miercuri, 26 aprilie 2017

Despre un anume fel de fericire

          Sunt în Bucureşti, la fiică-mea Valentina. Robin, nepotul cel mic, m-a adus aici, într-un părculeţ. El se plimbă cu bicicleta, eu mă simt conectat prin toate simţurile la Mama Natură. În jurul meu freamătă Viaţa. Sunt un apolinic. Razele Soarelui mă alintă, adierea mă răcoreşte, când razele mă sărută prea fierbinte.
          Simt o stare de bine. Dar demonul teoretizării mă ispiteşte şi acum. Mă întreb dacă această plăcere organică este fericire. Starea de bine se manifestă, evident, şi în vegetaţia care "râde" la Soare, şi în insectele care zboară, şi în copiii care se joacă. Poetul ar spune că şi copiii, şi plantele, şi insectele sunt fericiţi. Oare? Şi eu, şi păpădia din faţa mea suntem fericiţi? Poate că, dacă aş fi într-o somnolenţă, starea mea de bine s-ar asemăna cu starea de bine a păpădiei. Dar eu simt că plăcerea organică nu mi-e de ajuns. Am nevoia de a exprima în cuvinte ceea ce trăiesc, nevoia de a răspunde la întrebarea "Este, aceasta, fericire?" Cred că fericirea este o trăire exclusivă a omului, căci ea implică şi o dimensiune culturală (conceptualizare, valorizare). De la starea însoţită de simplul gând "Sunt fericit!", până la introspecţiile generatoare de tratate filozofice despre fericire, toate fericirile implică aspectul conştientizării, al conceptualizării, al valorizării.
          Nu ştiu alţii cum sunt (cum ar spune Humuleşteanul), dar eu cred că fericirea nu este deplină fără a fi comunicată. Fireşte, sunt momente în care avem nevoia de a fi siguri, dar starea de bine, pe care o conştientizăm deja în acele momente, simţim nevoia să o comunicăm altor fiinţe umane, prin diferite limbaje: prin tandreţe, printr-o poezie, printr-o piesă muzicală, printr-un tablou de natură, printr-un eseu etc. Nu-mi pot imagina că omul care ştie că este ultimul de pe planetă ar putea fi pe deplin fericit. Cel mult, o posibilă stare de bine a lui ar putea fi trăită ca fericire numai dacă el ar avea speranţa că mesajul său, prin care exprimă trăirea sa, ar putea ajunge la o altă fiinţă capabilă de a-l recepţiona.
          Cineva spunea, pe bună dreptate, cam aşa: Singur, omul este ceva nedesăvârşit; îi trebuie un al doilea ca să fie fericit.

4 comentarii:

  1. Domnle Profesor,
    Din lipsă de timp disponibil, am cam lăsat deoparte activitățile pe blog. Intru foarte rar pe aici și mai mult la ore extrem de tîrzii. Am intrat acum și pe blogul dv., după destul de multă vreme, și ce am găsit m-a bulversat și întristat. Nici nu știu cum să reacționez, căci simt nevoia să spun ceva. Dar, ce? Aș vrea să mai întreb, să mai aflu răspunsuri, să fac comparații, să le trec prin filtrul deducției raționale, chiar dacă este vorba despre medici și o maladie cu manifestări ”iraționale”. Să pot vorbi, adică, întemeiat pe mai multe elemente și detalii, oricît de nesemnificative aparent. Căci încă am oarece îndoieli și, mai ales, nedumeriri. Ceva nu se leagă. În fața unui asemenea ”subiect de discuție”, am nevoie să-mi adun gîndurile, cît de cît. În lipsa acestor condiții, mai bine tac, deocamdată. Uneori și tăcerea este o chestiune de inspirație.

    Nu știu dacă mai sînteți în București. Poate o bancă în parc ne putea găzdui pe amîndoi, un ceas, două la o discuție amicală. Am încercat să vă contactez pe mail, dar nu se poate fără introducerea adresei dv., pe care nu o cunosc. O așa facilitate este inutilă. Dacă aș cunoaștea-o, ce nevoie aș avea să o accesez de pe blog? Voi reveni. Acum e ora 2,30 dimineață. Poate voi adormi...

    Sănătate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ultima biopsie a dovedit adenocarcinom prostatic (cancer la prostată). Pe 27 aprilie am fost operat de prostatectomie radicală. Acum am sondă şi pungă pentru urină. Medicul care m-a operat a spus că ceea ce a văzut este "neaşteptat de bine", în discordanţă cu PSA-ul foarte mare. Urmează să aflăm rezultatul biopsiei (adică dacă Împăratul Bolilor a stăpânit doar în prostată).

      Pentru mine este foarte important că-mi sunteţi prieten şi că vă pasă de starea mea de sănătate. Mulţumesc. Multă sănătate, dv. şi celor dragi dumneavoastră!

      Ștergere
    2. Am uitat să scriu Doamne-ajută! Pentru mine, Dumnezeu este Ultima Speranţă.

      Ștergere
  2. Nu am știu că sînteți în București pentru operație, căci, firește, nu aș fi pus problema unei întîlniri tocmai acum. Și, nu am uitat de promisiunea făcută acum un an, aceea de a vă vizita la Slobozia, dar la vremea respectivă ceva m-a făcut să ezit și să amîn intenția. Cînd ne vom putea întîlni, vă voi spune motivul. Poate unul prostesc, dar așa am simțit atunci.

    Vă mulțumesc și eu pentru cuvintele frumoase și vă doresc multă sănătate și refacere grabnică. Păstrați-vă cumpătul și încrederea. Doamne, ajută!

    RăspundețiȘtergere