacă m-aţi întreba de posibilitatea unui cerc pătrat, răspunsul meu ar fi categoric, nu există această posibilitate. Dar cred în posibilitatea unei societăţi în care să nu mai existe antagonisme sociale, şi în care statul să nu-şi mai aibă rostul. Posibilitatea ar deveni realitate dacă ar fi împlinite condiţiile, dificile, prin care societatea s-ar „omogeniza” în sus, prin acoperirea echitabilă a nevoilor şi prin instrucţie şi educaţie. Fireşte, în nicio societate, deci nici în cea comunistă, n-ar dispărea orice comportament agresiv, orice instinct violent, orice atavism. Dar ele n-ar mai avea o determinare de tipul antagonismului social. Păstrarea ordinii sociale s-ar realiza prin motivaţii morale, nu prin instrumente aflate în subordinea unei minorităţi privilegiate social.
    Nu vă pot demonstra posibilitatea societăţii comuniste şi a dispariţiei statului. În loc de o astfel de demonstraţie vă pun o întrebare: credeţi că aţi putea identifica 5-10 oameni între care să existe astfel de relaţii încât să nu fie nevoie de o namilă care să monitorizeze relaţiile ? Eu pot identifica, printre prietenii şi cunoştinţele mele un astfel de grup, în care relaţiile ar putea fi reglementate fără a fi nevoie de un poliţist.
    Oricine citeşte afirmaţiile mele ar putea spune că prezint o utopie. Aş răspunde astfel: nici nu este absolut necesar să fie realizat acel model de societate. E necesar doar ca oamenii să accepte că drumul spre acel model este preferabil relelor reale din trecutul istoric şi din actualitate. Aş mai spune că întreaga istorie a societăţii omeneşti nu-i decât o succesiune de experimente. Uneori fără să conştientizeze, oamenii se folosesc de „utopii” ca de Steaua Polară: se orientează după ea, fără a o atinge vreodată. Conceptul teoriei economice capitaliste de „piaţă cu concurenţă perfectă” este o utopie, dar este folosit ca model teoretic spre care tinde piaţa reală, cu concurenţă imperfectă. Şi niciun partizan fanatic al pieţei libere nu protestează că ne conducem după un model irealizabil.

    RăspundețiȘtergere
  6. Excelente replicile date lui teufelssohn.

    Aveţi multă răbdare şi, bineînţeles, o replică construită pe argument devine mult mai puternică (eu l-aş fi trimis la numele - bine ales - după prima provocare).

    RăspundețiȘtergere
  7. Multe utopii sînt numite astfel pe baza unei constatări: oamenii se comportă imoral, în general mult sub ceea ce se înţelege a fi moral de către standardul timpului respectiv.

    Utopiile "tehnice" nu primesc neapărat clasificarea de utopie de la început, trec prin stadiul de teorie şi, eventual, după experimentare, poate îndelungată, sînt etichetate ca utopii. Utopiile "tehnice" nu pun preţ pe valoarea morală.

    Comunismul a căzut pentru limitele tehnice, dar şi pentru apelul la moralitate. Capitalismul (mă rog, transformarea actuală a lui) continuă să funcţioneze negînd şansa de înălţare morală, respingînd posibilitatea ca omul să acţioneze altfel decît pe baza unor porniri lipsite de moralitate. Pe primul loc, aproape o virtute, fiind lăcomia - păcat capital (joc de cuvinte neintenţionat) în creştinism.

    Sigur, pledînd (ca despre o stare specifică naturii umane) pentru amoralitate, capitalismul evită eticheta de utopie, dar, mai ales, atenuează din start critica care poate fi adusă părţii tehnice. Concurenţa liberă nu prea există. În principu ar putea exista, mulţi susţin că, inevitabil, dacă ignori acest principiu, vei pieri dpv economic, realitatea însă e alta, verificată în timp. Nu există concurenţă liberă între dulăi şi căţei. Concluzia ar trebui să fie automată. Fără concurenţă liberă, orice teorie despre capitalism devine utopie. Reglementări legale sau alte forme extra-principiu nu contează, principiul nu e valabil, capitalismul e o utopie, discuţie încheiată.

    Da, dar la fel cum nu se poate nega posibilitatea ca omul să devină o fiinţă mult mai morală, nu se poate elimina ideea că o concurenţă cinstită poate fi o metodă de stimulare a creativităţii şi, poate, a eficienţei în economie.

    De ce continuă să opereze forma de capitalism în care trăim? Eu afirm că din inerţie. Însă, faptul că a reuşit performanţa de a elimina o teorie ceva mai predispusă să ţină cont de morală mă pune pe gînduri. Comunismul a greşit grav prin ateism. Nu e treaba guvernelor şi a sistemului economic şi social în ce cred oamenii. Handicap enorm, speculat diabolic de un tip de organizare a societăţii care se dovedeşte pe zi ce trece că nu are Dumnezeu.

    Ca să nu mai lungesc comentariul, capitalismul conţine în el toate elementele propriei distrugeri. Fie va continua pe calea fanatismului şi va pieri, fie societatea va încerca o transformare şi atunci capitalismul va deveni doar o altă utopie. În al doilea caz, oamenii vor face exact ce susţinea gazda noastră, vor experimenta. Cu bună credinţă, fără gînduri ascunse, adică adoptînd o atitudine de oameni morali. Altfel...

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulțumesc pentru informația privind dicționarul, d-le Valerius, o să-l folosesc.

    Mai curând aș vedea această lipsă de stat ca un model excluiv teoretic, cum este cel al pieței perfecte.
    Sincer, nu văd cum ar putea să lipsească conducerea centrală și cele locale, care să ocupe de alocarea resurselor și de distribuția produselor finite la nivelurile corespunzătoare. Până acum societatea umană nu a putut să se lipsească de planificare, organizare, coordonare, antrenare și control, care sunt și cele cinci funcții ale managementului.
    Da, mi-a plăcut analogia cu cei cinci-zece prieteni, această asociere sunt sigur că funcționează bine dacă vă întâlniți ca să discutați (deși și aici trebuie un arbitru, un prezident de ședință), dar dacă vă asociați ca să produceți ceva, atunci eu zic că automat va fi nevoie de un lider, care să se asigure că direcția aleasă este menținută, de un polițist, cum spuneți dvs.

    RăspundețiȘtergere
  9. Pentru conumishu :

    (I)

    1). " Utopiile "tehnice" nu primesc neapărat clasificarea de utopie de la început, trec prin stadiul de teorie şi, eventual, după experimentare, poate îndelungată, sînt etichetate ca utopii."

    Vreţi să-mi sugeraţi, în mod delicat şi indirect, că amestec utopiile "tehnice" cu utopiile ca proiecte de societate irealizabile ?
    Când spun " Uneori fără să conştientizeze, oamenii se folosesc de „utopii” ca de Steaua Polară", punând în ghilimele termenul "utopii" sugerez că folosesc cuvântul cu un înţeles mai larg decât cel consacrat de Thomas Morus în lucrarea sa Utopia. Afirm că oamenii se folosesc, fără sentimentul culpabilităţii, de "utopii" în sensul de idealizări precum "dragostea perfectă","dreptatea absolută", "gaz perfect (sau ideal)", "piaţa cu concurenţă perfectă" etc. pentru a-şi orienta, asimptotic, scopurile, comportamentul, către aceste "ţinte" ideale. Folosind termenii lui Kant (care se referea la rostul Ideilor Raţiunii, cum e Ideea de Dumnezeu), aş spune că aceste idealizări au un rol "regulativ", nu "constitutiv". Comparaţia cu Steaua Polară ajută înţelegerea.

    2). " Capitalismul (mă rog, transformarea actuală a lui) continuă să funcţioneze negînd şansa de înălţare morală, respingînd posibilitatea ca omul să acţioneze altfel decît pe baza unor porniri lipsite de moralitate. Pe primul loc, aproape o virtute, fiind lăcomia - păcat capital (joc de cuvinte neintenţionat) în creştinism".

    E adevărat ce afirmaţi. Şi eu am constatat că argumentaţia în favoarea capitalismului şi contra proiectului comunist este falacioasă: mai întâi, se afirmă valoarea categorică a unor premise coerente cu "homo homini lupus", de pildă că omul are un instinct absolut al proprietăţii, al competiţiei, al dominaţiei. Pe baza acestor premise, se conclude că proiectul comunist, care implică altruism, acceptarea distribuirii bunurile după nevoi şi nu după munca depusă, este incompatibil cu "natura omului" şi că, dimpotrivă, capitalismul, care implică consfinţirea proprietăţii private, competiţia, stratificarea socială, este concordant cu "natura umană". Deci se pleacă de la un anumit concept despre natura umană (prin schilodirea naturii umane într-un fel de pat al lui Procust) pentru a deduce concluziile convenabile. În realitate constatăm că există oameni care sunt capabili chiar de altruism, generozitate faţă de semeni: unii acordă ajutoare materiale, alţii donează organe, o mamă adevărată şi-ar sacrifica chiar viaţa pentru a-şi salva copilul. Fireşte, dacă 20 de ani le bagi în cap oamenilor că adevăratele valori sunt instinctul proprietăţii, concurenţa şi dominaţia ca-n junglă, se va ajunge la alienare, la situaţia în care fiul îşi ucide tatăl pentru a-i lua banii necesari pentru droguri.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru conumishu :

    (II)

    3). " Comunismul a greşit grav prin ateism. Nu e treaba guvernelor şi a sistemului economic şi social în ce cred oamenii."

    Impunerea ateismului a fost o greşeală, dar nu greşeala "comunismului", în sensul de proiect marxist de societate. E adevărat că Marx era ateu, îşi exercita prin asta un drept individual. Dar în literatura marxistă există avertismentul: "A încerca să lupţi împotriva lui Dumnezeu prin mijloace administrative înseamnă a-i face un serviciu lui Dumnezeu". Cu alte cuvinte, prin instrucţie, educaţie, nu prin persecutarea la locul de muncă sau prin aruncarea în puşcărie, individul poate fi ajutat să ajungă la ateism.

    4). " Fără concurenţă liberă, orice teorie despre capitalism devine utopie."

    E logic ce spuneţi. Teoretic, un capitalism fără concurenţă liberă ar fi o contradicţie în termeni.
    Eu am constatat o altă şmecherie prin care se încearcă impunerea concluziei superiorităţii capitalismului. Invocându-l pe Churchill, se spune cam aşa: democraţia burgheză (capitalistă) este imperfectă, dar este cea mai bună dintre democraţiile posibile. Inepţia este evidentă pentru oricare om cu "glagore": există, în acest enunţ, presupoziţia că s-au verificat toate tipurile de democraţie, inclusiv cele posibile (= care nu sunt încă reale, dar ar putea fi) şi s-a confirmat că aceea capitalistă este cea mai bună.

    RăspundețiȘtergere
  11. D-le Valerius, conform unei definții simple, dar cuprinzătoare din DEX, statul este „teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație”.

    M-am uitat în „Dicționarul de termeni marxişti”, un foarte interesant instrument, se vede că este făcut cu pasiune. Engels, în fragmentul din „Dezvoltarea socialismului de la utopia la știință” din Dicţionar, vedea statul ca un cadru de desfășurare a raporturilor dintre clasa exploatatoare și clasa exploatată, în vederea menținerii condițiilor de producție specifice epocii. De îndată ce nu mai există clasă oprimată, nu mai există stat, menționează el. Engels spune în continuare:

    „Primul act prin care statul se manifestă realmente ca reprezentant al întregii societăţi - luarea în stăpînire a mijloacelor de producţie în numele societăţii - este, în acelaşi timp, şi ultimul său act independent ca stat. Intervenţia unei puteri de stat în relaţiile sociale devine, rînd pe rînd, de prisos în toate domeniile şi încetează apoi de la sine. În locul guvernării asupra persoanelor apar administrarea lucrurilor şi conducerea proceselor de producţie. Statul nu este "desfiinţat", el dispare treptat".”

    E, această existenţa în continuare a „administrării lucrurilor şi conducere a proceselor de producţie” , pe un teritoriu dat (acesta există oricum ca o constantă, indiferent de teoria la care ne raportăm), se încadrează perfect în definiţia statului pe care am prezentat-o la început. Din acest punct de vedere, după mine Engls este greşit în teoria sa privind disoluţia statului, statul ca emanaţie a conducerii şi organizării, continuă să existe.

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule Bogdan,
    Este onorabil faptul că vreţi să gândiţi cu mintea proprie (că nu acceptaţi în mod necritic idei).
    Doar că ar trebui să vă mai gândiţi la reproşul pe care il faceţi lui Engels. Când se referă la dispariţia statului, Engels are în vedere acel instrument din "suprastructura politică" folosit ca instrument de dominaţie a unor clase sociale asupra altor clase sociale (dominaţia stăpânilor de sclavi asupra sclavilor, dominaţia feudalilor asupra iobagilor, dominaţia capitaliştilor asupra proletarilor, dominaţia proletarilor asupra capitaliştilor care se opun trecerii la socialism - în timpul "dictaturii proletariatului").
    Trebuie să observaţi că, din punct de vedere logic, dacă admiteţi premisa lui Engels (o societate fără clase antagoniste), atunci trebuie să acceptaţi şi concluzia lui că statul, ca instrument de dominare, devine inutil. Asta nu înseamnă instaurarea anarhiei, cum păreţi a crede. Ordinea în producţie, în societate va fi menţinută prin instituţii care nu vor avea funcţia de mijloace de exploatare a unei părţi a societăţii (care n-are mijloace de producţie) de către altă parte a societăţii (care are mijloace de producţie).
    Dacă respingeţi premisa lui (onorabil ar fi prin argumente temeinice), atunci sunteţi îndreptăţit să respingeţi şi concluzia lui.
    Deci nu este corect, dpdv logic, să respingeţi concluzia lui prin raportare la premisele dv.

    RăspundețiȘtergere
  13. D-le Valerius, eu am prezentat argumentaţia mea pornind de la o definiţie generală a termenului de stat. Statul, din punctul meu de vedere, nu va dispărea niciodată ca emanaţie a conducerii şi organizării, a puterii. Acum eu nu am pretenţie că judecata mea este exhaustivă, este o ipoteză de lucru, ca să-i spunem aşa. Eu nu neg toate cele spuse de Engels, lucruri realiste, de bun-simţ, în majoritatea lor, care şi-au dovedit valabilitatea în practică, am luat însă în discuţie lipsa statului preconizată de el, considerând că numai dispariţia raportului exploatator-exploatat, prin trecerea mujloacelor de producţie în proprietatea comună, dar cu existenţa puterii şi a centrelor ei, nu justifică explicaţia privind disoluţia statului. Nu îmi arog însă dreptatea absolută, după cum spuneam, este doar un punct de vedere.

    RăspundețiȘtergere
  14. Fireşte, facem speculaţii. Nici eu nu pot să vă asigur că realitatea s-ar supune proiectului, teoriei marxiste. Întotdeauna realitatea "bate" teoria, viaţa, societatea, istoria nu pot fi supuse teoriei. Chiar şi în ştiinţele, teoria este constrânsă să se plieze realităţii, nu invers, cu atât mai mult în disciplinele sociale.
    Dar, dpdv logic, vă pot dovedi că, dacă admitem premisele lui Engels, suntem constrânşi (logic) să acceptăm şi concluzia lui privind dispariţia statului. Presupun că nu e necesară această demonstraţie.

    RăspundețiȘtergere
  15. Erată:
    Chiar şi în ştiinţele exacte teoria este constrânsă să se plieze realităţii, nu invers, cu atât mai mult în disciplinele sociale, unde elementele subiective au o greutate mult mai mare.

    RăspundețiȘtergere
  16. Da, dacă admitem că statul are legătură numai cu raporturile ce se stabilesc între clasa exploatatoare şi deţinătoare abuzivă a mijloacelor de producţie şi clasa exploatată, muncitorimea. Dacă privim statul ca teritoriul unde există o putere desfăşurată pe mai multe niveluri, de la local spre central (sau viceversa), putere care organizează şi coordonează, atunci nu mai scăpăm de stat niciodată! :) Asta ar fi una din fisurile pe care eu, din distracţie, sunt format ca analist, le-am găsit teoriei marxiste.

    O altă problemă interesantă este cea legată de drumul pe care l-a parcurs clasa muncitoare de la Marx şi Engels încoace. Condiţiile s-au schimbat dramatic.
    Industria este computerizată, automatizată, iar clasa muncitoare din această subddiviziune a economiei, ca număr, scade dramatic pe zi ce trece. Numărul celor din sfera serviciilor creşte vertiginos. Concluzia logică ar fi că marxismul ar trebuie să se orienteze spre sfera serviciilor.
    Apoi avem fenomnul globalizării, imperialismul în acţiune modernă, ce face marxismul, cum atacă acest fenomen?
    Revoluţia, în sensul ei clasic, mai poate fi pornită vreodată în Vest, în UE?
    Se pare că tot Estul rămâne teritoriul făgăduinței.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nu, cînd am ales termenul de utopie "tehnică" mă gîndeam la partea care nu face apel la conştiinţa morală a omului. Dacă se poate discuta despre forţe sociale sau economice cu acţiune "obiectivă" (ghilimelele sînt totdeauna necesare, în grupuri mici sau mulţimi, rămîne o doză suficientă de imprevizibil cînd vorbim despre oameni), atunci trebuie aplicată aceeaşi măsură fiecărei teorii. În vreme ce capitalismul a profitat de intenţia declarată a comunismului de a apela la conştiinţa morală (eşuată adesea, e adevărat, în aberaţii troţkiste, staliniste sau maoiste - chiar şi pe Ceauşescu l-au încercat - de formare a "omului nou"), reuşind să convingă că avem de a face cu o utopie, marile probleme "tehnice" ale capitalismului nu conduc nici astăzi la concluzia necesară. (Parcă democraţia lui peşte prăjit de azi nu încearcă şi ea din răsputeri să producă un "om nou" ?).

    Libera concurenţă care nu funcţionează. Abundenţa - care are legătură doar cu avansul tehnologic. Cînd a fost vorba de reducere a decalajului economic, nu s-a obţinut niciodată nimic urmînd reţete capitaliste pure, doar prin mobilizare cu implicarea masivă a statului (cazul fostelor ţări socialiste sau al tigrilor asiatici - care au procedat exact invers decît sugerează reţetele. Eventual cu furt de tehnologie. Ieşirea din crize se face întotdeauna cu metode etatiste, bine sau rău, e un fapt. Alt mod frecvent de operare, accesibil marilor puteri, e războiul, altă formă de implicare a statului, deci a resurselor celor mulţi, pnetru "bunul" mers al afacerilor. Caz în care vorbim despre crimă, greu de gaăsit atitudine mai puţin morală.

    Indiferent ce au crezut primii teoreticieni, capitalismul practic a învăţat repede să profite de stat şi să transfere toate eşecurile celor mulţi. Mersi de aşa eficienţă!

    Mie îmi place utopia libertariană. Altfel spus, am oarecare încredere în individ, în şansa lui de a fi mai degrabă bun decît corupt. Însă nu pot să nu constat realitatea crudă din jur, puterea nepermisă pe care o deţin nişte lacomi, cultul profitului indiferent cum obţinut, cultul eficienţei dezumanizante, minciuna ca mod de operare, reaua credinţă şcolită şi altele. O parte ţin chiar de acea zonă "netehnică", dar sînt asumate de capitalism.

    În orice caz, nu se poate nega că la geneza
    comunismului capitalismul a avut un rol. Probabil, prin exces şi încrîncenare, va contribui la naşterea altui curent. Cu cît se va amăgi că e cea mai bună dintre lumi, deşi recunoaşte în cerc restrins, ca Churchill la un pahar, că e detestabilă, cu atît va grăbi o reacţie.

    RăspundețiȘtergere
  18. Bogdan :

    D-le Valerius.
    Mai intru pe saitul d-lui Florian Lungu, l-am găsit pe lista dvs. de bloguri. Domnul Lungu, în ultimul lui articol, “Ce-i de făcut?” face referire des la anumite elemente cum ar fi clasa muncitoare şi leninismul şi vorbeşte şi de instalarea la noi a unui guvern al clasei muncitoare, dând cumva senzaţia că pentru d-sa timpul s-a oprit în primele două-trei decenii ale secolului XX şi la leninism (ştiu cu ce se mănâncă, vorbesc de el, leninismul :)).
    Ca o contradicţie, pe de-o parte dl Lungu acuză clasa muncitoare de defetism şi de faptul că milioane de muncitori au plecat în Vest , pe de altă parte vrea un guvern al clasei muncitoare. Care clasă muncitoare? Aici dl Lungu revine mereu la Lenin, care totuşi nu mai este ce era odată, condiţiile s-au schimbat, aş zice dramatic, de la Vladimir Ilici Lenin încoace.
    Eu zic că în primul rând dl Lungu ca ideolog ar trebui să vadă ce mai înseamnă acum clasa muncitoare, pentru că azi suntem în plină eră a automatizării şi a robotizării, la aproape un secol de la elaborarea principiilor leniniste. Astăzi majoritatea celor s-ar încadra în definiţia clasei muncitoare - cei care îşi vând forţa de muncă pe un salariu şi care nu sunt posesori de mijloace de producţie – sunt în sfera serviciilor, nu a producţiei. Cei din sfera serviciilor formează o entitate foarte eterogenă. Masele de muncitori din farbrici sau din mine, de acum câteva decenii, nu mai există.
    Vorbind de practica politică, d-sa vrea un partid unic, care să unească toate facţiunile de sorginte marxistă (e o idee de bun-simţ, nu ar fi rău ca dvs, marxiştii să aveţi unitate de acţiune), dar partidul pe cine ar reprezenta, practic? Ar mai avea acest partid pe cine reprezenta? Nu ar fi acesta doar un partid elitist, al intelectualilor marxişti?
    Dvs ce părere aveţi de toate cele de mai sus?

    PS Noi, intelectualii care lucrăm pe un salariu (noi, cei cu studii superioare şi care ocupăm un post confom acestor studii), din punct de vedere al doctrinei marxiste, facem parte din clasa muncitoare sau suntem o clasă aparte?

    RăspundețiȘtergere
  19. Domnule Bogdan,

    Şi eu citesc ce scrie domnul Florian Liviu. Rămân la aprecierea că are un discurs curajos, care-i aduce, presupun, o recoltă bogată de înjurături din partea unor mai puţin dăruiţi cu minte şi cu bun-simţ de Suveran.
    Nu vreau să-l supăr, îi apreciez pozitiv efortul şi-i recunosc dreptul de a-şi exprima opiniile. Dar unele forme de exprimare ale dumnealui îmi dau şi mie "senzaţia că pentru d-sa timpul s-a oprit" cândva. După stilul pe care-l foloseşte aş zice că e mai în vârstă decât mine (mă refer la vârsta biologică). Probabil că mă consideră un intelectual care a trădat mişcarea de stânga.
    Mişcarea de stânga este, cel puţin în România, în ţăndări. Domină confuzia, dezorientarea. În deosebire de noii îmbogăţiţi ai epocii post-decembriste, care sunt conştienţi că sunt solidari, că au interese fundamentale comune (în ciuda confruntărilor politice nesincere), majoritatea celor care sunt victimele Marii Păcăleli din dec. 1989 nu-şi înţelege condiţia. De aceea nu se coagulează o mişcare de stânga puternică. Dacă veţi folosi linkurile puse de mine în acest blog către "bloguri de stânga", veţi constata cât de gravă este divizarea. Dau un singur exemplu: există un ins care ţine morţiş să aibă partidul lui comunist "ne-pecerist", adică respinge aderenţa oricărui fost membru al P.C.R.
    Am sentimentul că-mi e mai uşoară comunicarea cu dv., om despre care ştiu că aveţi alte opţiuni.
    M-am gândit şi la condiţia mea. Sunt în continuare un intelectual de stânga, am convingerea că există idei fundamentale ale marxim-leninismului care rămân valabile, dar cred că, în noile condiţii social-istorice, sunt necesare clarificări teoretice şi ideologice.
    Aveţi dreptate când spuneţi că însăşi clasa muncitoare a suferit mutaţii. Opoziţia fundamentală rămâne, însă, aceea dintre posesorii capitalului şi posesorii forţei de muncă vândute pe salariu. Antagonismul ăsta social există, dar lupta între cele două tabere este precum aceea dintre doi boxeri, dintre care unul este bine hrănit şi lucid, iar celălalt, slăbit şi drogat, încearcă nişte eschive faţă de atacurile unui adversar pe care nici nu-l vede bine. Dacă vi se pare că fabulez, mergeţi, de exemplu, la adresa de mai jos şi veţi recunoaşte, în anumite comentarii, boxerul bine hrănit, lucid, extrem de agresiv şi arogant.

    http://www.logec.ro/2010/02/05/de-ce-argumentele-bnr-pentru-reducerea-ratei-dobanzii-sunt-gresite-2

    RăspundețiȘtergere
  20. Bogdan :

    D-le Valerius,

    Vă mulțumesc pentru precizări. Când spuneți despre mine că am altă opțiune, probabil că vă referiți la faptul că sunt creștin. Menționez că eu nu neg valorile socialismului și ceea ce a realizat el la noi. Cât despre marxism, acesta a adus un echilibru de forțe, el a reprezentat contraponderea la capitalism, realizând o analiză lucidă a acestuia, printre altele.
    Mai am acea nelămurire, poate mă mai ajutați cu o precizare, mă refer la statutul nostru de intelectuali, care ne vindem forța de muncă, neavând în proprietate mijloace de producție. Putem fi noi asimilați clasei muncitoare sau suntem o categorie aparte? Dacă suntem o categorie aparte, activiști, precum dl Liviu, nu ar trebui să se refere la u
    n guvern al clasei muncitoare și al intelectualității exploatate sau ceva de genul acesta?
    Asta cu trădătorul, dvs., e tare :), dvs. ați înțeles esențialul, că marxismul trebuie să fie actualizat., adevărații trădători ai mișcării marxiste sunt cei care nu înțeleg nevoia de schimbare. Dacă forțele de producție intră în conflict cu relațiile de producție, ducând la schimbarea lor, dacă baza influențează suprastructura, nu e normal ca noua situație, noua bază să influențeze și să actualizeze teoria marxistă?
    Am citit articolul, este interesant. Ca economist vă spun că nu se aplică întocmai acest model keynesian,care e teoretic. În țări precum Germania sau Olanda am înțeles că ieșirea din criză se realizează prin investiții ale statului, în infrastructură, de exemplu, după modelul german de ieșire din criză al lui Hitler. În acele țări a ajuns să se meargă din nou pe modelul socialist al firmelor de stat (serviciile ce țin de primării), dacă nu pentru construcția de drumuri, măcar pentru întreținerea lor, ca alt exemplu. Privatizarea fără limite s-a văzut că este contraproductivă, mai ales în vreme de criză. În perioada de criză bine e bine ca statul să intervină în economie creând locuri de muncă și nu viceversa.

    RăspundețiȘtergere
  21. Florian Liviu

    Pentru domnul Bogdan,
    (I)
    Ma bucur ca articolele mele va stârnesc interesul și curiozitatea.
    Presupun ca sunteți un om tânăr și deschis la minte care vine pe aceste site-uri fără prejudecați și fără dușmănie, animat doar de dorința sincera de a ajunge la un set de idei clare și distincte care sa va satisfacă aspirațiile sufletești și intelectuale.Sunt acuzat de dvs dar și de domnul profesor Valeriu, pe care îl stimez pentru elocința și răbdarea de adevărat dascăl, de idei învechite, de limbaj învechit pe alocuri, de faptul ca istoria s-a oprit pentru mine în deceniul doi sau trei al secolului douăzeci.

    Dupa prăbușirea Uniunii Sovietice, celebrând victoria vestului, ideologul american Francis Fukuyama a lansat teza sfârșitului istoriei. Am și acum în minte răspunsul inspirat al marxistului și scriitorului englez Alan Woods: "Dimpotrivă, istoria abia acum începe !".Deci se poate vedea de aici cât de relativa este raportarea la istorie. Asa este, istoria începe acum, dar se pune problema cum începe?
    Ce păstrăm și ce aruncam la cos ? Dușmanii socialismului ar dori sa aruncam totul, inclusiv marxismul din doua motive : 1.este "învechit ", de la publicarea Manifestului comunist de către Marx și Engels in februarie 1848 și pana azi s-au scurs 161 de ani și 2.aplicarea practica a marxismului a eșuat o data cu prăbușirea Uniunii Sovietice în 1989.

    Marxismul nu este deloc învechit și nu poate fi învechit câtă vreme caracteristicile esențiale ale capitalismului s-au perpetuat pana azi și chiar mai mult, de la Marx încoace, capitalismul s-a înăsprit și deformat în rău prin evoluția sa către imperialism. Imperialismul, asa cum ne arata Lenin în lucrarea sa fundamentala Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului - am recitit-o și mi-a lăsat impresia ca parca a fost scrisa ieri -, însemnând în esență înăbușirea liberei concurente de către monopolurile formate din îngemănarea capitalului bancar cu cel industrial și folosirea puterii statului de către monopoluri pentru a-și asigura accesul facil la materii prime, forță de munca ieftina , noi piețe de desfacere precum și pentru limitarea și îngrădirea concurentei exercitate de monopolurile străine. Acest tip de capitalism a dus pana acum la doua războaie mondiale și probabil ca îl va genera și pe cel de al treilea.
    Era automatizării, a robotizării, a telecomunicațiilor prin satelit , a inteligentei artificiale, a fabricării computerelor în proporție de masa - acest răspuns către dvs. este scris la un computer cumpărat de la hypermarket - nu aduce nimic nou în planul esențelor. Software-ul utilizat de computere este fabricat de un gigantic monopol numit Microsoft cu ramificații pe întreaga planeta, suportul pe care sunt stocate aceste articole și difuzarea lor sunt furnizate tot de un monopol global care se numește Google și asa mai departe. Gradul de tehnologizare a unei societăți oricât de înalt ar fi acesta nu influențează cu nimic structura sa morala, relațiile sociale. Atacurile cu arme atomice de la Hiroshima și Nagasaki ne arata elocvent acest lucru. Chiar dacă ne aflam în zodia informaticii și telecomunicațiilor trăim tot sub robia capitalului financiar, a marilor monopoluri ce și-au aservit puterea statelor de care aparțin, sub amenințarea distrugerii și secătuirii planetei, a crizelor capitalismului și sub amenințarea unui noi război mondial.
    Progresul tehnologic nu face în capitalism decât sa amplifice exploatarea, sa o intensifice, oferă arme noi și mijloace sofisticate celor ce lupta pentru menținerea sistemului de exploatare, duce mai repede la distrugerea mediului terestru și aruncarea civilizației în barbarie.
    Deci în concluzie revoluția tehnico-științifică nu schimba cu nimic natura relațiilor de producție. Cata vreme ele se circumscriu în sfera maximizării profitului și se bazează pe opoziția dintre munca și capital nu este nimic învechit în marxism, leninism, stalinism, maoism și alte doctrine ce militează pentru eliberarea clasei muncitoare din robia capitalului prin lupta.

    RăspundețiȘtergere
  22. Florian Liviu :

    Pentru domnul Bogdan,
    (II)

    Am folosit pentru prima data în acest răspuns conceptul de clasa muncitoare atât de drag mie. Iata o prima definiție a acestui concept:
    „prin proletariat se înțelege clasa muncitorilor salariați moderni care, neposedând mijloace de producție proprii, sunt nevoiți să-și vândă forța lor de muncă pentru a putea trăi“ (Marx și Engels).
    Pentru Marx clasa este o relație sociala. El nu este deloc preocupat de ceea ce fac persoanele fizice - de ceea ce sociologii numesc ocupație -sau de ramura economica unde activează-servicii, industrie, etc. ci de încadrarea lor în antagonismul prin care un grup îl exploatează pe altul în procesul de producție. Pornind de aici se poate deduce poziția de clasa a ceea ce numim gulere albe: ingineri, economiști, maiștri, supraveghetori etc. Cata vreme ei fac parte din grupul exploatat apartenența lor la clasa muncitoare este indubitabila.
    Dar asa cum arata Alex Callinicos in lucrarea The 'New Middle Class' and socialists în rândul gulerelor albe exista un grup destul de numeros cu poziție de clasa incerta: format pe deoparte din manageri și administratori cu poziții foarte înalte și cu venituri foarte ridicate ce sunt de fapt membrii salariați ai clasei capitaliste iar pe de alta din cei ce acționează în numele și în interesul capitalului în procesul de producție.
    Concluzionand lupta de clasa este motorul istoriei iar clasa muncitoare pârghia prin care capitalismul poate fi și va fi răsturnat de la putere în interesul salvgardării civilizației.


    Esecul și prăbușirea sistemelor socialiste din Uniunea Sovietica și Europa Răsăriteana nu este nicidecum eșecul marxismului asa cum vor sa încetățenească dusmanii socialismului ci eșecul hrusciovismului, un drum înfundat ce a dus oriunde a fost aplicat la social-fascism. Acuzând pe nedrept stalinismul care indiferent în ce noian de minciuni va fi îngropat de către dușmanii săi are marele merit de a fi nimicit hidra nazista într-un război epopeic pe care numai un Homer ar fi vrednic sa-l zugrăvească, lansând teza defetista a "coexistentei pașnice a sistemelor", aventurându-se în acțiuni imperialiste atât de dăunătoare imaginii socialismului- vezi intervenția în Ungaria din 1956, ridicarea zidului Berlinului, oare lui Stalin i-ar fi fost greu sa intervină militar contra lui Tito ? -, lăsând drum liber birocrației către puterea sovietica nu a făcut altceva decât jocul imperialismului american, a compromis socialismul în ochii susținătorilor și simpatizanților săi din întreaga lume. Simțind trădarea hrusciovistilor marele revolutionar argentinian Che Guevara prefera sa ia totul pe cont propriu murind eroic în lupta. Ruinarea socialismului în 1989 este eșecul birocrației hruscioviste și degenerării dictaturii proletariatului într-o dictatura birocratica social-fascista.
    Si din acest motiv lupta trebuie reluata din punctul în care ea a fost deviata, deturnata de dușmanii socialismului autentic, de cei ce doreau într-o forma sau alta reinstaurarea capitalismului în Uniunea Sovietica.
    Punctul de cotitura este 1953, anul morții lui Stalin.
    Da, trebuie sa ne întoarcem la Marx, la Lenin, la Stalin dacă este nevoie și la Platon pentru ca adevărul rămâne adevăr în pofida trecerii timpului. Marx și Lenin au fost mari teoreticieni, spirite iluminate de har ce au reușit prin munca titanica sa dăruiască mișcării socialiste o doctrina. Stalin a fost un mare practician, un om de un curaj admirabil, un geniu militar și politic, omul în care istoria a întrupat dictatura proletariatului, liderul care a reușit sa salveze Rusia din ghearele imperialismului nazist și sa o ridice pe cea mai înalta treapta pe care a stat vreodată un popor, cea a salvatorilor umanității.


    Abandonarea tradițiilor de lupta și sânge, renunțarea la doctrina marilor noștri înaintași Marx, Lenin, Stalin este cel mai infundat drum dintre toate.

    Florian Liviu

    RăspundețiȘtergere
  23. D-le Florian Liviu,
    Eu mă văd pe mine ca pe un om deschis, şi, sper că aşa sunt.
    Vă mulţumesc pentru clarificarea problemei cu delimitarea noţiunii de clasă muncitoare, pe care am ridicat-o. Explicaţia dvs a fost extrem de pertinentă.
    Marxismul, după cum spuneam, are marea calitate de a fi reuşit să facă analiza cea mai lucidă a capitalismului din cele câte s-au făcut vreodată.
    V-am admirat curajul de a-l preamări pe Stalin.
    Eu vă comunistul ca pe omul cu conştiinţa cea mai înaintată. Au dat dovadă Stalin şi ruşii lui de aşa ceva? Eu cred că mai curând Stalin şi ai lui au fost precum Genghis-Han şi mongolii lui, cu deosebirea că Stalin şi NKVD-ul au omorât vreo 20 de milioane dintre ai lor. Câteva exemple ale acţiunilor din perioada stalinistă: în 1939 Stalin a împărţit cu Hitler Polonia, în 1940 ne-a luat nouă Basarabia, au fost vreo 2 milioane de violuri în Germania ocupată de ruşi, noi, după 23 august, am fost folosiţi pe post de carne de tun, iar înaintarea lor spre Bucureşti, după 23 august 1944, prin Moldova pe motiv de neratificare a armistiţiului, sovieticii au luat prizonieri 200.000 de ostaşi români, pe care i-au trimis în Siberia. Asta este conştiinţa înaintată?

    Am văzut că-l lăudaţi pe Ceauşescu, d-le Liviu, şi pe bună dreptate. Ceauşescu nu a fost însă un marxist-leninist adevărat, d-le Liviu, el îi ura pe ruşi, a fost un naţionalist fervent, care a continuat politica naţionalistă a lui Dej, un alt mare patriot român, care în 1958 i-a alungat pe ruşi de la noi. De la Dej încoace s-a vorbit la noi de Basarabia, pământ românesc.
    D-le Liviu, baza, în marxism, schimbă suprastructura. S-au schimbat multe de la Marx şi Lenin, suprastructura marxistă trebuie nu schimbată, ci actualizată, doar nu vedeţi în teoria marxistă (modificată deja de Lenin, care elaborat marxism-leninismul) ceva imuabil, precum cele două credinţe creştine vechi?

    D-le Liviu, ca o părere personală, nu cred că se va ajunge niciodată la comunism, acesta este ceva ce nu poate fi atins. Socialism, da, poate, din nou, comunism nu. Acel tip de conştiinţă care este presupus a se regăsi la oameni în comunism este ceva străin, artificial , neuman, un lucru ideal.
    Eu sunt creştin, vă respect convingerea şi nu aş încerca să v-o schimb, o respect şi pe a dvs. şi pe cea a d-lui Valerius, dvs sunteţi un leninist neclintit, în timp ce dl Valerius – şi îi dreptate – este un marxist care este mânat în mod corect de idea reformei marxismului.
    Socialismul cu creştinismul adevărat au în comun ideea proprietăţii comune, asupra mijloacelor de producţie, dacă vreţi să fiu mai specific. Ele amândouă vor binele comun, şi în cadrul acestuia, a celui personal. Nu degeaba a spus Iisus: „Mai degrabă va trece cămila prin urechile acului, decât bogatul prin poarta raiului!” :)
    Eu nu aş renunţa la ortodoxism nici cu preţul vieţii, şi mi-aş educa copii şi nepoţii în această credinţă chiar cu acest preţ. Viaţa mea adevărată nu este aici, ci dincolo. Pentru mine, ca creştin, marxismul nu are puterea nici unei fracţiuni infinitezimale din cea a credinţei. Nimic din ce e material nu are. Cred că nici dvs. şi nici dl Valerius nu aţi vrea să vedeţi un pistol la tâmpla mea, ca să renunţ la ortodoxism, după o eventuală revenire la conducere a partidului comunist. :)

    RăspundețiȘtergere
  24. D-le Valerius,
    Nu este nicio problemă cu mutatul.
    Nu mi-am făcut încă un blog, poate, din greşeală, să fi dat nişte comenzi greşite, care să fi activat un blog. Am avut nişte probleme cu accesul pe blogul dvs., mi se dădea mesajul că nu am activate cookiesurile. Până la urmă, am reuşit să le activez.
    Dvs aveţi ce spune, ce scrie pe un blog, eu sunt doar un modest comentator.

    RăspundețiȘtergere
  25. Pentru domnul Bogdan,

    Personal nu am nimic cu nici o religie.In ultima vreme cercetez si admir religia islamica, vezi in acest sens articolul meu despre Oamenii bomba. Orice religie e buna in masura in care isi indeamna credinciosii sa-si imparta in mod echitabil atentia si timpul intre ce se intampla in cer si ce se intampla pe pamant.Socotesc ca o religie preocupata prea mult de ceea ce se intampla in cer, prea metafizica este daunatoare spiritului pentru ca il abstrage de la problemele realitatii concretre, iar o religie prea telurica este deja politica.

    La intrebarile legate de Stalin sper ca voi avea ragazul sa raspund detaliat in viitoarele mele articole.

    cu prietenie Florian Liviu

    RăspundețiȘtergere
  26. D-le Liviu,

    Am citit de acum câteva săptămâni articolul dvs. despre oamenii-bombă.
    Din păcate aici sunt pe o poziție opusă față de cea a dvs. În atentate mor oameni nevinovați, bărbați, femei, copii. Merită?
    Încă o dată precizez, eu văd comunistul ca pe omul cu o conștiință mai înaintată față de restul semenilor săi. Mă înșel oare?
    Comparația dvs. dintre oamenii-bombă și martirii creștini nu are , din punctul meu de vedere, fundament, pentru că acei martiri își dădeau numai ei viața pentru idealul lor, nu luau și alte vieți cu ei.
    Am o întrebare atât pentru dvs. cât și pentru dl Valerius: Dvs. ați fi de acord ca tovarăși de-ai dvs., marxiști, să se detoneze pe străzile Bucureștiului în lupta lor contra capitalismului ?

    RăspundețiȘtergere
  27. … Am văzut, d-le Liviu, că admiraţi dăruirea cu care teroriştii se sacrifică pentru religia lor ... Eu sunt creştin, dar nu sunt fanati, însă Îl iubesc pe Dumnezeu şi mă duc cu plăcere duminica la biserică.
    Am două exemple pe care aş vrea să le prezint mai jos, apropo de religie:
    - Eu sunt ortodox, iar soţia mea e catolică. Am fost odată la duhovnicul meu şi totodată preotul care ne-a căsătorit. Cu soţia am mai discutat uneori posibilitate ca ea să treacă la ortodoxism. Eu am crezut că este mai bine ca familia să fie unitară din punct de vedere al religiei. Am ajuns la preotul de care vorbeam, cu care m-am şi împrietenit şi, de faţă cu soţia, i-am spus de ideea mea. Ştiţi ce mi-a răspuns? Mi-a răspuns aşa: „Dar de ce trebuie ea să treacă la ortodoxism?”. S-a văzut aici, zic eu, un preot cu vederi largi, tolerant. Mi-am dat seama că nu poţi forţa nota.
    - A doua chestiune: eu mai cumpăr publicaţii ortodoxe, am luat un îndrumar pentru spovadă, acolo este o listă de păcate. Printre păcate se număra şi epilatul, la femei. Acum, sunt eu credincios, dar, sincer, eu nu pot sta cu o femeie neepilată.
    Aş mai adăuga un lucru, dl Valerius un om moral, pentru mine nu contează că moralitatea vine din propria alegere sau din credinţă. Sunt sigur că dl Valerius este un om cinstit, care nu ar face niciodată rău nimănui. Pentru mine, dl Valerius este un om valoros, mai valoros decât zece aşa-zişi credincioşi, care însă nu se ridică nici pe departe la nivelul uman al d-lui Valerius.

    RăspundețiȘtergere
  28. … Fără intenția de a fi iritant de tranșant, deși eu cred că marxismul reprezintă o analiză lucidă a capitalismului, poate cea mai lucidă, eu nu cred că vom avea vreodată comunism, cu disoluția aceea a statului, cred că ne putem raporta la societatea comunistă doar ca la un reper ideal, modificarea conștiinței oamenilor în sensul existenței, funcționării societății comuniste, mi se pare imposibilă, așa cum mi se pare imposibilă chiar și modificarea conștiinței, percepției, pentru a ființa armonios în socialism. Dl profesor a vorbit la un moment dat de modele teoretice, referindu-se , printre altele, ca exemplu, la modelul de piață cu concurență perfectă. Dar, marxismul a dat un pui „bun”, social-democrația, un trade mark al celei de-a doua jumătăți a sec. XX.

    “Nihil sine Deo” este deviza parcă și a foștilor regi ai României, nemții. Multă dreptate este în această spusă. Cred că noi,oamenii, suntem imperfecți, și că trăim într-o lume aproximativ bună, dar cu anumite probleme, stare care nu se va schimba niciodată. Mai cred că doar cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul acestei cârje care este credința personală în Dumnezeu, putem ființa mulțumitor noi, oamenii. Sunt omeni morali, precum dl Valerius, care, deși nu sunt credincioși, ființează admirabil, dar oamenii aceștia par să fie o minoritate. Nu cred că o filozofie materialistă, fără credință în Dumnezeu, va reuși să facă oamenii mai buni, va face ca aceștia să funcționeze armonios,într-o societate bună, aceasta, așa după cum spuneam, mi se pare o imposibilitate. Cred însă că noi, cei care respectăm anumite criterii de moralitate, indiferent în ceea ce credem, putem realiza la o societate nu neapărat bună, dar mai bună, iar asta nu o poate face nicio revoluție, ci numai noi, cei care dorim binele aproapelui nostru și care dorim să trăim în condiții civilizate.

    RăspundețiȘtergere
  29. Intre socialism si crestinism nu exista opozitie de substanta.Daca crestinismul ar fi consecvent cu sine si ar lupta fara fatarnicie pentru a da viata frumoaselor sale percepte morale atunci ar duce el insusi la socialism. Nu mai ca, intre scriptura biblica si fapte se casca un hau imens sapat de popi.
    Repet, socialismul este in opozitie nu cu crestinismul,caruia noi ii apreciem si stimam valorile, ci cu institutia in care el s-a intrupat: biserica crestina. Ea militeaza pentru mentinerea actualei oranduiri sociale, este solidara cu capitalismul si mai mult cauta sa deturneze atentia credinciosilor sai de la ce se intampla pe pamant catre ce se intampla in cer.
    Daca si primii crestini ar fi gandit la fel nici n-am vorbi astazi de crestinism.Lumea poate fi schimbata prin actiunea constienta a oamenilor.
    Asta nu inseamna ca in randurile bisericii crestine nu activeaza si oameni morali cu coloana vertebrala care sufera alaturi de poporul din care fac parte si il ajuta cum pot.

    cu prietenie,
    Florian Liviu

    RăspundețiȘtergere
  30. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  31. D-le Liviu,
    În primul rând, aș vrea să menționez că preoții (ortodocși, că pe aceștia îi cunosc) sunt și ei oameni, ca și marxiștii, printre ei sunt oameni mai buni și oameni mai puțini buni.
    Credeți-mă, am auzit destule predici care condamnă furtul și lăcomia noilor îmbogățiți. Un preot dedicat știe ce să facă, și, din fericire, pot să zic că avem destui din aceștia, am cunoscut mulți preoți în bisericile bucureștene care sunt oameni deosebiți.
    Preoții dedicați din biserici nu predică decât un singur lucru: Iubirea față de Dumnezeu. Mai ne învață că în cadrul acestei iubiri trebuie să fim morali, să fim oameni buni, adevărați, lucruri care nu sunt străine niciunei filozofii existențiale benefice. Atât și nimic mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  32. Spuneți ca preoții va învață morala.Asta e lăudabil, dar ca filosofi noi trebuie sa ținem cont ca exista mai multe morale. Sa ma explic. Un mic burghez se poate simți scandalizat când i se fura poșeta unei doamne dar sa fie absolut indiferent la măcelul unor oameni nevinovați în Afganistan.Mic burghezul se poate îngrijii cu sârg de soarta unui câine flamand dar poate trece nepăsător pe lângă un om suferind de foame, bolnav și fără adăpost zicând:"E vina lui ca a ajuns în strada." Închide ochii pentru ca nu vrea sa recunoască strâmbătatea societății, dealtfel morala sa limitata nici nu-i permite acest lucru. Dupa cum vedeți exista o etica absoluta, înaltă, și aceea este etica socialista pentru care militam noi și o morala mic burgheza pe care o predica preoții.
    Ei dacă ar fi consecvenți cu propria lor doctrina ar trebui sa fie primii care sa condamne capitalismul, care este de o nedreptate "strigătoare la cer", un regim de exploatare nemilos care duce ireversibil spre ateism prin înlocuirea cultului divinității cu cultul vedetelor și al banului.

    cu prietenie,
    Florian Liviu

    RăspundețiȘtergere
  33. Domnule Florian Liviu,
    Am vrut să vă răspund de acum câteva zile la cele spuse în articolul dvs. despre religie, dar timpul şi condiţiile nu mi-au permis aceasta.
    Am o întrebare: de când nu aţi mai fost într-o biserică?
    Preoţii simpli din biserici condamnă lăcomia şi nesimţirea îmbogăţiţilor, toate prostiile care se dau la televizor, şi îndeamnă la bunătate şi la milă creştinească.
    Biserica nu are nimic de-a face cu Împărăţia pământească, fie ea capitalistă sau socialistă, ci cu cea cerească.
    În biserici se adună bani pentru săraci, pentru ajutorarea lor.
    Fără socialism s-a văzut, se poate trăi, la fel, fără capitalism, dar fără credinţa noastră străbună ortodoxă nu se poate fiinţa.
    Dvs prezentaţi aceleaşi şi aceleaşi clişee uzate, din socialism, despre religie. Ce aţi vrea? Să vă iubească preoţii când marxism-leninismul a distrus biserici, a omorât preoţi şi a prezentat religia (orice fel de religie, inclusiv islamismul) ca pe opiul popoarelor?
    Acum dvs vorbiţi liber şi criticaţi religia, dar, se putea în socialism critica liber, cum criticaţi dvs acum? Nu se punea oare pumnul în gură celui care critica „minunata” lume socialistă?
    Vorbiţi de Afganistan, dar acolo, de exemplu, era o societate barbară, unde femeia era oprimată la maxim, unde femeia violată era ucisă de unul din bărbaţii din familie, pentru că aruncase ruşine asupra acestei familii, unde femeia era biciuită la cea mai mică greşeală. De ce aş avea compasiune pentru o astfel de societate?
    Aţi uitat când afganii sprijiniţi de americani îi loveau pe marxist-leniniştii ruşi prin anii ’80, care voiau să le aducă libertatea? Atunci cum erau? Reacţionari?

    RăspundețiȘtergere
  34. Domnule Valerius,

    La un moment dat, dvs. aţi spus că aţi prefera un socialism în care ar exista democraţie. Sincer, mi-a rămas în minte ceea ce aţi spus atunci.
    Ce atribute ale democraţiei ar exista în acea societate, în opinia dvs? Alegeri libere? Libertatea cuvântului? Un număr limitat de mandate pentru funcţa supremă (două, ca pentru președinte, acum, la noi, de exemplu), aceea de Secretar General? Ar putea exista pluripartidism în democraţia socialistă?
    Altceva: pot exista într-un marxism democratic credincioși (creștini, de exemplu) și dacă da, în ce condiții?

    Marxismul este o doctrină militantă. Confor marxismului, lupta de clasă nu încetează decât atunci când socialismul a răsturnat toate regimurile capitaliste pe glob, instaurând socialismul, fiind astfel deschisă calea spre comunism. Din punctul acesta de vedere, marxismul aduce cu islamismul militant. Marxismul nu lasă cale de convieţuire paşnică cu capitalismul. Ca o concluzie, marxismul pare confecţionat pentru dictatură, şi nu pentru democraţie.
    Spre deosebire de marxism, capitalismul nu are o doctrină anumită. În capitalism putem avea regimuri care se întind de-a lungul întregului spectru politic, de la conservatorismul de dreapta la social-democraţia (cu origini marxiste) de stânga (am sărit extremele convenționale ale spectrului, fascismul, respectiv comunismul).

    RăspundețiȘtergere
  35. Domnule Bogdan,

    Nu-mi plac instrumentele pe care mi le oferă acest blog. Aş vrea să-mi fac un sait cam ca al domnului Nanu. Am început să învăţ cum aş putea realiza un astfel de sait, dar mereu apar factori perturbanţi.

    Acum vă răspund la întrebările dv.

    - Mie mi-e drag marxismul şi chiar cred că o societate realizată după proiectul marxist, deşi n-ar fi perfectă, ar fi mai bună, pentru majoritatea oamenilor, decât acest capitalism restaurat în mod ilegal şi imoral.

    Dar, oricât de drag îmi e marxismul, nu l-aş impune voinţei majorităţii poporului, ca pe un "bine" făcut cu forţa.

    În consecinţă, răspunsurile la întrebările dv. sunt afirmative:

    - "Alegeri libere?" - Da. Şi aş pedepsi cu închisoarea pe viaţă falsificarea alegerilor. Mulţi din "democraţii" de azi ar trebui închişi pe viaţă, căci au falsificat alegeri.
    - "Libertatea cuvântului?" - Da. Dar şi responsabilitate pentru ce scoţi din gură, inclusiv pedepse stabilite în mod democratic.
    - "Un număr limitat de mandate pentru funcţa supremă (..)?" - Da. Oricare conducător trebuie să aibă conştiinţa faptului că este interşanjabil. Şi un mărunt director de şcoală, atunci când are impresia că este director pe viaţă, devine un tiran.
    - "Ar putea exista pluripartidism în democraţia socialistă?" - Da. Deşi pluripartitismul, în sine, nu este o dovadă a democraţiei. Priviţi în jur, pluripartitismul este trucat, căci deosebirile sunt neglijabile între partidele parlamentare, toate reprezintă în principal interesele parveniţilor epocii post-decembriste. Libertatea cuvântului, acceptarea pluralismului opiniilor trebuie garantate şi, dacă există dorinţa ca acestea să se manifeste prin pluripartitism, atunci "vox populi, vox dei". Dacă majoritatea poporului, cultivat, instruit, educat, ar dori revenirea la capitalism, aş zice "facă-se precum doreşti, Măria-Ta". Ăştia care ne mint, ne umilesc de 20 de ani, ar accepta acest principiu ? Ar accepta un referendum cu întrebarea "vreţi desfiinţarea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie ?". Bag mâna în foc că nu ar vrea, ci ar face un genocid adevărat, nu precum "genocidul" făcut de Ceauşescu.
    - "pot exista într-un marxism democratic credincioși (creștini, de exemplu) și dacă da, în ce condiții?" - N-am nicio reţinere, da ! În ce condiţii ? În condiţiile în care nici credincioşii n-ar trebui să exercite presiuni asupra necredincioşilor, asupra liber-cugetătorilor. N-aş admite să-i ducă ei, credincioşii, pe necredincioşi cu forţa în Rai.

    RăspundețiȘtergere
  36. Da, mi-au plăcut răspunsurile dvs., d-le Valerius.
    Este adevărat sunt multe probleme cu capitalismul nostru, mai multe probleme decât lucruri bune. Vorbind de democrație, acum, în capitalismul nostru și nu numai, democrația nu e democrație decât parțial sau deloc, de exemplu alegerile libere sunt relativ libere, în condițiile în care trebuie să ai ceva bani ca să candidezi, să te faci cunoscut, să ai o șansă ca să fii ales. Un om care vrea cu adevărat să facă lucruri bune pentru popor are șanse foarte mici ca să facă asta. În realitate, există o oligarhie care conduce.
    Suntem departe de Nordul civilizat al continentului, dar suntem mai bine decât tiraniile din republicile ex-sovietice.

    Cu credința, după cum știți, în socialism a fost o problemă, politica oficială era de a se descuraja aplecarea oamenilor spre credință, s-a întâmplat exact invers de cum ziceți dvs., unii dintre oamenii regimului (care, poate în particular nu erau atei) au încercat să-i îndrepte spre ateism pe ceilalți, conform doctrinei oficiale, încercând să-i îndoctrineze conform acesteia. Nu condamn asta, nu mi se pare asta o vină mare, eu doar am constatat, altele au fost mai rele, delațiunea, trădarea, josnicia, de exemplu.
    După cum spuneam, nu sunt un fanatic, și prefer un agnostic ca dvs., cu principii morale, credincioșilor care nu fac ceea ce trebuie, nu acționează în spiritul acelorași principii morale, care sunt universale, valabile atât pentru credincios, cât și pentru necredincios. De fapt, pentru mine nu contează dacă am de-a face, în relațiile mele, cu un credincios, ci dacă persoana aceea, indiferent de credința sa, este om.

    Vorbind de Socialism vs. Capitalism, poate cel mai tare am fost șocat de ceea ce a înseamnă părțile urâte, negative ale capitalismului, când am văzut livezile și viile distruse, care altădată formau un eden, în localitatea unde mi-am efectuat un an din cele șaisprezece luni de serviciu militar, în socialism o zonă blagoslovită de Dumnezeu. Și asta am înțeles că s-a înâmplat la nivel național, nu numai în această localitate. De ce s-au distrus livezi, păduri, vii și de ce am distrus un sistem național de irigație? Numai pentru că pe mulți i-a orbit Zeul Ban?

    RăspundețiȘtergere