Oana Stancu blasfemiatoarea

          Am scris, în 1991, articolul ”Perpetua eliberare de 'idoli'”, publicat într-un ziar ialomițean, republicat în Tribuna învățământului în anul 2000.
          În acel articol scriam:
        ”Francis Bacon a introdus în filozofia modernă termenul idola mentis. Prin „idolii minţii” el denumea erori ale spiritului precum iluziile, prejudecăţile, dogmele, mentalităţile vicioase.
          Istoria dovedeşte că epocile trecute au avut „idolii” lor. Unii s-au exercitat tiranic asupra omului şi societăţii, generând fanatisme, alienare, opresiune, suferinţă. Sclavia (în general) şi servitutea femeii, arderile pe rug şi cruciadele, holocaustul şi gulagul – sunt doar câteva exemple de excrescenţe maligne ale unor „idoli”.”
          Constatam, apoi, că ”epoca de după căderea zidului Berlinului îşi are „idolii” ei.”  Și exprimam concluzia: ”Intenţia de eliberare absolută de „idoli” este irealizabilă. Condiţia umană este marcată, inevitabil, de prezenţa lor. Într-o anumită măsură, ei chiar răspund unor nevoi umane. „Omul astăzi îşi arde idolii, - pentru ca mâine să se închine cenuşei lor, dacă nu va găsi alţii cu care să înlocuiască pe cei vechi”, cugeta Blaga. Pretenţia de a fi un om lipsit de prejudecăţi este, ea însăşi, o mare prejudecată, constata şi Anatole France. Ne este posibilă doar o eliberare relativă şi perpetuă faţă de „idoli”, printr-un efort sisific. Putem doar împiedica tirania lor, evitând să-i hrănim cu aplauzele, ovaţiile ori tăcerea noastră complice, rezistând presiunilor care urmăresc încremenirea gândirii”.
                                                                      ...........

          Oana Stancu a scris în 4 august 2015, în Jurnalul.ro, un articol care rezonează cu articolul meu menționat mai sus. Articolul cunoscutei jurnaliste are titlul ”Să nu-ți (mai) faci chip cioplit (din Isărescu)!”  El poate fi citit aici.
          Produsul intelectual al Oanei Stancu are o valoare excepțională prin curajul de a demonta, cu forța argumentelor, unul dintre ”idolii” puși pe socluri de către mașinăria manipulării post-decembriste: idolul Mugur Isărescu.
          Pentru început, autoarea ne spune cum a luat cunoștință de idolul Mugur Isărescu: ”Ca tânăr jurnalist, cu aproape 20 de ani în urmă, am fost povățuită insistent, de toți cei de la care urma să învăț meserie, că există un soi de Biblie nescrisă și niște Dumnezei de care depinde societatea noastră și în ruptul capului să nu zgârii vreodată cu vreo critică aceste icoane pentru că orice societate are nevoie de ele. Mugur Isărescu și Patriarhul erau acești intangibili.”
          Ziarista se întreabă: ”cum se explică soclul lui din toate sondajele de opinie indiferent de an, de contextul politic, de insitutul de cercetare?” Și tot ea răspunde: ”Nu e deloc ceva complicat. De 25 de ani s-a lucrat atent la această icoană.”
          Precum Oana Stancu, m-am întrebat și eu deseori, contrariat, cum se explică ciudata încredere de care se bucură Mugur Isărescu în sondajele de opinie? Într-adevăr, printr-o manipulare extrem de eficientă, dar și cu concursul unor politicieni-eunuci, a fost creat fetișul Mugur Isărescu, entitatea care posedă în mod absolut, divin, competența de a gestiona moneda națională și care, în consecință, este în afara oricărei bănuieli, făcând inutilă, absurdă, orice monitorizare. S-a creat cadrul juridic prin care Banca (așa-zisă)Națională a devenit o instituție ”independentă”, adică practic scoasă în afara oricărui control democratic, iar în fruntea ei a fost pus omul providențial, Mugur Isărescu. Așa-zisa ”independență” a Băncii ”Naționale” a fost o breșă mai mare în democrație decât însăși desființarea Armatei Populare și înlocuirea ei cu un grup de ”profesioniști” care sunt formați tot mai mult ca mercenari, căci a fost desființat dreptul suveran al poporului asupra monedei naționale, prin instituții democratice. Consecințele extrem de grave ale acestui fapt nu pot fi identificate de către cei ”vrăjiți” prin manipulare. În schimb, un cunoscător exprima o consecință de acest fel așa: “Dați-mi controlul rezervei monetare a unei națiuni şi nu-mi va mai păsa cine va face legile acelei națiuni.” (Mayer Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei bancare Rothschild).

          Cei cărora nu li s-au spălat creierii știu că drumul nostru către actuala situație, de colonie, de popor fără țară, de cerșetor la el acasă, a fost marcat de tot felul de idoli, de fetișuri: fețișul privatizării, fetișul Occidentului Moș-Crăciun (care vine cu daruri), fețișul democrației ca model unic, imuabil etc.

          Curajoasa jurnalistă nu se limitează la a semnala ”chipul cioplit” Mugur Isărescu, ci exprimă și o acuzație: ”în cele mai grele momente ale ultimilor ani, domnul Isărescu a fost complice la nelegiuiri și nu salvatorul în lupta cu ele.” Ea susține cu argumente acuzația: ”sprijinul total acordat Guvernului Boc”; ”acordul pentru împrumutul de peste 20 de miliarde de euro care s-au dus în rezerva Băncii Naționale în timp ce Guvernul toca miliarde de euro pe hoțiile doamnei Udrea sau pe cele de la ANRP”; ”sprijinul total acordat lui Traian Băsescu, dus până într-acolo încât în perioada referendumului domnul Isărescu să bage în sperieți populația cu creșterea cursului.”

          Oana Stancu exprimă niște adevăruri. Dar ele nu sunt singurele adevăruri. Oameni competenți, precum Ilie Șerbănescu, spun că mare parte din împrumutul de la FMI a fost folosit pentru resuscitarea, în timpul crizei, a filialelor băncilor străine. Adică oligarhia financiară a luat niște bani dintr-un cont al ei și i-a pus în alt cont al ei, iar poporul român a rămas cu datoria plății unor dobânzi pentru bani pe care nu i-a folosit. Fapt petrecut sub oblăduirea divinului Mugur Isărescu.

          Există, în sfera internetului, și ipoteze care ar trebui verificate de instituțiile competente ale statului, cum ar fi aceea că aurul de la Banca Națională ar fi fost dus în altă țară.

          Jurnalista de la Jurnalul.ro semnalează un nou pericol, care a fost și obiectul multor discuții în mass-media: ”Acum avem de-a face cu o nouă construcție pe scheletul acestui mit: Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială. Pasarea răspunderii în neant. Pentru că domnul Isărescu nu poate fi tras la răspundere vreodată pentru ceva.”
       
          Vreau să mă refer mai în detaliu la acest aspect și la implicațiile lui.
          a). Desigur, Mugur Isărescu este un ”chip cioplit”, un ”idol”, un fetiș. Dar este greșit să personalizăm răul prin Mugur Isărescu. Acest om, prezentat ca fiind providențial, nu este decât interfața unei forțe instituționalizate, așa-zisa Bancă Națională care, la rândul ei, este interfața oligarhiei financiare occidentale. Dacă Mugur Isărescu va fi înlocuit cu Florin Georgescu ori cu Bogdan Olteanu, nimic esențial nu se va schimba. Succesorul va beneficia de aceeași putere neîngrădită de vreo lege internă de a decide asupra calității vieții cetățenilor acestui stat, prin controlul monedei naționale.
          b). Oricine se opune intereselor oligarhiei financiare sau exprimă doar critici își asumă un risc. Nicolae Ceaușescu a plătit cu viața pentru că a sfidat oligarhia financiară. Fostul ministru al finanțelor, Darius Vâlcov, este în pușcărie nu pentru acuzațiile care i s-au adus (acestea ar fi fost trecute cu vederea, dacă ar fi fost băiat cuminte), ci pentru că a îndrăznit să spună ,,Nu mai vreau ca România să participe la banchetul Europei din poziția de chelner”. Iar Victor Ponta va fi alungat din funcția de prim-ministru deoarece a spus că România nu va mai face împrumut de la FMI.
       c). Cât de mare este forța acestei oligarhii financiare se poate constata și din următoarele: guvernul lui Ponta, în spatele scandalului violurilor, a elaborat un proiect de lege prin care Guvernatorul Băncii Naționale este învestit cu o putere enormă, scăpată de orice control democratic, ca șef al ”Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială”. În interpretarea mea, acest proiect este o nouă dovadă de obediență a lui Victor Ponta și a celor din jurul lui (Gabriel Oprea, Eugen Teodorovici ș.cl.) față de oligarhia financiară. O manifestare de obediență scabroasă există din partea partidului de mutanți-politic numit (noul)PNL, partid marionetă al oligarhiei financiare: Alina Gorghiu, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu sunt trompetele care transmit interesele oligarhiei financiare: ”Vrem împrumut de la FMI!”, ”Vrem modificarea noului Cod Fiscal!”

Concluzii

a). Evident, din perspectiva drept-credincioșilor ideologiei oficiale, articolul ziaristei de la Jurnalul.ro este o blasfemie, iar ziarista ar trebui arsă pe rug.

b). Dimpotrivă, din perspectiva celor ca mine, prin riscul asumat întru identificarea adevărului, Oana Stancu merită deplina considerație. Ca în ”Hainele cele noi ale împăratului”, pentru ieșirea din minciună este necesar ca cineva să pronunțe un adevăr: ”Să nu-ți faci chip cioplit din Mugur Isărescu!” Adevărul va fi preluat la început în șoaptă de câțiva, apoi va fi rostit din ce în ce mai tare de tot mai mulți oameni. Rezultatul va fi eliberarea de sub tirania unui ”idol”.